Selecţia "Formula AS"
* Antoaneta Ralian, "Nu cred în sfârşitul lumii. Articole,
amintiri, interviuri", volum coordonat de Marius Chivu, Editura ART
(tel. 021/224.01.30), 238 p.
La şapte luni de la plecarea doamnei Antoaneta Ralian, cea care până în ultima ei săptămână şi-a onorat profesia de traducătoare lucrând câte 8-10 ore pe zi, Marius Chivu îi resuscită numele pe o carte, într-un gest de tandră reverenţă, rar la tinerii de azi. Apreciindu-i talentul de povestitoare, el a adunat între noile coperţi contribuţiile din volumele colective apărute la ART şi Humanitas, prefeţe, articole şi răspunsuri la anchetele din "Dilema", precum şi câteva dintre interviurile ce i-au fost solicitate d-nei Ralian între 2002 şi 2015. Pe lângă volumul de convorbiri cu Radu Paraschivescu, "Toamna decanei" (2013) şi cel de memorialistică, "Amintirile unei nonagenare" (2014), textele reunite acum o readuc plină de vervă printre noi pe cea care a dat cititorilor români un acces privilegiat la 125 de cărţi din literatura anglo-saxonă. Această ocupaţie subsumată performanţei intelectuale, acrobaţiilor mentale, adesea spectaculoase, între engleză şi română, dar şi empatia cu mari autori i-au menţinut traducătoarei mintea ageră şi pofta de viaţă până la aproape 91 de ani. A păstrat până la sfârşit "controlul volanului" şi un câmp vizual vast în care încăpeau toate evenimentele politice şi culturale la zi, ba chiar şi îngrijorări pentru un viitor mai îndepărtat. Când o auzeam comentând cu pasiune scandaluri politice, polemici literare, când se indigna de stupiditatea unor personaje publice, de degradarea învăţământului, când evalua avantajele şi primejdiile noilor tehnologii, nu puteam să nu mă întreb ce-i mai pasă, dacă tot nu avea urmaşi. Ei bine, îi păsa, o preocupa lumea în care vor trăi mult mai tinerii ei prieteni, a căror atenţie îi infuza energie şi îi hrănea orgoliul: orice semn de consideraţie şi afecţiune o încânta şi orice neglijare o făcea să sufere disproporţional (chiar şi când nu se mai putea deplasa, lipsa invitaţiei la un eveniment de breaslă sau monden o amăra). Se bucura din tot sufletul de succesele altora şi ţinea să le comunice bucuria, dar nu se abţinea nici de la comentarii maliţioase când depista false valori. Era melomană, cu gust exersat, mare amatoare de teatru (a şi tradus piese care se joacă şi azi), pofticioasă la bunătăţi culinare şi la produse de lux, cochetă, sentimentală şi cu mult umor, inclusiv autoironie. Întrebată, pe la 83 de ani, în ce ar vrea să se transforme peste noapte, răspundea că ar vrea să fie o femeie tânără, cu tot timpul în faţă. Probabil că, dacă miracolul s-ar fi produs, ar fi făcut tot ce o pasiona în primul rând: ar fi tradus mari scriitori, moderni şi contemporani, dificil de echivalat, cum a făcut-o până la ultima suflare (pe patul de la reanimare, conştientă că vine sfârşitul, o preocupa traducerea lăsată la jumătate a unei ficţiuni despre iubita ei Virginia Woolf). Avea cultul lucrului bine făcut, o putere de muncă şi o disciplină ieşite din comun şi harul de a-şi apropria lumi literare şi stiluri variate, pentru a le recompune cât mai fidel-creator în româneşte. Rafturile de bibliotecă pe care s-a adunat munca ei de peste şase decenii, strălucind de capodopere, îi alcătuiesc adevărata bio-grafie, cea cu lungă posteritate. Altfel, drumul ei prin viaţă seamănă în rău şi în bine, în şanse şi neşanse, în adaptare şi revoltă mută, cu al altor intelectuali valoroşi din România secolului XX, care au mai apucat să se bucure şi de libertate. Cu o inepuizabilă plăcere de "a trăi şi a-şi povesti viaţa", raţională şi emotivă, cu o sinceritate fermecătoare, nonagenara iubea nuanţat lumea în care şi-a găsit locul şi rostul de la 24.V.1924 la 26.XI.2015. Cititorul comun ignoră de obicei numele traducătorului. Numele Antoaneta Ralian este însă faimos la noi, ca o garanţie de calitate, iar numeroasele reeditări postume îl perpetuează.
La şapte luni de la plecarea doamnei Antoaneta Ralian, cea care până în ultima ei săptămână şi-a onorat profesia de traducătoare lucrând câte 8-10 ore pe zi, Marius Chivu îi resuscită numele pe o carte, într-un gest de tandră reverenţă, rar la tinerii de azi. Apreciindu-i talentul de povestitoare, el a adunat între noile coperţi contribuţiile din volumele colective apărute la ART şi Humanitas, prefeţe, articole şi răspunsuri la anchetele din "Dilema", precum şi câteva dintre interviurile ce i-au fost solicitate d-nei Ralian între 2002 şi 2015. Pe lângă volumul de convorbiri cu Radu Paraschivescu, "Toamna decanei" (2013) şi cel de memorialistică, "Amintirile unei nonagenare" (2014), textele reunite acum o readuc plină de vervă printre noi pe cea care a dat cititorilor români un acces privilegiat la 125 de cărţi din literatura anglo-saxonă. Această ocupaţie subsumată performanţei intelectuale, acrobaţiilor mentale, adesea spectaculoase, între engleză şi română, dar şi empatia cu mari autori i-au menţinut traducătoarei mintea ageră şi pofta de viaţă până la aproape 91 de ani. A păstrat până la sfârşit "controlul volanului" şi un câmp vizual vast în care încăpeau toate evenimentele politice şi culturale la zi, ba chiar şi îngrijorări pentru un viitor mai îndepărtat. Când o auzeam comentând cu pasiune scandaluri politice, polemici literare, când se indigna de stupiditatea unor personaje publice, de degradarea învăţământului, când evalua avantajele şi primejdiile noilor tehnologii, nu puteam să nu mă întreb ce-i mai pasă, dacă tot nu avea urmaşi. Ei bine, îi păsa, o preocupa lumea în care vor trăi mult mai tinerii ei prieteni, a căror atenţie îi infuza energie şi îi hrănea orgoliul: orice semn de consideraţie şi afecţiune o încânta şi orice neglijare o făcea să sufere disproporţional (chiar şi când nu se mai putea deplasa, lipsa invitaţiei la un eveniment de breaslă sau monden o amăra). Se bucura din tot sufletul de succesele altora şi ţinea să le comunice bucuria, dar nu se abţinea nici de la comentarii maliţioase când depista false valori. Era melomană, cu gust exersat, mare amatoare de teatru (a şi tradus piese care se joacă şi azi), pofticioasă la bunătăţi culinare şi la produse de lux, cochetă, sentimentală şi cu mult umor, inclusiv autoironie. Întrebată, pe la 83 de ani, în ce ar vrea să se transforme peste noapte, răspundea că ar vrea să fie o femeie tânără, cu tot timpul în faţă. Probabil că, dacă miracolul s-ar fi produs, ar fi făcut tot ce o pasiona în primul rând: ar fi tradus mari scriitori, moderni şi contemporani, dificil de echivalat, cum a făcut-o până la ultima suflare (pe patul de la reanimare, conştientă că vine sfârşitul, o preocupa traducerea lăsată la jumătate a unei ficţiuni despre iubita ei Virginia Woolf). Avea cultul lucrului bine făcut, o putere de muncă şi o disciplină ieşite din comun şi harul de a-şi apropria lumi literare şi stiluri variate, pentru a le recompune cât mai fidel-creator în româneşte. Rafturile de bibliotecă pe care s-a adunat munca ei de peste şase decenii, strălucind de capodopere, îi alcătuiesc adevărata bio-grafie, cea cu lungă posteritate. Altfel, drumul ei prin viaţă seamănă în rău şi în bine, în şanse şi neşanse, în adaptare şi revoltă mută, cu al altor intelectuali valoroşi din România secolului XX, care au mai apucat să se bucure şi de libertate. Cu o inepuizabilă plăcere de "a trăi şi a-şi povesti viaţa", raţională şi emotivă, cu o sinceritate fermecătoare, nonagenara iubea nuanţat lumea în care şi-a găsit locul şi rostul de la 24.V.1924 la 26.XI.2015. Cititorul comun ignoră de obicei numele traducătorului. Numele Antoaneta Ralian este însă faimos la noi, ca o garanţie de calitate, iar numeroasele reeditări postume îl perpetuează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu