„Uneori, își pierde speranța în posibilitatea de a comunica: poate că oamenii nu sunt decât niște corăbii pe mare, separate de ceață, care își aruncă reciproc, ocazional, câte o luminiță vagă în depărtare și schimbă câte un salut scurt, în timp ce se depășesc. Dar singurătatea este intolerabilă, iar ea încearcă tot timpul să scape de ea. Rezistă transformând radical ceea ce-o deprimă.”
Acesta e un fragment din gândurile secrete ale lui Michéle Blondel, artistă contemporană care sculptează în cristal și care modelează organe genitale din deșeuri și ceramică pentru ca apoi să le plaseze în fabrici, printre muncitorii anesteziați de efort. Neliniștile ei sunt plasate de Theodore Zeldin într-un context mai larg: grijile și fricile noastre de zi cu zi. De ce fugim și unde găsim refugiul? De ce suntem curioși? Mai important, ce ne trezește curiozitatea? E neapărat nevoie să fim într-un cuplu pentru a fi fericiți? Putem să cunoaștem cu adevărat sufletul altcuiva? O istorie intimă a omenirii este o carte atipică – tandră, filosofică, ridicându-te până la înălțimea celor mai complicate idei, pentru ca apoi să-ți examineze propria viață și căutând să-ți ofere o soluție. Totul... imitând un manual de istorie. Metoda însă e departe de a fi didactică: cronologia e cea pe care o știm cu toții, dar e în așa fel plasată încât să se împletească armonios cu destine individuale și cu probleme private. De la Theodore Zeldin încoace, istoria devine prilej de meditație, prietena vorbăreață care îți spune în momentele tale de criză O să fie bine!, ce are ea în plus? Argumente! Multe! Reale! Persuasive!
www.hoffmann-und-campe.de
Aoleu! Iar mă ascultă la istorie!
Adolescența noastră s-a consumat în mare parte într-o sală de clasă. Am întâlnit profesori de tot felul, ne-am confruntat cu tot felul de colegi, am iubit o majoretă, am râs de o tocilară, am fumat sau nu în spatele liceului, dar mai presus de toate... ne-am deprins cu frica aceea specifică de a fi vulnerabili în fața unui catalog deschis arbitrar. Istoria, una dintre torturile săptămânale din orar, se dovedea impenetrabilă ca o cetate ateniană: prea multe date, tabele, figuri și nume. O cursă contra-cronometru împotriva capacităților noastre de memorare.
Theodore Zeldin răstoarnă tot ce a fost. Cărturar de Oxford, deci deprins cu toate formalitățile, educat în stil clasic, jumătate rus, jumătate evreu, autorul a căutat întotdeauna să-și folosească mintea pentru a descoperi o soluție la nefericirea cea de toate zilele. În opinia lui, un intelectual autentic nu trebuie să se separe de lume, ci să o cunoască în deplinătatea ei, făcând legăturile corecte și îmbunătățindu-și propria existență și apoi pe a celorlalți.
O istorie intimă a omenirii este un astfel de proiect: cartea e structurată în 25 de capitole, de fapt 25 de întrebări esențiale, pornind de la povești de viață și apoi făcând scurte incursiuni în tot ce au simțit și au făcut oamenii de-a lungul timpului pentru a găsi o soluție. După o asemenea lectură, nu devii subit as în istoria universală, dar tot ce ai învățat în școală beneficiază acum de o perspectivă largă și înarmat cu așa ceva, devii mai puternic. Miza nu e să răspunzi corect la toate întrebările de tipul Vrei să fii milionar?, ci să înțelegi cum să fii un om mai bun și cum să abordezi viața mai bine. E o carte indispensabilă pentru că e lipsită de orgoliu – empatizează total cu problemele publicului și îl eliberează de toate inhibițiile, alea împământenite odată cu prima notă de 4.
De la Știați că... la Aaaahaaaa!
O istorie intimă a omenirii nu se ascunde după fraze elegante și nu abordează subiecte sigure. Fără niciun fel de discriminare sau pudoare, Theodore Zeldin vorbește despre tot și toate, nu se sfiește că din când în când există riscul să emită câte o opinie neavizată căci... deh, nu suntem experți în TOT, dar ține neapărat să transmită un mesaj puternic: nici nu contează, totul e omenesc, e sănătos să cercetăm cu mintea tot ce ne înconjoară.
De pildă, se întreabă de ce a evoluat gătitul mai mult decât sexul? E vreo legătură între ele și de ce gastronomia a luat-o înaintea patului? Două plăceri senzuale comune, mâncarea și sexul, se bazează pe gratificare imediată, cruzime, reciprocitate și deviații ocazionale (nevoia de stranietate). Când poziția misionarului a devenit o banalitate, chinezii au glorificat moda picioarelor-lotus, femeile fiind constrânse să meargă în niște pantofi incredibil de mici doar pentru a deveni un fetiș, asta cu riscul de a-și deforma picioarele pe viață.
În Europa, cochetele și-au luat corsete ireal de strâmte pentru a obține efectul taliei de viespe. În bucătărie, după descoperirea focului, carnea gătită a devenit curând un deliciu comun, așa că au apărut chefii, predicând rafinamentul a ceea ce azi numim haute cuisine – combinații stranii în cantități incredibil de mici.
Elementul de legătură e că oamenii au simțit mereu nevoia de a interacționa cu un corp străin, ceva care să le amenințe siguranța, ceva care să le condimenteze viața, dar care să nu pună în pericol sentimentul că ei, cei care consumă, dețin controlul. Cartea e plină de asemenea paradoxuri despre natura umană și e fascinant să urmărești tot traseul. Nu vă spun mai multe, dar deschideți cartea lui Zeldin dacă vreți să aflați de ce termenul de dating aparținea inițial argoului săracilor, de ce a fi homosexual era la început o onoare, de ce islamismul a fost prima religie care a glorificat comerțul, de ce oamenii de afaceri pot face mai mult bine decât își închipuie folosindu-se de statutul lor special de intermediari, de ce violența râvnește după respect și de ce singurătatea nu mai e de mult timp un stigmat social.
Te zăpăcește de cap…
O istorie intimă a omenirii nu este o lectură ușoară. Având în vedere că nu urmează structura unui manual școlar, ordinea cronologică devine irelevantă, dar dacă vrei să pricepi ceva din toată galeria de răspunsuri, e necesar să citești cu creionul în mână, notându-ți într-un carnet sau într-un Word ceea ce te interesează în mod direct. Nu e nevoie să citești cartea de la pagina 1 la pagina 451, sari la ce întrebare te frământă, „sapi” mai departe în ce direcție vrei, urmărind sugestiile bibliografice, îți pui întrebări, lași cartea asta pe noptieră un an de zile dacă așa simți, citești în metrou câteva pagini, fugar, până ajungi la Eroilor, meditezi la proprii dușmani (da, e un capitol și despre așa ceva) și apoi, plin de compasiune (vezi capitolul 14), îi faci loc bătrânei care îți administrează un cot în falcă pentru a ieși din metrou înaintea ta.
Theodore Zeldin te invită să trăiești cu stil: răbdător, alert, așteptând momentul potrivit în care să fugi sau în care să lupți, afirmându-ți eroismul individual, minor, dar revelator pentru propria personalitate. Pe scurt, cartea asta e despre curajul de a fi noi înșine, iar cu Theodore Zeldin alături, te simți complet liber – liber să fii tu, liber să fii altul, liber să trăiești așa cum vrei, chiar liber să nu fii liber, dacă așa simți. E un teren de joacă pentru toată lumea, premisa de la care pleacă e simplă: Ca să fii fericit, trebuie să fii curios! Hmmm...fair enough!
PS: Dacă nu vă puteți concentra să citiți această carte pentru că aveți probleme în cuplu, Theodore Zeldin nu se supără, mai mult decât atât, vă dă câteva sfaturi pe filiera TED. După ce vă regăsiți pacea interioară, citiți această carte, merită!
PLUSURI
O incursiune proaspătă în istoria universală, analogii intelectuale inedite, stil relaxat;
MINUSURI
Coperta (detaliu din Gabrielle D’Estrées și una dintre surorile ei) s-ar putea să îi inducă pe ceilalți în eroare; dap, o să creadă că citești un roman erotic, un Fifty Shades, varianta soft, de epocă. Sugestie: în deplasare, coperta IV spre exterior, coperta I lipită de palton sau și mai bine, fără inhibiții, așa cum pică.
RECOMANDARI
Pentru istoricii pasionați, pentru curioși, pentru fricoși, pentru nefericiți, pentru părinți, pentru elevii care nu înțeleg de ce trebuie să învețe despre azteci în România lui 2017, pentru filosofii în devenire, pentru ambițioși, pe scurt... pentru toată lumea!
