Introducere Atlas 2038. Viitorurile lumii

Virginie Raisson
Atlas 2038. Viitorurile lumii
Editura Seneca, 2018
Traducere din limba franceză de Lidia Hartz
Ilustraţii: Lépac / Fotogravură: Sphinx

Citiţi un fragment din această carte.

***
Introducere

Aici, acolo, peste tot, se nasc noi proiecte. O grădină comunitară. O monedă locală pentru ajutor reciproc. O şcoală unde copiii pot învăţa în ritmul lor. Maşini care se conduc singure sau cu mai mulţi şoferi. Cafenele unde în acelaşi timp se repară aparate vechi şi solidarităţi din străbuni. Credite micuţe, aici, care ajută la crearea de proiecte în altă parte. Culturi care respectă pământul, anotimpurile şi sănătatea consumatorilor. Invenţii colective disponibile tuturor şi în mod gratuit. Poduri pentru arici. Uzine unde deşeurile se transformă în energie. Peşti care rămân în mări şi petrol care rămâne în subsol. Da, peste tot se lansează iniţiative care prezic un viitor mai bun.

În aşteptarea viitorului
Şi cu toate acestea, cu vechile ei tulburări ce duc la violenţă şi inegalităţi, lumea pare atât de departe de acel viitor. Niciodată, de la sfârşitul războiului rece, europenii şi americanii nu s-au arătat atât de prinşi de propriile frici. Frica de lipsuri şi frica de nou. Frica de ceilalţi sau de ce s-ar "putea" întâmpla.

Copleşite de seria de atentate şi de valurile de solicitanţi de azil politic care fug de războiul de acasă, multe state occidentale se retrag în cochiliile lor, construiesc ziduri şi cad în capcanele populismului şi xenofobiei.

Sigur că nu lipsesc motivele pentru a ne lăsa convinşi să nu mai avem încredere şi să căutăm un sens în locuri greşite: minciuni şi corupţie la cel mai înalt nivel, diferenţe record între bogaţi şi săraci, decădere socială, stigmatizare religioasă, conflicte identitare...

Şi dacă mai adăugăm şi ce ni se tot repetă, că suntem prea numeroşi pentru planetă, că globalizarea este ireversibilă şi că este mai presus de decizia guvernelor şi de voinţa popoarelor, ne-am putea chiar mira că tinerii sub treizeci de ani nu resimt mai multă disperare şi furie faţă de generaţiile care îi preced. Puneţi-vă în locul lor... Mai pot ei spera în Europa dacă societăţile îmbătrânite şi îndatorate se încăpăţânează să întâmpine viitorul, se agaţă de ce ar avea de pierdut în loc să se bucure de ce ar avea de câştigat? Dacă se concentrează în continuare pe securitate şi existent şi nu pe curaj şi pe nou? Dacă preferă frica şi prudenţa în locul dorinţei şi al deschiderii? Şi ce am mai putea aştepta şi de la Africa dacă modelele de dezvoltare financiarizate, mondializate şi prost adaptate mediului subsaharian nu le oferă tinerelor generaţii puterea de a-şi crea singure viitorul odată cu viitorul societăţii lor? Şi, în cele din urmă, ce şi-ar mai putea dori copiii acestui secol cărora li se tot repetă că "fericirea stă în avuţie" în timp ce epuizarea resurselor prevesteşte viitoarele frustrări?

Blocat de deziluzia politică din ce în ce mai răspândită, viitorul nu prea ne dă speranţe că lumea se va reînnoi. Că poate merge ceva mai departe de nivelul iniţiativelor locale, de voluntariat şi comunitare. Că poate învinge inerţia şi rezistenţa. Că se poate instituţionaliza dincolo de o microcomunitate sau de un cartier. Că poate rodi şi în alte ţinuturi decât cele exemplare din ţările nordice.

Acceptarea imprevizibilului
Se naşte astfel dorinţa de a explora toate aceste posibilităţi şi de a parcurge, într-o singură relatare, lumea întreagă cu complexitatea, inteligenţa, economia, aspiraţiile, dar şi cu ezitările şi blocajele ei. Este nevoie să ne oprim şi să privim viitorul de la distanţă înainte să ne absoarbă fără să fi avut timp să spunem da. Să analizăm prezentul, nu ca să prevedem viitorul, ci ca să îl acceptăm. Pentru că singurul lucru pe care îl ştim cu siguranţă despre el este că nu va fi aşa cum ne imaginăm astăzi: de la căderea zidului Berlinului la internet şi de la încălzirea globală la revoluţia telefoniei mobile din Africa, nu lipsesc evenimentele, fenomenele şi salturile tehnologice care, acum douăzeci de ani, erau imprevizibile. Din fericire, istoria se naşte şi din convergenţa aleatorie, uneori bruscă, a unor evoluţii neaşteptate. Cine, de exemplu, ar fi garantat acum numai cinci ani că electricitatea obţinută din surse regenerabile ar putea deveni competitivă atât de rapid? În orice caz, nu numeroşii investitori care au ales gazele şi petrolul de şist în locul energiei eoliene şi solare. Şi nici algoritmii marilor centre de date americane care prevăd viitorul uitându-se doar la partea raţională şi la obiceiurile oamenilor fără să ia în calcul şi partea voliţională, emoţională sau capacitatea de schimbare.
Tocmai ştiind deja că viitorul îşi va construi propria sa istorie îndepărtându-se de modele, proiecţii şi predicţii, de ce să deschidem această nouă relatare a Viitorurilor Lumii?

Radiografia posibilului
Sunt mai multe motive care ne îndeamnă să explorăm viitorul şi ceea ce ne oferă. Primul este politic şi se bazează pe o constatare: aceea a limitelor practicilor democratice occidentale în faţa urgenţelor planetare. Din Franţa până în Statele Unite, din Ungaria şi până în Australia, fiecare scrutin este ocazia unei vânători de voturi care conduce la desemnarea unui adversar greşit pentru stigmatizarea duşmanilor utili. În acest sens, analiza comparativă a mortalităţii cauzate de terorismul islamic pe de o parte, poluare, circulaţie rutieră sau alimentaţie proastă pe de altă parte, este edificatoare şi invită la ierarhizarea marilor mize ale societăţii departe de emoţiile mediatice şi exagerările electorale.

Imediat se impune şi o a doua constatare: guvernanţa mondială şi sistemele sale de decizie nu mai sunt adaptate provocărilor pe care viitorul ni le pune deja în faţă. Instaurate după cel de-al Doilea Război Mondial şi prea puţin modificate între timp, aceste sisteme nu ţin cont de schimbările care, de douăzeci de ani, au restructurat profund sistemul-lume prin crearea noilor zone de umbră şi transmutarea punctelor decizionale: urbanizarea, repartizarea demografică, globalizarea economică, financiarizarea globală, migraţiile, noile tehnologii. Prin exemple ca pescuitul sau reglementarea internetului, reies şi riscurile la care această lipsă de reprezentativitate poate expune umanitatea, confruntată cu mize etice deosebit de importante cum sunt cele abordate de inteligenţa artificială, de genetică, biotehnologii şi neuroştiinţe.

În faţa ezitărilor acestei perioade de tranziţie, între două ere ale istoriei, care amplifică tensiunea dintre nevoia infinită de resurse pentru creştere şi limitele fizice ale biosferei, rarităţile prezentate în această lucrare îi îndeamnă pe oameni să aleagă fără întârziere o viziune asupra lumii în care să fie cuprins şi viitorul lor. Lucrarea de faţă se înscrie în tradiţia umanistă, în spiritul şi filozofia acesteia, axate pe cunoaştere, conştiinţă, etică, responsabilitate şi liber-arbitru. În panteonul valorilor şi aspiraţiilor pe care această carte doreşte să le promoveze, progresul provine din coexistenţa armonioasă şi durabilă a oamenilor între ei, dar şi cu mediul. Ori, din această perspectivă, reiese că tehnologia nu va fi suficientă pentru a concilia în timp umanitatea şi biosfera. Progresul necesită în acelaşi timp o evoluţie a scării de decizie şi acţiune, a mixurilor energetice, ritmurilor şi modurilor de viaţă, modelului economic, geografiilor mentale şi în final a unor fundamente ale civilizaţiei industriale care structurează lumea încă şi astăzi.

Şi aşa, în ultimii ani au ieşit la lumină mai multe propuneri care vin să alimenteze această reflecţie asupra progresului şi schimbării: economia colaborativă sau a punerii în comun, monedele locale şi blockchain, sfârşitul muncii şi crearea venitului de bază universal. Fie că le considerăm inovatoare şi promiţătoare sau utopice, imperfecte sau chiar pervertite, fie că provin din anarhism, liberalism, ecologie sau comunitarism, aceste noi moduri de producţie, de redistribuire, de utilizare şi schimb confirmă că până şi fără impulsul cercurilor politice instituite, viitorul se încearcă, se visează, se dezbate, se caută şi se inventează, între constrângeri globale şi elan local, în ciuda numeroaselor forţe de inerţie şi rezistenţă.

Mai mult ca oricând, să transmitem mai departe
În final, această carte răspunde, poate înainte de toate, şi unei nevoi foarte personale de a privi cu luciditate şi încredere viaţa pe care o vor traversa copiii mei. De aceea, în loc de prudenţa şi securitatea invocate peste tot, în mod repetat şi cu orice ocazie, sper să le transmit, prin această relatare a posibilului, gustul riscului, savoarea îndrăznelii, apetitul pentru ceea ce nu cunoaştem încă, plăcerea de acţiona, dar şi îndoiala constructivă şi rezilienţa necesară pentru a putea schimba viitorul şi a face şi reface lumea şi existenţa de câte ori îşi vor dori. O lume pe care de altfel o vor împărţi cu alte 10 miliarde de oameni, poate chiar mai mult, şi cam 7,8 milioane de specii de animale. Cu bucuria acestui gând am resimţit dorinţa de a-i reuni pe toţi în carte, ca şi în lumea reală. Pentru a le reaminti că gândirea nu este niciodată atât de liberă, de fertilă şi de inovatoare ca atunci când se desprinde de convenţii, renunţă la obiceiuri şi rezistă normelor, a trebuit să fac eu primul pas al acestei detaşări.

Colaborativ, fragmentat, conectat, individualist, solidar, materialist, local, global, liber, supravegheat, capitalist, comunitar, digital, creativ, artificial, polarizat sau în reţea... viitorul va fi. Îmi doresc ca această carte să trezească dorinţa de a-l îmbrăţişa şi de a-l construi cu entuziasmul pe care îl datorăm celor mai tineri.

 Cartea Atlas 2038. Viitorurile lumii va fi lansată luni, 10 decembrie 2018, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, în cadrul unei discuţii cu Magor Csibi, Raul Pop şi Zoli Toth. Intrarea este liberă, pe baza înscrierii la irina.vasilescu@asociatiasnk.ro. Detalii aici.