joi, 10 septembrie 2015

Selecţia "Formula AS"

Selecţia "Formula AS"

Selecţia "Formula AS"
 
* Umberto Eco, "Numărul zero", tradu­cere şi note de Ştefania Mincu, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 230 p.

Presupun că juriul Nobelului pentru Literatură îl consideră pe Umberto Eco în primul rând semiotician, filosof al limbajului şi publicist, de vreme ce nu îi ia în considerare romanele ce i-ar justifica nominalizarea şi - dacă ar fi după mine - premierea. Traduse toate şi la noi, aceste cărţi ce i-au adus o binemeritată celebritate mondială (Numele trandafirului, Pendulul lui Foucault, Baudolino, Insula zilei de ieri, Miste­rioa­sa flacără a reginei Loana, Cimitirul din Praga) au fost mult şi bine citite şi comentate, fiindcă teo­re­ticianul îşi disimulează excelent ştiinţa şi erudiţia în poveşti cu lipici la publicul larg. De curând a apărut la Ed. Bompiani un al şaptelea roman al lui, cel pe care vi-l recomand azi în foarte buna traducere a Şte­faniei Mincu. Maestru în amestecarea documentului autentic, a persoanelor şi evenimentelor reale în in­trigi fictive cu ingrediente verificate epic (mistere, iu­biri, crime), Eco foloseşte procedeul şi în Numărul zero - o satiră acerbă la adresa Italiei postbelice. Ac­ţiunea e plasată la Milano, în 1992. Un intelectual ra­tat, Colonna, care până la 50 de ani îşi câştigase mo­dest existenţa ca "scribălău" de recenzii şi cronici de spectacol, ca "negru" pentru prolifici autori de cărţi poliţiste şi ca cititor de manuscrise nepublicabile, pri­meşte într-o bună zi o ofertă ciudată. Un anume Simei îl cooptează ca director coor­donator în pregătirea unui cotidian, "Mâine", ce nu va apă­rea pe piaţă. Mai mult, îl angajează şi să scrie ca "ne­gru" o carte despre acest ex­pe­riment, în schimbul unei su­me de nerefuzat. Ziarul-fan­tomă, cu numere-pilot de în­cercare, e finanţat de un mo­gul cu afaceri ilicite, Co­man­dorul, care vrea să intre în "lumea bună" a finanţelor şi politicii, speriind şi şanta­jând VIP-uri prin anchetele şi dezvăluirile din numă­rul zero al lui "Mâine". În subordinea lui Colonna sunt aduşi câţiva gazetari nemulţumiţi în carieră: Maria Fresia - o idealistă eşuată la "mondenităţi", Bragga­docio - specializat în anchete şi dezvăluiri de scandal, Cambia - vânător de ştiri proaspete de la poliţie şi salvare, Lucidi - agent sub acoperire al serviciilor secrete, Constanza - un fost tipograf. Şedinţele de sumar pentru nr. zero iau în discuţie subiecte propuse de redactori şi admise sau respinse de Simei pe motiv că ar afecta interesele finanţatorului. E analizat mo­dul în care trebuie redactate materialele pe gustul pu­blicului-ţintă, doritor de "legalitate şi ordine, însă la­com de bârfe şi dezvăluiri despre diferite forme de dezordine". Toate indicaţiile lui Simei pentru subor­donaţii săi, pe cât de cinice, pe atât de valabile în toată presa, le vedem zilnic şi în mass-media românească: atracţia pentru nenorociri, scoaterea unor ştiri din non-ştiri, strategia creării de tensiuni, dosarele com­pro­­miţătoare pregătite pentru orice eventualitate, re­ciclarea unor evenimente vechi ş.a. Savuroase şi inte­ligente, cu multe exemple de clişee, incursiunile în "bu­cătăria" jurnalismului contemporan merg împre­ună cu altă temă principală - obsesia conspiraţiilor oculte spre care se devarsă constant nemulţumirile şi cu care se justifică totul. Prin intermediul lui Bragga­docio (care e convins că nu Mussolini a murit, ci sosia lui, iar acest fapt a avut consecinţe cu bătaie lungă în istoria contemporană a Italiei, dând naştere la tot soiul de evenimente (reale), puse în legătură cu organizaţii şi servicii secrete internaţionale puternice - este adusă în prim plan teoria conspiraţiei. Semioticianul nostru pare fascinat de modul cum prin manipulare, ma­chiaverlâcuri, sofisme, propagandă se pot încetăţeni în mentalul colectiv false adevăruri. Preluate ca ve­rosimile de cetăţenii suspicioşi pe bună dreptate cu versiunile oficiale, aceste teorii servesc unor factori de putere spre a-şi impune interesele. Ironic şi grav, cu strategii romaneşti imbatabile, Umberto Eco e, la 83 de ani, nu doar un mare scriitor, ci şi un om implicat, căruia îi pasă de ţara lui şi de lumea largă. Deşi ima­ginea Italiei şi a concetăţenilor lui iese tare şifonată din Numărul zero, niciun academician italian n-a afir­mat public că Umberto Eco ar merita împuşcat.
 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu