sâmbătă, 29 februarie 2020

Cu viaţa pe moarte călcând - Sălbaticul

Guillermo Arriaga
Sălbaticul
Editura Art, 2018

Traducere din limba spaniolă de Marin Mălaicu-Hondrari


 Citiţi un fragment din această carte.

***
Cu viaţa pe moarte călcând

Poate ştiţi sentimentul acela care te cuprinde uneori şi te face să crezi că întâlnirea cu anumite cărţi nu este deloc întâmplătoare şi are loc exact atunci când trebuie. Aşa a fost pentru mine întâlnirea cu Sălbaticul lui Guillermo Arriaga. O aveam cumpărată de mai mult timp, dar mereu începeam altceva, astfel că a aşteptat aproape un an să îi vină rândul, în teancul de pe noptieră.

Numele autorului îmi era cunoscut: a scris scenariul pentru nişte filme grozave: Amores perros / Iubiri şi câini, 21 Grams şi Babel, toate regizate de Alejandro Gonzáles Iñárritu. Lui Arriaga nu îi place să fie numit scenarist, spune că ar trebui consideraţi scriitori cei care semnează scenariile filmelor. Ştiam despre el că este un vânător pasionat, iar din interviurile pe care le-a acordat am aflat că şi-a pierdut simţul mirosului la vârsta de 13 ani în urma unei bătăi violente cu băieţii din cartierul unde locuia şi că pe unul din fraţii săi îl cheamă Carlos.

Juan Carlos este fratele personajului principal şi în romanul Sălbaticul, apărut în anul 2016 şi tradus excelent la noi, doi ani mai târziu, de scriitorul bistriţean Marin Mălaicu-Hondrari. În această carte de o frumuseţe stranie, Juan Guillermo a mai avut un frate geamăn, dar acesta nu a supravieţuit, ceea ce îl face să creadă că naşterea lui a început de fapt cu o moarte. Este prima dintr-un şir lung. Încă din debutul romanului aflăm că băiatul poreclit Cinci (ca urmare a naşterii sale în 05.05.1955) îi pierde pe rând pe toţi cei dragi: întâi moare Carlos, fratele mai mare care face afaceri cu piei de şinşile şi vinde ilegal droguri, apoi bunica şi părinţii care se sting de durere, câinele credincios, ba chiar şi cei doi papagali. E în viaţa lui mai multă suferinţă şi moarte decât poate duce un om, iar acestea cântăresc cu atât mai greu cu cât tânărul Guillermo e la vârsta confuză a adolescenţei. Rămas singur, fără familie, cu doar câţiva prieteni şi cu o iubită ce îi dă destule motive de gelozie, băiatul are un singur vis: să se răzbune pe ucigaşul fratelui său, un tip ce face parte dintr-o mişcare ultracatolică tolerată de poliţia coruptă. În numele credinţei, membrii acestei mişcări fac legea în zonă şi îi pedepsesc cu brutalitate pe cei care nu sînt ca ei.

Lumea din Ciudad de Mexico la sfârşitul anilor '60 e crudă şi lupta pentru supravieţuire îl obligă pe Guillermo să trăiască mereu la limită. În romanul lui Arriaga, personajul principal nu înţelege cum poate divinitatea să închidă ochii în faţa atâtor nedreptăţi ce i se întâmplă, iar dumnezeu nu e scris niciodată cu majusculă.

În paralel cu povestea lui, scriitorul urmăreşte destinul lui Amaruq, un vânător inuit din ţinuturile îngheţate din nordul continentului american. La început, cele două planuri narative par că au în comun doar numele lupului Nujuaqtutuq pe care vrea să îl omoare Amaruq şi care s-ar traduce "Sălbaticul", exact aşa cum se consideră şi Guillermo. Dar până la urmă cititorul va descoperi că cele două poveşti se intersectează mult mai subtil.

Între cele două linii ale romanului, scriitorul intercalează cu rol de liant tot felul de fragmente aparent fără noimă: definiţii în latină, legile lui Newton, relatări mitologice şi legende inedite. Am descoperit cu mirare chiar şi două referinţe româneşti, una cu trimitere la frescele de la Voroneţ şi alta la Transilvania. Toate au însă legătură cu poveştile din cele două planuri principale.

N-am mai citit de multă vreme un roman scris cu atâta forţă, cu o frază aşa de precisă, scurtă şi limpede. E o carte ce te bântuie, pe care o percepi aproape fizic, dar nici nu o poţi lăsa din mână, căci e zguduitoare şi tăioasă ca o lamă de cuţit. De fapt ca o coasă a morţii ce seceră fără milă de-a lungul celor peste 700 de pagini. Arriaga se dovedeşte a fi un virtuoz al contrastelor, căci în ciuda disperării, a lumii sordide şi violente pe care o descrie, a morţii ce e un personaj în sine, face totuşi loc pentru tandreţe şi pentru speranţă. Citindu-l, te năuceşte suferinţa, crima, mizeria umană; în acelaşi timp te emoţionează fragilitatea noastră ca oameni şi te îndeamnă să nu abandonezi chiar dacă soarta îţi pare pecetluită.

Cumva, ştii că în Sălbaticul lui Arriaga nu asişti la o confruntare ca-n basme, între bine şi rău, că nu e vorba doar despre oameni şi lupi, ci lupta se dă între viaţă şi moarte. În adâncul sufletului, îndrăzneşti să speri alături de Guillermo că, oricât de năpăstuit ai fi, viaţa trebuie să triumfe.

(Sălbaticul a fost publicat în limba română în colecţia Musai a editurii Art.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu