Sociologia mișcărilor sociale. De ce se revoltă oamenii

 

Titlu: Sociologia mișcărilor sociale. De ce se revoltă oamenii
Autor: Ionel Nicu Sava
Rating: 
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2014
Numar pagini: 320
ISBN: 978-606-579-904-2

„La un moment dat, aparent neașteptat și relativ inexplicabil, clase, grupuri sau categorii sociale se raportează diferit și cel mai adesea opus la sistemul economic, social și politic existent. În consecință, inițiază acțiuni sociale de alterare a codurilor, practicilor sociale, instituțiilor și simbolurilor culturale în conformitate cu un nou set de preferințe. Acțiunile colective de acest tip au fost denumite revolte, revoluții, conspirații, conflicte civile, turbulențe sociale, cicluri de protest și, începând cu deceniul șase al secolului trecut, mișcări sociale. Ele semnifică fluidizarea structurilor sociale, adică ”ieșirea” indivizilor din structurile existente, inițierea unor forme de asociere (organizații) noi și agregarea de configurații mentale, structuri sociale și înțelesuri culturale diferite. La finalul procesului rezultă categorii și grupuri sociale, organizații, stiluri culturale, identități, etosuri colective și instituții care înainte nu existau.”

Pe coperta 4 a cărții scrie despre ea că este „…o sociologie a protestului și revoluției înțelese ca procese de schimbare în profunzime a societății.” Destul de sărac descrisă aici, deși, într-adevăr, foarte concis, cartea este un studiu extrem de elaborat care ne introduce în universul mișcărilor sociale, în special a celor de revoltă, motiv pentru care titlul complet al cărții este Sociologia mișcărilor sociale. De ce se revoltă oamenii. Complexitatea subiectului este oarecum descurajantă. Conștientizarea acestui fapt m-a determinat, de fapt, să citesc cartea. În citatul de la începutul recenziei, autorul amintește doar câteva dintre denumirile pe care acțiunile colective le-au primit de-a lungul timpului. Cu toate acestea, în conștiința oricărui om, fiecare dintre acești termeni definește o noțiune diferită, de unde și complexitatea subiectului. Lucrarea Sociologia mișcărilor sociale este pe atât de complexă pe cât este și subiectul pe care îl tratează.

Autorul structurează cartea pe 7 capitole, reușind astfel să creeze o lucrarea foarte accesibilă, în pofida complexității sale. Eu personal am citit-o din curiozitate. Nu am nici pregătire și nici interes în domeniul sociologiei, politicii sau a psihologiei maselor. Cu toate acestea, lucrarea de față nu doar că mi-a plăcut și că m-a atras, dar m-a făcut și să înțeleg subiectul.

Luate pe rând, capitolele se prezintă astfel:

Capitolul 1

De ce se revoltă oamenii: pe lângă o clasificare a tipurilor de mișcări sociale fiind sugerate și câteva prototipuri și tendințe ale acestora, capitolul descrie istoria acțiunilor sociale și consecințele pe care le-au avut și continuă să le aibă în evoluția societății – „Așa s-au născut marile religii în trecutul îndepărtat, așa au apărut democrațiile moderne și s-au format cele mai multe state ale lumii în trecutul relativ apropiat și așa s-au profilat mulțimea de formațiuni, mișcări, inițiative, grupuri de lobby, internaționale, asociații, cluburi și curente intelectuale ale modernității recente.”

Capitolul 2

Organizarea mișcărilor sociale: Capitolul prezintă tipurile generale de mișcări sociale, cum iau ele ființă, cine le conduce, cine le finanțează, ce scop își propun și ce rol au în final în societate, precum și cum anume au ajuns mișcările sociale să fie ”deturnate”. Un exemplu pentru acest ultim punct îl reprezintă în România „mișcările inclusive ale minorității rrome”, care sunt finanțate constant din bani publici pentru a avea tentă ”pro”, nu ”contra”. Astfel, „asociațiile în loc să ”lupte” cu marginalizarea rromilor, se luptă între ele pentru bani. Fapt este că industria (autorul chiar folosește acest termen, industria) programelor de emancipare și integrare a rromilor consumă cele mai multe resurse publice și private și raportează cele mai slabe rezultate.”

Capitolul 3

Programul ideologic și formarea identităților colective. Rolul media: În acest capitol, autorul vorbește în general despre sensuri și roluri. Fie că este vorba despre sensurile culturale, morale, sociale sau politice pe care le au mișcările sociale, fie că este vorba despre rolul acestor sensuri sau a unor diferite instrumente – mass-media, internetul, emoțiile individuale și colective, crearea sau modificarea identității de grup sau colectiv – în dezvoltarea mișcărilor sociale, acest capitol analizează sensurile pe care aceste instrumente le au și rolul lor din perspectiva sociologiei mișcărilor sociale.

Capitolul 4

Etapele acțiunii colective. Mobilizarea, protestul și negocierea: Capitolul prezintă cele trei etape menționate în titlu, insistând asupra metodelor de propagare a protestelor, transformarea lor în acțiune organizată, dinamica și repertoriulacțiunilor sociale – adică marșul, demonstrația, mitingul și greva.

Capitolul 5

Acțiunea politică a mișcărilor sociale. Consecințele acțiunilor colective: Acesta este capitolul care tratează efectul pe care îl au – sau pe care ar trebui să-l aibă – mișcările sociale. Este vorba de schimbările politice pe care le poate aduce un protest, de modul în care acesta este reprimat, de instituțiile, partidele sau formațiunile politice care se nasc în urma unei mișcări sociale, dar și despre puterea pe care o au instituțiile deja existente în dezvoltarea mișcărilor sociale. „Goldstone (1980) a legat consecințele mișcărilor (sociale) de factori externi, precum crizele politice. Succesul unei mișcări nu ar fi dependent de mobilizarea resurselor (organizare, leadership, bani), cât mai ales de condițiile sociale și politice largi. Cu alte cuvinte, teoria procesului politic cu accentul său pe oportunități explică mai bine consecințele acțiunilor colective.”

Capitolul 6 și Capitolul 7

Teorie și metodă în studiul acțiunilor sociale și De la Hyde Park la mișcarea pentru drepturi civile, basismo, occupy, Primăvara Arabă. Studii de caz din mișcările sociale recente: Acestea sunt capitole care teoretizează mișcările sociale, aducând în atenția cititorului câteva studii de caz structurate pe tipuri de acțiuni – Mișcările studențești din 1968, Mișcarea feministă, Mișcarea zapatistă sau Mișcarea paneuropeană.

După cum spuneam, deși Sociologia mișcărilor sociale este o lucrare complexă, este și accesibilă. Limbajul folosit de autor nu este deloc sofisticat, iar structura cărții permite studierea în funcție de interesul pe care cititorul îl poate avea față de subiect.

• PLUSURI

  Lucrarea de față este foarte importantă pentru că subiectul acesta nu a mai fost tratat până acum atât de amplu, deși este, în mod clar, unul de interes și de actualitate. Ușurința cu care poate fi citită și înțeleasă, o face foarte valoroasă.

• RECOMANDARI

  Deși poate fi citită și înțeleasă și de un novice, lucrarea se adresează, de fapt, celor care fie s-au specializat, fie urmează să o facă, în domeniul sociologiei mișcărilor sociale.

Categorie: Psihologie/Sociologie | Autor: Ionel Nicu Sava | Editura: Nemira

Și dacă?

 

Titlu: JFK 22.11.63
Autor: Stephen King
Rating: 
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Ruxandra Toma
Numar pagini: 824
ISBN: 978-606-579-364-4

Am mai înaintat un pas şi am mai coborât o treaptă. Ochii încă îmi spuneau că sunt tot pe duşumeaua cămării din bodega lui Al, însă acum stăteam drept, iar creştetul capului meu nu mai răzuia tavanul. Ceea ce, binenţeles, era imposibil. (...) Mi-am mişcat piciorul drept şi am mai coborât o treaptă. Căci despre trepte era vorba. Acum, că nu mai vedeam, trupul meu nu mai avea nici cea mai mică îndoială. (...) Am coborât cu stângul. Am coborat cu dreptul şi, dintr-o dată, am simţit o explozie mică în cap, ca atunci când eşti în avion şi valoarea presiunii se modifică brusc. Căptuseala întunecată a pleoapelor a devenit roşie şi simţeam o căldura pe piele. Razele soarelui. (...) Nu mai eram în cămară. Nici măcar nu mai eram în bodega lui Al.

Încercarea de a face o recenzie de dimensiuni acceptabile unei cărți de peste opt sute de pagini s-a dovedit o sarcină extrem de dificilă. În primul rând pentru că vorbim despre o carte scrisă de Stephen King, iar în romanele sale detaliile, poveştile din interiorul naraţiunii, amănuntele sunt cele care fac diferenţa, cele care dau naştere magiei ce te învăluie încă de la primele pagini.

Pentru cunoscători, Stephen King nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este deja bine cunoscut stilul unic şi inconfundabil în care crează o poveste în cadrul căreia lucrurile se desfăşoară în modul cel mai natural cu putinţă. O poveste în care personajele sunt atât de reale încât te aştepţi să dai peste ele pe stradă, iar culoarea locală este atât de bine redată încât ai impresia nu ai cunoscut niciodată mai bine un loc decât cel în care se desfăşoară acţiunea şi nici nu-ţi dai seama când se crează acea fisură în realitate pentru a permite fantasticului - de obicei compus din cele mai ascunse temeri ale personajelor - să se strecoare în poveste şi totul să pară la fel de firesc ca şi orice altceva din lumea reală. Şi tocmai datorită acestui amănunt reprezentat de temerile adeverite ale personajelor, începi să te întrebi dacă totul se petrece aievea, sau pur şi simplu mintea chinuită a personajelor a luat-o razna.

Cartea de faţă a fost creată pe baza unei speculaţii combinate cu o mare şi foarte des întâlnită fantezie a omului, şi anume, aceea de călătorie în timp. Călătoriile în trecut şi modficarea acestuia reprezintă un subiect pe care se poate discuta la nesfârşit, mai ales dacă luăm în calcul teoria efectului fluturelui, conform căreia dacă modifici cel mai simplu şi nesemnificativ lucru în trecut, acesta poate să aibă reverberaţii puternice asupra multor alte lucruri. Ca şi când arunci o pietricică într-un lac şi din acel loc mic în care cade piatra se crează undele ce devin tot mai mari. Iată o explicaţie ceva mai clară: „Teoria haosului (sau teoria sistemelor complexe) este o ramură a matematicii și fizicii moderne care descrie comportamentul anumitor sisteme dinamice neliniare, acelor sisteme care prezintă fenomenul de instabilitate numit sensibilitate față de condițiile inițiale, motiv pentru care comportamentul lor pe termen relativ lung (deși se conformează legilor deterministe) este imprevizibil, adică aparent haotic (de unde și denumirea teoriei).Acest efect se mai numeste si “efectul fluture” si se refera la diferenta dintre punctele de pornire ale celor doua curbe din grafic care e atat de mica incat poate fi comparata cu bataia aripilor unui fluture. “Miscarea aripilor unui fluture azi poate produce o mica schimbare a atmosferei. Din aceasta cauza si de-a lungul unei anumite perioade de timp, atmosfera se va schimba. Peste o luna poate, o tornada care trebuia sa loveasca coasta Indoneziei nu va mai aparea. Sau din contra, tocmai din aceasta cauza va aparea.” Acest fenomen este cunoscut mai ales pentru dependenta sa de conditiile initiale. Cea mai mica schimbare a conditiilor initiale duce la rezultate complet diferite.” (sursa: Wikipedia)

Am insistat puţin asupra acestei explicaţii pentru că Epping alias George – divorţat de curând de o soţie alcoolică, profesor de engleză pentru adulţii care vor să obţină o diplomă de finalizare a studiilor liceale – este convins de către prietenul sau, Al Templeton, să se întoarcă în trecut şi să impiedice asasinarea preşedintelui J.F. Kennedy. Însă George nu poate să se întoarcă în trecut şi să schimbe cursul istoriei fara a interveni şi într-o chestiune legată de un prieten foarte bun. După cum se dovedeşte, trecutul e „încăpăţânat şi viclean” şi opune rezistenţă la schimbare, dar poate fi totuşi schimbat. Acestă primă modificare a trecutului ar putea avea un efect neaşteptat asupra misiunii sale principale de salvare, însă el încă nu ştie aceste lucru cu toate că ia în calcul varianta aceasta la începutul misiunii. Cu ajutorul notitelor oferite de Al Templeton, care încercase să schimbe trecutul la randul său însă a eşuat, iar acum este pe moarte din cauza unui cancer la plămâni, George se întoarce în anul 1958, singurul în care îl transporta „vizuina de iepure” descoperită în magazia lui Al. De aici şi până în 1963, George are timp să se documenteze, să se obişnuiască cu America anilor 50-60 şi să îşi plănuiască strategia. Însă in tot acest timp trebuie să mai şi trăiască, aşa că începe o viata normală în Jodie, unde fară a intenţiona să schimbe trecutul, influentează destinele câtorva oameni în mod esenţial. Şi pentru că vorbim de Stephen King, regele suspansului şi-al groazei, binenţeles că pe lângă toate aceste amănunte mai trebuie să îşi facă simţită prezenţa şi elementul de teroare, apropiindu-se aproape imperceptibil, dand semnale subtile, pana ce, brusc, totul o ia razna.

Ar mai fi foarte multe de spus, însă vă las pe voi să descoperiţi atât povestea cât si stilul inconfundabil de povestitor înzestrat al lui Stephen King şi închi prin a mai spune doar atât. Romanul are de toate: intrigă bine închegată, suspans, acţiune, dar şi iubire, şi întâmplări emoţionante aproape până la lacrimi şi merită cu vârf şi îndesat efortul parcurgerii celor peste opt sute de pagini.

• PLUSURI

  Redarea atât de reală a culorii locale a Americii anilor 50-60, personajele aproape palpabile, poveştile emoţionante, suspansul, umorul

• RECOMANDARI

  Iubitorilor de poveşti şi mai ales de poveşti horror

Categorie: SF/Fantasy | Autor: Stephen King | Editura: Nemira

„Noi suntem noi și nimeni alții”

 

0

Titlu: Amor intellectualis. Romanul unei educații
Autor: Ion Vianu
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2010
408 pagini
ISBN: 978-973-46-1679-4

Cred că a citi memorialistică este ca un test pentru cei mai mulți dintre noi. Înseamnă a renunța, pe parcursul lecturii, la propriul egocentrism pentru a intra în cercul altui Eu, care se dezvăluie în scris. Dar poate fi și invers: înseamnă a citi realitatea altuia în proprie interpretare. Oricum, mărturisirea invită la o întîlnire între două subiectivități și ne arată ce fel de cititori suntem. Citim cărți sau citim autori? Ce ne interesează dintr-o carte, ce ne emoționează? Ne schimbă în vreun fel cărțile? De la aceste întrebări pornesc cînd spun că memorialistica ne arată la fel de multe lucruri despre noi cît ne arată despre cei care o scriu.

Cartea lui Ion Vianu este o întoarcere în copilăria și tinerețea sa, cu ochii adultului care vede tabloul întreg. E cartea unui om care nu privește înapoi cu mînie către anii '40-'50, perioada care a însemnat o schimbare dramatică pentru mulți oameni. Totuși, au fost și anii formării generației autorului, ani de creștere și dezvoltare. Am apreciat nuanțarea poveștii pe care o spune Ion Vianu, reconstituirea amintirilor, luciditatea. Apare un paradox în rememorarea anilor în care s-a instaurat comunismul: pe de-o parte, este vorba de distrugere și intensă propagandă, pe de altă parte, este vorba de supraviețuirea valorilor unei lumi care încă mai crede în ea însăși. Cum să crezi, crescut în spiritul onestității, că binele nu va învinge? Cum să crezi, cînd ai cunoscut eleganța comportamentului, devotamentul, căldura umană, că grobianismul și teroarea vor face regulile? Ce te poate ajuta să faci față distrugerii, dacă nu valorile solide învățate în familie și apreciate pînă atunci? Asta pare a fi drama pe care Ion Vianu o scrie cu eleganță, fără patimă acuzatoare: ce se întîmplă cînd ceea ce știi că e bun și drept nu-ți folosește în fața unei lumi întoarse pe dos.

O parte consistentă a cărții este dedicată portretului tatălui, Tudor Vianu. Dacă ați avut fragmente din opera acestuia ca lectură în școală, veți descoperi altceva în această carte. Numele prinde corp, viață. Numele de pe coperta volumelor de critică devine persoană.
Sunt pasaje emoționante, care invită la reflecție, precum cel de mai jos:

„T. cel fragil, T. cel suferind, T. care petrecuse ani cu spaima morții, apărînd doar celor care aveau privilegiul să pătrundă în intimitatea lui (prin devotament, prin respect, prin iubire creștină, demnă de sfinții Cosma și Damian, doctorul-fără-arginți Angeli sau fratele Alecu, mort și el, răpit din lume cu violență în cîteva zile, și, poate, de nimeni altul în afara acestor doi), T., acum, reușise să-și desăvîrșească, să-și împlinească puterea măștii...ascunsă-n sine, trainică la rele. Masca este Persona, acoperămîntul feței. Ea oferă privitorului, ascultătorului, un chip nevariant (...) Per-sona, prin care vocea sună, vibrează cu un timbru grav, un ecou ca un acord de violoncel: timbrul tragediei. Această profundă vibrație trezea în discipoli amor intellectualis magistri. Portul măștii, impus de ascza personală a tragedianului, vădea alt folos. Vremurile se făcuseră cumplite. Trebuia să te ascunzi pentru a supraviețui.”

Întreaga carte este o statuare a identității: Noi suntem noi și nimeni alții, titlul celui de-al doilea capitol, conturează problema identitară: ne construim din întîmplările prin care trecem, prietenii pe care-i avem, revelațiile, educația pe care-o primim...devenim noi, ființe diferite de ceilalți. Dar ne reconstruim identitatea prin reamintire, revenire, revedere, prin scris, dar și prin felul în care suntem percepuți. Suntem noi înșine și prin ceilalți, iar a trăi înseamnă a găsi un echilibru între a fi singur și a fi cu ceilalți, a fi în tine și a fi în lume. Este același lucru cu memoriile: a-ți reaminti înseamnă a te scufunda în tine, în istoria ta intelectuală și sentimentală, dar înseamnă și a fi cu ceilalți - cu ceilalți dispăruți, pe care îi evoci, dar și cu cititorii, pe care îi înveți ceva, îi inspiri sau emoționezi.

Am citit de două ori Amor intellectualis a lui Ion Vianu și recunosc că aveam nevoie de această carte. Întîi, în numele unei nostalgii pentru o perioadă din istoria României pe care n-o cunosc direct. Pentru a-mi explica această imposibilă nostalgie. Apoi, aveam nevoie să cunosc modelul unei educații lipsite de trivialitatea și singurătatea celei primite de mine. Faptul că am citit că alți oameni au crescut într-o lume în care respectul pentru profesie, implicarea și decența erau valori comune, nu rare nu înseamnă că mi-a dispărut gustul amar legat de propria mea formare. Găsesc că este un lucru mai important: există speranță. Din acest punct de vedere, Amor intellectualis este, pentru mine, romanul unei speranțe.

Scris de Mihaela Butnaru

Notă: Amor intellectualis a fost desemnată Cartea anului 2010 de către revista România literară și Fundația Anonimul.

Categorie: Biografii/Memorii | Autor: Ion Vianu | Editura: Polirom

Cum să scrii scrisori de vânzări care vând

 Autor: Drayton Bird

Rating:
Editura: Publica

....şi mă veţi întreba de ce aţi mai citi (încă) o carte despre vânzări. De ce aţi face aşa ceva când fie nu lucraţi în domeniu (deci pentru ce interesul?), fie lucraţi în domeniu şi sunteţi sătul de maculatura insipidă care vă prezintă situaţii fanteziste imposibil de aplicat în teren.

Răspunsul meu este simplu: pentru că această carte, dincolo de exemplele geniale, este o lucrare plină de energie, de inspiraţie şi de acel ceva unic care te face să aştepţi cu nerăbdare o nouă zi doar pentru a face o nouă vânzare. Doar aşa, de dragul acţiunii.

Scrisoarea - handicapul absenţei

Este un fapt cunoscut şi recunoscut că oamenii de vânzări trebuie să fie charismatici, persuasivi, să fie perfect pregătiţi şi să arate impecabil. Mulţi (prea mulţi) oameni apreciaţi de vânzări mi-au mărturisit că vând prin "forţă brută", adică îşi încolţesc clientul şi îl ameţesc până îl determină să cumpere.

Departe de a fi o practică sănătoasă, această formă de vânzări este foarte apreciată înca în ţara unde abia acum începem să învăţăm meserie. Totuşi a pune un astfel de om de vânzări în faţa unei coli albe de hârtie şi a-i cere să scrie o scrisoare prin care să-şi convingă clientul să cumpere este un exerciţiu aproape inutil.

A te confrunta cu handicapul absenţei, cu imposibilitatea de a improviza după cum îţi cere situaţia, de a sta la mâna destinului şi a nenumăratelor întâmplări care îţi pot determina clientul nici măcar să nu citească ce ai de spus, este o incercare pe care puţini au puterea, talentul şi determinarea să o treacă.

Într-o lume unde căsuţa poştală (reală şi virtuală) este bombardată de nenumărate forme de reclamă, a încerca marea cu degetul şi a expedia o scrisoare cu o miză mare, cere mai mult decât un simplu om de vânzări cu farmec - cere un om de vânzări cu creativitate, strategie şi inovaţie.

"Cred că este jos, în vestiar, îşi pregăteşte remarcile spontane"
(F.E. Smith, despre Winston Churchill)

Drayton Bird considera o scrisoare un discurs bine organizat şi este un ferm susţinător al structurilor clasice (introducere, expunerea motivului, oferta, încheiere). Dar cere ca scrisoarea să aibă ingredientul oricui discurs reuşit: căldura umană şi expresivitatea vorbitorului.

Şi, hai să recunoaştem, când ne aflăm pe punctul de a scrie o scrisoare (sau un e-mail), brusc ne transformăm în nişte mici personaje plictisitoare care par să nu se poată debarasa de automatisme verbale desuete.

De exemplu, sunt convinsă că majoritatea dintre voi renunţaţi urgent să citiţi o scrisoare primită de la o instituţie bancară, pentru că toate sună cam aşa: "Investiţiile care conferă un rol angrenant pe piaţa acţiunilor îi asigură investitorului un avantaj considerabil".

Şi dacă aţi ridicat contrariat din sprâncene, vă ofer un alt exemplu, tot din domeniul bancar:
"Mă întreb dacă aţi putea să îmi oferiţi câteva minute pentru a mă ajuta. Există o problemă pe care dumneavoastră o puteţi rezolva: atunci când predecesorul meu v-a invitat să aplicaţi pentru un Card Gold, nu aţi dat curs acestei invitaţii."

Eu, una, îmi şi imaginez un angajat care se străduieşte să reuşească acolo unde predecesorul său nu a reuşit. Da, ştiu! Cel mai probabil nu există nici un predecesor, dar mă simt extrem de bine că acest "nou" angajat s-a gândit la mine şi îmi vorbeşte pe limba mea.

Furaţi idei!

Este una dintre afirmaţiile şoc pe care Bird le repetă pe întreg parcursul cărţii. Fără prea multe scrupule, dacă aţi descoperit o idee bună nu vă sfiiţi să o aplicaţi la afacerea voastră. Atenţie doar la detaliile specifice sau culturale. În rest, puteţi să vă inspiraţi de oriunde pentru a vă asigura succesul.

Una dintre cele mai bune introduceri este aceasta:
"Sincer vorbind, cardul American Express nu este pentru oricine. Şi nu toţi cei care îl solicită primesc aprobare".

Un evident ton elitist, neiertător şi un compliment adus clientului. Scrisoarea care urmează acestei introduceri a adus vânzări record pe parcursul a mai mulţi ani. Şi nu este singurul exemplu inspirat.

Revista Psychology Today ataşează scrisorii un test "pentru a stabili dacă veţi găsi revista noastră un plictis sau o binecuvântare", cu întrebări ca acestea:

"Vă simţiţi stânjeniţi să vorbiţi la telefon dezbrăcaţi?
Vă pregătiţi hainele pentru a doua zi cu o seara înainte?
După ce aţi citit un ziar îl împăturiţi la loc?
Închideţi uşa la baie chiar şi când sunteţi singur acasă?"

David Ogilvy trimite alături de scrisori porumbei călători pentru a vinde avioane cu reacţie, autorul îşi tratează hârtia scrisorii cu soluţia ignifugă pe care doreşte să o vândă şi le cere cititorilor să încerce să dea foc scrisorii, iar Volvo îşi începe scrisoarea invocând amintirea primei maşini ("Pentru că, asemenea mie, mai păstraţi încă amintiri dragi despre prima dumneavoastră maşină").

Şi dacă doriţi să atrageţi atenţia încă de pe plic, puteţi lua exemplul unei librării care îşi popularizează oferta de cărţi printr-o caricatură a lui E. A. Poe care promite "No committment! Nevermore!"

Secretele unei scrisori de succes, într-o carte de succes

Cartea abundă de exemple, de liste de sfaturi, de idei, dar mai ales excelează prin limbaj şi prin atitudine. Drayton Bird ne asigură că oricine poate să scrie scrisori de vânzări care vând şi se asigură că ne oferă toate instrumentele pentru a reuşi. Şi ca un mare plus, rar mi-a fost dat să citesc o carte de specialitate atât de bine tradusă şi îl felicit pe traducătorul Cătălin Georgescu pentru că a reuşit să surprindă şi să redea întreaga atmosferă a cărţii.

Scrisă de Ana-Maria Petriţan

Categorie: Managm./Marketing | Autor: Drayton Bird | Editura: Publica

Baronii spațiului: Competiţia miliardarilor pentru cucerirea spaţiului cosmic

 

Titlu: Baronii spațiului. Elon Musk, Jeff Bezos și aventura colonizării cosmosului
Autor: Christian Davenport
Rating: 
Editura: RAO
Anul aparitiei: 2020
Traducere: Mihaela Neacșu
Numar pagini: 408
ISBN: 9786060063988

Atunci când am văzut titlul cărții, am asociat imediat numele lui Elon Musk cu spațiul cosmic datorită lansărilor și aterizărilor spectaculoase ale rachetelor companiei SpaceX, însă nu înțelegeam ce caută Jeff Bezos, fondatorul Amazon, în toată povestea. Citind cartea, treptat, lucrurile au început să fie mai clare…

„Baronii spațiului” este scrisă de un jurnalist pasionat de lumea spațiului și de ceea ce a devenit ea în ultimii zeci de ani: o adevărată afacere pentru antreprenorii miliardari. Practic, având banii necesari și o ambiție de fier, astfel de oameni au reușit să pătrundă într-un domeniu considerat exclusiv de stat și monopolizat în SUA de compania NASA.

NASA părea însă rămasă undeva în urmă. Tehnologia nu mai avansase prea mult de la ultimul om care pășise pe lună în 1972. Costurile erau enorme, iar navetele foarte instabile, punând în pericol viețile astronauților trimiși în spațiu. Compania se complăcea să facă zboruri de rutină pe câteva miliarde de dolari anual doar până la Stația Spațială aflată la 386 de kilometri de Pământ.

Aceste detalii l-au consternat pe Elon Musk, care era fascinat în copilărie de literatura ștințifico-fantastică și de tot ce înseamnă tehnologie și inovație. Nu își explica nivelul rudimentar la care rămăsese NASA și industria rachetelor spațiale. Așa că și-a propus să facă ceva în sensul acesta. Dispunea de o avere și avea de gând să o folosească pentru un vis pe care îl voia devenit realitate.

Cei doi oameni de afaceri menționați mai sus, Musk și Bezos, au lucruri în comun și lucruri care îi diferențiază foarte mult. Amândoi aveau averi considerabile și amândoi erau pasionați de ideea de a zbura în spațiu. Voiau ca acest lucru să devină cândva accesibil oamenilor obișnuiți, printr-un program de turism spațial.

Sună a nebunie? Da și nu. Fiecare a mers pe calea lui în dorința de a face posibil un astfel de lucru.

Elon Musk a simțit nevoia să vorbească peste tot despre asta, să facă multă vâlvă în jurul lui, să atragă atenția presei și publicului din social media, chiar dacă uneori erau doar ipoteze greu de crezut. A ales să construiască propria rachetă și să facă multă gălăgie în legătură cu asta, ca să fie sigur că vede toată lumea ce are de gând.

Și-a plimbat în 2003 prima rachetă numită Falcon 1 pe o platformă de-a lungul Independence Avenue, până la Washington, DC. S-a oprit în fața sediului Administrației Federale a Aviației cu racheta înaltă cât o clădire de șapte etaje. A atras atenția publicului, a presei și, inevitabil, a autorităților din domeniu. Aceștia din urmă s-au văzut nevoiți să îi acorde atenție. Astfel, Musk obținuse ceea ce voia: atenție și interes din partea publicului. Își făcuse intrarea într-un mod spectaculos.

Jeff Bezos a procedat într-o manieră total opusă: a preferat să fie extrem de discret. A cumpărat terenuri în deșert fără să își dezvăluie adevărata identitate pentru construcția unei baze de lansare. Iar primul zbor al vehiculului construit de compania sa a fost ținută sub „tăcere” - atât cât poți lansa o rachetă fără să știe nimeni… Nu i-a plăcut niciodată să dea detalii presei, iar oamenii din împrejurimile bazei de lansare s-au speriat de moarte când au auzit explozia rachetei.

Bezos obișnuia să dea declarații doar într-un stil oficial, atunci când considera el. Nu voia să își bage nimeni nasul în treburile lui, fie că înregistra cel mai mare eșec din istorie sau cea mai mare realizare în domeniul rachetelor spațiale. Spre deosebire de Musk, și-ar fi dorit ca totul să rămână secret, departe de privirile curioșilor.

Iată de ce nu știam nimic despre implicarea lui Bezos în domeniul spațiului cosmic. Musk este peste tot, te lovești de el în social media, vorbește mult și înflăcărat despre planurile lui. Bezos a stat ascuns în umbră şi şi-a făcut mişcările pe cât de discret a putut. Însă stilul lui de a lucra i-a adus probleme.

În timp ce Musk vorbea deschis despre planurile SpaceX de a crea rachete refolosibile, care să poată ateriza înapoi pe pământ, Blue Origin al lui Jeff Bezos depunea o cerere de brevetare pentru acelaşi lucru. Musk a considerat că Blue Origin le fură planurile prin intermediul angajaţilor şi au contestat cererea celeilalte companii pe motivul că ei au fost primii, dovedind prin schiţe şi planuri acest lucru. Spacex va câştiga procesul, însă rivalitatea va deveni una în termeni personali.

Vă recomand cu drag cartea „Baronii spaţiului”, mai ales dacă sunteţi pasionaţi de tot ce înseamnă inovaţie în domeniul explorării spaţiului cosmic. Veţi afla detalii despre tot ce au realizat până acum în special cele două companii, SpaceX şi Blue Origin, dar şi alte firme din sectorul privat.

Acum că am terminat de citit cartea, voi urmări şi serialul „Mars” în care echipa SpaceX îşi prezintă demersurile pentru colonizarea planetei Marte. So, let`s see what`s coming next!

• PLUSURI

  O carte scrisă cu pasiune de un jurnalist din domeniul industriei spaţiului şi apărării, punând accent pe latura umană şi emoţională a personajelor şi poveştilor şi nu atât de mult pe detaliile tehnice.

• RECOMANDARI

  Cititorilor pasionaţi de industria spaţiului şi de antreprenoriat, sau celor care sunt interesaţi de personaje marcante ale zilelor noastre, precum Elon Musk şi Jeff Bezos.

Categorie: Biografii/Memorii, Știință | Autor: Christian Davenport | Editura: RAO

Libertatea este dialogul inteligent cu propriile noastre emoții

 

Titlu: Libertatea interioară. Cum să ne eliberăm de temerile, prejudecățile și dependențele noastre
Autor: Christophe Andre, Alexandre Jollien, Matthieu Ricard
Rating: 
Editura: Trei
Anul aparitiei: 220
Traducere: Oltea-Mihaela Cătineanu
Numar pagini: 554
ISBN: 978-606-40-0771-1

Am citit acum câțiva ani Trei prieteni, în căutarea înțelepciunii și m-am îndrăgostit de dialogurile pline de vervă, inteligență și înțelepciune ale acestor trei minunați prieteni: Christophe Andre, medic psihiatru și unul dintre cei mai cunoscuți specialiști francezi în psihologia emoțiilor, Alexandre Jollien, filosof și eseist și Matthieu Ricard, fost cercetător în biologie care a devenit călugăr budist și interpretul pentru spațiul francofon al lui Dalai Lama. Este o experiență absolut minunată să citești discuțiile acestor trei oameni, foarte diferiți unul de celălalt, dar împărtășind aceeași dragoste pentru oameni, pentru știință și pentru…viață.De aceea, am fost fericită atunci când am primit cea de-a doua carte a dialogurilor lor, Libertatea interioară.

Ca și prima, este o carte pe care nu vrei să o lași din mână, dar pe care te forțezi să o citești într-un ritm mai încet nu numai pentru a o savura, dar și pentru a reflecta la extraordinara bogăție de idei, concepte și experiențe pe care cei trei le împărtășesc cu generozitate și inteligență. Și, nu în ultimul rând, pentru a decide tu, cititorul, ce poți aplica din această înțelepciune asupra propriei tale vieți pentru a găsi ceva mai mult sens și intenționalitate în modul în care trăiești. Greu exercițiu… care îți solicită răbdarea, dar care merită pe deplin… cartea este doar pretextul, fundalul unei schimbări pe care o poți face.

O sursă importantă a lipsei noastre de libertate interioară, spun autorii, este stagnarea în așteptări, speranțe și frici care pot fi foarte toxice, în absența unei atitudini active în fața vieții.

„Să speri că vei câștiga la Loto și să nu faci nimic cu viața ta nu e același lucru cu a trage nădejde că vei câștiga la un moment dat lozul cel mare și a continua totuși să muncești să să te bucuri de viață alături de prietenii tăi. Cred că nădejdile noastre sunt toxice numai dacă se însoțesc de o formă de concentrare exclusive asupra obiectului așteptărilor noastre și de una de dezertare din tot ce înseamnă restul vieții noastre. Poți fi îndrăgostit foarte tare de cineva și poți trage nădejde că într-o bună zi vei închega o legătură cu acea persoană, dar aceasta nu este o nădejde patologică dacă, între timp, continui să te vezi cu prietenii, să lucrezi, să te bucuri de toate celelalte laturi ale vieții. Ceea ce îmi pare că este marea sursă a suferinței este replierea asupra sinelui, concentrarea exclusivă a nădejdii asupra unui singur obiect. Nu trebuie să ne lăsăm tulburați la gândul că există în viață tot soiul de suferințe și speranțe, ci trebuie să avem grijă ca ele să se înscrie într-o relație… deschisă, fluidă, vie și activă cu lumea.”.

Urmărind tema libertății interioare ca o poartă către înțelepciune, fericire și o viață trăită cu sens, autorii abordează și modul în care emoțiile dificile pot deveni o sursă de suferință atunci când nu mai sunt privite ca un indiciu despre starea noastră, ci sunt lăsate să se exprime fără opreliște și să preia controlul asupra noastră.

„Libertatea presupune să porți un dialog inteligent cu propriile emoții, să înveți să le lași să slăbească în intensitate pe măsură ce apar. Astfel, nu vom suprima furia, dar vom evita ca aceasta să se transforme în cauza unor suferințe. Și aici înțelepciunea este sinonimă cu libertatea.”

Cartea este o colecție de perle de înțelepciune, argumente științifice bine fundamentate, experiențe personale ale celor trei, reflecții, concluzii… și o invitație la a ne re-gândi modul în care trăim și a aduce mai mult sens experiențelor noastre.

Fiecare capitol al cărții se încheie cu un fel de rezumat al ideilor exprimate de către cei trei autori, oferindu-ne ocazia de a fixa în memorie cele mai importante mesaje.

Vă recomand cartea ca pe un exercițiu de dezvoltare personală, de reflecție și de înțelegere. Avem nevoie mai mult decât oricând de asemenea oportunități.

• PLUSURI

  Dialogurile savuroase, inteligente și înțelepte.
  Construcția cărții care ajută cititorul să sintetizeze informația și să o folosească pentru propria dezvoltare personală.

• RECOMANDARI

  O carte despre libertatea interioară și drumul anevoios către câștigarea ei.

Categorie: Dezvoltare personala | Autor: Christophe Andre, Alexandre Jollien, Matthieu Ricard | Editura: Trei