„Niciodată însă visurile acelei fetițe nu au presupus o cerere în căsătorie care să nu fie una adevărată. Nici nu au plăsmuit că avea să fie făcută la o masă plină de străini între care jumatate m-ar fi vrut moartă. Și cu siguranță nu implicaseră ceea ce trebuie să fie cea mai proastă - și probabil cea mai nebunească - propunere de căsătorie din regat, venită din partea unui bărbat care mă ținea captivă.
Poate sufeream de vreo afecțiune a creierului. Poate aveam halucinații provocate de stres. La urma urmei, a trebuit să procesez atâtea morți dureroase. Să mă confrunt cu trădarea lui. Și tocmai aflasem că sunt descendentă a Atlantiei, un regat pe care am fost educată să îl consider sursa tuturor relelor și a tragediilor din ținut.”
Partea a doua din seria Din sânge și cenușă continuă povestea Fecioarei care a renunțat la a mai fi Fecioara, însă doar pentru a găsi un alt fel de captivitate. Îndrăgostită de Cel Întunecat, Casteel Da’Neer Prințul Atlantiei, pe care ea îl cunoscuse drept Hawke, se găsește într-o situație fără ieșire. Singura încercare de evadare eșuează, iar ea se află acum între a avea de ales dacă vrea să schimbe soarta oamenilor lui Solis acceptând ceva ce îi va frânge inima sau vrea să găsească o nouă cale de evadare, să-și găsească fratele și să plănuiască împreună cu acesta ce ar fi de făcut mai departe. Lucru mult mai greu de dus la capăt decât pare pentru că lumea ei întreagă s-a năruit bucățică cu bucățică când toate suspiciunile pe care le avea încă de când trăia în palatul ducal se dovedesc a fi fost fondate și chiar mult mai blânde decât realitatea pe care a descoperit-o în decursul a doar câteva zile.
Abilitățile ei sunt de asemenea în schimbare și par a căpăta proporții, în timp ce ea află tot mai multe despre linia ei de sânge, dar și despre celelalte linii de sânge atlantiene, fiecare dintre ele venind cu abilități diferite. Cu toate încercările ei de a-l respinge, Casteel este mereu alături de ea să-i răspundă la întrebări, să o susțina și s-o încurajeze, dar și să o seducă. Planul lui inițial de a o da la schimb pentru fratele lui, Malik, s-a schimbat după ce a ajuns să o cunoască, însă Regele s-ar putea să aibă și el propriile lui planuri cu ea. Avand în vedere că supușii lui Casteel nu o vor accepta, considerând că este susținătoare a Ascendenților și pentru că nu au ales-o, nu este de ajuns ca cei doi să se căsătorească, ei trebuie să meargă și în fața Regelui și Reginei pentru a fi încoronați și a primi legitimitate. Altfel planul lor de a salva Solisul de Ascendenți nu poate da roade.
Toate aceste obstacole și probleme care par mult prea complicate o trec de fapt pe Poppy printr-un proces de maturizare, care o face să se descopere pe sine dincolo de roluri și măști. O învață despre complexitatea trăirilor umane și acceptarea sentimentelor care au o logică a lor proprie. Linia fină dintre acceptare și resemnare, precum și a ști când să lupte și când să se retragă, sunt toate lucruri pe care le descoperă pe acest drum al devenirii. Pentru că ea într-adevăr pare să devină ceva. Însă vom afla abia în ultima pagină a cărtii, ce anume. Și-apoi urmează volumul al treilea.
Jennifer L. Armentrout reușește să mențină linia poveștii din primul volum fără a face treceri lipsite de sens sau a uita detalii. Complexitatea poveștii este îmbogățită cu noi elemente, însă fără a încărca inutil povestea și aducând claritate acolo unde inițial fusese suspans sau creând noi motive de curiozitate.
Să vedem ce ne așteaptă și în partea a treia și dacă va exista sau nu un război cu Ascendenții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu