joi, 10 septembrie 2015

Selecţia "FORMULA AS"

Selecţia "FORMULA AS"

Selecţia "FORMULA AS"
 
* Ben Lewis, "Istoria comunismului prin bancurile epocii", traducere de Mihai-Dan Pavelescu, Ed. Meteor Publishing (tel. 021/222.83.80), 384 p.

Atrasă de titlu, am cumpărat acest volum de la Bookfest şi am regăsit în el, nu doar o mulţime de bancuri de care râsesem şi pe care le spusesem la rândul meu în anii "epocii de aur", constatarea că ele au circulat, cu minime adaptări la specificul local, în toate ţările "lagărului socialist", ci şi inteligente ex­pli­caţii sociologice, psihologice, istorice despre esen­ţa sistemului ce le-a generat. Autorul, un jurnalist en­glez, a călătorit prin toate ţările est-europene şi ale fos­tei URSS, a stat de vorbă, pe subiectul ce-l preo­cu­pa, cu o mulţime de colegi de breaslă din ţările res­pective, a studiat culegerile de bancuri politice apă­rute după 1990 şi a condensat în această carte "moş­tenirea cul­tu­rală ciudată, atrăgătoare şi neaş­teptată a 72 de ani de marxism-leninism". Ben Lewis demons­trează că glu­mele subversive constatau succint starea de fapt şi se consti­tu­iau în cea mai pu­ternică şi răspân­dită formă de răs­puns cultural de masă la agre­siunea statului tota­litar împotriva socie­tă­ţii. Comunis­mul se vede prin bancuri aşa cum a fost: o combi­naţie unică a unei teo­rii ineficiente, utopia mar­xis­tă, cu o pro­­pagandă deşănţat-agre­sivă, o cen­­zură omni­po­tentă şi o supra­ve­ghere poliţienească a individului în toate împrejurările vieţii cotidiene. Statul-partid de­tes­ta umorul şi pe­dep­sea orice băşcălie la adresa so­lem­ni­tăţii găunoase a ierarhiilor sale şi a discur­su­lui oficial. Urând bancurile ce le dezvăluiau indirect abu­zu­rile, impostura, prostia, ab­surda sete de putere, min­ciuna - co­muniştii con­fir­mau o propo­ziţie a lui George Orwell: "Orice glumă e o mică re­vo­luţie". De aceea, cel pu­ţin în faza dură a aplicării sale dic­ta­to­riale - leni­nis­mul şi sta­li­nis­mul - statul-par­tid pedepsea cu închi­soa­rea şi la­gărul pe toţi cei ce produceau, răs­pândeau sau as­cultau bancuri politice. Este epo­ca "terorii de masă", cu mi­li­oane de victime, când orice putea fi considerat "atitudine duşmă­noa­să", şi cu atât mai mult râsul.
Dar, cu cât vremurile sunt mai rele cu atât bancu­rile sunt mai bu­ne, umorul mai co­ro­ziv; lumea nu se mulţumea cu reviste şi emisiuni de "satiră şi umor"în varianta oficială, care nu vizau ni­ciodată esenţa sis­temului, arbitrariul lui, inca­pa­citatea de a rezolva pro­blemele societăţii, rămase tot "idealuri măreţe".
Ben Lewis nu şi-a propus să adauge încă o anto­logie de bancuri comuniste culegerilor publicate îna­inte şi mai ales după 1990, ci să încerce o analiză a situaţiilor concrete ce le-au furnizat "materia", o ti­pologie şi un film al evoluţiei lor în funcţie de eta­pele pe care "construcţia socialismului"le parcurgea. Căci, în URSS şi în toate ţările ocupate de sovietici, cu toată supravegherea poliţiei politice şi a extinderii, fără precedent în istorie, a delaţiunii, cetăţenii au evadat per­manent în libertatea de a-şi bate joc de toate pri­va­ţiunile, minciunile propagandistice, de tot ce le urâţea şi chinuia existenţa. Comunismul a produs, peste tot unde şi-a întins dominaţia, aceleaşi efecte şi alienări, aşa că bancurile au circulat liber peste frontiere, pu­tând fi regăsite în variante asemănătoare în România, Cehia, Ungaria, Polonia, Germania de Est etc. Ben Lewis surprinde nuanţele specifice pe acest fond co­mun, demonstrând, în ciuda "mândriei locale", că e vor­ba de o reacţie de acelaşi tip a unei societăţi umi­li­te, terorizate, înşelate, supuse arbitrariului unei con­du­ceri antiintelectualiste şi anticulturale. Bancurile alese de el, pentru reprezentativitatea şi pregnanţa lor, din toată Europa de Est au reprezentat o formă de re­zis­tenţă, o modalitate de exorcizare a efectelor dic­ta­turii în conştiinţa civică a comunităţilor, o formă a cul­turii populare importantă deopotrivă azi pentru is­toric, sociolog, etnolog. Cunoscutul disident antiso­vie­tic Vladimir Bukovski scria că "Într-o bună zi, ci­ne­va ar tre­bui să ridice un monument în cinstea bancu­rilor po­litice (...). Ele au supravieţuit epocilor celor mai grele, au rămas ferme pe poziţie, s-au mul­tiplicat în familii şi în ele poţi studia toată is­to­ria regimului sovietic. În bancuri poţi să gă­seşti acel lucru care n-a lăsat nicio urmă în sursele tipărite: opi­nia oame­ni­lor obişnuiţi despre eve­ni­mente". Cartea lui Ben Lewis e o prezentare savu­roa­să a acestei opinii, cu multe exemple, dar şi un răspuns implicit dat nostalgicilor comunismului.
 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu