duminică, 26 ianuarie 2020

Selecţia "Formula AS"

Selecţia "Formula AS"

Selecţia "Formula AS"
 
* Adriana Georgescu, "La început a fost sfârşitul. Dictatura roşie la Bucureşti", traducere de Micaela Ghiţescu, cuvânt îna­inte de Monica Lovinescu, Ed. Humanitas (tel. 021/311.23.30), 304 p.

Azi, când sub masca democraţiei pândesc alte forme autoritare de reducere la tăcere, cunoaşterea trecutului nu-ţi dă voie să rămâi pasiv. Cum n-au rămas, încă din primii ani ai ocupaţiei sovietice în România, destui membri ai societăţii, din variate straturi sociale, care-şi făceau încă iluzii că situaţia e pasageră şi Occidentul nu o va tolera. Rezistenţa aceasta iniţială e mai puţin cunoscută de noile generaţii şi de aceea reeditarea mărturiei scrise de Adriana Georgescu era necesară după epuizarea ediţiilor apărute la Humanitas în 1992 şi la Fun­daţia Memoria în 1999. (Profit de ocazie pentru a aduce un omagiu traducătoarei acestei cărţi, Mi­caela Ghiţescu, ea însăşi fost deţinut politic, ple­cată de curând dintre noi, căreia îi da­torăm recunoştinţă pentru multele volume de prima mână transpuse în româneşte, dar şi pentru neobosita activitate la "revista gândirii arestate" pe care a condus-o). Cartea Adrianei Georgescu împreună cu alte mărturii din închisorile comuniste româneşti sunt ca punctele numerotate pe care trebuie să le uneşti pentru a contura un desen, sau ca tabla pe care detectivii lipesc imagini şi înscrisuri, făcând apoi între ele legături pentru descoperirea adevărului. "La început a fost sfârşitul" e în acest desen nu­mărul 1: prima relatare despre teroarea instaurată în 1945. Autoarea ei, o tânără şi frumoasă avocată şi jurnalistă, şefă de cabinet a generalului Nicolae Ră­descu pe când acesta deţinea preşedinţia Con­siliului de Miniştri, a intrat din prima clipă în rezistenţa anticomunistă, alături de colegi din organizaţia tineretului liberal. Arestată, torturată îngrozitor, închisă în condiţii inumane cu prosti­tuate, hoaţe şi criminale, nevoită între cele două detenţii să se ascundă, schimbând mereu adresa, tânăra fragilă a luptat din toate puterile cu frica, umilirea, boala şi moartea. Mai mult, cu o dârzenie şi un curaj extraordinar, a rămas fidelă ideilor sale de adevăr şi dreptate. A supravieţuit la limită, atât datorită ajutorului dat de codeţinuţi cât şi reţelei din organizaţia clandestină la care aderase şi care i-a plănuit şi pus în faptă evadarea, apoi scoaterea din ţară în august 1948. La Paris, Monica Lo­vinescu, şi ea de curând ajunsă acolo cu ultimul tren, a convins-o să-şi facă publică, sub regim de urgenţă, mărturia, sperând astfel să des­chidă ochii Occidentului faţă de ceea ce se petrecea dincolo de Cortina de Fier. Pe măsură ce Adriana Geor­gescu scria, Monica Lovinescu îi traducea în fran­ceză paginile, iar cartea ter­mi­nată astfel în timp record a apărut în 1951 la vizibila Editură Hachette. Tradu­cerea fusese semnată cu pseudonim (mama Moni­căi era ostatică la Bucureşti şi avea să fie asasinată, şapte ani mai târziu, în închi­soare) iar numele reale ale celor ce o ajutaseră pe au­toare fuse­seră schimbate pentru a nu-i primejdui. În ciuda contex­tului stângist din mediile inte­lectuale franceze ("ino­cenţi" ide­alişti sau "tovarăşi de drum" plătiţi de la Mos­cova), ecourile din presă au fost favorabile, ceea ce n-a schimbat totuşi cu nimic efectele tran­zacţiei de la Ialta. Cartea Adrianei Georgescu ră­mâne de actualitate nu doar fiindcă pune un reflector pu­ternic pe adevărul istoric al anilor 1945-48 în ţara noastră, ci şi fiindcă dă un exem­plu de refuz al manipulării, în condiţii incom­parabil mai pe­ri­culoase decât azi. Îmi vine în minte o frază a lu­cidului Albert Camus, şi ea foarte actuală: "În faţa mareei în creştere agresivă a prostiei, trebuie să opunem refuzul nostru".
 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu