Prefaţă la Eseu despre prejudecăţi

Paul Henry Thiry, baron d'Holbach
Eseu despre prejudecăţi sau
Despre influenta opiniilor asupra moravurilor si fericirii oamenilor
Editura Herald, 2019
traducere din limba franceză de Gabriel Doru Avram, Adrian Niţă

Citiţi un fragment din această carte.

*****
Prefaţă

Scriitor şi filosof francez de origine germană, Paul Heinrich Dietrich von Holbach, zis Paul Henry Thiry, baron d'Holbach, s-a născut la Heidelsheim (marele ducat de Baden, Palatinatul Renaniei), pe 8 decembrie 1723. Acest mare erudit a fost mai întâi una dintre personalităţile înaltei societăţi franceze; originar fiind din Palatinat, sosit în capitala Franţei încă din copilărie şi dispunând de o mare avere, a făcut din locuinţa sa un loc în care-şi dădeau întâlnire o seamă de scriitori valoroşi ai epocii: Jean le Rond d'Alembert, Georges-Louis Leclerc Buffon, Frédéric Melchior Grimm, Denis Diderot, Claude-Adrien Helvétius, Guillaume-Thomas Raynal, Ferdinando Galiani. Salonul, dar în special mesele pe care le oferea baronul erau extrem de apreciate, iar supeurile erau atât de fastuoase, încât spiritualul abate Galiani i-a acordat lui d'Holbach supranumele de "Primul somelier al filosofiei". În afara mâncărurilor de bun gust, aici mai întâlneai "multe dispute şi polemici, dar niciodată certuri".

Mare senior luminat, spirit îndrăzneţ şi vesel, inimă generoasă şi de o discreţie perfectă, baronul d'Holbach era o personalitate accentuată a societăţii pariziene. "Clubul holbachic", după cum îl denumea cu dispreţ Jean-Jacques Rousseau, îşi promova protejaţii la Curte, făcea şi desfăcea reputaţia unor curteni. Duşmanii baronului îi reproşau acestuia că avea un spirit puţin cam grosier, iar prietenii săi îl lăudau ca pe un savant enciclopedist.

Format la şcoala ştiinţelor naturale, baronul d'Holbach, înainte de a scrie articole despre chimie pentru Enciclopedia franceză, tradusese din limba germană o seamă de opere ştiinţifice de mare interes din domeniul chimiei şi mineralogiei. A promovat operele şi gândirea unor filosofi englezi precum Thomas Hobbes, Anthony Collins, John Toland, Thomas Gordon, dar în cadrul mişcării iluministe a veacului, d'Holbach urma să devină mult mai activ. Clubul pe care-l înfiinţase la reşedinţa sa nu era doar o asociaţie de conspiratori uniţi printr-o anumită doctrină bine precizată, ci, prin totala libertate a opiniilor care domnea, prin emulaţia şi înclinaţia către toate ideile îndrăzneţe privind politica şi religia, se constituia într-o avangardă extremă a filosofiei.

Însuşi baronul scria lucrări filosofice, unele dintre ele fiind mult mai îndrăzneţe decât ale tuturor celorlalţi. Avea însă şi colaboratori: Lagrange, Naigeon şi, în special, Diderot. Rousseau pretinde că d'Holbach şi-ar fi atribuit chiar lucrări ale prietenilor lui, care ezitau să le semneze cu numele real. În orice caz, cele mai multe dintre cărţile sale nu au fost semnate, apărând anonim. Foarte puţine dintre operele sale au scăpat de condamnările Parlamentului din Paris şi de punerea lor sub obroc de către Roma. Dintre lucrările condamnate, să amintim Le Christianisme dévoilé ou Examen des principes et des effets de la religion chrétienne (1766), publicată sub pseudonimul Boulanger; La Contagion sacrée (1767); Théologie portative (1768); Essai sur les préjugés, ou De l'influence des opinions sur les mœurs & le bonheur des hommes (1770), publicată sub pseudonimul Dumarsais; Le Système de la nature ou Des lois du monde physique et du monde moral, ultima carte fiind publicată sub pseudonimul "Mirabaud, secretar veşnic şi unul din cei patruzeci ai Academiei Franceze", volum care a suscitat în anul 1770 numeroase respingeri din partea criticii, fiind aspru condamnată chiar de Voltaire, dar şi de regele Frederic al II-lea al Prusiei. Dar Le Système de la nature a iscat asemenea controverse, pentru că era cel mai logic cod al ateismului ce apăruse până atunci. Alte cărţi controversate ale sale au fost: Politica naturală (1773) şi Morala universală (1776).

D'Holbach a elaborat un sistem filosofic închegat, în special o filosofie socială. Ideile filosofiei sale sunt împrumutate de la senzualişti: toate facultăţile noastre intelectuale sunt datorate simţurilor, spune el în Le Système de la nature, şi nu reprezintă altceva decât moduri ce rezultă din organizarea corpului nostru; însuşirile atribuite sufletului nu ar fi decât "modificări cărora o substanţă imaterială nu le poate fi susceptibilă"; în opinia sa, sufletul nu este diferit de trup, ci parte componentă.

D'Holbach combate ideile lui George Berkeley care susţinea că universul nu există decât în noi înşine. A doua influenţă a filosofiei sale se datorează ideilor gânditorilor hedonişti, în special în ceea ce priveşte noţiunile de interes şi de fericire. Dar, întrucât d'Holbach era un om al veacului al XVIII-lea, adaugă la aceste idei voinţa vremii sale de a recurge la experienţă în materie de cunoaştere, trecând astfel spre o filosofie socială. Moştenitor al ideilor secolului al XVII-lea, baronul d'Holbach crede că specia umană şi universul sunt "mecanisme extrem de complicate", că totul este legat şi în relaţie pe lumea aceasta, astfel încât cauzele sunt înlănţuite între ele. Deci, în virtutea acestui sistem de legături cauzale, natura este cea care dirijează acţiunile omeneşti, iar omul însuşi nu este neapărat o fiinţă aparte printre celelalte fiinţe ale naturii. Dacă ne vom analiza judecăţile, spune el, vom vedea că există pentru oameni o măsură unică, fie că este vorba despre opinii, instituţii, comportamente, şi anume utilitatea şi fericirea pe care lucrurile ni le procură, căci omul "este o fiinţă materială, structurată în aşa fel încât să simtă şi să gândească". Omul rămâne în continuare o fiinţă supusă circumstanţelor, asemenea fenomenelor naturale. Filosofia sa socială pune în lumină rolul principal al importanţei societăţii în concepţiile omului; chiar şi atunci când este vorba despre judecăţi personale, cauza erorilor de gândire vine din faptul că judecăm actele celorlalţi după efectele pe care le au asupra noastră. Astfel, noi suntem solidari cu semenii noştri şi ne trebuie un etalon la care să raportăm ideile noastre morale sau sociale. Ei bine, d'Holbach se va avânta tocmai în căutarea acestui etalon, studiind fundamentele structurale ale statului şi condiţiile edificării unei morale publice. Bazele guvernării, alături de ideile atât de binecunoscute ale contratului social, se sprijină pe noţiunea esenţială a binelui: iar "binele pe care-l facem oamenilor" înseamnă şi raţiune, şi echitate. Faptele ne demonstrează, spune d'Holbach, că nu există în lume vreo constituţie strict ordonată, bine alcătuită, ci tot felul de forme de guvernare dezorganizate, întrucât legile sunt alcătuite în aşa fel încât abuzurile conducătorilor fac să nu existe o egalitate în drepturi cu supuşii. Legea, care reprezintă "suma voinţelor societăţii", ar trebui să aibă drept scop de a-l îndruma pe om spre îndatoririle sale, adică spre stima celorlalţi, în definitiv spre "interesul general al societăţii". Dar, pentru a atinge acest scop "invariabil", sunt necesare trei condiţii: libertatea fără excepţii, garantarea proprietăţii şi siguranţei fiecăruia, o guvernare "puternică şi prietenă a luminilor". Morala socială, care este apropiată de trăsăturile legii naturale, trebuie să fie universală. Stabilitatea, certitudinea şi necesitatea se impun obligaţiilor moralei. "Trebuie să punem la temelia moralei necesitatea cunoaşterii lucrurilor; educaţia nu reprezintă altceva decât necesitatea dezvăluită copiilor. Legislaţia reprezintă necesitatea dezvăluită membrilor corpului politic. Morala este necesitatea raporturilor care există între oameni, dezvăluită unor fiinţe raţionale." "Obligaţia morală înseamnă acea obligaţie a noastră de a merita afecţiunea şi ajutorul pe care le primim din partea semenilor lângă care trăim şi cu care suntem asociaţi" (Sistemul naturii).

Morala trebuie să promoveze mobilurile care sunt capabile să ne determine sensibilitatea şi inteligenţa: plăcerea, teama de durere, speranţa fericirii; dar pentru ca obligaţia moralei să existe, este suficient să existe motive de plăcere ori durere care să fie la îndemâna omului. Moralistul nu trebuie să sufoce şi să condamne pasiunile, căci ele sunt inerente naturii noastre, ci trebuie să se servească de acestea, arătându-le oamenilor că interesele sunt aceleaşi pentru toţi, că fericirea rezultă din armonizarea pasiunilor şi din cooperarea tuturor cetăţenilor. Astfel, moralistul poate propune ca pasiunile să fie canalizate spre obiectele utile tuturor, folosindu-se de ajutorul experienţei şi al raţiunii. Baronul d'Holbach insistă asupra importanţei factorilor sociali ai moralei. Fie că este vorba despre a defini binele ori răul, sau convenţiile sociale şi instituţiile, în opinia sa instituţiile sunt vinovate pentru dezvoltarea şi răspândirea imoralităţii. Dar, din momentul în care se va instaura o regulă universală a moralei, aceleaşi virtuţi sociale vor făuri un bun cetăţean şi un bun suveran.

D'Holbach consideră în lucrarea Ethocratie că educaţia reprezintă factorul cel mai important pentru a ajunge la îndeplinirea acestor deziderate. Educaţia este în stare să le ofere indivizilor şi popoarelor o morală bazată pe experiment şi raţiune; în primul rând, însă, legislaţia şi morala trebuie alăturate, contopite, "pentru că amândouă se sprijină pe aceleaşi reguli". Mijloacele şi scopurile practice de implementare a moralei constau în a dezvolta simţul utilităţii şi al entuziasmului; se va redacta apoi un "catehism moral" care să conţină principiile unei morale "umaniste", conform cu fiecare categorie de cetăţeni. În concluzie, preceptele morale reprezintă suportul numeroaselor reforme sociale anunţate şi prezentate de baronul d'Holbach, care vor fi preludiul reformelor Revoluţiei franceze de la 1789.

D'Holbach este unul dintre autorii şi inspiratorii principali ai enciclopedismului; tot lui i se atribuie excesele de limbaj şi de gândire ale lui Diderot sau ostilitatea contra creştinismului, pe care a împărtăşit-o cu toţi prietenii săi. Dar Denis Diderot era mai mare cu unsprezece ani decât d'Holbach şi ei nu s-au cunoscut decât în 1749, de aceea este probabil ca acesta să fi avut mai întâi influenţă asupra baronului, chiar dacă d'Holbach, în ceea ce priveşte îndrăzneala de a promova ateismul, se poate să-şi fi depăşit repede maestrul şi prietenul.

Secolul al XVIII-lea îşi găseşte în baronul d'Holbach doctrinarul cel mai îndrăzneţ, eliberat de prejudecăţile religioase şi politice până la a manifesta un fanatism pe dos, ceea ce pare că-l anunţă pe dl Homais, personajul lui Gustave Flaubert din romanul Doamna Bovary. Cel mai bine este să nu zăbovim însă asupra lucrărilor sale pur polemice, unde se vădeşte adeseori, după cum spunea Grimm, "un om plin de fiere care se vrea agreabil". D'Holbach rămâne un gânditor ce a aşteptat cu nerăbdare nu doar distrugerea creştinismului, ci a oricărei alte credinţe religioase, ceea ce nu l-a împiedicat totuşi să considere că uneori religia este bună pentru popor. Dar scrierile sale cu adevărat filosofice se sprijină pe o documentare serioasă şi profundă, nu doar pentru că era un savant, ci pentru că şi el, ca şi Helvetius, a ştiut să culeagă roadele unei materii oferite din abundenţă de conversaţiile din salonul său. S-a folosit de toate argumentele pe care ştiinţele naturale ale timpului său le puteau pune în slujba materialismului.

Paul Henry Thiry, baron d'Holbach, moare la Paris pe 21 ianuarie 1789, la vârsta de 66 de ani.