„Reichul lui Hitler se năruie după o serie întreagă de evenimente care se succed cu repeziciune, evenimente pline de controverse, gesturi de fațadă și dramatism. Cel care observă ceea ce se petrece în perioada aceea, descoperă destine marcate de deznădejde, destine tragice. Actorii principali ai ultimului act au acționat în conformitate cu principiile lor. Pe 12 aprilie 1945, la întrunirea în cadrul căreia se discută situația din teatrele de luptă, niciunul dintre ofițerii lui Hitler nu îl crede când acesta spune că războiul este pierdut. Mai mult decât atât, Keitel, Jodl, Krebs și alții îi spun lui Hitler că luptele inutile trebuie să continue. Niciunul dintre ofițerii germani de rang înalt nu s-a arătat dispus să pună capăt luptelor după ce Hitler s-a sinucis. Dimpotrivă, ei le ascund subordonaților faptul că Führerul a murit, astfel încât militarii să mai continue să lupte pentru câteva ore.”
Joachim Fest este considerat „cel mai distins istoric al celui de-al Treilea Reich” și „cel mai mare jurnalist în viață al Germaniei” (afirmație făcută de Michael Burleigh, autor al cărții The Third Reich: A New History înainte de moartea lui Joachim Fest). În Buncăr cu Hitler își propune să analizeze pe parcursul a 8 capitole, câteva aspecte stringente legate de ultimele 14 zile din viața lui Hitler. Spun câteva, pentru că există o mulțime de lucruri care au influențat deciziile pe care dictatorul le-a luat în aceste zile și care totuși nu sunt pomenite aici, lucru oarecum normal având în vedere că este vorba despre o carte de doar 190 de pagini. Și când spun stringente, mă refer tocmai la faptul că o carte atât de puțin voluminoasă, scrisă în jurul unui așa subiect, nu are sens să trateze decât aspecte stringente.
Începând cu deteriorarea sănătății Führerului și continuând cu ordinele haotice pe care le dădea generalilor săi cu privire la corpuri de armată care nu existau decât în imaginația lui și până la starea de om învins și consolat cu soarta lui, cartea de față analizează viața din ultimele zile ale comandanților celor mai de seamă al celui de-al Treilea Reich, prin prisma presiunii psihice la care erau cu toții supuși ca urmare a apropierii Armatei Roșii de buncărul în care stăteau. Fiecărei acțiuni, fiecărui gest, fiecărei decizii, Joachim Fest încearcă să îi găsească o motivație sau justificare – nu o scuză. Astfel, ordinele contradictorii pe care le dădea Hitler ar fi putut veni ca urmare a gravelor afecțiuni de care suferea, precum și din cauza acutei paranoia de care suferise întreaga lui viață. Apoi incapacitatea generalilor și mareșalilor lui de a duce la îndeplinire ordinele – măcar cele care aveau sens – ar fi putut fi cauzate de claustrofobia de care ajungea să sufere oricine ar fi stat mai mult timp în deprimantul buncăr sau pur și simplu din cauză că respectivele ordine puneau viața în pericol. Autorul mai analizează și supunerea oarbă a acoliților lui Hitler față de acesta, o justificare general acceptată fiind frica de reacțiile sale brutale, dar și dorința de a nu-și asuma o răspundere pe care dictatorul părea mai mult decât bucuros să și-o asume.
Atmosfera deprimantă și claustrofobică din cele două buncăre, cel vechi și buncărul Führerului, este surprinsă de autor prin comportamentul unora dintre vizitatorii din ultimele zile din viața lui Hitler, printre care se numără generali și mareșali care dădeau rapid raportul, primeau ordinele, apoi dispăreau imediat pentru a nu rămâne mult sub influența malefică a buncărelor.
Charisma fantastică a lui Hitler este considerată de Joachim Fest (și nu doar de el) ca fiind unul dintre motivele principale care stau la baza obedienței supușilor săi. Gauleiterul Albert Forster din Gandsk, sosește în buncăr pentru a-i prezenta Führerului situația disperată în care se află: era atacat de 1100 de tancuri rusești, iar el avea în dotare doar 4. Generalul SS Karl Wolff îi raportează și el Führerului situația dificilă din teatrele de luptă. Ambii pleacă extrem de revigorați, animați fiind de un optimism debil. Hitler le explicase grandioasele sale planuri de a întoarce situația în favoarea Germaniei. Aceste evenimente aveau loc cu mai puțin de două săptămâni înainte de moartea dictatorului.
Evoluției evenimentelor din interiorul buncărului îi este acordată o atenție sporită, fiecare eveniment în parte – reacția la știrile ce priveau decesul președintelui american Roosevelt, căsătoria cu Eva Braun, crizele de nervi pe care le-a avut când a aflat de „trădările” lui Göring și a lui Himmler, uciderea cățelei Blondi sau otrăvirea copiilor soților Goebbels urmată de sinuciderea acestora – fiind analizat din punctul de vedere al consecințelor asupra locatarilor buncărului.
Pentru cine nu a citit încă nicio carte sau nu a văzut niciun film în care sunt descrise aceste ultime zile ale lui Hitler, În buncăr cu Hitler este revelatoare. Relatarea evenimentelor este făcută pe baza declarației martorilor oculari, iar în cazul în care declarațiile sunt contradictorii – majoritatea evenimentelor au parte de astfel de relatări – atunci autorul preferă să o utilizeze pe cea care provine din cea mai credibilă sursă, apoi pe cea care este, în sine, cea mai credibilă, iar în ultimă instanță, precizează că există mai multe surse, contradictorii.
În Cuvânt înainte, Stejărel Olaru îndeamnă cititorii într-un mod pe care nu pot să nu-l menționez: „Citiți această carte! O carte de istorie […] dar ce istorie fascinantă”.
PLUSURI
Nenumăratele surse pe care Joachim Fest le-a folosit pentru scrierea acestei cărți, precum și felul în care a tratat aceste surse, în plus, notorietatea autorului ca istoric al celui de-al Treilea Reich recomandă pe deplin În buncăr cu Hitler.
MINUSURI
Cartea este, cu siguranță, mult prea scurtă pentru subiectul tratat.
RECOMANDARI
În buncăr cu Hitler este o carte scrisă mai mult pentru cei care nu cunosc evenimentele care au precedat moartea lui Hitler. Evident, cartea conține și câteva elemente noi, care nu pot fi găsite în alte cărți care tratează acest subiect, așa încât și pasionații istoriei celui de-al Doilea Război Mondial au motiv să o citească.
