* Mariana Neț, „Au fost odată două orașe. New York și București la 1900”, prefață de Georgeta Filitti, Editura Corint (tel. 021/319.47.97), 400 p.
Mariana Neț are o pasiune pentru cercetare rar întâlnită azi, idei strălucite și talent scriitoricesc. Lucrează la Institutul de Lingvistică al Academiei dar interesul ei nu se mărginește la lingvistică. O curiozitate intelectuală neobosită, care merge de la semiotică la antropologie și de la filosofia limbajului la istoria mentalităților, trecând prin literatură, arte, sociologie, științe și câte altele, s-a concretizat în mai multe cărți publicate în țară și străinătate, fiecare dintre ele remarcându-se prin abordări originale. Pentru că poate scrie direct în franceză și engleză i s-au tipărit volume și în Franța și SUA, pe lângă numeroase articole în reviste de specialitate și cursuri ținute la universități occidentale. Cartea pe care v-o recomand a apărut în 2016 la editura americană Common Ground și a fost tradusă pentru noi chiar de autoare. Ediția românească publicată la Corint cu ilustrații excelent reproduse e o reușită din toate punctele de vedere, de la conținut la tehnoredactare, calitatea tipografică și, ca toate cărțile Marianei Neț, se citește cu plăcere și interes. Perioada avută în vedere în cercetarea celor două orașe aparent atât de diferite este 1866–1914 și în special granița dintre sec. 19 și 20, când metropola americană și capitala noastră se află în curs de modernizare și căutare a identității. „Cartea – spune autoarea – vorbește despre stiluri de viață, despre ritmuri de dezvoltare, despre ritmul vieții în general”. E vorba despre viața publică, iar personajul principal e clasa de mijloc. Ce-și propune Mariana Neț e să extragă din mulțimea de surse documentare (bibliografia se întinde pe 22 de pagini) – ghiduri, cărți poștale ilustrate, volume de bune maniere, cărți de bucate, de călătorii, memorialistică, presa timpului etc. –, să ne facă părtași, cu toate simțurile, la existența cotidiană a cetățenilor newyorkezi și bucureșteni din epocă, reconstituind-o prin diferențe și similarități de esență, desigur, păstrând proporțiile. Căci, dacă pe la 1900 New York avea cam 3.500.000 de locuitori și încă veneau zeci de mii de emigranți anual din Europa și China, în Bucureștiul cu un stil de viață semipatriarhal trăiau vreo 340.000, mulți veniți recent din mediul rural. Și dacă metropola americană se dezvolta ordonat, inclusiv pe verticală (celebrii zgârie-nori), cu plan urbanistic, canalizare, metrou de la 1904 și reguli de circulație, Bucureștiul se extindea pe orizontală haotic, fiecare construia cum și unde voia, astfel încât părea o aglomerare de sate, cu străzi șerpuite, canalizare insuficientă și salubritate proastă. Și totuși, procesul de modernizare datorat clasei de mijloc începe să se vadă și la noi în edificii publice, instituții culturale, statui, se construiesc hoteluri cu restaurante elegante, proliferează berării, cafenele, cofetării. Studiind cărțile de bucate și cele de bune maniere apărute în epocă la noi și peste Ocean, cercetătoarea ajunge la interesante concluzii despre tendințele diferite din procesul de modernizare. Însă în ambele orașe se poate vedea din codurile de comportament urban o tendință de omogenizare a societății în La Belle Epoque: clasa de mijloc imită aristocrația, cei săraci – mica burghezie, astfel încât devine posibilă ascensiunea dintr-o clasă în alta. Dar dacă americanii se modernizează mai rapid, românii sunt mai conservatori, mai tributari trecutului, fiindcă obiceiurile orientale deveniseră obișnuință. Din păcate, unele dintre observațiile Marianei Neț despre Bucureștiul de la 1900 sunt valabile și azi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu