Scrisori din insula Guernsey

Annie Barrows, Mary Ann Shaffer
Scrisori din insula Guernsey
Editura Nemira, 2018
traducere din engleză de Ruxandra Toma

 Citiţi o cronică a acestei cărţi.

*****

Intro

Annie Barrows este autoarea seriei pentru copii Ivy and Bean, precum şi a volumului The Magic Half. Locuieşte în nordul Californiei. În 2016 a publicat romanul The Truth According to Us, bestseller New York Times.

Mary Ann Shaffer (1934-2008), a fost editor, bibliotecar şi librar. Acesta este primul roman pe care l-a scris şi a apărut după moartea ei.

*

Romanul Scrisori din insula Guernsey este un dar pentru cititorii pasionaţi, o întoarcere nostalgică în lumea îndrăgită a lui Shakespeare, a lui Jane Austen sau a surorilor Brontë.

În ianuarie 1946, într-o Londră care abia iese din umbra celui de-Al Doilea Război Mondial, Juliet Ashton caută un subiect pentru noua ei carte. Cine s-ar fi gândit că îl va găsi în scrisoarea unui bărbat necunoscut, de pe insula Guernsey? Cei doi încep un fascinant schimb de scrisori despre lumea excentrică în care trăieşte bărbatul misterios.

Pentru a scăpa de tragedia ocupaţiei germane, bărbatul şi prietenii lui inventează un club de lectură cu cei mai neobişnuiţi membri, de la crescători de porci şi fermieri la frenologi, toţi mari iubitori de literatură. Şi toţi îi trimit lui Juliet poveştile lor de zi cu zi.

Plin de mult umor şi căldură, romanul reprezintă o odă adusă cuvântului scris şi felului în care el apropie oamenii.

 "O bijuterie... incisivă şi cu observaţii extraordinar de fine. O capodoperă fragilă despre dragoste, război şi despre marele ajutor pe care ţi-l dau cărţile bune şi prieteniile adevărate." (People)

Fragment

8 ianuarie 1946

Dlui Sidney Stark, editor
Stephens & Stark Ltd.
21 St. James's Place
Londra S.W.1
Anglia

Dragă Sidney,

Susan Scott este minunea minunilor. Am vândut peste patruzeci de exemplare ale cărţii, ceea ce a fost foarte bine; dar, din punctul meu de vedere, mult mai senzaţională a fost mâncarea. Susan a reuşit să facă rost de nişte cupoane de raţie, cu care a luat zahăr pudră şi ouă adevărate pentru bezele. Dacă toate prânzurile ei literare ating asemenea culmi, atunci nu m-ar deranja să vizitez întreaga ţară. Crezi că o primă generoasă ar putea s-o ajute să găsească şi nişte unt? Haide să încercăm - ai să scazi banii din drepturile mele de autor.

Acum, veştile proaste. M-ai întrebat cum merge lucrul la cartea cea nouă. Of, Sidney, nu merge deloc.

Metehne englezeşti mi se părea atât de promiţătoare la început. La urma urmei, ar fi trebuit să pot scrie tone de pagini despre Societatea Contra Glorificării Iepuraşului. Am dezgropat o fotografie în care membrii Sindicatului Lucrătorilor din Deratizare defilează pe o stradă din Oxford, înarmaţi cu pancarte şi scandând "Jos Beatrix Potter^[i]!" Dar ce s-ar mai putea scrie după asta? Îţi spun eu ce: nimic, absolut nimic.

Nu mai vreau să lucrez la carte - pur şi simplu nu mă trage inima. Oricât de dragă mi-a fost - şi încă îmi este - Izzy Bickerstaff, nu vreau să mai semnez nimic cu pseudonimul ăsta. Şi nici nu mai vreau să fiu considerată drept o ziaristă voioasă şi fără griji. Sigur, recunosc că a fost mare lucru să-i pot face pe cititori să râdă - sau măcar să zâmbească - în timpul războiului. Dar, gata, nu mai vreau. Parcă mi-am pierdut simţul echilibrului şi al proporţiilor şi numai Dumnezeu ştie că umorul nu poate exista în lipsa lor.

Pentru moment, sunt foarte bucuroasă că Stephens & Stark face bani din vânzarea cărţii Izzy Bickerstaff merge la război. Succesul ei mă ajută să mă simt mai împăcată după dezastrul cu biografia lui Anne Brontë.

Îţi mulţumesc pentru tot şi îţi trimit dragostea mea,
Juliet

P.S. Acum citesc scrisorile doamnei Montagu^[ii]. Ştii ce i-a scris femeia asta uluitoare lui Jane Carlyle^[iii]? "Scumpa mea Jane, toţi ne naştem cu câte un talent, iar al tău este acela de a scrie nişte bileţele absolut încântătoare". Sper din suflet ca Jane s-o fi scuipat între ochi.

Din partea lui Sidney pentru Juliet

10 ianuarie 1946

Drei Juliet Ashton
23 Glebe Place
Chelsea
Londra S. W. 3

Dragă Juliet:

Felicitări! Susan Scott zice că participanţii la prânzul acela te-au îndrăgit la fel cum îndrăgeşte romul un beţiv - şi tu pe ei. Aşa că, te rog, nu-ţi mai face probleme în legătură cu turneul de promovare a cărţii care începe săptămâna viitoare. N-am nici cea mai mică îndoială că te vei bucura de un succes colosal. Nu uita că am fost de faţă la prestaţia ta absolut extraordinară cu Băiatul păstor cântă în Valea Umilinţei^[iv], de acum optsprezece ani, aşa că ştiu că îţi joci spectatorii pe degete. Totuşi, o mică sugestie: poate acum ai să te abţii şi n-ai să mai arunci cu cartea în public după ce termini.

Susan arde de nerăbdare să te conducă prin toate librăriile de la Bath şi până în Yorkshire. Şi, desigur, Sophie se zbate să-ţi prelungească turneul şi în Scoţia. M-am folosit de tonul ăla exasperant de frate mai mare şi i-am zis că "asta rămâne de văzut". Ştiu că îi este foarte dor de tine, însă editura Stephens & Stark trebuie să rămână insensibilă la asemenea sentimentalisme.

Tocmai ce am primit de la Londra şi comitatele din jur cifrele vânzărilor pentru Izzy - sunt excelente. Te felicit încă o dată!

Nu fi supărată din cauza Metehnelor englezeşti; mai bine că ţi-a pierit acum entuziasmul decât după ce ai fi pierdut şase luni scriind despre iepuraşi. Sigur, ideea s-ar fi vândut bine, dar sunt de acord că subiectul ar fi fost considerat cel puţin extravagant. O să apară un alt subiect, unul care să-ţi placă.

Luăm cina într-o seară înainte să pleci? Spune tu când.

Cu drag,
Sidney

P.S. Şi tu scrii nişte bileţele absolut încântătoare.

Din partea lui Juliet pentru Sidney

11 ianuarie 1946

Dragă Sidney,

Sigur, minunat - se poate să găsim un restaurant pe malul Tamisei? Mi-e poftă de stridii şi de şampanie şi de muşchi de vită, dacă am putea găsi aşa ceva. Dacă nu, mă mulţumesc şi cu pui. Sunt foarte bucuroasă că Izzy se vinde bine. Dar se vinde atât de bine încât să nu fiu obligată să-mi fac bagajele şi să plec din Londra?
Pentru că tu şi S&S m-aţi transformat într-o scriitoare destul de apreciată, trebuie să fac eu cinste cu cina.

Cu mult drag,
Juliet

P.S. N-am aruncat în public cu Băiatul păstor cântă în Valea Umilinţei. Am aruncat cartea în profesoara de dicţie. Trebuia să-i cadă la picioare, dar am greşit.

Din partea lui Juliet pentru Sophie Strachan

12 ianuarie 1946

Dnei Alexander Strachan
Ferma Feochan
lângă Oban
Argyll

Draga mea Sophie,

Bineînţeles că mi-aş dori nespus să te văd, dar am devenit o maşinărie fără suflet şi fără voinţă. Sidney mi-a ordonat să mă duc la Bath, Colchester, Leeds şi alte locuri pe care nu mi le amintesc acum, aşa că nu am cum să dau o fugă până în Scoţia. Fruntea lui Sidney s-ar întuneca, ochii lui s-ar îngusta şi ar începe să se plimbe furios de colo până colo. Şi ştii foarte bine cât de enervant este acest obicei al lui.

Îmi doresc să mă strecor pe furiş până la ferma ta şi să mă las răsfăţată. Tu mi-ai permite să-mi pun picioarele pe canapea, nu-i aşa? Şi după aia m-ai înveli bine cu păturile şi mi-ai face un ceai. Pe Alexander l-ar deranja să-mi închirieze canapeaua aia pe termen lung? Mi-ai spus că este un om plin de răbdare, dar poate prezenţa mea l-ar supăra chiar şi pe el.

De ce sunt melancolică? Ar trebui să mă simt absolut încântată la gândul că voi citi din Izzy în faţa unui public captivat. Ştii cât de mult îmi place să vorbesc despre cărţi şi mai ştii şi că ador să primesc complimente. Prin urmare, ar trebui să mă simt în culmea fericirii. Însă, în realitate, sunt tristă - mai tristă chiar decât am fost în timpul războiului. Totul din jur este atât de distrus, Sophie: drumurile, casele, oamenii. Mai cu seamă oamenii.

Probabil că sufăr consecinţele îngrozitorului dineu la care am luat parte aseară. Cum era de aşteptat, mâncarea a fost dezgustătoare. Însă pe mine m-au indispus invitaţii - niciodată n-am mai întâlnit oameni atât de deprimanţi. Nu ştiau să vorbească decât despre bombe şi foamete. O mai ţii minte pe Sarah Morecroft? A fost şi ea acolo, toată numai oase şi piele de găină şi ruj de culoarea sângelui. Nu era frumuşică pe vremuri? Nu a fost nebună după călăreţul ăla care s-a mutat în Cambridge? Pe el nu l-am văzut nicăieri. Sarah s-a măritat cu un doctor cu chipul pământiu şi care plescăie din limbă înainte să vorbească. Dar ce personaj romantic şi atrăgător în comparaţie cu vecinul meu de masă - un bărbat necăsătorit, probabil ultimul de pe pământ! Of, Doamne, cât de mizerabilă şi meschină sunt!

Îţi jur, Sophie, am sentimentul că nu sunt normală. Fiecare bărbat pe care îl cunosc mi se pare insuportabil. Poate că ar trebui să cobor un pic ştacheta - nu chiar până la nivelul doctorului care plescăie, dar să o mai cobor puţin. Nici măcar nu pot da vina pe război - pentru că niciodată n-am avut noroc la bărbaţi, nu-i aşa?

Oare tu crezi că muncitorul ăla care făcea cuptoare a fost singura mea dragoste adevărată? Puţin probabil, de vreme ce nu am stat niciodată de vorbă cu el, dar măcar ştiu că a fost o pasiune nepângărită de dezamăgire. Plus că părul lui negru era absolut superb. Şi apoi a venit Anul Poeţilor, îţi aminteşti? Sidney nu-i prea înghite şi îi tratează cu dispreţ, aşa că nu pricep de ce mi i-a prezentat. Şi după aia a fost bietul Adrian. Vai, nu-i deloc nevoie să-ţi enumăr din nou toate defectele pe care le-am văzut la el - dar, Sophie, ce se întâmplă cu mine? Sunt eu prea specială? Nu vreau să mă mărit doar ca să fiu măritată. Nicio altă viaţă nu mi se pare mai tristă şi mai însingurată decât una petrecută alături de un om cu care nu ai ce să vorbeşti. Sau - şi mai rău - alături de un om lângă care nu poţi să taci.

Ce scrisoare urâtă şi plângăcioasă! Vezi? Am reuşit să te fac să te simţi uşurată că nu trec prin Scoţia. Dar nu te bucura încă - încă s-ar putea s-o fac. Soarta mea este în mâinile lui Sidney.

Sărută-l pe Dominic din partea mea şi spune-i că ieri am văzut un şobolan cât un terrier.

Toată dragostea mea lui Alexander şi încă şi mai multă ţie,
Juliet.

Din partea lui Dawsey Adams, Guernsey, Insulele Canalului, pentru Juliet

12 ianuarie 1946

Drei Juliet Ashton
81 Oakley Street
Chelsea
Londra S. W. 3

Dragă domnişoară Ashton,

Numele meu este Dawsey Adams şi locuiesc la ferma mea, din Parohia St. Martin, pe Insula Guernsey. Am auzit de dumneavoastră pentru că am o carte care v-a aparţinut pe vremuri - Eseuri alese ale Eliei, scrise de Charles Lamb^[v]. Numele şi adresa dumneavoastră erau notate pe dosul copertei.

Voi fi sincer: îmi place foarte mult Charles Lamb. În titlul cărţii mele apare cuvântul alese, drept care m-am întrebat dacă a scris mai multe lucrări din care au fost alese exact acestea. Aşa ceva vreau să citesc şi, cu toate că nemţii au plecat de aici, pe Guernsey nu mai există nicio librărie.

Dacă îmi este permis, aş dori să vă cer un serviciu. Îmi puteţi trimite numele şi adresa unei librării din Londra. Pentru că vreau să comand prin poştă şi alte scrieri ale lui Charles Lamb. De asemenea, aş vrea să vă întreb dacă i-a scris cineva biografia şi, dacă da, unde aş putea găsi un exemplar? Cred că, în ciuda minţii sale sclipitoare şi întortocheate, domnul Lamb a avut parte de multă tristeţe în viaţă.

În timpul ocupaţiei germane, el a fost cel care a reuşit să mă facă să râd, mai ales la povestea cu friptura de porc. "Clubul de literatură şi de plăcinte din coji de cartofi" din Guernsey a fost înfiinţat tocmai datorită unei fripturi de porc pe care trebuia s-o ascundem de soldaţii nemţi, aşa că simt că există o afinitate între mine şi domnul Lamb.

Îmi pare rău că vă deranjez, dar şi mai rău mi-ar părea dacă nu aş afla mai multe despre omul ale cărui scrieri m-au făcut să-l consider prietenul meu.

Cu speranţa că nu v-am supărat,
Dawsey Adams

P.S. Prietena mea, doamna Maugery, a făcut rost de un pamflet care v-a aparţinut tot dumneavoastră. Titlul lui este: A existat rugul aprins^[vi]? O pledoarie în favoarea lui Moise şi a celor Zece Porunci. I-a plăcut ce aţi scris pe marginea paginii: "Cuvântul lui Dumnezeu sau controlul maselor???" Aţi reuşit să vă decideţi?

Din partea lui Juliet pentru Dawsey

15 ianuarie 1946

Dlui Dawsey Adams
Les Vauxlarens
La Bouvée
St. Martin, Guernsey

Dragă domnule Adams,

Nu mai locuiesc pe Oakley Street, dar mă bucur foarte mult că scrisoarea dumneavoastră a ajuns la mine şi că volumul meu a ajuns la dumneavoastră. M-a întristat foarte tare despărţirea de Eseuri alese ale Eliei. Aveam două exemplare şi o nevoie cumplită de a face loc pe raft, dar tot mă simt ca o trădătoare pentru că am vândut unul dintre ele. Uite că dumneavoastră aţi reuşit să-mi împăcaţi conştiinţa.

Mă întreb cum de a ajuns cartea mea pe insula Guernsey. Poate cărţile au un soi de instinct al orientării care le duce în mâinile cititorului perfect. Cât mi-aş dori să fie adevărat!

Pentru că nimic nu-mi place mai mult decât să scotocesc prin librării, imediat ce am primit scrisoarea dumneavoastră m-am dus la Hastings & Sons. Sunt clienta lor fidelă de ani de zile, deoarece mereu găsesc acolo cartea pe care o doresc - plus încă trei despre care nu ştiam că mi le doresc. I-am spus domnului Hastings că vreţi un exemplar în bună stare (dar nu o ediţie rară) din Alte eseuri ale Eliei. Vi-l va expedia prin poştă (cu factura ataşată). S-a bucurat nespus să afle că şi dumneavoastră îl admiraţi pe Charles Lamb. Mi-a mai spus că cea mai bună biografie a lui a fost scrisă de E.V. Lucas şi că vă va căuta un exemplar, deşi s-ar putea să dureze ceva timp până îl va găsi.

Până atunci, doriţi să primiţi acest micuţ dar din partea mea? Este volumul Scrisori alese, tot al domnului Lamb. Cred că vă va spune mai multe despre el decât orice biografie. E. V. Lucas mi se pare prea sobru ca să fi inclus în cartea lui pasajul meu preferat din scrierile lui Lamb: "Bâz, bâz, bâz, bum, bum, bum, uf, uf, uf, pleosc, pleosc, pleosc, cling, cling, cling, scââârţ! Cu siguranţă că voi fi criticat. Beau încontinuu de două zile. Descopăr simţul moral în această ultimă etapă a beţiei, când simt că îmi slăbeşte credinţa." Veţi găsi citatul acesta în Scrisori (la pagina 244). Au fost primele cuvinte ale lui Lamb pe care le-am citit eu vreodată. Şi recunosc cu ruşine că am cumpărat cartea doar pentru că citisem altundeva că un om, pe nume Charles Lamb, şi-a vizitat în închisoare prietenul, Leigh Hunt^[vii], condamnat pentru că scrisese o satiră la adresa Prinţului de Wales.

Lamb l-a ajutat pe Hunt să-şi picteze pe tot tavanul celulei cerul albastru cu norişori albi. Apoi au pictat pe un perete o tufă de trandafiri căţărători. După aceea, am aflat că Lamb a ajutat cu bani familia lui Hunt - cu toate că şi el era foarte sărac. De asemenea, Lamb a învăţat-o pe mezina lui Hunt să spună Tatăl Nostru de-a-ndoaselea. Aşa că-i firesc să afli tot ce se poate despre un astfel de om.

Asta-mi place mie la citit: te interesează un lucru mărunt dintr-o carte, iar lucrul acela mărutn te conduce la o altă carte, iar acolo vei găsi altceva, care te va duce la un al treilea volum. Este o progresie geometrică - al cărei sfârşit nu-l poţi anticipa, dar care pur şi simplu îţi face o foarte mare plăcere.

Pata aceea roşie de pe copertă care pare a fi de sânge - este de sânge. Am mânuit neglijent coupe-papier-ul. Iar cartea poştală ataşată este o copie a portretului lui Lamb, făcut de prietenul său, William Hazlitt^[viii].

Dacă aveţi timp să corespondaţi cu mine, aş dori să vă rog să-mi răspundeţi la câteva întrebări. De fapt, sunt doar trei. De ce friptura de porc trebuia să fie un secret? Cum a putut un porc să vă îndemne să puneţi bazele unui club de literatură? Şi, cea mai importantă, ce anume este o plăcintă din coji de cartofi - şi din ce motiv este inclusă în denumirea clubului dumneavoastră?

Am subînchiriat un apartament la adresa următoare: 23 Glebe Place, Chelsea, Londra S. W. 3. Casa din Oakley Street unde stăteam a fost bombardată în 1945. Mi-e tare dor de ea. Oakley Street era superbă - de la trei dintre ferestrele mele se vedea Tamisa. Ştiu că sunt foarte norocoasă că încă mai am unde să locuiesc în Londra, dar aşa sunt eu: prefer să mă lamentez, în loc să fiu recunoscătoare pentru lucrurile bune care mi se întâmplă. Mă bucur că v-aţi gândit la mine să vă găsesc cartea lui Lamb.

Cu stimă,
Juliet Ashton

P.S. N-am putut să iau o hotărâre în legătură cu Moise - şi povestea asta încă îmi mai dă bătăi de cap.

Din partea lui Juliet pentru Sidney

18 ianuarie 1946

Dragul meu Sidney,

Îţi scriu ca să-mi cer scuze. Te rog să-mi ierţi văicărelile în legătură cu prânzurile şi ceaiurile pe care le-ai organizat ca să o promovăm pe Izzy. Ţi-am zis cumva că eşti un tiran? Îmi retrag toate cuvintele - iubesc nespus de mult editura Stephens & Stark pentru că m-a scos din Londra.

Bath este un oraş minunat, cu străduţe albe în formă de semilună şi case semeţe, atât de diferite de clădirile negre şi mohorâte din Londra, sau de mormanele de moloz în care s-au transformat unele dintre ele. Este o mare fericire să pot respira aer curat, fără praf şi fără fum de cărbune. Vremea este rece, dar nu umedă şi apăsătoare ca aceea din Londra. Parcă şi oamenii întâlniţi pe stradă mi se par deosebiţi - semeţi, aidoma caselor lor, nu pământii la faţă, posomorâţi şi gârboviţi cum sunt londonezii.

Susan mi-a spus că oaspeţii librăriei Abbot s-au distrat pe cinste - ştiu că aşa a fost. După primele două minute am reuşit să-mi dezlipesc limba de cerul gurii şi am început să mă simt excelent.

Mâine voi pleca cu Susan către librăriile din Colchester, Norwich, King's Lynn, Bradford şi Leeds.

Îţi trimit toată dragostea şi mulţumirile mele,
Juliet

Din partea lui Juliet pentru Sidney

21 ianuarie 1946

Dragă Sidney,

Am redescoperit plăcerea călătoriilor cu trenul pe timp de noapte! Nu mai stăm pe coridor cu orele, nu mai suntem trecuţi pe o altă linie ca să permitem trecerea unei garnituri militare şi, mai presus de toate astea, s-a terminat cu camuflajul. Toate ferestrele pe lângă care am trecut erau luminate şi i-am putut vedea pe oamenii din spatele lor. Asta mi-a lipsit teribil de mult în timpul războiului. Aveam sentimentul că ne-am prefăcut toţi în cârtiţe, fiecare cu propria-i galerie. Nu cred despre mine că aş fi vreo voyeuristă în adevăratul sens al cuvântului. Pe voyeurişti îi pasionează ce se petrece în dormitoare, în timp ce pe mine mă emoţionează scenele simple de familie - din sufragerie sau bucătărie. Îmi pot imagina întreaga lor viaţă doar dacă le zăresc, din mersul trenului, rafturile cu cărţi, sau birourile, sau lumânările aprinse, sau pernele în culori aprinse de pe canapele.

Astăzi am avut de-a face cu un individ nepoliticos şi arogant la librăria lui Tillman. După ce am vorbit despre Izzy, i-am întrebat pe cei prezenţi dacă au întrebări. Iar tipul ăsta literalmente a sărit de pe scaun ca să mă înfrunte. Cum se face - a vrut el să ştie - că eu, o femeie oarecare, am neobrăzarea de a-mi bate joc de numele lui Isaac Bickerstaff?
"Adevărul Isaac Bickerstaff a fost un jurnalist de excepţie - ba nu! a fost inima şi sufletul literaturii din secolul al optsprezecelea! Iar acum este mort, iar dumneavoastră i-aţi terfelit numele."

Înainte să apuc să mă apăr cumva, a sărit o femeie din rândul din spate.
"Of, staţi la locul dumneavoastră, domnule! Nu poţi să terfeleşti un om care n-a existat! Nu-i mort, pentru că n-a fost viu niciodată! Isaac Bickerstaff a fost pseudonimul pe care îl folosea Joseph Addison^[ix] ca să-şi semneze editorialele din The Spectator! Este un nume fictiv, aşa că domnişoara Ashton poate spune ce vrea despre el - aşa că mai tăceţi din gură!"

Sidney, tu ai auzit vreodată de numele Markam V. Reynolds, Jr.? Dacă nu, te rog să-l cauţi pentru mine în Who's Who, în Domesday Book^[x], la Scotland Yard. Dacă tot nu-l găseşti, atunci s-ar putea să dai de el în cartea de telefon. Mi-a trimis un buchet superb cu flori de primăvară la hotelul din Bath unde am stat. Şi după aia, o duzină de trandafiri albi la tren şi o grămadă de trandafiri roşii la Norwich. Însă fără niciun mesaj, doar cu cartea de vizită.

În fond, de unde ştie unde stăm? Ce trenuri luăm? Toate florile mă aşteptau la sosire. Nici nu ştiu dacă trebuie să mă simt flatată sau hărţuită.

Cu drag,
Juliet

Din partea lui Juliet pentru Sidney

23 ianuarie 1946

Dragă Sidney,

Susan tocmai mi-a arătat cifrele vânzărilor pentru Izzy - parcă nici nu-mi vine să cred. Credeam că toată lumea va fi sătulă de război şi că nimeni nu va dori să şi-l amintească - mai cu seamă dintr-o carte. Din fericire, tu iarăşi ai avut dreptate iar eu m-am înşelat (mai că mă omoară să recunosc asta!).

Este cu adevărat palpitant să călătoresc, să vorbesc în faţa unui public obligat să mă asculte, să semnez cărţi şi să cunosc tot felul de oameni. Femeile pe care le-am întâlnit mi-au spus propriile lor poveşti despre război şi aproape că-mi doresc să nu fi renunţat la editorialele din ziar. Ieri am stat la şuetă cu o doamnă din Norwich. Are patru fiice adolescente şi, săptămâna trecută, cea mai mare dintre ele a fost invitată la ceai la şcoala de cadeţi din oraş. Fata s-a gătit cu cea mai frumoasă rochie a ei, şi-a pus mănuşi de un alb imaculat, s-a dus la şcoală, a intrat pe uşă, a aruncat o singură privire la mulţimea de cadeţi cu chipuri strălucitoare din faţa ei - şi a leşinat pe loc! Sărmana copilă nu mai văzuse niciodată atâţia bărbaţi adunaţi într-un singur loc. Dacă stai să te gândeşti, este trist că o întreagă generaţie a crescut fără să meargă la ceaiuri, fără să danseze, fără să flirteze.

Îmi place să intru în librării şi să fac cunoştinţă cu librarii, care sunt o specie realmente deosebită. Niciun om în toate minţile nu s-ar apuca să vândă cărţi în schimbul unui salariu de mizerie - şi niciun om zdravăn la cap nu şi-ar dori să deţină o librărie, din moment ce profitul este atât de mic. Deci, trebuie că-i motivează dragostea faţă de cărţi şi de cititori, împreună cu drepturile aproape insignifiante asupra volumelor noi.

Mai ţii minte primul loc de muncă pe care l-am avut în Londra alături de sora ta? În anticariatul morocănosului domn Hawke? Cât de mult l-am iubit! Deschidea câte o cutie cu cărţi, ne dădea una sau două să le citim şi ne spunea: "Să nu care cumva să găsesc pe ele scrum de ţigară, urme de degete murdare - şi, pentru numele lui Dumnezeu, termină cu însemnările pe marginea paginii, Juliet! Sophie, drăguţo, n-o lăsa să bea cafea în timp ce citeşte." Şi plecam imediat cu cărţile noastre.

Şi atunci, ca şi acum, mi se părea uimitor să văd cât de mulţi oameni intră în librării fără să ştie ce anume caută - nu vor decât să se uite pe rafturi, sperând că vor vedea o carte care le vor atrage atenţia. Şi după aceea, pentru că sunt suficient de inteligenţi ca să nu pună bază pe reclama pe care o face librarul, îi vor pune vânzătorului trei întrebări: (1) Despre ce este vorba? (2) Dumneavoastră aţi citit-o? (3) E ceva de capul ei?

Vânzătorii veritabili - aşa cum am fost eu şi Sophie - nu pot minţi. Ne trădează feţele. O sprânceană ridicată, ori o buză niţel mai strâmbă dau în vileag faptul că respectiva carte nu merită să fie citită. Atunci, clienţii mai isteţi ne cer să le recomandăm noi una, caz în care îi târâm cu de-a sila la un anumit volum, pe care le cerem să-l citească neapărat. Dacă l-au citit şi nu le-a plăcut deloc, clienţii cu pricina nu vor mai reveni în librăria noastră. Însă, dacă le-a plăcut, ne devin clienţi pe viaţă.

Iei notiţe? Ar trebui s-o faci - un patron de editură n-ar trebui să trimită la librărie doar un exemplar înainte de tipărirea lui în masă, ci mai multe, pentru ca tot personalul să poată citi cartea respectivă.

Domnul Seton mi-a spus astăzi că Izzy Bickerstaff este cadoul ideal pe care să-l faci atât oamenilor la care ţii, cât şi acelora pe care nu poţi să-i suferi, dar eşti obligat să le dăruieşti ceva. Şi a pretins că treizeci la sută dintre toate cărţile cumpărate sunt făcute cadou cuiva. Treizeci la sută? Oare m-a minţit?

Ţi-a zis Susan cu ce altceva s-a mai ocupat în afară de turneul nostru? Cu mine. Nici măcar nu trecuse o jumătate de oră de când făcusem cunoştinţă, că mi-a şi zis că machiajul, hainele, coafura şi pantofii mei nu aveau niciun haz. N-am aflat că războiul s-a terminat?

Aşa că m-a dus la Madame Helena să-mi aranjeze părul. Acum îl am scurt şi ondulat, nu lung şi lins cum îl ştii tu. Mi l-a şi decolorat foarte puţin - Susan şi Madame ziceau că aşa îmi vor fi scoase mai mult în evidenţă nuanţele aurii ale "minunatelor mele bucle castanii". Dar nu m-au păcălit: vopseaua trebuie să-mi ascundă firele cărunte (patru, după socoteala mea), care mi-au apărut peste noapte. Mi-am cumpărat şi un borcan cu cremă pentru faţă, o cremă pentru mâini cu un parfum minunat, un ruj nou şi un ondulator de gene, care mă face să mă uit cruciş atunci când îl folosesc.

Apoi Susan mi-a sugerat că ar fi bine să-mi cumpăr şi o rochie nouă. I-am adus aminte că Regina pare foarte mulţumită de garderoba ei din 1939. Eu de ce n-aş fi? Mi-a răspuns că Regina nu are nevoie să facă niciun fel de impresie asupra necunoscuţilor - dar eu trebuie să impresionez pe toată lumea care dă cu ochii de mine. M-am simţit ca o trădătoare de neam şi ţară: nicio femeie onorabilă nu-şi cumpără rochii noi în momente ca astea. Dar mi-am uitat toate rezervele atunci când m-am văzut în oglindă. Prima mea rochie nouă după patru ani. Şi ce rochie! De culoarea piersicii coapte, se unduieşte superb în jurul meu când mă mişc. Vânzătoarea a zis că aş avea un "şic franţuzesc" dacă aş cumpăra-o. Aşa că mi-am luat-o. Pantofii noi mai trebuie să aştepte, pentru că am cheltuit pe rochie aproape toate cupoanele pe un an.

Datorită lui Susan, noii mele coafuri, machiajului şi rochiei, nu mai arăt ca o femeie de treizeci şi doi de ani, apatică şi deplorabilă. Par o tânără de doar treizeci de ani, plină de energie, elegantă, îmbrăcată după ultima modă.

Apropo de rochia mea cea nouă şi de lipsa de pantofi noi - nu ţi se pare scandalos că raţionalizarea este mult mai strictă acum decât a fost în vremea războiului? Înţeleg că sute de mii de oameni din toată Europa au nevoie de hrană, locuinţe şi haine, dar, în sinea mea, mă simt deranjată de faptul că atât de mulţi dintre ei sunt germani.

Tot n-am nicio idee despre următoarea carte. Şi asta a început să mă cam deprime. Ai cumva vreo sugestie?

Din moment ce am ajuns în nord, am de gând să o sun diseară pe Sophie în Scoţia. Ai vreun mesaj pe care să-l transmit surorii tale? Cumnatului tău? Nepotului?

Cred că asta-i cea mai lungă scrisoare pe care am scris-o vreodată - nu-i nevoie să-mi răspunzi la fel.

Cu drag,
Juliet.

---

[i] Helen Beatrix Potter (1866-1943) - scriitoare şi ecologistă britanică, autoare a cărţii pentru copii Povestea iepuraşului Peter (n. tr.).

[ii] Elizabeth Montagu (1718-1800) - patroană a artelor, critic literar, feministă (n. tr.).

[iii] Jane Carlyle (1801-1866) - feministă, soţia lui Thomas Carlyle, filozof şi eseist scoţian (n. tr.).

[iv] Poem de John Bunyan (1628-1688) - scriitor şi pastor reformat, autor al lucrării Întâmplările pelerinului în călătoria sa (Pilgrim's Progress) (n. tr.).

[v] Charles Lamb (1775-1834) - poet şi eseist englez (n. tr.).

[vi] Tufiş în flăcări de pe Muntele Sinai, din care duhul lui Dumnezeu i-a vorbit lui Moise (n. tr.).

[vii] Leigh Hunt (1784-1859) - poet, eseist şi critic literar englez (n. tr.).

[viii] William Hazlitt (1778-1830) - scriitor, pictor şi filozof, precursor al romantismului englez (n. tr.).

[ix] Joseph Addison (1672-1719) - întemeietor al jurnalismului literar, eseist, poet, dramaturg şi om politit englez, cofondator al mai multor reviste de literatură (n. tr.).

[x] Registru cadastral întocmit în anul 1086, din ordinul lui Wilhelm Cuceritorul (n. tr.).