Selecţia "Formula AS"
* Matei Călinescu, "Un altfel de jurnal. Ieşirea din timp",
ediţie îngrijită de Raluca Dună, Editura Humanitas (tel. 0372/74.33.82),
450 p.
La 24 iunie se împlinesc şapte ani de la moartea lui Matei Călinescu, prozator, memorialist şi teoretician al modernităţii literare, care a marcat şi continuă să-i influenţeze pe toţi cei ce îl citesc. Marile lui calităţi intelectuale, cultura vastă, talentul de scriitor sunt dublate de ceea ce numim convenţional un caracter - demn, nedispus la compromisuri, o combinaţie rarisimă în lumea noastră de ieri şi de azi, între o minte strălucită, principii etice şi deschidere afectivă. Tocmai această alcătuire l-a silit să rămână în 1973 în exil, pentru a scăpa de presiunile Securităţii care voia să-l racoleze ca informator. A avut o carieră universitară de top în SUA, a publicat în engleză cărţi fundamentale de teorie literară şi literatură comparată, intrate în bibliografii academice din multe ţări, şi a continuat să fie până la sfârşit un om bun, cu vocaţia prieteniei şi o profundă înţelegere a suferinţei, cu atât mai mult cu cât viaţa nu l-a scutit de tragedii personale. Recent, Editura Humanitas a lansat primele trei volume dintr-o serie de autor Matei Călinescu prevăzută să cuprindă integralitatea scrierilor lui. Conform dorinţei testamentare, s-a început cu operele autobiografice şi literare. Găsiţi acum în librării, reeditate, "Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter" (romanul-eseu din 1969, de o importanţă crucială pentru literatura română nu doar prin tema libertăţii interioare într-un regim opresiv, ci şi prin modul de construcţie modern, preluat de generaţia '80) şi "Portretul lui M" din 2003, scris ca exerciţiu spiritual după moartea fiului autist, dar şi cu gândul de a fi de folos altora. Lor li se adaugă volumul inedit pe care vi-l recomand azi, o carte cu totul specială, care-l aduce printre noi pe omul şi cărturarul confruntat cu propria moarte anunţată, într-un jurnal-epilog al faptelor şi gândurilor din cei doi ani premergători "ieşirii din timp". Conceput ca o mărturie a "multiplelor vârste interioare ale unui autor bătrân, confruntat cu o moarte ce va surveni mai devreme sau mai târziu", jurnalul are în vedere publicarea postumă nu mai devreme de 2016. O spune Matei Călinescu într-o prefaţă datată 2008, în care "vede" cartea aşa cum o avem noi acum, structurată în două părţi: prima, "Problema memoriei", cu amintiri-evocări datate 2004-2006 şi o a doua, "Cu plăcere privesc lumina soarelui", cu notaţii din 2007, când a primit diagnosticul de cancer terminal, şi până în iunie 2009, când s-a stins la câteva zile după ce împlinise 75 de ani. Tema profundă a acestor pagini de supravieţuire "de pe o zi pe alta din punct de vedere metafizic" e drumul spre moarte al unui om lucid, care înfruntă cu calm şi graţie - căci unele pagini sunt un pur transport poetic - boala neiertătoare, un gânditor "care mai are forţa de a lupta cu zădărnicia". Aliaţi îi sunt memoria, lecturile, scrisul, marea muzică, plimbările în natură şi soţia sa Uca - însoţitori fideli de o viaţă, o normalitate care capătă o altă intensitate în starea de urgenţă a coborârii cu sens unic. Paginile despre timpul pierdut şi regăsit în memorie, imersiunile spre înţelesuri profunde ale textelor sacre, cu perspectiva lor consolatoare şi incertă despre imortalitatea spiritului, dar şi părerile despre România în care a revenit adesea după '90, te fac să-l însoţeşti participativ în irealitatea lui imediată. În 2004, Matei Călinescu intenţionase să se repatrieze, îşi mobilase chiar un apartament în Bucureşti, dar şi-a dat în curând seama că postcomunismul, dominat de securişti şi corupţie instituţionalizată, îl rănea în identitatea lui fundamentală. S-a întors în America şi n-a mai revenit decât în scurte vizite anuale, pentru a-şi comemora fiul a cărui urnă o adusese în mormântul familiei de la Turnu Severin. Acolo unde se află acum şi rămăşiţele sale. Matei Călinescu cel viu e însă de găsit în cărţile lui.
La 24 iunie se împlinesc şapte ani de la moartea lui Matei Călinescu, prozator, memorialist şi teoretician al modernităţii literare, care a marcat şi continuă să-i influenţeze pe toţi cei ce îl citesc. Marile lui calităţi intelectuale, cultura vastă, talentul de scriitor sunt dublate de ceea ce numim convenţional un caracter - demn, nedispus la compromisuri, o combinaţie rarisimă în lumea noastră de ieri şi de azi, între o minte strălucită, principii etice şi deschidere afectivă. Tocmai această alcătuire l-a silit să rămână în 1973 în exil, pentru a scăpa de presiunile Securităţii care voia să-l racoleze ca informator. A avut o carieră universitară de top în SUA, a publicat în engleză cărţi fundamentale de teorie literară şi literatură comparată, intrate în bibliografii academice din multe ţări, şi a continuat să fie până la sfârşit un om bun, cu vocaţia prieteniei şi o profundă înţelegere a suferinţei, cu atât mai mult cu cât viaţa nu l-a scutit de tragedii personale. Recent, Editura Humanitas a lansat primele trei volume dintr-o serie de autor Matei Călinescu prevăzută să cuprindă integralitatea scrierilor lui. Conform dorinţei testamentare, s-a început cu operele autobiografice şi literare. Găsiţi acum în librării, reeditate, "Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter" (romanul-eseu din 1969, de o importanţă crucială pentru literatura română nu doar prin tema libertăţii interioare într-un regim opresiv, ci şi prin modul de construcţie modern, preluat de generaţia '80) şi "Portretul lui M" din 2003, scris ca exerciţiu spiritual după moartea fiului autist, dar şi cu gândul de a fi de folos altora. Lor li se adaugă volumul inedit pe care vi-l recomand azi, o carte cu totul specială, care-l aduce printre noi pe omul şi cărturarul confruntat cu propria moarte anunţată, într-un jurnal-epilog al faptelor şi gândurilor din cei doi ani premergători "ieşirii din timp". Conceput ca o mărturie a "multiplelor vârste interioare ale unui autor bătrân, confruntat cu o moarte ce va surveni mai devreme sau mai târziu", jurnalul are în vedere publicarea postumă nu mai devreme de 2016. O spune Matei Călinescu într-o prefaţă datată 2008, în care "vede" cartea aşa cum o avem noi acum, structurată în două părţi: prima, "Problema memoriei", cu amintiri-evocări datate 2004-2006 şi o a doua, "Cu plăcere privesc lumina soarelui", cu notaţii din 2007, când a primit diagnosticul de cancer terminal, şi până în iunie 2009, când s-a stins la câteva zile după ce împlinise 75 de ani. Tema profundă a acestor pagini de supravieţuire "de pe o zi pe alta din punct de vedere metafizic" e drumul spre moarte al unui om lucid, care înfruntă cu calm şi graţie - căci unele pagini sunt un pur transport poetic - boala neiertătoare, un gânditor "care mai are forţa de a lupta cu zădărnicia". Aliaţi îi sunt memoria, lecturile, scrisul, marea muzică, plimbările în natură şi soţia sa Uca - însoţitori fideli de o viaţă, o normalitate care capătă o altă intensitate în starea de urgenţă a coborârii cu sens unic. Paginile despre timpul pierdut şi regăsit în memorie, imersiunile spre înţelesuri profunde ale textelor sacre, cu perspectiva lor consolatoare şi incertă despre imortalitatea spiritului, dar şi părerile despre România în care a revenit adesea după '90, te fac să-l însoţeşti participativ în irealitatea lui imediată. În 2004, Matei Călinescu intenţionase să se repatrieze, îşi mobilase chiar un apartament în Bucureşti, dar şi-a dat în curând seama că postcomunismul, dominat de securişti şi corupţie instituţionalizată, îl rănea în identitatea lui fundamentală. S-a întors în America şi n-a mai revenit decât în scurte vizite anuale, pentru a-şi comemora fiul a cărui urnă o adusese în mormântul familiei de la Turnu Severin. Acolo unde se află acum şi rămăşiţele sale. Matei Călinescu cel viu e însă de găsit în cărţile lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu