joi, 18 ianuarie 2018

Problema celor Trei Corpuri

Liu Cixin
Problema celor Trei Corpuri
Editura Nemira, 2017

traducere din limba engleză de Nina Iordache


Citiţi o cronică a acestei cărţi.

***
Intro

Liu Cixin, născut în China în 1963, este cel mai important scriitor chinez de science fiction. Înainte de a se dedica în întregime literaturii, a fost inginer într-o centrală electrică din Yangquan. De-a lungul timpului, a publicat mai multe volume, fiind recompensat de nouă ori cu cel mai important premiu pentru literatura SF din China pentru volumele semnate începând din 1998. În afară de numeroasele culegeri de proză scurtă, a publicat şi romane: The Devil's Bricks (2002), The Era of Supernova (2003), Ball Lightening (2004). În 2007 a apărut primul volum al trilogiei Amintiri din trecutul Terrei, pe care autorul şi l-a tradus singur în limba engleză, sub titlul The Three-Body Problem. În anul 2015, ediţia engleză a romanului a câştigat Premiul Hugo pentru Cel mai bun roman.
*
Spre finalul Revoluţiei Culturale din China, un proiect militar trimite semnale în spaţiu pentru a stabili contactul cu civilizaţii extraterestre. O astfel de civilizaţie, pe cale de dispariţie, primeşte semnalul şi plănuieşte să invadeze Pământul.

Populaţia planetei se împarte în două tabere: una pregătită să primească fiinţe superioare nouă ca să preia lumea noastră coruptă, iar cealaltă gata să lupte din toate puterile împotriva invaziei. Protagoniştii sunt Wenjie, fiica unui fizician ucis in timpul Revoluţiei pentru ideile lui reacţionare despre relativitate, şi Miao, un nano-tehnician care-şi petrece tot timpul în realitatea virtuală numită Trei Corpuri, un joc atât de plin de metafizică, încât începe să semene cu un cult.

"Cartea este un hard SF, plin de minuţioase detalii tehnice despre orice, de la mecanică cuantică până la inteligenţă artificială. Dar Cixin Liu îşi susţine teoriile spectaculoase cu personaje uşor de simpatizat, pe un schelet de acţiune şi thriller convingător." (NPR.org)

"Remarcabil, revelatoriu şi de neratat!" (Kirkus Reviews)

"O imaginaţie incredibilă, cu adevărat interesantă." (Barack Obama)

Partea întâi. O primăvară tăcută
1. Anii nebuniei

China, 1967

Uniunea Roşie susţinuse un atac împotriva Brigăzii 28 Aprilie timp de două zile. Steagurile roşii fluturau încontinuu în jurul clădirii, ca nişte flăcări tânjind după foc.

Comandantul Uniunii Roşii era îngrijorat, dar nu din cauza apărătorilor cu care se confrunta. Cei peste două sute de membri ai Gărzilor Roşii, aparţinând Brigăzii 28 Aprilie, nu erau decât nişte bieţi începători, pe lângă veteranii Gărzilor Roşii ai Uniunii Roşii, care se formase în timpul Marii Revoluţii Culturale Proletare de la începutul anului 1966. Cei din urmă se căliseră datorită experienţei tumultuoase a inspecţiilor revoluţionare de-a lungul şi de-a latul ţării, dar şi după ce îl auziseră pe preşedintele Mao vorbind la măreţele adunări din piaţa Tiananmen.

Însă îi era frică de sobele de fier din clădire, pline-ochi cu explozivi şi legate între ele cu detonatoare electrice. Nu le putea vedea, dar le simţea prezenţa aşa cum fierul simte atracţia magnetului din preajmă. Dacă vreun apărător apăsa pe întrerupător, revoluţionari, dar şi contrarevoluţionari ar fi murit cu toţii într-o minge uriaşă de foc.

Şi Gărzile Roşii din Brigada 28 Aprilie erau în stare de o asemenea nebunie. Faţă de bărbaţii şi femeile deja rodaţi din prima generaţie a Gărzilor Roşii, noii rebeli erau o haită de lupi ţopăind pe jăratic: mai nebuni decât nebunii înşişi.

Silueta zveltă a unei fetişcane frumoase se ivi în vârful clădirii, fluturând drapelul roşu al Brigăzii 28 Aprilie. Apariţia ei fu salutată imediat de un torent de împuşcături. Se trăgea în ea cu tot felul de arme: antichităţi, precum carabinele americane, mitralierele ceheşti, puştile japoneze de calibru.38, dar şi arme mai noi, cum ar fi seria standard de puşti ale Armatei de Eliberare a Poporului şi pistoalele-mitralieră furate de la aceeaşi armată, după publicarea "Editorialului din August"[i], şi chiar şi câteva săbii şi suliţe chinezeşti dadao. Împreună, formau o versiune condensată a istoriei moderne.

Mulţi membri ai Brigăzii 28 Aprilie se implicaseră în demonstraţii de forţă similare. Se postau pe acoperişul unei clădiri, fluturau un drapel, strigau lozinci la megafon şi împrăştiau fluturaşi peste atacatorii de jos. De fiecare dată, curajosul sau curajoasa reuşea să se adăpostească de ploaia de gloanţe şi să câştige admiraţia pentru vitejia lui sau a ei.

Fata de acum credea, evident, că va fi la fel de norocoasă. Flutura steagul de război de parcă şi-ar fi etalat tinereţea înflăcărată, încredinţată că duşmanul va arde în flăcările Revoluţiei şi se va face scrum şi cenuşă; închipuindu-şi cum se va naşte o lume ideală din ardoarea şi zelul ce-i curg prin vine... Era îmbătată de visul ei strălucitor şi roşu-aprins, până când un glonţ îi străpunse pieptul.

Trupul ei de cincisprezece ani era atât de fragil, încât glonţul trecu cu uşurinţă prin el, şuierându-i în spate. Tânăra membră a Gărzilor Roşii se prăbuşi împreună cu drapelul, forma delicată coborând chiar mai încet decât bucata de pânză roşie, asemenea unei păsări ce nu se poate desprinde de cer.

Luptătorii Gărzilor Roşii ţipară de bucurie. Câţiva se repeziră spre baza clădirii, ridicară drapelul Brigăzii 28 Aprilie şi înşfăcară trupul subţire şi lipsit de viaţă. Îşi înălţară trofeul, fălindu-se cu el o vreme, înainte să-l azvârle spre poarta de metal din curte.

Mai toate barele metalice ale porţii se terminau cu ţepuşe ascuţite care fuseseră scoase la începutul războaielor civile duse de facţiuni şi folosite la fabricarea de suliţe, dar mai rămăseseră două. Când vârfurile lor tăioase intrară în corpul fetei, viaţa păru că revine în trupul zvelt.

Gărzile Roşii se traseră înapoi şi începură să folosească trupul străpuns drept ţintă de trageri. Pentru ea, furtuna densă de gloanţe părea doar un soi de ploaie blândă, de vreme ce nu mai simţea nimic. Din când în când, braţele ca nişte lujeri de viţă zvâcneau uşor pe lângă corp, de parcă s-ar fi scuturat de picăturile de ploaie.

Apoi jumătate din cap îi explodă şi doar un singur ochi, frumos, mai privea cerul albastru din anul 1967. Nu mai exista nicio urmă de durere în privirea aceea, doar un devotament ferm şi un dor mistuitor.

Şi totuşi, spre deosebire de ceilalţi, avusese noroc. Măcar murise în toiul sacrificiului pătimaş, pentru un ideal.

Astfel de lupte se dădeau peste tot în Beijing, ca o puzderie de UCP-uri[ii] care lucrau în paralel, având drept rezultat Revoluţia Culturală. Un val de nebunie înecase oraşul şi se infiltra în fiecare colţişor.

Pe terenul de sport al Universităţii Tsinghua, situată la marginea oraşului, se desfăşura de aproape două ore o "şedinţă de luptă" la care participau mii de persoane. Era o adunare publică menită să umilească şi să nimicească duşmanii Revoluţiei hărţuindu-i verbal şi fizic în faţa tuturor, până când îşi recunoşteau crimele.

După ce revoluţionarii se divizaseră, creând numeroase facţiuni, forţele de opoziţie de pretutindeni se angajaseră în manevre şi înfruntări complexe. În cadrul universităţii izbucniseră conflicte intense între Gărzile Roşii, Grupul de Lucru al Revoluţiei Culturale, Echipa de Propagandă a Muncitorilor şi Echipa de Propagandă Militară. Şi fiecare facţiune se diviza din când în când în noi grupuri rebele, fiecare cu propria panoplie de cunoştinţe şi de obiective, producând confruntări şi mai necruţătoare.

Dar la această şedinţă de luptă de masă, victimele erau autorităţile academice burgheze reacţionare. Ei erau duşmanii fiecărei facţiuni şi nu mai puteau decât să îndure atacurile fără milă venite din toate direcţiile.

Faţă de alţi "Monştri şi Demoni"[iii], autorităţile academice reacţionare reprezentau un tip aparte: în timpul primelor şedinţe de luptă fuseseră şi arogante, şi încăpăţânate. În vremea aceea mureau pe capete. Vreme de patruzeci de zile, doar în Beijing fuseseră bătute până la moarte mai mult de 1.700 de victime ale şedinţelor de luptă. Mulţi alegeau o cale mai uşoară pentru a evita nebunia: Lao She, Wu Han, Jian Bozan, Fu Lei, Zhao Jiuzhang, Yi Qun, Wen Jie, Hai Mo şi alţii - intelectuali respectaţi odată - aleseseră să-şi curme viaţa.[iv]

Cei care supravieţuiseră primei perioade deveniseră treptat din ce în ce mai apatici cu fiecare nouă şedinţă de luptă. Carapacea mentală protectoare îi ajuta să nu se prăbuşească complet. Adesea păreau pe jumătate adormiţi în timpul şedinţelor de luptă şi tresăreau doar când cineva le urla în faţă că trebuie să-şi repete mecanic mărturisirea, aceeaşi pe care o repetaseră de nenumărate ori.

Apoi, unii dintre ei intrau în stadiul al treilea. Şedinţele de luptă constante, interminabile, le injectau imagini politice pline de viaţă în conştiinţă, asemenea mercurului, până când minţile lor, care odinioară se sprijiniseră pe cunoaştere şi raţiune, cedau asaltului. Începeau, într-adevăr, să creadă că erau vinovaţi şi să vadă cât de mult rău făcuseră măreţei cauze a Revoluţiei. Plângeau şi se căiau mai adânc şi mai sincer decât acei Monştri şi Demoni care nu erau intelectuali.

Pentru Gărzile Roşii, lupta împotriva victimelor aflate în cele două ultime stadii mentale era absolut plictisitoare. Doar acei Monştri şi Demoni care se mai aflau încă în primul stadiu le puteau oferi creierelor lor suprastimulate emoţia ultimă după care tânjeau, precum pelerina roşie a matadorului. Însă astfel de victime mult dorite erau din ce în ce mai puţine. În Tsinghua probabil că mai era doar un om. Datorită rarităţii lui, îi rezervaseră actul final al şedinţei de luptă.

Ye Zhetai supravieţuise Revoluţiei Culturale până acum, dar rămăsese la primul stadiu mental. Nu se căise, nu se omorâse şi nici nu devenise insensibil. Când profesorul de fizică se urca pe scenă în faţa mulţimii, expresia de pe faţa sa spunea limpede: Pot să duc o cruce şi mai grea.

Gărzile Roşii îi dăduseră, într-adevăr, să care o povară, dar nu era o cruce. Alte victime purtau jobene făcute din rame grele de bambus, dar al lui era făcut din bare groase de oţel sudate între ele. Şi placa pe care o purta în jurul gâtului nu era din lemn, cum purtau ceilalţi, ci era o uşă de fier scoasă de la un cuptor de laborator. Numele lui era scris pe uşă cu caractere negre contrastante şi două dungi roşii, diagonale, formau un X mare.

Ye era escortat spre scenă de un număr dublu de Gărzi Roşii faţă de celelalte victime: doi bărbaţi şi patru femei. Cei doi bărbaţi tineri mergeau încrezători şi hotărâţi; păreau întruchiparea tineretului bolşevic matur. Erau studenţi în anul patru[v], specializaţi în fizică teoretică şi Ye era profesorul lor. Femeile, în realitate nişte fete, păreau mult mai tinere. Erau eleve în anul doi de gimnaziu, în cadrul aceleiaşi universităţi.[vi] Îmbrăcate în uniforme militare şi echipate cu banduliere, iradiau vigoare tinerească şi-l înconjurau pe Ye Zhetai ca patru flăcări verzi.

Apariţia lui stârni mulţimea. Scandarea lozincilor, care se mai potolise, se reluă acum cu forţe noi şi înecă totul ca un flux renăscut.

După ce aşteptă ca zgomotul să se mai domolească, una dintre fetele din Gărzile Roşii s-a întors către victimă:
- Ye Zhetai, eşti expert în mecanică. Ar trebui să-ţi dai seama ce puternică este forţa unificatoare căreia îi rezişti. Încăpăţânarea te va conduce doar la moarte! Azi, vom continua programul de data trecută şi nu are niciun rost să ne pierdem în cuvinte. Răspunde la următoarea întrebare fără obişnuita ta minciună: este adevărat că între anii 1962 şi 1965 ai hotărât de unul singur să adaugi relativitatea la cursul introductiv de fizică?
- Relativitatea face parte din teoriile fundamentale ale fizicii, răspunse Ye. Cum se pot preda cunoştinţele de bază fără ea?
- Minţi! urlă o fată din Garda Roşie de lângă el. Einstein este o autoritate academică reacţionară. Ar servi oricărui stăpân care i-ar flutura bani pe sub nas. S-a dus chiar şi la imperialiştii americani şi i-a ajutat să construiască bomba atomică! Dacă vrem să construim o ştiinţă revoluţionară trebuie să dăm jos această flamură neagră a teoriei capitaliste reprezentată de teoria relativităţii!

Ye tăcu. Îndura cu greu durerea produsă de fierul masiv din joben şi din placa atârnată la gât; nu mai avea energie să răspundă la întrebări inutile. În spatele lui, unul dintre studenţi se încruntă. Fata care vorbise era cea mai inteligentă dintre cele patru din Gărzile Roşii şi era evident că se pregătise foarte bine, deoarece fusese văzută memorând scenariul şedinţei de luptă înaintea intrării pe scenă. Dar împotriva unui om ca Ye Zhetai, o mână de lozinci era insuficientă. Gărzile Roşii se hotărâră să scoată la bătaie o altă armă pe care o pregătiseră împotriva profesorului lor. Una dintre ele îi făcu semn cu mâna cuiva de lângă scenă.

Soţia lui Ye, profesoara de fizică Shao Lin, se ridică din primul rând al mulţimii. Urcă pe scenă îmbrăcată într-un costum care nu-i venea prea bine, vizibil menit să imite uniforma militară a Gărzilor Roşii. Însă cei care o cunoşteau îşi aminteau că predase la curs într-o qipao[vii] elegantă şi ţinuta ei de acum părea forţată şi nepotrivită.
- Ye Zhetai!

Era limpede că nu obişnuia să joace astfel de roluri şi, deşi încercase să vorbească cât mai tare, efortul îi dezvăluia tremurul din glas.
- N-ai fi crezut că o să mă ridic cu fermitate împotriva ta şi o să te critic, nu-i aşa? Da, în trecut m-ai amăgit. Mi-ai împăienjenit privirea cu imaginea ta ştiinţifică reacţionară asupra lumii! Dar acum m-am trezit şi sunt lucidă. Cu ajutorul tinerilor revoluţionari, vreau să fiu de partea Revoluţiei, de partea poporului!

Se întoarse spre mulţime:
- Tovarăşi, tineri revoluţionari, angajaţi ai facultăţii, trebuie să înţelegem în mod clar natura reacţionară a teoriei relativităţii a lui Einstein. Acest lucru este vizibil în relativitatea generală: modelul static al universului neagă natura dinamică a materiei. Asta este antidialectică! Tratează universul ca fiind limitat, ceea ce reprezintă o formă de idealism reacţionar...

În timp ce asculta discursul soţiei sale, Ye îşi îngădui să zâmbească chinuit.

Lin, te-am amăgit? De fapt, în mintea mea ai fost mereu o enigmă. Ţi-am lăudat geniul o dată în faţa tatălui tău - a avut noroc: a murit înainte şi a scăpat de catastrofa asta - şi şi-a scuturat capul, spunând că nu crede că fiica lui se va afirma în domeniul academic. Ceea ce mi-a zis apoi s-a dovedit a fi atât de important în a doua jumătate a vieţii mele: "Lin e prea deşteaptă. Ca să te ocupi de cercetarea fundamentală, trebuie să fii prost."

În anii care au urmat, am început să înţeleg cuvintele lui din ce în ce mai mult. Lin, eşti într-adevăr prea deşteaptă. Încă de acum câţiva ani ai început să simţi din ce direcţie bate vântul la universitate şi te-ai pregătit cu grijă. De exemplu, când predai, ai schimbat numele multor legi şi constante ale fizicii: ai numit Legea lui Ohm, Legea Rezistenţei, ai numit Ecuaţiile lui Maxwell, Ecuaţiile Electromagnetice, ai numit Constanta lui Planck, Constanta Cuantică... Le-ai explicat studenţilor că toate descoperirile ştiinţifice se datorează înţelepciunii claselor muncitoare şi că autorităţile academice doar le-au furat rodul şi le-au dat numele lor.

Dar nici aşa nu ai reuşit să fii acceptată de curentul principal de gândire revoluţionară. Uită-te acum la tine: nu ai dreptul să porţi banderola roşie a "cadrelor universitare roşii
". A trebuit să vii aici cu mâna întinsă, fără statutul celui care a primit Micuţa Carte Roşie[viii]... Nu poţi să te lepezi de vina de a te fi născut într-o familie mare din China prerevoluţionară şi de faptul că părinţii tăi au fost nişte savanţi redutabili.

Şi dacă tot vorbim de Einstein, tu ai mai multe de mărturisit decât mine. În iarna lui 1922 Einstein a venit la Shanghai. Fiindcă tatăl tău vorbea germana fluent, i s-a cerut să-l însoţească. Mi-ai spus de atâtea ori că tatăl tău s-a apucat să studieze fizica, deoarece a fost încurajat de Einstein şi că tu ai ales fizica de dragul tatălui tău. Aşa că, într-un fel, indirect, Einstein ţi-a fost profesor. Şi erai pe atunci atât de mândră şi te simţeai atât de norocoasă de această legătură dintre voi doi.

Mai târziu, am descoperit că tatăl tău îţi spusese o minciună nevinovată. El şi cu Einstein avuseseră doar o foarte scurtă conversaţie. În dimineaţa zilei de 13 noiembrie, 1922, l-a însoţit la o plimbare pe strada Nanjing. Printre ceilalţi, se mai numărau şi Youren, preşedintele Universităţii Shanghai şi Cao Gubing, directorul general al ziarului
Ta Kung Pao. Când au trecut pe lângă un şantier de reparaţii de drumuri, Einstein s-a oprit lângă un muncitor care sfărâma pietre şi l-a observat în tăcere pe băiatul cu haine rupte, faţa şi mâinile murdare. L-a întrebat pe tatăl tău cât câştigă băiatul pe zi. După ce l-a întrebat pe băiat, i-a spus lui Einstein: cinci cenţi.

Asta a fost singura dată când a vorbit cu marele om de ştiinţă care a schimbat lumea. Nu s-a discutat nimic despre fizică sau despre relativitate, doar despre realitatea rece şi crudă. După spusele tatălui tău, Einstein a rămas acolo pentru mai mult timp după ce a primit răspunsul, urmărind mişcările mecanice ale băiatului şi uitând să-şi fumeze pipa al cărei scrum aprins se stinsese. Tatăl tău mi-a povestit amintirile sale, a oftat şi a zis: "În China, orice idee care îndrăzneşte să-şi ia zborul se prăbuşeşte la pământ. Gravitaţia realităţii e mult prea puternică
."

- Pleacă-ţi capul! urlă un tânăr membru al Gărzilor Roşii. Era, poate, un gest de bunăvoinţă din partea fostului său student. Toate victimele împotriva cărora luptau trebuiau să-şi plece capetele. Dacă Ye şi-ar fi plecat capul, jobenul greu de fier ar fi căzut şi, dacă ar fi rămas cu capul plecat, nu ar mai fi avut niciun rost să i-l pună la loc. Însă Ye refuză şi şi-a ţinut capul sus, îndurând greutatea pe care trebuia s-o susţină gâtul lui subţire.
- Pleacă-ţi capul, reacţionar încăpăţânat ce eşti!

Una dintre membrele Gărzilor Roşii îşi scoase cordonul şi-l plesni pe Ye. Catarama de bronz îi şfichiui fruntea şi-şi lăsă amprenta clară, care dispăru iute când ţâşni sângele. Se clătină nesigur pentru câteva clipe, apoi se echilibră şi rămase drept, în picioare.

Unul dintre membrii Gărzilor Roşii spuse:
- Când predai mecanica cuantică ai strecurat şi multe idei reacţionare!
Apoi îi făcu semn lui Shao Lin să continue.

Shao se conformă satisfăcută. Simţea nevoia să vorbească întruna, altfel mintea ei fragilă care mai atârna de un fir subţire, s-ar fi năruit cu totul.
- Ye Zhetai, nu poţi contesta această acuzaţie! Le-ai vorbit mereu studenţilor despre reacţionara Interpretare Copenhaga[ix]!
- Este totuşi explicaţia care a fost unanim recunoscută ca fiind în conformitate cu rezultatele experimentale.

Tonul său atât de calm şi stăpânit o surprinse şi o îngrozi pe Shao Lin.
- Această explicaţie susţine că observaţia exterioară duce la colapsul funcţiei de undă cuantică. Este doar o altă expresie a idealismului reacţionar şi este, de fapt, cea mai sfidătoare!
- Filosofia ar trebui, oare, să călăuzească experimentele sau experimentele să călăuzească filosofia?

Contraatacul neaşteptat al lui Ye îi ului pe cei care conduceau şedinţa de luptă. Pentru o clipă rămaseră fără replică.
- Dar este limpede că ceea ce trebuie să călăuzească experimentele este filosofia corectă a marxismului! reuşi să spună în cele din urmă un membru al Gărzilor Roşii.
- Atunci, asta înseamnă că filosofia corectă ne cade din cer şi este împotriva ideii că adevărul se naşte din experienţă. Ceea ce e împotriva principiilor cu ajutorul cărora marxismul încearcă să înţeleagă natura.

Shao Lin şi cei doi colegi studenţi şi membri ai Gărzilor Roşii nu ştiură ce să răspundă. Spre deosebire de membrii Gărzilor Roşii care erau încă la liceu, ei nu puteau ignora logica cu totul.

Dar cele patru liceene aveau propriile lor metode revoluţionare pe care le considerau invincibile. Fata care îl lovise pe Ye înainte îşi scoase cordonul şi-l lovi din nou. Celelalte fete îşi scoaseră şi ele cordoanele ca să-l lovească. De vreme ce colega lor dădea dovadă de atâta fervoare revoluţionară, celelalte trebuiau să arate şi mai multă fervoare sau măcar tot atâta cât ea. Cei doi membri ai Gărzilor Roşii nu au intervenit. Dacă încercau să intervină acum, ar fi fost bănuiţi că nu sunt îndeajuns de revoluţionari.
- Ne-ai predat şi teoria Big Bang. Este cea mai reacţionară dintre toate teoriile ştiinţifice! îşi dădu cu părerea unul dintre membrii Gărzilor Roşii, încercând să schimbe subiectul.
- Poate că în viitor această teorie se va dovedi greşită. Dar două măreţe descoperiri cosmologice ale secolului nostru - legea lui Hubble, demonstrată de deplasarea spre roşu şi observarea radiaţiei fundalului cosmic - arată că teoria Big Bang este în prezent cea mai plauzibilă explicaţie a originii universului.
- Minciuni! strigă Shao Lin.


[i] Referire la editorialul din luna august 1967 din revista Steagul Roşu (o sursă importantă de propagandă în timpul Revoluţiei Culturale), care recomanda insistent "îndepărtarea celor câţiva [contrarevoluţionari] din armată". Editorialul a fost interpretat ca un îndemn al Gărzilor Roşii să atace depozitele de armament şi să fure arme de la Armata de Eliberare a Poporului, ceea ce a dat şi mai mult apă la moară războaielor civile locale duse de facţiunile Gărzilor Roşii (n.a. Ken Liu).
[ii] UCP - Unitate Centrală de Procesare. În engleză CPU - central processing unit (n.red.)
[iii] Iniţial un termen budist, "Monştri şi Demoni" a fost folosit în timpul Revoluţiei Culturale pentru a-i descrie pe duşmanii revoluţiei (n. tr. Ken Liu).
[iv] Aceştia au fost unii dintre celebrii intelectuali care s-au sinucis în timpul Revoluţiei Culturale. Lao She: scriitor; Wu Han: istoric; Jian Bozan: istoric; Fu Lei: traducător şi critic; Zhao Jiuzhang: meteorolog şi geofizician; Yi Qun: scriitor; Wen Jie: poet; Hai Mo: scenarist de film şi romancier (n. tr. Ken Liu).
[v] Facultăţile chinezeşti (în special Tsinghua) au un istoric complicat în privinţa modificării sistemului de învăţământ care a fost când de patru, când de cinci, când de trei ani înainte de Revoluţia Culturală. Am încercat să evit folosirea unor termeni americani, cum ar fi freshman, sophomore, junior şi senior pentru a traduce anii acestor studenţi (n. tr. Ken Liu). Adică student în anul I, II, III sau IV, respectiv în ultimul an (n. tr.).
[vi] Sistemul educaţional chinezesc cuprinde în general şase ani de şcoală primară urmaţi de trei ani de gimnaziu şi trei ani de liceu. În timpul Revoluţiei Culturale, sistemul de 12 ani a fost scurtat cu 2-3 ani, în funcţie de regiune sau municipalitate. Astfel, aceste fete membre ale Gărzilor Roşii au paisprezece ani. Am evitat, din nou, să folosesc denumirile americane pentru anii de liceu (n. tr. Ken Liu).
[vii] Rochie tradiţională chinezească (n. tr.).
[viii] Micuţa carte roşie, apărută în 1964, este o colecţie de citate ale preşedintelui Mao Zedong. Era impusă fiecărui membru din Partidul Comunist din China şi trebuia purtată în buzunarul de la piept, lângă inimă (n. red.).
[ix] Interpretarea Copenhaga este interpretarea dată mecanicii cuantice de Niels Bohr şi de Werner Heisenberg la Copenhaga în jurul anului 1927. Pe scurt, e vorba despre faptul că orice măsurare a realităţii modifică realitatea (n. tr.).

Boko Haram. Cea mai sângeroasă grupare teroristă a lumii

Mike Smith
Boko Haram. Cea mai sângeroasă grupare teroristă a lumii
Editura Corint, 2017

Traducere din limba engleză de Dragoş Zetu


Citiţi o cronică a acestei cărţi.

*****
Intro

Insurecţia din Nigeria condusă de luptătorii grupului islamist Boko Haram a lăsat mii de morţi, a destabilizat cea mai mare economie din Africa, a îngrijorat şi a revoltat o lume întreagă din cauza violenţelor extreme la care s-au dedat jihadiştii. Cu toate acestea, gruparea nigeriană continua să rămână un mister, unul pe care ziaristul Mike Smith reuşeşte să îl dezlege. Cu ajutorul anchetelor pe care el şi colegii săi le-au desfăşurat pe teren, al interviurilor luate "la cald", dar şi al unei laborioase cercetări a izvoarelor istorice, autorul izbuteşte să ne ofere o prezentare nu doar a uneia dintre cele mai absurde şi fanatice grupări teroriste, ci şi a tarelor profunde ale Nigeriei care au dus la apariţia mişcării jihadiste şi care, din păcate, continuă să o întreţină. Căci, aşa cum demonstrează magistral Mike Smith, Boko Haram există şi continuă să poată racola adepţi pentru că în cea mai populată şi mai tânără ţară a continentului african continuă să domnească sărăcia şi corupţia.

Boko Haram, cea mai sângeroasă grupare teroristă a lumii - o carte unică în România, recomandată călduros de cele mai prestigioase publicaţii internaţionale (de la The New York Review of Books şi The Economist până la The Telegraph); o carte fascinantă, cu un subiect "fierbinte".

"O investigaţie jurnalistică realizată cu cea mai mare meticulozitate." (The New York Review of Books)
"O carte scrisă cu obiectivitate şi spirit de pătrundere... extraordinar de uşor de citit, dacă ţinem cont de subiect." (The Telegraph)
"Cartea lui Mike Smith va deveni un extraordinar izvor pentru istoricii viitorului care vor vrea să studieze Nigeria." (The Economist)


Capitolul VI. "Fetele noastre au fost răpite şi ei nu au făcut nimic"

Un bărbat îmbrăcat într-o ţinută de culoare alb perlat voia să schimbe câteva vorbe cu mine. Mi-am dat seama pentru că unul dintre acoliţii lui încerca insistent să mă ducă spre el, ca şi cum aş fi fost chemat acolo. Pe cartea lui de vizită, cu un fundal verde cu alb, culorile naţionale ale Nigeriei, apărea numele "Hon. Amb. Jude Tabai". Abrevierile însemnau "onorabilul ambasador", titlu despre care spunea că îi fusese acordat de prima doamnă. Sub numele său scria "director" şi "echipă strategică", iar în colţul de sus din stânga era o fotografie a preşedintelui Goodluck Jonathan.

L-am întrebat: "Aşadar, lucraţi pentru preşedinte, nu-i aşa?" "Da, da, da", mi-a răspuns. "Şi ce anume faceţi pentru el?" "Nu vă pot spune, e secret. Să zicem doar că lucrez în domeniul securităţii..."

Ne întâlniserăm cu câteva minute mai devreme în apropiere, vizavi de Fântâna "Unităţii Nigeriei" din capitala Abuja, unde avea loc o contramanifestaţie care începuse cu o zi înainte. Contramanifestaţia stârnise proteste aprinse pentru că părea să fie vorba de o mulţime plătită să compromită o altă manifestaţie paşnică. Protestele iniţiale avuseseră loc zilnic, vreme de aproape o lună, şi cereau guvernului şi armatei să acţioneze într-o problemă care adusese deodată Nigeria în atenţia întregii lumi: răpirea a aproape 300 de fete dintr-o şcoală din oraşul Chibok din nord-estul ţării. La început, manifestaţiile nu au fost de anvergură - erau doar câteva zeci de oameni - însă se părea că guvernul sau, cel puţin, susţinătorii acestuia erau deranjaţi de ele. Campania, având sloganul Bring Back Our Girls ("Aduceţi-ne fetele înapoi!") devenise populară în toată lumea, cu ajutorul reţelelor de socializare. Suport moral sosise din partea unei liste numeroase de personalităţi, cum ar fi Michelle Obama, prima doamnă a Americii, care a publicat un tweet cu o fotografie a ei în care avea o privire tristă şi ţinea în mână o pancartă cu inscripţia: #BringBackOurGirls.

Când l-am întâlnit pentru prima dată pe Tabai, era în mijlocul organizatorilor contramanifestaţiei, aceea care susţinea guvernul. Acum stăteam în căldura după-amiezii, lângă o maşină parcată pe iarbă, lângă o mână de tineri. Mi-a spus că nu se număra printre organizatorii contramanifestaţiei şi că se întâmplase doar să treacă prin zonă şi, văzând mulţimea, se hotărâse să se oprească: "Dacă aş fi implicat, v-aş spune. Nu cu asta mă ocup eu." La un moment dat, în timp ce vorbeam, unul dintre tineri i-a spus ceva altuia şi Tubai s-a întors spre el, spunându-i pe un ton tăios: "Prietene, ţine-ţi gura". Tânărul a ascultat, ruşinat. Pe lângă faptul că pretindea că are un rol neprecizat în "securitatea" preşedintelui, Tabai, care părea să aibă peste 50 de ani, mi-a explicat că deţinea şi titlul de rege al tinerilor din Delta Nigerului, regiunea din care provenea şi preşedintele Jonathan. În Nigeria erau mulţi oameni ca el, care pretindeau că aveau asemenea titluri. Presa locală se referise la el în aceiaşi termeni, deşi adevărata lui putere avea să rămână un mister pentru mine. Mai fusese şi consilier în Bayelsa, statul din care se trăgea preşedintele Jonathan.

"Dar protestul acesta pare a fi o acţiune plătită de cineva, ca să fiu sincer," i-am spus, referindu-mă la contramanifestaţii. "Asta crezi?" m-a întrebat. "Da, aşa mi se pare." "OK, nu ştiu ce să spun, dacă tu spui «pare a fi o acţiune plătită», nu ştiu la ce te referi, pentru că aceste proteste tot au loc de două sau trei săptămâni", a spus Tabai pronunţând cuvintele clar şi sperând, se pare, că nu voi face diferenţa între cele două demonstraţii. "Ceilalţi oameni au protestat", am spus eu.

Îşi jucase cartea şi pierduse, însă nu părea afectat. Şi-a schimbat tactica şi a venit cu alte argumente. S-a dovedit a fi o conversaţie lungă, plină de referiri la teoriile conspiraţiei pe care le auzi adesea în Nigeria. Esenţa discursului lui Tabai era că insurecţia Boko Haram era de natură politică, fiind sprijinită de adversarii lui Jonathan şi având ca ţintă alegerile din 2015. Însă nu s-a oprit aici. "Acum, în timp ce noi vorbim, fetele au fost eliberate", a spus el pe la mijlocul discuţiei noastre, referindu-se la elevele răpite din Chibok. "Credeţi că au fost eliberate?" am vrut să mă asigur. "Da." "De către cine?" "Colaboratorii teroriştilor şi cei care îi finanţează le-au eliberat. Întreabă-mă de ce."

***
Au circulat tot felul de poveşti şi este posibil ca o descriere precisă a incidentului să nu apară niciodată, însă există un numitor comun în descrierile părinţilor, oficialilor din şcoală şi ale fetelor care au scăpat cu viaţă. Cu toţii au descris un atac care a debutat ca multe altele. Aproape de miezul nopţii, în mijlocul savanei din nord-estul Nigeriei, zeci de oameni înarmaţi, unii purtând uniforme militare, au apărut în camionete şi pe motociclete şi au deschis focul, luptându-se cu o mână de soldaţi depăşiţi numeric şi vizând clădirile guvernamentale. Pe măsură ce focurile de armă s-au înteţit şi atacatorii furioşi au incendiat clădirile, locuitorii au fugit prin beznă şi s-au adăpostit în păduricile din jurul oraşului Chibok. Bărbaţii înarmaţi au năvălit într-o şcoală-internat unde dormeau câteva sute de adolescente. O fată de 18 ani care era atunci acolo mi-a spus: "Dormeam. Am auzit când au început să tragă prin oraş. Am crezut că se joacă cineva cu armele." În următoarele săptămâni, ceea ce începuse ca un raid de-al insurgenţilor despre care, din păcate, nigerienii ajunseseră să se obişnuiască să tot audă, avea să agite spiritele în întreaga lume.

În nord-estul Nigeriei, unde islamul este, de departe, religia dominantă, Chibok reprezintă un soi de anomalie. Este un oraş în marea sa majoritate creştin, deşi include un număr destul de mare de musulmani. Moştenirea sa creştină se datorează misionarilor din Church of the Brethern ("Biserica Fraţilor"), o confesiune protestantă, ai cărei misionari au început să ajungă în Nigeria începând din 1923. Populaţia oraşului este compusă în mare parte din etnici kibaku, diferiţi de rivalii lor, kanuri, care domină regiunea. Gerald Neher, un american care a trăit în Chibok, fiind misionar acolo între 1954 şi 1957, apoi în 1959 şi 1960 şi, în final, în 1968, îşi aducea aminte cum oraşul era, pe atunci, izolat pentru că în sezonul ploios drumurile de pământ care îl legau de restul ţării erau brăzdate de torenţi. Lucra cu fermieri care încă arau cu ajutorul boilor, în timp ce soţia lui îi învăţa pe copii să scrie cu beţigaşe pe nisip! Educaţia religioasă şi convertirile făceau parte, bineînţeles, din activitatea lor misionară şi mulţi locuitori din Chibok au adoptat treptat creştinismul în locul vechilor credinţe locale - cel puţin la suprafaţă, fiindcă se pare că, de fapt, cele două au coexistat. Astăzi asemenea convertiri ar putea părea inacceptabile din cauza paternalismului pe care îl presupun, însă Neher, acum în vârstă de peste 80 de ani, nu se scuză în niciun fel. Mi-a spus că el crede cu hotărâre că i-a ajutat pe unii locuitori din Chibok să-şi îmbunătăţească viaţa şi că este mândru de munca lui, inclusiv de aspectul ei religios. Neher îşi aduce aminte că învăţătorii musulmani au ajuns şi ei în Chibok şi au încercat să îi convertească pe localnici, adunându-i pe învăţăceii lor la umbra copacilor pentru a-i învăţa Coranul. Când Neher a ajuns acolo, în anii 1950, fetele nu învăţau în şcolile din chirpici, cu acoperiş de paie, însă când a revenit, peste zece ani, unele dintre ele începuseră să facă şcoală. Astăzi, localnicii sunt în marea lor majoritate fermieri, populaţia fiind de aproximativ 70.000 de oameni.

În martie 2014, cu o lună înainte ca elevele să fie trezite de focurile de armă care se auzeau în jurul căminului, statul Borno, unde se află şi Chibok, a anunţat că se vedea obligat să închidă şcolile pe termen nelimitat din cauza atacurilor teroriste repetate. Acestea făcuseră mult mai multe victime decât acelea care aveau să moară în Chibok, însă nu au primit o atenţie susţinută din partea presei internaţionale. A fost vorba de două masacre în care au murit zeci de băieţi de la şcoli-internat din statul vecin, Yobe. Oficialii din Chibok au sugerat că instituţia lor se închisese pur şi simplu pe perioada vacanţei, însă se părea că spuneau numai o parte din adevărata poveste. După cum a declarat un oficial guvernamental căruia i-am luat un interviu, dar cum mi-au mărturisit şi părinţii cu care am discutat, se pare că închiderea şcolii a fost o vacanţă forţată pentru că nimeni nu mai dorea să vadă că şi alţi elevi erau omorâţi.

Deşi este posibil ca motivele închiderii şcolilor să fi fost nobile, totuşi decizia a provocat îngrijorări. În nord-estul Nigeriei educaţia este deficitară, situaţia fiind şi mai gravă în cazul fetelor. Aproximativ o fată de peste 6 ani din zece ştie să scrie şi să citească în statul Borno. Prin comparaţie, media naţională este de 47,7%, iar în Lagos este de 92%, fiind evident că închiderea şcolilor avea să pună sub semnul întrebării orice progres făcut în vederea remedierii situaţiei. Instituţia de unde au fost răpite fetele se numise Şcoala Guvernamentală de Fete din Chibok şi era finanţată de guvernul statului Borno. Numele său fusese schimbat de curând, renunţându-se la cuvântul "fete" după ce începuse să primească şi băieţi. Aceştia, provenind din jurul oraşului Chibok, fuseseră mutaţi din şcolile lor aflate în zone deosebit de periculoase din statul Borno. Ei mergeau la şcoală în Chibok, însă nu rămâneau la internat peste noapte, ca fetele. După spusele directoarei, Asabe Kwambula, erau înscrişi 530 de elevi, 135 de băieţi şi 395 de fete.

Deşi şcolile fuseseră închise în luna martie, administratorii şi oficialii guvernului aveau de rezolvat problema elevilor din ultimul an de studii, care trebuiau să îşi dea examenele şi să încheie ciclul şcolar. După spusele oficialului guvernamental cu care am vorbit, avuseseră loc discuţii cu Ministerul Educaţiei din Nigeria şi cu Consiliul pentru examene din Africa de Vest, care administrează examenele, despre ce anume trebuia făcut. Oficialul mi-a spus că, în urma discuţiilor, se luase decizia ca unui număr de şcoli din statul Borno să li se permită să devină centre de examinare, inclusiv şcolii din Chibok. Pentru aceasta trebuiau să îi aducă înapoi la şcoală pe elevii din ultimul an pentru a-şi da testele. Totuşi, înainte de a face acest lucru, oficialii trebuiau să ceară autorităţilor să asigure paza acestor şcoli, pentru a preveni orice problemă de securitate. Din acest punct, povestea devine din ce în ce mai neclară.

Oficialii statului Borno şi ai şcolii au spus că se întâlniseră cu reprezentanţii poliţiei şi trimiseseră o scrisoare comisarului poliţiei statale în care ceruseră întărirea măsurilor de securitate pe perioada examenelor. După spusele unui profesor al şcolii, ca urmare a acestei cereri, au fost trimişi patru poliţişti, însă care lucrau doar ziua, în timp ce aveau loc examenele. Noaptea nu exista nicio pază suplimentară. Prezenţa militarilor în oraş era aproape invizibilă din moment ce se spunea că aici erau delegaţi doar 17 militari. Nu aveau să fie de ajuns şi dezbaterea legată de cine era vinovat pentru că nu se asigurase mai multă pază avea să devină o dispută intensă, cu o componentă politică puternică. Au existat şi acuzaţii legate de faptul că elevii nu ar fi trebuit readuşi la şcoală, având în vedere potenţialele pericole. Guvernul federal a dat vina pe oficialii statului Borno, condus de un partid de opoziţie, în timp ce aceştia au acuzat, la rândul lor, guvernul central. Totuşi, trebuie spus că, deşi şcoala finanţată de stat şi guvernul statului Borno ar fi trebuit să ia mai multe măsuri de precauţie, atât poliţia, cât şi armata sunt instituţii federale care nu sunt controlate de guvernele diferitelor state. Un reprezentant al şcolii care a dorit să rămână anonim pentru a evita un conflict cu guvernul federal mi-a spus: "Totul s-a întâmplat din cauza lipsei măsurilor de securitate. Dacă s-ar fi luat măsurile necesare, nu cred că s-ar fi întâmplat una ca asta. Însă, după cum ştiţi, securitatea nu este în mâinile şcolii." Cu toate acestea, au existat şi acuzaţii cum că statul ar fi refuzat să mute examenele în Maiduguri şi că garantase că se va asigura paza necesară.

După spusele directoarei, în momentul atacului era la faţa locului un singur paznic de noapte, însă nu mai exista niciun alt responsabil care să supravegheze căminul în care dormeau fetele, cum ar fi un şef de cămin. Secretarul guvernului statului Borno, Baba Ahmed Jidda, a declarat pentru un post de ştiri nigerian că fetele, care aveau, în general, între 16 şi 18 ani, "erau, pur şi simplu, singure pentru că era noapte şi directoarea şi ceilalţi profesori nu locuiesc în zona căminelor pentru elevi". La început, s-a spus că directoarea era acolo şi că fusese păcălită de atacatori pentru că aceştia purtau uniforme militare. Cu toate acestea, ea mi-a declarat că nu se afla nicidecum în zonă. Plecase la Maiduguri, capitala statului, pentru că avea programare la doctorul care o trata pentru diabet. Cel puţin unul dintre directorii-adjuncţi rămăsese în Chibok.

Boko Haram se făcuse vinovată pentru alte răpiri ale unor fete obligate apoi să se convertească la islam, să se mărite cu membrii săi sau să devină sclave. În noiembrie 2013, Human Rights Watch l-a citat pe comandantul unui grup de apărători ai ordinii publice aflaţi pe urmele Boko Haram care declarase că extremiştii îşi lăsaseră soţiile în urmă atunci când fuseseră forţaţi să fugă din Maiduguri din cauza forţelor de securitate. Prin urmare, au început să răpească fete pe care le obligau să meargă cu ei. În plus, bărbaţi despre care se credea că sunt membri ai Boko Haram începuseră de ceva vreme să răpească nigerieni bogaţi din Maiduguri şi împrejurimi pentru a obţine bani din răscumpărări. Asemenea răpiri nu primeau mare atenţie pentru că familiile preferau să se ocupe în linişte de negocieri pentru a se asigura că, în cele din urmă, cel răpit are să fie eliberat nevătămat. O victimă cunoscută a fost un fost ministru al petrolului, Shettima Ali Monguno, în vârstă de 92 de ani, care a fost eliberat după câteva zile. Aceste răpiri se adăugau acelora care îi aveau ca victime pe străini în care fuseseră implicate Ansaru şi Boko Haram în lunile din urmă atunci când fie executaseră victimele, fie le eliberaseră pentru sume importante de bani.

În ciuda lipsei de securitate, Nigeria se pregătea să găzduiască World Economic Forum (WEF, Forumul Economic Mondial) despre Africa în mai 2014, o adunare a unora dintre cei mai puternici oameni din lume, guvernul dorind astfel să sublinieze potenţialul ţării ca destinaţie a investiţiilor străine. Recent, anunţase rezultatul stabilirii unei noi baze a produsului intern brut, ceea ce a confirmat că PIB-ul său depăşise PIB-ul Africii de Sud, Nigeria devenind astfel cea mai puternică economie de pe continent. Ministrul de finanţe, Ngozi Okonjo-Iweala a încercat să-şi promoveze ţara ca oferind un mediu solid pentru afaceri în ciuda tuturor problemelor, repetând deseori în faţa potenţialilor investitori ceea ce avea să devină o adevărată lozincă: "Dacă nu eşti în Nigeria, nu eşti în Africa." Pe hârtie, avea dreptate. Nigeria se lăuda acum cu trei distincţii: ţara cu cea mai puternică economie, cu cea mai mare populaţie şi cu cea mai importantă industrie petrolieră din Africa. Din păcate, orice om familiarizat cu Nigeria ştia că aceste trei titluri însemnau foarte puţin pentru nigerianul de rând, printre numeroasele probleme ale căruia se număra şi aceea legată de violenţa care avea să tulbure pregătirile pentru importanta întâlnire internaţională care urma să aibă loc.

Drept dovadă că insurecţia scăpase total de sub control, trebuie spus că atacul din Chibok care a avut loc pe 14 aprilie 2014 nu a fost singurul atac îngrozitor al zilei. În timpul orelor de vârf ale dimineţii, o bombă a explodat într-o staţie de autobuz dintr-o suburbie din Abuja şi a ucis cel puţin 75 de oameni. A fost un eveniment absolut surprinzător, fiind cel mai sângeros atac care avusese vreodată loc în capitală, cu numai câteva săptămâni înainte ca Abuja să găzduiască WEF. Totuşi, morţile şi distrugerile lăsate în urmă de atentat aveau să fie imediat eclipsate de îngrijorările legate de soarta fetelor din Chibok.

După unele mărturii, se pare că apăruseră zvonuri cum că o bandă de atacatori se îndreptau spre Chibok. Amnesty International, citând oficiali locali şi doi ofiţeri din armată, a informat că avertismentele au apărut imediat după ora 19, cu mai bine de patru ore înaintea atacului. Conform organizaţiei nonguvernamentale, apărătorii ordinii publice din satul Gagilam, din apropiere, au alertat autorităţile "atunci când un grup numeros de bărbaţi înarmaţi neidentificaţi au intrat în sat pe motociclete şi au spus că se îndreaptă spre Chibok". Se pare că soldaţii nigerieni, prost echipaţi şi demoralizaţi, nu au fost capabili să răspundă în mod eficient. Unul din ofiţeri a spus ONG-ului: "comandantul nu a reuşit să mobilizeze întăriri". Amnesty International l-a citat, în continuare: "Există o doză mare de frustrare şi epuizare în rândul trupelor şi ofiţerilor staţionaţi în zonele «fierbinţi»; [...] mulţi soldaţi se tem să se ducă în zonele de conflict."

Un oficial guvernamental familiarizat cu detaliile investigaţiei despre incidentul din Chibok mi-a împărtăşit aceeaşi versiune a faptelor, spunând că localnicii anunţaseră un atac iminent cu mult timp înainte. "Au fost informaţi cu trei sau patru ore înainte de atac", a spus el, referindu-se la armată şi adăugând că răspunsul fusese îngreunat de "probleme legate de numărul maxim [de soldaţi]".

Top 10 cărți care te vor ține cu sufletul la gură



Top 10 cărți care te vor ține cu sufletul la gură


Romanele polițiste ocupă un loc special în preferințele cititorilor. Sunt cărți care te țin cu sufletul la gură și care te captivează cu misterul care învăluie crimele sau infracțiunile comise. Nu ai cum să lași cartea deoparte și să nu te întrebi “cine e criminalul?”. Am ales 10 cărți noi care n-ar trebui să lipsească din biblioteca unui iubitor de romane polițiste. Cărțile alese au fost publicate în România pe parcursul anului 2017 și se găsesc la reduceri în librării și online.
Fata dinainte – J.P. Delaney
Emma este traumatizată de spargerea locuinței ei și își caută un loc sigur în care să locuiască. Toate apartamentele pe care le vizionează ori nu sunt accesibile, ori nu sunt atât de sigure pe cât își dorește. Norocul îi iese în cale când descoperă frumoasa casă de pe One Folgate Street. Doar că arhitectul care a proiectat casa încă are control asupra ei și un set de reguli stricte. Emma nu are voie să aducă fotografii, cărți sau alte obiecte personale. Casa o va transforma. După o tragedie personală, vine rândul lui Jane să se mute în frumoasa casă. Jane descoperă că chiriașa dinainte ei a murit subit și încearcă să dezlege misterul. În timp ce încearcă să afle adevărul, Jane face aceleași alegeri, urmează aceleași tipare, întâlnește aceiași oameni și trece prin aceeași teroare ca fata dinainte. „Surprinzător, uimitor și, mai ales, ingenios – un roman de suspans psihologic desăvârșit.”, spune cunoscutul autor Lee Child despre romanul “Fata dinainte”.
Avocatul rebel – John Grisham
Sebastian Rudd crede că toată lumea are dreptul la un proces corect. De aceea acceptă numai cazuri pe care ceilalţi le refuză. Cazuri disperate ce par a nu avea câştig în faţa justiţiei. În serialele noastre preferate cu avocaţi toţi visează să-şi vadă numele pe pereţii şi uşile clădirii luxoase de birouri. Spre deosebire de ei, Sebastian Rudd este un rebel. Are biroul într-o dubiţă cu bar, frigider şi fotolii din piele. Nu are asociaţi, ci doar un şofer care joacă şi rol de bodyguard. Avocatul rebel face tot felul de artificii şi scamatorii, uneori la limita legii, pentru a-şi ajuta clienţii. Apără un tânăr dependent de droguri care face parte dintr-un cult satanic, un mafiot condamnat la moarte, un bărbat acuzat că a tras într-o echipă SWAT şi lista poate continua. Grisham este un maestru al thrillerului juridic, având peste 40 de volume publicate. Multe dintre cărţile sale au ajuns rapid pe locul 1 în topul New York Times Best Seller şi au stat acolo mult timp.
Fata din Brooklyn – Guillame Musso
Musso este un maestru care îmbină misterul și thrillerul cu dragostea. Raphael este un scriitor faimos și tată singur. E îndrăgostit nebunește de Anna Baker cu care vrea să se căsătorească, însă nu știe prea multe lucruri despre trecutul ei. După ce o presează, Anna îi arată o fotografie cu trei cadavre și spune că ea este vinovată. Tânăra dispare apoi fără urmă. Disperat, Raphael se duce acasă la ea unde descoperă 400.000 de euro și două cărți de identitate false. Ceva îi spune că femeia pe care o iubește nu este criminală și că este în pericol. Raphael pornește într-o cursă contracronometru alături de bunul său prieten Marc, fost polițist, în căutarea Annei. Cei de la Metronews scriu despre romanul lui Musso că are un „Insuportabil suspans! Aveți grijă, odată ce deschideți cartea, n-o veți mai lăsa din mână până nu veți afla cine este cu adevărat această fată din Brooklyn. Se anunță multe nopți albe.“
Călătoresc singură – Samuel Bjørk
Începutul cărții ne prezintă dispariția unui bebeluș din maternitate în anul 2006. Povestea sare apoi la 2012 când o fetiță este găsită atârnând într-un copac din pădure, cu un ghiozdan în spate, îmbrăcată ca o păpușă și având la gât un bilet pe care scrie “Călătoresc singură”. Descoperirea îi cutremură pe anchetatori, iar în curând se descoperă și alte fetițe ucise în același mod, polițiștii având de a face cu un criminal în serie. Cazul este preluat de inspectorul Holger Munch și  echipa sa speciala de operațiuni. Acesta apelează și la ajutorul unei foste colege, Mia Kruger, care a părăsit poliția după ce a ucis un drogat. “Călătoresc singură” este romanul de debut al lui Samuel Bjørk, care a ajuns rapid pe primele locuri în topurile internaționale.
Greșeala fatală – Sophie Hannah
După ce editorialistul Damon Blundy este ucis, anchetatorii o cheamă la audieri pe Nicki Clements, o femeie pe care bărbatul ucis n-a văzut-o niciodată. Femeia este asaltată de întrebări la care nu poate răspunde. Criminalul a folosit cuțitul astfel încât să nu curgă nicio picătură de sânge și apoi a mâzgâlit anumite cuvinte pe pereți. Femeia nu înțelege nici de ce ea însăși a fost atât de aproape de locul crimei. Despre autoarea Sophie Hannah se spune că este “regina thrillerului psihologic”. „Un fel de Agatha Christie în cea mai reușită formă a ei, dar actualizată pentru epoca Twitterului și a întâlnirilor online, cu toată frumusețea și ticăloșia lor.“, scria The Independent despre lucrările autoarei britanice.
Sora pierdută – Flynn Berry
Nora se duce să-și viziteze sora și descoperă că aceasta a fost ucisă cu brutalitate. Îngrozită, Nora își dă seama că viața ei nu va mai fi la fel de acum încolo. Nu are încredere că poliția va descoperi ucigașul și pornește într-o anchetă pe cont propriu. Pe măsură ce descoperă noi lucruri, frica se transformă în obsesie și ea devine altă persoană. Nora descoperă despre sora ei, Rachel, lucruri pe care nu și le-ar fi imaginat vreodată. Romanul de debut al autoarei Flynn Berry nu este doar un roman polițist, ci face o analiză profundă a iubirii feroce dintre două surori, a suferinței care transformă un om și a puterii teribile a trecutului. Criticii au comparat cartea “Sora pierdută” cu “Fata din tren”, scris de Paula Hawkins, sau “Fata dispărută”, de Gillian Flynn.
Casa de vacanță Jørn Lier Horst
În casa de vacanță a unui prezentator de televiziune este descoperit cadavrul unui necunoscut. Inspectorul de poliție William Wisting ajunge la fața locului pentru cercetări preliminare dar este atacat și mașina îi este furată. După atac, anchetatorii descoperă că a dispărut cadavrul fără a fi identificat. Polițiștii se întreabă acum dacă a fost doar o tentativă de jaf care a mers prost sau este vorba de mult mai mult. Una dintre piste îi duce și spre un posibil trafic de droguri, lucru des întâlnit pe coasta norvegiană din cauza infractorilor est-europeni. Jørn Lier Horst a lucrat mulți ani ca polițist și apoi ca șef de investigații în Larvik, Norvegia, așa că detaliile importante dintr-un caz de crimă nu lipsesc din cărțile sale. Romanele din seria William Wisting au cunoscut un succes răsunător, cu vânzări de peste un milion de exemplare, și au fost traduse în treizeci de limbi. “Un roman polițist clasic de la un autor foarte stăpân pe stilul său. Toți împătimiții genului ar trebui să caute cărțile lui. Iar Casa de vacanță e cea mai bună alegere.”, scrie Dagbladet, unul dintre cele mai mari ziare norvegiene.
Ce-am găsit al meu să fie – Stephen King
Maestrul genurilor horror și thriller revine cu un roman plin de suspans pentru cititorii săi. “Ce-am găsit al meu să fie” este al doilea roman din seria Bill Hodges. John Rothstein este scriitorul care l-a inventat pe Jimmy Gold, preferatul lui Morris Bellamy. Morris este atât de obsedat de scriitor încât ajunge să-l ucidă pe Rothstein. Moartea autorului înseamnă și goana după opera sa nepublicată, care cuprinde cel puțin încă un roman cu Jimmy Gold. Morris ascunde tot ce a găsit, dar după ce iese din închisoare, peste 35 de ani, află că toate scrierile autorului pe care le avea au fost furate. În calea răzbunării mult visate stau fostul detectiv Bill Hodges și asociații săi de încredere. “O realizare impresionantă, ușor de citit, a unui scriitor care poate scrie în orice gen dorește.“, scrie The Washington Post despre noul roman semnat de maestrul Stephen King.
Dispariția din Silver Water – Haylen Beck
O femeie încearcă să scape de o relație abuzivă așa că își ia copiii și pleacă departe de cel care o agresa. În timp ce străbate statul american Arizona, trece prin orășelul Silver Water unde este oprită de șeriful local. Acesta se comportă ciudat iar situația degenerează rapid și femeia este reținută de polițiști. Femeia ajunge în arestul din Sliver Water, dar nici urmă de copiii ei. Polițiștii încep să susțină că aceștia nici nu au existat și dau vina pe ea de dispariția lor, în caz că aceștia sunt reali. Între timp, în cealaltă parte a țării, un bărbat vede știrile la televizor și cazul celor doi copii dispăruți îi pare cunoscut și îi amintesc de o întâmplare din trecut. Până la urmă este și el atras în efortul tuturor de a-i găsi pe cei doi copii. Associated Press scrie despre romanul “Dispariția din Silver Water” că este „O poveste tensionată, care în multe momente te va zgudui și te va prinde în cleștii ei fără să îți mai dea drumul.“
Cuplul din vecini – Shari Lapena
Tinerii părinți ai unei fetițe de doar șase luni sunt invitați la o petrecere în vecini, doar că li se spune să vină fără copil, să nu strice distracția. Cei doi nu apelează la o bonă, ci își iau monitorul copilului cu ei și au stabilit să meargă din jumătate în jumătate de oră în camera fetiței să o verifice. Totul decurge normal până când, la una dintre verificări cei doi descoperă că bebelușul a dispărut și cel mai mare coșmar al lor s-a adeverit. Poliția deschide o investigație iar lista de suspecți și motivele lor e mai complexă decât se credea. Daily Mail scrie în recenzia cărții “Cuplul din vecini” că este “Extrem de captivantă și convingătoare, povestea este perfect regizată iar răsturnarile de situație te vor lua complet prin surprindere.” Cei de la Metro spun că este “Un portret necruțător al unui mariaj supus unor presiuni teribile”. Înainte să scrie ficțiunea, Shari Lapena a lucrat ca avocată și profesoară de engleză. „Cuplul din vecini” este thrillerul de debut care a devenit bestseller mondial.

joi, 14 decembrie 2017

Top 10 cărți pe care să nu le ratezi până la sfârșitul anului

Autor: Oana Portase 12 Dec 2017 - 20:10
Top 10 cărți pe care să nu le ratezi până la sfârșitul anului


Toamna a fost bogată în lansări de cărți așteptate chiar și ani de zile de cititori. Romanele care prezintă controverse la nivel înalt domină topurile preferințelor, în timp ce la capitolul non-ficțiune cărțile de dezvoltare personală sunt la mare căutare. Finalul de an vine cu reduceri importante în librării.
Origini – Dan Brown
Cel mai așteptat roman al anului, “Origini”, de Dan Brown, a apărut în această toamnă în librăriile din România. Scriitorul a devenit faimos pe plan mondial după apariția romanului “Codul lui Da Vinci”, care l-a transformat într-un star internațional. Brown a vândut peste 200 de milioane de volume, iar cărțile sale au fost traduse în 56 de țări. “Codul lui Da Vinci” este una dintre cele mai bine vândute cărți din toate timpurile. Succesul lui Dan Brown a continuat cu fiecare carte în care profesorul Robert Langdon dezleagă noi mistere care zguduie din temelii convingerile umanității. Și în “Origini”, Dan Brown ridică noi semne de întrebare asupra divinității despre care spune că este în pragul dispariției. Mesajul principal al autorului este că Dumnezeu va fi înlocuit de o conștiință colectivă cu ajutorul inteligenței artificiale. Teoriile sale au dus la multe controverse, Vaticanul cerând în trecut boicotarea cărților sale. În “Origini”, profesorul Robert Langdon porneşte din nou într-o cursă contracronometru marcată de simboluri enigmatice. Profesorul identifică, în cele din urmă, şocanta descoperire a unui inventator care a fost asasinat. Adevărul descoperit de Langdon va șoca o lume întreagă.
Testamentul lui Abraham – Igor Bergler
„Testamentul lui Abraham” a primit titlul de “Cea mai râvnită carte a Târgului” anul acesta la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus. Igor Bergler este printre cei mai de succes autori români de după Revoluție după ce cartea sa de debut, “Biblia pierdută”, a bătut record după record, fiind vândute peste 100.000 de exemplare și tradusă în 11 țări. Bergler a revenit cu un nou roman plin de conspirații și mistere care, potrivit autorului, se vinde o bucată pe minut dacă aproximăm timpul în care sunt deschise librăriile și magazinele. “Testamentului lui Abraham” are toate șansele să bată recordul înregistrat de “Biblia pierdută”. Un scandal cu prostituate la summitul Americilor de la Cartagena, un atentat la viața președintelui Statelor Unite, o bibliotecă dispărută de 2000 de ani, o organizație secretă, o lungă istorie de papi mincinoși sunt doar câteva dintre piesele de puzzle care construiesc ingenios romanul “Testamentul lui Abraham.”
Coloana de foc – Ken Follett
Faimosul scriitor de romane istorice, Ken Follett, ne poartă din nou printre aventurile locuitorilor din Kingsbridge. “Coloana de foc” este al treilea volum care completează trilogia Kingsbridge, dar nu ultimul după cum promitea autorul. De data aceasta, acțiunea se învârte în jurul reginei Elisabeta I a Angliei și a conspirațiilor de la palat. Elisabeta a pus bazele primului serviciu secret din Anglia, iar spionii ei curajoși au reușit să deturneze orice tentativă de asasinat. Acțiunea se întinde până în Franța, Spania și Olanda, într-o perioadă în care comerțul înflorea în Europa. În tot acest timp, lupta dintre catolici și protestanți ruina destine și destrăma familii sau povești de dragoste. Ken Follett a scris 31 de cărţi, vândute în peste 160 de milioane de exemplare, în peste 80 de ţări şi traduse în 33 de limbi.
O dorință de Crăciun – Lori Evert
Micuța Anja are o singură dorință: să devină ajutorul lui Moș Crăciun. Fetița curajoasă și cu un suflet curat pornește în cea mai importantă aventură a vieții ei. Pe drum întâmpină obstacole dar și un ajutor neașteptat. Toate ființele pe care Anja le întâlnește vor să o ajute pe fetiță, de la blândul urs polar, la calul cel puternic și strălucitoarea pasăre cardinal. “O dorință de Crăciun” este o carte pentru cei mici, dar și pentru cei mari care vor să retrăiască magia Crăciunului. Partea frumoasă a acestei povești este că Anja este adevărată. Fetița este fiica cuplului Per Breiehagen şi Lori Evert, cei care au creat această poveste minunată de Crăciun și au ilustrat-o cu fotografii ale micuței Anja.
Stăpânul umbrelor – Cassandra Ledge
Printre preferințele adolescenților se numără “Stăpânul umbrelor” de Cassandra Ledge, al doilea volum din seria Artificii întunecate. Un fantasy plin de aventuri și mistere, presărat cu o poveste de dragoste puternică. Emma află că dragostea ei pentru Julian Balackthorn este interzisă și chiar distructivă dacă merge până la capăt. Singura variantă este să plece cât mai departe de el, dar nu poate face asta știind că familia Blackthorn este acum amenințată din toate părțile. Cartea Neagră a Morții ar putea fi soluția salvatoare, dar nu este ușor de găsit. Emma face o înțelegere cu Regina Elfilor Luminii și pleacă într-o călătorie periculoasă alături de Julian și prietenii lor cei mai buni. O nouă amenințare iese în calea tinerilor sub forma Stăpânului Umbrelor.
Problema celor trei corpuri – Liu Cixin
La capitolul SF, “Problema celor trei corpuri” este printre cele mai căutate cărți la sfârșit de an. Romanul a primit prestigiosul premiu Hugo în 2015 și deja face valuri în România. Barack Obama spunea despre autor că are “O imaginație incredibilă, cu adevărat interesantă”. La finalul Revoluției Culturale din China, un proiect militar trimite semnale în spațiu pentru a stabili contactul cu civilizații extraterestre. O civilizație primește semnalul și plănuiește să invadeze Pământul. Doar că oamenii se împart în două tabere: cei care vor ca ființele superioare să preia lumea coruptă și cei gata să lupte pentru a opri invazia. Personajele principale sunt Wenjie, fiica unui fizician ucis în timpul Revoluției pentru ideile lui reacționare despre relativitate, și Miao, un nano-tehnician. Miao își petrece tot timpul în realitatea virtuală numita Trei Corpuri, un joc care începe să semene cu un cult.
Un bărbat pe nume Ove – Fredrick Backman
Despre “Un bărbat pe nume Ove” cei de la San Francisco Chronicle au spus simplu: “Cartea perfectă”. Romanul a cucerit o lume întreagă prin modul înduioșător, ironic și plin de tandrețe prin care atinge teme delicate precum pierderea, bătrânețea, toleranța, prietenia și speranța. Ove este cel mai morocănos pensionar din lume. Ursuz, urâcios, strict și plin de prejudecăți. Se crede înconjurat de idioți și îi judecă pe cei din jur după mașinile pe care le conduc. S-a proclamat regele cartierului și se asigură în fiecare dimineață că totul e în ordine. Doar că lumea lui va fi răsturnată după ce în casa de lângă el se mută o iraniacă gravidă, soțul ei cam tolomac și cele două fetițe ale lor. Treptat, viața pensionarului se va schimba într-un mod neașteptat. O să râdeți și să plângeți, spun criticii despre “Un bărbat pe nume Ove”.
Fiica ascunsă – Elena Ferrante
Elena Ferrante este considerată una dintre autoarele contemporane cele mai convingătoare, o stilistă desăvârșită care are o intuiție artistică ieșită din comun. A devenit faimoasă după Tetralogia Napolitană fiind denumită “Febra Ferrante”. În “Fiica ascunsă”, Ferrante ne prezintă o meditație profundă asupra condiției de femeie și de mamă. Leda este o profesoară de literatură engleză divorțată de ani buni. Profesoara rămâne singură după multă vreme după ce fiicele sale pleacă în Canada la tatăl lor. Leda era convinsă că se va simți singură și inutilă, dar descoperă în schimb o libertate la care nu îndrăznise să viseze. Femeia pleacă în vacanță într-un frumos sătuc italian unde întâlnește o familie gălăgioasă și plină de viață. Treptat povestea unei femei care se redescoperă pe sine devine povestea unei confruntări nemiloase cu trecutul.
Cum să fii o mamă “leneșă” – Anna Bîkova
La capitolul parenting, Anna Bîkova a făcut senzație în lumea întreagă cu tehnicile ei de negocierie și comunicare cu copiii. Anna Bîkova este de profesie psiholog și pedagog și a scris mai multe cărți care îi ajută pe părinți să ofere o educație armonioasă copiilor. Tehnicile ei au împărțit părinții și specialiștii în mai multe tabere, însă cu siguranță are niște sfaturi prețioase. Din această carte veți afla cum să învățați copilul să doarmă în pătuțul lui, să-și strângă jucăriile și să se îmbrace, când trebuie să-l ajutați pe copil și când e mai bine să vă abțineți să faceți asta, cum să lăsați deoparte rolul de mamă perfecționistă și să deveniți o mamă „leneșă”, de ce este periculoasă protecția excesivă și cum s-o evitați și cum să-l faceți pe copil să creadă în forțele proprii.
Cum să te bucuri de viață și de slujbă – Dale Carnegie
Dale Carnegie este printrei cei mai cunoscuți autori când vine vorba despre cărți de dezvoltare personală. În volumul “Cum să te bucuri de viață și de slujbă” aflăm că fericirea nu depinde de factori exteriori, ci este determinată de atitudinea noastră mentală. Pare un clișeu, dar autorul ne explică pas cu pas cum putem depăși barierele minții. Ne plângem mereu că suntem obosiți din cauza muncii, dar Carnegie este de părere că teama, frustrarea și resentimentele cauzează această oboseală permanentă de care ne plângem. „Nu-i vorba de ceea ce aveţi, cine sunteţi, unde vă aflaţi sau ce vă face fericiţi ori nefericiţi; contează ce credeţi despre toate acestea.“, notează autorul.
Ca un mic bonus, puteți trece pe listă și cărțile de bucate. În topul căutărilor se află “Jamila Cuisine. Cele mai iubite rețete. Vol 2” de Geanina Staicu-Avram, cel mai mare vlogger culinar din România. Mai puteți opta pentru “Supereroii din farfurie” de Anca Lungu, o carte de rețete pentru copii cu ilustraţii de Annabella Orosz și sfaturi pentru părinți de Alina-Nicoleta Balațchi. Rețetele pot fi gătite împreună cu cei mici şi o să învățați cum puteţi să-i implicaţi în procesul gătitului în funcție de vârstă. Când vine vorba de mâncăruri pentru copii foarte mici, de la 6 luni în sus, atunci cartea “Top 100 piureuri pentru bebeluși” de Annabel Karmel este potrivită pentru voi.

Cărțile anului 2017 cu până la 60% reducere! 📚 (livrare în ianuarie)



header






luni, 11 decembrie 2017

Germana pentru copii. Cel mai simplu mod de invatare


11 - December - 2017

Varsta Reala
Mesajul nostru a ajuns in SPAM? In acest caz, s-ar putea ca linkurile sa nu functioneze.
Tot ce trebuie sa faceti este sa bifati mesajul din lista de mesaje din SPAM, iar apoi sa apasati butonul NOT SPAM.
Mesajul va putea fi regasit in Inbox, unde linkurile functioneaza.
 
Stimate parinte

Daca te-ai gandit ca acum e momentul si iti doresti:
  • sa introduci limba germana in vorbirea juniorului tau
  • sa faci acest lucru intr-un mod placut si distractiv
  • sa aveti rezultate imediate...
iti stau acum la dispozitie 257 cartonase distractive in limba germana – un suport excelent pentru startul copilului tau in practicarea limbii germane.
Aceste cartonase prezinta imagini ale unor cuvinte ce stau la baza vocabularului in orice limba:
 litere cifre animale pasari legume fructe obiecte de vestimentatie zilele saptamanii lunile anului etc.
btn8.png
In joaca, prin repetite, copilul reuseste sa acumuuleze cu usurinta diverse notiuni.
Poate:
recunoaste si numi imagini
separa din multimea cartonoselor doar pe ceele care reprezinta o anumita categorie (animale domestice, de exemplu) facand precizari asupra denumirilor lor
construi propozitii simple utilizand cartonasele.

Ajuta-ti copilul sa invete jucadu-se! Ajuta-ti copilul sa memoreze! Ajuta-ti copilu sa repete si sa fixeze notiunile capatate! Vei fi uimit cat de rapid invata sa se exprime in germana! Detalii aici »

Comanda acum cele 257 cartonase distractive in limba germana – suportul de succes in invatarea limbii folosit de educatori, parinti si bunici! Profita de flexibilitatea si capacitatea de a invata ale copilului la aceste varste fragede (4-7 ani!) cand absoarbe orice notiune ca un burete! Acum este momentul pentru un start rapid, placut, dar eficient in deprinderea primelor notiuni de limba germana!
btn24.png
Mai mult decat simplu!

Ana Rusu
Coordonator divizie Editoriala
Educatie si invatamant
Rentrop&Straton
PS. Metoda cartonaselor continand ilustratii distractive ale unor cuvinte uzuale are 97% sanse de reusita la copii!
 




Vrei publicitate pe site sau newsletter? Scrie-ne la mariat@fokusad.ro (Ana-Maria Tudor - Media Coordinator).
Tipuri de publicitate disponibile: bannere, advertoriale, anunturi text, insert banner, newsletter dedicat, proiecte speciale.


Daca nu doriti sa mai primiti comunicarile noastre, click aici pentru dezabonare

Expeditor: Rentrop&Straton, Bdul. Natiunile Unite nr. 4, Bucuresti, Romania
Tel: 004-021.209.45.12, Fax: 004-021.317.25.86

CARTE NOUA la LiterNet.ro * Viata si intamplarile din jurul podului de la Blejoi

Vizualizati mesajul in browser | Adaugati cartiliternet@email.liternet.ro in lista de adrese Instructiuni aici

LiterNet.ro
EdituraAgendaAtelierDestinatiiGaleria
Carti LiterNet.ro

Dragi prieteni,

Portalul cultural LiterNet (http://www.liternet.ro) are placerea sa va anunte aparitia unei noi e-carti editate de LiterNet:
Fotografie & Arte plastice
Viata si intamplarile din jurul podului de la Blejoi
Andrei Baciu


Intra pe pagina editurii pentru a descarca volumul

Argument:

Un pod. O bicicleta. Un om.
Un pod. O bicicleta. Un om. O pasare.
Un om. O multime de pasari. O raspantie
.

Nu, podul n-a disparut nicaieri. Esti chiar pe el. Daca nu cumva chiar tu esti podul cu picioare de piatra, condamnat de arhitectul care te-a proiectat si constructorii care te-au inaltat sa stai aici nemiscat, urmarind oamenii cum calatoresc dintr-un capat al vietii in celalalt, iar apoi chiar mai departe, intr-un univers unde rostul materiei se pierde si tot ce ramane sunt lumina si intunericul.

Lumina si intuneric.
Intuneric si lumina.
Atat!


Intr-un dialog cu Brooks Jensen, care a publicat in prestigioasa revista LensWork o parte dintre fotografiile din seria Viata si intamplarile din jurul podului de la Blejoi, Andrei Baciu ii marturisea acestuia ca - lucru teribil pentru cineva care a studiat si preda literatura - si-a pierdut increderea in puterea cuvintelor de a comunica, din cauza celor care le irosesc folosindu-le in exces si fara rost.
Fotografiile, in schimb, adauga Andrei, vorbesc fara sa aiba nevoie de cuvinte. Tacerea lor spune mai mult decat un intreg roman si-i lasa privitorului libertatea de a scrie singur povestea. O poveste fara inceput si fara sfarsit, pentru ca nimeni nu poate spune unde incepe si unde se termina o fotografie.
Iar asta e exact ce ne invita sa facem fiecare dintre fotografiile acestui proiect, sa calatorim cu imaginatia dincolo de marginile lor pentru a intelege ca nu exista alte limite decat cele impuse de noi si ca orice obstacol am intalni in cale, daca deschidem ochii sufletului, vom vedea negresit podul pe care trebuie sa-l traversam pentru a merge mai departe.

Eu merg.
Tu mergi.
Ea, el
...

Viata merge mai departe, podul ramane pe loc. Dar unul fara altul n-ar putea trai, asa cum lumina n-ar fi lumina fara intuneric, iar el fara de ea nu ar putea fi. Fara el, fara pod, drumurile, oricat de lungi si prin oricate locuri minunate te-ar purta, n-ar fi complete, caci drumurile care conteaza in vietile noastre sunt cele care ne duc pana la urma acolo de unde am plecat. Iar daca va intrebati care mai e atunci rostul drumului, cititi povestea pietrei care se transforma-n Altceva si apoi din nou in piatra, spusa in putine cuvinte si multe imagini de Andrei Baciu. Veti intelege astfel rostul drumurilor si al oamenilor, al pasarilor si al cailor, al vietii si al intamplarilor din jurul podului fiecaruia dintre voi!
(Claudius Dociu)
DESPRE EDITURA LITERNET

Editura LiterNet (http://editura.liternet.ro) este cea mai longeviva Editura online (si singura exclusiv online) din Romania publicind in cei peste 16 ani de activitate peste 338 volume ale unor autori romani, maghiari, germani, francezi, catalani, americani si rusi in prezentari grafice de exceptie. In acest moment volumele LiterNet au atins 1.780.900 exemplare descarcate. Volumele LiterNet sint disponibile gratuit atit cititorilor din tara cit si celor din strainatate.

Cartile aparute la editura LiterNet pot fi descarcate gratuit in format Acrobat Reader (pdf) de pe situl LiterNet, de la adresa http://editura.liternet.ro
ALTE INFORMATII

Despre acest newsletter

Carti LiterNet.ro
http://www.LiterNet.ro
office@liternet.ro

Newslettere LiterNet.ro

Carti LiterNet.ro Program cultural Revista LiterNet.ro

Alte linkuri LiterNet.ro

Cititi-ne pe Facebook Urmati-ne pe Twitter Feed RSS gratuit
© 2017 Asociatia LiterNet®. Toate drepturile rezervate.