duminică, 26 ianuarie 2020

Selecţia "Formula AS"

Selecţia "Formula AS"

Selecţia "Formula AS"
 
* Mihai Botez, "«Lumea a doua» şi alte scrieri din anii disidenţei solitare 1979-1987", ediţie îngrijită, studiu bio­grafic, cronologie şi stu­dii introductive de Ana-Ma­ria Cătănuş, prefaţă de Eu­gen Simion, Fundaţia Naţio­nală pentru Ştiinţă şi Artă (tel. 021/315.67.54), 552 p.

În anii '70-'80 ai se­co­lului trecut m-am bucu­rat de prietenia lui Mi­hai Botez (1940-1995) şi a soţiei lui, Ma­riana Celac (1936-2018). Au fost printre cei mai deştepţi, în am­bele sensuri ale cu­vân­tului - şi de inte­li­gen­ţă superioară, şi de luci­ditate vigilentă - oa­meni pe care i-am cunos­cut. Pe lângă excelenţă în pro­fe­siile lor, Mihai ca matematician şi specia­list în prospectivă, Ma­riana ca arhitect, amândoi reu­neau în personalităţile lor ferme­cătoare multe alte înzestrări, aveau umor şi povesteau atât de bine că nu mă mai săturam să-i ascult. Şi mai ales aveau curajul, pe care nici eu şi niciunul dintre cu­nos­cuţii mei nu-l avea, de a critica public re­gimul ceauşist care ne chinuia "multilateral" exis­tenţa co­tidiană. Curajul de a cere dia­log şi o viaţă normală pentru con­­­cetăţenii lor. Mi­hai Bo­tez, disidentul soli­tar, a încercat mai întâi să se adre­seze la vâr­ful puterii comu­nis­te, arătându-i încăl­cările fla­grante ale normelor şi valorilor procla­ma­te chiar de ea şi pro­pu­nând soluţii pentru îm­bu­nătă­ţirea vieţii ro­mânilor. Fiindcă n-a fost luat în sea­mă decât de Secu­ritate, care i-a deschis un dosar de ur­mă­rire, a trimis scrisorile des­chise spre a fi citite la "Eu­ropa liberă", şi a dat in­ter­viuri unor jurnalişti occi­dentali, în speranţa că ana­lizele lui în care releva con­­se­cinţele măsu­rilor abe­rante asu­pra omu­lui de rând vor pro­duce modi­ficări în gân­direa apara­tului de partid. Nu numai că vocea lui n-a avut niciun efect în ţară la acel nivel, dar, pentru că în străinătate disi­dentul român de­venise cunoscut, s-a elaborat, din co­man­­dă superioară, încă din 1982, un plan de compromitere a lui "prin acreditarea ideii că Mihai Botez e informatorul or­ga­nelor de Secu­ritate". Planul făcut de specialişti în dezinfor­mare şi manipulare a funcţionat şi după 1989, şi chiar şi acum, la 24 de ani de la moartea disiden­tului atât de curajos, denigrarea lui, cu rea credinţă şi fără dovezi con­vingătoare, continuă. Pentru a cu­noaş­te personalitatea şi va­loarea reală a acestui ex­cep­ţional intelectual critic, demersurile şi ana­lizele crizei sistemice a co­munismului românesc, ediţia pe care vi-o recomand e esenţială. Profe­sio­nist alcătuită de tânăra cercetătoare Ana-Maria Cătănuş, cartea cuprinde, pe lângă studiile de "comunismologie" struc­turală şi de prospectivă ale lui Mihai Botez, pe lângă memoriile şi in­ter­viurile din 1979-87, şi secţiuni dedicate omului, bio­gra­fiei sale, cu amintiri şi apre­cieri ale unor per­sona­lităţi care i-au fost apropiate. Cea mai inte­resantă şi vie e contribuţia surorii, Vio­rica Oan­cea, care comen­tează şi ilustra­ţiile de la sfârşitul volumului. Aflăm astfel că Mihai Botez a fost, la 26 de ani, cel mai tânăr doctor în mate­matici de la noi, şi a fost foarte apreciat în mari centre universitare din lume ca specialist în Stu­diul Viitorului. Sunt punctate demersurile disi­denţei lui de până în 1989 şi realizările de după, când a fost acreditat ca ambasador al Ro­mâ­niei la ONU şi apoi ca amba­sador al României în SUA. În anii aceia '90, când societatea era diviza­tă pătimaş, Mihai Bo­tez a fost aspru criticat că a ac­ceptat să fie "ambasadorul lui Ili­escu". Aflăm că şi opoziţia, prin Alianţa Civică, îi propusese aceste pos­turi, dar cum pierduse alegerile, Mihai Botez, care voia să fie util ţării prin relaţiile şi bunul lui renume interna­ţional, a acceptat să fie ambasadorul României, nu al lui Iliescu. Şi-a sacrificat astfel liniştea şi pasiunea de-o viaţă pentru matematică şi muzică, la care visa să revină, odată îm­plinită datoria. N-a mai apucat.
 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu