Spionul lui Stalin – Richard Sorge și rețeaua de spionaj din Tokio este una dintre cele mai bine documentate cărți despre spionul Richard Sorge, fiu al unui inginer minier german, Wilhelm Richard Sorge și al Ninei Semionovna Kobieleva, azeră din Baku, orașul minier în care Wilhelm Richard lucra atunci când cei doi s-au cunoscut. Istoria devenirii lui Richard Sorge spion al Uniunii Sovietice, a renegării sale de către regimul stalinist, a judecării sale de către poliția japoneză și a executării lui în închisoarea Sugamo a luat în timp alura de legendă, în special din cauza trecerii existenței sale sub tăcere de către guvernul sovietic pentru o perioadă de 20 de ani de la moartea sa. Chiar dacă în 1964 Hrușciov l-a reabilitat (după ce a vizionat filmul Qui êtes-vous, Monsieur Sorge? și s-a interesat dacă povestea e adevărată sau nu), adevărul despre viața lui, despre activitatea de spion, despre dificultățile pe care le-a întâmpinat, au început să iasă cu adevărat la iveală abia după căderea „Cortinei de Fier”. Totuși, foarte multe lucruri nici măcar acum nu se știu, unele dintre ele extrem de importante, cum ar fi soarta copilului său, care se presupune că s-a născut mort (singura însemnare care a fost găsită despre acest subiect spune în privința sarcinii soției sale și/sau a nașterii că „lucrurile nu au mers așa cum mă așteptam”, iar în perioada care a urmat după aceea, se știe că Richard a fost foarte deprimat. Astfel de evenimente sunt „îngropate în arhivele rusești”, iar descoperirea lor este destul de dificilă.
Prima carte despre Richard Sorge pe care am citit-o a fost Richard Sorge așa cum a fost de Mihail Kolesnikov. Scrisă la scurt timp după reabilitarea spionului, imaginea sa este profund mistificată, ascunzându-se lucrurile care ar fi stânjenit imaginea URSS-ului. Cartea – pe care am recitit-o imediat după ce am terminat lecturarea cărții pe care o recenzez acum – este de-a dreptul ridicolă, oferind imaginea unui spion care colabora foarte strâns cu guvernul URSS, care executa ordinele fără crâcnire și care și-a dat viața pentru gloria URSS-ului, conștient de faptul că avea să fie erou sovietic, lucruri mult prea departe de adevăr. Următoarele texte pe care le-am găsit și citit despre acest subiect au fost mici articole, de genul celor de pe Wikipedia, foarte bine documentate. Totuși, nimic nu a reușit să acopere subiectul așa cum a făcut-o Robert Whymant, care a făcut cercetări nu mai puțin de 20 de ani pentru a descurca încurcatele ițe ale poveștii lui Richard Sorge.
Cele mai importante surse la care autorul a avut acces au fost Gendaishi shiryō a lui Toshito Obi (volum pe care îl citează pe întreg parcursul cărții) și arhivele sovietice care, după 1990 au fost desecretizate în mare parte și care au ajutat la recrearea imaginii reale asupra mai multor evenimente, printre care Gulagul, subiect tratat pe larg în Drumul din Kolîma. Călătorie pe urmele Gulagului. Totuși, sistemul de arhivare utilizat de NKVD și mai apoi de KGB nu era infailibil, astfel că multe dovezi sunt pierdute pentru totdeauna, iar altele sunt atât de rătăcite, încât este posibil să nu se mai poată reface niciodată firul real și integral al anumitor evenimente.
Cât despre Richard Sorge, cine nu știe povestea lui, Spionul lui Stalin – Richard Sorge și rețeaua de spionaj din Tokio este o sursă de informare excelentă. Cele 512 pagini și cei 20 de ani de cercetare care fac ca această carte să fie ceea ce este garantează că cititorul nu va fi dezamăgit de conținut. Cartea, prefațată de Stejărel Olaru (Doctor în științe militare și informații), este compusă din patru părți, prolog și epilog. Este construită cronologic (cu excepția prologului) și tratează nu doar perioada în care Richard Sorge și-a desfășurat activitatea de spion, dar și copilăria lui (atât cât se cunoaște), adolescența și perioada de studenție. Este ușor de citit, fiind scrisă în stilul jurnalistic în care sunt scrise în general biografiile.
Întâlnirea lui Richard Sorge cu generalul Eduard Berzin, care a decis că Sorge ar fi potrivit pentru Tokio, este tratată doar superficial, se pare că din lipsă de informații demne de încredere. Relația cu soția sa, Katya Maximova, este destul de des amintită, în special în legătură cu stările lui sufletești, și are parte de cea mai amplă abordare pe care am întâlnit-o până acum în literatură. Accidentul (descris cu destulă acuratețe în Prolog) care l-a „desfigurat” devine în această carte un soi de punct pivot al activității sale din Japonia, Robert Whymant punând chiar unele dintre eșecurile sale, precum și mare parte din situația care a dus la arestarea lui Sorge pe seama urmărilor acestuia. Nu critic această abordare, deoarece sunt sigur că un asemenea accident ar fi handicapat la modul foarte serios pe cei mai mulți oameni, iar stările de nervozitate de care Richard Sorge suferea după recuperare își pot avea, cu siguranță, originile în accident. Totuși, cred că autorul exagerează puțin, probabil din dorința de a crea o imagine pozitivă a omului Richard Sorge, justificând astfel anumite greșeli pe care nu se poate contesta că le-a comis.
Ceea ce mi-a plăcut foarte mult în Spionul lui Stalin – Richard Sorge și rețeaua de spionaj din Tokio a fost felul în care Robert Whymant a reușit să pună în lumină gradul de infiltrare a lui Sorge, precum și credulitatea pe care a stârnit-o necondiționat în rândul celor mai înalte oficialități germane din Japonia. La arestarea sa, nu numai că ambasadorul Eugen Ott a fost atât de revoltat încât a făcut campanie pro-Sorge timp de mai multe luni, dar nici chiar japonezii nu au avut idee pe cine au prins până când, la o săptămână de la arestare, Sorge a cedat și a scris pe o foaie de hârtie (pe care ulterior a mototolit-o): „Sunt membru al Internaționalei Comuniste încă din 1925”. Revelația i-a șocat pe investigatorii japonezi, care însă nu au divulgat secretul decât două luni mai târziu. Un alt punct pozitiv al cărții este coroborarea depozițiilor pe care membrii rețelei, printre care Max Klausen, Branko Vukelić, Miyagi Yotoku și Ozaki Hotsumi le-au dat pe timpul interogatoriului. În plus, Robert Whymant s-a documentat inclusiv cu privire la subiectul reîntoarcerii lui Richard Sorge în URSS, lucru care a fost vehiculat o vreme. Astfel a aflat că, deși japonezii au contactat guvernul URSS de mai multe ori pentru a-l oferi pe Sorge la schimb pentru spioni japonezi, aceștia au primit de fiecare dată răspunsul „Nu cunoaștem nici un Richard Sorge”. În plus, se pare că nu există nicio înregistrare oficială care să ateste că un atare schimb a avut loc.
O serie de fotografii ale lui Richard Sorge, a câtorva dintre membrii rețelei sale, a soției lui din URSS și altor câtorva personaje care au jucat un rol important în viața sau activitatea spionului încununează această carte-document.
PLUSURI
Spionul lui Stalin – Richard Sorge și rețeaua de spionaj din Tokio este o carte foarte bine documentată, în care autorul a evitat pe cât posibil supozițiile, ceea ce îi oferă calitatea de carte-document. Ediția este excelentă, cu hârtie gălbuie, ușoară și odihnitoare pentru ochi și cu un format care se mânuiește foarte ușor.
RECOMANDARI
Recomand această carte pasionaților de istorie. Ea poate fi citită cu încredere, având în vedere perioada pe care autorul a petrecut-o documentându-se. În plus o recomand celor care sunt curioși în general cu privire la spionaj. Richard Sorge este una dintre cele mai proeminente figuri ale spionajului.
....şi mă veţi întreba de ce aţi mai citi (încă) o carte despre vânzări. De ce aţi face aşa ceva când fie nu lucraţi în domeniu (deci pentru ce interesul?), fie lucraţi în domeniu şi sunteţi sătul de maculatura insipidă care vă prezintă situaţii fanteziste imposibil de aplicat în teren.