Miracol e un film care pune față în față două lumi,
întrepătrunse dar veșnic în conflict: sacrul și profanul, credința și
știința, viața și moartea, binele și răul. Unde se termină una și începe
cealaltă e greu de spus și volatil dar, la această intersecție,
câteodată apare câte un miracol.
Despre revelațiile surprinzătoare, schimbarea perspectivei de la regizor la actor și personajele care îi sperie chiar și pe cei care le interpretează povestește Emanuel Pârvu, actorul care îl aduce pe ecrane pe polițistul Marius Preda în Miracol.
Anca Spiridon: Ce a însemnat pentru tine lucrul la filmul Miracol? Cum a fost experiența de pregătire și ce urme a lăsat în tine personajul?
Emanuel Pârvu: O întâlnire. Una benefică. Pregătirea este o chestiune fără de care nu știu să fac lucrurile, indiferent de ce parte a camerei sunt. La Miracol, pe lângă repetițiile făcute cu Bogdan Apetri - în care deslușeam, întrebam, lucram la nuanțe -, făceam un fel de antrenament acasă, ca la sportivi. Aveam repetiții de text câte trei-patru ore pe zi cu un coleg prieten - Bogdan Tulbure, cu care pur și simplu învățam textul până îmi ieșea prin pori.
A.S.: Care a fost pentru tine miza acestui proiect? Despre ce vorbește filmul și în ce fel te-ai raportat la povestea lui?
E.P.: Nu știu să vorbesc despre mize când sunt actor. Încerc doar să-mi fac bine rolul. În afară de a-ți face bine rolul, nu ai nicio putere din punctul meu de vedere, nu ești factor decizional. Și atunci, singurul lucru care îți rămâne este să faci bine ceea ce faci tu. Și vede Dumnezeu ce se întâmplă cu filmul. După cum îi spune și titlul, filmul vorbește despre un Miracol. Raportarea mea la miracole este una aparte, am trăit miracole în viața mea și nu le poți pune în cuvinte, nu sunt suficiente. Revelația este o cale directă a comunicării divinității cu noi, oamenii, iar dacă se întâmplă nu este ca un merit, nu ți se cuvine, e pur și simplu încă o milostivire a Domnului către tine. Tu credincios, nu ești nici cel mai merituos, nici cel mai milostiv, nici cel mai vrednic, dar câteodată (și asta este încă una dintre taine) trăiești revelații.
A.S.: Cum s-au desfășurat filmările? Ai o amintire din perioada de filmare pe care o ții minte cu drag?
E.P.: Ca niște filmări normale, făcute în deplasare. Cu echipă, actori, toate cele necesare la o filmare. Nu sunt cel mai distractiv om când filmez, în general încerc să păstrez distanța dintre mine și mine cât mai mică. Fiind în deplasare a fost și mai bine pentru mine, pentru că lucrurile cotidiene pe care le trăiești acasă (facturi, copil, telefoane, trafic, treburi) nu îți mai populează creierul, ai timp să fii tu cu rolul, să fii tu cu tine cât mai mult.
A.S.: Cum a fost experiența de lucru cu Bogdan George Apetri și cu colegii de platou?
E.P.: O experiență foarte plăcută, cu Bogdan am avut o comunicare energetică din prima clipă. Tipul lui de lucru cu actorii este special, are multă răbdare. Iar faptul că petreceam mult timp împreună în afara platoului cred și-a spus cuvântul. După filmare stăteam în același loc, mâncam în același loc, ne petreceam timpul împreună și asta cred că s-a văzut în film.
A.S.: Cu acest proiect ai schimbat perspectiva, de la regizor și scenarist, cu control total asupra direcției artistice, la cea de actor. Cum a fost pentru tine această trecere?
E.P.: Trecerea este una pe care am mai experimentat-o și încerc să o îmbunătățesc de fiecare dată. Când sunt actor, îmi opresc gândurile de regie, cred că ar împiedica foarte mult. Pentru că tu ești acolo ca să servești scopul regizorului, este filmul lui, nu filmul tău. Ca actor sunt foarte maleabil și încerc să mă apropii cât mai mult de ce vrea regizorul de la mine. Dacă aș gândi ca un regizor când sunt actor, cred că n-ar folosi deloc, m-ar împiedica și pe mine și pe regizor și pe colegi.
A.S.: Care a fost pentru tine cea mai mare provocare în acest traseu? A fost ceva care te-a pus la încercare în mod deosebit, fizic sau psihic?
E.P.: Câteodată căldura. Am filmat în plină vară, câteodată în câmp deschis, fără umbră, cu maieu, cămașă, sacou. Și încerci să reziști, mai ales când este plan-secvență, să-ți dozezi energia, știind că va dura multe ore turul de forță pe care trebuie să îl faci. Ultima secvență, care are undeva în jur de cincisprezece minute, este filmată dintr-o singură bucată, cu multe personaje, cu multă fizicație și în care trebuie să respecți chestiunile tehnice, semnele în care trebuie să ajungi și în același timp să încerci să "fii", nu să "joci".
A.S.: Ce ne poți povesti despre personajul tău? Ce te-a impresionat cel mai tare și cum te-ai raportat la el?
E.P.: M-am raportat la el ca la un om care știe că a greșit și care încearcă să îndrepte. Doar că nu-și dă seama că poate să facă mai rău. Noi, oamenii, de obicei facem asta când ne simțim vinovați, încercăm să reparăm, scăpând din vedere toată conjunctura - familie, carieră, copii. Marius Preda a greșit. Și sentimentul lui de vinovăție este atât de pregnant, încât îi întunecă gândurile și judecata. Personal, mă sperie foarte tare oamenii de genul lui Marius Preda - oamenii care pot acționa fără să țină seama de consecințe.
A.S.: De ce crezi că e important ca publicul să vadă filmul Miracol?
E.P.: Cred că ar trebui să dea de gândit. Spre deosebire de film, în viața reală oamenii primesc foarte rar a doua șansă. Mai ales când fac gesturi fără întoarcere. Și cred că poate da de gândit oamenilor care pun în pericol totul din jurul lor, pentru a repara ceva ce tot ei au greșit inițial.
Despre revelațiile surprinzătoare, schimbarea perspectivei de la regizor la actor și personajele care îi sperie chiar și pe cei care le interpretează povestește Emanuel Pârvu, actorul care îl aduce pe ecrane pe polițistul Marius Preda în Miracol.
Anca Spiridon: Ce a însemnat pentru tine lucrul la filmul Miracol? Cum a fost experiența de pregătire și ce urme a lăsat în tine personajul?
Emanuel Pârvu: O întâlnire. Una benefică. Pregătirea este o chestiune fără de care nu știu să fac lucrurile, indiferent de ce parte a camerei sunt. La Miracol, pe lângă repetițiile făcute cu Bogdan Apetri - în care deslușeam, întrebam, lucram la nuanțe -, făceam un fel de antrenament acasă, ca la sportivi. Aveam repetiții de text câte trei-patru ore pe zi cu un coleg prieten - Bogdan Tulbure, cu care pur și simplu învățam textul până îmi ieșea prin pori.
A.S.: Care a fost pentru tine miza acestui proiect? Despre ce vorbește filmul și în ce fel te-ai raportat la povestea lui?
E.P.: Nu știu să vorbesc despre mize când sunt actor. Încerc doar să-mi fac bine rolul. În afară de a-ți face bine rolul, nu ai nicio putere din punctul meu de vedere, nu ești factor decizional. Și atunci, singurul lucru care îți rămâne este să faci bine ceea ce faci tu. Și vede Dumnezeu ce se întâmplă cu filmul. După cum îi spune și titlul, filmul vorbește despre un Miracol. Raportarea mea la miracole este una aparte, am trăit miracole în viața mea și nu le poți pune în cuvinte, nu sunt suficiente. Revelația este o cale directă a comunicării divinității cu noi, oamenii, iar dacă se întâmplă nu este ca un merit, nu ți se cuvine, e pur și simplu încă o milostivire a Domnului către tine. Tu credincios, nu ești nici cel mai merituos, nici cel mai milostiv, nici cel mai vrednic, dar câteodată (și asta este încă una dintre taine) trăiești revelații.
A.S.: Cum s-au desfășurat filmările? Ai o amintire din perioada de filmare pe care o ții minte cu drag?
E.P.: Ca niște filmări normale, făcute în deplasare. Cu echipă, actori, toate cele necesare la o filmare. Nu sunt cel mai distractiv om când filmez, în general încerc să păstrez distanța dintre mine și mine cât mai mică. Fiind în deplasare a fost și mai bine pentru mine, pentru că lucrurile cotidiene pe care le trăiești acasă (facturi, copil, telefoane, trafic, treburi) nu îți mai populează creierul, ai timp să fii tu cu rolul, să fii tu cu tine cât mai mult.
A.S.: Cum a fost experiența de lucru cu Bogdan George Apetri și cu colegii de platou?
E.P.: O experiență foarte plăcută, cu Bogdan am avut o comunicare energetică din prima clipă. Tipul lui de lucru cu actorii este special, are multă răbdare. Iar faptul că petreceam mult timp împreună în afara platoului cred și-a spus cuvântul. După filmare stăteam în același loc, mâncam în același loc, ne petreceam timpul împreună și asta cred că s-a văzut în film.
A.S.: Cu acest proiect ai schimbat perspectiva, de la regizor și scenarist, cu control total asupra direcției artistice, la cea de actor. Cum a fost pentru tine această trecere?
E.P.: Trecerea este una pe care am mai experimentat-o și încerc să o îmbunătățesc de fiecare dată. Când sunt actor, îmi opresc gândurile de regie, cred că ar împiedica foarte mult. Pentru că tu ești acolo ca să servești scopul regizorului, este filmul lui, nu filmul tău. Ca actor sunt foarte maleabil și încerc să mă apropii cât mai mult de ce vrea regizorul de la mine. Dacă aș gândi ca un regizor când sunt actor, cred că n-ar folosi deloc, m-ar împiedica și pe mine și pe regizor și pe colegi.
A.S.: Care a fost pentru tine cea mai mare provocare în acest traseu? A fost ceva care te-a pus la încercare în mod deosebit, fizic sau psihic?
E.P.: Câteodată căldura. Am filmat în plină vară, câteodată în câmp deschis, fără umbră, cu maieu, cămașă, sacou. Și încerci să reziști, mai ales când este plan-secvență, să-ți dozezi energia, știind că va dura multe ore turul de forță pe care trebuie să îl faci. Ultima secvență, care are undeva în jur de cincisprezece minute, este filmată dintr-o singură bucată, cu multe personaje, cu multă fizicație și în care trebuie să respecți chestiunile tehnice, semnele în care trebuie să ajungi și în același timp să încerci să "fii", nu să "joci".
A.S.: Ce ne poți povesti despre personajul tău? Ce te-a impresionat cel mai tare și cum te-ai raportat la el?
E.P.: M-am raportat la el ca la un om care știe că a greșit și care încearcă să îndrepte. Doar că nu-și dă seama că poate să facă mai rău. Noi, oamenii, de obicei facem asta când ne simțim vinovați, încercăm să reparăm, scăpând din vedere toată conjunctura - familie, carieră, copii. Marius Preda a greșit. Și sentimentul lui de vinovăție este atât de pregnant, încât îi întunecă gândurile și judecata. Personal, mă sperie foarte tare oamenii de genul lui Marius Preda - oamenii care pot acționa fără să țină seama de consecințe.
A.S.: De ce crezi că e important ca publicul să vadă filmul Miracol?
E.P.: Cred că ar trebui să dea de gândit. Spre deosebire de film, în viața reală oamenii primesc foarte rar a doua șansă. Mai ales când fac gesturi fără întoarcere. Și cred că poate da de gândit oamenilor care pun în pericol totul din jurul lor, pentru a repara ceva ce tot ei au greșit inițial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu