Ei, ce spui scârbă? Amintiri din cea mai bună dintre toate lumile posibile - Călătoria prin Eldorado

Nikolai Vasilievici Sablin
Călătoria prin Eldorado. Zece ani în lagărele sovietice
Editura Corint, 2018
traducere de Antoaneta Olteanu

 Citiţi un fragment din această carte.

*****
Ei, ce spui scârbă? Amintiri din cea mai bună dintre toate lumile posibile

Personal, nu cred că putem cunoaşte ce s-a întâmplat cu adevărat în comunism fără să citim mărturiile celor care i-au îndurat "binefacerile". Din păcate, deşi s-au publicat numeroase memorii, amintiri şi interviuri cu martorii şi victimele acelor vremuri, uitarea pare a se aşterne uşor, uşor peste una dintre cele mai negre pagini din istorie. Lupta cu uitarea este una dintre cele mai importante îndatoriri ale istoricilor şi, de aceea cred că demersul editurii Corint de a publica memoriile lui Nikolai Vasilievici Sablin intitulate ironic Călătoria prin Eldorado este nu doar un demers salutar ci şi absolut necesar.

Nikolai Vasilievici Sablin a fost comandor al Marinei Imperiale Ţariste, având 10 ani de serviciu pe iahtul personal al Ţarului Nikolai al II-lea al Rusiei. În urma Revoluţiei Ruse a emigrat în România în 1920, devenind lider al emigraţiei politice ruse de orientare monarhistă. Sablin a fost răpit în 1944 de contraspionajul militar sovietic, transportat la Moscova şi condamnat la 20 de ani de lagăr. În acel moment avea deja 64 de ani. Se întoarce în România în 1955 şi, ca urmare a scrierii acestor memorii este condamnat, de data aceasta de către Securitate, la 20 de ani de temniţă grea şi 8 ani de închisoare corecţională. Moare în 1962, în detenţie, la Dej. Condamnat la moarte pentru că a scris o carte!

Faptul că aceste memorii au supravieţuit este un miracol în sine pentru că au fost redactate în doar două exemplare. Scrise în limba rusă, un exemplar a fost a fost expediat în Occident, dar nu a fost niciodată publicat, cel de-al doilea a fost confiscat de Securitate şi recuperat din Arhiva CNSAS. Informaţiile despre viaţa şi cariera lui Sablin le datorăm, în principal, cercetărilor lui Vadim Guzun care completează în mod fericit Călătoria prin Eldorado. Memoriile ne ajută să îl cunoaştem mai îndeaproape pe fostul marinar. Îi descoperim umorul, ironia, curajul şi ascuţimea spiritului. Descoperim un om bătrân şi bolnav, dar care nu face caz de aceste lucruri astfel încât, de multe ori pe parcursul lecturii uiţi, de fapt, câţi ani are autorul. Descoperi un om rafinat, cu simţ de observaţie, pătrunzi în mentalitatea unui om de la începutul secolului trecut. Pudoarea, revolta faţă de întinarea eternului feminin, dezumanizarea şi decăderea tovarăşilor de lagăr sunt toate descrise de autor, fără a condamna sau arăta cu degetul. Este, însă, necruţător în afirmaţii ca orice militar de carieră. Înzestrat cu un talent literar remarcabil, Sablin reuşeşte să aducă, oricât ar părea de incredibil, zâmbetul pe faţa cititorului. O face atunci când se joacă cu cuvintele şi ne vorbeşte despre Uniunea Republicilor Flămânde cum numeşte URSS, o face atunci când îi descrie pe Malenkov, Stalin sau Beria, dar mai ales când redă aventura pariziană a lui Afanasi Ivanovici Buţenko, alias de Beloţerkovski.

Personajul respectiv, fost ministru al transporturilor şi înalt demnitar sovietic era în lagăr alături de Sablin şi, după cum ne povesteşte acesta, vorbea foarte mult şi îi înveselea sau plictisea (după caz) pe deţinuţi cu aventurile trăite (sau imaginate) de el la Paris unde fusese trimis ca reprezentant al URSS la Conferinţa Internaţională a Crucii Roşii. Nu ştia limbi străine, nu avea cunoştinţe medicale, era, cu alte cuvinte, imaginea funcţionarului sovietic de rang înalt. Povestirile lui Buţenko rememorate de Sablin, sunt de un umor nebun, dar descriu şi o realitate crudă a regimului. Modul în care se lasă păcălit Buţenko de duduiţa Olga, cum ajunge să arunce cu bani în stânga şi în dreapta mulţumind în acelaşi timp mujicului rus care stă şi rabdă de foame deşi munceşte din greu, lipsa oricăror maniere şi a oricărei urme de conştiinţă fac din Afanasi Ivanovici un personaj literar unic care ar merita studiat în şcoală.

Sablin este neîndurător şi atunci când povesteşte despre haosul care domneşte în lagărele prin care trece în odiseea sa, despre lipsa unei minime organizări şi eficienţe, despre condiţiile de viaţă groaznice, despre corupţia şi furtul generalizat. Aflăm că se făcea comerţ cu pâine, apa era mizerabilă, cu miros de amoniac, condiţiile din lazarete făceau în multe cazuri supravieţuirea imposibilă, aflăm că şobolanii au limbile fine pentru că, ne spune autorul, s-a trezit de multe ori cu ei lingându-l pe faţă. Istoricii vor găsi informaţii utile despre organizarea deţinuţilor, despre cumătri, staroste şi alte categorii de deţinuţi, despre cum se desfăşurau în realitate anchetele, despre viaţa femeilor în lagăr - pentru că autorul pare de multe ori mai sensibil şi îndurerat de condiţiile şi experienţele dezumanizante prin care trec femeile decât de cele prin care trece el însuşi. Cartea poate fi citită, însă de oricine pentru că Sablin este natural în scris, ai senzaţia că îţi vorbeşte direct, ţie, cititorului.

Călătoria prin Eldorado se dovedeşte a fi o mărturie unică şi originală. Este, dacă vreţi, testamentul nu doar al lui N.V Sablin ci şi al unei întregi generaţii de oameni verticali, cu principii şi educaţi care au pierit în lagărele comuniste. Sablin întâlneşte tot felul de oameni, de la aristocraţi, militari şi oficiali ai Rusiei Ţariste, ţărani şi oameni simpli aflaţi, din nefericire, în calea tăvălugului sovietic, până la foşti procurori sau demnitari sovietici care aveau pe conştiinţă sute sau mii de oameni. Contrastul dintre demnitatea şi imaginea despre lume a lui Sablin şi modul în care sunt creionaţi ceilalţi şi lumea sovietică în ansamblul ei este imens. Înţelegem citindu-l cât de mult am pierdut din eleganţa, înţelepciunea şi frumuseţea lumii atunci când am pierdut aceşti oameni. Cartea aceasta este un cadou destinat generaţiilor de azi care par a-şi fi pierdut busola morală şi, totodată, un exemplu de viaţă trăită fără lamentări şi fără a avea capul plecat. Nu pot decât să spun că mă bucur că o asemenea lucrare a fost descoperită în arhivele CNSAS. Sper că viitorul ne va oferi şi alte surprize la fel de importante şi semnificative pentru reconstituirea nu doar a trecutului nostru recent ci şi a unui mod de a privi lumea, mod care are în centru credinţa şi educaţia ca piloni de bază ai clădirii unui caracter.