Lumea secretă a sexului și a puterii

 

Titlu: Madame Claude. O lume secretă a plăcerii, privilegiilor și puterii
Autor: William Stadiem
Rating: 
Editura: Corint
Anul aparitiei: 2018
Traducere: Claudia Roxana Olteanu
Numar pagini: 334
ISBN: 978-606-95078-3-4

Madame Claude este o femeie care a făcut istorie. A fost, probabil, prima femeie care a înțeles puterea sexului și l-a transformat într-un business nu numai foarte profitabil, dar și extrem de influent. Sexul, așa cum l-a înțeles și promovat madame Claude, nu a fost numai despre câștiguri financiare, ci mai degrabă, a fost un instrument de exercitare a puterii și de construire a influenței la nivelurile cele mai înalte ale societății.

Cartea lui William Stadiem spune povestea fascinantei Madame Claude, încercând să descifreze câte ceva din misterul care a înconjurat întotdeauna acest personaj și să pătrundă în lumea celor puternici și dornici de plăcere.

Cea care a fost numită regina franceză a sexului a fost autoarea multor premiere în domeniul industriei sexului. Madame Claude (pe numele ei adevărat Fernande Grudet) a fost prima care s-a gândit, în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, că e mai eficient și este o pozitionare mai elegantă ca fetele să nu se afle într-un bordel, ci să fie trimise acasă la client sau în apartamente de lux. I se mai spunea și „Alo, Oui” pentru că aceasta era expresia cu care răspundea întotdeauna la telefon. William Stadiem povesteste cum această femeie deosebit de inteligentă și-a creat sistemul și cum a țintit doar bărbați foarte bogați și influenți, „fetele” fiind doar pentru prietenii pe care îi accepta ea ca fiind parte din lumea la care voia sa ajungă. Abordarea ei „strategică” i-a asigurat succesul și accesul într-o lume în care se pătrundea extrem de greu.

Printre clienții fetelor lui Madame Claude s-au numărat președintele Kennedy (despre care se spune că și-a ales o fată care semăna izbitor cu soția sa, Jackie), șahul Iranului și patronul concernului Fiat, Giovanni Agnelli. Desigur, și mulți alții despre care încă nu se știe nimic public.

Interesant este și sistemul pe care Madame Claude îl crease pentru a alege fetele care lucrau pentru ea. Autorul descrie cu lux de amănunte în carte modul în care fetele erau triate după educație, după calitatea conversației, postura corpului și mersul pe tocuri, și treceau printr-un curs de igienă personală.

Valoarea cărții lui William Stadiem, specialist în istorie socială și scriitor, este dată și de accesul pe care autorul l-a avut în lumea lui Madame Claude, de discuțiile neoficiale cu aceasta și de interviurile luate apropriaților celebrei matroane. Este o carte care reprezintă o cheie importantă în înțelegerea relației complicate și fascinante dintre sex, plăcere și putere. O relație mediată și perfecționată de o femeie ambițioasă și inteligentă, care a avut marea calitate de a ști mereu ce vrea să obțină. Și care nu s-a oprit până nu și-a realizat obiectivele.

• PLUSURI

  Cercetarea amănunțită a subiectului cărții și accesul autorului la surse de primă calitate.
  Stilul narativ, cu accente de jurnalism de investigație care oferă obiectivitate și profunzime cărții.

• RECOMANDARI

  O carte despre sex, plăcere și putere, dar mai ales despre o femeie care a reușit să le controleze și să le modeleze după propria viziune.

Categorie: Biografii/Memorii | Autor: William Stadiem | Editura: Corint

Deliciu literar

 

Titlu: Cazul Jane Eyre
Autor: Jasper Fforde
Rating: 
Editura: Humanitas fiction
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Carmen Toader
Numar pagini: 329
ISBN: 978-973-689-391-9

Am revenit la muzeu de câteva ori după aceea, dar vraja n-a mai funcționat. Mintea mea se astupase prea mult la doisprezece ani, când eram deja o tânără femeie. [...] Adulților obișnuiți nu le place să-i audă pe copii vorbindu-le despre lucruri pe care propriile minţi cenuşii le resping.

Nu ştiu dacă vi s-a întâmplat vreodată să cititi o carte atât de bună încât, după ce aţi terminat-o, să nu mai puteţi începe nimic altceva pentru câteva zile. Mie mi se întâmplă uneori, dar foarte rar. Cazul Jane Eyre este una din acele cărţi. M-am simţit atât de bine citind-o încât am avut nevoie de un scurt răgaz ca să pot reveni cu picioarele pe pământ. Să vă explic de ce.

Jasper Fforde are un stil de a scrie deosebit de seducător. Încă de la primele cuvinte ai impresia că te vrăjește sau, dacă vreți, te hipnotizează, trecându-te într-o altă lume. Acesta altă lume fantastică pe care o creează este Anglia anului 1985, un stat aproape militarizat, încă implicat în războiul din Crimeea – care durează deja de 130 de ani – , în care literatura a devenit obsesie planetară, iar legile timpului, spațiului şi realității sunt foarte flexibile. În această lume în care literatura pare să fie cel mai important lucru, infractorii fură manuscrise originale, plagiază, vând pe piața neagră ediții princeps falsificate, iar protestele şi evenimentele culturale au mereu o temă legată de literatură. Oamenii îşi iau numele autorilor preferați, există aparate care pentru un penny recită versuri din Shakespeare, manuscrisele originale sunt ținute sub pază strictă pentru a nu fi furate de parcă ar fi cele mai valoroase diamante, iar operele complete ale lui Shakespeare se pot găsi în fiecare cameră de hotel alături de biblie.

De parcă asta nu ar fi de ajuns, există o multitudine de alte lucruri ciudate şi foarte amuzante care ţin de toate celelalte aspecte ale vieții, ca de exemplu faptul că păsări dodo, mamuţi, tigri cu colţi sabie sau alte asemenea animale dispărute sunt reînviate prin secvenţiere genetică pentru a deveni animale de casă. Există tot felul de asociații care mai de care mai trăsnite, cum ar fi cea a Iubitorilor Asteroizilor Orbitali, oamenii au nume dintre cele mai haioase compuse din jocuri de cuvinte, postul de știri se numește Broasca Râioasă, iar vampirii şi vârcolacii sunt vânați de o unitate specială a SpecOps alcătuită dintr-un singur om.

În această minunată lume nebună, detectivul literar Thursday Next trebuie să-l prindă pe al treilea cel mai periculos criminal din lume, Acheron Hades. Acesta are o replică care m-a amuzat: ”Bunătatea e slăbiciune, amabilitatea e otrăvitoare, seninătatea e mediocritate, iar compasiunea e pentru ratați. Cel mai bun motiv pentru a comite acțiuni detestabile – şi, hai să recunoaștem, sunt considerat un expert în domeniul ăsta – e doar plăcerea de-a o face. Câștigul material e şi el bun, dar diluează gustul răutății, aducându-l la nivelul pe care-l poate atinge oricine cu o tendinţă supradezvoltată spre avariție. Răul adevărat şi nefondat e la fel de rar ca bunătatea pură...” Acest maestru al “acțiunilor detestabile” îl răpește pe unchiul lui Thursday, septuagenarul Mycrosoft, inventatorul care, pe lângă multe altele, descoperă o modalitate de a pătrunde în lumea ficțională a cărţilor. Hades îi folosește invenția pentru a răpi personaje din cărți, cerând mai apoi o răscumpărare substanțială pentru ca lipsa acestora să nu influențeze firul narativ al romanelor din care sunt extrase.

Pe toată durata lecturii ai impresia că te afli într-un amestec foarte omogen de romane celebre cum ar fi Portocala mecanică a lui Anthony Burgess, 1984 al lui Orwell, proza lui Lewis Caroll, povestirile polițiste americane (așa-numitele hard-boiled detective fiction) specifice anilor 1920-1930 şi desene animate. Ca o mixtură de ingrediente aparent incompatibile dar care, puse laolaltă, se dovedesc a fi ceva aparte. Delicios!

• PLUSURI

  imaginația debordantă, umorul, stilul captivant

• RECOMANDARI

  iubitorilor de literatură

Categorie: Lit. contemporana | Autor: Jasper Fforde | Editura: Humanitas fiction

Crâmpeie de viață povestită

 

Titlu: Șapte povești de vacanță
Autor: Cehov și Wilde și Daudet și Balzac și Maupassant și Turgheniev și Chandler
Rating: 
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Adrian Pătrușcă și Radu Sandulescu și Nicoleta Ionescu și Dana Ionescu
Numar pagini: 165
ISBN: 978-606-579-629-4

Șapte narațiuni – povești de viață, personaje tipice sau atipice, toate concentrate într-o scriitură profund „clasică”.

Șapte povești de vacanță , șapte lumi posibile ori probabile creionate de „penelul” mereu proaspăt și surprinzător al unor scriitori pe care mă bucur să îi reîntâlnesc și în această ipostază. Daudet, Wilde, Cehov, Balzac, Turgheniev, Maupassant și Chandler, concentrați în această antologie „de vacanță”, se întrec în universuri narative pestrițe, de la pitici dansatori la îmblânzirea unei pantere în deșert, de la crâșma satului rusesc, la amintirea distorsionată a iubirilor de demult, de la curtea regală la băile britanice, servind cititorului adevărate „pastile” de literatură clasică, profundă, cu care să se delecteze pe îndelete.

Într-adevăr o antologie de vacanță, cu personaje sensibile, vulnerabile, viciate ori mofturoase, cu descrieri pline de detaliu și culoare, cu situații atât de familiare și situații ce frizează absurdul ori fantasticul, aceste șapte povestiri surprind complexitatea lumii în atât de puține cuvinte, fiind menite a se citi cu măsură și timp de reflecție.

M-am prezentat și curând eram îndrăgostit cum nu mai fusesem niciodată. Maupassant
Ea s-a lăsat în voia lui și, când a încercat să-i netezească blana de pe labe, ea și-a retras atentă ghearele curbate ca niște pumnale de Damasc. Balzac
Cu toate astea, Piticul reușea să fie pe placul zburătoarelor. Ele îl văzuseră adesea în pădure, zbenguindu-se ca un spiriduș după frunzele în vârtej ori pitit undeva sus, în scorbura vreunui stejar bătrân, unde împărțea ghindele, alunele și nucile cu veverițele. Wilde
Bineînțeles că nu ascultam ce spune, cu urechile mele conștiente. Instantaneu, ca și cum ai pocni din degete, am înlemnit. Era ca și cum întregul timp ar fi fost distilat într-o clipă și am înghițit-o, ca pe o pastilă. Mă făcuse să înlemnesc. Simțeam chiar și un rânjet încremenit pe față. Chandler
Se oprește și strânge buzele, parcă gândindu-se la câte alte lucruri grele i-ar mai putea zice ca să-și ia revanșa. Apoi își amintește ceva și fața mohorâtă i se luminează deodată. Cehov

O pleiadă de sentimente, emoții, în extaz ori decădere, de la iubire la crimă, incluzând relația cu natura și personajele animaliere uimitoare, îi creează cititorului impresia unui galop printre psihologii, epoci și decoruri pe cât de „literare”, pe atât de actuale și acute. Această antologie este mai mult decât o lectură de vacanță, fiind o călătorie concisă și complexă în posibilitățile pe care cuvintele le oferă unor scriitori talentați. Cu zâmbetul pe buze și (probabil) o privire semi-tristă, semi-nostalgică, am terminat această colecție de clasici „în miniatură”, propunându-mi să revin asupra ei ori de câte ori simt nevoia de o pastilă serioasă de literatură – fie el timp de vacanță au ba.

• PLUSURI

  Selecția nuvelelor, universul pestriț conturat de această antologie, scriitura mereu surprinzătoare a unor Cehov, Wilde, Balzac sau Turgheniev

• RECOMANDARI

  Pentru cititorii avizi de literatură clasică

Autor: Cehov și Wilde și Daudet și Balzac și Maupassant și Turgheniev și Chandler | Editura: Nemira

Un asediu de 900 de zile

 

Titlu: Leningrad. Tragedia unui oraș sub asediu – 1941-1944
Autor: Anna Reid
Rating: 
Editura: Corint
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Lia Decei
Numar pagini: 560
ISBN: 978-973-135-770-6

„În mod excepțional, asediului Leningradului nu i s-a acordat prea multă atenție în Occident. Cea mai cunoscută istorie narativă, scrisă de Harrison Salisbury, corespondent la Moscova al ziarului New York Times, a fost publicată în 1969. Istoricii militari s-au concentrat pe bătăliile de la Stalingrad și Moscova, în ciuda faptului că Leningrad a fost primul oraș din Europa pe care Hitler nu a reușit să-l cucerească. [...] În plus, asediul rămâne pierdut în imensitatea Frontului de Est - o campanie întinsă, acoperită de zăpadă, de imaginația publicului, peste care valuri de soldați ai armatei roșii se îndreptau cu piepturile goale spre mitralierele germane.

Cumpără titlul în engleză

Date istorice

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Leningradul – fostul și actualul Sankt Petersburg – a fost sub cel mai îndelungat asediu al epocii moderne, unul dintre cele mai îndelungate din istorie și, cu siguranță, cel care a cauzat cele mai multe victime. Grupul de Armate Nord al Wehrmacht-ului închidea, în 8 septembrie 1941, și ultimul drum de ieșire din oraș. Asediul – în rusă i se spune blokada – a durat până la data de 27 ianuarie 1944. 872 de zile. Totuși, până la închiderea inelului de asediu, Leningradul nu era ușor de părăsit, nu atât din cauza lipsei traseelor de evacuare, cât din cauza regimului stalinist care se baza pe o morală bizară și o logică inumană. Pur și simplu s-a preferat evacuarea uzinelor constructoare de armament și muniție în detrimentul oamenilor. Iar dacă au mai rămas resurse pentru evacuarea oamenilor, conducătorii orașului și-au făcut un titlu de glorie din încăpățânarea de a considera că acest lucru nu este necesar.

În timpul blocadei, în Leningrad politica sovietică și-a continuat nestingherită activitatea, NKVD-ul a arestat, judecat și executat în continuare – potrivit liniei trasate de partid – defetiști, agitatori sau dezertori, iar politrucii au profitat în continuare de poziția lor, pentru a trăi pe picior mare în vreme ce milioane de leningrădeni mureau de inaniție.

Relatarea Annei Reid

Leningrad. Tragedia unui oraș sub asediu – 1941-1944 vorbește despre leningrădenii simpli, despre ceea ce a însemnat asediul pentru oamenii de rând, fără pile, fără poziții privilegiate și fără acces la resursele de mâncare. Bazată pe însemnările din timpul asediului ale mai multor oameni, dintre care unii nu i-au supraviețuit, relatarea Annei Reid este o radiografie făcută adânc în inima Leningradului, în zona care niciodată nu apare nici în ziare, nici la televizor, în zona în care deteriorarea cauzată de foame era înfiorătoare, în zona în care oamenii ajunseseră să utilizeze înlocuitori pentru mâncare din ce în ce mai ciudați și mai lipsiți de valoare nutritivă, în care pentru o bucată de pâine oamenii erau în stare să omoare, în care vecinii se mâncau între ei, mamele își mâncau copiii, iar cadavrele zăceau cu lunile în aceleași camere în care trăiau cei vii, prea epuizați pentru a mai putea face ceva cu ele.

Valoarea acestei cărți rezidă în primul rând din faptul că are la bază jurnale și însemnări scrise chiar în perioada blocadei, atunci când faptele erau proaspete. Ele surprind exact genul de sentimente cu care suferindul de inaniție se confruntă, eliminând astfel tentația de cosmetizare pe care o resimte cel ce scrie din amintiri, mulți ani mai târziu. „Oamenii care au trăit asediul au uitat senzațiile, dar își amintesc faptele. Faptele au ieșit încet din umbra memoriei, în lumina regulilor de comportament care acum se întorceau în normalitate”, spune Lidia Ghinzburg despre astfel de amintiri. Situații în care soți care înainte de asediu se adorau, iar după instaurarea foametei își sar unul altuia la gât, sunt relatate zi de zi pe măsură ce evoluează, fiind astfel surprinse sentimente autentice provocate de asediu. Justificările sunt de altă natură, mai instinctuale, mai animalice, asta dacă există. După ridicarea asediului și revenirea la normalitate, apar regretul, remușcarea: „Își dorea tare mult bomboana. De ce am mâncat bomboana aceea? Nu trebuia s-o fac. Totul ar fi fost un pic mai bine”. Omul blocadei, de care vorbește Lidia în însemnările sale, „își amintește faptul, dar nu poate evoca sentimentul: sentimentul legat de acea bucată de pâine sau de acea bomboană, care l-a determinat să comită acte de cruzime dezonorabile, umilitoare”.

Pe lângă aceste jurnale și însemnări, Anna Reid aduce în prim plan cifre. Foarte multe cifre, înfiorătoare viziune asupra numărului de leningrădeni care au fost uciși de foame, de NKVD sau de mâna altor leningrădeni, asupra rațiilor inumane de alimente la care aveau dreptul, sau asupra acțiunilor politicienilor care ar fi trebuit să protejeze atât orașul, cât și pe locuitorii săi. Statisticile spun multe și despre crime („în timpul asediului orașul a avut de suferit în urma unui val de delicte, mai ales jafuri și omoruri pentru mâncare și cartele de alimente”), despre canibalism, ținut în secret până în 2004, când au fost date publicității arhivele miliției („dovada utilizării cărnii umane ca aliment în timpul blocadei ținea de domeniul anecdoticii: zvonuri, crezute de leningrădeni la acea vreme, despre copii răpiți de pe stradă și relatări din jurnale despre cadavre fără coapse și fese, ca și fără haine”) sau despre alte genuri de delicte, care nu excludeau violul sau tâlhăria.

Scrierea acestei cărți a fost necesară, în primul rând din cauză că asediul Leningradului este atrocitatea cea mai puțin relatată și comentată din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. „I wanted to do three things with Leningrad. First - restore the siege to due prominence in Anglophone perceptions of the war. Second - examine what happens to a sophisticated European city when the food runs out. And third - debunk Soviet-era myth.”, spune Anna Reid despre această carte. „Am vrut să fac trei lucruri cu Leningrad. Primul – să restaurez imaginea asediului la reala sa importanță în percepția pe care lumea anglofonă o are asupra războiului. Al doilea – să examinez ce se poate întâmpla cu un oraș european sofisticat atunci când nu mai există mâncare. Iar al treilea – să demitizez era sovietică”. Și cu siguranță, autoarei îi reușesc toate cele trei lucruri.

Să poți arunca un ochi în interiorul acestui inel al groazei, în care foamea este o tortură intrată în cotidian, principala cauză a morții milioanelor de leningrădeni, să poți înțelege senzații, acțiuni și consecințe, să poți pătrunde pe un teritoriu bine păzit de autoritățile sovietice și încă protejat și la mai bine de două decenii de la dispariția regimului, acestea sunt meritele Annei Reid, care și-a așezat pe hârtie rezultatele imensei munci de cercetare pe care a desfășurat-o cu privire la acest asediu.

• PLUSURI

  O imagine foarte realistă a asediului la care a fost supus Leningradul pe perioada celor 900 de zile, care include relatări veritabile culese din jurnale și însemnări chiar din timpul blocadei, dar și statistici și note oficiale, adunate din arhivele desecretizate ale autorităților acelor vremuri, Leningrad. Tragedia unui oraș sub asediu – 1941-1944 prezintă o imagine inedită a acestei tragedii.

• RECOMANDARI

  Cartea nu este chiar pentru oricine. Atrocitățile, tragediile și ororile însoțesc cititorul pe parcursul fiecărei pagini. Imaginea pe care o lasă lecturarea acestei cărți nu poate fi îndepărtată cu una cu două. Este, pe de altă parte, o completare binevenită a istoriei celui de-al Doilea Război Mondial. Recomandările mele se îndreaptă, în consecință, spre pasionații acestui subiect, spre colecționarii de literatură de război.

Categorie: Istorie | Autor: Anna Reid | Editura: Corint

Sociologia mișcărilor sociale. De ce se revoltă oamenii

 

Titlu: Sociologia mișcărilor sociale. De ce se revoltă oamenii
Autor: Ionel Nicu Sava
Rating: 
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2014
Numar pagini: 320
ISBN: 978-606-579-904-2

„La un moment dat, aparent neașteptat și relativ inexplicabil, clase, grupuri sau categorii sociale se raportează diferit și cel mai adesea opus la sistemul economic, social și politic existent. În consecință, inițiază acțiuni sociale de alterare a codurilor, practicilor sociale, instituțiilor și simbolurilor culturale în conformitate cu un nou set de preferințe. Acțiunile colective de acest tip au fost denumite revolte, revoluții, conspirații, conflicte civile, turbulențe sociale, cicluri de protest și, începând cu deceniul șase al secolului trecut, mișcări sociale. Ele semnifică fluidizarea structurilor sociale, adică ”ieșirea” indivizilor din structurile existente, inițierea unor forme de asociere (organizații) noi și agregarea de configurații mentale, structuri sociale și înțelesuri culturale diferite. La finalul procesului rezultă categorii și grupuri sociale, organizații, stiluri culturale, identități, etosuri colective și instituții care înainte nu existau.”

Pe coperta 4 a cărții scrie despre ea că este „…o sociologie a protestului și revoluției înțelese ca procese de schimbare în profunzime a societății.” Destul de sărac descrisă aici, deși, într-adevăr, foarte concis, cartea este un studiu extrem de elaborat care ne introduce în universul mișcărilor sociale, în special a celor de revoltă, motiv pentru care titlul complet al cărții este Sociologia mișcărilor sociale. De ce se revoltă oamenii. Complexitatea subiectului este oarecum descurajantă. Conștientizarea acestui fapt m-a determinat, de fapt, să citesc cartea. În citatul de la începutul recenziei, autorul amintește doar câteva dintre denumirile pe care acțiunile colective le-au primit de-a lungul timpului. Cu toate acestea, în conștiința oricărui om, fiecare dintre acești termeni definește o noțiune diferită, de unde și complexitatea subiectului. Lucrarea Sociologia mișcărilor sociale este pe atât de complexă pe cât este și subiectul pe care îl tratează.

Autorul structurează cartea pe 7 capitole, reușind astfel să creeze o lucrarea foarte accesibilă, în pofida complexității sale. Eu personal am citit-o din curiozitate. Nu am nici pregătire și nici interes în domeniul sociologiei, politicii sau a psihologiei maselor. Cu toate acestea, lucrarea de față nu doar că mi-a plăcut și că m-a atras, dar m-a făcut și să înțeleg subiectul.

Luate pe rând, capitolele se prezintă astfel:

Capitolul 1

De ce se revoltă oamenii: pe lângă o clasificare a tipurilor de mișcări sociale fiind sugerate și câteva prototipuri și tendințe ale acestora, capitolul descrie istoria acțiunilor sociale și consecințele pe care le-au avut și continuă să le aibă în evoluția societății – „Așa s-au născut marile religii în trecutul îndepărtat, așa au apărut democrațiile moderne și s-au format cele mai multe state ale lumii în trecutul relativ apropiat și așa s-au profilat mulțimea de formațiuni, mișcări, inițiative, grupuri de lobby, internaționale, asociații, cluburi și curente intelectuale ale modernității recente.”

Capitolul 2

Organizarea mișcărilor sociale: Capitolul prezintă tipurile generale de mișcări sociale, cum iau ele ființă, cine le conduce, cine le finanțează, ce scop își propun și ce rol au în final în societate, precum și cum anume au ajuns mișcările sociale să fie ”deturnate”. Un exemplu pentru acest ultim punct îl reprezintă în România „mișcările inclusive ale minorității rrome”, care sunt finanțate constant din bani publici pentru a avea tentă ”pro”, nu ”contra”. Astfel, „asociațiile în loc să ”lupte” cu marginalizarea rromilor, se luptă între ele pentru bani. Fapt este că industria (autorul chiar folosește acest termen, industria) programelor de emancipare și integrare a rromilor consumă cele mai multe resurse publice și private și raportează cele mai slabe rezultate.”

Capitolul 3

Programul ideologic și formarea identităților colective. Rolul media: În acest capitol, autorul vorbește în general despre sensuri și roluri. Fie că este vorba despre sensurile culturale, morale, sociale sau politice pe care le au mișcările sociale, fie că este vorba despre rolul acestor sensuri sau a unor diferite instrumente – mass-media, internetul, emoțiile individuale și colective, crearea sau modificarea identității de grup sau colectiv – în dezvoltarea mișcărilor sociale, acest capitol analizează sensurile pe care aceste instrumente le au și rolul lor din perspectiva sociologiei mișcărilor sociale.

Capitolul 4

Etapele acțiunii colective. Mobilizarea, protestul și negocierea: Capitolul prezintă cele trei etape menționate în titlu, insistând asupra metodelor de propagare a protestelor, transformarea lor în acțiune organizată, dinamica și repertoriulacțiunilor sociale – adică marșul, demonstrația, mitingul și greva.

Capitolul 5

Acțiunea politică a mișcărilor sociale. Consecințele acțiunilor colective: Acesta este capitolul care tratează efectul pe care îl au – sau pe care ar trebui să-l aibă – mișcările sociale. Este vorba de schimbările politice pe care le poate aduce un protest, de modul în care acesta este reprimat, de instituțiile, partidele sau formațiunile politice care se nasc în urma unei mișcări sociale, dar și despre puterea pe care o au instituțiile deja existente în dezvoltarea mișcărilor sociale. „Goldstone (1980) a legat consecințele mișcărilor (sociale) de factori externi, precum crizele politice. Succesul unei mișcări nu ar fi dependent de mobilizarea resurselor (organizare, leadership, bani), cât mai ales de condițiile sociale și politice largi. Cu alte cuvinte, teoria procesului politic cu accentul său pe oportunități explică mai bine consecințele acțiunilor colective.”

Capitolul 6 și Capitolul 7

Teorie și metodă în studiul acțiunilor sociale și De la Hyde Park la mișcarea pentru drepturi civile, basismo, occupy, Primăvara Arabă. Studii de caz din mișcările sociale recente: Acestea sunt capitole care teoretizează mișcările sociale, aducând în atenția cititorului câteva studii de caz structurate pe tipuri de acțiuni – Mișcările studențești din 1968, Mișcarea feministă, Mișcarea zapatistă sau Mișcarea paneuropeană.

După cum spuneam, deși Sociologia mișcărilor sociale este o lucrare complexă, este și accesibilă. Limbajul folosit de autor nu este deloc sofisticat, iar structura cărții permite studierea în funcție de interesul pe care cititorul îl poate avea față de subiect.

• PLUSURI

  Lucrarea de față este foarte importantă pentru că subiectul acesta nu a mai fost tratat până acum atât de amplu, deși este, în mod clar, unul de interes și de actualitate. Ușurința cu care poate fi citită și înțeleasă, o face foarte valoroasă.

• RECOMANDARI

  Deși poate fi citită și înțeleasă și de un novice, lucrarea se adresează, de fapt, celor care fie s-au specializat, fie urmează să o facă, în domeniul sociologiei mișcărilor sociale.

Categorie: Psihologie/Sociologie | Autor: Ionel Nicu Sava | Editura: Nemira

Răul se naște în copilărie

 

Titlu: Copilăria Dictatorilor
Autor: Veronique Chalmet
Rating: 
Editura: Niculescu
Anul aparitiei: 2016
Traducere: Gina Belabed
Numar pagini: 159
ISBN: 978-606-38-0027-6

Cineva se poate naște dictator sau devine ? Cât este tendință genetică și cât este mediu familial și social ? În ce măsură experiențele din copilărie desenează drumul către dictatură și comiterea unor atrocități greu de imaginat ? Veronique Chalmet, scriitoare și jurnalistă franceză, pornește la drum cu aceste întrebări în cartea sa Copilăria Dictatorilor și încearcă să formuleze răspunsuri pertinente, analizând „rădăcinile răului”.

Autoarea alege exemplul a zece copii care vor deveni cei mai sîngeroși tirani pe care istoria i-a cunoscut în epoca modernă. Pol Pot, Idi Amin Dada, Stalin, Gaddafi, Hitler, Franco, Mao, Mussolini, Saddam Hussein, Bokassa sunt nume cunoscute, care au lăsat în urma lor milioane de vieți curmate în cele mai sângeroase moduri cu putință și tot atâtea destine frânte și distruse, în societăți și comunități care cu greu și-au revenit de pe urma trecerii lor prin istorie.

Câteva elemente comune se impun: toți acești copii trăiesc în familii și medii disfuncționale, în care sunt abuzați fizic și psihic. Idi Amin, dictatorul ugandez, asistă din fragedă copilărie la vrăjile pe care le face mama lui – ritualuri sângeroase cu fetuși și copii sacrificați pentru anumite organe care sunt folosite ca ingrediente în prepararea poțiunilor magice, Hitler este bătut ani de zile de tatăl său, Saddam Hussein este abuzat sexual și fizic de tatăl vitreg, la fel și Stalin.

Un alt element comun este acela că majoritatea viitorilor dictatori au mame complet subjugate voinței bărbaților lor, care nu îndrăznesc nici măcar să oprească abuzurile soților asupra copiilor. Unele sunt complet indiferente și distante emoțional, altele își iubesc cu pasiune copiii, dar nu reușesc să îi protejeze în niciun fel.

Copiii destinați să devină tirani sângeroși trebuie să depășească tot felul de obstacole interioare și exterioare: lipsa unor talente, dizabilități fizice, condiții sociale precare, lipsa unor mijloace materiale decente, disprețul și cruzimea celorlalți. Se apară în fața acestor neajunsuri prin dezvoltarea unor atitudini de amoralitate, de reprimare a oricăror emoții, prin cruzime față de ceilalți și răutate. Totul cu o extraordinară perseverență și rezistență, limitând lumea din jurul lor la cei care sunt de partea lor și cei care sunt împotriva lor, căutând mijloace de a-i elimina pe cei din a doua categorie. Vor târâ comunități și națiuni în vâltoarea propriilor lor deliruri și fantasmagorii, scriind pagini negre ale istoriei umanității.

Cartea lui Veronique Chalmet este și un semnal de alarmă care vrea să atragă atenția asupra responsabilității pe care societatea o are pentru integrarea și educarea armonioasă a tuturor copiilor, în special a celor din clase sociale dezavantajate, care sunt, poate, victime mai facile ale abuzurilor și traumelor.

 

• PLUSURI

  Mix-ul de informații istorice și analize psihologice care fac din cartea lui Veronique Chalmet o lectură interesantă și captivantă.

• RECOMANDARI

  O carte-portret a unor dictatori celebrii și o nouă perspectivă asupra rădăcinilor tiraniei și ale răului.

Categorie: Biografii/Memorii | Autor: Veronique Chalmet | Editura: Niculescu

Mecanica emoţiilor: inteligenţa emoţionalӑ

 

Titlu: Inteligenţa emoţionalӑ
Autor: Daniel Goleman
Rating: 
Editura: Curtea Veche Publishing
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Irina-Margareta Nistor
Numar pagini: 432
ISBN: 978-973-669-520-9

,,Viaţa este o comedie pentru cei care gândesc și o tragedie pentru cei care au sentimente.” (Horace Walpole)

Cumpără titlul în engleză

Cred cӑ fiecare dintre noi a auzit de IQ și a completat un astfel de test. Ne oferӑ însӑ un IQ ridicat succesul dorit în viaţӑ? Este oare acesta singurul lucru pe care îl remarcӑm la o persoanӑ? Unde am încadra noţiunile precum voinţӑ, caracterul unei persoane, autocontrolul, empatia sau altruismul și cum oare le-am putea mӑsura pe acestea? Cât știm, la urma urmei, despre mecanica propriilor emoţii?

Au existat mereu lucruri pe care le gândim, le cugetӑm, și lucruri pe care le facem din intuiţie, pentru cӑ le simţim, pentru cӑ ,,așa ne dicteazӑ inima”. Daniel Goleman ne spune cӑ oricare fiinţӑ umanӑ are douӑ minţi, ,,una care gândește și una care simte” (35), sau altfel spus, cu toţii avem o minte raţionalӑ – cea de care suntem conștienţi, care reprezintӑ felul în care gândim, reflectӑm, înţelegem lucrurile – și o minte emoţionalӑ – acea parte impulsivӑ, puternicӑ, uneori ilogicӑ din noi. În prima parte a cӑrţii ne sunt oferite informaţii știinţifice despre formarea și felul în care creierul nostru funcţioneazӑ, despre nucleul amigdalian - partea care se ocupӑ de emoţiile noastre și care ne poate face sӑ reacţionӑm într-o crizӑ de furie sau de fricӑ înainte de a ne da seama de ce se întâmplӑ sau de ceea ce facem cu adevӑrat -, și neocortexul, cel care participӑ la procese perceptive și executive. Din acest punct de vedere, inteligenţa emoţionalӑ reprezintӑ ,,felul în care nucleul amigdalian funcţioneazӑ și interacţioneazӑ cu neocortexul” (44) sau, pe înţelesul tuturor, ,,inteligenţa emoţionalӑ include autocontrolul, zelul, perseverenţa și capacitatea de automotivare.” (22)

,,Un IQ ridicat nu este o garanţie de prosperitate, prestigiu sau fericire în viaţӑ, pentru cӑ școlile noastre și cultura noastrӑ se concentreazӑ asupra capacitӑţilor de învӑţӑturӑ, ignorând inteligenţa emoţionalӑ – un set de trӑsӑturi – unii l-ar putea numi caracter – care conteazӑ imens în destinul nostru personal.” (64)

Conform lui Peter Salovey, inteligenţa emoţionalӑ este strâns legatӑ de inteligenţele multiple teoretizate de Howard Gardener, aceasta având cinci roluri esenţiale în viaţa noastrӑ, exemplificate pe rând de Goleman:

1. Cunoașterea emoţiilor personale – atunci când ne cunoaștem emoţiile devenim ,,piloţi mai buni ai existenţei personale”; în cazul în care nu suntem capabili sӑ ne supraveghem sentimentele, ne lӑsӑm cu mai mare ușurinţӑ pradӑ acestora.
2. Gestionarea emoţiilor – persoanele care nu reușesc sӑ își stӑpâneascӑ emoţiile au parte de regulӑ de dezamӑgiri continue, spre deosebire de ceilalţi, care își recapӑtӑ echilibrul mai repede în urma unor necazuri.
3. Motivarea de sine – autocontrolul emoţional.
4. Recunoașterea emoţiilor în ceilalţi – ceea ce duce la empatie și altruism.
5. Manevrarea relaţiilor și astfel arta de a stabili relaţii umane.

Goleman oferӑ multe exemple, studii și informaţii, modalitӑţi de a ne controla anumite sentimente, cartea acestuia putând fi cititӑ atât de persoanele specializate în psihologie, dar și de cele care vor sӑ afle mai multe despre ceea ce simt și cum funcţioneazӑ creierul uman. Este o carte densӑ, care trateazӑ lucruri cât mai diverse: de la relaţia dintre inteligenţӑ emoţionalӑ – empatie-eticӑ-moralitate-altruism, rolul educaţiei și inteligenţa emoţionalӑ, felul în care atât pӑrinţii, cât și profesorii ar trebui sӑ conștientizeze anumite elemente cheie în dezvoltarea viitoare a copilului din faţa lor, pânӑ la steretotipuri, depresii și traume.

• PLUSURI

  Minuţiozitatea acestei cӑrţi, felul în care informaţiile teoretice sunt îmbinate cu exemple din viaţa realӑ, temele pe care le abordeazӑ.

• RECOMANDARI

  Cred cӑ Inteligenţa emoţionalӑ este o carte despre umanul din fiecare din noi, o carte care ar trebui cititӑ de terapeuţi, pedagogi sau pӑrinţi, sau de oricare altcineva care este interesat de rolul pe care emoţiile îl joacӑ în viaţa noastrӑ.

Categorie: Dezvoltare personala | Autor: Daniel Goleman | Editura: Curtea Veche Publishing