Cel mai mult m-a atras la Exorcizat coperta. Mi s-a părut genială în simplitatea ei și parcă îmi făcea cu ochiul. Rating-urile bune și foarte bune de pe Goodreads au fost și ele un factor decisiv și, împreună cu imboldul de curiozitate transmis de scurta descriere de pe spate, mi-am zis s-o fac. Mă așteptam, cumva, la o lectură diferită, care să mă scoată puțin din zona mea de confort, dar nimic nu m-a pregătit cu adevărat pentru ce aveam să descopăr ascuns între paginile cărții.
O călătorie zguduitoare prin gândurile tulburi, amintirile dureroase și experiențele (mai mult sau mai puțin) banale, de zi cu zi, ale unui agent imobiliar; de la asta se pornește în romanul de debut al lui Radu Găvan. Exorcizat este ca o invitație de nerefuzat la o analiză a propriului trecut, a deciziilor luate și a acțiunilor întreprinse. Nu am crezut că o asfel de carte ar putea avea un impact atât de puternic asupra mea, dar uite că m-am înșelat.
Am observat un trend în literatura română contemporană, și anume acela de a se folosi cât mai multe cuvinte vulgare și expresii licențioase, la pachet cu scene deranjante sau pur și simplu revoltătoare, pentru a șoca, pentru a vinde cât mai multe exemplare dintr-o carte și pentru a genera un număr cât mai mare de discuții legate de carte, respectiv autorul ei, totul sub falsa etichetă a „expresivității”. Exorcizat ar părea, la o primă vedere, exact acel gen de roman: comercial și scris cu intenția clară de a surprinde într-un mod cât mai neplăcut cititorul. Doar că, din fericite, nu este cazul. Radu Găvan se folosește de toate cele enumerate mai devreme într-un mod în care nu doar că nu deranjează, ci are sens. Declinul personajului, transformarea lui dintr-un simplu agent imobiliar într-o persoană care ar ucide cu sânge rece nu ar fi fost posibilă (sau veridică) fără niște motivații pe măsură: sentimentul continuu de neputință, senzația de neapartenență, trecutul zbuciumat și neputința de a-și găsi un rost în viață – toate acestea își spun cuvântul în viața protagonistului și îl schimbă, îl macină până când nu mai rămâne din el decât o carcasă lipsită de sentimente, incapabilă să trăiască într-o societate cum e a noastră.
Povestea protagonistului este dureros de reală și, pe alocuri, m-am putut identifica cu el, în special atunci când își povestea trecutul și, în mod deosebit, copilăria. I-am înțeles motivațiile și, chiar dacă de foarte multe ori s-a purtat de-a dreptul oribil cu persoanele din jurul lui și a făcut lucruri care, transpuse în viața reală, ar fi cel puțin condamnabile, nu l-am judecat nicio clipă. Autorul a reușit să creeze unul dintre cele mai complexe și fascinante personaje din câte am întâlnit până acum, cu o voce puternică și originală, dar cu o mentalitate bolnavă. Involuția lui este un lucru încântător și, în același timp, tulburător de privit, fiind tratată cu brutalitate și o deosebită naturalețe.
Un alt aspect pe care trebuie neapărat să-l menționez, pentru că mi s-a părut de-a dreptul uimitor, a fost faptul că nu aflăm niciodată numele personajului principal și, totuși, acest lucru nu-i știrbește din personalitate sau din impactul pe care acțiunile și gândurile lui le au asupra cititorului. Iar cel mai înfiorător lucru ce reiese de aici este că protagonistul romanului Exorcizat poate fi oricine.
PLUSURI
Totul la Exorcizat intră în categoria plusurilor, de la stilul de scriere și până la construcția protagonistului.
RECOMANDARI
Persoanelor care își doresc o lectură diferită, departe de zona lor de confort, și care nu se tem să încerce ceva atât de... crud.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu