Introducere la Colecţionarul

Natalia Semenova, André Delocque
Colecţionarul
Editura Vremea, 2019
Traducere din limba franceză de Silvia Colfescu

Citiţi un fragment din această carte.

*****
Introducere

Specialista în Istoria Artei Natalia Semenova şi nepotul lui Serghei Ivanovici Şciukin, André Delocque, s-au întâlnit în 1990 la Moscova, pe o bancă, lângă Patriarşie Prudî, Iazul Patriarhilor. Uniunea Sovietică se descompunea la nesfârşit; nu existau nici cafenele, nici terase; trebuia să faci coadă ca să te aşezi la una dintre mesele cantinelor dărăpănate şi în care nu găseai de niciunele.

Când vorbeşti ruseşte pe o bancă la Moscova, începi repede să visezi, mai ales pe malul Iazului Patriarhilor, unde s-au născut poveşti frumoase. Au visat deci amândoi la renaşterea numelui uitat al colecţionarului Serghei Ivanovici Şciukin, inventatorul ideii unui muzeu al artei moderne, un mecena al lui Matisse şi al lui Picasso. Natalia a povestit cum apăruseră primii "Şciukinişti", cu mulţi ani înainte, când banchiza sovietică acoperea încă istoria artei.

Alexandra Demskaia, şefa departamentului manuscriselor la Muzeul de Stat al Artelor Frumoase Puşkin din Moscova, a făcut în 1960 cercetări asupra lui Serghei Şciukin. În sfârşit, studiul istoriei negustorilor capitalişti din secolul al XIX-lea nu mai prezenta riscuri pentru carieră. Toată viaţa, doamna Demskaia a căutat cheia misterului comorii de artă modernă oferită admiraţiei publicului în muzeul în care lucra şi secretul intuiţiei celui care o adunase: Serghei Şciukin.

În arhivele muzeului nu a descoperit decât un album de fotografii magnifice, reprezentând interiorul conacului lui Şciukin în 1913. Apoi, examinând amintirile moscoviţilor epocii, a găsit o nepoată a colecţionarului, care locuia la Moscova, în aceeaşi cameră a imensului apartament care fusese altădată al părinţilor ei şi în care vieţuiau acum vreo 10 familii. În anuarul Moscovei l-a găsit pe Georgi Gordon, fiul profesorului de pedagogie Gavril Gordon. Tatăl lui, ocupând o poziţie înaltă în administraţia sovietică de la începutul anilor 1920, şi prieten cu Ivan şi Catherine Şciukin, copiii lui Serghei Şciukin, trăise împreună cu familia sa în palatul lui Şciukin, dar fusese arestat în timpul epurărilor staliniste din anii 1930 şi trimis în lagăr, de unde nu se mai întorsese. Familia lui, izgonită din palat, salvase scrisori, documente, fotografii.

Georgi Gordon, impresionat de tenacitatea doamnei Demskaia, i-a încredinţat extrase din amintirile tatălui său şi un fragment din jurnalul intim al lui Şciukin din octombrie-decembrie 1907, aflat în posesia lui. Aceste câteva pagini vor deveni documentul cel mai important al arhivelor Şciukin în curs de constituire.

Doamna Demskaia i-a întâlnit şi pe alţi contemporani ai lui Şciukin, sau pe descendenţii lor: ea a adunat astfel un prim fond Şciukin. În 1971, a reuşit să facă să i se atribuie o asistentă care să-i dea o mână de ajutor: era Natalia Semenova, absolventă a facultăţii de Istoria Artei a Universităţii din Moscova. Devenită mai târziu scriitoare, jurnalistă şi una dintre primele editoare de artă independente din epoca Perestroicii, ea s-a specializat în saga colecţionarilor ruşi, vechi şi moderni.

Un sprijin neaşteptat a venit din America: Beverly Whitney, o starletă de la Hollywood a anilor 1950. Remarcată, luată în căsătorie şi părăsită de un bogat om de afaceri, ea s-a trezit, în 1959, plină de bani, fără nimic de făcut şi nefericită. Vizitând Moscova şi Leningrad, a fost uluită de bogăţia colecţiilor de artă modernă din muzeele ruse. Nimeni n-a fost în măsură să o informeze despre provenienţa unor opere de-a dreptul excepţionale. S-a hotărât să descifreze ea însăşi enigma şi a căzut la rândul ei sub vraja lui Serghei Şciukin. A căutat şi a întâlnit, în anii 1970, familia colecţionarului: pe fiul lui, Ivan Şciukin, la Beirut; pe fiica lui mai mare, Catherine, în Lavandou, Franţa; şi pe fiica mai mică, Irina, la Paris. A obţinut ajutorul lui Alfred Barr, fondatorul, în 1933, al MoMA din New York, cel de al doilea muzeu de artă modernă după cel din Moscova. Prin intermediul lui, i-a intervievat pe fiica şi pe fiul lui Henri Matisse şi pe mulţi alţii...

A rezultat din aceasta, în 1982, o carte memorabilă, prima lucrare despre colecţionarii ruşi, All the empty pallaces (Toate palatele goale), plină de inexactităţi de cronologie, dar fremătând de sinceritate şi de emoţie.

Când, în 1988, Natalia s-a întors să o vadă pe Alexandra Demskaia, ca să o anunţe că reia cercetările asupra lui Şciukin, bătrâna arhivistă i-a încredinţat două cutii de lemn cu fişe: toate sursele catalogate, referitoare la colecţionarii ruşi, pe care le căutase cu perseverenţă de-a lungul deceniilor.

Explorarea misterelor colecţiei Şciukin semăna cu săpăturile arheologice, cărora li se aduc la lumină, cu precauţii infinite, straturile succesive: istoria, arta, miturile şi legendele familiale, copiii, nepoţii, contemporanii... Natalia s-a dus înapoi în timp şi a adus material pentru mai multe cărţi. A trăit tragediile personale ale eroului ei; l-a însoţit pe cămilă în traversarea deşertului Sinai; a frecventat împreună cu el Salonul de toamnă şi Salonul Independenţilor la Paris; a făcut cercetări la negustorii parizieni de tablouri cărora Şciukin le-a fost client fidel: Paul Durand-Ruel, Ambroise Vollard, Clovis Sagot, Josse şi Gaston Bernheim, Berthe Weill, Eugène Druet, Daniel-Henry Kahnweiler... A participat la târgul de la Nijni Novgorod, întâlnirea anuală a "Kupiecestvo" - clasa negustorilor ruşi care a asigurat, în secolul al XIX-lea, transformarea industrială a Rusiei; a vizitat Grecia, Turcia, Egiptul, India. Totul fără să plece din Moscova, citind scrisorile lui Serghei către fratele său Piotr, jurnalul expediţiei sale în Sinai, corespondenţa cu Henri Matisse - tot ce mai rămăsese din însăşi vocea lui Serghei Şciukin. Şi, dincolo de asta, ziarele ruseşti şi franţuzeşti ale vremii, notele şi manuscrisele, amintirile, cărţile contemporanilor...

Cele trei biografii scrise de ea şi apărute la Moscova, La Şciukin pe Znamenka, în colaborare cu Alexandra Demskaia, în 1993, Viaţa şi colecţia lui Serghei Ivanovici Şciukin, în 2002 şi Misterul Şciukin, în 2010, au fost retopite în franceză de nepotul lui Serghei Şciukin şi fiul Irinei Şciukina, André Delocque.

Acesta nu ştia practic nimic despre colecţia bunicului său, decedat în 1936, înainte ca nepotul să i se nască. I se povestise în copilărie că bunicul lui fusese bogat şi puternic, înainte ca nişte misterioşi oameni răi, numiţi "bolşevici", să pună stăpânire asupra Rusiei şi să-i alunge familia. Ştia şi că Serghei Şciukin posedase o colecţie frumoasă de tablouri, formată mai ales din opere ale lui Picasso, considerat la vremea aceea ca fiind cel mai mare pictor în viaţă. Mai târziu, devenit conducător al unor instituţii culturale şi al unor muzee (de cinema, literatură, benzi desenate, aviaţie), îşi interzisese să abordeze pictura.

În schimb, André Delocque crescuse în familia şi anturajul lui Serghei Şciukin: copilăria lui, descoperirea de către el a lumii avuseseră drept cadru marele apartament parizian al fostului colecţionar, în care văduva lui nu făcuse nici o schimbare. Atmosfera, conversaţiile, modul de trai nu se schimbaseră câtuşi de puţin din timpul lui Şciukin.

André Delocque a devenit francez în Franţa anilor 1960 şi 1970. A uitat copilul rus.

Până la această întâlnire din 1990 la Moscova, în decursul căreia Natalia l-a dus pe André în cartierul unde se desfăşurase esenţialul acestei poveşti. Se făcuse noapte pe strada Znamenskaia, care duce la Kremlin. Au luat-o la dreapta, prin marele pasaj Znamenski, şi au văzut, înconjurat de copaci, liniştitul palat cu un etaj, cu fronton antic.

Au urmat 25 de ani de şciukinologie şi o importantă expoziţie la Fundaţia Louis Vuitton. O renaştere cât se poate de reuşită pentru un colecţionar de artă îngropat atât de adânc în uitare şi mort acum 80 de ani.

În această carte, autorii au încercat să transcrie în franceză aventurile colecţionarului şi cele ale colecţiei, reconstituite în cele trei biografii în limba rusă ale Nataliei. Au mers de asemenea în căutarea personalităţii lui Serghei Şciukin, asupra vieţii căruia se aştern mari spaţii goale. Numai o infimă parte a arhivelor sale a fost regăsită de Alexandra Demskaia. Scrisorile, mărturiile, amintirile nu redau decât fragmente ale personalităţii lui. Beverly Kean i-a intervievat pe contemporanii colecţionarului, începând cu membrii de familie, dar la aproape 70 de ani după evenimentele pe care le descrie. André Delocque s-a bazat deci pe ancheta Nataliei Semenova în încercarea de a da la iveală fiinţa intimă a colecţionarului la lucru. Nepotul lui Şciukin, scrutându- şi impresiile atât de puternice ale copilăriei, a încercat să-şi readucă la viaţă bunicul şi să se apropie de secretul lui.

Această cercetare ştiinţifică, atât de bogată în emoţii, a celor doi pelerini de pe banca de la Iazul Patriarhilor, istoricul de artă şi moştenitorul, porniţi pe urmele pasiunii colecţionarului Serghei Ivanovici Şciukin, se prezintă deci ca un duo în căutarea unui om, patronul artei timpului nostru!

Cititorul poate vizualiza ansamblul operelor din colecţia Şciukin pe www.collectionchtchoukine.com