miercuri, 21 august 2019

De la Philip Marlowe la Cozma Răcoare. Parcurs şugubăţ prin limba română - Moartea vine pe Bahlui

Radu Părpăuţă
Moartea vine pe Bahlui
Editura Junimea, 2018



Citiţi un fragment din această carte.

*****
De la Philip Marlowe la Cozma Răcoare.
Parcurs şugubăţ prin limba română

Editura Junimea din Iaşi a publicat în 2018 romanul lui Radu Părpăuţă intitulat Moartea vine pe Bahlui. Având drept fundal oraşul în care locuiesc, ceea ce este, de altfel, o raritate, bineînţeles că am fost curioasă să aflu despre ce este vorba şi, mai ales, cum poate arăta Iaşul într-un roman. Pe alocuri cinic, pe alocuri amuzant, romanul lui Radu Părpăuţă face parte din familia romanelor poliţiste, a cărţilor de vacanţă care îţi înseninează ziua, te ajută să te relaxezi atunci când ai nevoie. Philip Marlowe, detectivul imaginat de Raymond Chandler, este modelul la care se raportează Cozma Răcoare, personajul central al romanului. Cartea are un ritm alert, reuşeşte să îţi menţină interesul de la cap la coadă, este condimentată cu regionalisme şi vorbe de duh care îţi aduc un zâmbet pe buze, aşa cum de altfel ne-a obişnuit Radu Părpăuţă în rubrica săptămânală de pe LiterNet (citeşte aici).

Radu Părpăuţă, fost profesor, documentarist, traducător, bibliotecar, ziarist şi multe altele are avantajul de a cunoaşte foarte bine lumea în care îşi plasează personajele. Vorbim aici despre o cunoaştere a oraşului, a străzilor şi poveştilor sale, despre o cunoaştere a oamenilor de diverse categorii care îl populează, despre viaţa politică şi a oamenilor de afaceri provinciali care trăiesc în el. Toate aceste mici detalii reprezintă un atu important atunci când vrei să scrii un roman plauzibil, un roman în care personajele să nu fie de carton şi povestea să curgă într-un mod natural. Citind poveştile de viaţă ale personajelor secundare care se intercalează în mod inteligent cu firul anchetei lui Răcoare, am fost convinsă că Radu Părpăuţă a "furat" din realitate, că măcar o parte dintre destinele descrise în carte aparţin unor oameni adevăraţi care nu şi-au putut spune singuri istoriile. Aşa am simţit despre povestea fostului profesor de limba română ajuns cerşetor, despre povestea blocului de ţigani-lăutari, despre povestea Mariţei, femeia omorâtă de soţ şi chiar despre povestea Nataliei Ştefoi, femeia fatală din roman.

Spuneam că am fost curioasă cum se vede Iaşul într-un roman. Ei bine, imaginea nu este prea măgulitoare. Oraş provincial, plin de câini vagabonzi, cu o viaţă culturală amorţită, cu oameni meschini şi mânaţi, în mare măsură doar de interese personale, cu cartiere muncitoreşti pline de personaje pitoreşti, dar sărmane, cu crâşme de cartier celebre la nivel local, dar care nu le fac mai frecventabile, cu femei care îşi caută salvarea fie în braţele amantului fie în cele ale Bisericii, cu un Bahlui puturos şi murdar, Iaşul se arată gol în romanul lui Părpăuţă şi în ochii lui Cozma Răcoare. Lipsit de iluzii, cu principii morale destul de laxe, Răcoare este un personaj simpatic cu care îţi doreşti să te mai întâlneşti. Enervant pe alocuri, mai ales atunci când adoptă un ton de superioritate intelectuală, Răcoare poate deveni, dacă autorul şi o doreşte, protagonistul unei serii poliţiste care să aducă un suflu nou romanului de gen. Pentru că trebuie să recunoaştem, după revoluţie, ne-au cam murit eroii detectivi autohtoni.

Povestea are ca punct de plecare două morţi suspecte: cea a unui om de afaceri controversat - Toader Vartan, şi cea a unui boschetar, găsit mort sub pasarela dinspre Bucium. Cozma Răcoare, ziarist la o publicaţie locală, este pus de şeful său să afle detalii şi să scrie un articol despre moartea cerşetorului. Urmând indiciile, Răcoare descoperă că cele două crime sunt legate între ele. Încercarea de descoperire a adevărului îl va purta prin lumea noilor îmbogăţiţi, prin cartiere bogate şi sărace ale oraşului, prin ceea ce formează însăşi fibra şi viaţa oraşului de dincolo de pliantele publicitare.

Dincolo de firul poliţist, sunt multe pasajele de reţinut din acest roman. Delicioase sunt gândurile nu tocmai ortodoxe ale lui Răcoare cu privire la Maestrul Sadoveanu. Detaliile picante din viaţa scriitorilor consacraţi sunt intercalate în poveste şi fac lectura cu atât mai interesantă. De asemenea, lumea care populează bisericile şi mănăstirile de aici şi de aiurea este descrisă cu umor şi fără nici o sfială. De la baba smochinită care "se jăluie", la profesoara cu ochii roşii şi pardesiu demodat care se pune pe plâns de cum începe să vorbească şi femeile în vârstă, pline de bani, care practică turismul religios din lipsă de imaginaţie sau de ceva mai bun de făcut, toate personajele sunt bine gândite şi şlefuite pentru a se încadra în fresca pe care gândit-o autorul. Absurditatea înmormântărilor cu ştaif, prezenţa în faţa sicriului a oamenilor de afaceri şi a interlopilor, a politicienilor şi "doctorilor cu arginţi", a ştiristelor plictisite şi a actorilor de "însemnătate judeţeană" evocă un tablou cinic, dar real al lumii în care trăim. Sunt pagini reuşite care pot, cu siguranţă, supravieţui şi independent de roman.

Dacă ar fi să îi reproşez ceva romanului lui Radu Părpăuţă ar fi încercarea, puţin forţată pe alocuri, de a fi mereu amuzant şi spiritual. Dar nimeni nu este perfect, cu atât mai puţin personajul central imaginat de autorul ieşean. Una peste alta, romanul de faţă încearcă a-i oferi cititorului său un mic răgaz, un mic zâmbet şi confirmarea că lumea este văzută şi de alţii în nuanţe cenuşii, dar şi că acest lucru nu este un motiv de întristare. Eu una sper să mă mai întâlnesc pe Cozma Răcoare şi într-un roman viitor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu