miercuri, 12 august 2015

Lumea de orez

Su Tong
Lumea de orez
Traducere din chineză de Dinu Luca
Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu,
editura Humanitas Fiction, 2015



*****
Intro
Su Tong (numele adevărat: Tong Zhonghui) s-a născut în oraşul Suzhou pe 23 ianuarie 1963. Debutează în anii studenţiei cu poezie (1983), apoi cu proză (1984), publicând primele povestiri importante în 1986-1987 (Amintiri din livada cu duzi, Fuga din 1934, Trecând în zbor peste satul meu natal cu nuci stufoşi).

În scurtă vreme, Su Tong este apreciat de critică drept unul dintre cei mai însemnaţi membri ai avangardei literare chineze de la sfârşitul anilor 1980. Autorul îşi câştigă notorietatea în China prin nuvela Stol de soţii şi concubine (1989), a cărei versiune cinematografică (Dahong denglong gaogao gua / Sus-sus lampionul roşu), în regia lui Zhang Yimou, a fost nominalizată la Oscar în 1991.

Scriitor prolific, Su Tong a publicat peste două sute de nuvele şi povestiri, eseuri, precum şi şapte romane, cele mai cunoscute dintre acestea fiind: Lumea de orez (1991), Viaţa mea ca împărat (1992, tradus în română cu titlul Eu sunt împăratul Chinei), Binu (2006) şi Malul fluviului (2009). Romanele şi povestirile sale au fost traduse în multe limbi, iar câteva au fost ecranizate.

Su Tong a fost recompensat cu numeroase premii naţionale, precum şi cu Asian Literary Prize în 2009; de asemenea, a fost nominalizat, în 2011, la Man Booker International Prize.
 
*
China, între cele două războaie mondiale. Câmpurile nesfârşite de orez ale satului lui Cinci-Dragoni au fost înecate de puhoaie, iar tânărul este nevoit să ia drumul oraşului. De cum coboară din marfarul în care a călătorit clandestin, Cinci-Dragoni înţelege că lumea citadină este cruntă şi nemiloasă cu dezmoşteniţii sorţii. Foamea îl aduce în faţa prăvăliei de orez a jupânului Feng, unde îşi va croi loc cu încrâncenarea şi resentimentul celui care se ştie dispreţuit. În mireasma îmbătătoare a movilelor de grăunţe albe din magazii, Cinci-Dragoni visează lacom, contopindu-şi într-un unic obiect al dorinţei toate pulsiunile. Îndârjit de ură, necunoscând alt limbaj decât cel al violenţei, se înstăpâneşte treptat peste familia şi avuţia jupânului Feng, nimicind vieţile apropiaţilor săi şi distrugându-se în acelaşi timp pe sine cu frenezia celui care nu a avut nimic şi vrea să posede totul.

Lumea de orez este lumea lui Cinci-Dragoni, un tânăr care caută refugiu din calea apelor într-o prăvălie de orez aflată la periferia unui oraş din sudul Chinei. La fel ca multe dintre personajele acestui univers aflat mereu pe punctul de a se prăbuşi, Cinci-Dragoni găseşte în orez - în acumularea, consumul şi fetişizarea acestuia - singurul ţel al existenţei. Într-un text bine ritmat şi adesea hipnotic, Su Tong surprinde exuberanţa, decadenţa şi mai ales violenţa care însoţesc pas cu pas transformarea lui Cinci-Dragoni în stăpân şi apoi în victimă a insaţiabilelor sale dorinţe. Brutal, direct, uluitor prin felul în care creează şi distruge o lume cu o mare economie de mijloace stilistice, Lumea de orez, primul roman al lui Su Tong şi un triumf al avangardei anilor 1980, îşi şochează şi deopotrivă îşi fascinează cititorii.

Romanul Lumea de orez al lui Su Tong, unul dintre cei mai renumiţi scriitori chinezi contemporani, a fost ecranizat în 2004 de Jian-zhong Huang, cu Lan Shi, Zeru Tao şi Kun Yang în rolurile principale.

"O poveste cutremurătoare, dar în acelaşi timp fremătând de viaţă, imaginată şi scrisă cu extremă onestitate." (Time Out)

"Balzac şi Zola şi-ar fi recunoscut în Su Tong spiritul geamăn, care ilustrează cu aceeaşi strălucire dezastrele pe care oamenii şi le provoacă unii altora şi mai cu seamă lor înşişi." (Kirkus Reviews)

"Un roman magnific." (Rolling Stone)

Linie

Fragment

Când se lumina de ziuă, Cinci-Dragoni a văzut în vis Satul cu nuci. O apă neţărmurit de mare înecase ogoarele de orez şi satele pe o întindere de cinci sute de mu (Unitate de măsură a suprafeţei, echivalentă cu 660 mp - nota traducătorului), iar şuvoaiele ţâşneau din toate părţile, dărâmând fiecare casă de pământ şi fiece copac. Orezul auriu căruia îi dăduse spicul se aşternuse peste tot pe luciul apei, plutind dimpreună cu valurile şi talazurile, în timp ce cadavrele de porci şi de câini prinse printre crengi răspândeau o duhoare indistinctă. Numeroşi oameni îşi croiau drum prin apa aceea, iar el auzea plânsetele bărbaţilor şi ale femeilor ţesându-se strâns prin aer ca stropii de ploaie sau lovindu-l cu tăria grindinei drept în creştetul capului. S-a mai văzut şi pe el însuşi - în puhoiul celor ce scăpau cu fuga, părea puţin deosebit, avea o expresie cu totul indiferentă, chiar uşor destinsă. A văzut că bătea cu un băţ jujubele sălbatice, îngălbenite şi posmăgite, care mai rămăseseră în pomii de pe drum.

Debarcaderul începuse deja să se anime. S-a trezit speriat de gălăgia venită din toate părţile. A văzut nişte necunoscuţi care cărau în spate baloturi mari şi treceau zoriţi pe lângă el. La chei erau trase numeroase corăbii, iar pe ele, ca şi pe grămezile de marfă de pe debarcader, şedeau în picioare numeroşi oameni, care toţi zbierau câte ceva. S-a ridicat încet în capul oaselor, gândindu-se la cele petrecute cu o noapte înainte. Mintea îi rămăsese o întindere goală, iar pe gură îi răbufnea mirosul de carne amestecată cu rachiu. Cele de peste noapte semănau mult cu un vis.

S-a fâţâit puţin pe chei, dar nimeni nu l-a băgat în seamă. La lumina zilei, nu se zărea nici urmă din cei peste care nimerise în noapte. A văzut câteva telegi mari oprite lângă o navă din fier, care avea magazia încărcată cu orez nou, alb ca zăpada. Câţiva bărbaţi tocmai îl descărcau. I-a privit fără să zică nimic. Mireasma aparte a orezului nou îl făcea să se simtă cu totul pierdut.
- De unde e orezul ăsta? l-a întrebat pe unul care descărca. E tare bun!
- Nu ştiu, ce-mi pasă mie de unde e? Bărbatul nu i-a aruncat nici o privire, a vărsat ultima târnă de orez în teleagă, şi-a scuturat mâinile şi-a zis: Anul ăsta e foamete peste tot, n-a fost uşor să-l aducă.
- Aşa e. Cinci-Dragoni a luat o mână de orez şi l-a pipăit. La mine în sat, a dat apa peste cinci sute de mu de orez. Orez la fel ca ăsta, pe tot l-a înecat.
- Peste tot e la fel, că dacă nu e apă, e secetă.
- Numai ce urma să-l secerăm şi să-l strângem de pe câmp şi uite că a venit apa mare şi gata, s-a isprăvit. Toată truda de-un an de zile uite-aşa s-a dus pe apa sâmbetei, n-am strâns nici măcar o mână. Spunând asta, lui Cinci-Dragoni i-a răsărit în colţul gurii un zâmbet prin care se lua singur în derâdere.

Patru telegi încărcate cu orez s-au înşiruit şi au plecat de pe chei. Cinci-Dragoni le-a urmat îndeaproape - cu totul absent, a mers în urma telegilor încărcate cu orez. Au traversat străzi mizere şi înghesuite. S-au strecurat printre oameni, tarabe de fructe, ricşe şi prăvălii. Pe drum, lui Cinci-Dragoni i-a venit încă o dată greu să-şi potolească foamea din burtă. Din obişnuinţă, şi-a îndesat în gură orezul din mână şi s-a pus să-l mestece. De fapt, socotea el, e totuna să mesteci orez crud sau să-l mănânci fiert sau făcut terci - rostul e acelaşi, ţine piept foamei.

La intrarea pe Strada Cărămidarilor, Cinci-Dragoni a văzut o pagodă veche înălţându-se din rândul caselor dărăpănate îngrămădite strâns una într-alta. Se ridica la vreo cincisprezece metri deasupra pământului şi bătea uşor în albastru; stoluri de păsări zburau încoace şi-ncolo pe deasupra ei. I-a pătruns în urechi sunetul clar şi melodios al clopoţeilor de vânt. Şi-a ridicat capul şi a aruncat o privire spre pagodă. Ce-i asta? a întrebat. Nu i-a răspuns nimeni. Telegile încărcate cu orez se opriseră deja pe Strada Cărămidarilor, la poarta "Gâştei Mari", o prăvălie unde se vindea orez. Bărbaţii care trăseseră telegile ţipau la cei ce stăteau la coadă la orez: La o parte, la o parte! A venit orezul! Descărcăm!

*
Zhiyun şedea pe tejghea spărgând între dinţi seminţe de floarea-soarelui şi uitându-se pieziş la cele de dincolo de poarta prăvăliei. Purta o rochie smaraldie strânsă pe corp şi pantofi cu tocuri înalte, cu care bocănea în tejghea; sunetul trăda un oarecare neastâmpăr. În faţa magaziei de orez, aflată nu departe, Qiyun îi ajuta pe oamenii prăvăliei să cântărească orezul pentru vânzare; părul prins într-o coadă lungă îi sălta încoace şi-ncolo, mlădios, pe umeri. Zhiyun şi Qiyun erau vestitele surori din prăvălia de orez de pe Strada Cărămidarilor.

În spate cu sacii de orez, cărătorii intrau în bună rânduială pe poartă, străbăteau prăvălia cuprinsă de harababură şi un coridor strâmt şi ajungeau în curtea din spate. Jupânul Feng veghea acolo, verificând la număr cu voce tare şi ciupind, când îi venea bine, fiecare sac de orez. Transportul era tot cu orez nou, de-abia decorticat, iar pulberea care se ridica după ce jupânul Feng dădea în saci scălda toată curtea. Aici erau rânduite în cerc mai multe clădiri vechi din cărămidă închisă la culoare şi cu olane negre; cele de la vest şi de la est erau magazii pentru depozitarea grânelor, iar cele trei cu faţa la sud alcătuiau reşedinţa jupânului Feng şi a celor două fete. Poarta de la intrare era foarte mare; deasupra ei atârna o placă neagră pe care se găseau scrise patru semne aurite. Dintre ele, oamenii obişnuiţi îl recunoşteau doar pe , "orez". Cărătorii ştiau că familia care deţinea prăvălia de orez ocupa un colţ pe Strada Cărămidarilor, generaţie după generaţie, de mai bine de două sute de ani. Nimeni nu acordase totuşi vreodată prea mare atenţie celorlalte trei semne.

Pe frânghia de rufe din curte atârnau mai multe haine multicolore. Fuseseră spălate cu puţin timp în urmă şi apa picura ropotind din ele; oamenii intrau şi ieşeau trecând pe dedesubtul lor. Se vădea limpede că îmbrăcămintea era a celor două surori. Hainele, care răspândeau un miros slab de săpun, erau luminate uniform de razele soarelui şi te duceau cu gândul la trupuri de femei. Zhiyun şi Qiyun, una de nouăsprezece, alta de şaptesprezece ani, erau amândouă la o vârstă la fel de plină de culoare şi la fel de încântătoare ca hainele acelea.

Zhiyun l-a văzut pe Cinci-Dragoni aşezat pe o teleagă şi dibuind cu amândouă mâinile după boabele de orez rămase acolo. Le strângea unul lângă altul şi apoi le răsfira uşurel, repetând mecanic această acţiune de multe ori. Telegile cu orez au fost descărcate foarte repede. Cărătorii şi-au primit plata de la jupânul Feng şi s-au risipit împingându-şi telegile. Cinci-Dragoni a rămas în continuare în uşa prăvăliei, cu calabalâcul lui cu totul jerpelit întins la picioare. A aruncat o privire înăuntru. Era ceva ciudat în înfăţişarea lui - chiar şi trasă, faţa îi rămânea arătoasă şi plină de viaţă. Buzele crăpate şi le avea întredeschise, de parcă trăsese vreo sperietură. Zhiyun a sărit de pe tejghea, s-a dus la uşă şi a aruncat seminţele de floarea-soarelui pe care le ţinea în mână. Sprijinită de toc, l-a măsurat plină de interes pe Cinci-Dragoni.
- Cum de nu pleci? Nu ţi-ai luat plata?

Cinci-Dragoni s-a dat înapoi un pas şi, uitându-se pierdut la ea, a zis: Nu.
- N-ai venit la cărat? Zhiyun a măturat cu privirea calabalâcul ponosit de la picioarele lui. Atunci ai fugit de foamete şi cauţi de mâncare, nu? Am dreptate, că eu, cum văd omul, îl şi citesc.
- Nu. Cinci-Dragoni a scuturat din cap, iar ochii i-au trecut peste umerii fetei şi i-au căzut pe interiorul prăvăliei. Aici tejghetarii care vindeau orezul şi cumpărătorii acestuia făceau un comerţ foarte simplu. A întrebat: Aici e o prăvălie de orez?
- Da. Da\' la ce te uiţi? Zhiyun şi-a acoperit gura şi-a tras un hihăit, zicând apoi cu şiretenie: Te uiţi la mine sau te uiţi la soră-mea?
- Nu. Mă uit la orez. E tare mult orez în prăvălie.
- Da\' ce mare lucru e de văzut la orez? a întrebat Zhiyun, uşor dezamăgită. A descoperit că în lumina soarelui chipul acestui bărbat avea o culoare ca a pietrelor. De ce-ai faţa asta aşa urâtă, ca de mort? Dacă eşti bolnav, ia nu mai sta tu acolo, că mie mi-e tare frică să nu mă molipsesc cu vreun vărsat, o holeră sau din astea, că s-a zis cu mine.
- Nu-s bolnav, doar mi-s rupt de foame, a spus Cinci-Dragoni, privind-o indiferent. Dă-mi şi mie nişte orez rece. N-am mâncat de trei zile.
- Hai că-ţi aduc, oricum îl dădeam la pisică să-l mănânce. Zhiyun şi-a înălţat alene trupul din cadrul uşii şi-a zis: Mi-s socotită omul cu inima cea mai bună de pe lumea asta, ştiai tu?

Când Zhiyun a venit din bucătăria din spate cu un bol de orez rece, l-a văzut pe Cinci-Dragoni intrat în prăvălie şi încăierat cu doi tejghetari, în timp ce Qiyun îl trăgea de pulpana hainei către uşă, zbierând: Are păduchi, sigur are păduchi! Stânjenit, Cinci-Dragoni se înroşise uşor la faţă. Trei oameni îi împingeau afară corpul costeliv, care se bălăbănea în toate părţile. Şi-a răsucit deodată faţa şi, cu o voce schimbată de indignare, a tras o înjurătură grosolană. Zhiyun n-a auzit limpede ce-a zis, dar a văzut-o pe Qiyun apucând o mătură şi izbind cu ea: Înjuri, ai? Cerşeşti de mâncare şi mai cutezi să înjuri?

Zhiyun l-a văzut aşezându-se descurajat pe treptele din faţa uşii, cu tot spatele zvâcnindu-i repezit. Sărmanul de el, şi-a zis Zhiyun. A ezitat un timp, apoi s-a apropiat de Cinci-Dragoni şi i-a înmânat orezul. I-a spus râzând: Cum de te-ai pus pe făcut tărăboi? Mănâncă repede şi du-te. Nu ştii că prăvăliile de orez cel mai tare se păzesc de ăla care intră pe uşă şi vrea de mâncare? Cinci-Dragoni şi-a înălţat capul şi s-a uitat la bolul de orez, s-a păstrat tăcut o clipă, a ridicat brusc mâna şi l-a răsturnat. Să vă fut eu vouă familia voastră! Ia uitaţi-vă voi bine, cerşesc eu după mâncare? Zhiyun a văzut un bol de orez răsturnându-se pe jos, alb şi strălucitor, şi-a rămas năucită în uşă. După ceva vreme, şi-a revenit şi s-a pus să chicotească. Ha, n-aş fi zis că mai ai dârzenie în tine, arăţi şi tu ca bărbaţii! Mănânci, nu mănânci, ce-mi pasă mie? Toţi cei din prăvălie şi-au răsucit capetele privind într-acolo. Qiyun a pus mâna pe ceva şi-a început să bată în tejghea: Zhiyun, ia vino tu încoace, nu te mai ţine de pozne pe-acolo! Zhiyun s-a dus către prăvălie, zicând: Ce e? Mi s-a făcut milă când l-am văzut cât e de flămând, de unde să ştiu că se pune cu mine în duşmănie? În vremurile astea, te mănâncă şi câinii dacă eşti de treabă. E greu să mai fii om cumsecade.

Cei ce stăteau la coadă la orez aveau ochii goi şi s-au uitat la acest mic interludiu din prăvălie fără să scoată nici o vorbă. Le păsa mai mult de preţul şi calitatea orezului - îşi clătinau pe umăr sacii pentru orez sau şi-i ţineau la subsuoară şi aşteptau să îi cântărească. Anul ăsta se auzise peste tot de foamete, iar oamenii, plini de grijă şi cu inimile grele, se întorceau acasă cu saci mari în spinare. În vremuri de restrişte, cei din sud socoteau prăvăliile de orez adevărate grădini ale raiului. Pe Strada Cărămidarilor, prăvălia de orez "Gâsca Mare" prezenta un aspect deosebit de înfloritor.

Erau mulţi cumpărători de orez. Zhiyun a dat o mână de ajutor la tejghea, la primirea banilor. Îi lipseau şi răbdarea, şi interesul faţă de treaba asta, aşa că întorcea deseori capul să se uite afară, chiar dacă peisajul Străzii Cărămidarilor era întotdeauna şters şi insipid. Bărbatul acela nu se îndepărtase, şovăia nestatornic în câmpul ei vizual, preschimbat în unicul punct la care se putea uita. Se învârtea încoace ş-ncolo ca puiul la tăiere, şi vrednic de milă, şi nesuferit. Zhiyun îl fixa cu o privire plină de un fel de afecţiune confuză, iar faţa lui istovită, dar tânără, precum şi ochii reci şi lucitori îi făceau o impresie profundă.

După-amiază, o ricşă cu coviltir din stambă s-a oprit la intrarea prăvăliei de orez. Zhiyun a ieşit la pas şi s-a suit în ea. Se pudrase, sprâncenele şi le subţiase până ajunseseră nişte linii negre, iar buzele şi le rujase în stacojiu; pe unde trecea rămânea un parfum intens de cosmetice.
- Încotro? a-ntrebat-o ricşarul. Unde merge domnişoara azi ca să petreacă?
- Tot acolo. S-a lovit apoi peste coapse, zicându-i: Haide, dacă n-ajung la timp, nu te plătesc.

Câţiva şi-au iţit căpăţânile din prăvăliile de pe Strada Cărămidarilor. Au ghicit că Zhiyun se duce iarăşi la un banchet al Domnului, era lucru obişnuit pentru ea. Se zvonea că Zhiyun era amanta Domnului de câţiva ani. Oamenii prăvăliei o vedeau adesea ieşind aşa pe uşă, dar nu o vedeau şi întorcându-se. Venea înapoi foarte târziu, sau pesemne că nu mai venea înapoi deloc.

De-abia când a ajuns la reşedinţa Lü a aflat Zhiyun că banchetul era în onoarea a doi negustori din Pekin. Erau mulţi oameni, majoritatea necunoscuţi. L-a văzut pe Domnul cum intră în grădină cu nişte bărbaţi şi nişte femei şi se aşază la masa principală. Şi-a croit drum într-acolo. Faceţi loc, faceţi-mi loc să trec! Îi tot împingea aşa la o parte pe oaspeţii care se înghesuiau încoace şi-ncolo prin sală, dar a apucat să facă doar câţiva paşi că un servitor a venit spre ea, punându-i-se în cale şi spunându-i încet: Domnul a lăsat vorbă că azi nu doreşte ca doamnele să-i ţină tovărăşie. Zhiyun a încremenit o clipă. Când a înţeles, l-a fulgerat pe servitor din priviri şi a spus: Da\' ce mare lucru e să-i ţii lui tovărăşie? Oricum nu vroiam să şed lângă el.

În acea zi, Zhiyun a băut mult vin roşu, iar când s-a îmbătat, s-a lăsat peste masă, vociferând că vrea să meargă acasă. Câteva doamne de alături nu se dumireau care e povestea cu ea şi tot şopteau şi şuşoteau. Una a zis: O cunosc, e fata de la prăvălia de orez. Zhiyun a bătut cu beţişoarele într-o farfurioară pentru oţet. Mai uşor cu trăncăneala, da? Ce-i cu prăvălia de orez? Fără prăvălia de orez, voi ce-aţi mânca? Căcat? Sau vânt? Mesenii, surprinşi că Zhiyun vorbeşte fără perdea şi fără ocolişuri, se uitau încurcaţi unii la alţii. Zhiyun s-a ridicat şi şi-a rotit privirea de jur împrejur, plină de duşmănie. Masa asta n-are haz deloc, dacă ştiam, nici nu mai veneam.

A mers apoi la poartă, unde i-a văzut pe Abao şi pe câţiva din Frăţie jucând cărţi. L-a tras pe Abao de guler şi i-a spus: Du-mă acasă. Cum, azi nu rămâi peste noapte? Zhiyun i-a tras un pumn şi l-a ocărât: O să-ţi rup gura aia de câine spurcat! Cine stă cu cine peste noapte? Ia cheamă tu o ricşă să ducă fata acasă. Azi nu mi-s voioasă, vreau să mă-ntorc acasă, să mă-ntorc şi să mă culc.

Strada Cărămidarilor era deja o întindere neagră şi tăcută. Zhiyun a sărit jos din ricşă şi i-a spus lui Abao: Du-te la Domnul şi zi-i că de-acuma n-o să-l mai bag în seamă. Abao a râs. E, cum o să fac una ca asta? Dacă ţie nu ţi-e frică de Domnul, mie mi-e. Nu-i zic eu una ca asta. Zhiyun a pufnit pe nas. Cine l-a pus să mă lase baltă toată seara? N-am mai avut parte de-aşa mare nedreptate.

În poarta prăvăliei, cineva dormea în aer liber. Omul era încovrigat sub plapumă, lăsând vederii doar un smoc de păr zbârlit. Zhiyun a dat ce-a dat cu piciorul în plapumă, iar cel ce dormea acolo s-a răsucit. L-a văzut deschizându-şi ochii, privind în noapte şi adormind la loc. Şi-a dat seama că era tot omul acela. Venise iar. Cum aşa, se întreba Zhiyun, cum de-a venit iarăşi în faţa porţii?
- Cine-i ăla? a întrebat Abao din ricşă. Vrei să-l gonesc?
- Nu. Zhiyun a păşit peste corpul lui Cinci-Dragoni. Lasă-l să doarmă aici. Tare-s vrednici de milă ăştia de n-au şi ei casa lor. Nici nu pot să mă uit la un bărbat dacă-i vrednic de milă.

Când s-a crăpat de ziuă, jupânul Feng s-a trezit. A ieşit tuşind din camera lui, ducându-se să verse oala de noapte la rădăcina zidului. A străbătut după aceea curtea, coridorul cel strâmt şi prăvălia, dând jos una câte una scândurile porţii şi stivuindu-le afară. La urmă, a scos însemnul, deja înnegrit, cu numele firmei. Aşa îşi formase de mulţi ani obicei. Din când în când, îşi ridica ochii şi se uita la cuvântul "orez", scris acolo cu vopsea neagră. I se părea că e din ce în ce mai şters şi că în mătasea din jurul lui apăruseră şi nişte găurele greu de distins. Era din cauza vânturilor şi a ploilor de peste ani. Jupânul Feng încerca din răsputeri să nu vadă în asta vreo prevestire a declinului, gândindu-se că pesemne ar trebui să schimbe însemnul cu unul nou.

Trei zile la rând l-a descoperit pe Cinci-Dragoni dormind în aer liber la poarta prăvăliei.

Cinci-Dragoni şedea în capul oaselor în culcuşul lui, fixând cu o privire înlemnită Strada Cărămidarilor prin ceaţa dimineţii. Auzind mişcare din prăvălie, a întors brusc capul. A văzut cum scândurile de culoarea cinabrului sunt date jos una după alta şi a zărit şi roba de stofă albastră a jupânului Feng fulgerând o lumină rece prin prăvălia întunecoasă. Mireasma orezului a năvălit bogată din spatele lui, iar Cinci-Dragoni şi-a recăpătat din această pricină însufleţirea. Doar mireasma de orez putea să-l facă, pe meleag şi pământ străin, să simtă apropiere şi căldură.
- De ce dormi noapte de noapte la poarta noastră? l-a interogat jupânul Feng.

Cinci-Dragoni a scuturat din cap, uitându-se la el ca prin vis.
- Acolo au copertină, te fereşte noaptea de rouă. Jupânul Feng a arătat cu degetul spre prăvălia cu de toate de peste drum. Auzi, de ce nu te-ai dus să dormi acolo?
- Îmi place aici. Aici pot să simt parfumul de orez. Cinci-Dragoni s-a căţărat în picioare şi şi-a făcut sul aşternutul, cu mare iuţeală. Doar dorm aici, nu v-am furat niciodată nici un bob de orez.
- N-am zis c-ai furat. Jupânul Feng s-a încruntat. De unde vii?
- Din Satul cu nuci. Departe, drum de 800 de li. Oamenii de la oraş nu-l ştiu.
- Eu ştiu de Satul cu nuci, acolo e orezărie mare. În tinereţe am adus orez de-acolo. De ce nu-ţi lucrezi acasă ogorul? Cum de-au roit toate albinele din stup la oraş?
- A dat apa mare, a înecat tot orezul. Să stau şi ce să fac? Dacă stăteam, muream de foame.
- Şi, dacă nu mai stai, o duci bine? În vremurile astea, viaţa şi moartea le hotărăşte Cerul, nimeni nu-şi poate fi stăpân. La oraş, la ţară, tot e greu să-ţi duci zilele.

Oftând, Jupânul Feng s-a întors şi a început să facă curat în prăvălie. Toate boabele de orez pe care le-a strâns la măturat le-a vărsat într-o târnă. Când se gândea la treburile casei şi-ale ţării, jupânul Feng avea mereu inima grea. În acest moment, l-a auzit pe cel de-afară întrebând: Jupâne, îţi trebuie băieţi la prăvălie? Jupânul Feng era puţin tare de auz, aşa că s-a îndreptat din corp şi-a văzut căpăţâna lui Cinci-Dragoni iţindu-se înăuntru. Părul zbârlit al acestuia era tot pătat de o cenuşă portocalie.
- Ce zici acolo? Vrei să fii băiat de prăvălie la mine? l-a întrebat Feng uluit.

Mâna lui Cinci-Dragoni s-a prins încordată de cadrul uşii. Ochii şi-i ţinea în jos. Vocea lui răguşită şi cu un accent pronunţat suna straniu. Jupâne, ţine-mă la prăvălie! Am vână în mine, pot să fac orice. Am fost şi la şcoală, ştiu multe semne.
- Am doi tejghetari. Feng l-a măsurat din priviri pe Cinci-Dragoni şi-a adăugat: Prăvălia nu duce lipsă de mână de lucru. Mai pune şi că n-am bani de prisos ca să mai iau pe cineva. În negustoria cu orez, câştigi cât să-ţi fie cald şi să ai burta plină, n-ai cu ce să te grozăveşti.
- Nu vreau plată, doar niţică mâncare. Se poate?

Bun aşa! Ăl de fuge de foamete e cu mintea numai la mâncare. Jupânul Feng a lăsat din mână târna şi s-a apropiat de Cinci-Dragoni, şi-a mijit ochii gândindu-se la ceva, iar apoi chipul i s-a schimbat imperceptibil. Bătându-l cu mâna pe umeri, i-a zis: De vânjos, eşti foarte vânjos. Doar că n-am loc să-ţi dau să dormi - unde o să dormi?
- Oriunde e bine. Pe faţa lui Cinci-Dragoni, plăcut surprins, a fulgerat o lumină roşiatică. Arătând cu degetul spre podea, a zis: O să dorm pe jos. Mi-e totuna, şi-n picioare merge să dorm, dacă e.

Bun aşa! Jupânul Feng a dat din cap zâmbind şi-a zis moale: Intră atunci. Vorba ceea, e lucru mai bun să-i scapi viaţa unuia decât să durezi o pagodă de şapte etaje.

Unul din picioarele lui Cinci-Dragoni s-a înmuiat, dând, încovoiat, să se îndoaie de la genunchi; celălalt însă nici mort nu se lăsa, ţinându-se drept pe o treaptă din faţa prăvăliei de orez. Cinci-Dragoni şi-a lăsat capul în jos şi s-a uitat năuc la genunchi: ce-au păţit? Din cauza agitaţiei care îl cuprinsese pe neaşteptate, fălcile i se încleştaseră, iar de la ele în jos până la inimă, totul era dureros.
- Ce-i cu tine? a zis Feng văzându-l cum stă ţeapăn în picioare. De ce nu intri? Dai înapoi? Tu te-ai rugat de mine, nu eu am deschis gura.

Nu, nu. Cinci-Dragoni a păşit înăuntrul prăvăliei ca trezit din vis. Intru, intru.

Qiyun a apărut din casă, mergând şi pieptănându-se în acelaşi timp. L-a măturat bănuitoare cu privirea pe Cinci-Dragoni şi-a strigat spre jupânul Feng: Tată, îl laşi p-ăsta înăuntru dis-de-dimineaţă? Nu ţi-e că o să avem parte de nenoroc? Cerşetorul ăsta împuţit, să vezi tu ce-o să mi ţi-l mai alung eu de-aici!
- Îl ţin băiat de prăvălie. Ne-am înţeles că-i dau doar de mâncare, nu şi plată.
- Ce băiat de prăvălie? Qiyun şi-a rotunjit ochii de mânie şi-a spus cu o voce ascuţită: Tată, mereu le zăpăceşti, n-avem lipsă băieţi de prăvălie. Iei un cerşetor ca să ce? Să-l îndopi ca pe porc?
- Nu te mai aprinde de la nimicuri. Jupânul Feng şi-a pironit crunt fiica cu privirea. Nu pricepi tu treburile din prăvălie. Am eu socotelile mele. Şi mai pune şi că e vrednic de milă.
- Toţi vă daţi că sunteţi oameni buni. E plină lumea de din ăştia vrednici de milă, ia du-te şi adu-i pe toţi în casă. Bătând din picior, a adăugat: Mă scoţi din minţi. Iei băiat de prăvălie un cerşetor, să râdă toţi de noi. Eu ce-o să zic la lume?
- Nu-s cerşetor, s-a apărat dintr-o parte, cu faţa îmbujorată, Cinci-Dragoni. De ce o ţii aşa cu hula? Ţi-am mai spus că nu sunt cerşetor. Am plecat de-acasă să-mi caut rost. Toţi bărbaţii din Satul cu nuci au plecat.
- Ce-mi pasă mie ce eşti tu?! i-a zis Qiyun fierbând de mânie. Cine te-a întrebat pe tine ceva? Nu pot să te sufăr! Vezi să nu care cumva să te apropii de mine, nu care cumva!

În clipa în care Cinci-Dragoni a păşit în prăvălia de orez "Gâsca Mare", lumea s-a făcut încă o dată pentru el străină şi nouă. Într-o linişte prelungă, şi-a auzit sângele curgându-i din nou prin membre - chiar şi-a auzit sângele încetinit punându-se deodată să-i curgă gâlgâind. Această dimineaţă înceţoşată avea să-i rămână veşnic în amintire.

Toată dimineaţa cumpărătorii de orez s-au perindat fără întrerupere. Jupânul Feng i-a aruncat lui Cinci-Dragoni două bucăţi de plăcintă cu susan, punându-l să se ducă, după ce mănâncă, să care orez din magazie. Acestuia i s-a părut că după ce şi-a suit sacii pe umeri tălpile îi sunt oarecum nesigure. E din pricina foamei, s-a gândit, doar să mai mănânce două mese pe săturate şi puterile o să crească în el aşa cum dă firul de iarbă din pământ. Cu urme de susan pe la colţurile gurii şi cu un chip plin de voie bună, a tot intrat şi ieşit din prăvălie. În afară de privirea dispreţuitoare a lui Qiyun care trecea din când în când pe deasupra lui, nimeni nu l-a băgat în seamă. După ce a trecut de 10, treaba de la tejghea s-a molcomit, iar el a putut să-şi tragă sufletul. S-a aşezat pe un scaun prăpădit din lemn de santal, găsindu-şi neliniştit locul în el. A fixat cu privirea interiorul şi exteriorul prăvăliei, pe oamenii care veneau şi plecau zoriţi, precum şi târnele de orez întru totul tăcute. Soarele reflectat în şanţul de apărare al oraşului arunca pe stradă forme albe vălurite. Strada Cărămidarilor era plină de gălăgia oraşului. Uneori, de foarte departe, dinspre porţile acestuia, răzbăteau împuşcături care-ţi înţepau urechile. O femeie plângea necontenit în poarta prăvăliei cu de toate - îi furaseră hoţii portofelul. Cinci-Dragoni a avut senzaţia că a pătruns fulgerător într-un vis - am ajuns eu de-adevăratelea departe de Satul meu cu nuci cel sărac şi peste care dă întruna urgia? De-adevăratelea am ajuns eu la oraş?

Zhiyun s-a trezit înainte de prânz. Cinci-Dragoni a văzut-o aşezându-se la masă cu ochii grei de somn şi primind un bol din mâinile lui Wang, unul dintre tejghetari. Mânca şi continua să caşte. Încă nu-şi ştersese machiajul din noaptea dinainte şi faţa îi era şi albă, şi roşie, iar orbitele ochilor, negurii. Purta o cămaşă de noapte din mătase roz şi, pentru că stătea cu picioarele încrucişate, coapsa, rotunjoară şi albă ca zăpada, i se lăsa la vedere ca un capăt de săgeată. Cinci-Dragoni n-a îndrăznit să se uite prea mult, mâncând pe tăcute şi cu mare înverşunare. Stătea, împreună cu cei doi tejghetari, la o altă masă, mai mică. Stăpânul şi sluga nu-s totuna - Cinci-Dragoni ştia limpede acest lucru.

Când şi-a umplut cel de-al patrulea bol, a văzut-o pe Qiyun ţintuindu-i-l cu privirea. Qiyun a zis: Iar şi l-a umplut! Tată, ia uite-ţi sluga cea bună, mănâncă mai bine ca porcul! Mâna în care Cinci-Dragoni ţinea lopăţica de orez s-a oprit în aer. Şi-a întors capul şi-a întrebat: Mă mai laşi să mănânc? Dacă nu mă laşi, nu mai mănânc.

I-a auzit pe toţi începând să hohotească, ceea ce l-a făcut să se simtă foarte stânjenit.
- Te-ai săturat? l-a întrebat Feng. Dacă te-ai săturat, nu mai mânca. Şi pe orezul din prăvălie trebuie să dai bani să-l cumperi.
- Atunci nu mai mănânc, a zis Cinci-Dragoni îmbujorat, am pus deja de trei ori.

Zhiyun se îndoia de şale de-atâta chicoteală. Ţinându-se cu mâinile de burtă, i-a zis: Mănâncă, nu-i băga în seamă pe hapsânii ăştia, cât poţi să mănânci, atâta mănâncă. Cum să nu te lase să mănânci până te saturi?
- Ştii cât poate să mănânce? a întrebat Qiyun. Ăsta-i de-a dreptul ca un bivol, dacă-i dai o oală, ţi-o goleşte şi pe-aia pe toată.

Cinci-Dragoni din roşu s-a făcut vânăt la faţă. A mormăit cu voce joasă: M-am săturat, m-am săturat, a pus bolul cu fundul în sus pe masă şi a ieşit în curte. Indignarea i-a fost repede atenuată de fericirea adusă de cele trei boluri de orez, aşa că, scobindu-se alene printre dinţi, a măsurat cu privirea de jur împrejur. După prânz, soarele dispăruse deodată, iar cerul se posomorâse, căpătând o culoare plumburie foarte rece. Aerul era încărcat de umezeala de dinainte de ploaie. Cinci-Dragoni a văzut cum pe frânghia de rufe continuă să atârne lenjeria şi ciorapii de mătase ai surorilor din prăvălia de orez. Prin uşa larg deschisă a magaziei de orez de alături adia aroma aparte a orezului nou. A rememorat câte ceva din hoinărelile lui şi s-a gândit că locul la care năzuise el în taină era pesemne acesta. Cu orez alb ca zăpada în grămezi cât munţii de înalte, cu femei frumoase, bine-făcute şi pline de pofte, aproape de calea ferată şi de corăbii, aproape şi de oraş, şi de fabrici, aproape, în fine, şi de oameni, averi şi comori, locul întruchipa visele fiecărui bărbat din Satul cu nuci şi se apropia bine de raiul plăsmuit de Cinci-Dragoni în capul lui.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu