joi, 18 iunie 2020

Aaron Florian şi naşterea patriotismului modern - Patria, patriotul şi patriotismul

Aaron Florian
Patria, patriotul şi patriotismul
Editura Vremea, 2020


 Citiţi un fragment din această carte.

*****
Aaron Florian şi naşterea patriotismului modern

Teoriile politice, sociale şi economice fundamentate de revoluţionarii români de la 1848 au trecut prin numeroase procese de evaluări şi reevaluări. Paşoptiştii au fost elogiaţi fie drept cei care inaugurează calea către modernizare şi occidentalizare, fie au fost acuzaţi, din cauza folosirii unor modele culturale străine, de trădarea adevăratei identităţi naţionale (în ciuda faptului că aportul lor teoretic la definirea acestei identităţi a fost hotărâtor). Din rândurile celor activi în preajma Revoluţiei de la 1848 face parte şi Aaron Florian, profesor, istoric şi publicist greco-catolic cu origini transilvănene, dar care a trăit cea mai mare parte a vieţii în Ţara Românească[i]. El poate fi considerat un exemplu tipic de cărturar român de la mijlocul veacului al XIX-lea care şi-a desfăşurat activitatea într-una dintre numeroasele epoci de tranziţie a culturii şi societăţii româneşti.

S-a născut în anul 1805, în familia lui Ioan Florea, preot greco-catolic şi învăţător în satul Rod, situat în bogata zonă a tradiţiilor româneşti din Mărginimea Sibiului. A urmat studii elementare la Sibiu, gimnaziale la Blaj şi universitare la Pesta. Din 1826 a fost adus la sud de Carpaţi de Dinicu Golescu pentru a conduce şcoala întreţinută de acesta şi unde a devenit responsabil cu predarea majorităţii disciplinelor. Debutând în activitatea didactică sub directa oblăduire a marelui boier şi cărturar de inspiraţie iluministă, Florian îşi va păstra toată viaţa încrederea în posibilităţile nelimitate ale educaţiei şcolare, văzută ca factor al emancipării populare, dar şi ca principal instrument al afirmării şi difuzării ideii naţionale.

În 1831 a obţinut postul de profesor de Geografia şi Istoria sfântă la Şcoala Centrală din Craiova, iar în 1832 s-a stabilit în Bucureşti, unde a ocupat Catedra de Istorie Universală la clasele I-II umanioare de la "Sf. Sava", printre elevii săi numărându-se şi mulţi dintre viitorii revoluţionari paşoptişti. În paralel cu cariera didactică, el a desfăşurat şi o entuziastă activitate de ziarist, într-o perioadă de pionierat a presei româneşti. Cel care îi va înlesni debutul în viaţa publicistică din Ţara Românească a fost chiar Ion Heliade Rădulescu, transilvăneanul împrumutând de la omul de cultură muntean un anumit spirit întreprinzător manifestat în multe dintre activităţile sale desfăşurate în perioada pre-revoluţionară. De exemplu, pe lângă colaborarea constantă la publicaţiile girate de creatorul Curierului românesc, Florian a reuşit editarea gazetei România, prima apariţie cotidiană din istoria presei naţionale, dar care a avut o existenţă efemeră, de numai un an.

Ca o recompensă oficială a capacităţilor şi realizărilor sale, profesorul de istorie de ,,Sf. Sava" a fost înnobilat în mod simbolic de către domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica cu rangul boieresc de medelnicer. O altă recunoaştere a cunoştinţelor sale, în special în domeniul trecutului naţional, o reprezintă şi numirea în funcţia de secretar al ,,Comisiei Documentale pentru transcrierea hrisoavelor mănăstirilor", post pe care l-a deţinut începând cu anul 1842.

În anii 1848-1849, Aaron Florian s-a implicat în evenimentele revoluţionare atât din Ţara Românească, cât şi din Transilvania. Astfel, după ce a participat la Marea Adunare Naţională de la Blaj, a fost numit de guvernul revoluţionar de la Bucureşti în funcţia de administrator al judeţului Dolj, iar după intervenţia trupelor turceşti în Ţara Românească s-a refugiat la Sibiu, unde a deţinut funcţia de secretar al Comitetului Naţional Român. Ameninţat de intervenţia trupelor maghiare în Transilvania, a revenit la sud de Carpaţi, unde a fost însă arestat de noile autorităţi contra-revoluţionare. După ce a fost anchetat în mod amănunţit, a fost expulzat alături de alţi profesori de origine transilvană implicaţi în evenimentele din Ţara Românească. În următorii ani a fost nevoit să trăiască o perioadă la Sibiu, iar apoi în capitala imperială habsburgică, confruntându-se cu mari dificultăţi materiale.

După aproximativ un deceniu de exil, Aaron Florian a obţinut acordul autorităţilor de a se reîntoarce în Ţara Românească şi de a reocupa o catedră la "Sf. Sava", iniţial ca profesor de Retorică, apoi de Istorie universală şi chiar de Statistică. El a mai activat în diferite comisii din cadrul Ministrului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, având o contribuţie importantă la întocmirea programelor, a regulamentelor şcolare şi a proiectelor de legi privind învăţământul, participând inclusiv la verificarea manuscriselor cărţilor didactice şi la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti, în cadrul căreia a deţinut, pentru scurt timp, Catedra de Istorie critică şi universală. Meritele culturale deosebite ale lui Aaron Florian au căpătat o adevărată recunoaştere în 1870, când acesta a devenit membru al Societăţii Academice Române, la alcătuirea statutelor căreia contribuise încă din 1863. În 1871, în urma unor divergenţe cu Christian Tell, ministru al Instrucţiunii, dar şi din cauza unor probleme mai vechi de sănătate, s-a retras definitiv din viaţa publică, trăind într-un anonimat aproape total, până la decesul său din anul 1887, la vârsta de 82 de ani.

În concluzie, dincolo de preocupările sale în diverse domenii, cele mai constante şi îndelungate eforturi au fost depuse de cărturarul transilvănean pentru edificarea unui învăţământ românesc modern, cariera sa în acest domeniu întinzându-se pe aproximativ patruzeci de ani. Cărţile cu scop educativ tipărite de profesorul de la "Sf. Sava" s-au bucurat de un mare succes în mediul şcolar şi în afara acestuia, circulând şi fiind cunoscute inclusiv în Moldova şi Transilvania. Perioada de maxim randament intelectual a fost atinsă de Aaron Florian în anii premergători Revoluţiei de la 1848, atunci când vor apărea cele mai importante lucrări ale sale.

În 1834 el a debutat cu două volume: Catihismul omului creştin, moral şi soţial şi Elementuri de gheografie pentru trebuinţa tinerilor începători, ambele destinate unor scopuri didactice. Primul a fost un adevărat ,,bestseller", fiind retipărit până în 1889, sub diferite denumiri, în douăzeci şi opt de ediţii, în timp ce manualul de geografie va mai cunoaşte până în 1839 încă trei tiraje.

În 1835 apare primul volum din Idee repede de Istoria Prinţipatului Ţării Rumâneşti, cea mai cunoscută scriere a sa, considerată a fi primul manual de Istorie românească într-un moment când aceasta nu era încă o disciplină distinctă în şcolile de stat din Muntenia. În volumul al II-lea, personajul central este Mihai Viteazul, menit să întruchipeze, în viziunea lui Florian, idealul unităţii tuturor românilor, concept preluat şi mult amplificat mai târziu de fostul său elev de la "Sf. Sava", Nicolae Bălcescu[ii].

Tot în 1835 el mai editează o nouă lucrare didactică intitulată Elementuri de Istoria Sfântă a legii vechi şi a celii nouă, al doilea său mare succes editorial, care până 1883 va ajunge să totalizeze douăzeci şi două de ediţii în diferite variante revizuite. Fiind o adaptare a Bibliei pe înţelesul micilor şcolari, volumul se dorea un supliment şi o completare la Catihismul omului creştin, moral şi soţial.

Nereuşind să termine grandiosul proiect vizând istoria statului muntenesc, din care a reuşit să tipărească doar trei volume din cele opt preconizate, el se va orienta spre întocmirea unei lucrări de sinteză care să cuprindă într-un singur tom întregul trecut al Ţării Româneşti. Această nouă realizare cu un scop didactic mult mai bine definit o va publica în 1839, fiind urmată de alte două ediţii, în 1843 şi 1847.

În 1840 este finalizată prima parte din Vocabularul franţezo-românesc, la care lucraseră Aaron Florian, Petrache Poenaru şi Gheorghe Hill, al doilea volum fiind tipărit în 1841, ambele apărute la comanda şi sub egida Colegiului "Sf. Sava", unde erau profesori toţi cei trei autori.

În 1843 îi apare una dintre cele mai interesante cărţi, Patria, patriotul, patriotismul[iii], în care se pot identifica uşor multe dintre ideile şi idealurile politice şi naţionale ale generaţiei paşoptiste. Comparativ cu majoritatea lucrărilor editate de Florian, aceasta nu va cunoaşte decât o singură ediţie, fapt datorat, cel mai probabil, ,,sensibilităţii" tematicii abordate, care putea stârni mari suspiciuni din partea oficialităţilor statului.

În 1845 este tipărit manualul de istorie universală Elemente de istoria lumii, bazat pe bogata experienţă acumulată de profesorul ardelean în predarea acestei materii în învăţământul din Muntenia. Lucrarea depăşeşte tot ce se realizase până atunci în acest domeniu prin diferite traduceri şi compilaţii.

După întoarcerea din exilul post-revoluţionar, numărul scrierilor originale tipărite de Aaron Florian s-a redus semnificativ, profesorul de la Sf. Sava concentrându-se mai ales pe reeditări actualizate ale unor volume apărute în deceniile anterioare. În 1858, pornind de la o parte a conţinutului celui de al doilea tom din Idee repede de Istoria Prinţipatului Ţării Rumâneşti, el va scoate o nouă carte intitulată Mihaiu II Bravulu, biografia şi caracteristica lui, revenind astfel asupra domnitorului unificator într-un moment în care simbolistica legată de numele acestuia era mai de actualitate ca oricând.

În perioada interbelică, Nicolae Iorga a publicat rezumatul cursului de istoria românilor ţinut de Florian la "Sf. Sava" în preajma Unirii Principatelor din 1859, revizuindu-şi, cu acest prilej, opiniile iniţial defavorabile asupra activităţii didactice desfăşurate de cel care îl precedase la Catedra de Istorie Universală a Universităţii din Bucureşti[iv].

În 1870 îi apare şi o ultimă lucrare originală, un mic volum de numai 64 de pagini, în care Florian face o scurtă analiză a sistemului public de învăţământ, evidenţiind şi posibile măsuri pentru îmbunătăţirea generală a acestuia.

*
Citind cu atenţie paginile scrise de Aaron Florian, nu putem să nu observăm remarcabila sa mobilitate intelectuală, care îi permite să asimileze, să concilieze şi să adapteze realităţilor autohtone idei şi concepte provenite din diferite curente cultural-ideologice occidentale, mai vechi sau mai noi. Încă de la început trebuie spus că natura educaţiei primite, specificul funcţiei sale didactice, dar şi locul pe care a ajuns să-l câştige în societatea muntenească pre-paşoptistă au reprezentat handicapuri serioase pentru aderarea lui Aaron Florian la idei politice de tip revoluţionar. Obiectivele general-educaţionale urmărite în şcolile din Principate în prima jumătate a secolului al XIX-lea se încadrează tendinţelor instituţionalizate din Europa acelor vremuri, caracterizate mai ales de un puternic conservatorism. În perioada Regulamentelor Organice, baza civismului dorit a se impune în şcoli se constituia, în concepţia autorităţilor, din morala creştină şi cultivarea loialităţii faţă de instituţiile statului. În Catihismul omului creştin, moral şi soţial, prima scriere publicată de Aaron Florian şi destinată utilizării în învăţământul primar, el încercă să răspundă acestor cerinţe. Obiectivele educaţionale promovate de profesorul de istorie de la "Sf. Sava" sunt clar definite chiar în paginile acestuia, ele fiind foarte departe de orice idealism romantic de tip revoluţionar. Pentru început, copilului îi sunt oferite spre asimilare cunoştinţe şi noţiuni considerate indispensabile integrării sale în comunitatea social-creştină. Lucrarea este structurată pe categoriile de datorii ale individului, pe lângă cele clasice, întâlnite în orice catehism creştin (faţă de Dumnezeu, faţă de sine şi faţă de ceilalţi oameni), un capitol separat ocupându-se de aşa-numitele ,,Datorii deosebite" în care sunt cuprinse şi ,,Datoriile supuşilor faţă de stăpânire". În contradicţie cu avânturile revoluţionare care îl vor însufleţi mai târziu, Florian afirmă aici că ,,[...] datoriile supuşilor către stăpânire sunt cele mai de frunte: pentru că după Dumnezeu, aice pe pământ stăpânirea îngrijeşte de buna petrecere şi fericirea tuturor oamenilor; [...] Stăpânirea face şi ţine liniştea şi pacea în ţară; [...] Stăpânirea prin poruncile sale învaţă pe oameni să facă orice lucru bun pentru fericirea lor, şi îi opreşte de la orice lucru rău care le vatămă fericirea". În schimbul multiplelor beneficii, oamenii au următoarele obligaţii faţă de omniprezenta şi omnipotenta autoritate a statului: ,,[...] să o asculte, să-i fie credincioşi al doilea după Dumnezeu, [...] să plătească fieşce care cu bucurie dajdie ce i se cere, [...] şi în sfârşit supuşii, pentru atâte faceri de bine, sunt datori a se ruga lui Dumnezeu pentru Stăpânire ca s-o ţie în pace şi linişte ca să poată face pe supuşi fericiţi". În Elementuri de istoria sfântă a legii vechi şi a celii nuoă, tipărită în 1835, încă din Precuvântare autorul îşi exprimă convingerea că, numai prin intermediul unei educaţii moral-creştine făcute în spiritul ,,fricii de Dumnezeu", tinerii pot deveni ,,[...] oameni cinstiţi în societatea omenească, şi numai atunci vor putea muri fericiţi dobândind răsplătirea faptelor lor".

Opiniile exprimate în textele sale de început sunt, în mare parte, în concordanţă cu cele ale domnitorilor pre-paşoptişti, adepţi ai unor reforme de tip moderat, dar care doreau şi obţinerea unei loialităţi necondiţionate din partea supuşilor. Prima carte a lui Florian a continuat să fie tipărită în aproape întregul secol al XIX-lea, cele douăzeci şi opt ediţii ale Catihismul omului creştin, moral şi soţial dovedind că acest volum a răspuns exigenţelor unor autorităţi diverse, aparţinând unor regimuri politice de orientări diferite (de la cel al Regulamentelor Organice la monarhia constituţională a lui Carol I), dar care îşi menţineau neschimbată dorinţa fidelizării indivizilor încă de la cele mai fragede vârste. Aceste concepţii, de o puternică expresie conformistă şi conservatoare, pot părea surprinzătoare la viitorul luptător paşoptist. Era însă o perioadă în care emigrantul transilvănean depunea eforturi pentru a-şi construi o stabilă carieră profesională, inevitabil dependentă de bunăvoinţa oficialităţilor vremii.

Pe de altă parte, încă din Catihism, intelectualul ardelean detalia ideea necesităţii cimentării unor sentimente de solidaritate între cei care au o patrie comună, fiecare om fiind dator ,,[...] să iubească pe toţi compatrioţii săi ca pe nişte fraţi ce s-au născut, cari trăiesc şi cari petrec tot într-o patrie cu dânsul, căci printr-aceasta se măreşte şi se înmulţeşte cinstea patriei". Indivizii care nu manifestau devotamentul datorat ţării natale erau blamaţi de Florian cu deosebită vehemenţă: ,,Acela care nu-şi iubeşte şi nu-şi cinsteşte patria nu e vrednic să lăcuiască pe pământul ei; nu e vrednic să aibă nimic pe pământul patriei şi nu e vrednic nici să trăiască pe pământul ei." Cartea se termina cu o parafrazare după un celebru vers latin despre datoria sacrificiului suprem în slujba ţării, deoarece ,,[...] patriotul cel bun trebuie să fie încredinţat că, cerând trebuinţa, nimic nu este mai dulce si mai cinstit ca când moare pentru patria sa".

După aproape zece ani de la apariţia manualului Catihismul omului creştin, moral şi soţial, el publica un mic volum intitulat Patria, patriotul şi patriotismul, unde ideile sale politice sunt sensibil modernizate şi mai concordante cu spiritul revoluţionar al vremurilor ce se apropiau. Într-o lucrare dedicată evoluţiei conceptului de ,,patrie" în cultura română, Ştefan Lemny cataloghează cartea lui Aaron Florian ca fiind prima creaţie originală românească pe această temă[v]. Volumul reprezenta un adevărat ghid de educaţie cetăţenească în sensul cel mai avansat al termenului echivalent pentru acele timpuri, fiind vehiculate aici importante idei politice de inspiraţie liberală şi democratică, idei care începeau să se impună în mediile progresiste româneşti. Surprinde în mod plăcut modernitatea unor noţiuni care se regăsesc în paginile cărţii: societate civilă, clasa de mijloc, neutralitate, opinie publică, cetăţeni, legislaţie, jurisdicţie etc. Dincolo de o anumită simpatie a ardeleanului pentru despotismul luminat, el credea că forma cea mai evoluată de patriotism se regăseşte în ,,republicile adevărate, aşezate pe principii populare", organizate după modelul greco-roman dezvoltat în Antichitate, deoarece numai în acest caz cetăţenii îşi pot manifesta liber şi în mod voluntar sentimentele de ataşament faţă de patrie.


[i] Acest text este bazat pe lucrarea mea de doctorat publicată sub titlul Aaron Florian (1805‑1887) între Iluminism şi Romantism, cuvânt înainte: Iacob Mârza, Editura Argonaut, Cluj‑Napoca, 2014.
[ii] Mihai Alin Gherman, ,,Între literatură şi istoriografie: Florian Aaron, Idee repede de istoria prinţipatului Ţării Rumâneşti", în Annales Universitates Apulensis, Series Philologica, nr. 4, tom I, 2003, p .141.
[iii] Textul a fost republicat integral de Mihai Alin Gherman în Literatura română din Transilvania între preiluminism şi preromantism, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj‑Napoca, 2004, pp. 128‑156.
[iv] Nicolae Iorga, ,,Cursul de istoria românilor al lui Florian Aaron", în Revista istorică, XIII, nr. 7‑9, 1927, pp. 256-272.
[v] Ştefan Lemny, Originea şi cristalizarea ideii de patrie în cultura română, Editura Minerva, Bucureşti, 1986, p. 130.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu