„În Noiembrie 1989, Zidul Berlinului – simbolul din beton plin de graffitti, al diviziunii dintre Estul comunist și Vestul capitalist – a fost dărâmat; demonstranți fericiți din ambele părți dansau și se cățărau pe ruinele războaielor ideologice ale Europei. Tot în acel an, comunismul primise o altă lovitură prin protestele populare (reprimate cu brutalitate) din Piața Tienanmen din Beijing. Astfel, la exact un secol după ce ascensiunea comunismului internațional organizat fusese marcată de înființarea celei de-a Doua Internaționale a partidelor comuniste și la două sute de ani după ce populația Parisului lua cu asalt un alt simbol al ordinii autoritare – Bastilia – revoluțiile izbucneau din nou în capitalele lumii.”
Comunismul a fost, este și va fi un deziderat, o formă de guvernământ care dă bine în teorie dar eșuează lamentabil în practică, focarul perfect de infecție a societății cu flagelul corupției, al abuzului și al dictatorialismului. Am simțit-o pe pielea noastră, unii – cei tineri – trăind doar într-o lume marcată de urmările comunismului, dar alții – aceia mai în vârstă dintre noi – trăindu-i în mod direct amalgamul bizar de siguranță și nesiguranță (siguranța locului de muncă, a zilei de mâine, nesiguranța și neîncrederea atunci când venea vorba de securitate și de tot ce însemna ea vis-a-vis de prieteni și cunoscuți), de frică și relaxare (frică de aparatul represiv haotic și nedrept pe care îl reprezenta Securitatea și relaxarea când venea vorba de SRL-uri – săptămână redusă de lucru – de cariere – care existau sau nu, dar un stres prea mare pe seama asta nu ajuta), de interes și nepăsare (interes când venea vorba de ceva ce avea să fie făcut spre propria utilizare – balcoane din keder, sticle de sifon, etc – și nepăsare când venea vorba despre producția pentru stat).
David Priestland propune o analiză a fenomenului comunismului din perspectiva istorică, evolutivă. Începând cu revoluția franceză de la 1789 și continuând cu mișcările sociale care au antrenat de atunci lumea întreagă într-un interminabil vârtej al revoluțiilor, descriind apariția ideologiei marxiste și a implementării ei de către Engels și analizând scindarea acesteia în curente ca marxism romantic, comunism, social-democratism, troțkism și multe altele. Steagul roșu. O istorie a comunismului descrie cronologic evoluția unei idei care, în mai multe țări de pe mapamond, în mai multe maniere și sub mai multe forme, a devenit orânduire de stat. Pentru cine nu cunoaște această istorie, influențele diferitelor curente asupra statelor comuniste, particularitățile regimurilor fiecărei țări în parte, precum și evoluțiile fiecărei forme de guvernământ în parte, cartea de față va avea o valoare incontestabilă.
Deși sunt foarte multe de spus despre o asemenea carte – are 800 de pagini, mai bine de 1300 de trimiteri către alte opere iar bibliografia (selectivă) se întinde pe mai mult de 20 de pagini – prefer să fac referire în special la obiectivitatea cu care a fost scrisă, autorul nefăcând apologetica și, de asemenea, neplângându-i de milă vreuneia dintre părțile implicate (pentru că, după cum știm și după cum reiese și din paginile cărții, peste tot pe unde s-a instaurat comunismul au existat două tabere opuse, perfect distincte – guvernul și populația). Deși este foarte clar că marxismul, în teorie, oferea o soluție profundei crize sociale cu care se confrunta lumea la vremea la care a fost îmbrățișat de Lenin și de ceilalți revoluționari care au devenit lideri de națiuni, felul în care acesta a fost implementat, aparatele de stat represive care au asistat la instalarea puterii precum și caracterul deficitar al persoanelor care au ajuns în fruntea statelor au făcut din comunism un sistem politic la fel de detestat precum fusese și imperialismul (pe care liderii l-au copiat, oricum, în detaliu).
Este interesant de urmărit cum persoane motivate la început de starea națiunii devin de un egoism nelimitat instaurând dictaturi care vor dăinui decenii. Stalin aderă la comunism printre altele pentru că era dezamăgit de felul în care se comportau rușii cu georgienii. Cu toate acestea devine el însuși un uniformizator al națiunii ruse, deportând milioane de oameni – inclusiv georgieni – fie în Siberia, fie aiurea prin URSS și ucigând alte milioane. Mao Zedong, care lupta împotriva nedreptăților de care dădeau dovadă confucianismul și imperiul supus acestui sistem, ajunge să fie clasificat drept al doilea cel mai mare criminal din istorie (după Stalin, care ar fi ucis aproape 45 de milioane de oameni, Mao este acuzat că a omorât aproape 40 de milioane). Pol Pot, un alt lider crud, conducător al comuniștilor din Cambodgia s-a revoltat și el tot împotriva opresiunii guvernului cambodgian aservit Franței, însă a ajuns să fie un sălbatic ucigaș de cambodgieni fără apărare. La fel cu aproape toți liderii, care cei mai mulți s-au folosit de puterea oferită de poziția din partid și din aparatul statului pentru a-și asigura favoruri personale, iar consolidarea respectivei poziții a necesitat – cel puțin în mintea lor – uciderea a milioane de oameni.
Politici de stat din cele mai ciudate – de la NEP, modelul cvasi-democratic al lui Vladimir Ilici Lenin, la stalinism, modelul denumit după liderul care se va dovedi cel mai crud și mai nemilos cu poporul pentru care ar fi trebuit să lupte, la sistemul lui Tito sau cele din Cehoslovacia sau România și până la sistemele de comunism active în acest moment în China sau în Cuba – au transformat definitiv lumea și i-au imprimat o direcție de la care nu va mai putea devia niciodată, probabil, anume politica orientată social. În mod inevitabil – chiar dacă neobservat la prima vedere – comunismul a avut efecte pozitive în absolut toate statele din lume, creând o orientare către nevoile oamenilor, către societate, în ciuda părților negative pe care le-a avut și pe care, după cum spuneam, autorul le pune pe seama liderilor și a egoismului sau incapacității lor de a conduce și nu pe seama ideologiei.
PLUSURI
O foarte obiectivă istorie a comunismului – ideologia politică ce a modelat probabil cel mai marcant lumea în ultimul secol, chiar și în țările capitaliste, care au adoptat și ele anumite concepte demne de luat în considerare – Steagul roșu. O istorie a comunismului este cartea care aduce lumină în istoria evoluției comunismului atât ca ideologie, cât și ca politică de stat.
MINUSURI
Cartea este mai mult axată pe comunismul din URSS. Cel din „statele satelit” ale URSS-ului, cel din Asia (inclusiv China), din America Latină și din Africa sunt amintite doar, iar analiza lor este foarte succintă (este foarte adevărat că aprofundarea istoriei comunismului din celelalte zone cel puțin atât cât a fost aprofundat cel din URSS ar fi însemnat, probabil, necesitatea completării încă a câtorva volume la fel de mari ca și acesta).
RECOMANDARI
Recomand Steagul roșu. O istorie a comunismului celor interesați de politică sau de istorii în general, dar și celor care vor să știe cum și de ce a luat naștere comunismul, sau cum anume a reușit să se răspândească atât de diferit în toată lumea.
