joi, 16 iulie 2015

Selecţia "Formula AS"

Selecţia "Formula AS"

Selecţia "Formula AS"
 
* Candid Stoica, "Ridi pagliaccio", jurnal, vol. III, Editura Tipo Moldova (tel. 0724/76.78.22), 542 p.

Actorul Candid Stoica (de la toamnă octogenar şi cu 60 de ani de scenă în spate) are propria metodă de a se opune scurgerii vremii, care duce cu ea în neant oameni, evenimente, realizări perisabile, impresii, idei. El şi-a notat aproape zilnic, la cald, tot ce a trăit, conservând astfel clipele de viaţă într-un vast jurnal. Ţinut decenii la rând, acesta nu reţine doar biografia proprie ci dezvăluie şi culisele lumii artistice cu anec­dote, farse, bârfe, petreceri, scene din viaţa parti­culară a unor cunoscuţi oameni de teatru. Un deliciu pentru amatorii de can-can-uri, dar şi un document pentru istoricii teatrului românesc. "Am vrut să fie nişte însemnări simple, nici vesele nici triste, în care să nu existe altceva decât ce am văzut, am trăit şi mai apoi am consemnat fără artificii sau zorzoane. N-a fost în intenţia mea nici de a comenta, de a în­jura sau de a scandaliza (deşi uneori, mărturisesc, am fă­cut-o), dar m-am ferit ca dracul de tă­mâie ca relatarea să nu fie plic­­ti­si­toare (...) căci plictiseala o­moa­­­ră orice interes". Jurnalele lui Can­­did Stoi­ca nu sunt deloc plic­ti­sitoare, fiind­că sunt pline de umor şi auten­ti­citate. Unul din motto-urile vo­lu­mului pe care vi-l re­co­mand azi e o replică din "Hamlet": "Ac­torii nu pot ţine nicio taină. Ei spun totul". În acest "totul" in­tră şi indiscreţii, şi situaţii jenante pe care diaristul impenitent nu ezită să le noteze. Mai mult, obsedat de autenticitate, el foloseşte şi un reportofon de pe care transcrie con­versaţii, redând până şi parti­cularităţile de dicţie ("am făcut asta din plăcerea ego­istă de a-i mai auzi pe toţi cei evo­caţi, în mijlocul cărora am trăit şi (...) deşi despre unii am scris lucruri destul de dure, pe toţi i-am iubit şi îi iubesc nemăr­ginit". Ironic, maliţios uneori, Candid Stoica e de fapt un om bun şi sentimental, pasionat de me­serie, cu apetenţe culturale eclectice şi mare des­chi­dere spre lume. După "Acele lucruri aiuritoare care se petrec în spatele scenei (1971-1989)" şi "Culise (1999-2000)", "Ridi pagliaccio" cuprinde anii 2001-2004, după pensio­na­rea de la Teatrul de Comedie unde a jucat 38 de ani. Cum morbul actoriei nu poate fi pensionat, Can­did Stoica a înfiinţat îm­pre­ună cu Iurie Darie, Anca Pandrea şi Radu Ifti­mo­vici un teatru particular, In­comod. Fondatorii, că­rora li se adaugă Iuliana Mar­ciuc şi actorul de culoare Vic­tor Yila pun în scenă co­me­dia "Patru pe o ca­na­pea plus valetul" ce are suc­ces în multe săli din ţa­ră dar şi într-un turneu plin de peripeţii prin co­mu­nităţile româ­neşti din SUA şi Ca­nada. În paralel, ne­obositul Candid împreună cu multiubita lui soţie Sara Dan şi cu soţii Tănase în­fiinţează şi un teatru pentru copii, Junior, cu care sunt solicitaţi de instituţii la săr­bă­tori. Fiind un jurnal extim (cuvânt inventat de Mi­chel Tournier ca opus lui intim), în notaţiile ac­torului îşi fac loc şi eveni­men­tele politice interne şi externe, noutăţile cultu­rale, ştirile din presă, bancuri ad-hoc, dar sarea şi pi­perul sunt scenele dialogate de la agape între colegi, care surprind deopotrivă fru­mu­seţile şi mizeriile din lumea actorilor. Candid Stoica te aşează la o masă alături de Gigi Dinică, de Mişu Fotino, Cor­­nel Vulpe, Dumitru Rucăreanu, Mar­gareta Po­go­nat şi câţi alţii, te face să asişti la dis­cuţii animate, cu vorbe de duh şi secrete dezvăluite din viaţa starurilor de ieri şi de azi, te încântă cu far­me­cul unor oameni ră­maşi vii în aceste pagini, salvaţi din vremea prea iu­te trecătoare. Trebuie să vă aver­tizez totuşi că în cele peste 500 de pagini abundă su­pă­rătoare greşeli de ortografie, nu­me şi cuvinte străi­ne scrise aproxi­ma­­tiv, fraze cu sin­taxă chinuită. Vo­lumul ar fi avut ne­apărat nevoie de pro­fesionalismul unui redactor (deşi pe carte figu­rează unul, con­tri­buţia lui nu se vede în text). E păcat fiindcă jurnalul lui Candid Stoi­ca nu filtrează prin amintire oamenii şi faptele, nu face literatură, ci surprinde pulsul viu al celor con­sem­nate. Cum el însuşi spune "acolo e via­ţă, e sân­ge, sunt nervi, sun­teţi voi cu vorbele voas­tre de spi­rit, cu tâmpeniile voastre şi ale mele, cu arta voas­­tră şi a mea". Sunt momente de emoţie şi bucurie adevărată ce se transmit şi cititorului.
 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu