marți, 2 august 2022

Cu cât mai sus te ridici, cu atât mai aspră îți va fi căderea

 

Titlu: Romanovii. 1613 - 1918
Autor: 
Rating: 
Editura: 
Anul aparitiei: 217
Traducere: 
Numar pagini: 855
ISBN: 978-606-40-0301-0
Cumpara cartea

Cu toată experiența anterioară în „domeniul” Simon Sebag Montefiore (cele două lucrări citite deja, „Stalin. Curtea țarului roșu” – Polirom, 2014; citită în limba engleză undeva, prin 2009, și „Tânărul Stalin” – Polirom, 2015 – citită în limba română în urmă cu un an, însumează aproape 1000 de pagini), nu m-am simțit complet pregătită pentru imensitatea reprezentată de acest compendiu al istoriei uneia dintre cele mai longevive și mai influente dinastii din istorie. „Romanovii” nu impresionează neapărat doar prin dimensiuni, ci, îndeosebi, prin cantitatea și mai ales prin calitatea informațiilor, prin relațiile cât se poate de complexe și de complicate dintre „personaje” și prin intimitatea copleșitoare a detaliilor oferite de autor, pentru ca noi, cei care citim, să ne putem imagina cât mai clar și în culori cât mai vii atât decorurile, cât și protagoniștii, dar și contextele social-economice, culturale și politice ale fiecărei epoci descrise.

Înainte de a plonja în universul care a fost descris, de către Mail on Sunday, drept „O combinație între <Război și Pace> și - o istorie la superlativ”, aș dori să explic, în câteva cuvinte, cine este Simon Sebag Montefiore. În esență istoric, autor a numeroase cărți de non-ficțiune cu multiple premii internaționale, a scris și ficțiune – trilogia sa moscovită a fost tradusă și la noi. După cum precizam ceva mai devreme, a devenit cunoscut pentru biografiile lui Stalin, de care se declara, într-un interviu pentru The Telegraph, „obsedat”. „Ador atmosfera flamboiantă, melodrama și teatrul sângeros al istoriei Rusiei”, declara el, pentru aceeași publicație, recunoscând că Lily și Sasha, cei doi copii ai lui, auziseră de Stalin cu mult înainte să audă de Thomas Locomotiva (puteți citi articolul aici).

În 2016, editura TREI a publicat traducerea unei alte opere colosale ținând de aceeași istorie: „Ecaterina cea Mare & Potemkin”. Acum, se zvonește că Angelina Jolie ar fi achiziționat drepturile pentru a realiza un film bazat pe această carte, numărând și ea în jur de 700-800 de pagini, în funcție de ediție. De altfel, la un nivel mult mai redus al detaliului, relația dintre cei doi este descrisă, cât se poate de „colorat” și de direct, și în „Romanovii”.

Despre „Romanovii”, până și Oprah Winfrey a scris că ar depăși ca intensitate dramele de familie ale clanului Kardashian – iar această afirmație este întărită de stilul în care a fost redactat acest compendiu de istorie. Departe de a fi o relatare anostă, caracteristică deseori scrierilor istorice, pagini întregi ale cărții par a fi desprinse din scenariul unei telenovele sau al unui film de acțiune... cu o latură horror destul de pronunțată.

Înainte de a discuta structura lucrării, aș dori să mă opresc puțin asupra acestei laturi. Puține sunt cărțile care mai reușesc să mă „atingă”, după atâtea filme „de speriat” și atâtea epopei Fantasy marcate de sânge, tortură și scene greu de digerat. Cu toate acestea, multe dintre practicile obișnuite la curtea țarilor ruși – în special cele mai timpurii – au ajuns să mă dezguste puternic; nimic nu s-a comparat cu descrierea amănunțită a felului în care au fost asasinați ultimii Romanovi: țarul Nicolae al II-lea, soția sa, Aleksandra, și cei cinci copii ai lui, împreună cu servitorii și chiar cu animalele de casă. Scenele acestea mi-au șters complet din minte viziuni romanțate, cu tușe Disney (vezi Anastasia, filmul animat), bazate pe presupunerile dovedite neîntemeiate că ultima prințesă ar fi rămas, totuși, în viață. Arhivele și martorii spun că nu, iar episodul rămâne unul dintre cele mai tulburătoare dintre paginile cărții.

Romanovii au devenit însăși definiția nu numai a dinastiei și a grandorii, cât și a despotismului, o parabolă a nesăbuinței și aroganței absolute.

Structurată sub forma unei piese de teatru în trei acte și 17 scene, „Romanovii” se deschide cu Actul I: Ascensiunea, continuă cu Actul al II-lea: Apogeul și se încheie cu Actul al III-lea: Declinul. Este prefațată de o introducere a autorului și de precizări privind mulțumirile și sursele folosite. Montefiore afirmă, în stilul caracteristic, că „... ridicarea și prăbușirea dinastiei Romanov rămâne pe cât de fascinantă, pe atât de relevantă, umană și, totodată, strategică, un hronic în paginile căruia întâlnim tați și fii, megalomani, monștri și sfinți.”

În cele ce urmează, relatările depășesc, ca intensitate și densitate, orice oră sau curs de istorie, orice capitol de manual, și, punând la încercare imaginația cititorului, majoritatea scenelor de film. Fără a insista asupra fiecărui țar și fiecărei țarine (cu mențiunea că, de-a lungul timpului, aceștia au mai purtat și alte titluri, printre care și cel de împărat/împărăteasă) în parte, concluziile mele au fost atât șocante, cât și amuzate; practic, desfășurarea acțiunii și abordarea subiectelor îți permite să te situezi fie la o extremă, fie la cealaltă – singurul scenariu imposibil fiind să rămâi indiferent.

Printre altele, am aflat că, dacă ești țar, devii too cool for school dacă sfidezi „parada de mirese” (un aranjament politic care făcea să defileze cele mai promițătoare candidate la „postul” de țarină sub ochii țarului, fiecare dintre ele fiind susținută de un grup de persoane influente, cu agendă și interese proprii), și te căsătorești din dragoste, chiar dacă ești anemic și suferi de scorbut. De asemenea, în ciuda pasiunilor care mai de care mai ciudate ale țarilor, nici țarinele/împărătesele nu s-au lăsat mai prejos, favorizând distracții precum aruncarea în aer a piticilor-bufoni, participarea la conspirații sau torturarea șerbilor.

Dincolo de picanterii și intrigi de curte, această cronică pe înțelesul tuturor prezintă și întorsăturile politice și diplomatice care au încoronat și izgonit autocrați, au înnobilat și mazilit demnitari și dregători, și au hotărât soarta nu doar a unui popor, nu doar o dată. Din fericire, pentru cititorii mai zăpăciți, există arbori genealogici, fotografii care oferă chipuri descrierilor și nenumărate note de subsol (care, de multe ori, nu doar clarifică, ci mai oferă tot pe atâta material de gândire ca paragraful de care sunt legate). Riscul de a încurca oamenii importanți între ei scade, însă doar moderat, în parte ca urmare a alegerilor limitate de nume din rândul monarhilor ruși, și în parte fiindcă există un număr restrâns de familii care își pasează puterea de la una la alta.

Cu ce am rămas, pe deasupra, după o lectură care s-a întins timp de 2-3 săptămâni? Cu faptul că, uneori, pornești războaie în numele credinței doar pe baza numărului de degete cu care îți faci cruce; că, multă vreme, singura deosebire între harem și terem a fost de ordin vestimentar; și că, rareori, în familiile nobile se înfiripau și sentimente precum admirația și respectul – un exemplu bun în acest sens este relația dintre Aleksandru I și sora sa, Ecaterina, alintată „Catiche”, care spunea: „A fi sora ta e cea mai bună carte de vizită”.

 

Iar dacă sunteți curioși, da, nu doar că recomand cu toată căldura această lectură (deși, recunosc, nu este una „de weekend”, ci, mai degrabă „de vacanța mare”), ci aștept cu sufletul la gură și următoarele cărți pe care le-ar putea avea în plan reputatul autor și istoric. Despre acestea, sperăm să aflăm mai multe în momentul vizitei sale mult-așteptate la București.

  • PLUSURI

    Scriitură meșteșugită, narațiune plăcută, cu haz, întorsături de situație și frază care transformă lectura într-o plăcere; evitarea explicațiilor și detaliilor prea exacte – preferință pentru notele de subsol sau finale când este vorba despre citate, precizări, documente-sursă; înclinația spre morbid și cancan face din istorie un foileton.
    Nu pot să nu menționez și munca fantastică depusă de traducătoare – fiindcă avem aceeași meserie, recunosc și mă înclin în fața documentării asidue și priceperii sale; de asemenea, un gând de apreciere se îndreaptă și spre coperta cu o cromatică deosebită, care, cu siguranță, va fi pe placul colecționarilor!

  • MINUSURI

    Eventual, faptul că, după aproape 1000 de pagini, tot am avut impresia că s-a sfârșit prea repede, și că aș mai fi citit.

  • RECOMANDARI

    Pasionaților de istorie, în primul rând, dar și celor care sunt interesați de Rusia țaristă; persoanelor cu răbdare și interes pentru detalii, care caută amănuntele deosebite din poveste, fără a încerca să identifice eroi (în viziunea lui Montefiore, nimic nu este alb sau negru, iar etica și deciziile autocraților îmbracă mereu nuanțe de gri).

Categorie:  | Autor:  | Editura: 

Frumusețea și tensiunea literaturii

 


Titlu: Literatura de azi. Dialoguri pe net
Autor: 
Rating: 
Editura: 
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 336
ISBN: 978-973-46-2449-2
Cumpara cartea

Obişnuiţi cu interviurile stereotipe ale unor vedete, conceptul de interviu ni s-ar putea părea cam ofilit. Menită a aduce prospeţime şi insolit, convorbirea de acest tip presupune din start adresarea unui chestionar adaptat unei personalităţi. Când intervievatorul are har şi intuiţie, atunci multe din condiţiile esenţiale sunt îndeplinite pentru ca interviul să devină o mică operă în sine.

Cu precizie, subtilitate şi binevenită persuasiune, Daniel Cristea-Enache intervievează doisprezece scriitori. Rezultă doisprezce convorbiri, doisprezece arte poetice, doisprezece feluri de a imagina lumea şi literatura. Un Răzvan Petrescu autoexilat din faţa faimei ipocrite, un Dan Lungu gata să sacrifice literatura pentru a-şi hrăni familia de-ar fi să fie, un Emil Brumaru infinit îndrăgostit de toate româncele în floare, un Ioan Es. Pop care nu se poate ierta pe sine, un Radu Pavel Gheo repatriat din America tuturor oportunităţilor, un Livius Ciocârlie particularizând modalităţile de a iubi o soţie, o Carmen Muşat exigentă şi critică, un Lucian Dan Teodorovici îndatorat bunicului său, un Vasile Ernu diagnosticând starea naţiunii, un Radu Vancu care a descoperit la Aristotel o teorie de aplicat rețelei Facebook, un Norman Manea de o modestie pilduitoare, un Silviu Lupescu realist și visător deopotrivă.

Extrem de diferite şi interesant complementare, ipotezele şi argumentele scriitorilor adunaţi în volum conturează un atipic manual de teorie literară. De la definirea artei scrisului până la confesiunea dificultăţii de fi artist într-o lume un pic autistă, de la imposibilitatea de a fi altceva decât poet până la imixtiunea politicului în artă, foarte multe nelămuriri posibile ale cititorului se limpezesc cu această ocazie. De pildă, ,,Literatura(…) dă sensul vieții noastre cotidiene. Literatura este un fel de spațiu de salvare. Ea ne salvează de banalitate, de omul mic.’’ afirmă Vasile Ernu. Deopotrivă, arată el, literatura se dezvoltă acolo unde există un spaţiu al frământărilor. În altă parte, Ioan Es. Pop vorbeşte despre fragilitatea condiţiei de scriitor, mărturisind imposibilitatea de a se ierta pe sine: ,,Eu nu am vreun duşman în afară, marele meu duşman sînt eu însumi, iar faptul că nu-i pot ierta tânărului care am fost o greşeală greu de măsurat câtă vreme nimeni n-a oferit un instrument de măsură pentru aşa ceva mă face să cred că, deşi n-am să-l iert niciodată pe acel tânăr, atâta timp cât voi trăi, vom trăi împreună.’’În altă parte, Răzvan Petrescu oferă o exigentă rețetă de a face literatură propunând să scrii în așa fel încât să te bucure și să te încânte în primul rând pe tine ca autor, ca mai apoi să refaci totul o dată și încă o dată. Un alt interviu original este oferit de efervescentul Radu Vancu, fan al reţelelor ca mijloace de propagare poetică şi intelectuală. În acest sens, poetul sibian îl invocă pe nimeni altul decât pe Aristotel. Conform opiniei lui Radu Vancu inspirate de poetul Ion Mureşan, cine are spirit se vede pe reţea, cine nu, nu.

Atunci, de ce-am citi o carte de interviuri cu importanţi scriitori contemporani când aceştia se recomandă prin chiar ceea ce scriu, se infuzează declarat în opere, unde mai pui că dezvoltă implicit bloguri şi conturi de FB? Ei bine, este de remarcat că din aceste interviuri veţi obţine informaţii mai subtile decât din mediile amintite mai sus, veţi descoperi surprize ale temperamentelor umane, precum şi mirările opinenţilor despre ei înşişi în calitate de scriitori. Şi peste toate, o pudră de inexorabilă iubire de comunicare cu publicul lor.

  • PLUSURI

    Putem considera că volumul înlocuieşte o emisiune culturală binecunoscută, moderată până nu de mult de autor.

  • RECOMANDARI

    Tuturor cititorilor de literatură şi negreşit autorilor debutanţi.

Categorie:  | Autor:  | Editura: 

Odiseea – Zeii își râd de planurile muritorilor

 

Titlu: Numele meu este Nimeni. Întoarcerea
Autor: 
Rating: 
Editura: 
Anul aparitiei: 2014
Numar pagini: 344
ISBN: 978-973-724-871-8
Cumpara cartea

„…urma să vizitez familiile camarazilor căzuți, să le aud bocetul deznădăjduit, să le înmânez partea din pradă care li se cuvenea în schimbul unui fiu ucis în luptă. Între timp vestea despre isprăvile noastre se va răspândi prin viu grai, dintr-un sat în altul, de la o insulă la alta, iar eu voi fi primit ca un învingător, ca un cuceritor de orașe, mintea care urzește planuri de neînchipuit. Voi atârna pe zidurile palatului trofeele dobândite în urma victoriei mele: scuturi cu lucrătură măiastră, panoplii cu arme din bronz, cingători cu zale de argint și chihlimbar, care vor stârni admirația tatălui meu și a oaspeților găzduiți la palat.”

Acestea sunt planurile lui Odiseu, „fiul lui Laertes, regele Itacăi, distrugător de cetăți”, la plecarea spre casă, atunci când, împreună cu acei camarazi care supraviețuiseră războiului de 10 ani, părăsea ruinele incendiate ale Ilionului, cetatea cunoscută sub numele de Troia. Ce s-a ales din ele? După alți zece ani de întâmplări din cele mai neverosimile, pe care Homer le-a adunat sub titlul Odiseea, de unde, de altfel, își ia numele și genul epic, blestemele, mânia zeilor și soarta, împotriva căreia nici măcar zeii nu au puterea să lupte, au ruinat aceste planuri.

Manfredi își începe primul volum (citește recenzia) din saga homerică cu o imagine neverosimilă: Odiseu înaintând cu greu printr-o zăpadă care riscă să-l îngroape de viu. Când, vreodată, în Iliada sau în Odiseea, a apărut acest fenomen – ninsoarea – altfel decât privit de la o distanță sigură, pe vreo creastă de munte? Și totuși, autorul își bulversează cititorul de la început cu această imagine. Tâlcul ei, așa cum e de așteptat, va fi dezvăluit abia la finalul acestui volum. „În cântul al XI-lea, Homer imaginează o a doua odisee, care nu mai este pe mare, ci pe pământ, prin noroi și praf, spre un loc misterios și îndepărtat în care eroul va trebui să sacrifice în cinstea zeului albastru, stăpânul mării, trei animale ca să pună capăt pentru totdeauna sfidării zeilor și să-și recunoască natura inferioară. Din acest fantomatic poem, un adevărat mister al literaturii universale, nu s-a mai găsit niciodată vreo urmă.” (din Nota autorului de la finalul volumului). Așa încât, versatul autor italian, arheolog de renume, s-a hotărât să ne-o prezinte el. Este foarte adevărat că abia dacă o sugerează în ultimele capitole și în Epilog, însă forța narațiunii este fantastică. Bulversat, intrigat, citeam sfârșitul Odiseei lui Homer o dată și încă o dată și încă o dată, sperând să descopăr măcar o urmă din ceea ce Manfredi povestește la sfârșitul acestui volum, dar nu reușeam. Nimic altceva decât profeția rostită de Tiresias la gura Hadesului. Iar apoi vine Nota autorului și explică necesitatea atât de pregnantă de a elucida acest mister, de a adeveri și această profeție, la 3000 de ani de la rostirea ei.

Volumul de față, care începe cu Cântul al IX-lea al Odiseei, poartă în el o tristețe chiar mai mare decât Jurământul, tristețe care este a lui Valerio Massimo Manfredi, nu a lui Homer. Odiseea lui Homer păstrează același ritm ca și Iliada. Le-am citit pe ambele în traducerea lui George Murnu, iar impresia lăsată este de lecturare a unei aventuri, pe când impresia pe care o lasă romanul lui Manfredi este de lecturare a unei tragedii. Tristețea aceasta pare a-și avea obârșia într-unul dintre gândurile pe care autorul italian i le atribuie lui Odiseu: „Mă uitam la Phemius […] și-mi dădeam seama că zilele care le dădeau rapsozilor inspirație se sfârșiseră.” Și într-adevăr, marii eroi ai epopeilor homerice au dispărut cu toții odată cu Odiseu. Argonauții – Hercule, Laertes, Castor și Polux, Argus, Heracles, Telamon, Orfeu, Nestor, Iason, eroii războiului troian – Agamemnon, Menelaos, Nestor, Ajax, Ahile, Idomeneu, Paris, Neoptolemeus, precum și personajele din Odiseea, își sfârșesc cu toții epopeile înainte de finalul ultimului dintre poemele homerice. După acest poem, toți sunt pomeniți doar ca evocări ale unui trecut glorios, nicidecum în persoană. Tot odată cu Odiseea, ia sfârșit implicarea zeilor și eroilor în viața muritorilor ceea ce poate însemna și că cea de-a doua odisee pomenită de Manfredi chiar a avut loc, dar a fost pierdută.

Odiseu, personajul lui Homer, este doar un obiect al sorții, neschimbat de vremuri și de vicisitudini. El pare a fi creat doar pentru că întâmplările la care ia parte aveau nevoie de un personaj central. Odiseu ca personaj al lui Valerio Massimo Manfredi evoluează. El este timid la începutul primului volum, Jurământul, inconștient de intervenția directă a zeiței Atena în viața lui, apoi devine ușor arogant, bazându-se pe incredibilul succes pe care îl are, pentru ca, mai târziu, începând din momentul în care câștigă armura lui Ahile în detrimentul lui Ajax, să se transforme într-un personaj măcinat de remușcări, un personaj demn de faima care-l însoțește: arma lui supremă este gândirea. Această umanizare, în saga Numele meu este Nimeni, a unuia dintre cele mai cunoscute personaje din literatura universală face ca interesul cititorului modern pentru epopeile homerice să aibă o șansă de reînnoire.

  • PLUSURI

    În primul rând, umanizarea lui Odiseu, transformarea lui într-un personaj care nu știe doar să sufere ci trage învățăminte reale din acele suferințe, iar acțiunile sale ulterioare sunt bazate pe analiza lor, cred că este cel mai mare plus pe care îl are romanul în două volume Numele meu este Nimeni.

  • RECOMANDARI

    Iliada și Odiseea nu trebuie să mai constituie pentru nimeni opere inaccesibile doar pentru că sunt versificate. Valerio Massimo Manfredi, prin translația extrem de fidelă a celor două epopei în proză, reduce această dificultate, invitând practic pe toți cei care au curiozitatea de a le citi să o facă cu o foarte mare ușurință.

Categorie:  | Autor:  | Editura: 

Poftiți la dezintoxicare de branduri

 


Titlu: Brandwashed
Autor: 
Rating: 
Editura: 
Anul aparitiei: 2013
Traducere: 
Numar pagini: 416
ISBN: 978-606-8360-29-4
Cumpara cartea

În Brandwashed, Martin Lindstrom trage vălul de pe realitate și face o deconspirare revoluționară a modului în care advertiserii și companiile ne conving că vom fi total nefericiți, fraieri și niște marginali ai societății dacă nu cumpărăm diverse chestii de la ei.

Cumpără titlul în engleză

Autorul povestește mai întâi despre propria încercare de a trece printr-o cură de dezintoxicare de branduri, apoi prezintă toate exemplele întâlnite de-a lungul timpului, dar și concluziile desprinse în urma experimentelor sale. Rezultatul depășește frontierele psihologiei consumatorului, fiind o carte de-a dreptul iluminatoare ce dezvăluie toate șiretlicurile prin care companiile ne golesc buzunarele.

Oare intenția companiilor este de a ne manipula sau ele doar răspund cerințelor noastre? Tu chiar știi ce cumperi? Te-ai întrebat vreodată de ce cumperi diverse lucruri? La ce vârstă crezi că începi să fii manipulat pentru a cumpăra? Ține-te tare și citește cartea dacă vrei să fii informat deci protejat, fiindcă, ei bine, totul începe dinainte ca tu să te fi născut, de pe vremea când erai încă în burtica mămicii. Și dacă deja ai o părere proastă despre branduri, reclame și alte cele, te avertizez, Branwashed cu siguranța îți va alimenta paranoia! Adevărul este că cei din marketing au știut mereu ce butoane să ne apese pentru a ne determina să devenim clienții lor.

Pentru început, să ne oprim asupra conceptului de brand. Martin îl definește ca fiind o formă de ID, ceva prin care declarăm lumii ce suntem sau ce vrem să fim. Înfiorător, nu-i așa? Poate ar trebui să medităm un pic și asupra întrebării : „oare mulțumirea de sine nu se poate obține altfel decât cumpărând?” Când se vorbește despre branduri cu siguranță te gândești în principal la mâncare, îmbrăcăminte și gadgeturi. Până și aici e o păcăleală, deoarece și publicațiile pe care le citești, programele pe care le urmărești, echipa cu care ții sau vedetele pe care le îndrăgești sunt tot niște branduri, ba chiar unele de impact major.

Brandwashed este o carte cam șmecheră dacă mă întrebi pe mine, fiindcă se adresează ambelor tabere, atât producătorului cât și consumatorului, deși la prima vedere nu face decât să deconspire modul în care firmele ne înșeală, ne cuceresc și ne determină să cumpărăm lucruri de care, sinceri să fim, nu avem mereu nevoie. Cum fac asta? Știind exact ce ne inspiră, ne sperie, ne liniștește sau ne seduce, ce ne face să ne simțim mai puțin singuri, mai încrezători, mai iubiți, mai în siguranță, mai nostalgici, mai împliniți. Metodele lor sunt eficiente și extrem de subtile chiar dacă totul se face la vedere prin prisma presiunii sociale.

Ai privit vreodată facebook-ul ca pe un brand? De câte ori nu ai dat like unei pagini după ce ai văzut că x sau y, niște persoane pe care le consideri cool, îi urmăresc activitatea? Dai like, această acțiune este văzută în newsfeed de către toți prietenii tăi, care la rândul lor din motive asemănătoare (omniprezenta presiune socială) poate vor da și ei un like și... uite-așa facebook a devenit site-ul de socializare care-și transformă utilizatorii în operatori clandestini de marketing și reclamă.

Nu-ți face iluzii sau griji, scopul cărții nu este de a te determina să nu mai cumperi (pentru că este practic imposibil). Tot ceea ce își propune autorul este să te familiarizeze cu metodele prin care companiile colectează informații despre tine și felul în care se folosesc de ele, pentru a putea de aici înainte să sesizezi și singur când ești manipulat și să fii capabil să reacționezi. Este practic o carte necesară pentru a putea beneficia de inteligența consumatorului.

Faptul că preferințele muzicale ale adultului de azi sunt influențate de ceea ce asculta mămica lui când era însărcinată, pare un lucru inofensiv, ba chiar drăguț, așa-i? Dar când te gândești cât de multe melodii sunt asociate unor branduri sau produse, deja devine sinstru, suspect și-ți piere zâmbetul de pe buze. Este îngrijorător faptul că pe la vârsta de 3 ani copiii recunosc în medie logourile a 100 de branduri, iar cu cât este mai fragedă vârsta la care începem să folosim un anumit produs, cu atât mai probabil este să îl consumăm toată viața. Dar acesta nu este singurul motiv pentru care companiile vizează categorii de vârstă din ce în ce mai mici. Îți amintești de câte ori ai mers cu părinții la magazin și i-ai bătut la cap să cumpere diverse chestii? Află că în jur de 75 % din achizițile spontante sunt datorate unor astfel de sâcâieli.

Câți iau dependența de branduri în serios? Poate că acum ar fi cazul, fiindcă e important ca tu să știi că s-a dezbătut ca această cumpărare compulsivă să fie trecută în rândul bolilor mintale, ba chiar există și pastile pentru combaterea unor astfel de impulsuri incontrolabile.

Acum probabil că-ți spui: „Hmm, Silvana pare să aprecieze foarte mult această carte și nu mi-a făcut niciodată impresia că ar vorbi aiurea, așa că probabil merită citită, nu?” Ei bine, iată cum stau lucrurile: tocmai ai fost agățat nu de unul, ci de mai multe trucuri de marketing despre care vei citi în această carte!

  • PLUSURI

    Multitudinea de informații inedite din culisele marilor companii

  • MINUSURI

    Ne oferă o serie de cunoștințe, dar nu și uneltele necesare trecerii de la teorie la practică

  • RECOMANDARI

    Experiența acestei cărți o puteți completa vizionând „The Joneses” și „Branded”

Categorie:  | Autor:  | Editura: 

Cerca trova – Infernul dantesc în lumea lui Dan Brown

 


Titlu: Inferno
Autor: 
Rating: 
Editura: 
Anul aparitiei: 2013
Traducere: 
Numar pagini: 508
ISBN: ISBN 978-606-609-481-8

Un Robert Langdon amnezic, un nou cod de spart, o nouă aventură plină de mistere și simboluri – ingredientele unei narațiuni alerte în „dulcele” stil Dan Brown.

Hăituit în tenebre, trebuie să mă adresez lumii din adâncul pământului, exilat în această sumbră cavernă în care apele sângerii se strâng în laguna ce nu oglindește stele. Dar acesta-i paradisul meu…pântecele perfect pentru fragilul meu lăstar. - simbolistica obscură sau, chiar, ocultă, referințele literare, Infernul dantesc și lumea artei renascentiste se împletesc între realitate și ficțiune, țesând cadrul perfect pentru o nouă aventură de bestseller în „dulcele stil clasic” creat de Dan Brown. Dar ce legătură există între un poem de rit latin, cu puternice simboluri creștine, Marea ciumă și biotehnologia secolului XXI? Robert Langdon revine pentru a găsi răspunsul, a descifra misterul și a salva, încă o dată, într-o formă sau alta, lumea (nu mi l-am putut scoate din minte pe Tom Hanks, de această dată). Bineînțeles, de lângă el nu lipsesc nici societăți clandestine (Consorțiul), femei enigmatice (Sienna Brooks și dr. Elizabeth Sinskey) sau bărbați impozanți (Prefectul și Bertrand Zobrist), geniali sau impunători prin putere și prestigiu, ceea ce sporește adrenalina, pagină după pagină.

Într-un amestec de peisaje aproape fanteziste din Italia ori Turcia zilelor noastre (Florența și Veneția cu precădere) - prin atmosfera pe care Brown reușește să o creeze cu fiecare roman al „seriei” Langdon - și coduri culturale cu o istorie fascinantă, Inferno se prezintă ca o narațiune atrenantă, în care Dan Brown dă dovadă de același spirit ingenios în a crea conexiuni între opere de artă (de la Dante la Boticelli sau Vasari), semne și simboluri obscure, organizații conspiraționiste și mișcări „filosofice” postmoderne (ideologia transumanistă), demonstrând ramificațiile unei imaginații debordante și ale unei documentări bine făcute. Dacă vreți să aflați mai multe despre Dante și influențele sale de-a lungul vremii, totul prin ochii unui profesor specializat în simbolistică, alergat de diverse grupuri cu interese variate, atunci acest roman este „piesa” ideală de popular culture pentru voi.

Inferno all

Cu o scriitură densă, dar ușor de parcurs, plină de detalii minuțioase și o desfășurare a acțiunii adesea ușor de prevăzut, cu întorsături care te pun pe gânduri, romanul urmăraște un Robert Langdon amnezic, dar mereu la fel de plin de resurse – un adevărat erou modern, produs al culturii pop, care te face să îți dorești să mai apară câte o amenințare pentru ca el să se arunce într-o nouă escapadă. De altfel, finalul acesteia este unul destul de neașteptat, cel puțin pentru mine s-a dovedit într-un fel anticlimatic, dar cu atât mai satisfăcător, întrucât i-a conferit un plus de veridicitate.

De altfel, nu mai este o luptă Bine/Rău în termeni atât de tăioși, cât o luptă a principiilor și a puterii retoricii și moralei (că tot ne inspirăm din Dante și a sa Divină comedie , deși acolo lucrurile păreau foarte bine categorisite), dincolo de majuscule, care arată, încă o dată, puterea popular culture de a ridica întrebări (chiar dacă există riscul de a fi etichetată drept pur escapism sau o nouă formă de conspiraționism). Dacă Dan Brown se folosește de formula care l-a făcut deja celebru pentru acest nou bestseller, nu putem contensta faptul că reușește să surprindă încă o dată prin naturalețea cu care pune piesă lângă piesă pentru ca realitatea din universul fictiv să aibă coerență și să te țină, ca cititor, cu sufletul la gură.

*Dacă mai aveți nevoie de alte argumente, vă las în compania unui mic interviu realizat de BBC cu scriitorul:

Foto: 1 2 3

  • PLUSURI

    Descrierile detaliate, conexiunile ingenioase dintre realitatea existentă și universul fictiv al romanului (simbolurile, pasajele din istoria artei invocate etc.)

  • MINUSURI

    Momentele previzibile ale desfășurării narațiunii

  • RECOMANDARI

    Fanilor Dan Brown, pasionaților de thriller, aventuri și pop-cult

Categorie:  | Autor:  | Editura: 

Neuroni în acţiune!

 


Titlu: Secretele creierului uman
Autor: 
Rating: 
Editura: 
Anul aparitiei: 2013
Traducere: 
Numar pagini: 346
ISBN: 978-606-8481-77-7
Cumpara cartea

Aceasta este o carte care te va face să caşti... prelung şi în mod repetat. Ştiai însă că de fapt căscatul, prin mişcările ample pe care le implică, este un mesaj fizic pe care corpul şi-l autotransmite pentru a fi mai atent? Căscatul antrenează şi neuronii-oglindă, datori cu declanşarea empatiei faţă de alte persoane, tocmai de aceea căscatul e contagios. Până şi câinii cască... în situaţii de stres, forţându-şi organismele să se concentreze la mediul din jur. Aşadar, prin densitatea informaţiilor prezentate, această carte te va constrânge să gândeşti... activ, rapid, eficient.

Cumpără titlul în engleză

Dacă totuşi ai curaj să o citeşti, înseamnă că eşti pregătit să faci un pas mare către autocunoaşterea lucidă a creierului tău. Lăsând la o parte superstiţiile din folclorul psihologiei, renunţând la prejudecăţi, autorii dezvăluie adevăruri fascinante despre fericire, personalitate, voinţă, memorie şi diferenţele dintre sexe. Fiecare capitol este o analiză solidă a secretelor din „culise”. Creierul înseamnă mai mult decât am crede... în funcţie de el, ne schimbăm comportamentul, ne autoiluzionăm, iubim şi ne motivăm.

Să luăm starea de fericire, de exemplu. Să fie ea un rezultat al echilibrului emoţional, al evenimentelor strălucitoare din viaţa noastră sau... pur şi simplu, o explozie de dopamină în cortexul orbitofrontal? Neurotransmiţătorii şi legăturile dintre neuroni sunt actorii nevăzuţi ai personalităţii noastre, cel puţin aşa susţin specialiştii în neuroştiinţă. Dragostea e un tango pasional, dar nu între doi amanţi, ci între oxitocină şi arginin-vasopresină, pe când comportamentul sexual e determinat în hipotalamus. Ce ne mai rămâne nouă de făcut? Poveştile frumoase despre suferinţa romantică, iubirea eternă şi atracţia inexplicabilă faţă de colegul din banca întâi încetează deodată a mai fi un mister, totul e determinat chimic, fizic, biologic.

Odată ce ai renunţat la inocenţa explicaţiilor siropoase, uită-te bine în jur. Ce fel de partener ai alături? Maximizator sau satisfăcut? Conform lui Barry Schwartz, soţii maximizatori sunt genul de persoane care puşi în faţa unei probleme decizionale, tind să se hotărască greu pentru că urmăresc cele mai mari avantaje. Ar vrea ca totul să fie perfect şi sunt uşor descumpăniţi de eşecuri, bineînţeles din cauza acestei continue stări de nemulţumire, sunt schimbători, capricioşi. Pe de altă parte, cei satisfăcuţi sunt cei care evaluează problema rapid, urmăresc beneficiile imediate, strict legate de confortul lor optim. Odată ce au spus „Da”, rămân stabili. Trage cu ochiul la cel de alături şi roagă-te să fie unul din categoria satisfăcuţilor, astfel poţi fi sigur că divorţul e foarte, foarte departe. Tu ai devenit decizia lui de lungă durată!

Încă ceva... te rog, nu îţi mai face atâtea griji în privinţa mărimii creierului tău. S-a descoperit că nu contează prea mult în performanţa cognitivă. Creierul excelează de fapt prin structura sa, prin legăturile solide dintre neuroni. Atenţie! Obiceiurile şi experienţele prin care treci îţi modelează zi de zi forma creierului şi o deprindere greşită îţi poate compromite sănătatea mentală mai târziu. Dacă obişnuieşti să bei mai mult de patru pahare de vin pe zi, eşti în pericol de a face un atac cerebral. Dacă eşti şofer de taxi, dar mai ales şofer de taxi în Londra (un oraş vestit pentru străzile întortocheate), cerebelul tău e mai antrenat faţă de al altor şoferi, care nu depun mult efort în a se orienta, ci urmează mereu traseul zilnic către locul de muncă.

Cartea ne poartă prin toate aceste informaţii. Fenomenele fireşti din viaţa cotidiană sunt explicate pe larg, chiar „decorticate” în faţa noastră. În spatele unui vis, serii întregi de neuroni lucrează pentru a consolida amintirile din timpul zilei. Cum rămâne cu teoria inconştientului a lui Freud? Nu e visul o metodă de refulare? Poate că ... nu! Somnul REM alege în mod aleator experienţe trăite anterior şi în funcţie de intensitatea cu care le-am trăit, le amestecă şi le transformă în vise. Astfel, memoria noastră episodică e întărită şi ne putem orienta în propria noastră viaţă. Visele îşi pierd şi ele aura romantică... nu sunt oglinzi ale eului nostru profund, ci pur şi simplu mecanisme de învăţare ale propriei biografii. S-a dezumflat încă o minciună colorată!

Nu în ultimul rând, cartea nu putea să ocolească mult discutatul subiect al diferenţelor de sex. Sunt creierele femeilor radical diferite de cele ale bărbaţilor? Da şi nu! Inteligenţa nu variază prea mult şi ideea că o femeie e mai puţin capabilă să cânte la un instrument, să gătească sau să conducă o organizaţie e pur şi simplu un stereotip cultural, însă deosebiri există şi acestea sunt hotărâte de... hormoni. Testosteronul creşte înclinaţiile spre comportamente agresive în cazul bărbaţilor, iar estrogenul împinge femeile spre comportamente paşnice, uneori chiar pasive ori generoase. Bărbaţii nu au nicio problemă când trebuie să rotească mental o figură, asta pentru că orientarea lor în spaţiu e excelentă, dar femeile au un ochi ascuţit, atent la detalii, de aia soţia ta nu uită niciodată unde ţi-ai pus ciorapii. Ele sunt mai pricepute la localizarea obiectelor în spaţiu. În orice caz, dacă ar exista un război între sexe, concluzia e simplă: nu ar câştiga nimeni pentru că atât bărbaţii, cât şi femeile fraternizează prea mult cu inamicul (cel puţin aşa consideră umoristul Robert Orben).

Toate aceste detalii picante despre mintea noastră, pe care le-am răsfirat pe ici, pe colo sunt o mostră din comoara de informaţii existentă în volumul de faţă. Având la dispoziţie studii temeinice conduse în speţă de cercetătorii americani, Sandra Aamodt şi Sam Wang ne prezintă cu patos întortocheatele cărări ale creierului omenesc, încă nedescifrat pe de-a-ntregul, o enigmă încă neelucidată, care intrigă şi chiar... descumpăneşte. V-aţi fi gândit vreodată că dragostea e pur şi simplu un cocktail de serotonină? Vine şi pleacă, în funcţie de „mofturile” neurotransmiţătorilor!

  • PLUSURI

    O carte instructivă, incitantă, scrisă pe un ton prietenos.

  • MINUSURI

    Apar anumite dificultăţi în înţelegerea explicaţiilor din cauza numeroşilor termeni ştiinţifici.

  • RECOMANDARI

    Viitorilor doctori şi cercetători. Tuturor curioşilor.

Categorie:  | Autor:  | Editura: