Introducere la Cum se schimbă oamenii

Editori: Marion Solomon şi Daniel J. Siegel
Cum se schimbă oamenii. Relaţiile şi neuroplasticitatea în psihoterapie
Editura Herald, 2020
traducere din limba engleză de Ioana Mihalache

 Citiţi un fragment din această carte.

*****
Introducere

Bun venit în lumea celor care ajută mintea să crească. Suntem un grup de psihoterapeuţi, noi, editorii şi cei care au contribuit la alcătuirea acestui volum, care au identificat o varietate de practici şi abordări ce pot contribui la dezvoltarea indivizilor, a cuplurilor şi a familiilor, în vederea dobândirii stării de bine. Ca în orice lucrare realizată de mai mulţi editori, în paginile volumului de faţă veţi găsi stiluri diferite de exprimare şi de practică clinică, stiluri ce reflectă experienţa de viaţă a fiecărui autor în parte, precum şi modalităţile unice ale acestora de înţelegere şi articulare a procesului schimbării care stă la baza efortului terapeutic. Unul dintre beneficiile aduse de un text cu mai mulţi autori, precum cel de faţă, este acela că oferă, într-o manieră compactă, prezentări variate care scot la lumină un număr amplu de strategii prin care terapeuţii pot sprijini evoluţia pacienţilor pentru a dobândi rezilienţa şi starea de sănătate. În această scurtă introducere, noi (Marion şi Dan) vă oferim o sinteză a informaţiilor pe care le veţi găsi în cele ce urmează. Sperăm ca în această varietate de abordări să găsiţi elemente cu un impact profund asupra modului dumneavoastră de gândire, elemente care să vă ghideze prin acest spectru larg de informaţii şi să vă inspire, poate, în a cerceta mai îndeaproape, pe viitor, lucrările autorilor cuprinşi în prezentul volum.

Psihoterapia este atât o ştiinţă, cât şi o artă. Experienţa dumneavoastră ca terapeut va fi determinată de o multitudine de factori, pornind de la structura temperamentală şi de la educaţie, până la stilul dumneavoastră de învăţare şi sistemul de convingeri despre natura realităţii. Nu este, aşadar, de mirare faptul că există atât de multe abordări unice în domeniul sănătăţii mintale. Mai mult, fiecare persoană este unică şi nu orice abordare terapeutică va funcţiona la fel pentru toată lumea. Tocmai de aceea ne bucurăm să vă punem la dispoziţie aceste eseuri introductive, care constituie mostre dintr-o multitudine de abordări, oferindu-vă astfel şansa de a considera pe cont propriu, prin propria lectură, în ce măsură vi se potrivesc şi cum ar putea ele să funcţioneze cu diverşi oameni cu care lucraţi.

În primul capitol, Phillip M. Bromberg analizează rolul important pe care experienţa terapeutului îl joacă în interacţiunea cu viaţa interioară a clientului aflat în procesul terapeutic. Acest capitol clarifică într-un mod ilustrativ noţiunea de "stări ale sinelui", precum şi modul în care fiecare dintre noi, terapeut şi client / pacient deopotrivă, suntem creaţi clipă de clipă prin interacţiunile noastre cu ceilalţi şi prin intermediul fanteziilor şi amintirilor care determină modul în care mintea noastră se derulează în prezent. Acest proces dinamic joacă un rol central atât în experienţa conectării, cât şi în cea a transformării. Bromberg ne invită să luăm aminte la modalităţile profunde prin care interacţiunea dintre doi oameni determină procesul de schimbare şi la felul cum noi, în calitate de terapeuţi, ne putem aduce aportul deplin pentru a facilita această dezvoltare.

În capitolul al doilea, Louis Cozolino şi Vanessa Davis pornesc de la concepţia lui Bromberg cu privire la rolul central al experienţei interioare şi o dezvoltă, reflectând la efectele evoluţiei asupra modului în care creierul nostru social s-a transformat de-a lungul generaţiilor. Cozolino şi Davis analizează un spectru larg de emoţii şi rolul acestora în viaţa noastră interioară şi interpersonală şi aduc în discuţie natura sentimentului de ruşine, precum şi modul în care această stare atât de puternică de autorespingere poate influenţa nu doar experienţa de viaţă a clienţilor noştri, dar şi pe a noastră ca terapeuţi. Astfel, autorii ne îndeamnă să privim relaţiile noastre, atât pe cele interpersonale, cât şi relaţia noastră cu noi înşine, ca jucând un rol central în procesul de vindecare.

În capitolul al treilea, Margaret Wilkinson ne oferă o perspectivă amplă asupra procesului de schimbare, invitându-ne la o incursiune profundă în straturile şi circuitele din creier. Autoarea aduce în discuţie procesul prin care relaţiile noastre pot determina modul în care creierul nostru se schimbă ca răspuns la experienţele de viaţă. Ni se oferă o trecere complexă în revistă a modului în care domeniul neuroplasticităţii ne poate furniza informaţii despre cum experienţele terapeutice pot altera nu doar legăturile sinaptice dintre neuroni, formând circuite de o importanţă crucială, dar şi despre cum formarea stratului de mielină şi reglarea epigenetică a expresiei genelor pot fi influenţate de experienţele de viaţă. Asemenea răspunsuri de natură neuroplastică reflectă modul în care ne pot afecta experienţele traumatice; aceeaşi neuroplasticitate stă însă drept mărturie şi pentru faptul că, la orice vârstă, există speranţă: terapia poate facilita procesul schimbării de lungă durată.

În capitolul al patrulea, Pat Ogden ne invită să explorăm modalităţile prin care concentrarea asupra senzaţiilor şi mişcărilor corpului poate constitui componenta principală din procesul de schimbare. Această analiză esenţială a căilor prin care putem pătrunde dedesubtul şi în spatele cuvintelor pentru a lărgi graniţele ferestrei noastre de toleranţă ne permite să descoperim că terapia înseamnă mai mult decât simpla însoţire a clientului / pacientului: înseamnă şi a-l ajuta pe acesta să interacţioneze cu limitele incomode ale propriilor capacităţi, pentru a şi le depăşi ulterior şi a intra astfel într-un proces de schimbare profundă. Deoarece concentrarea atenţiei în acest mod emulează în conştiinţă tipare de energie, terapeuţii pot avansa extraordinar în demersurile lor folosind această sursă esenţială de energie din viaţa psihică pentru a-i ajuta pe clienţi / pacienţi să-şi schimbe, în mod constructiv, strategiile adaptive din trecut, justificabile, dar indezirabile.

Peter Levine ne invită apoi, în al cincilea capitol, să ne întrebăm ce este emoţia, lămurind diferenţele şi conexiunile suprapuse dintre senzaţiile fizice, sentimentele subiective şi emoţiile exprimate. Explorând rolul jucat de corp - prin răspunsurile fiziologice şi motorii şi procesele neurale - în vieţile noastre emoţionale, Levine ne oferă revelaţii utile care lărgesc perspectivele asupra modului în care terapia le poate fi de folos celor care suferă de tulburări emoţionale, ajutându-i să dobândească o stare armonioasă de spirit. În continuare, capitolul evidenţiază accentul pus de către Ogden asupra modului în care este nevoie să ne lărgim câmpul atenţiei, concentrată în mod obişnuit asupra cuvintelor, astfel încât să permitem dimensiunii nonverbale a corpului şi a stărilor noastre de spirit să devină o parte principală a procesului de schimbare.

În al şaselea capitol, Russell Meares extinde această perspectivă, explorând importanţa relaţiilor noastre timpurii şi felul cum acestea contribuie la dobândirea unui sentiment integrat de sine. Autorul explorează lucrările de secol XIX ale lui William James şi Hughlings Jackson şi ne comunică propriile revelaţii cu privire la funcţionarea neurală la indivizii cu personalitate borderline. Ideea esenţială a acestui capitol este următoarea: ceea ce noi devenim are drept fundament rolul pe care l-am jucat în cadrul unei relaţii, derivată iniţial din ceea ce Colwyn Trevarthen numeşte "proto-conversaţii". Capitolul de faţă contribuie la fundamentul teoretic al lucrării noastre prin identificarea principiului care explică modul în care terapia poate utiliza asemenea conexiuni relaţionale pentru a facilita dezvoltarea unui sine mai integrat.

În capitolul al şaptelea, Daniel Hughes ne oferă tablouri clinice revelatoare din lucrul său cu copiii, tablouri ce ne permit să aprofundăm studiul asupra unui aspect central al terapiei: rolul crucial pe care îl joacă, în acest proces, curiozitatea exploratorie a terapeutului şi abilităţile sale empatice în crearea broderiei fine a relaţiei terapeutice care stă în miezul procesului de vindecare. În dialogurile exploratorii prezentate de autor, naraţiunile copiilor despre propria identitate, locul lor în lume şi modul în care ei relaţionează cu ceilalţi şi cu ei înşişi capătă un caracter coerent, susţinut de curiozitatea investigativă plină de compasiune a terapeuţilor. Relaţia este calea prin care copiii sunt ajutaţi să dezvolte sentimentul securităţii şi să dobândească rezilienţă.

În capitolul al optulea, psihanalistul Martha Starks abordează modelul matematic al sistemelor adaptive complexe şi analizează, cum remarca Pat Ogden, nevoia sistemelor în mişcare de a tinde spre limitele funcţionalităţii pentru a promova creşterea. Capitolul evidenţiază, pe de o parte, modelul propus de autoare pentru a ilustra schimbarea interioară, utilizând noţiunile psihanalitice clasice de id, ego şi supergo, iar, pe de altă parte, modul în care revelaţiile derivate din acest model se suprapun cu experienţa interpersonală subiectivă şi interacţiunile de natură relaţională prin care este cultivată schimbarea. De la Bromberg la Stark ni se oferă o varietate de perspective asupra importanţei lumii interioare şi a interfeţei acesteia în conexiunile noastre cu ceilalţi. În cele din urmă, abandonarea tiparelor defectuoase de comportament şi adoptarea unor noi strategii de creştere este, încă o dată, modul în care se susţine că aceste procese interne, experienţiale şi relaţionale pot facilita procesul de schimbare.

În capitolul al nouălea, Stan Tatkin lămureşte mai îndeaproape această suprapunere de procese, prin abordarea sa psihobiologică a relaţiilor de cuplu. Autorul evidenţiază modalităţile prin care terapeutul poate pune sistemul relaţiei de cuplu sub presiune, astfel încât să provoace relaţia să scoată la iveală şi să transforme blocajele funcţionale de care suferă. Tatkin explorează natura ataşamentului, funcţionarea neurală şi reglarea relaţională a afectelor, iar abordarea autorului nu face decât să susţină şi mai profund mesajul central al cărţii noastre despre modalitatea prin care terapeuţii pot beneficia de numeroase niveluri de înţelegere din domeniul ştiinţific pentru a dezvolta strategii clinice menite să declanşeze şi să susţină schimbarea. Valorificând puterea schimbărilor neurale de lungă durată, nivelurile noi de co-reglare din cadrul relaţiei, atunci când se repetă de suficiente ori, se întipăresc nu doar în schimbările comportamentale apărute la nivelul cuplului, ci şi în posibilele schimbări neurale la nivel individual. Procesele interindividuale şi cele intraindividuale devin parte integrantă dintr-unul şi acelaşi proces care se desfăşoară în psihoterapie.

În capitolul al zecelea, prin intermediul autoarei Marion Solomon, aprofundăm studiul relaţiilor de cuplu, prin analiza a trei cazuri concrete. Autoarea examinează modul în care mecanismele de apărare dezvoltate de indivizi pentru a face faţă problemelor de ataşament din copilărie pot constitui fundamentul problemelor întâmpinate de cupluri în experienţa lor din prezent. Mai mult, Solomon prezintă şi modalităţi prin care, în cadrul terapiei, fiecare dintre partenerii de cuplu poate fi ajutat să abordeze maniere mai flexibile de relaţionare. În prezentul capitol vedem, din nou, cum terapeutul poate utiliza înţelegerea varietăţii de răspunsuri neuroplastice ale sistemelor cerebrale pentru a transforma reprezentările engramate la nivelul memoriei şi a facilita dezvoltarea unor noi modalităţi mai sănătoase de interacţiune. Şi aici, noţiunile de intra- şi interindividual joacă rolul central în demersul terapeutic.

În capitolul final, Bonnie Goldstein şi Dan Siegel explorează terapia de grup, cu scopul de a arăta felul în care comunicarea la nivelul grupului reflectă modurile variate prin care indivizii au ajuns să ducă o viaţă plină de restricţii, în izolare. Contextul în care se desfăşoară terapia de grup poate facilita relaţionarea dintre membri, modalităţile prin care fiecare se poate "simţi simţit" de către ceilalţi, aşa încât izolarea nesănătoasă în care participanţii se aflau iniţial să lase ulterior locul unui nou fel de-a fi: a fi conectat la ceilalţi şi, totodată, a rămâne o persoană distinctă. Procesul integrării ca atare - conectarea părţilor distincte - poate fi considerat mecanismul fundamental al sănătăţii şi rezilienţei. În acest ultim capitol, procesul integrării este scos la lumină şi evidenţiat în cadrul terapiei de grup.

Iată, aşadar, aproximativ douăsprezece modalităţi de explorare a procesului schimbării în psihoterapie. Unul dintre elementele care conectează capitolele între ele este, după cum am putut observa, melanjul dintre noţiunile de intra- şi interindividual în cadrul demersului terapeutic. Atingerea şi menţinerea unui echilibru între realitatea interioară şi interacţiunea cu exteriorul constituie, din multe puncte de vedere, un mod în sine de a conecta elemente distincte ale realităţii omeneşti şi de a cultiva sentimentul integrării în vieţile celor pe care îi ajutăm în profesia noastră. Există multe modalităţi de a cataliza procesul de integrare, iar capitolele din lucrarea de faţă ilustrează varietatea amplă de strategii prin care putem obţine reglajul optim intern şi interactiv, adică esenţa procesului de schimbare şi a dobândirii stării de bine. Sperăm ca, printre numeroşii autori şi variatele abordări din această carte, să regăsiţi acele elemente care să rezoneze cu propriile dumneavoastră experienţe, oferindu-vă, totodată, şi posibilitatea de a aprofunda abordările atât de diverse şi revelatoare ale procesului de creştere şi vindecare. Lectură plăcută!