joi, 28 iulie 2022

Umorul dezlănțuit. Bătălia sexelor

 


Titlu: Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor
Autor: 
Rating: 
Editura: 
Anul aparitiei: 2015
Numar pagini: 200
ISBN: 978-606-719-549-1
Cumpara cartea

 „De unde naiba să știe bărbatul care-i sunt hainele murdare??? Își miroase, timp de două ore, toate cârpele de pe scaunul-cuier. Le împarte în două grămezi, unele curate și altele murdare. Când, transpirat, anunță că a terminat, bestia de soție se înființează și ia ambele mormane la spălat.

— De ce le iei și pe-alea curate? o întreabă, confuz.

— Pentru că sunt jegoase. Și dă-le și pe toate alea de pe tine, că put.

— Dar sunt proaspăt spălate, le-am luat de-abia acum o săptămână.

Vrăjitoarea e însă de neclintit. Îi întoarce spatele și iese, lăsându-l gol, dezorientat, umilit și mirosindu-se la subraț.

* * * *

Când e o haină murdară? Când te-ai uitat la ea. Ai pângărit-o cu privirea ta. E ca și cum s-a frecat un pechinez în călduri pe ea, trebuie aruncată la spălat. Multe femei stau la ușa șifonierului și te urmăresc când îți alegi haine:

— Haaaa, tricou atins, tricou îmbrăcat, tricou împuțiiit!”

Că e cel puțin o diferență între femei și bărbați e un lucru știut care trece de aspectele evidente, ca de pildă genul. Că fiecare e cu piticii lui pe creier și nu e cu toate țiglele pe casă e ceva un pic mai greu de observat la prima vedere dar nu atât de greu de intuit mai ales atunci când te mai uiți și în ograda ta și unele scenarii ți se par desprinse cuvânt cu cuvânt din ce-ai trăit acum două zile. Și aici intervine comicul de situație, ăla de nu a fost mai comic de când se știe el, pentru că e mai ușor să râzi cu gura până la urechi atunci când de fapt nu mai e vorba despre tine.

Simona Tache și Mihai Radu revin cu o continuare a volumului Femeile vin de pe Venus, bărbații vin de la băut, de data aceast intitulat Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor.

Seria de întâmplări cotidiene povestite din perspectiva amândurora era garantată să scoată la iveală  toată paleta de râs de care dispun - de la cel la în care mă țin cu mâna de burtă la cel timid, în colțul gurii, pe care îl abordez în spații publice, că doar nu vreau să zică lumea de la metrou că sunt nebună.

Nu poți citi cartea de față serios fiind. E ca și cum ai încerca din senin să respiri pe urechi.

Mi-e greu să aleg un singur subiect și să-i dau titlul de cel mai cel sau să înșir toată gama abordată că n-am mai termina azi sau aș termina eu recenzia cu un pomelnic de idei care variază de la de ce le plac femeilor reducerile până la preferința pentru portofele a femeilor și absența ei în cazul bărbaților.

În schimb aș vrea să vă zic de ce a fost faină lectura asta:

  • Pentru că oricâtă empatie ai avea în dotare tot nu o să înțelegi 100% sexul opus
  • Pentru că dreptatea e și de-o parte și de alta a baricadei
  • Pentru că atât Simona cât și Mihai știu să facă haz de necaz
  • Pentru că unele lucruri merită explicate doar de dragul de a le explica
  • Pentru că Simona e prietena ta cea mai bună care o să-ți țină hangul când ești pachet de nervi din cauza lui
  • Pentru că Mihai e tovarășul de pahar care o să-ți mai toarne unul și o să-ți zică „lasă că vă împăcați voi până mâine”
  • Pentru că viața e prea scurtă ca să luăm lucrurile în serios și nimic nu e suficient de sacru încât să nu merite să faci puțină bășcălie

Așa că, hai, spor la râs!

  • PLUSURI

    Umorul, inteligența și autoironia de care dau dovadă autorii.

  • RECOMANDARI

    Celor ce vor să se distreze un pic sau un pic mai mult.

Categorie:  | Autor:  | Editura: 

Ciuma roșie se hrănește cu libertate personală

 




Titlu: Lumea dispărută a comunismului. O istorie orală a vieții cotidiene în spatele cortinei de fier

Autor: Peter Molloy

Rating: 

Editura: RAO

Anul aparitiei: 2012

Traducere: Cristina Vîlceanu

Numar pagini: 252

ISBN: 978-606-609-208-1

Cumpara cartea

Din comunism n-am prins decât aproape doi ani, așa că am crescut sub puterea democrației, numele lui Ceaușescu fiind doar atât, un nume dintr-un cântec. N-am știut ce înseamnă să coci bananele pentru Crăciun, într-un ziar aflat pe șifonier. N-am trăit nicicând cu groaza că oricare dintre apropiați ar putea lucra pentru Securitate și că orice vorbă rostită ar duce la condamnare și închisoare. Nu a trebuit să acționez niciodată în folosul comunității, pentru a înfăptui marele plan socialist. Comunismul, pentru generația mea, nu e decât un capitol din cartea de istorie, ceea ce ne povestesc părinții sau ce pot desluși din lamentările vârstnicilor cu privire la lipsurile, mai multe acum decât atunci, și sentimentul că nimănui nu-i pasă că țara asta se duce de râpă.


Cumpără titlul în engleză


Aici intră în scenă cartea lui Peter Molloy care conturează o imagine vie a comunismului în spatele cortinei de fier, legând între ele poveștile celor care au suferit sau prosperat de pe urma regimului impus de ciuma roșie. Tabloul astfel creat este unul cât se poate de obiectiv pentru că adună o multitudine de păreri aflate de ambele baricade. Pe de o parte îi avem pe cei care au deținut funcții de conducere în cadrul partidului, membri ai Stasi sau ai Securității, cărora treptat li s-au deschis ochii cu privire la atrocitățile comise față cei considerați a fi dușmani ai statului sau ai regimului și care au fost întemnițați și torturați pe nedrept, iar pe de altă parte sunt artiștii care tânjesc după vremea în care se alocau fonduri pentru artă deși aceasta era supusă cenzurii, micii fermieri care în absența colectivizării nu ar fi supraviețuit deși proprietățile deținute au trecut în dreptul statului sau muncitorii care dobândiseră un statut special, fiind văzuți ca eroi și piesă de rezistență în marea mașinărie care gândea totul în termen de productivitate și plan pe cinci ani.


„Trebuie să pară democratic; dar trebuie să avem totul sub control” – Ulbricht


Cel mai mare afront a fost adus libertății personale, controlată până la punctul de sufocare al individului. Oricine nu era pentru partid și politica socialistă era automat considerat dușman și trebuia convertit sau pedepsit pentru vorbele și faptele sale –„Doar un nebun nu ar fi de acord cu marile realizări ale socialismului.” (Nicolae Ceaușescu)


Implicarea regimului în viața individului era atât de mare încât proveniența unei persoane determina nivelul de educație sau profesia la care acesta avea acces sau putea să o ocupe. Copii erau considerați un bun al statului și în consecință avorturile au fost interzise, ducând la moartea multor femei datorită întreruperilor ilegale de sarcină. Sportivii erau dopați pentru a obține rezultate cât mai bune la competiții chiar dacă acest lucru a dus la grave probleme de sănătate și chiar la schimbări de sex din cauza excesului de hormoni produs. Regimul comunist trebuia să își demonstreze prin orice mijloace performanța în fața capitalismului și al țărilor vestice.


Un alt simbol al comunismului a fost cultul personalității, instaurat îndeosebi de Nicolae și Elena Ceaușescu, în cinstea cărora se recitau poezii, erau puse la cale parade și serbări. Nicolae era descris de adoratorii săi ca „măreț cârmaci”, „geniu al Carpaților” și „întâiul purtator de făclie” care era „unic precum vârful unui munte”. Oamenii lui de curte îl comparau cu Iulius Cezar, Alexandru cel Mare și Abraham Lincoln. El se autoproclama zeul secular care a fondat prima dinastie comunistă.


În zilele nostre, după prăbușirea regimului, n-au mai rămas decât clădirile - „O construcție urbană înseamna satisfacerea armonioasă a nevoii omenești de muncă, viață, cultură și recreere.”


„Lumea dispărută a comunismului” reușește să recreeze o imagine cuprinzătoare a ceea ce a fost, prezentând de-a lungul capitolelor aspectele importante ale socialismulului: oamenii partidului, ghetourile zeilor, pseudo-procesele și pedepsele aspre aplicate, eroii clasei muncitoare care se speteau pentru binele colectiv, tineretul socialist ce trebuia îndoctrinat de la o vârstă fragedă spre a nu ajunge un individ egoist tipic sistemului capitalist, distracțiile cetățenești, abolirea religiei și distrugerea fără noimă a lăcașelor de cult, poliția secretă care forma un sistem al umbrelor omniprezente și atotștiutoare, sănătatea națională care nu admitea existența SIDA doar pentru că era asociată cu prostituția și drogurile emblematice pentru capitalism, viața sexuală în socialism și sporirea cu orice preț a populației indiferent de condițiile mizere de trai, disidenții curajoși care au înotat împotriva curentului și îndocrinării cu forța și în cele din urmă prăbușirea – a zidului, a cortinei de fier și a comunismului.


În concluzie nu pot decât să apreciez cartea lui Peter Molloy pentru că și-a servit scopul de a mă informa, de a răspunde întrebărilor personale cu privire la cum era viața cotidiană atunci fără a privi evenimentele prin ochelari roz sau printr-un filtru cenușiu, fără a ridica în slăvi traiul bun sau îndestularea celor aleși în funcții de conducere și fără a minimiza lipsurile de natură materială sau cele legate de libertate ale populației.


PLUSURI

Colecția interesantă și diversă de persoane intervievate care zugrvesc o imagine detaliată a regimului comunist, cu bune și cu rele.


MINUSURI

Greșelile de dactilografiere și uneori de exprimare.


RECOMANDARI

Pasionaților de istorie, tinerilor care doresc să își intregească imaginea despre socialism și comunism.


Categorie: Istorie | Autor: Peter Molloy | Editura: RAO


Libertatea este dialogul inteligent cu propriile noastre emoții

 


Titlu: Libertatea interioară. Cum să ne eliberăm de temerile, prejudecățile și dependențele noastre
Autor: 
Rating: 
Editura: 
Anul aparitiei: 220
Traducere: 
Numar pagini: 554
ISBN: 978-606-40-0771-1

Am citit acum câțiva ani Trei prieteni, în căutarea înțelepciunii și m-am îndrăgostit de dialogurile pline de vervă, inteligență și înțelepciune ale acestor trei minunați prieteni: Christophe Andre, medic psihiatru și unul dintre cei mai cunoscuți specialiști francezi în psihologia emoțiilor, Alexandre Jollien, filosof și eseist și Matthieu Ricard, fost cercetător în biologie care a devenit călugăr budist și interpretul pentru spațiul francofon al lui Dalai Lama. Este o experiență absolut minunată să citești discuțiile acestor trei oameni, foarte diferiți unul de celălalt, dar împărtășind aceeași dragoste pentru oameni, pentru știință și pentru…viață.De aceea, am fost fericită atunci când am primit cea de-a doua carte a dialogurilor lor, Libertatea interioară.

Ca și prima, este o carte pe care nu vrei să o lași din mână, dar pe care te forțezi să o citești într-un ritm mai încet nu numai pentru a o savura, dar și pentru a reflecta la extraordinara bogăție de idei, concepte și experiențe pe care cei trei le împărtășesc cu generozitate și inteligență. Și, nu în ultimul rând, pentru a decide tu, cititorul, ce poți aplica din această înțelepciune asupra propriei tale vieți pentru a găsi ceva mai mult sens și intenționalitate în modul în care trăiești. Greu exercițiu… care îți solicită răbdarea, dar care merită pe deplin… cartea este doar pretextul, fundalul unei schimbări pe care o poți face.

O sursă importantă a lipsei noastre de libertate interioară, spun autorii, este stagnarea în așteptări, speranțe și frici care pot fi foarte toxice, în absența unei atitudini active în fața vieții.

Să speri că vei câștiga la Loto și să nu faci nimic cu viața ta nu e același lucru cu a trage nădejde că vei câștiga la un moment dat lozul cel mare și a continua totuși să muncești să să te bucuri de viață alături de prietenii tăi. Cred că nădejdile noastre sunt toxice numai dacă se însoțesc de o formă de concentrare exclusive asupra obiectului așteptărilor noastre și de una de dezertare din tot ce înseamnă restul vieții noastre. Poți fi îndrăgostit foarte tare de cineva și poți trage nădejde că într-o bună zi vei închega o legătură cu acea persoană, dar aceasta nu este o nădejde patologică dacă, între timp, continui să te vezi cu prietenii, să lucrezi, să te bucuri de toate celelalte laturi ale vieții. Ceea ce îmi pare că este marea sursă a suferinței este replierea asupra sinelui, concentrarea exclusivă a nădejdii asupra unui singur obiect. Nu trebuie să ne lăsăm tulburați la gândul că există în viață tot soiul de suferințe și speranțe, ci trebuie să avem grijă ca ele să se înscrie într-o relație… deschisă, fluidă, vie și activă cu lumea.”.

Urmărind tema libertății interioare ca o poartă către înțelepciune, fericire și o viață trăită cu sens, autorii abordează și modul în care emoțiile dificile pot deveni o sursă de suferință atunci când nu mai sunt privite ca un indiciu despre starea noastră, ci sunt lăsate să se exprime fără opreliște și să preia controlul asupra noastră.

Libertatea presupune să porți un dialog inteligent cu propriile emoții, să înveți să le lași să slăbească în intensitate pe măsură ce apar. Astfel, nu vom suprima furia, dar vom evita ca aceasta să se transforme în cauza unor suferințe. Și aici înțelepciunea este sinonimă cu libertatea.”

Cartea este o colecție de perle de înțelepciune, argumente științifice bine fundamentate, experiențe personale ale celor trei, reflecții, concluzii… și o invitație la a ne re-gândi modul în care trăim și a aduce mai mult sens experiențelor noastre.

Fiecare capitol al cărții se încheie cu un fel de rezumat al ideilor exprimate de către cei trei autori, oferindu-ne ocazia de a fixa în memorie cele mai importante mesaje.

Vă recomand cartea ca pe un exercițiu de dezvoltare personală, de reflecție și de înțelegere. Avem nevoie mai mult decât oricând de asemenea oportunități.

  • PLUSURI

    Dialogurile savuroase, inteligente și înțelepte.
    Construcția cărții care ajută cititorul să sintetizeze informația și să o folosească pentru propria dezvoltare personală.

  • RECOMANDARI

    O carte despre libertatea interioară și drumul anevoios către câștigarea ei.

Categorie:  | Autor:  | Editura: 

Baronii spațiului: Competiţia miliardarilor pentru cucerirea spaţiului cosmic

 


Titlu: Baronii spațiului. Elon Musk, Jeff Bezos și aventura colonizării cosmosului
Autor: 
Rating: 
Editura: 
Anul aparitiei: 2020
Traducere: 
Numar pagini: 408
ISBN: 9786060063988

Atunci când am văzut titlul cărții, am asociat imediat numele lui Elon Musk cu spațiul cosmic datorită lansărilor și aterizărilor spectaculoase ale rachetelor companiei SpaceX, însă nu înțelegeam ce caută Jeff Bezos, fondatorul Amazon, în toată povestea. Citind cartea, treptat, lucrurile au început să fie mai clare…

Baronii spațiului” este scrisă de un jurnalist pasionat de lumea spațiului și de ceea ce a devenit ea în ultimii zeci de ani: o adevărată afacere pentru antreprenorii miliardari. Practic, având banii necesari și o ambiție de fier, astfel de oameni au reușit să pătrundă într-un domeniu considerat exclusiv de stat și monopolizat în SUA de compania NASA.

NASA părea însă rămasă undeva în urmă. Tehnologia nu mai avansase prea mult de la ultimul om care pășise pe lună în 1972. Costurile erau enorme, iar navetele foarte instabile, punând în pericol viețile astronauților trimiși în spațiu. Compania se complăcea să facă zboruri de rutină pe câteva miliarde de dolari anual doar până la Stația Spațială aflată la 386 de kilometri de Pământ.

Aceste detalii l-au consternat pe Elon Musk, care era fascinat în copilărie de literatura ștințifico-fantastică și de tot ce înseamnă tehnologie și inovație. Nu își explica nivelul rudimentar la care rămăsese NASA și industria rachetelor spațiale. Așa că și-a propus să facă ceva în sensul acesta. Dispunea de o avere și avea de gând să o folosească pentru un vis pe care îl voia devenit realitate.

Cei doi oameni de afaceri menționați mai sus, Musk și Bezos, au lucruri în comun și lucruri care îi diferențiază foarte mult. Amândoi aveau averi considerabile și amândoi erau pasionați de ideea de a zbura în spațiu. Voiau ca acest lucru să devină cândva accesibil oamenilor obișnuiți, printr-un program de turism spațial.

Sună a nebunie? Da și nu. Fiecare a mers pe calea lui în dorința de a face posibil un astfel de lucru.

Elon Musk a simțit nevoia să vorbească peste tot despre asta, să facă multă vâlvă în jurul lui, să atragă atenția presei și publicului din social media, chiar dacă uneori erau doar ipoteze greu de crezut. A ales să construiască propria rachetă și să facă multă gălăgie în legătură cu asta, ca să fie sigur că vede toată lumea ce are de gând.

Și-a plimbat în 2003 prima rachetă numită Falcon 1 pe o platformă de-a lungul Independence Avenue, până la Washington, DC. S-a oprit în fața sediului Administrației Federale a Aviației cu racheta înaltă cât o clădire de șapte etaje. A atras atenția publicului, a presei și, inevitabil, a autorităților din domeniu. Aceștia din urmă s-au văzut nevoiți să îi acorde atenție. Astfel, Musk obținuse ceea ce voia: atenție și interes din partea publicului. Își făcuse intrarea într-un mod spectaculos.

Jeff Bezos a procedat într-o manieră total opusă: a preferat să fie extrem de discret. A cumpărat terenuri în deșert fără să își dezvăluie adevărata identitate pentru construcția unei baze de lansare. Iar primul zbor al vehiculului construit de compania sa a fost ținută sub „tăcere” - atât cât poți lansa o rachetă fără să știe nimeni… Nu i-a plăcut niciodată să dea detalii presei, iar oamenii din împrejurimile bazei de lansare s-au speriat de moarte când au auzit explozia rachetei.

Bezos obișnuia să dea declarații doar într-un stil oficial, atunci când considera el. Nu voia să își bage nimeni nasul în treburile lui, fie că înregistra cel mai mare eșec din istorie sau cea mai mare realizare în domeniul rachetelor spațiale. Spre deosebire de Musk, și-ar fi dorit ca totul să rămână secret, departe de privirile curioșilor.

Iată de ce nu știam nimic despre implicarea lui Bezos în domeniul spațiului cosmic. Musk este peste tot, te lovești de el în social media, vorbește mult și înflăcărat despre planurile lui. Bezos a stat ascuns în umbră şi şi-a făcut mişcările pe cât de discret a putut. Însă stilul lui de a lucra i-a adus probleme.

În timp ce Musk vorbea deschis despre planurile SpaceX de a crea rachete refolosibile, care să poată ateriza înapoi pe pământ, Blue Origin al lui Jeff Bezos depunea o cerere de brevetare pentru acelaşi lucru. Musk a considerat că Blue Origin le fură planurile prin intermediul angajaţilor şi au contestat cererea celeilalte companii pe motivul că ei au fost primii, dovedind prin schiţe şi planuri acest lucru. Spacex va câştiga procesul, însă rivalitatea va deveni una în termeni personali.

Vă recomand cu drag cartea „Baronii spaţiului”, mai ales dacă sunteţi pasionaţi de tot ce înseamnă inovaţie în domeniul explorării spaţiului cosmic. Veţi afla detalii despre tot ce au realizat până acum în special cele două companii, SpaceX şi Blue Origin, dar şi alte firme din sectorul privat.

Acum că am terminat de citit cartea, voi urmări şi serialul „Mars” în care echipa SpaceX îşi prezintă demersurile pentru colonizarea planetei Marte. So, let`s see what`s coming next!

  • PLUSURI

    O carte scrisă cu pasiune de un jurnalist din domeniul industriei spaţiului şi apărării, punând accent pe latura umană şi emoţională a personajelor şi poveştilor şi nu atât de mult pe detaliile tehnice.

  • RECOMANDARI

    Cititorilor pasionaţi de industria spaţiului şi de antreprenoriat, sau celor care sunt interesaţi de personaje marcante ale zilelor noastre, precum Elon Musk şi Jeff Bezos.

Categorie:  | Autor:  | Editura: 

Transformă-ți visele în realitate!

 


Titlu: Dream It, Do It, Live It: 9 Easy Steps to Making Things Happen for You
Autor: 
Rating: 
Editura: 
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 216
ISBN: 9780857084569

Fiecare dintre noi are vise. Unele mai mari, altele poate mai mici, unele mai ușor de transformat în realitate, altele mai greu de împlinit. Unele persoane își descoperă visele mai devreme și apoi își construiesc viața în jurul acestora, împlinirea lor fiind ceva aproape de la sine înțeles. Însă alți oameni își descoperă visele mai târziu, iar împlinirea acestora cere mai multă muncă. Asta în cazul în care știu de unde să înceapă. Pentru că multe vise par aproape irealizabile, mai ales în condițiile în care timpul celor mai mulți dintre noi este întins la maximum între job sau școală, obligații zilnice în casă, diferite drumuri sau probleme apărute pe neașteptate, familie, prieteni, hobby-uri și nenumărate alte sarcini suplimentare. Prinși în programe atât de aglomerate, mereu pe fugă, mereu ocupați cu altceva, adesea nu mai avem nu doar timpul necesar, dar nici energia și concentrarea cerute pentru a lucra la transformarea viselor noastre în realitate. Așa că un mic ajutor este binevenit.

Nu obișnuiesc să citesc cărți din categoria self help. Însă titlul acestui volum m-a atras, tocmai pentru că deși am câteva vise importante, nu fac nimic pentru ca acele vise să devină ceva real. Așa că eram curioasă să descopăr o metodă prin care aș putea schimba asta. Și, bineînțeles, trebuie să recunosc că și coperta drăguță a fost un factor care m-a făcut să pun cartea aceasta în wish list. Majoritatea volumelor de acest gen nu au neapărat și coperte atrăgătoare și oricât de des am auzi că nu trebuie să judecăm o carte după copertă, trebuie să recunoaștem că într-o oarecare măsură, o facem. Până la urmă, exact asta îți sare în ochi atunci când intri într-o librărie.Dream It, Do It, Live It 1

Dream It, Do It, Live It nu face treaba în locul tău. Evident :) Însă îți organizează visele, munca, drumul pe care trebuie să pășești și nu în ultimul rând, pe tine. Transformă niște gânduri haotice într-o cale pe care să o poți urma. Este un sprijin solid și constant pe care îl ai de la început până la final, oferindu-ți de-a lungul călătoriei exact lucrurile de care ai nevoie în orice moment. La început îți asigură un boost de entuziasm, te face să îți privești visul nu ca pe ceva imposibil ci ca pe un lucru realizabil. Ceva ce chiar ai putea face cu adevărat! Mai târziu, îți oferă mijloacele necesare pentru a-ți organiza visul, pentru a vedea imaginea de ansamblu, precum și fiecare treaptă ce va trebui urcată. Te surprinde apoi cu o metodă de lucru pe care poate nu ai fi bănuit-o, te ajută să începi să vezi rezultate mult mai devreme decât te-ai fi așteptat. Autorii și-au îndeplinit probabil o mulțime de vise, pentru că par a ști exact fiecare etapă pe care o vei experimenta, indiferent care este visul tău. Știu când vei întâmpina probleme, știu că uneori când vei da de obstacole mari vei fi tentat să renunți sau să amâni pe termen indefinit, știu când ai nevoie de încurajări și cum să te readucă pe drumul de pe care încercai poate să fugi, de teamă. Știu și că spre final, atunci când visul tău este aproape finalizat, nerăbdarea și emoțiile te pot face să te oprești fie prea târziu, fie prea devreme și continuă deci să te ghideze până la capăt.Dream It, Do It, Live It 2

Modul în care autorii sugerează să utilizezi cartea pare într-adevăr cel mai potrivit: citește sau doar răsfoiește mai întâi volumul în ansamblu, pentru a-ți face o idee generală. Apoi, alege-ți visul pe care vrei să îl realizezi și începe să recitești fiecare pas pe care îl ai de făcut chiar în momentul în care îl faci. Nu trece mai departe, la lectura următorului capitol până când nu ai încheiat prima etapă a visului.

  • PLUSURI

    Așa cum spuneam mai devreme, nu obișnuiesc să citesc genul acesta de cărți. Deci nu pot să compar Dream It, Do It, Live It cu alte volume care tratează același subiect. Însă ce pot spune este că această carte chiar își îndeplinește scopul. Te face să crezi cu adevărat că îți poți împlini visul și te învață într-adevăr cum să o faci. Mai mult, oferă soluții simple, un plan foarte ușor de urmat, iar ilustrațiile, structurarea în pagină a textului și designul prietenos transformă parcurgerea cărții într-o adevărată plăcere.

  • RECOMANDARI

    Oricui are un vis pe care vrea să îl transforme în realitate.

Categorie:  | Autor:  | Editura: 

„Lista Istodor” de cărți românești, o abordare inedită a istoriei literaturii române

 


Titlu: 101 cărți românești de citit într-o viață (fragment)
Autor: 
Rating: 
Editura: 
Anul aparitiei: 2012
Numar pagini: 280
ISBN: 978-973-46-3230-5
Descarca gratuit

Să scrii despre o carte în care se scrie despre cărți... Într-un film de animație care se numește Robots este o scenă în care personajul principal intră într-o fabrică de roboți. El exclamă stupefiat: Robots building robots! (Roboți care construiesc roboți!). Asta a fost și prima mea reacție când am înțeles despre ce carte am ales să scriu. O consider o provocare și sper să-i fac față cu brio!

Printr-o culegere de cărți românești ce străbat timpul culturii române de la începuturi până... într-un anumit punct, Eugen Istodor ne oferă – așa cum ne așteptăm, de fapt – viziunea lui asupra unor opere literare despre care se poate spune că definesc literatura română ca întreg. Dar cartea aceasta nu oferă – și aici intervine ineditul – doar viziunea lui. El alege, pentru fiecare dintre aceste cărți „câte o declarație de dragoste luată de la oameni dintre cei mai diferiți, de la taximetriști la filosofi”. De referință pentru un pasionat al cititului, dar și pentru un simplu curios, cartea are un magnetism propriu scriitorilor români, o viață proprie pe care și-o trăiește între coperți. Cine o va deschide, va trăi și el din ea, prelungindu-și propria viață în același mod în care, ne spun medicii, fumatul o scurtează. Pentru că, deși să citești despre 101 cărți românești nu este ca și cum le-ai citi cu adevărat, este totuși o revelație să afli ce simte și gândește despre ele un scriitor (care este, nu-i așa, un profesionist al cărților) și, în același timp încă o persoană a cărei viață are mai puțină legătură cu literatura. Și apoi, sincer, te face mai mult decât curios să vrei să citești acele cărți.

Prima parte este o introducere. Și e de-a dreptul revelatoare. Istodor își prezintă copilul – creație a dublului său eu, cel literar (chiar dacă, de data aceasta se află de partea cealaltă a redutei și tratează ca cititor) și cel românesc (care-i oferă avantajul percepției naturale a cărților și care a stimulat, probabil, nașterea acestei cărți) – cu o onestitate deconcertantă. Îi cunoaște punctele forte dar îi acceptă și slăbiciunile. Este o declarație, dar nu se vrea mai mult decât o aducere la cunoștință. „Nu încep să elogiez ceea ce nu există. Vreau să afli – recapitulez ceea ce avem”. O prezintă ca pe o carte cu „o anumită ținută, un altfel de dialog între critici-public-viitor, dar știe că nu-i va rezista testului timpului: „... cartea mea, scrisă ca să impună în epoca vorbelor pripite, se va stinge în timp, odată cu operele selectate, ce altora vor părea fără haz ori fără anvergură”.

În introducerea lui, Istodor dezvăluie într-un mod de-a dreptul halucinant problemele de care suferă literatura română și de care va mai suferi, probabil, un timp de-acum încolo și care sunt menționate într-o cavalcadă de descrieri de-a dreptul șocante, ușor de acceptat dacă sunt luate separat și înfrumusețate cu sublime lucruri pozitve, dar care descuamează spiritul când sunt citite așa cum ni le-a prezentat el, crud și fără menajamente: „Mult timp am fost niște copiști, niște traducători. Nevoia continuă de a recupera timp și spațiu pierdute. Spațiu public mereu meschin și obtuz la schimbări, trăgând mai mult spre bârfă, spre șuetă decât spre valorizare, spre discuție de idei. Stagnare, dese rupturi și fugă a valorilor. Opere neînțelese, opere tipărite târziu, opere neintrate în conștiința publică. [...] Enciclopedism, confuzie a valorilor și planurilor, lipsă de specializare. Analfabetism. Izolare. Greutatea traducerii în limbi străine. Lipa unui mediu profesionist de promovare a valorilor.” Iar autorul continuă să „rătăcească” prin literatură, menționându-i lipsurile („Mi-a părut rău că nu avem, în afara sclipirilor sadoveniene de arme răzeșești, roman cavaleresc, roman istoric. Ce lipsă”) dar și părțile bune („Romanul polițist, cartea pentru copii, sefeul, bun, cu câteva excepții remarcate de mine”.

Interesantă mi s-a părut abordarea literaturii din perioada comunistă. Nu este percepută, așa cum m-am așteptat, ca pesimistă sau falsă. Este luată ca atare și valorificată.

Cartea este construită cronologic, începând cu O samă de cuvinte de Ion Neculce și terminând cu Capcanele Istoriei de Lucian Boia. „De la cartea bârfelor la cea a deslușirii unei aventuri intelectuale”101 cărți românești de citit într-o viață este o poveste scrisă „pentru un scriitor tânăr, pentru un cititor tânăr”.

Fiecare carte selectată beneficiază, după cum am spus, de o scurtă prezentare a lui Eugen Istodor – prezentări rafinate, aș adăuga, nelipsite de un simț realist-ironic, al cititorului împătimit care are avantajul de a fi dublat de un scriitor consacrat – și de o părere nespecialistă a câte unui cititor. Iar aici, registrul se schimbă. Profesionalismul cedează locul sincerității simple, fără învelitori recenziste. Nici nu lipsește ironia, sarcasmul – uneori – sau simțul realist. Dar părerile sunt, oarecum, mai din popor, fără apel la alte opere, la curente literare sau la critici anterior exprimate.

101 cărți românești de citit într-o viață nu este o carte ce va putea fi ignorată. Cu siguranță va deveni un catalog-imagine a evoluției literaturii. Fără să urmărească (cel puțin la nivel declarativ) acest lucru, Eugen Istodor a creat un pivot în percepția literaturii române de către români și în felul în care o carte trebuie înțeleasă și acceptată. Într-un fel foarte plăcut, a dus spre profesionalism acel „Ai citit cartea? Și cum ți s-a părut?” care ne-a ajutat întotdeauna să percepem și să înțelegem cumva mai amplu o operă literară.


E-book gratuit !

Descarcă în format PDF
  • PLUSURI

    O carte catalog, absolut necesară în literatura română, o compilație de titluri care crează laolaltă grosul valoric al literaturii române. Stilul lejer o face ușor de abordat, iar în comentariile cititorilor cititorul se poate regăsi ușor.

  • RECOMANDARI

    O carte care trebuie, în mod obligatoriu, să se afle pe rafturile bibliotecii oricărui român. Iar datorită ei, rafturilor se vor umple destul de rapid. Cu alte cărți românești.

Categorie:  | Autor:  | Editura: 

Când „a avea” ţine loc de „a fi”

 

Titlu: Grădina plăcerilor lumeşti
Autor: 
Rating: 
Editura: 
Anul aparitiei: 2012
Traducere: 
Numar pagini: 540
ISBN: 978-973-46-2377-8
Cumpara cartea

„Câteodată se simţea mai în vârstă decât Nancy. Asta o obosea. O copleşea brusc un sentiment de expansiune, uneori ameţitor, era prea mult ca să-l poată îndura; ca în visele alea în care alergi, alergi, alergi- dar încotro? Sau ca atunci când, treaz fiind, după ce te-ai frecat mult la ochi, vezi lucruri pe care alţii nu le văd sau nu doresc să le vadă.”

Grădina plăcerilor lumeşti este destinul unei femei, modelat de cei trei bărbaţi importanţi din viaţa ei: tatăl-Carlton, bărbatul iubit-Lowry şi fiul-Swan. Povestea a trei generaţii din familia Walpole, mizeria în care trăiesc, ascensiunea şi declinul. Povestea unor oameni care se zbat cu propriile limite, care nu-şi găsesc rostul în lume, ancoraţi în diverse abuzuri şi împovăraţi de trecutul moştenit. Dacă în viaţă clasa socială, educaţia, averea fac distincţie clară între indivizi, în moarte e egalitate, destinul tragic loveşte-n toţi cu aceeaşi cruzime.

Încă de la primele pagini m-a surprins realismul care îmbracă fiecare rând, făcându-mă să mă gândesc la afirmaţia lui Stendhal: „romanul e o oglindă care se plimbă pe un drum, reflectând când azurul aerului imaculat, când gunoiul şanţurilor murdare”. Realism creat cel mai bine prin limbajul aparte, care este şi punctul forte al autoarei, mai ales în această parte, unde, cu un stil brut, aproape bărbătesc, punctează fără menajamente chestiuni mai delicate, nelipsind nici violenţa sub diverse forme, care i-a atras şi multe critici. Dar a acuza scriitura lui Oates de prea multă violenţă e ca şi cum ai acuza viaţa de prea multă realitate.

Textul frapează nu prin povestea, care este până la urmă destul de banală, sau prin personajele cu care oricum nu-ţi prea vine a simpatiza, ci prin vocea naratorului ce conturează atât de clar zbaterea interioară a acestora. Cea mai bună parte este, fără îndoială, începutul care se concentrează asupra lui Carlton şi a primilor ani din viaţa fiicei sale, Clara, portretizând existenţa dezolantă a culegătorilor sezonieri. Citind Grădina plăcerilor lumeşti, mai ales primele două capitole, aveam impresia că sunt în lumea surorii mai întunecate a romanului lui Kerouac- Pe drum.

De mulţi ani mă tot chinui să înţeleg ce sare şi piper îi trebuie unui roman pentru a ajunge în literatura clasică. Chiar dacă răspunsul la această întrebare, cel puţin vag, l-am intuit, oricât de complexe şi captivante ar fi fost cărţile citite, nici una nu avea acel ceva, pentru a-şi câştiga locul în această categorie. Până acum. „Mda, asta e vocea unui clasic” mi-am spus citind Grădina plăcerilor lumeşti, fiind atât cronica unor timpuri, un document socio-cultural al unei Americi tulburată de recesiune, cât şi în afara timpului prin drama personajelor care ar rămâne aceeaşi, chiar şi scoase din context, pentru că, în fond, toată tragedia provine mai puţin din exterior şi mai mult din alegerile fiecăruia, din instinctele care-l conduc, ignoranţă şi lipsa credinţei.

Din fata visătoare care „Credea că iubirea era o stare în care avea să intre aşa cum intrai într-o casă nouă sau aşa cum treceai graniţa într-o altă ţară. Şi nu doar această dragoste neîmpărtăşită, unidirecţională; ci şi acel tip de iubire care-i era prezentat în cărţile de benzi desenate şi în revistele cu poveşti romantice: o iubire care s-o transforme şi s-o schimbe pentru totdeauna.“, Clara se metamorfozează rapid într-o femeie ce alege, fără să stea prea mult pe gânduri, stabilitatea pe care putea să i-o ofere Curt Revere, în detrimentul celui pe care-l va iubi toată viaţa.

Cea mai fermecătoare prezenţă a cărţii este neliniştitul Lowry, pe care mi-l imaginam ca pe unul dintre personajele lui Kerouac, unul dintre tinerii generaţiei beat. Opusul ei şi-al lui Revere, acesta îi mărturiseşte Clarei: „Mi-ar plăcea ca tot ce posed să fie într-o geantă pe care s-o iau cu mine. Nu vreau lucruri care să mă lege de un loc. Dacă aş poseda multe lucruri, cum avea tatăl meu, atunci ele mi-ar sta în cale şi n-aş vedea limpede. Când ai lucruri eşti nevoit să-ţi fie teamă de ele. De pierderea lor.” Fără a fi vreun erou, deşi el este cel care o salvează pe fată din mocirla în care trăia, cu defecte, greşeli şi temeri ca orice om, acesta pare singurul care observă un adevăr fundamental ce altora le scapă: „a avea, dar a nu fi, înseamnă să-ţi pierzi sufletul”

  • PLUSURI

    Realismul, limbajul colorat, personajele în care te regăseşti cu uşurinţă fiind o îmbinare de stereotipuri

  • MINUSURI

    Finalul previzibil

  • RECOMANDARI

    Celor care suportă o poveste deprimantă, o porţie zdravănă de realitate şi dovada clară a cât de puţin au de-a face banii cu fericirea

Categorie:  | Autor:  | Editura: