Suflete în noapte

Kent Haruf
Suflete în noapte
Editura Pandora M, 2017
Traducere din limba engleză de Paul Slayer Grigoriu



*****
Intro

Addie Moore şi Louis Waters sunt doi oameni în vârstă dintr-un mic orăşel de câmpie american, care îşi duc zilele fiecare în singurătate după ce rămân văduvi şi copiii pleacă să-şi vadă de vieţile lor. Deşi sunt vecini, nu ştiu mare lucru unul despre celălalt, dar lucrurile se vor schimba când femeia îi propune un aranjament puţin ciudat: să-şi petreacă nopţile împreună.
Înfruntând prejudecăţile comunităţii, cei doi se regăsesc noapte de noapte şi îşi alungă singurătatea, spunându-şi unul altuia poveşti de viaţă şi legând o prietenie care nu ţine cont de vârstă. Treptat, prietenia lor se transformă în ceva mult mai profund, iar istoria unei iubiri târzii nu se stinge.

"Poate că fericirea e mai puţin previzibilă decât nefericirea, dat fiind că ţine de libertate. Şi întocmai ca libertatea, nu e niciodată sigură; nu poate dura la nesfârşit. Dar poate fi adevărată şi, în acest roman minunat, ne putem bucura şi noi de ea." (The Guardian)

"Pe un ton blând şi încărcat de melancolie, romanul lui Kent Haruf, publicat postum, vorbeşte despre un lucru esenţial: profunzimea se află tocmai în lucrurile simple." (The New York Times)

"Fermecător... De o simplitate cuceritoare. Un roman şlefuit cu grijă, un ultim dar pe care mult îndrăgitul autor american l-a oferit cititorilor săi." (The Washington Post)

Fragment

Pentru Cathy

1

Şi apoi a sosit ziua în care Addie Moore i-a făcut o vizită lui Louis Waters. Era o seară de mai, chiar înainte de lăsarea întunericului.
Stăteau la un cvartal distanţă unul de altul în partea cea mai veche a oraşului, cu ulmi şi sâmbovine şi un singur arţar crescut lângă bordură şi peluze verzi întinse de la trotuar până la casele cu două etaje. Ziua fusese cald, dar acum, pe seară, se făcuse răcoare. Merse de-a lungul trotuarului pe sub pomi şi se opri acasă la Louis.
Când Louis a venit la uşă, ea i-a spus, Am ceva de vorbit cu tine, pot să intru?
S-au aşezat în camera de zi. Îţi aduc ceva de băut? Un ceai?
Nu, mulţumesc. S-ar putea să nu stau cât să-l beau. S-a uitat de jur împrejur. Arată bine casa ta.
Diane avea mereu grijă de casă. Fac şi eu ce pot.
Tot bine arată, a spus ea. N-am mai fost aici de ani de zile.
S-a uitat pe fereastră la curtea laterală unde noaptea se înstăpânea şi până în bucătărie, unde o lumină strălucea deasupra chiuvetei şi a bufetului. Totul era curat şi ordonat. El o privea. Era o femeie frumoasă, totdeauna o socotise aşa. În tinereţe avusese părul negru, dar acum era alb şi tuns scurt. Era în continuare suplă, doar talia şi şoldurile i se îngreuiaseră un pic.
Pesemne te întrebi ce caut aici, a spus ea.
Păi, nu cred că ai venit până aici ca să-mi spui că locuinţa mea arată bine.
Nu. Vreau să-ţi fac o sugestie.
A?
Da. Un fel de propunere.
Bine.
Nu o cerere în căsătorie.
Nici la asta nu mă gândeam.
Dar e o întrebare cam în genul căsătoriei. Dar nu ştiu dacă pot acum. M-a cam luat bâţul. E ca o căsătorie, nu?
Ce anume?
Bâţul.
Poate fi.
Da. Păi, hai c-o s-o spun.
Te ascult, a spus Louis.
Mă-ntrebam dacă ai vrea să vii pe la mine din când în când să dormi cu mine.
Ce? Cum adică?
Adică suntem amândoi singuri. Am stat aşa de prea multă vreme. Ani. Mă simt singură. Mă gândesc că poate şi tu. Mă-ntrebam dacă vrei să vii şi să dormi cu mine noaptea.
Şi să vorbim.
S-a uitat lung la ea, a privit-o, curios de acum, prudent.
Nu spui nimic. Te-am lăsat fără grai?
Cred că da.
Nu vorbesc despre sex.
Mă întrebam.
Nu, nu sex. Nu aşa văd lucrurile. Cred că mi-am pierdut demult orice impuls sexual. Mă gândeam să trecem împreună noaptea. Şi să stăm în pat la căldură, prieteneşte. Să stăm întinşi în pat împreună şi tu să rămâi peste noapte. Noaptea e cel mai rău. Nu-i aşa?
Ba da, aşa e.
Ajung să iau pastile ca să dorm şi citesc până târziu şi apoi mă simt buimacă a doua zi. Nu sunt bună de nimic, nici pentru mine, nici pentru alţii.
Mi s-a întâmplat şi mie.
Dar cred că aş putea să dorm din nou dacă ar mai fi cineva cu mine în pat. Cineva drăguţ. Apropierea. Să stai de vorbă noaptea, pe întuneric.
A aşteptat.
Ce zici?
Nu ştiu. Când ai vrea să-ncepem?
Când vrei tu. Dacă... dacă vrei. Săptămâna asta.
Lasă-mă să mă gândesc.
Bine. Dar vreau să mă suni în ziua în care vii, dacă o să se-ntâmple. Ca să ştiu să te aştept.
Bine.
Aştept un semn de la tine.
Şi dacă sforăi?
Dacă sforăi, sforăi, sau te laşi.
El a râs.
Asta ar fi o premieră.
S-a ridicat şi a ieşit şi s-a întors acasă, iar el a rămas la uşă privind-o, pe femeia aceea de şaptezeci de ani, nu foarte înaltă, cu părul alb, cum mergea pe sub pomi prin peticele de lumină revărsate din felinarul de la colţ. Ce naiba, şi-a spus. Nu te ambala.

2

A doua zi, Louis s-a dus la frizerul de pe strada principală şi s-a tuns scurt, aproape zero, şi l-a întrebat pe frizer dacă mai bărbierea şi frizerul i-a spus că da, aşa că s-a şi bărbierit. Apoi s-a dus acasă şi a sunat-o pe Addie şi i-a spus: Aş vrea să trec pe la tine în seara asta, dacă mai vrei.
Da, a spus ea. Mă bucur.
A luat o cină uşoară, doar un sendviş şi un pahar cu lapte, nu voia să se simtă greu şi plin în patul ei, apoi a făcut un duş lung şi fierbinte şi s-a periat pe îndelete. Şi-a tăiat unghiile de la mâini şi de la picioare şi, la lăsarea întunericului, a ieşit pe uşa din spate şi a luat-o pe aleea din dosul casei, cu o pungă de hârtie cu pijamaua şi periuţa de dinţi înăuntru. Era întuneric
pe alee şi paşii îi scârţâiau pe pietriş. În casa de peste drum era lumină şi o vedea din profil pe femeia care stătea la chiuveta din bucătărie. A intrat în curtea din spate a lui Addie Moore, a trecut de garaj şi de grădină şi a bătut la uşa din spate. A aşteptat ceva. Pe strada din faţă a trecut o maşină, cu farurile aprinse. Îi auzea pe copiii de liceu cum se claxonau unii pe alţii pe strada principală. Apoi lumina de pe verandă s-a aprins deasupra lui şi uşa s-a deschis.
Ce cauţi aici, în spate? a spus Addie.
Am zis că aşa nu mă vede lumea.
Nu-mi pasă. Vor afla. O să vadă cineva. Vino pe la uşa din faţă, pe trotuar. M-am hotărât şi nu-mi pasă ce crede lumea.
Am făcut asta prea multă vreme - toată viaţa. Nu mai am de gând să trăiesc aşa. Dacă vii pe alee pare că facem ceva greşit sau ceva scandalos, de care să ne fie ruşine.
Am fost prea multă vreme profesor într-un oraş mic, a spus el. Asta este. Dar fie. O să vin pe la uşa din faţă data viitoare.
Dacă va mai fi o dată viitoare.
Nu crezi că va fi? a spus ea. E doar o aventură de-o noapte?
Nu ştiu. Poate. În afară de partea cu sexul, bineînţeles. Nu ştiu cum o să meargă.
N-ai încredere? a spus ea.
În tine am. Pot să am încredere în tine. Deja îmi dau seama de asta. Dar nu sunt sigur că mă ridic la înălţimea ta.
Ce vorbeşti? Cum adică?
Dacă am curaj, a spus. Dacă sunt dispus să risc.
Da, dar eşti aici.
Aşa e. Sunt aici.
Atunci fă bine şi intră. Nu trebuie să stăm aici toată noaptea. Chiar dacă nu avem de ce să ne fie ruşine.
A urmat-o pe veranda din spate, apoi în bucătărie.
Hai să bem ceva mai întâi, a spus ea.
Bună idee.
Bei vin?
Un pic.
Dar preferi berea?
Da.
O să iau bere data viitoare. Dacă va fi o dată viitoare, a spus ea.
Nu-şi dădea seama dacă glumeşte sau nu. Dacă va fi, a spus el.
Vrei vin alb sau roşu?
Alb, te rog.
A scos o sticlă din frigider şi a turnat pentru amândoi câte jumătate de pahar şi s-au aşezat la masa din bucătărie. Ce-i în sacoşă? a spus ea.
Pijamaua.
Asta înseamnă că eşti de acord să încercăm măcar o dată.
Da. Asta înseamnă.
Au băut vinul. Mai vrei?
Nu, nu cred. Putem să vedem casa?
Vrei să-ţi arăt camerele şi planul.
Vreau doar să ştiu un pic mai bine unde mă aflu, fizic.
Ca să poţi s-o ştergi dacă e cazul, pe întuneric.
Nu, nu la asta mă gândeam.
S-a ridicat şi el a urmat-o în sufragerie şi în camera de zi.
Apoi l-a dus sus la cele trei dormitoare, iar camera mare din faţă cu vederea spre stradă era a ei. Aici am dormit dintotdeauna, a spus. Gene avea dormitorul din spate şi foloseam cealaltă cameră ca birou.
Era o baie la capătul holului şi alta lângă sufragerie, la parter. Patul din cameră era foarte mare, cu o cuvertură uşoară de bumbac pe el.
Ce zici? a spus.
Casa e mai mare decât credeam. Mai multe camere.
A fost o casă bună pentru noi. Stau aici de patruzeci şi patru de ani.
De la doi ani după ce m-am mutat înapoi aici cu Diane.
Demult.

3

Cred că mă duc până la baie, a spus ea.
Cât a ieşit, el s-a uitat la fotografiile de pe noptieră şi la cele atârnate de pereţi. Fotografii de familie cu Carl în ziua nunţii, pe treptele unei bisericii. Ei doi, la munte lângă un pârâu. Un căţel alb cu negru. Îl ştia un pic pe Carl, un om de treabă, destul de liniştit, cu douăzeci de ani în urmă le vindea asigurări pe recolte şi tot felul de alte asigurări oamenilor din întreg ţinutul Holt, fusese ales în două rânduri primar. Louis nu-l cunoscuse prea bine. Acum se bucura de asta. Erau fotografii cu fiul lor. Gene nu semăna cu niciunul dintre ei. Un băiat înalt şi slab, foarte serios. Şi două fotografii cu fiica lor când era mică.
Când ea s-a întors, el a spus: Cred că merg şi eu la baie.
A intrat şi a folosit toaleta şi s-a spălat conştiincios pe mâini şi a stors un vârf mic din pasta ei de dinţi şi s-a spălat pe dinţi şi apoi s-a descălţat şi s-a dezbrăcat şi şi-a pus pe el pijamaua.
Şi-a împăturit hainele deasupra pantofilor şi le-a lăsat în colţ, lângă uşă, şi s-a întors în dormitor. Ea îşi pusese o cămaşă de noapte şi era în pat, cu veioza de pe partea ei aprinsă şi lumina din tavan stinsă şi fereastra crăpată un pic. Adia un vânt uşor şi răcoros. A rămas în picioare în dreptul patului. Ea a dat deoparte cuvertura şi pătura.
Nu te bagi în pat?
Mă gândesc.
S-a băgat în pat, pe partea lui, şi a tras pătura şi s-a lăsat pe spate. Nu spunea încă nimic.
La ce te gândeşti? a spus ea. Eşti extrem de tăcut.
La cât de ciudat e totul. La cât de nou e să fiu aici. La cât de nesigur sunt, şi un pic stresat. Nu ştiu la ce mă gândesc. Un ghiveci.
E ceva nou, nu-i aşa, a spus ea. O noutate bună, aş zice.
Tu nu?
Ba da.
Ce faci înainte de somn?
A, mă uit la ştirile de la zece şi mă bag în pat şi citesc până adorm. Dar nu ştiu dacă o să pot să dorm în seara asta. Sunt prea încordat.
O să sting lumina, a spus ea. Putem să mai vorbim.
S-a întors în pat şi el s-a uitat la umerii ei goi netezi şi la părul strălucitor în lumină.
Apoi s-a făcut întuneric şi doar lumina din stradă se mai vedea slab în cameră. Au vorbit despre lucruri banale, ca să se obişnuiască un pic unul cu altul, despre întâmplările mărunte obişnuite în orice oraş, despre sănătatea bătrânei doamne Ruth care locuia între casele lor, despre asfaltarea Birch Street. Apoi au tăcut.
După o vreme el a spus, Ai adormit?
Nu.
M-ai întrebat la ce mă gândeam. Printre altele: mă bucur că nu l-am cunoscut prea bine pe Carl.
De ce?
Nu m-aş simţi aşa de bine aici dacă l-aş fi cunoscut.
Dar eu am cunoscut-o destul de bine pe Diane.
O oră mai târziu, ea dormea şi respira liniştit. El era încă treaz. O privise. Îi vedea chipul în lumina slabă. Nu se atinseseră. La trei dimineaţa, el s-a sculat şi s-a dus la baie şi s-a întors şi a închis fereastra. Se stârnise vântul.
La ivirea zilei, s-a sculat şi s-a îmbrăcat în baie şi a privit-o din nou pe Addie Moore în pat. Se trezise.
Ne mai vedem, a spus el.
Eşti sigur?
Da.
A ieşit şi a mers până acasă pe trotuar, prin dreptul caselor din vecinătate şi a intrat şi şi-a făcut cafea şi a mâncat pâine prăjită cu ouă şi a ieşit şi a lucrat grădina câteva ore şi s-a întors în bucătărie şi a luat un prânz timpuriu şi a dormit adânc după masă, două ore.

4

Când s-a trezit în acea după-amiază şi-a dat seama că se simţea rău. S-a sculat şi a băut apă şi simţea că arde. S-a gândit o vreme şi a hotărât să o sune. La telefon i-a spus, Tocmai am tras un pui de somn şi nu mă simt bine, o durere de stomac şi de spate. Îmi pare rău. Nu vin în seara asta.
Am înţeles, a spus ea şi a închis.
Şi-a sunat medicul şi s-a programat pentru a doua zi de dimineaţă. S-a culcat devreme şi a transpirat peste noapte şi nu a putut să doarmă şi dimineaţa nu a avut poftă de mâncare, apoi s-a dus la doctor, care l-a trimis la spital să-şi facă analize de sânge şi de urină. A aşteptat pe hol până când laboratorul a fost gata cu rezultatele şi apoi a fost internat cu o infecţie de tract urinar.
I-au dat antibiotice şi a dormit aproape toată după-amiaza şi iar a stat treaz aproape toată noaptea. Dimineaţa se simţea mai bine şi i-au spus că probabil aveau să-l externeze spre seară.
A luat micul dejun şi prânzul şi a tras un pui de somn şi când s-a trezit pe la trei ea era pe scaunul de lângă pat. A privit-o.
Nu glumeai, a spus.
Asta ai crezut?
Am crezut că doar spui că nu te simţi bine. Că ai hotărât că nu vrei să stai cu mine peste noapte.
Mă temeam că asta crezi.
Mă gândeam că n-o să meargă, a spus ea.
M-am gândit ieri la tine toată ziua şi toată noaptea şi toată ziua de azi, a spus el.
La ce te gândeai?
La cum o să-mi interpretezi greşit telefonul. Şi la cum să-ţi explic că vreau să vin în continuare noaptea şi să fim împreună.
La cum îmi doream acest lucru mai mult decât mi-am dorit orice altceva de multă vreme încoace.
Şi de ce nu m-ai sunat? Ca să-mi spui?
M-am gândit că ar fi şi mai rău, că ar suna cu atât mai mult ca şi cum aş fi inventat toată povestea.
Mi-ar fi plăcut să fi încercat.
Ar fi trebuit. De unde ai aflat că sunt la spital?
Vorbeam azi-dimineaţă cu Ruth, vecina de alături, şi mi-a spus: Ai auzit de Louis? Am spus, Ce-i cu el? E la spital. Ce-a păţit? Au spus că are nu ştiu ce infecţie. Atunci am înţeles, a spus ea.
N-am de gând să te mint, a spus el.
Bine. Niciunul dintre noi n-o să mintă. Deci mai vii?
Cum mă simt mai bine şi sunt sigur că am scăpat. Mă bucur să te văd, a spus el.
Mulţumesc. Arăţi destul de şifonat în momentul ăsta.
N-am avut timp să-mi pun faţa.
Ea a râs. Nu-mi pasă, a spus. Nu asta am vrut să spun.
Făceam pur şi simplu o remarcă, o observaţie.
Tu, în schimb, arăţi destul de bine, a spus el.
Ai sunat-o pe fiica ta?
I-am spus să nu-şi facă griji. Că ies într-o zi şi că nu are de ce să-şi bată capul. N-o să trebuiască să-şi ia liber de la muncă.
Nu vreau să vină să mă vadă. Locuieşte în Colorado Springs.
Ştiu.
E profesoară, ca mine. Apoi n-a mai spus nimic. Vrei ceva de băut? Pot s-o chem pe asistentă.
Nu. Mă duc acasă.
Te sun după ce ajung acasă şi mă simt din nou bine.
Bine, a spus ea. Am luat deja bere.
A plecat şi el a privit-o cum iese din încăpere şi s-a întins în pat aşteptând să adoarmă din nou, dar i-au adus cina şi s-a uitat la ştiri în timp ce mânca şi apoi a stins televizorul şi a privit pe geam şi s-a uitat cum se întuneca afară, deasupra câmpiei întinse dinspre miazănoapte de oraş.

5

În după-amiaza următoare l-au externat. Dar probabil că fusese mai bolnav decât crezuseră şi i-a luat aproape o săptămână să-şi revină, să se simtă suficient de bine încât să sune şi s-o întrebe dacă putea să vină pe la ea în seara aceea.
Te-ai simţit în continuare rău?
Da. Nu ştiu de ce m-a ţinut aşa de mult.
A făcut duş şi s-a bărbierit şi şi-a dat cu loţiune şi la lăsarea întunericului şi-a luat sacoşa de hârtie cu pijamaua şi periuţa de dinţi şi a mers prin faţa caselor vecinilor şi a bătut la uşă.
Addie a venit imediat. Păi. Arăţi mai bine. Hai înăuntru.
Avea părul pieptănat pe spate şi era drăguţă.
Au stat din nou la masa din bucătărie şi au băut şi au stat un pic de vorbă. Apoi ea a spus, Aş urca, tu?
Şi eu.
A pus paharele în chiuvetă, iar el a urmat-o sus. S-a dus la baie şi şi-a pus pijamaua pe el şi şi-a împăturit hainele în colţ.
Ea era în pat, în cămaşa de noapte, când a intrat în cameră. A tras păturile şi el s-a întins.
Nu ţi-ai lăsat pijamaua aici data trecută. Ăsta a fost alt motiv pentru care n-am crezut că o să mai vii.
M-am gândit că aş părea impertinent. Ca şi cum aş crede că e ceva de la sine înţeles. Nici nu ne spuseserăm mare lucru.
Păi de acum poţi să-ţi laşi pijamaua şi periuţa de dinţi aici, a zis ea.
Asta o să mă ajute să nu mai consum atâtea pungi de hârtie, a spus el.
Da. Exact. Ai chef să vorbim despre ceva anume? a întrebat ea. Nimic important. Doar ca să începem conversaţia.
În mare, îmi vin în cap o mulţime de întrebări.
Am şi eu câteva, a spus ea. Dar care sunt ale tale?
Mă întrebam de ce m-ai ales pe mine. Nu ne cunoaştem prea bine.
Credeai că o să aleg pe oricine? Că îmi doresc pur şi simplu pe cineva care să mă încălzească noaptea? Orice bătrân cu care să stau de vorbă?
Nu asta credeam. Dar nu ştiu de ce m-ai ales pe mine.
Îţi pare rău?
Nu. Nicidecum. Sunt doar curios. Mă întrebam.
Pentru că eu cred că eşti un om bun. Un om cumsecade.
Sper.
Eu cred că eşti. Şi întotdeauna m-am gândit cumva la tine ca la cineva care ar putea să-mi placă şi cu care aş putea să stau de vorbă. Tu cum te gândeai la mine, dacă te-ai gândit vreodată?
M-am gândit la tine, a spus el.
Cum?
Ca la o femeie care arată bine. Un om consecvent. De caracter.
De ce spui asta?
Din felul în care trăieşti. Cum ţi-ai organizat viaţa după ce a murit Carl. Au fost vremuri grele pentru tine, a spus el. Asta vreau să spun. Ştiu cum mi-a fost după ce a murit soţia mea, şi am văzut că te-ai descurcat mai bine decât mine. Am admirat acest lucru.
N-ai trecut niciodată pe la mine şi n-ai spus nimic, a zis ea.
Nu voiam să pară că mă bag unde nu-mi fierbe oala.
N-ar fi părut aşa. Mă simţeam foarte singură.
Am presupus asta. Dar tot n-am făcut nimic.
Ce altceva vrei să ştii?
De unde eşti. Unde ai copilărit. Cum erai când erai mică.
Cum erau părinţii tăi. Dacă ai fraţi. Cum l-ai cunoscut pe Carl.
Ce relaţie ai cu fiul tău. De ce te-ai mutat la Holt. Cine sunt prietenii tăi. În ce crezi. Cu ce partid votezi.
O să ne distrăm bine stând de vorbă, nu-i aşa? a spus ea.
Şi eu vreau să ştiu toate aceste lucruri despre tine.
Nu trebuie să ne grăbim, a zis el.
Nu, o luăm pe îndelete.
S-a întors în pat şi a stins veioza şi el s-a uitat din nou la părul ei strălucitor în lumină şi la umerii ei goi, şi apoi, în întuneric, ea l-a luat de mână şi a spus noapte bună şi, după puţin timp, a adormit. Îl uimea cât de repede putea să adoarmă.