joi, 10 septembrie 2015

Selecţia "Formula AS"

Selecţia "Formula AS"

Selecţia "Formula AS"
 
* Cristian Teodorescu, "Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui", roman, Editura Cartea Româ­nească (tel. 0232/21.74.40), 324 p.

Cristian Teodorescu e un prozator de cursă lungă, unul dintre cei mai buni de azi, cu abilităţi narative variate. Deşi scriitor din vocaţie, a fost nevoit, ca majoritatea colegilor lui de generaţie, să-şi câştige existenţa din gazetărie intensivă. Prezenţa lui constantă în mass-media de după 1989 nu s-a redus doar la mii şi mii de articole şi comentarii televizate, ci a avut şi funcţii de conducere, mâncătoare de timp şi nervi, la publicaţii de tiraj, la biroul din Bucureşti al Europei Libere. Cu toate astea, nu a abandonat niciun moment literatura de ficţiune. Numai el ştie cu cât efort, Cristian Teodorescu a reuşit să despartă jurnalistul de prozator, folosind parcă două condeie diferite. Cu părerile gazetarului, cu parti-pris-urile lui, poţi sau nu să fii de acord. Literatura lui însă e făcută să dureze, să capteze orice fel de cititor, să-l implice. Deşi povestirile şi romanele lui Cristian Teodorescu au ca numitor comun o umanitate măruntă, omul oarecare din diferite perioade ale societăţii româneşti, scriitorul nu se repetă de la o carte la alta fiindcă atât rea­litatea din care sunt inspirate cât şi structura pe care pu­ne carnea epică variază, in­ten­sitatea tensiunilor e me­reu altfel reglată, umorul, absur­dul, misterul sunt do­zate cumpănit. Noul lui ro­man, "Şoseaua Virtuţii", cir­cumscrie o lume familiară ci­ti­torului român contem­po­ran, cu evenimente şi tipo­logii din viaţa noastră coti­diană. Dar minunea e că arta prozatorului face ca această lume să funcţioneze dincolo de conjuncturi, să-şi păstreze coerenţa şi după ce realităţile datate din care s-a inspirat se vor fi perimat. Lumea romanului e cea bucureşteană, urmărită din 1990 încoace, prin intermediul unui personaj care, de voie-de nevoie, se adaptează meandrelor (şi mendrelor) concretului, modelate din umbră de oameni ai vechiului regim. Acest personaj central, cercetător înainte de căderea comunismului la Institutul ce elabora programul de "alimentaţie ştiinţifică" bazat pe reţete "cu înlo­cui­tori", are ideea de a înfiinţa în 1990 o revistă de gastronomie, plagiind iniţial vechi cărţi de bucate. Revista "Gastronomul", făcută cu ajutorul nevestei, Mari, o învăţătoare de treabă, soţie şi mamă devotată, are un neaşteptat succes comercial, iar Câinele, cum e supranumit inginerul datorită flerului său, îşi începe ascensiunea socială, propulsat de politicieni şi "investitori" proveniţi din foşti securişti. Bărbatul onest, familist, cu o maşină rablagită şi un apartament de bloc în Militari, devine, odată cu emisiunea TV de gastronomie şi bune maniere, o vedetă mediatică, intrând în lumea milionarilor dubioşi, a VIP-urilor de carton, în paturile unor femei versate. Acceptă să fie folosit, din dorinţa beneficiilor materiale, erotice şi de putere asupra subordonaţilor. Beneficii plătite cu aservirea faţă de reţeaua subterană ce controlează şi decide totul, cu îndepărtarea de soţie şi copii, dar şi cu remuşcări, contorsiuni interioare, conştiinţa că s-a lăsat prins în plasa de păianjen ţesută de foşti agenţi deghizaţi în oameni de afaceri. Înţelege că reţeaua lor de relaţii e adevăratul sistem circulator al organis­mului social din România tranziţiei, bubuind de slo­ganuri democratice. Bogatul material epic - în care romancierul pune ce ştie el mai bine, de la viaţa unei redacţii la relaţiile unui tată cu fiii săi şi la criza de vârstă a bărbatului la andropauză, plus atmosfera din mediile frecventate de parveniţi - e jalonat de relaţia Gastronomului cu Dobrogeanu-Gherea, la statuia căruia se duce să mediteze în momente de cumpănă. Propagatorul ideilor socialiste adaptate societăţii româneşti dar care îşi asigurase o situaţie materială bună cesionând restaurantul gării Ploieşti, teoreti­cianul care credea în determinarea istorică şi socială a artei, fără să ignore criteriul estetic, este spiritul tutelar al romanului şi cheagul sensului său. Martor mut şi pângărit al tranziţiei, Gherea, care afirma că între artist şi societate există o relaţie de cauză-efect în dublu sens, dă şi o perspectivă filosofică implicită acestei fresce a României postcomuniste, bine construită şi cu atât mai pasionantă cu cât identificăm în ea realităţi cunoscute de fiecare dintre noi.
 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu