Cuvânt înainte - Pagini de jurnal

William S. Culbertson şi Alvin M. Owsley
Pagini de jurnal
Editura Vremea, 2018
traducere din limba engleză de Lavinia Popica

Citiţi un fragment din această carte.

*****
Cuvânt înainte

Popularitatea de care se bucură jurnalele, memoriile, corespondenţa şi alte scrieri de natură personală este pe deplin justificată, atât din punctul de vedere al unei lecturi adesea savuroase, personale, cât şi, mai important, al laturii umane, al sensului de a "aparţine" pe care ni-l dau, dar sunt în aceeaşi măsură importante surse istorice ale unor evenimente trecute.

Jurnalul lui William S. Culbertson se încadrează în acest profil, cu date importante despre el, familia sa, activitatea profesională, cu trăiri sufleteşti, îndoieli. Scriitura lui se află la intersecţia dintre detalii, adesea seci, despre datoriile sale profesionale, cu trimiteri clare spre telegramele şi rapoartele diplomatice pe care le scrie Departamentului de Stat american, ca de exemplu pe 27 noiembrie 1927: "Ziua înmormântării naţionale a lui Ion. I.C. Brătianu (vezi telegrama mea nr. 501)", sarcasm, ca de exemplu, descrierile unor personalităţi române, pe 21 octombrie 1927 despre Nicolae Titulescu: "Are o minte ascuţită - mulţi spun că prea ascuţită!" sau pe 20 iunie 1927 despre Martha Bibescu: "Prinţesa are mai multă ambiţie decât minte", şi, nu în ultimul rând, descrierea călătoriei prin România anilor '20. Şi, din această ultimă perspectivă, paginile sale sunt interesante pentru că locuieşte şi călătoreşte extensiv în România.

Din documentele, fără îndoială incomplet păstrate în fondul Direcţia Generală a Poliţiei, numărul turiştilor americani înregistraţi a fost: 30 în 1926, 68 în 1927, 29 în 1928, 1 în 1929, 64 în 1930, 53 în 1931, 9 în 1932, 36 în 1933, 32 în 1934, 1 în 1935, 39 în 1937, 7 în 1938, 2 în 1939. Majoritatea sunt bărbaţi, majoritatea vizitează Bucureştiul, cu opriri scurte în alte oraşe importante (Cluj, Oradea, Constanţa), majoritatea vin din interese profesionale (în special ziarişti, care au şi publicat despre călătoriile lor). În primul rând, se întâlnesc şi în descrierile sale de călătorie temele caracteristice literaturii de călătorie: România e plasată ca linie imaginară a diviziunii dintre Europa şi Orient, Asia, descrieri ale peisajului şi monumentelor interesante, preocupare şi apreciere a costumului naţional, dar şi stereotipuri despre mizerie, ineficienţă, pasivitate. Dar, spre deosebire de alte descrieri ale călătorilor americani din acea perioadă, Culbertson surprinde eforturile statului român de a crea un stat centralizat şi o cultură omogenă românească, în jurul Vechiului Regat şi a ţărănimii.

Dar cine a fost William Smith Culbertson (1884-1966)? S-a născut în Greensburg, Pennsylvania, dar familia sa s-a stabilit când el avea 13 ani în Kansas, unde, din cauza situaţiei financiare a familiei, a lucrat din martie 1898. A absolvit Colegiul Emporia (Kansas) în 1907 şi în anul următor şi-a susţinut licenţa la Universitatea Yale. În 1912 a obţinut doctoratul în drept la Facultatea de Drept, Universitatea Yale. A fost membru şi vicepreşedinte al Comisiei Tarifelor până în 1925. A fost ministru plenipotenţiar în România (1925-1928) şi ambasador în Chile (1928-1933). A continuat practica privată ca avocat şi a lucrat în calitate de consilier al Consiliului Industrial al Administraţiei Naţionale pentru Recuperare. La sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, el a devenit profesor la Şcoala de Diplomaţie a Universităţii Georgetown până în 1956. A publicat studii cuprinzătoare despre America Latină şi economie. A fost căsătorit cu Mary Jo Hunter şi au avut trei fete, Junia, Jane, iar cea mai mică, Mary Josephine, s-a născut în Bucureşti în 1926.

Paginile de jurnal publicate aici se referă la perioada sa ca ministru plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în România, 1925-1928 şi sunt parte a jurnalului său care acoperă perioada dintre 1897 şi 1958, jurnal aflat în colecţiile Bibliotecii Congresului (Washington D.C.), Divizia Manuscrise. Pe această cale ţin să le mulţumesc arhiviştilor şi bibliotecarilor de la sala de lectură pentru sfaturile şi ajutorul acordat şi de asemenea doamnei Lucille Pendleton, nepoata diplomatului American. O parte din descrierile sale de călătorie din iulie, august, septembrie 1926 le-a trimis Departamentului de Stat american.

În timpul călătoriilor sale în României, cum observă şi el în paginile jurnalului, a venit mereu în contact cu autorităţile române locale, poate mai mult decât şi-ar fi dorit uneori. De exemplu, pe 11 septembrie 1926, Serviciul de Siguranţă Sighişoara raporta: "În seara de 9 Septembrie a.c. a sosit în localitate d. Kubertson [Culbertson], ministrul Americii, descinzând la hotel Stimana, unde a şi luat masa. În ziua de 10 corent, cu automobilul, a plecat la Gheorgheni." "În 7 septembrie 1926, soseşte la Cluj, ocazie cu care prefectul primeşte sarcini clare de la ministrul de externe şi cel de interne: să ia "cuvenitele măsuri", să rezerve camere, să anunţe la bariera oraşului şi să arate "toată solicitudinea".

Despre activitatea sa în România, amintesc studiile extensive ale istoricului Gheorghe I. Florescu, "Realităţi politice româneşti într-o viziune americană" în Izvoare străine pentru istoria românilor (1988) şi "William S. Culbertson and România (1925-1928)" în Anuarul Institutului de Istorie A.D. Xenopol (1991) (în colaborare cu Donald E. Bain), precum şi studiul publicat în acelaşi anuar "William S. Culbertson la Bucureşti" (1994).

În timpul activităţii sale ca reprezentat al Statelor Unite la Bucureşti a fost preocupat în principal de datoria României către Statele Unite, facilitarea activităţii companiei Standard Oil şi, în general, susţinerea capitalului sau companiilor americane interesate de a investi în România, dar a abordat şi probleme precum antisemitismul, care a afectat şi cetăţeni americani de origine română, sau discriminarea cu care s-au confruntat baptiştii în România. Rapoartele sale detaliază viaţa politică, economică şi socială, oferind o imagine de ansamblu a unei scurte perioade din istoria României interbelice din perspectiva unui diplomat american. Deşi şi-a început cariera diplomatică în 1925, numit politic, el trimite numeroase şi foarte detaliate rapoarte Departamentului de Stat american, poate şi datorită dorinţei sale de ordin personal de a progresa în carieră, de a cunoaşte succesul. Astfel, el nota pe 27 octombrie 1927: "Mă încearcă mereu dorinţa de a merge mai departe. Acum îmi doresc să merg mai departe pentru familia mea." După spusele lui, numirea sa în România, deşi menită drept o "acadea pentru a atenua dezamăgirea de a pierde... China". William S. Culbertson a depus eforturi considerabile pentru a înţelege România şi a extinde relaţiile, mai ales economice, dintre România şi Statele Unite. Înaintea plecării spre Bucureşti, el a studiat în detaliu dosarele Departamentului de Stat despre România şi a discutat cu Calvin Coolidge, Herbert Hoover, senatorul William Borah despre misiunea sa şi relaţiile româno-americane.

Relaţiile româno-americane la care contribuie şi activitatea lui, pot fi înţelese şi explicate şi prin prisma conceptului de americanizare, utilizat de foarte timpuriu, începând chiar cu secolul XIX. În 1902, W.T. Stead scria deja despre americanizarea lumii, mai ales despre rolul Statelor Unite de a conduce lumea. În 1931, cartea lui Frank A. Southard, American Industry in Europe analizează americanizarea Europei din punct de vedere industrial, economic, un fel de studiu de globalizare avant la lettre şi rolul companiilor americane în acest proces. El argumentează că "tipul de industrie dezvoltată în Statele Unite este diferit de cel din Europa prin accentul pus pe standardizare, producţie de masă sau în serie, studiile de timp, diviziunea tehnică a muncii, publicitate, şi, în total, salariile relativ mari." Mai mult, bazat pe analiza a peste 200 de companii americane, el susţine că prezenţa firmelor şi metodele americane transformă companiile europene, care "adoptă voluntar" modelul american. Americanizarea poate fi astfel înţeleasă ca un proces de modernizare, preocupată de transferul tehnologic, care a presupus şi negocierea practicilor transmise de Statele Unite.

Totuşi, după cum se observă din unele documente oficiale şi din câteva din însemnările din jurnalul lui William S. Culbertson, se poate vorbi deja în perioada interbelică despre ceea ce Victoria de Grazia numeşte un "model informal de imperiu" construit în jurul idealurilor de consumerism de masă. "Un imperiu de piaţă" care a exportat nu doar un model economic, dar şi asociaţii voluntare (ca de exemplu, Rotary Club), practici de consumerism democratice, dar s-a bazat şi pe conceptul de "soft power". De exemplu, pe 17 noiembrie 1927, Culbertson nota: "Am avut o lungă discuţie cu prinţul [i.e. Barbu Ştirbei] în care am prezentat soluţia mea unei probleme [i.e. terenurile embatice] mai largi care este încă nerezolvată între România şi Statele Unite. I-am spus că, până nu se face ceva pentru a accepta cererea Standard Oil Co., eu cred că nici un împrumut (mare împrumut) nu va fi disponibil pe piaţa americană. El este director la Steaua Română. I-am spus că bazele pentru cooperare există cu beneficii pentru ambele părţi - noi facem împrumutul; România arată mai multă consideraţie industriei noastre petroliere, a automobilului etc."

Dar îşi foloseşte guvernul american influenţa pentru a ajuta o companie americană? Sau o companie americană se foloseşte de guvernul american pentru a-şi extinde influenţa şi beneficiile materiale, a domina piaţa de desfacere - sau este, mai degrabă, o simbioză între capitalul politic şi economic al unei mari puteri? Încă înainte de a pleca spre noul post în Bucureşti, Culbertson s-a întâlnit cu reprezentanţi ai companiei Standard Oil în Washington D.C., dar în intimitatea jurnalului său, pe 25 aprilie 1927, scria: "Îmi plac oamenii de afaceri şi le admir realizările, dar, daca ajung să conducă, sunt un pericol. Cei care încearcă să influenţeze deciziile politice la Washington sunt oameni de afaceri care vor să conducă guvernul în propriul lor scop. Conceptul lor de «bine public» se referă doar la binele lor. Puţini oameni au o viziune atât de limitată precum membrul obişnuit al Clubului Rotary!".

Pe aceeaşi linie de idei, Culbertson relatează conversaţia pe care a purtat-o cu Harry G. Seidel pe 13 octombrie 1927 despre intenţia companiei de a începe discuţii informale cu guvernul român pentru a obţine condiţii mai favorabile pentru subsidiara Standard Oil din România: "În schimbul unei înţelegeri pe linia acestor patru cereri [vezi documentul integral anexat], domnul Seidel a spus că va da asigurări că guvernul român va avea suportul ei moral pentru a obţine un împrumut guvernamental în America. Pe de altă parte, dacă guvernul român nu este dispus să aşeze interesele Standard în România pe o bază mai satisfăcătoare, domnul Seidel a indicat că Standard îşi va extinde influenţa împotriva guvernului român de a obţine un împrumut, fie direct sau indirect pe pieţele Statelor Unite."

Despre relaţiile dintre naţionalismul economic, în general promovat de statul român în perioada interbelică, şi companiile multinaţionale americane, pe lângă încercările de a limita participarea directă a capitalului străin, nu întotdeauna reuşite, cererea de a crea subsidiare locale ale companiilor sau impunerea de tarife vamale ridicate pentru produse de consum, instituţiile statului român au fost implicate şi altfel în activitatea companiilor americane. De exemplu, reclamele maşinilor de cusut Singer au fost confiscate începând din 1922, în special în Ardeal, pentru că, din punctul de vedere al autorităţilor, ar fi reprezentat culorile steagului maghiar şi, prin urmare, "iredentiste", iar utilizarea lor în Ardeal ar fi fost "curată provocare", Siguranţa sugerând ca acestea să fie folosite doar în Vechiul Regat.

De la începutul stabilirii relaţiilor diplomatice dintre România şi Statele Unite în 1858, acestea au avut drept scop principal dezvoltarea relaţiilor comerciale. Prin prisma interesului său profesional şi Culbertson a fost preocupat de acest aspect, sugerând pe 10 octombrie 1925: "Când şi dacă datoria României către Statele Unite va fi finanţată, sugerez Departamentului să ia în considerare să mă autorizeze a face investigaţii preliminare despre posibilitatea negocierii unui tratat comercial între Statele Unite şi România. Multe din condiţiile în care se desfăşoară afacerile americane în România vor fi îmbunătăţite şi stabilizate printr-un tratat comercial modern între cele două state." Revine asupra acestei idei pe 4 februarie 1928: "Sunt dornic să stabilizez relaţiile comerciale dintre România şi Statele Unite prin negocierile unui tratat comercial. Comerţul american creşte în această piaţă şi modus vivendi actual este, prin natura sa, nesigur. În special, industria automobilului doreşte să aibă poziţiile mai sigure în această piaţă, şi, în negocierile unui tratat comercial, eu cred că ar putea fi posibil a se obţine pentru ea garanţii ale unui tratament egal şi just." Din nefericire, cu excepţia notelor comerciale schimbate şi un tratat comercial provizoriu semnat pe 20 august 1930, acest acord nu a devenit o realitate.

Analizele sale sunt cu atât mai detaliate în privinţa problemei datoriei României către Statele Unite, puterea economică a României, multe scrise cu gândul de a evalua posibilitatea acordării unui împrumut şi a demonstra legăturile dintre puterea politică şi cea financiară şi economică a Partidului Liberal. Politica liberală "prin noi înşine" este în competiţie directă cu interesele capitalului american. În octombrie 1925, Culbertson vizitează Expoziţia Industrială din Parcul Carol unde erau reprezentate, după spusele sale, în principal, întreprinderi româneşti precum Reşiţa, Creditul Minier, Steaua Română, în care Partidul Liberal avea investiţii financiare. El continua susţinând că, după ce a investigat, a aflat că s-au pus obstacole politicoase în faţa instalării de expoziţii de către întreprinderile străine, precum Româno-Americană. Totuşi, Culbertson exagerează, probabil din dorinţa sa de a promova capitalul american, unele companii dintre cele menţionate au avut capital străin, austriac sau francez, deşi capitalul majoritar era cel român.

William S. Culbertson trimite rapoarte detaliate despre situaţia politică internă a României, perioada dominată de schimbări importante precum abdicarea lui Carol, moartea regelui Ferdinand, moartea lui Ionel Brătianu. Este perioada în care se redefinesc relaţiile dintre partidele politice, Partidul Naţional Ţărănesc având un rol din ce în ce mai important. Culbertson surprinde această transformare:

Deşi o revoluţie pe străzi, cum a fost prezentată în articole de ziare fabricate de presa influenţată din Viena, Budapesta sau Berlin, nu există, spre dezamăgirea celor veniţi special pentru a o fotografia [...], totuşi, în alt sens, o revoluţie are loc în România. Din inerţie, Partidul Liberal va mai fi la putere pentru un timp. Totuşi, moartea lui Ionel Brătianu a încheiat o eră. Nici unul dintre liderii liberali nu are forţa de caracter suficientă pentru a menţine controlul care a caracterizat perioada care tocmai s-a încheiat. Prestigiul lui Maniu şi al grupării sale creşte rapid. În Europa de Vest sau America nu ar fi consideraţi un partid radical, dar ei reprezintă o nouă mişcare în România şi dacă îşi pun ideile în practică, ţara va fi transformată într-un mod fundamental. Provinciile noi, obţinute după război, au fost guvernate de la Bucureşti de o oligarhie foarte centralizată şi locuitorii lor au avut relativ foarte puţin de spus în guvernarea ţării. Susţinerea principală a lui Maniu vine din Transilvania şi Banat şi, prin unirea cu Mihalache, a obţinut suportul ţărănimii din Basarabia şi Vechiul Regat. Din aceste surse, va veni sânge nou şi idei noi, care sunt cu adevărat mai democratice şi care vor lovi chiar fundaţia pe care a fost construit sistemul de guvernare al Brătienilor.