Jurnal 1926-1940

Gheorghe Athanasescu
Jurnal 1926-1940
Editura Vremea, 2018



 Citiţi prefaţa acestei cărţi.

*****
Intro

Acest volum este de fapt jurnalul inedit al adjutantului onorific al Regelui Ferdinand si Reginei Maria, colonelul Gheorghe Athanasescu, mai târziu ridicat la rang de general. Scrierile sale dezvăluie culisele politice ale vremii si contextul din umbra al venirii la putere a controversatului Carol al II-lea.

Fragment

2 decembrie 1933, ora 22

Azi a fost critica manevrelor, făcută la Cercul Militar. Regele a fost însoţit de Principele Nicolae, ministrul armatei şi colonelul Teodorescu. Paul Angelescu a făcut critica, citind-o două ore şi un sfert. Introducere foarte interesantă, însă cam lungă. Critica operaţiilor a tratat operaţiile armatelor, corpurilor de armată şi diviziilor, apoi statul major şi concluziile. La armate s-au găsit operaţiile Armatei Muntenia greşit îndrumate (două grupe prea îndepărtate, schimbări prea multe de hotărâri şi amestec în treburile subalternilor). Amestecul în operaţiile diviziilor 11 şi 36 a fost chiar nepotrivit, împiedicând acţiunea ambelor divizii. La corpurile de armată, de asemenea unele erori. La Armata Roşie a criticat că n-a introdus divizia 19 din rezervă şi că operaţia trebuia dusă cu dreapta repliată. S-a criticat apoi Statul Major şi, mai slab, serviciile la Armata Albastră. Soluţia propusă de direcţia manevrelor a fost ofensiva cu ambele corpuri de armată în linia întâi şi cu divizia de cavalerie la stânga, iar la Armata Roşie, ajungerea Corpului 1 de Armată pe o linie de fund având în spate Corpul 7 cu două divizii. (Tema stabilită pentru manevrele regale din 1930 era în linii mari următoarea: o armată, denumită "partida albastră", care luase ofensiva în direcţia nord, era oprită de forţele apărării, denumite "partida roşie". Generalul comandant al "partidei albastre" hotărăşte să atace flancul stâng al adversarului cu un grup de divizii concentrate în zona Mureş-Braşov. În acest timp, comandantul forţelor roşii, informat de proiectele agresorilor, se grăbeşte să introducă în regiunea ameninţată un detaşament de acoperire.)

Critica Regelui

A criticat concepţiile manevrei, arătând lipsa de legătură între operaţiile armatei din Transilvania şi celei din sudul Carpaţilor. Soluţia a fost o împingere la nord pentru Armata Muntenia şi a unei grupe secundare spre Slatina şi mai departe. Pentru Roşu, s-a criticat că nu s-a gândit decât la situaţia de acoperire, fără a se gândi la bătălie, care trebuia să aibă un caracter ofensiv, cu Corpul de Armată 1 la acoperire şi ofensiv la nord, cu corpurile de armată 3 şi 7.

În rezumat, s-a adus laudă trupelor, cu excepţia criticilor parţiale arătate mai sus.

Propunerile lui Paul Angelescu:
- pregătirea operaţiilor de acoperire
- transformarea grănicerilor în divizii de acoperire.

Propunerile Regelui:
- să se ia caracterul scolastic al manevrelor, căci ele nu sunt criteriu de examen, ci de învăţământ
- pregătirea acoperirii
- pregătirea manevrelor viitoare şi temei ca ele să fie la Marele Stat Major, iar dirijarea manevrelor să fie făcută de către un inspector de armată
- să se lase iniţiativa şefilor şi să nu se intervină în măsurile lor
- manevrele viitoare să se ocupe cu fronturile largi.

În fond, în critica operaţiilor au existat trei soluţii: a comandanţilor de partidă, a direcţiei manevrelor şi a Regelui. Toate trei sunt diferite. Şi-n fond, când te gândeşti că pregătirea aviaţiei e pe mâna Principelui Nicolae şi a lui Iliescu! Iar la armata terestră, inspectorii au soluţii care diferă una de alta şi sunt găsite toate rău de P.T., care face critica pentru Carol. Cam păcat pentru Carol, pe care l-aş dori tare din toate punctele de vedere, căci este foarte simpatic şi îndeplineşte multe condiţii.

3 decembrie 1933

Citesc în jurnalul de azi că M.S. Regina a cumpărat la Balcic o serie de terenuri, plătind o sumă foarte mare pentru terenurile domnului Nicolau, fost primar. În acelaşi timp cumpără şi Zwiedeneck teren şi culmea, îl ia de la arhitectul antreprenor al lucrărilor şi pe un preţ derizoriu (a se vedea rubrica de acte notariale). Când mă gândesc că eu nu numai că nu voiam să iau pentru mine nimic, dar nici nu am admis vreodată ca M.S. Regina să fie pusă la cumpărări interesate şi plătite foarte scump. În special cazul terenurilor lui Nicolau, nici nu l-am admis vreodată ca posibil, căci terenurile erau foarte scumpe şi în fond domnul Nicolau cumpără terenuri de la turci sau alţii, lângă terenurile Reginei, cu preţuri derizorii, spre a le revinde cu câştiguri mari Reginei. Eu am interzis să fie luate terenuri izolate şi am pus să se facă un plan mare şi să cumpere tot odată, spre a înfrâna specula.

Acum văd că se plăteşte la Balcic pentru terenurile lui Nicolau 2.5 milioane lei, în aceeaşi zi când Zwiedeneck cumpără de la antreprenor cu 30 mii lei un teren! Mă întreb dacă nu cumva suveranii îşi merită soarta, căci atunci când au de a face cu oameni cinstiţi şi care pun mai presus de orice prestigiul Suveranului, ei nu-i apreciază destul, dând în schimb încredere nevrednicilor!

4 decembrie 1933

Vorbind cu doamna Nina D., mi-a spus că influenţa camarilei este încă foarte mare şi că ea a avut un rol şi în aducerea lui Duca la putere, cât şi la numirea unor miniştri. Astfel, aducerea lui Franasovici în minister şi apoi numirea lui la telecomunicaţii a fost opera jidoavcei, a lui Malaxa, a lui Puiu Dumitrescu şi, în mică parte, a doamnei Franasovici, care s-a luptat din răsputeri ca să fie adus de la muncă la telecomunicaţii. Ce ruşine! Singurul care s-a opus a fost Dinu Brătianu, însă nu a reuşit complet, căci se pare că Duca a întrebuinţat pe Franasovici şi la acţiuni pe lângă jidoavcă.

Când mă gândesc la numirea de la război, cu toată valoarea sufletească a lui Uică, tot nu pot vedea decât influenţa camarilei. Poate că şi înainte era tot astfel cu unii miniştri, chiar la ministerul de război (Condeescu, Angelescu, Mircescu!), dar parcă nu era aşa de rea calitatea camarilei.

Pentru interesul Regelui şi al ţării ar fi bine ca guvernul liberal sprijinit de opoziţie (naţional-ţărănişti, care prin manifest s-au declarat împotriva camarilei) să înlăture după alegeri camarila, căutând a elibera pe Rege, care rămânând singur va putea avea o libertate de acţiune mult mai mare şi va putea fi un adevărat arbitru.

29 decembrie 1933

O ştire îngrozitoare este asasinarea mişelească a lui Duca de către un student din Garda de Fier, având doi complici tot din Gardă. Este de necrezut cum se poate ca nişte studenţi, creştini şi naţionalişti să aibă o atât de stupidă acţiune, care numai rău face cauzei lor, omorând pe unul din cei mai de seamă politicieni, când bubele ţării sunt cu totul în altă parte. Din asta se vede inferioara mentalitate şi pricepere a conducătorilor Gărzii. De altfel nici o mirare, când ştiut este din ce elemente de proastă calitate e compusă, în majoritatea cazurilor. Când ţara a avut la putere o camarilă, hoţi materialmente şi moralmente, să se ucidă cel mai curat dintre politicieni. Se pare din cele ce se pot şti până acum şi-n urma însăşi a declaraţiilor lor, că l-au ucis pentru că era şeful Partidului Liberal, care a fost pentru desfiinţarea Gărzii. Deci nici un motiv superior, ci o simplă crimă contra celor ce au desfiinţat o asociaţie politică. Este stupid şi rău pentru însăşi politica Gărzii de Fier. Nu mai vorbesc despre calităţile lui Duca: cinste, inteligenţă, cultură superioară şi civilizaţie, care singure îl puneau pe un piedestal superior în această ţară, în această epocă de decadenţă morală.

Ceea ce mă întristează enorm este că abcesul cangrenos, la care au contribuit toate guvernele şi partidele politice de la război încoace, toate de o calitate inferioară României Mari, începe să se spargă unde nu trebuie. În aşa condiţii, nu ştii unde vom putea fi târâţi.

30 decembrie 1933

Se vorbeşte că atentatul a fost pus la cale în casa generalului Zizi Cantacuzino[i], ceea ce arată că nebunia aceluia este în creştere. Se mai spune că pe listă ar mai fi Inculeţ şi V. Iamandi, apoi jidoavca, Titulescu.

1934

"Duca moare într-o apoteoză de mare valoare etică, plâns de toţi, fără să fi avut timp să decepţioneze şi aureolat cu toată încrederea omului ce pleacă devreme şi regretat."

2 ianuarie 1934

Azi s-a făcut înmormântarea lui Duca, expus la Ateneu, unde o mulţime imensă a defilat să-i aducă ultimul omagiu. Foarte multă lume deplânge fapta şi străinătatea s-a manifestat foarte frumos. Înmormântarea a fost grandioasă. În fond, Duca moare într-o apoteoză de mare valoare etică, plâns de toţi, fără să fi avut timp să decepţioneze şi aureolat cu toată încrederea omului ce pleacă devreme şi regretat. Personal, regret din suflet, căci am stimat şi apreciat foarte mult pe acest mare om.

Se mai vorbeşte că Titulescu şi-ar fi dat demisia, mai ales că se zice că el ar fi fost inspiratorul măsurii de dizolvare a Gărzii.

3 ianuarie 1934

Domnul Tătărescu a fost numit prim-ministru. Ştirea a sosit acum o oră şi nu cunosc detaliile, nici situaţia premergătoare numirii, nici situaţia lui Dinu Brătianu.

30 ianuarie 1934

Nu am nici dispoziţia, nici interesul de a mai scrie, aşa sunt de dezgustat de cele ce se vorbesc şi sunt nevoit să aud. Dacă aş pune oarecare ordine în cele auzite, ar fi prezentate cam astfel:

- Nevenirea în ţară a lui Titulescu şi neparticiparea Regelui la înmormântarea lui Duca au făcut o rea impresie. Neparticiparea suveranului la Bobotează, contramandarea paradei militare şi a deschiderii Parlamentului sunt erori mari, care sunt explicate de public ca simptome de frică din partea autorităţilor statului. Sunt sigur că pentru prestigiul autorităţii statului şi al suveranului ar fi fost bine ca totul să fie executat, şi nimic rău nu s-ar fi întâmplat, căci nimeni nu ar fi emis vreun atentat la Rege. Numai văzându-se frica autorităţilor se dă curaj şi încredere părţii răzvrătite.

- Titulescu a venit în ţară, şi se zice că a adus dovezi de participare, sau subvenţionare a Gărzii de Fier de către Puiu Dumitrescu. De asemenea, ar fi expus suveranului reaua impresie produsă în străinătate de starea de lucruri şi ar considera situaţia ca foarte gravă. Nu vede decât un remediu: depărtarea camarilei, începând cu Puiu Dumitrescu fiul, tatăl, Poliţia, Siguranţa, Mavrodi, jidoavca, Uică. Se zice că Regele ar fi respins propunerea, dar apoi, în faţa spuselor lui Titulescu că nu ar mai pune picioarele la Palat, şi în faţa altor consideraţiuni, ar fi cedat, admiţând plecarea lui P. Dumitrescu fiul şi tatăl. Se pare că asta ar fi făcut pe Titulescu să accepte intrarea în minister. Pe de altă parte, se spune că sacrificarea lui P. Dumitrescu şi a generalului s-ar datora acţiunii jidoavcei, care nu vedea cu ochi buni căsătoria lui P. Dumitrescu cu Ella Manu, în care întrevedea o rivală.

- S-a vorbit apoi de sacrificarea lui Uică şi numirea lui Antonescu la ministerul de război, apoi la interne, spunându- se de o dictatură deplină cu Antonescu la puterea militară şi Titulescu la cea civilă.

- În fine, s-a mai spus după câteva zile că Regele a revenit şi nu mai vrea plecarea lui Uică.

O convorbire cu Uică mi-a confirmat o parte din cele spuse, din care reiese că într-adevăr Titulescu ar fi cerut sacrificarea camarilei, dar că nu ar fi dorit să impună pe Antonescu. În fond, se pare că există această luptă, rămâne să se vadă cum se va desfăşura până la final. Pe de altă parte, se spune că Titulescu nu ar fi cerut sacrificarea jidoavcei şi că, în fond, toată acţiunea lui s-a îndreptat contra lui P. Dumitrescu fiul şi tatăl, din cauza amestecului acestora în drama Duca şi fricii pentru pielea lui. Din toate se vede că-i o stare gravă, căci răul este de sus şi are rădăcini adânci. Pe de altă parte, partida celor răi e prea mare, şi ţara şi cei buni, între care opinia publică pune pe Dinu Brătianu, nu pot învinge.

Ar fi bine pentru ţară ca suveranul să fie mai tare în cele bune şi mai abil în conducere, căci buba mare vine tot de la slăbirea autorităţii.

19 februarie 1934

Vorbit azi cu Uică, care mi-a asigurat trecerea legii de înaintare şi venirea mea la Bucureşti în aprilie.

Mi-a mai spus că, din fondul de 500 mii lei lunar, el dă aproape totul, şi anume lui Angelescu 200 mii lei, lui Glatz 20 mii lei, 50 mii lei lui Antonescu şi apoi diferite ajutoare la mici şefi de cabinete şi mari directori, aşa că-n fond lui nu-i rămâne nimic aproape. Totuşi, e o mare deosebire între Uică şi ceilalţi miniştri, care toţi au luat majoritatea fondului pentru ei.

Azi am fost la dejun la N. Condeescu, care mi-a spus că Regele şi-a revenit faţă de mine de la cursul de comandanţi, şi că i-a vorbit cu mare bucurie că i-a părut bine că am ieşit bine la manevre atât anul trecut, cât şi anul acesta (1932 şi 1933). M-a mai asigurat că P. Dumitrescu este separat definitiv şi că, de altfel, separarea lui era hotărâtă cu câteva luni înainte, de când Regele s-a convins că era un rău, atât ca transmiţător de ordine cât şi cu altele. Acţiunea lui Titulescu a venit la timp, ca să dea prilej Regelui să-l depărteze pe P. Dumitrescu.

De generalul Antonescu mi-a spus că nu el a stăruit să-l aducă, căci el îl cunoştea de la război şi ar fi fost un motiv să nu-l recomande. Mi-a vorbit de drăgălăşenia Regelui faţă de Mihai, căruia îi cultivă iubirea de mamă. Crede că dacă P. Dumitrescu nu mai este tare, Regele s-ar împăca cu Principesa Elena.

21 februarie 1934

T. mi-a spus că a vorbit cu Titulescu, care i-a spus toată chestiunea cu Regele şi anume: Titulescu i-a spus Regelui că ţara este într-o situaţie foarte defavorabilă, privită cu oarecare desconsideraţiune de aliaţi şi că lucrurile şi felul de conducere trebuie să se schimbe. El a fost nemulţumit de acţiunile lui P. Dumitrescu, pe care l-a arătat Regelui că-i un hoţ, un interesat şi făcând numele Regelui de râs. Regele a recunoscut că-i aşa şi a admis să fie schimbat. Apoi Titulescu a continuat şi a cerut ca tatăl, generalul Dumitrescu să fie eliminat, ceea ce Regele a acceptat fără nici o opunere, considerându-l ca foarte secundar. A mai cerut plecarea lui Gavrilă Marinescu şi a lui Uică. Regele a cedat la toate, însă a rugat ca Marinescu să-i fie lăsat, căci el are impresia că-i bine păzit.

Titulescu a aşteptat câteva zile şi, văzând că nu ies decretele, s-a dus să-ntrebe şi Regele a declarat că nu mai vrea să admită cele acordate lui Titulescu şi că ordonă lui Titulescu să‑şi continue activitatea ca ministru de externe. Atunci Titulescu i-a spus că el nu mai rămâne ministru şi că, dacă în 24 ore nu va realiza ceea ce i-a arătat că este nevoie pentru ţară, nu pentru el, atunci el pleacă din ţară şi se instalează la Belgrad.

Între timp, el avusese o discuţie şi cu Tătărescu, care s-a arătat surprins că Titulescu a reuşit să obţină de la Rege sacrificiile ştiute, iar despre Uică i-a spus că-i omul partidului şi că de ce să-l înlocuiască. Titulescu a spus că, dacă într-adevăr Uică este omul partidului, atunci el nu are nimic contra lui, şi atunci s-a revenit la numirea lui Antonescu, pe care Titulescu ar fi vrut să-l vadă ministru de război.

Înainte de expirarea celor 24 ore acordate de Titulescu, care cerea şi vagon să plece la Belgrad, Regele l-a chemat şi i-a spus că admite iar, şi aşa s-a ajuns la depărtarea lui Dumitrescu fiul şi tatăl. Totuşi Titulescu nu are mare încredere în Rege, pe care-l consideră inteligent, însă lipsit de o linie fermă de conduită, slab când nu trebuie, şi încăpăţânat tot când nu trebuie. De asemenea, nu crede în Tătărescu pe care-l consideră fără caracter şi deci nu la înălţimea cerinţelor timpului. El mai crede că guvernul actual nu poate să se menţină mult, tocmai din cauza nevolniciei oamenilor şi a Regelui, care în cele din urmă ar dori o dictatură. Or tocmai dictatura făcută de Rege va fi rea, căci nu va fi făcută cu oameni valoroşi, ci cu creaturi de-ale lui. Eu cred că Titulescu ar fi dorit o guvernare dictatorială, dar unde el şi Antonescu (pe care-l socoteşte de caracter şi în stare a tăia în carne vie la nevoie) să aibă preponderenţă, spre a duce ţara la bine. Desigur că cei din jurul Regelui (jidoavca şi oamenii ei, ca Titeanu, Franasovici etc) îl consiliază contra lui Titulescu, prezentându-l ca periculos acţiunii Regelui. În fond, se merge către dictatură, ori făcută de Rege, ori făcută de Titulescu, şi asta din cauză că oamenii actuali, cu Tătărescu în frunte, nu-şi fac datoria. Eu văd că nu-şi fac datoria, căci chestiuni mari ca bugetul, conversiunea, autoritatea, cinstea nu-i preocupă serios, pentru binele ţării, ci pentru binele lor şi al partidului. De aceea sunt trist şi neîncrezător, căci era o ocazie foarte bună să se poată înfăptui ceva serios pentru ţară acum.

22 februarie 1934

Doamna Manolescu a spus că-n fond numai datorită jidoavcei a fost îndepărtat P. Dumitrescu, căci vedea în Ella Manu pericolul să pună stăpânire pe Rege şi s-o îndepărteze! Ce trist, dacă ar fi adevărat!

24 februarie 1934

Trec aici o convorbire avută cu generalul Antonescu la masa pentru Ivanovici, Ressel, Vişoreanu. Mi-a spus că el nu ia nici o centimă la leafă mai mult decât a gradului şi că nu a ajuns sus decât graţie lui şi nu a altora, care, prin femei sau alte protecţii au parvenit (mă gândeam să-i reamintesc chestiunea doamna Prezan, doamna Şeptilici, dar mi-am spus la ce bun, căci era o conversaţie de masă).

I-am spus să facă singur cursul de comandament, căci aceasta trebuie să fie una dintre principalele ocupaţii ale Statului Major. Mi-a mai spus că lucrează la organizarea armatei şi regulamente. I-am spus să se gândească "că-i mai bine puţin şi bun", adică o reformă de adâncime şi nu de suprafaţă, iar în chestia regulamentelor i-am spus părerile mele (vezi articolul meu din România Militară) şi părea că le împărtăşeşte. Ar fi bine să se facă o asemenea reformă şi să se caute a avea o armată bine instruită şi înarmată. Mi-e teamă însă că părerile lui se vor ciocni cu ale altora, care nu văd decât interesul personal şi-l sacrifică pe cel al ţării atunci când sunt în posturi de conducere.

6 iunie 1934

E mult de când nu am mai scris. Cauza? Dezgustul şi dezaprobarea faţă de cele întâmplate în timp.

Astfel, în afacerea judecării complotului şi asasinilor lui Duca, am constatat că judecătorii militari, în loc să caute adevărul, care era evident, din motive de oportunism şi frică, au dat o sentinţă din care tocmai cei mai vinovaţi nu şi-au primit pedeapsa. Era o ocazie foarte bună să se dea un exemplu care să împiedice introducerea, şi la noi, a suprimării oamenilor politici! Căci e inadmisibil să se omoare un om cinstit, unul dintre foarte puţinii, şi nici un hoţ dintre cei mari (foarte mulţi de altfel), ca Madgearu, Popovici, Bocu, Aurel Dobrescu, Franasovici, să rămână neatins.

Procesul a mai dat în spectacol lipsa de curaj a acuzaţilor, iar un fenomen trist este amestecul suveranului în sentinţă. Întâi s-a zis că Regele vrea să-i condamne el, apoi că Regele a dat ordin să-i achite, căci îi era frică! Pe de altă parte, s-a mai adăugat că P. Dumitrescu a găzduit pe Codreanu[ii] şi că a fost amestecat în asasinat, şi, prin ricoşeu, că Suveranul ar fi dorit asasinarea lui Duca.

Desigur, minciuni, însă zvonuri aruncate într-o societate aptă să primească totul, din cauza felului de a conduce statul al Suveranului. Vine apoi chestia zisă a atentatului încercat de Precup. Eu eram în străinătate şi nu am aflat decât prin jurnalele străine, şi apoi române, situaţia. Greu de crezut să se fi petrecut aşa cum a fost relatat, mai ales că-n fond nu au fost prinşi asupra faptului. Zvonurile că s-ar fi aranjat totul ca să-i împiedice să omoare pe jidoavcă rămân în picioare, din cauza felului cum a fost prezentată chestia. O altă eroare, pornită din lichelism, a fost şi ceremonia degradării, cu invitaţi din toată armata, lume civilă şi corp diplomatic. Ca rezultat, o mascaradă cu insulte şi bătăi contra generalului Ionescu, comandantul Corpului 2 Armată şi bătaia inculpaţilor.

Vine apoi plecarea lui P. Dumitrescu din ţară şi începerea campaniei Universul contra generalului Dumitrescu.

Urmează criza de guvern, posibilitatea venirii lui Averescu, apoi plecarea ministrului Uică. Din cele ce mi-a spus Uică, s-a degajat ideea că-i susţinut de Rege şi că era în acord şi cu liberalii, pe care îi ajuta să vină la guvernare. Dar mă întreb cum? Desigur, prin amiciţia cu P. Dumitrecu, şi generalul Dumitrescu. Totuşi, când P. Dumitrescu a plecat, Uică mi-a zis că Regele ar fi spus: "Scapă de generalul Dumitrescu această dinastie!". Dacă pun în legătură spusele că Dumitreştii au plecat din cauză că s-au certat cu jidoavca, atunci tăria lui Uică nu ar fi întărită decât de faptul că el a rămas cu jidoavca, luând atitudine contra Dumitreştilor. Ce mizerie!

După plecarea lui Uică, l-am văzut, căci nu voiam să par un laş (deşi eu nu am avut cu el decât o obiecţie sentimentală, faţă de dorinţa lui de a mă ajuta în chestia Carol) şi mi-a spus următoarele: Regele a plâns la separarea de el şi l-a rugat să primească comanda Corpului 2 de Armată ca semn de încredere. Apoi, că el a ameninţat guvernul în chestia bugetului, pe care l-a mărit cu 1,5 miliarde. Apoi, deşi avea aerul să spună că nu era de acord cu guvernul, spune că Titulescu i-a spus să prezinte şi să iscălească decretele de înaintări pe 8 iunie, idem ca la stabilirea finală a bugetului. În fine, se degajează, dacă toate-s adevărate, că Regele ţine la el şi că Tătărescu l-a lucrat pe faţă, însă în fond e cu el. De ce? Desigur pentru vreun interes! Care? Ori legătura cu jidoavca, ori?

S-a mai zis că Suveranul vrea să abdice şi că ar fi vorba despre o regenţă: Averescu, Regina, Principele Nicolae. Pe de altă parte, Moruzi mi-a spus pe 31 mai că Principele Nicolae a pus la conversiune o datorie a lui de 50 milioane către Principesa Ileana şi Regină şi că Regele ar fi cerut lui Slăvescu să caute a le da el banii, ceea ce Slăvescu n-a putut. În fine, o mare ruşine şi murdărie!

Din toate se degajă că nu se lucrează cu gândul la binele ţării, ci la afacerile personale şi în detrimentul ţării.

Ce păcat!

19 septembrie 1934

Între timp au intervenit, ca evenimente mai importante, chestia Skoda şi incidentele Uică.

Ancheta parlamentară pune în evidenţă o mare ruşine generală, de unde aş dori să iasă cel puţin o parte dintre hoţii principali la iveală şi să-şi primească sancţiunea. Ar fi o uşurare pentru morala publică! Mi-e teamă însă să nu se termine totul "în coadă de peşte".

Chestia Uică arată cât de slab şi cât de nelalocul lui a fost! Păcat, căci avea o caracteristică bună pe lângă multe păcate ale mediului şi o anume bunătate!

Sunt curios să ştiu cum Paul Angelescu, devenit ministru, va face faţă situaţiei grele în care se află ca devotat Dumitreştilor (Uică) şi jidoavcei. Desigur că va trece de partea jidoavcei, sacrificând pe Dumitrescu, Uică. De altfel, aghiotantul lui, maiorul Ionescu T. s-a căsătorit cu o vară a jidoavcei, şi se zice că şi P. Angelescu o frecventează. Mare ruşine!__

[i] Gheorghe Cantacuzino (Zizi), zis "Grănicerul" (25 dec. 1869, Paris - 9 oct. 1937, Bucureşti) - general, politician; descendent al domnitorului Şerban Cantacuzino; comandant al Regimentului I Grăniceri Predeal în timpul Primului Război Mondial, demisionează din armată după semnarea Păcii de la Bucureşti; deputat din partea Partidului Poporului şi apoi a Partidului Conservator; în 1930 se înrolează în mişcarea legionară, iar din decembrie 1934 este preşedintele partidului naţionalist legionar "Totul pentru Ţară"; în 1936 a condus grupul de legionari care s-au înrolat în armata lui Franco în cursul Războiului Civil din Spania.
[ii] Corneliu Zelea Codreanu (13 sept. 1899, Huşi - 30 nov. 1938, Tâncăbeşti) - om politic, supranumit "Căpitanul", a fost liderul legionarilor, al Ligii Apărării Naţionale Creştine, partid fondat împreună cu mentorul său, A.C. Cuza, al Legiunii Arhanghelului Mihail şi al partidului Totul pentru Ţară (formal condus de generalul Cantacuzino); deputat (1931, 1932); în 1924 a împuşcat un prefect de poliţie într-o sală de judecată, dar a fost achitat pe motiv de legitimă apărare; interzicerea partidului Totul pentru Ţară a dus la asasinarea lui I.G. Duca, dar Zelea Codreanu a fost din nou achitat; a ordonat uciderea ziaristului legionar Mihai Stelescu pentru că acesta a publicat articole defăimătoare la adresa sa; a fost condamnat la zece ani de muncă forţată pentru ultraj adus unui demnitar în funcţiune (Nicolae Iorga), iar în noaptea de 29-30 noiembrie 1938 a fost ucis în Pădurea Tâncăbeşti în condiţii controversate (sub pretextul unei încercări de evadare), împreună cu alţi 13 legionari deţinuţi, în timp ce erau transportaţi la închisoarea Jilava.