vineri, 23 iulie 2021

Recomandare de lectură

Amuleta

Mi-a plăcut foarte mult romanul acesta grafic, deși toată noaptea m-am gândit la sărmana Emily și la pericolele care o pândesc din orice colț. Emily și fratele ei, Navin, trebuie să treacă peste unul dintre cele mai grele momente din viața lor: accidentul în urmă căruia tatăl lor a murit. Mutați la țară, într-o casă veche, prăfuită și cam înspăimântătoare, dacă mă întrebați pe mine, Emily descoperă o amuletă care pare să îi vorbească. Nu apucă însă să se familiarizeze cu amuleta, că o creatură urâtă și scârboasă îi răpește mama. Încercând să o salveze, Emily și Navin se trezesc într-o altă lume. O lume în care pericolele și creaturile ciudate încearcă să îi ucidă sau, măcar, să le fure amuleta.

Cei doi frați vor găsi însă o casă ciudată, cu o mulțime de roboți prietenoși, dar capricioși, și un pat, în care zace bolnav străbunicul lor, Silas Charnon, cel care îi lasă lui Emily drept moștenire puterea de a deține amuleta. Ce e amuleta, ce sunt rașchetele, ce e creatura lipicioasă numită Syberian și cum pot cei doi puști să-și salveze mama, doar citind carte veți afla toate acestea.

Vă avertizez că romanul e înfricoșător, deși foarte frumos desenat. Eu l-am avut pe Mișa lângă mine și amândoi am citit cu inima cât un purice povestea Amuletei. Așa că vă sfătuiesc să găsiți și voi un prieten sau o prietenă pentru a citi cartea aceasta. Chiar și un motan grozav, cum e Mișa al meu!

 https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=9b34ef14d&unique=6f33f2a39&redirect_to=http://cartepedia.ro&st=sM086LHh

 

Recomandare de lectură

Picnic la marginea drumului
Picnic la marginea drumului Picnic la marginea drumului
Arkadi Strugațki

Tot ce știm este că Vizita a avut loc și singura dovadă (de necontestat, de altfel) a acestui lucru este Zona, cu toate misterele, capcanele și grozăviile ei. În decursul cîtorva decenii, Zona este cartografiată, scotocită, debarasată încet de obiecte stranii, a căror natură și scop le scapă cercetătorilor. Celor cu simț antreprenorial, însă, nu le scapă și șansa de a o exploata ca pe o mină de aur riscantă, însă deosebit de bogată: pe lîngă Zonă apar și prosperă traficanți ai comorilor extraterestre, vînători de comori, cumpărători cu mînă largă și oportuniști de tot felul.

Lumea în care trăiește stalkerul Red este una aspră, coruptă, condusă, în definitiv, de impulsul de a profita de acest element nou, străin, care nu face decît să acționeze ca un magnet pentru tot soiul de patimi și dorințe. Observăm acest lucru chiar la Redrick Shuhart, pe care îl vedem întorcîndu-se în Zonă de trei ori, condus de fiecare dată de altă motivație.

Pe de altă parte, premisa care stă la baza romanului este una inedită pentru literatura SF, obiectele și capcanele și „jucăriile” Zonei sunt intrigante și distractive (dacă v-a plăcut „Melcul pe povîrniș”, știți în ce direcție duce imaginația autorilor), iar acțiunea, deși neechilibrată, susține în cititor un oarecare fior investigativ: poate vom descoperi ce sunt și ce fac „biberoanele”, poate Red găsește Globul de aur, poate aflăm, în sfîrșit, adevărul despre Zonă.

 https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=9b34ef14d&unique=6f33f2a39&redirect_to=http://cartepedia.ro&st=sM086LHh

 

Recomandare de lectură

Strada Sardinelor

Cînd intri pe Strada Sardinelor dai mai întîi de gașca lui Mack, o mînă de oameni cu suflet mare, intenții admirabile și un talent deosebit de a da peste cap orice situație ordinară, pe care înveți încet să-i înțelegi și să-i accepți cu păcatele și candoarea lor laolaltă. Rînd pe rînd, faci cunoștință cu locuitorii străzii acesteia minunate, un micro-univers poetic, molcom, frămîntat în adîncuri de poftă de viață și dezamăgiri. Acest mic roman e mai puțin amuzant decît „Cartierul Tortilla”, mai puțin tragic decît „Oameni și șoareci”, mai puțin evanghelic decît „Perla”, mai degrabă e traversat de la un capăt la celălalt de o dîră de melancolie neostoită. Nu prea poți să-l descrii fără să-l tulburi, așa cum ne atenționează și autorul la început: trebuie să-l lași să își facă singur apariția, așa cum e.

 https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=9b34ef14d&unique=6f33f2a39&redirect_to=http://cartepedia.ro&st=sM086LHh

 

Recomandare de lectură

Călătoria în timp. O istorie
Călătoria în timp Călătoria în timp
James Gleick

Cînd mi-am cumpărat acest volum mă așteptam la o prezentare cronologică a apariției și explorării ideii de călătorie în timp. În schimb am dat de o expunere paralelă a diferitelor moduri de abordare a conceptului de timp și formele aferente de “păcălire” a lui. Gleick ne poartă prin literatură, filosofie, fizică, adunînd fire de prin toată cultura noastră, alcătuind o țesătură pestriță, plină de informație, dar greu de urmărit. Problema cu această metodă de a analiza un subiect este că ajungi să repeți un număr de episoade care au relevanță în mai multe planuri, iar pentru cititor acest lucru generează plictis și o ușoară confuzie. Pe de altă parte, dacă nu ți-ai propus să studiezi subiectul cu seriozitate, cartea lui Gleick are toate ingredientele unei lecturi de divertisment. Fără a intra prea adînc în teoriile fizicii, fără a dezvălui prea mult din plot-ul cărților și filmelor aduse în discuție, cu spirit critic sau cu indulgență acolo unde era cazul, Gleick ne povestește despre dorința oamenilor de a evada din prezent și cum viitorul și trecutul sunt doar forme ale acestui timp etern de care nimeni nu reușește să scape.

https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=9b34ef14d&unique=6f33f2a39&redirect_to=http://cartepedia.ro&st=sM086LHh

 

Recomandare de lectură

 

Coajă de nucă
Coajă de nucă Coajă de nucă
Ian McEwan

A fost nevoie să reiau lectura acestui aclamat roman pentru că la prima încercare am fost neîncrezătoare în puterea autorului de a-i face premisa plauzibilă. M-a bulversat nivelul de cunoștințe al fătului care ne relatează această tragedie modernă, care mi s-a părut prea ridicat ca să-l poți explica prin numeroasele podcast-uri și transmisiuni radiofonice care ajung la el prin peretele matern.

Odată depășit acest blocaj propriu (pînă la urmă, literatura necesită o anumită deschidere din partea noastră), am intrat în lumea fiului lui Trudy, urmărind împreună cu el cum se țes firele destinului său. Pe tiparul hamletian, McEwan pune în scenă (cred eu) o lectură: o conștiință întîlnește o lume (deocamdată) impalpabilă, asistă fără a putea interveni la nașterea și dezvoltarea intrigii, și mai ales, imaginează întreaga lume folosindu-se de doar cîteva instrumente. Dialogurile, zgomotul pașilor, apăsarea gravitației, clinchetul veselei, acestea sunt semnele cu ajutorul cărora cel închis în pîntec construiește întîi pentru sine povestea trădăriii care abia mai apoi ajunge sub ochii cititorului.

Trudy și Claude pun la cale uciderea lui John, soț, frate și viitor tată. Le urmărim complotul, cu încărcătura lui complicată de adulter, șantaj, lăcomie, vulnerabilitate și teamă prin descrierile fiului nenăscut al lui Trudy, o minte ascuțită, capabilă să analizeze la rece motivațiile și posibilele rezultate ale acțiunilor celor doi. McEwan profită de această tablă proaspăt scrisă pentru a ne vorbi despre iubire, răzbunare, viață și alte obsesii omenești cu o voce ironică și pătrunzătoare.

 https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=9b34ef14d&unique=6f33f2a39&redirect_to=http://cartepedia.ro&st=sM086LHh

Recomandare de lectură

Operațiunea Alfabetul

Concepută ca un mijloc de a-i familiariza pe copii cu literele alfabetului, „Operațiunea Alfabetul” îl introduce pe micul cititor în interiorul misteriosului Minister al Literelor, unde personalul se confruntă cu o misiune extraordinară: Charlie are lucrare de control și trebuie să-și pună repede la punct cunoștințele. Dintr-o cutie poștală din Londra, tocmai pînă la ușa lui Charlie, literele scapă (literalmente) din ghearele morții, fac cunoștință cu o ducesă, călătoresc pe motocicletă și nu în ultimul rînd, se delectează cu o britanică petrecere cu ceai. Odată ajunși la destinație, distracția continuă cu un simpatic program de prezentare a fiecărei litere, iar toată aventura aceasta are, inevitabil, drept rezultat o notă mare și mai ales o prietenie pe viață. Ilustrațiile lui Luciano Lozano sunt simpatice, spirituale, și pline de detalii care nu au cum să nu îi farmece pe cei mici. Lucrurile bune nu se termină o dată cu povestea, căci la sfirșitul cărții vă așteaptă încă o surpriză distractivă: literele s-au încolonat și vă trimit mai departe în lumea cuvintelor.

 https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=9b34ef14d&unique=6f33f2a39&redirect_to=http://cartepedia.ro&st=sM086LHh

 

Recomandare de lectură

Ultima stație de pe Strada Pieței

Din colecția Panda, vă prezint o carte mică ce pătrunde adînc în problemele cotidiene, încercînd să atragă atenția spre partea de frumusețe a lumii pe care o pierdem încercînd să trăim cît mai rapid și mai eficient. Matt de la Pena le vorbește copiilor despre farmecul călătoriei cu autobuzul (perimat, în comparație cu automobilul personal), despre trăirile de care muzica înregistrată te privează, despre covîrșitoarea importanță a clădirilor care au căzut în paragină, dar care prezervă un tip de frumusețe altfel inaccesibil, și mai ales despre cît sunt de neprețuite momentele petrecute alături de ceilalți, fie ei persoane apropiate sau oameni necunoscuți. Ultima stație de pe Strada Pieței este un punct de legătură nu doar cu celelalte stații, ci cu lumea fizică, realitatea pe care o înfruntăm cu toții în fiecare zi, și le oferă celor mici o perspectivă optimistă asupra relațiilor interumane și nu numai.

 https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=9b34ef14d&unique=6f33f2a39&redirect_to=http://cartepedia.ro&st=sM086LHh

 

Recomandare de lectură

Regulile verii
Regulile verii Regulile verii
Shaun Tan

Verile copilăriei răsar la suprafața memoriei ca niște insule îndepărtate, cu un timp și un spațiu propriu, funcționînd după alte norme decît realitatea. Jocurile, expedițiile, ascunzătorile, pericolele și obstacolele, toate plăteau tribut greu imaginației care le împrumuta culori și dimensiuni nemaipomenite, înălțînd garduri, îngroşînd umbre, lungind peste măsură poteci și cîmpuri. “Regulile verii” este o carte de ilustrații neobișnuită, care a primit caracterizări precum “întunecată”, “înfricoșătoare” și despre care s-a spus că nu este potrivită pentru copii din cauza atmosferei misterioase și a arsenalului de obiecte și ființe lipsite de acel element estetic propriu cărților pentru copii. În paginile ei, doi băieței își petrec vacanța jucîndu-se, punînd la cale aventuri complicate și învățînd sau încălcînd regulile, una după alta. Ceea ce pare sumbru în ilustrațiile lui Shaun Tan e mai degrabă o închidere a spațiului în jurul celor doi eroi, modelarea unui balon în interiorul căruia lucrurile prind viață și devin parte a jocului. Pentru adultul care privește imaginea, ele pot părea înfricoșătoare, dar dacă privești chipurile celor doi copii, nu poți găsi nicio umbră de spaimă sau îngrijorare, pentru că tot ce se vede este creația lor.

 https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=9b34ef14d&unique=6f33f2a39&redirect_to=http://cartepedia.ro&st=sM086LHh

 

Recomandare de lectură

 

Stația centrală
Stația Centrala Stația Centrala
Lavie Tidhar

Pămîntul și-a pierdut de mult denumirea de „acasă” pentru miliardele de coloniști care populează așezări spațiale străvechi. În lumea imaginată de Lavie Tidhar, bătrînul leagăn al omenirii rămîne însă centrul universului extins al oamenilor, robotnikilor, Alterilor și zecilor de ființe rezultate din convergența organicului cu digitalul. Stația Centrală este un port spațial aflat între Tel Aviv și Jaffa, un nod la intersecția unei lumi complexe care ancorează fizic Conversația, un flux universal de informație ce leagă toate ființele purtătoare de aug și pe cele digitale. Ca orice port, Stația Centrală mișună de călători, turiști, refugiați, localnici și nu în ultimul rînd de povești și istorii interconectate sau nu, avînd în comun pentru o vreme scheletul metalic al stației și acoperișul ei protector.

Cu cîteva dintre aceste personaje facem cunoștință temporar, urmărindu-le traiectoria în „timp real” sau prin prisma memoriei lor, și cu toate că ele nu au destulă substanță încît să susțină un fir narativ puternic, induc cumva cititorului curiozitatea de a afla mai multe despre lumea țesută cu atît de multă consecvență de autorul de origine israeliană. În mod neașteptat, pe lângă toate detaliile mișto cu care Lavie ornează universul imaginat, „Stația Centrală” îmbracă o haină senzorială de care e greu să te desprinzi. Vîntul care erodează brațele obosite de războaie ale robotnikilor, soarele și ploaia călduță, toropeala mediteraneană care îi silește pe vînzătorii ambulanți să caute umbra Stației, toate acestea se combină într-un mediu înconjurător pe care e greu să-l ignori. 

https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=9b34ef14d&unique=6f33f2a39&redirect_to=http://cartepedia.ro&st=sM086LHh

Recomandare de lectură

Silozul
Silozul (vol. 1) Silozul (vol. 1)
Hugh Howey

La început vedem un bărbat trimis la curățire, pășind pe urmele celei care l-a lăsat văduv. Femeia care conduce silozul este ucisă. Bărbatul care o iubește platonic de mulți ani moare și el. Ați trecut de 200 de pagini. Acum facem cunoștință cu personajul principal, cine știe cînd se curăță și ea. În mod surprinzător, este curățată aproape imediat, dar nu moare. Găsește, în schimb, un al doilea siloz. Se descurcă fain cu instalațiile, noroc că lucrase la baza primului, găsește niște copii supraviețuitori, o ajută și ei după ce o sperie în ultimul hal (doar pe ea, pe noi nu prea). Pleacă înapoi, gest prostesc. Deja se termină cartea (cca. 600 de pagini). Luung, tare lung pentru puțină acțiune, fără construcția personajelor, în cea mai mare parte a timpului încercăm să învățăm părțile componente ale pompelor de evacuare a lichidelor ca să ținem pasul cu acțiunile duduiei. M-ar mulțumi și asta, dacă nu m-ar tot întrerupe autorul cu inserții cinematografice din măcelul civil care are loc în primul siloz. În concluzie, această primă parte a trilogiei are mai degrabă rostul de a pune recuzita și decorul la locul lor, pe scenă. Sunt curioasă să aflu mai multe, asta-i adevărat. Citiți și voi, mai vorbim.

 https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=9b34ef14d&unique=6f33f2a39&redirect_to=http://cartepedia.ro&st=sM086LHh

 

Recomandare de lectură

Cină cu ficat și inimă

Romanul polițist al Mihaelei Apetrei se citește repede, ușor și plăcut. Cîteva surprize, dar și unele clișee pîndesc cititorul printre paginile lui, însă în ansamblu vorbim despre o poveste suficient de echilibrată, care reușește să-i trezească cititorului curiozitatea și să mențină o doză decentă de suspans pînă la sfîrșit. De departe, cel mai interesant element este personajul principal, Murki, un gurmand supraponderal excentric, curator de galerie de artă, îndrăgostit în aceeași măsură de gastronomie, pentru că, spune el, gustul este singurul simț de care se poate bucura.

Pe tot parcursul romanului, Murki acționează ca un colecționar, invitînd la masă diverse persoane de pe Facebook, după criterii numai de el știute, urmărind să obțină din poveștile pe care le solicită ca plată sentimente și stări afective ce lui îi lipsesc. Sophie, asemenea lui Murki, pare să aibă planuri ascunse, însă abia personajul ei are acel tip de prezență eluzivă, de muchii abia întrezărite care aduc poveștii o tentă de supranatural, ca o adiere care te face să privești mai atent spre colțul întunecat din hol. 

Evident, invitații lui Murki mor pe capete, evident devine și cum, din păcate, și aș putea spune că rezolvarea misterului este partea cea mai grăbită din roman, motiv pentru care nu îl recomand decît ca o lectură pentru weekendurile în care n-o să aveți chef să fiți critici.

 https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=9b34ef14d&unique=6f33f2a39&redirect_to=http://cartepedia.ro&st=sM086LHh

 

Recomandare de lectură

Disecție
-Disecție Disecție
Han Kang

Disecție mi-a părut a fi un roman scris cu scopul de a face cititorul să empatizeze cu victimele și supraviețuitorii masacrului din Gwangju, relatînd din perspectiva mai multor personaje desfășurarea confruntărilor absurde dintre forțele armate și cetățenii sud-coreeni în cursul revoltei studențești care a luat o turnură atît de tragică în 1980.

Romanul este împărțit în șase capitole, fiecare narat de către un personaj diferit, vocea unuia dintre ele povestindu-ne post-mortem evenimentele așa cum le-a experimentat înainte și după ce a fost ucis. Să fi fost eforturile prea vizibile de a colora, prin tot soiul de metafore vizuale facile, carnagiul și actele de cruzime? Sau poate faptul că, prin felierea longitudinală pe care o operează asupra evenimentelor, istoria devine confuză și desfășurarea temporală a lucrurilor devine dificil de urmărit, însă eu aș fi preferat oricînd o carte-reportaj mai degrabă decît această dramatizare a unor întîmplări suficient de dramatice în esența lor. 

Disecție e bine încadrat în colecția Musai, dar nu prin valoarea literară, neapărat, ci mai degrabă prin subiectul pe care îl abordează. Cu siguranță, puțini dintre noi au fost curioși să parcurgă istoria modernă a acestei nații atît de înfloritoare în zilele noastre, și pînă la urmă cred că aceasta a fost și intenția scriitoarei, de a ne reaminti că istoria tuturor statelor este pătată de acte de cruzime împotriva propriilor cetățeni, și că manualele și cărțile de istorie nu au cum, privind de deasupra, să pătrundă dimensiunile catastrofale pe care războiul civil le sapă la nivelul individului captiv în eveniment.

 https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=9b34ef14d&unique=6f33f2a39&redirect_to=http://cartepedia.ro&st=sM086LHh

 

Recomandare de lectură

Pe râurile ce duc...
Pe râurile ce duc... Pe râurile ce duc...
António Lobo Antunes

Ca insulele ițite după retragerea apelor, prin vălul de spaimă și momentele de conștiință între sedative, imagini din copilăria naratorului și instantanee din viața condamnatului la cancer urcă la suprafața limbajului, producînd cutremure în mintea cititorului.

O mărturie profund personală a naratorului confruntat cu boala măcinării lente pe dinăuntru, “Pe rîurile care curg...” este mai mult decît un monolog interior al insului care nu face față bolii. Cartea lui Lobo Antunes este cartea lui Antoninho, miezul ființei scriitorului, atît de direct în ciuda metaforelor și a dicteului, a frazelor-capitole și a salturilor bruște între planuri. O carte în care, în sfîrșit, metafora este doar mijloc, iar ceea ce aduce este intimitatea greu de obținut între cel care scrie și cel care citește.

 https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=9b34ef14d&unique=6f33f2a39&redirect_to=http://cartepedia.ro&st=sM086LHh

 

Recomandare de lectură

 

Obiecte ascuțite
Obiecte ascuţite Obiecte ascuţite
Gillian Flynn

Camille Preaker revine în orășelul natal pentru a scrie un articol despre uciderea unei adolescente și dispariția recentă a prietenei ei. În sânul vechiului său cămin, Camille trebuie să înfrunte nu doar fantoma surorii sale pierdute de mult, ci și pe mai puțin spectrala lor mamă, Adora. Cursul investigației și evenimentele subsecvente sosirii ei scot la iveală un trecut plin de traume și o dimensiune întunecată a comunității care trăiește sub aparența respectabilității. În plus, Camille ajunge să-și cunoască sora mai mică, o adolescentă care oscilează între cumințenie, impertinență și încă ceva nenumit, dar îngrijorător. 

Personajul Camille este o anti-eroină: alcoolismul, depresia, haina rușinoasă a auto-mutilării și echilibristica periculoasă între investigație și relația rece și bizară cu mama sa contribuie cel mai mult la sentimentul general pe care ți-l insuflă povestirea, mai degrabă decât la a influența cursul evenimentelor. Prin ochii Camillei vedem în spatele fiecărui personaj o dedublare întunecată, întrebări spinoase legate de lucruri din trecut și conexiuni deranjante sau de-a dreptul înfricoșătoare între lucrurile pe care le-a uitat și cele care țipă să fie văzute. 

“Obiecte ascuțite” este un thriller scris responsabil, cu puncte de suspans bine plasate, cu deplasări-surpriză a centrului de greutate între planurile prezent-trecut și mai ales cu o serie de personaje interesante (deși ușor neverosimile), a căror dinamică cu Camille constituie de fapt substanța și rezolvarea romanului.

 https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=9b34ef14d&unique=6f33f2a39&redirect_to=http://cartepedia.ro&st=sM086LHh

Recomandare de lectură

Pui de cotoroanță
Pui de cotoroanță Pui de cotoroanță
Margaret Atwood

Al patrulea volum din seria Hogarth dedicată lui William Shakespeare, “Pui de cotoroanță” proiectează întîmplările din piesa “Furtuna” pe ecranul contemporaneității. Felix Phillips este un regizor de teatru înlăturat din postul de Director Artistic de către protejatul lui chiar în mijlocul pregătirilor pentru punerea în scenă a piesei care dă titlul acestui roman. Retras într-o locație izolată, Felix visează la răzbunare căzînd pe zi ce trece pradă iluziilor.

Anii trec, Felix Philips este uitat de public, iar rivalul său ajunge din ce în ce mai sus pe scara socială. Sub numele de Duke Philips, Felix se înscrie ca profesor într-un program educațional al Institutului Corecțional Burgess, unde le predă teatru deținutilor și pune în scenă piesele dramaturgului său preferat. Odata cu certitudinea că a sosit momentul răzbunării, Duke poate pune în practică vechea sa dorință de a da viață “Furtunii”, iar de aici înainte va fi ca și cum cititorul privește desfășurarea unui spectacol de umbre, în care se văd însă și cei care proiectează umbrele. 

Pasionații seriei i-au reproșat lui Atwood apropierea prea mare dintre cele două narațiuni, paralela facilă între personajele și acțiunile uneia și ale celeilalte, pe scurt, lipsa efortului creativ din partea autoarei în acest proiect. Pe mine legăturile evidente nu m-au deranjat atît de tare, totuși, pentru că vorbim despre aducerea lui Shakespeare în zilele noastre, de o reinterpretare în sensul regizoral al cuvîntului și nu de o remodelare a piesei dupa matricea actualității. 

Abundența de citate și parafrazări din piesă nu fac, după părerea mea, decît să plătească tributul firesc, iar mecanismele și micile artificii pe care le angajează Atwood ca să respecte detaliile piesei originale nu sunt deloc lipsite de inteligență și nici de o ușoară ironie. Rezultatul este un roman-oglindă care nu silește cititorul la lectura subsecventă a textului inițial, pentru că el este deja prezervat ca un miez de Matrioșka literară.

 https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=9b34ef14d&unique=6f33f2a39&redirect_to=http://cartepedia.ro&st=sM086LHh