Selecţia "FORMULA AS"
* Radu Paraschivescu, "Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecţie de perle româneşti", Ed. Humanitas (Tel. 0372/74.33.82), 200 p.
Radu Paraschivescu este redactor la Humanitas, romancier, eseist, traducător, comentator sportiv (cu o rubrică la "Gazeta sporturilor" şi nelipsit din studiourile "Digi Sport"), dar şi lingvist preocupat de maladiile limbajului actual şi tratamentul lor corect (are o emisiune, "Pastila de limbă", la Digi 24). Excelează în toate aceste ipostaze prin competenţă pasionată, inteligenţă şi umor. Ca jurnalist carismatic, ştie cum să se adreseze fără didacticism unui public eterogen şi în general ignorant, sugerându-i că, aşa cum jocurile sportive au reguli ce nu pot fi schimbate de jucători sau galerii după bunul plac, şi limba are legile ei, a căror nerespectare te descalifică. "Noi vorbim, nu gândim" este al patrulea volum dintr-o serie în care, prin antologarea inepţiilor din spaţiul public, Radu Paraschivescu atrage atenţia asupra masacrării limbii române în anii noştri. Colecţiile lui anterioare de "perle româneşti" s-au vândut bine, fiindcă oamenilor le place să râdă cu superioritate unii de alţii, mai ales când "alţii" sunt persoane publice, politicieni în primul rând, dar şi afacerişti, oameni din fotbal, "artişti" pop, starlete, moderatori TV, dătători cu părerea în toate cele. Ceea ce Vargas Llosa numeşte "democratizarea inculturii" se vede bine şi la noi, iar prostologhicoanele lui Radu Paraschivescu, deşi stârnesc veselie, au un substrat grav, neliniştitor: "O ţară unde lumea vorbeşte şleampăt nu se poate comporta coerent. Un loc în care televiziunea pune în circulaţie gângavi revanşarzi, peltici mintal, păpuşi decerebrate (...) pierde statornic şansa revirimentului". Am citit undeva că vârsta mintală medie a publicului TV este de 12 ani, iar programele sunt gândite pe gustul şi puterea de înţelegere a acestor preadolescenţi eterni, atraşi de kitsch, promiscuităţi, limbaj rudimentar, şabloane. Cum ratingul creează confuzie între succes şi valoare, antimodelele de la televizor ajung să dea tonul vorbirii agramate, incoerente, lipsite de proprietatea termenilor şi plină de clişee ce nu presupun efort de gândire. Se propagă astfel adevărate epidemii ce afectează vocabularul, sintaxa, morfologia, dar şi logica. Radu Paraschivescu pune în prefaţă degetul pe rană: cauza principală a degradării discursului public e dispreţul pentru cultură şi modul cum se învaţă limba şi literatura română în şcoală. Asta explică şi de ce competenţele lingvistice ale absolvenţilor de liceu, ilustrate prin stupefiante "perle" de la bacalaureat, sunt atât de reduse (capitolul dedicat lor e pe cât de comic pe atât de înspăimântâtor). Structurată tematic (politică, afaceri, sănătate, dragoste, sex, fotbal, religie, filosofie ş.a.), noua antologie de gogomănii are câteva personaje predilecte, prezente în mai toate capitolele. Că oameni din politică, ce se declară altminteri mari patrioţi, schingiuiesc limba naţională după cum îi duce mintea, ignorând normele gramaticale (ce nu pot fi schimbate după voia lor, ca legile în Parlament), nu ne mai miră. Altceva e de menţionat: felul cum vorbesc demască fără greş, pe lângă nivelul de educaţie, şi impostura, şi caracterul. Pe pagina de gardă a cărţii e pusă în chip de motto o frază a lui Victor Ponta: "Bunicul meu, care a fost preot, m-a învăţat să nu mint şi să nu fur". Ne vine să râdem, nu? Dacă fotbaliştilor le mai putem ierta derapajele lingvistice (în fond, ei pot să facă ceea ce majoritatea dintre noi nu suntem în stare), când e vorba de VIP-uri din politică, afaceri, showbiz sau media, discursul aberant, pleonastic, noua limbă de lemn din prefabricate globale îi scaldă în ridicol. Se spune că ridicolul ucide. Ai noştri au dezvoltat o imunitate nesimţită, perseverând în fraze rizibile rostite cu aplomb (sunt nume care trec dintr-o culegere de perle în alta, fără să se jeneze de caraghioslâcurile involuntare pe care le emit; lista e prea lungă pentru spaţiul de aici). Aş fi fost tentată să dau exemple, dar nici n-am ştiut ce să aleg mai întâi, fiindcă îţi vine să râzi la fiecare pagină a cărţii, la fiecare frază cu vocabularul şi sintaxa după chipul şi personalitatea celui ce vorbeşte. Râdem noi, râdem, dar dacă ne şi gândim puţin ne apucă exasperarea.
Radu Paraschivescu este redactor la Humanitas, romancier, eseist, traducător, comentator sportiv (cu o rubrică la "Gazeta sporturilor" şi nelipsit din studiourile "Digi Sport"), dar şi lingvist preocupat de maladiile limbajului actual şi tratamentul lor corect (are o emisiune, "Pastila de limbă", la Digi 24). Excelează în toate aceste ipostaze prin competenţă pasionată, inteligenţă şi umor. Ca jurnalist carismatic, ştie cum să se adreseze fără didacticism unui public eterogen şi în general ignorant, sugerându-i că, aşa cum jocurile sportive au reguli ce nu pot fi schimbate de jucători sau galerii după bunul plac, şi limba are legile ei, a căror nerespectare te descalifică. "Noi vorbim, nu gândim" este al patrulea volum dintr-o serie în care, prin antologarea inepţiilor din spaţiul public, Radu Paraschivescu atrage atenţia asupra masacrării limbii române în anii noştri. Colecţiile lui anterioare de "perle româneşti" s-au vândut bine, fiindcă oamenilor le place să râdă cu superioritate unii de alţii, mai ales când "alţii" sunt persoane publice, politicieni în primul rând, dar şi afacerişti, oameni din fotbal, "artişti" pop, starlete, moderatori TV, dătători cu părerea în toate cele. Ceea ce Vargas Llosa numeşte "democratizarea inculturii" se vede bine şi la noi, iar prostologhicoanele lui Radu Paraschivescu, deşi stârnesc veselie, au un substrat grav, neliniştitor: "O ţară unde lumea vorbeşte şleampăt nu se poate comporta coerent. Un loc în care televiziunea pune în circulaţie gângavi revanşarzi, peltici mintal, păpuşi decerebrate (...) pierde statornic şansa revirimentului". Am citit undeva că vârsta mintală medie a publicului TV este de 12 ani, iar programele sunt gândite pe gustul şi puterea de înţelegere a acestor preadolescenţi eterni, atraşi de kitsch, promiscuităţi, limbaj rudimentar, şabloane. Cum ratingul creează confuzie între succes şi valoare, antimodelele de la televizor ajung să dea tonul vorbirii agramate, incoerente, lipsite de proprietatea termenilor şi plină de clişee ce nu presupun efort de gândire. Se propagă astfel adevărate epidemii ce afectează vocabularul, sintaxa, morfologia, dar şi logica. Radu Paraschivescu pune în prefaţă degetul pe rană: cauza principală a degradării discursului public e dispreţul pentru cultură şi modul cum se învaţă limba şi literatura română în şcoală. Asta explică şi de ce competenţele lingvistice ale absolvenţilor de liceu, ilustrate prin stupefiante "perle" de la bacalaureat, sunt atât de reduse (capitolul dedicat lor e pe cât de comic pe atât de înspăimântâtor). Structurată tematic (politică, afaceri, sănătate, dragoste, sex, fotbal, religie, filosofie ş.a.), noua antologie de gogomănii are câteva personaje predilecte, prezente în mai toate capitolele. Că oameni din politică, ce se declară altminteri mari patrioţi, schingiuiesc limba naţională după cum îi duce mintea, ignorând normele gramaticale (ce nu pot fi schimbate după voia lor, ca legile în Parlament), nu ne mai miră. Altceva e de menţionat: felul cum vorbesc demască fără greş, pe lângă nivelul de educaţie, şi impostura, şi caracterul. Pe pagina de gardă a cărţii e pusă în chip de motto o frază a lui Victor Ponta: "Bunicul meu, care a fost preot, m-a învăţat să nu mint şi să nu fur". Ne vine să râdem, nu? Dacă fotbaliştilor le mai putem ierta derapajele lingvistice (în fond, ei pot să facă ceea ce majoritatea dintre noi nu suntem în stare), când e vorba de VIP-uri din politică, afaceri, showbiz sau media, discursul aberant, pleonastic, noua limbă de lemn din prefabricate globale îi scaldă în ridicol. Se spune că ridicolul ucide. Ai noştri au dezvoltat o imunitate nesimţită, perseverând în fraze rizibile rostite cu aplomb (sunt nume care trec dintr-o culegere de perle în alta, fără să se jeneze de caraghioslâcurile involuntare pe care le emit; lista e prea lungă pentru spaţiul de aici). Aş fi fost tentată să dau exemple, dar nici n-am ştiut ce să aleg mai întâi, fiindcă îţi vine să râzi la fiecare pagină a cărţii, la fiecare frază cu vocabularul şi sintaxa după chipul şi personalitatea celui ce vorbeşte. Râdem noi, râdem, dar dacă ne şi gândim puţin ne apucă exasperarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu