Am citit Diana. Povestea unei prințese spusă de ea însăși, în 1992, când a apărut prima ediție a cărții. Și a fost o lectură șocantă din mai multe puncte de vedere: era o premieră absolută, niciodată până atunci vreun membru al familiei regale britanice nu vorbise cu atâta candoare despre viața din spatele zidurilor palatului.
Acești oameni care au o viață publică de când se nasc până când mor și sunt în permanență supuși judecății tututor, pot fi nefericiți, pot avea probleme ca fiecare dintre noi...a sta o cam știam, dar era greu de imaginat că vreodată vom avea acces direct la poveștile lor. Și nici măcar nu vorbim despre orice membru al familiei regale, ci despre figura cea mai cunoscută, aproape emblematică a instituției monarhice din Marea Britanie, viitoarea regină, Prințesa Diana.
Pe de altă parte, povestea ei (spusă de ea însăși, și cred că au fost puțini aceia care, la momentul apariției cărții, s-au îndoit de autenticitatea și de colaborarea directă a personajului principal, în ciuda dezmințirilor vehemente ale Palatului și ale... Dianei) a ridicat, pentru prima dată, cortina și a oferit publicului larg imaginea unei familii care era departe de discursurile oficiale și de materialele de presă atent revizuite de personalul angajat la palat (sau „oamenii în gri”, așa cum i-a numit însăși Prințesa). O familie cu probleme, cu animozități și conflicte, cu personalități dificile și o misiune istorică pe care mulți au pus-o sub semnul întrebării. Magia părea că dispăruse... familia regală era doar o familie ca oricare alta și poate mai disfuncțională decât multe altele.
Dar dincolo de aceste aspecte, ceea ce iese în evidență cel mai puternic în cartea scrisă de jurnalistul britanic Andrew Morton în colaborare cu Prințesa Diana și o parte a anturajului acesteia, este modul în care o femeie tânără, dotată cu multă inteligență emoțională și curaj, a reușit să schimbe nu numai modul în care familia regală este percepută de public, dar și modul în care instituția monarhică se raportează la public. Modelul reginei Elisabeta, respectată în întreaga lume ca una dintre cele mai importante personalități ale istoriei noastre din ultimii șaptezeci de ani, a părut că nu va funcționa pentru următoarele generații ale familiei regale. Și poate este și normal să se întâmple așa. Dincolo de trăsăturile și personalitatea individuală a reginei (care, cu siguranță, au avut un impact major asupra modului în care a evoluat aceasta), lumea noastră a suferit modificări majore de paradigmă și aceste schimbări se reflectă firesc în modul în care cea mai cunoscută familie din lume își îndeplinește datoria pe care o impune rolul ei istoric și instituția monarhică.
Diana nu era destinată să facă parte din familia regală și era o candidată puțin probabilă la titlul de Prințesă de Wales și soție a moștenitorului coroanei britanice. Un joc al circumstanțelor o aduce în acest rol și tot ceea ce i se cere este să se alinieze și să respecte tradiția, obiceiurile și modul în care familia regală funcționează. Deși parte dintr-una din cele mai vechi familii aristocratice din Marea Britanie (s-a spus că avea mai mult sânge albastru decât Prințul Charles) și o obișnuită a cercului de cunoștințe al familiei regale, Diana nu se poate adapta la noua ei viață.
Copilăria nefericită petrecută într-un palat în care avea tot ce era necesar din punct de vedere material și mai nimic din ceea ce înseamna căldura părintească și suport emoțional, divorțul părinților și conflictele generate de acest eveniment, toate acestea accentuează nevoia tinerei de iubire necondiționată, de sprijin, de validare. Prințul Charles nu înțelege sau nu poate satisface aceste nevoi, iar Regina crede că bulimia Dianei este principala problemă a căsniciei celor doi. Urmează zece ani de suferințe, jocuri de putere, conflicte și multă nefericire. Zece ani în care basmul în care lumea întreagă își dorea să creadă, cu Prințul și Prințesa fericiți până la adânci bătrâneți, se destramă dureros în fiecare zi... pe prima pagină a tabloidelor din întreaga lume.
Dincolo de toate acestea, modul tragic și neașteptat în care a murit Prințesa Diana, într-un accident de mașină, în Paris, a avut un impact profund nu numai asupra familiei regale, dar și asupra întregii societăți britanice.
„Deși stilul (funeraliilor) era cel vechi, aproape tribal, ce s-a întâmplat în acea zi de 6 septembrie 1997 avea să fie văzut de istorici ca marcând prăbușirea vechiului regim ierarhic și sosirea unei ere egalitare. Atunci când regina s-a înclinat în fața sicriului prințesei, în timp ce acesta trecea pe lângă palatul Buckingham, suverana a făcut o plecăciune nu numai Dianei, ci și valorilor pe care le reprezenta fosta sa noră, valori care exprimau atât de mult din Marea Britanie modernă – Buza superioară rigidă versus buza inferioară tremurătoare, așa cum a spus-o un cârcotaș”.
Cartea lui Andrew Morton, la a doua ediție, apărută la 25 de ani de la moartea prințesei Diana, și conținând materiale noi, este o lectură necesară pentru toți cei interesați de istoria familiilor regale, dar și de istoria și evoluția lumii noastre, în general.
PLUSURI
O carte foarte bine documentată, cu multe informații în premieră și poze din arhiva familiei Spencer.
Plasarea istoriei personale a Dianei într-un context mai larg și prezentarea unei imagini echilibrate, cu lumini și umbre, a uneia dintre cele mai cunoscute personalități ale lumii noastre.RECOMANDARI
O carte fascinantă și excelent documentată despre cea care a primit titlul neoficial de Prințesa Inimilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu