Am crescut cu Harry Potter și nimic nu cred că va mai reuși vreodată să mă entuziasmeze mai mult decât apariția unui nou roman sau film cu micul vrăjitor și prietenii săi. Finalul Talismanelor morții a fost perfect și, cu toate că după ce am terminat de citit pentru prima oară epilogul îmi doream din tot sufletul să apară și cartea cu numărul opt, apoi cea cu numărul nouă și tot așa, între timp am ajuns să respect decizia luată de Rowling în 2007, chiar dacă asta însemna că nu vor mai exista povești cu Potter. Însă, după succesul moderat de care s-a bucurat romanul ei „pentru adulți”, Moarte subită, am observat o schimbare: a fost lansat site-ul Pottermore, aproape săptămânal auzeam câte o știre nesemnificativă despre personajele din HP, o nouă trilogie de filme a căror acțiune are loc în aceeași lume a vrăjitorilor pe care o iubeam a fost anunțată – Rowling fiind cea care va scrie scenariul pentru toate peliculele – și, cireașa de pe tort, o piesă de teatru care era, de fapt, cea de-a opta poveste a fost plănuită spre a fi pusă în scenă în 2016. Cu cât se apropia data lansării, cu atât deveneam mai... nerăbdător să o citesc și iată că s-a ajuns și la asta. Se ridică această poveste la nivelul așteptărilor astronomice ale fanilor?
Nu e ușor să fii fiul lui Harry Potter. Când tatăl tău este celebru pentru că l-a învins pe cel mai temut vrăjitor întunecat din toate timpurile, pe umerii tăi apasă o povară imensă: toți se așteaptă de la tine să te ridici la nivelul tatălui tău, să faci lucruri cel puțin la fel de importante pentru comunitate și să devii un model demn de urmat. Asta simte Albus Severus Potter zi de zi, oră de oră, iar lovitura de grație pare să vină tocmai în cadrul ceremoniei de început de an a Hogwarts, când este repartizat la Slytherin, casa celebră pentru vrăjitorii malefici pe care i-a „scos în lume”. Din fericire, Albus îl întâlnește pe Scorpius Malfoy, fiul lui Draco Malfoy, iar între cei doi se naște o prietenie atât de puternică încât, în unele momente, pare mai mult de atât. Împreună, cei doi vor încerca să repare câteva dintre greșelile trecutului folosind o Clepsidră a Timpului, dar făcând asta vor schimba și viitorul.
Cum nu am avut așteptări foarte mari de la Harry Potter and the Cursed Child, am fost surprins într-un mod cât se poate de plăcut de poveste. Da, la început totul a fost din cale-afară de ciudat și a durat puțin până m-am obișnuit cu formatul cărții, dar după câteva scene totul a început să-mi pară... familiar. Dacă ești dispus să dai la o parte didascaliile și cantitatea sufocantă de dialoguri, portretizările ciudățele ale unor personaje și limitările clare în ceea ce privește magia, vei observa că o foarte mare parte din farmecul celor șapte romane din serie s-a păstrat și pentru această piesă de teatru. Poate că nu este scrisă de J.K. Rowling, dar asta nu înseamnă că e mai puțin valoroasă. Dimpotrivă. Povestea în sine e surprinzător de bună și dovedește încă o dată că există material din plin pentru cel puțin încă o trilogie din universul HP. Reîntâlnirea cu vechii prieteni, acum mai maturi, mai împovărați de fel de fel de probleme – cu familia, cu prietenii, cu necunoscuții – a fost una dulce-amăruie, întoarcerea la Hogwarts, după atâția ani, a fost ireală și m-am bucurat să-l găsesc aproape neschimbat, iar întâlnirea cu o nouă generație de vrăjitori m-a făcut să-mi doresc să revizitez primul volum al seriei (lucru pe care l-am și făcut imediat după ce am terminat Cursed Child).
Mi-a fost dor de Harry, Ron și Hermione. Am crescut, am râs și am plâns alături de ei, m-am bucurat de fiecare dată când ieșeau învingători dintr-o situație aparent fără sorți de izbândă și m-am temut pentru ei de nenumărate ori, în special după ce Voldemort a înviat la sfârșitul Pocalului de foc. Pe atunci nu am stat să mă gândesc cum ar fi să-i întâlnesc din nou, peste ani și ani. Acum, că am fost pus în această situație, trebuie să recunosc că mi s-a părut puțin ciudat să-i aud discutând despre diverse lucruri legate de familie și locul de muncă, să-și facă griji pentru copiii lor mai mult sau mai puțin neascultători, să suporte din plin povara vieții de adult și să nu mai discute despre meciurile de Quidditch, să nu mai facă planuri despre cum să se strecoare nevăzuți pe coridoarele școlii, să nu-l mai vorbească de rău pe Snape și câte și mai câte. Harry a fost un copil care s-a maturizat prea repede, Hermione mereu a părut să fie cu câțiva ani mai în vârstă decât era cu adevărat, iar Ron... Ron s-a bucurat de viață cât de mult a putut.
Aceste lucruri sunt cât se poate de clare în Cursed Child: Harry, cu toate că a izbutit să-l învingă pe Voldemort, încă e măcinat de traumele trecutului, are unele probleme cu fiul său, Albus Severus, iar cicatricea începe din nou să-l usture, ceea ce înseamnă că forțele întunericului pândesc de undeva de aproape. Am auzit multe plângeri legate de comportamentul lui Harry din Cursed Child, dar pe mine zău de m-a deranjat! Și eu cred că mi-aș fi ieșit din sărite în timpul episodului cu Albus (nu dau spoilere), iar în celelate cazuri... pur și simplu mi-am zis că acel Harry era o versiune dintr-o altă dimensiune a personajului pe care îl îndrăgesc și nu m-au mai deranjat răbufnirile lui. Hermione a rămas la fel de obsedată de muncă, iar Ron parcă a devenit și mai glumeț între timp, deși a existat o dezvăluire legată de nunta lui cu Hermione pe care încă mi-e greu să o accept.
În ceea ce privește personajele noi, despre Albus și Scorpius aș putea vorbi ore-ntregi. Ce mi s-a părut amuzant e că cei doi par să fi moștenit trăsăturile definitivorii ale tatălui celuilalt. Nu are sens ce spun? Permiteți-mi să mă explic. Albus Severus Potter, oricât de greu mi-ar fi să spun una ca asta despre fiul lui Harry, e insuportabil. Nu face decât să se vaite despre cât de nedreaptă e viața și cât de greu e să fii înrudit cu celebrul băiat care a supraviețuit, iar plângerile sale sunt atât de absurde încât îmi venea să mă teleportez în paginile cărții și să-i dau o mamă de bătaie! Frate, bucură-te că tu, spre deosebire de tatăl tău, ai o familie care te iubește și nu ai fost nevoit să-ți petreci zece ani din viață într-un dulăpior de sub scări. Cât despre Scorpius... e exact opusul lui Albus: timid, isteț, glumeț, un prieten pe care te poți baza la nevoie. Dacă ar fi fost să-i judec strict după aceste trăsături și nu aș fi avut niciun nume după care să mă ghidez, aș fi jurat că Albus e fiul lui Draco Malfoy și Scorpius al lui Harry! Partea bună e că, așa cum e obiceiul, contrariile se atrag, așa că băieții devin rapid prieteni la cataramă și sunt dispuși să facă orice unul pentru altul; astfel, șederea lor la Hogwarts devine mult mai interesantă și mai plină de peripeții.
Cel mai bun sfat pe care vi-l pot da în cazul în care vreți să citiți Harry Potter and the Cursed Child e să „plonjați” în poveste fără așteptări prea mari. Cartea nu e scrisă de J.K. Rowling, așa că e garantat că nu veți redescoperi stilul ei inconfundabl. Totuși, chiar dacă are unele minusuri, această a opta poveste din universul lui Harry Potter e o dulce alinare pentru toți fanii care așteptau cu sufletul la gură să afle ce avea să se mai întâmple în lumea vrăjitorilor. Poate, peste ani și ani, Rowling se va decide să transforme piesa asta de teatru într-un roman în adevăratul sens al cuvântului, iar atunci toată lumea va fi mulțumită.
Cumpără cartea de pe Books Express
PLUSURI
Scoprius Malfoy; prietenia dintre Albus și Scorpius și indiciile presărate de autor cum că aceasta ar fi mai mult de atât – mi-a plăcut să descopăr acest tip de gândire liberă într-o serie atât de populară și îndrăgită; câteva evenimente surprinzătoare, care au reușit să împrospăteze lumea lui Harry Potter chiar și după aproape zece ani de la publicarea ultimului volum (să nu credeți că știați tot ce era de știut despre Expresul de Hogwarts!); reîntâlnirea cu prieteni vechi și o nouă șansă de a vizita domeniile Hogwarts.
MINUSURI
În unele momente, Harry Potter and the Cursed Child parcă urlă a fan-fiction foarte prost (o să vă dați ochii peste cap de câteva ori când veți afla care-i treaba cu titularul „copil blestemat”); caracterizările unor personaje nu sunt chiar atât de reușite; se simt din plin limitările care vin la pachet cu faptul că povestea a fost concepută sub formă de piesă de teatru: magia e folosită extrem de puțin și în modalități mai puțin impresionante față de seria originală.
RECOMANDARI
Fanilor seriei Harry Potter.
