Din comunism n-am prins decât aproape doi ani, așa că am crescut sub puterea democrației, numele lui Ceaușescu fiind doar atât, un nume dintr-un cântec. N-am știut ce înseamnă să coci bananele pentru Crăciun, într-un ziar aflat pe șifonier. N-am trăit nicicând cu groaza că oricare dintre apropiați ar putea lucra pentru Securitate și că orice vorbă rostită ar duce la condamnare și închisoare. Nu a trebuit să acționez niciodată în folosul comunității, pentru a înfăptui marele plan socialist. Comunismul, pentru generația mea, nu e decât un capitol din cartea de istorie, ceea ce ne povestesc părinții sau ce pot desluși din lamentările vârstnicilor cu privire la lipsurile, mai multe acum decât atunci, și sentimentul că nimănui nu-i pasă că țara asta se duce de râpă.
Aici intră în scenă cartea lui Peter Molloy care conturează o imagine vie a comunismului în spatele cortinei de fier, legând între ele poveștile celor care au suferit sau prosperat de pe urma regimului impus de ciuma roșie. Tabloul astfel creat este unul cât se poate de obiectiv pentru că adună o multitudine de păreri aflate de ambele baricade. Pe de o parte îi avem pe cei care au deținut funcții de conducere în cadrul partidului, membri ai Stasi sau ai Securității, cărora treptat li s-au deschis ochii cu privire la atrocitățile comise față cei considerați a fi dușmani ai statului sau ai regimului și care au fost întemnițați și torturați pe nedrept, iar pe de altă parte sunt artiștii care tânjesc după vremea în care se alocau fonduri pentru artă deși aceasta era supusă cenzurii, micii fermieri care în absența colectivizării nu ar fi supraviețuit deși proprietățile deținute au trecut în dreptul statului sau muncitorii care dobândiseră un statut special, fiind văzuți ca eroi și piesă de rezistență în marea mașinărie care gândea totul în termen de productivitate și plan pe cinci ani.
„Trebuie să pară democratic; dar trebuie să avem totul sub control” – Ulbricht
Cel mai mare afront a fost adus libertății personale, controlată până la punctul de sufocare al individului. Oricine nu era pentru partid și politica socialistă era automat considerat dușman și trebuia convertit sau pedepsit pentru vorbele și faptele sale –„Doar un nebun nu ar fi de acord cu marile realizări ale socialismului.” (Nicolae Ceaușescu)
Implicarea regimului în viața individului era atât de mare încât proveniența unei persoane determina nivelul de educație sau profesia la care acesta avea acces sau putea să o ocupe. Copii erau considerați un bun al statului și în consecință avorturile au fost interzise, ducând la moartea multor femei datorită întreruperilor ilegale de sarcină. Sportivii erau dopați pentru a obține rezultate cât mai bune la competiții chiar dacă acest lucru a dus la grave probleme de sănătate și chiar la schimbări de sex din cauza excesului de hormoni produs. Regimul comunist trebuia să își demonstreze prin orice mijloace performanța în fața capitalismului și al țărilor vestice.
Un alt simbol al comunismului a fost cultul personalității, instaurat îndeosebi de Nicolae și Elena Ceaușescu, în cinstea cărora se recitau poezii, erau puse la cale parade și serbări. Nicolae era descris de adoratorii săi ca „măreț cârmaci”, „geniu al Carpaților” și „întâiul purtator de făclie” care era „unic precum vârful unui munte”. Oamenii lui de curte îl comparau cu Iulius Cezar, Alexandru cel Mare și Abraham Lincoln. El se autoproclama zeul secular care a fondat prima dinastie comunistă.
În zilele nostre, după prăbușirea regimului, n-au mai rămas decât clădirile - „O construcție urbană înseamna satisfacerea armonioasă a nevoii omenești de muncă, viață, cultură și recreere.”
„Lumea dispărută a comunismului” reușește să recreeze o imagine cuprinzătoare a ceea ce a fost, prezentând de-a lungul capitolelor aspectele importante ale socialismulului: oamenii partidului, ghetourile zeilor, pseudo-procesele și pedepsele aspre aplicate, eroii clasei muncitoare care se speteau pentru binele colectiv, tineretul socialist ce trebuia îndoctrinat de la o vârstă fragedă spre a nu ajunge un individ egoist tipic sistemului capitalist, distracțiile cetățenești, abolirea religiei și distrugerea fără noimă a lăcașelor de cult, poliția secretă care forma un sistem al umbrelor omniprezente și atotștiutoare, sănătatea națională care nu admitea existența SIDA doar pentru că era asociată cu prostituția și drogurile emblematice pentru capitalism, viața sexuală în socialism și sporirea cu orice preț a populației indiferent de condițiile mizere de trai, disidenții curajoși care au înotat împotriva curentului și îndocrinării cu forța și în cele din urmă prăbușirea – a zidului, a cortinei de fier și a comunismului.
În concluzie nu pot decât să apreciez cartea lui Peter Molloy pentru că și-a servit scopul de a mă informa, de a răspunde întrebărilor personale cu privire la cum era viața cotidiană atunci fără a privi evenimentele prin ochelari roz sau printr-un filtru cenușiu, fără a ridica în slăvi traiul bun sau îndestularea celor aleși în funcții de conducere și fără a minimiza lipsurile de natură materială sau cele legate de libertate ale populației.
PLUSURI
Colecția interesantă și diversă de persoane intervievate care zugrvesc o imagine detaliată a regimului comunist, cu bune și cu rele.
MINUSURI
Greșelile de dactilografiere și uneori de exprimare.
RECOMANDARI
Pasionaților de istorie, tinerilor care doresc să își intregească imaginea despre socialism și comunism.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu