Umbra - Un concept definit de C.G. Jung

Verena Kast
Umbra din noi. Forţa vitală subversivă
Editura Trei, 2013
Traducere din germană de Laura Karsch

Citiţi un fragment din această carte.

*****
Intro

Verena Kast a studiat psihologia, filosofia şi literatura, este doctor în psihologie analitică, profesor de psihologie la Universitatea din Zürich, lector şi analist formator la Institutul C.G. Jung, psihoterapeut cu practică privată. Este preşedintele Societăţii Internaţionale de Psihologie Abisală, al Societăţii Internaţionale de Psihologie Analitică, precum şi al Societăţii Elveţiene de Psihologie Analitică. A publicat numeroase cărţi pe tema emoţiilor, relaţiilor şi simbolisticii.

*

În personalitatea umană, ca şi în natură, lumina şi întunericul se află într-un raport de interdependenţă, formează un întreg. Aşezăm în lumină anumite aspecte ale noastre, vrem ca acestea să fie văzute şi lăsăm în umbră alte aspecte. Această metaforă a luminii şi umbrei se regăseşte în două concepte definite de către C.G. Jung: persona şi umbra. În timp ce persona reglementează relaţia cu lumea exterioară, prin umbră sunt definite acele trăsături ale personalităţii care nu sunt arătate lumii, pe care alţi oameni nu au cu niciun chip voie să le vadă. De aceea, atunci când ne ocupăm de umbră este esenţial să ajungem să o acceptăm, să înţelegem că lumina şi întunericul îşi au ambele locul în viaţa omului. Verena Kast ne oferă acces la această cealaltă jumătate, mai incomodă, a noastră.

"Umbra ne este nespus de penibilă. Când suntem surprinşi asupra unui comportament de umbră, adică asupra unui comportament care nu corespunde idealului Eului nostru, ne ruşinăm. Acesta este şi motivul pentru care avem tendinţa de a proiecta asupra altor persoane, de a percepe la alţii anumite aspecte mai întunecate ale personalităţii noastre. Aceşti oameni sunt ţapii noştri ispăşitori, la ei ne deranjează ceea ce aparţine de fapt umbrei noastre - sau are, cel puţin, o legătură cu aceasta." (Verena Kast)

"Dacă acceptăm însă umbra, aceasta poate avea de cele mai multe ori efecte pozitive, ne îmbogăţeşte şi vitalizează - şi conferă mai multă autenticitate vieţii noastre. Dacă privim mai atenţi explicaţiile lui Jung referitoare la umbra pozitivă, constatăm că se referă, de fapt, la umbra înţeleasă drept ceea ce ne este încă străin. Jung a elaborat o teorie a inconştientului în care acesta nu este înţeles doar ca rezervor care colectează tot ce este refulat şi uitat, ci ca nivel psihic din care ne vin mereu impulsuri noi, o expresie a unei evoluţii psihice care se continuă până la moarte. De aceea, în psihicul nostru va exista întotdeauna şi ceva ce ne este străin şi care se cere integrat." (Verena Kast)

Umbra - Un concept definit de C.G. Jung

Oriunde cade lumină apare şi umbră, oriunde vedem umbră distingem şi o sursă de lumină: lumina şi întunericul se află într-un raport de interdependenţă, formează împreună un întreg. Această lege a naturii este valabilă şi pentru personalitatea omului: aşezăm în lumină anumite aspecte ale noastre, vrem ca acestea să fie văzute - şi astfel se aşterne umbra asupra altor aspecte ale noastre. Ori încercăm de la bun început să reţinem în penumbră - sau chiar în întuneric - anumite aspecte.

Această metaforă a luminii şi umbrei se regăseşte în două concepte interdependente definite de către C.G. Jung: persona şi umbra. Prin umbra unui om înţelegem acele trăsături ale personalităţii sale care nu sunt arătate lumii, pe care alţi oameni nu au cu niciun chip voie să le vadă. Dacă se întâmplă totuşi acest lucru, persoana respectivă îşi pierde, cel puţin temporar, buna reputaţie, o situaţie în care majoritatea oamenilor simt ruşine şi teamă.

Umbra personală a unui om poate fi o singură trăsătură a personalităţii sale, legată de un anumit comportament, pe care acesta nu o poate accepta, cum ar fi invidia sau zgârcenia. Umbra poate însă la fel de bine însuma toate acele trăsături şi comportamente de care suntem conştienţi într-un anumit moment, pe care nu le putem accepta ca făcând parte din noi şi ca atare le refulăm. Există însă întotdeauna şi o umbră care ne rămâne nevăzută.

Noţiunea de umbră este un concept psihologic de mare relevanţă, un concept despre care Jung a vorbit întâia oară în 1912 în legătură cu motivul "fratelui de umbră" din romanul Elixirele diavolului al lui E.T.A. Hoffmann. Ulterior Jung a revenit asupra acestui subiect, abordându-l în special în scrierile lui din anii 1939, 1945 şi 1946. Erich Neumann a publicat în anul 1948 o lucrare cu titlul Tiefenpsychologie und neue Ethik (Psihologia abisală şi noua etică), în care tratează subiectul umbrei şi propune o modalitate de integrare a acesteia.

Subiectul umbrei a fost "găsit", după spusele lui Jung, de către Sigmund Freud. Jung considera metoda freudiană a "elucidării" o "elaborare minuţioasă a laturii de umbră a omului". Aceasta nu lasă loc de iluzii cu privire la natura omului şi este cel mai bun antidot pentru o perspectivă prea idealistă asupra personalităţii umane. Jung mai adaugă însă, iar acest lucru este tipic pentru modul lui de gândire, că omul nu trebuie explicat exclusiv din perspectiva umbrei sale. "În definitiv, nu umbra este esenţialul, ci corpul care produce umbra." Psihologia lui Jung nu se concentrează doar asupra patologiei umane, omul este privit şi din perspectiva punctelor sale tari. Avem aşadar de-a face cu o psihoterapie care vizează din capul locului resursele omului. Literatura este de multă vreme interesată de subiectul umbrei, "fratele de umbră" din Elixirele diavolului de E.T.A. Hoffmann fiind doar un exemplu. Umbra este un subiect general uman de larg interes. Din perspectiva psihologiei abisale interesează în special contextul în care apare umbra, alcătuirea ei şi modul ideal de a o aborda. Acestea sunt chestiuni fundamentale, având în vedere că avem de-a face cu aspectele întunecate ale omului, care se pot dovedi distructive în sfera relaţiilor interumane.

Dacă luăm în considerare metafora luminii şi umbrei, devine evident că nu este deloc simplu să manevrăm umbra, că nu se poate face pur şi simplu lumină acolo unde este umbră, fiindcă fiecare nouă sursă de lumină produce o nouă umbră. Atunci când ne ocupăm de umbră este esenţial să ajungem să acceptăm umbra, să înţelegem că lumina şi întunericul îşi au ambele locul în viaţa omului; important este, de asemenea, să dezvoltăm o sensibilitate faţă de umbră, pentru a putea învăţa cum să tratăm în mod responsabil aspectele mai întunecate ale personalităţii noastre. În acest sens nu avem de-a face cu o pierdere a valorilor, ci cu o reevaluare a acestora.