Lansarile Meteor Press la Bookfest 2016

Newsletter Meteor Press

Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2016 îşi va deschide porţile miercuri, 1 iunie 2016. Editura Meteor Press vă aşteaptă la standul propriu din pavilionul  C2 de la Romexpo cu cele mai noi şi mai incitante titluri din domeniile istorie, religie, psihologie, dezvoltare personală şi profesională, beletristică, cărţi pentru copii şi de educaţie, ghiduri turistice, gastronomie etc. Reducerile se vor situa între 30% şi 80%.

            Vă invităm să luaţi parte la trei evenimente de lansare a unor importante lucrări de istorie, care vă vor face cu siguranţă curioşi şi dornici să le citiţi:

 Lansare:  JOI – 2 iunie 2016, ora 18.00 - la standul Editurii Meteor Press

            Floarea deşertului.Călătoria extraordinară a unei nomade din deşert – în traducerea lui Mihai Dan Pavelescu –  este povestea adevărată şi extraordinară a vieţii lui Waris Dirie, supermodel de faimă mondială, ambasador special O.N.U.

            “Povestea lui Waris este una a curajului remarcabil. Din deşerturile Somaliei, în lumea modei, ea luptă împotriva oprimării şi iese campioană. Waris este inspiraţia cea mai frumoasă pentru toţi.” - Elton John

            Invitaţi:

      - Daniela Zeca Buzura – scriitoare, producător şi realizator la TVR 2;

- Daniela Palade Teodorescu – Redactor-şef la revista Avantaje;

-  Sorin Antohi – istoric al ideilor;

- Bedros Horasangian - analist politic.

           Dublă lansare: VINERI – 3 iunie 2016, ora 17.30 - la standul Editurii Meteor Press 

            Torţionarele lui Hitler. Femei germane pe câmpurile naziste ale morţii,  autor Wendy Lower – în traducerea lui Eugen Damian -  investighează rolul femeilor germane pe Frontul de Est nazist. Participarea acestora la Holocaust, inclusiv în postura de ucigaşe sângeroase, a fost în mare măsură ignorată.

            Alice Herz-Sommer “Grădina Edenului în mijlocul iadului”, autori Melissa Müller, Reinhard Piechocki, în traducerea Alexandrei Catrina Ciornei – prezintă povestea vieţii celei mai longevive supravieţuitoare a Holocaustului, pianistă şi profesoară de muzică.

            Invitaţi:

            - Aurel Vainer, Preşedinte la Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România; deputat la Parlamentul României;

- Liviu Beris, Preşedintele Asociaţiei Evreilor din România, Victime ale Holocaustului;

- Ion M. Ioniţă, Redactor – Redactor-şef la revista Historia;

- Bedros Horasangian - analist politic.

Parteneri: Revista Historia, Observator cultural, Revista Avantaje, TV-h Televiziunea ta!, filme-carti.ro, ziare.com, liternet.ro, Revista Magazin istoric, 4arte.ro, Ziarul de Duminica, cititorul.net, prwave.ro, SemneBune.ro. 

Ultimele aparitii

Alice Herz-Sommer. „Grădina Edenului în mijlocul iadului”. Melissa Müller si Reinhard Piechocki Pret pe site: 28.8 RON Colectie: Istorie Descriere: Născută în 1903 în Praga monarhiei habsburgice, Praga lui Franz Kafka, a lui Max Brod și a lui Felix Weltsch, oaspe [...]	Floarea deşertului. Călătoria extraordinară a unei nomade din deşert Waris Dirie si Cathleen Miller Pret pe site: 28.8 RON Colectie: Istorie Descriere: Floarea deșertului este povestea adevărată şi extraordinară a vieții lui Waris Dirie. Toate evenimentele prezentate [...]
Torţionarele lui Hitler. Femei germane pe câmpurile naziste ale morţii Wendy Lower Pret pe site: 28.8 RON Colectie: Istorie Descriere: Cartea lui Wendy Lower investighează rolul femeilor germane pe Frontul de Est nazist. Participarea acestora la Holocaust, inclusiv în [...]

---

- pentru o mai buna activitate editoriala va rugam sa ne transmiteti sugestiile dumneavoastra si eventualele nemultumiri -

---

Comenzi tel/fax: (021) 222 83 80 online: www.meteorpress.ro email: carte@meteorpress.ro distributie: distributie@meteorpress.ro

Editura Meteor Press str. Bahluiului nr. 1, sector 1, Bucuresti tel/fax: (021) 222 83 80 email: editura@meteorpress.ro distributie: distributie@meteorpress.ro comenzi: carte@meteorpress.ro

Program special de 1 Iunie la standul Israel din cadrul Bookfest

Program special de 1 Iunie la standul Israel din cadrul Bookfest: 

filme de animație și concursuri

• Miercuri, 1 iunie, ora 12.00 are loc deschiderea oficială a ediției din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, în prezența înaltelor oficialități și a îndrăgitei scriitoare israeliene Zeruya Shalev

• 6 autori, nume de primă mărime ale pieței de carte din Israel, vin la ediția din acest an a Bookfest, pentru a participa la lansări de carte, dezbateri, mese rotunde și sesiuni de autografe 

• Detalii despre programul ţării invitate la Bookfest 2016, pe www.israelbookfest.ro

​

Mâine, 1 Iunie, la standul Israel, țara invitată de onoare a ediției din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, organizatorii au pregătit un program special dedicat copiilor.

După inaugurarea standului, de la ora 12.00, eveniment la care care va participa și îndrăgita scriitoare Zeruya Shalev, la ora 14.00 va avea loc lansarea concursului dedicat celor mici „Desenează-ţi visele cu Bleidinger!”.

De la ora 15.00, cei mai mici dintre cititori sunt invitați să vizioneze filme de animație semnate de Rony Oren, artist unic, unul dintre cei mai îndrăgiţi şi mai premiaţi animatori din lume. Filmele sale de animaţie au fost difuzate în peste 80 de ţări, în reţele cunoscute precum PBS, ABC, Disney Channel, BBC sau Channel 4. Printre cele mai cunoscute serii TV produse de Oren se numără The Egg, Foxy Fables, Tales of a Wise King și Grabbit the Rabbit, difuzate în peste 80 de țări.

Rony Oren a devenit cunoscut pretutindeni în lume datorită celor peste 500 de filme de animație cu figuri modelate în lut și peste 300 de cărți de copii. „Frame by Frame” este numele studioului său, fondat în 1978, în care a creat filmele sale care toate au la bază metoda „modelării în lut” („Clayground Method”). Oren  a obținut numeroase premii de animație de film și ilustrație de carte și a avut ocazia să fie prezent cu o selecție personală în cadrul Radio and Television Museum din New York și Los Angeles. Printre cele mai cunoscute serii TV produse de Oren se numără The Egg, Foxy Fables, Tales of a Wise King și Grabbit the Rabbit, difuzate în peste 80 de țări.

Începând cu ora 17.00, copiii sunt așteptați la standul Israel din Pavilionul C4 la un program special de desenat și colorat, iar în curtea Romexpo, pentru prima dată în istoria salonului internațional de carte, la un program de desenat cu creta pe asfalt.

Cea de a XI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea loc la Romexpo între 1 şi 5 iunie.

Participarea Israelului se va desfăşura sub motto-ul „Never Stop Dreaming” şi va prilejui publicului român întâlnirea cu nume de primă mărime ale literaturii israeliene contemporane. Standul Israelului, realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe din Israel şi al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, va fi amplasat în Pavilionul C4. La stand, cei interesați vor putea găsi o bogată ofertă de cărți în limba ebraică, arabă și engleză, precum și ediții în limba română ale unor cărți israeliene cunoscute. 

Persoane de contact:

• Bookfest: Mihai Mitrică, director executiv: +40 728 327 601, mihai.mitrica@aer.ro 

• Ambasada Israelului: Codrin Tofan / +40 21 302 85 05, info@bucharest.mfa.gov.il

• Headsome Communication, Coordonare evenimente: Oana Boca Stănescu / +40 722 609 478, oana@headsome.ro

 Organizator: Ambasada Israel în România

În parteneriat cu: Ministerului Afacerilor Externe din Israel, Camera de Comerţ şi Industrie România-Israel

Sponsori: Bleidinger, AFI Palace Cotroceni

Cu sprijinul: El Al, Radison, Leumi Bank, Sâmburești, Aqua Carpatica, Delta Cart International

Un eveniment susținut de: TVR, RFI România

Parteneri media: News.ro, Observator cultural, Accente, Bookaholic, Bookblog, Bookhub, Filme și Cărți, BookMag, Semne bune, Societate și cultură, Totul despre mame, Suplimentul de cultură, Literatura de Azi, Agenția de Carte, Liternet, Ceașca de cultură, Calendar evenimente, Realitatea evreiască

www.headsome.ro

str. Constantin Rădulescu-Motru 16, 

bl. 21, ap. 201, sector 4, Bucureşti

0722-609.478

Newsletter Noutati Polirom si Cartea Romaneasca

Daca nu vizualizati corect acest email, click aici!

Noutăți editoriale Bookfest 2016

Noutățile lunii mai în seriile de autor ale Editurii ART

Probabil cel mai cunoscut roman al lui Bohumil Hrabal.

L-am servit pe regele Angliei Bohumil Hrabal   Vezi cartea

L-am servit pe regele Angliei, probabil cel mai cunoscut roman al lui Hrabal, ilustrează impecabil descoperirea sa fundamentală ‒ omul este un animal care râde ‒, dar şi macropoetica umorului său, pe care scriitorul ceh a identificat-o în avertismentul unei curăţătorii: „Anumite pete nu pot fi îndepărtate decât prin distrugerea materialului însuşi.“ Traducere din limba cehă de Jean Grosu Ilustrații de Mircea Pop În seria de autor Bohumil Hrabal au mai apărut: Trenuri cu prioritate Bambini di Praga O singurătate prea zgomotoasă Lecții de dans pentru vârstnici și avansați

Trei piese canonice care îmbogățesc repertoriul marilor scene ale lumii.

Un tramvai numit Dorință. Trandafirul tatuat. Noaptea iguanei Tennessee Williams   Vezi cartea

Cu un stil unic în care lirismul, violenţa şi simţul subtil al umorului se completează perfect, Tennessee Williams a revoluţionat teatrul modern, spulberând convenţiile şi devenind unul dintre cei mai influenţi dramaturgi americani.            „Un tramvai numit Dorinţă ni-l dezvăluie pe Tennessee Williams ca pe un dramaturg cu adevărat poetic, ce dovedeşte o cunoaştere onestă şi desăvârşită a naturii umane, precum şi o profundă compasiune.“ The New York Times            „Trandafirul tatuat este o piesă mai măreaţă decât viaţa însăşi – o fabulă, o tragedie greacă, o comedie, o melodramă –, este o scrisoare de dragoste de la Tennessee Williams către oricine a fost sau va fi vreodată îndrăgostit.“ The Independent (London)            „Noaptea iguanei este ultima dintre marile piese ale lui Tennessee Williams care descriu iadul înfricoşător al singurătății oamenilor.“ The New York Times Traducere din limba engleză și note de Antoaneta Ralian În seria de autor Tennessee Williams mai puteți citi Pisica pe acoperișul fierbinte. Menajeria de sticlă. Camino Real.

Un roman despre o iubire bântuitoare.

Tombuctu Paul Auster   Vezi cartea

Domnul Osache nu e eroul tipic cu care ne-a obişnuit Paul Auster în romanele sale, în primul rând pentru că face parte din regnul canin. Dar nici un câine tipic nu e, căci personajul e înzestrat cu o inteligenţă şi o intuiţie ieşite din comun şi cu abilitatea de a înţelege limba bipezilor. Chiar dacă nu stăpâneşte şi pronunţia cuvintelor (biologia îi e potrivnică), stăpânul lui, vagabondul sclipitor şi scrântit Willy G. Christmas, îl consideră un partener de dialog pe măsură; de fapt, nu e nimeni pe lume care să-l înţeleagă mai bine pe inadaptatul Willy decât domnul Osache, cei doi fiind de nedespărţit în cutreierările lor. Dar pe domnul Osache îl aşteaptă încercări grele după moartea stăpânului său.       „[Tombuctu] se ţine sus prin îndrăzneală şi prin limbajul sclipitor şi idiosincratic... Riscul pe care şi-l asumă şi energia obraznică de care dă dovadă ne indică un scriitor pe cale să facă un salt şi mai roditor în propriul său teritoriu necartografiat.” Chicago Tribune Traducere din limba engleză și note de Felicia Antip În seria de autor Paul Auster mai puteți citi Trilogia New York-ului.

Noutățile lunii mai de la Editura Youngart

Una dintre cele mai bune cărți ale anului conform Amazon, Bustle, Booklist, Buzzfeed.

Ținutul țânțarilor David Arnold   Vezi cartea

Mim nu e bine. Epiglota deplasată şi ochiul cu care nu mai vede sunt ultimele sale griji. Familia i se destramă repede, tânăra de 16 ani suferă de nevroză. Mim e nevoită să se mute în celălalt colţ al ţării împreună cu tatăl şi noua lui soţie. Când află că mama ei e bolnavă, Mim fuge de-acasă, hotărâtă să străbată cei 1524 de kilometri care o despart de ea. Drumul nu e doar lung, ci se dovedeşte şi dificil de străbătut, căci întâlnirile şi confruntările cu diverse personaje şi propriii demoni o pun la grea încercare. Traducere din limba engleză și note de Iulia Arsintescu

Roman distins cu National Book Award for Young People's Literature.

Pasăre cântătoare Kathryn Erskine   Vezi cartea

Caitlin e o fetiţă mai specială: suferă de sindromul Asperger. Lucrurile sunt albe sau negre, mâncarea nu trebuie să i se amestece pe farfurie, spune tot ce-i trece prin cap, desenele pe care le face (şi la care e foarte talentată) nu pot fi în culori; altfel, totul devine confuz. Devon, fratele său mai mare, îi era cel mai bun ajutor când lumea ajungea să fie copleşitoare, dar acum a dispărut. Tatăl nu-i e de prea mare folos, pierderea lui Devon a lăsat un gol imens. Caitlin nu vrea decât ca lucrurile să fie exact ca-nainte. Ştie că trebuie să ajungă la „împăcare“, dar nu înţelege ce înseamnă asta, în ciuda definiţiilor din dicţionarele pe care le consultă. În încercările ei de a obţine împăcarea, Caitlin descoperă că lucrurile în viaţă nu sunt neapărat albe sau negre.          „E o decizie curajoasă să narezi povestea din perspectiva lui Caitlin. Modul în care Kathryn Erskine a tratat «gândirea Asperger» e impresionant şi sensibil.“ The Guardian  Traducere din limba engleză şi note de Iulia Pomagă

Un fabulos roman de aventuri.

Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle Timothée de Fombele   Vezi cartea

Prințul moștenitor al unui tărâm populat de zâne și duhuri  ajunge să fie captiv în lumea noastră. O familie de evrei cofetari din Paris îl ia sub acoperișul ei pe tânărul apărut de nicăieri în timpul unei furtuni teribile. Joshua nu-și dorește decât să se întoarcă acasă pentru a fi împreună cu iubirea vieții sale, dar istoria zbuciumată a lumii în care a fost exilat are alte planuri pentru el. Când și când, diverse obiecte de pe tărâmul celălalt se strecoară cine știe cum până în realitatea aceasta, făcându-l pe Joshua să-i fie mai tare dor de casă. Îi va ajunge oare o viață întreagă să găsească drumul înapoi? “Încă o dată, Timothée de Fombele duce literatura young la cel mai înalt nivel, seduce cititorii de orice vârstă și îi farmecă.”  Télérama

Nu uitați de promoțiile active pe site-ul editurii!

Literatură pentru adolescenți cu 30% reducere.

Toate titlurile semnate de scriitori francezi au 25% reducere.

Umilirea publică în epoca internetului

Jon Ronson
Umilirea publică în epoca internetului
Editura ART, 2016
Traducere din limba engleză şi note de Andra Matzal şi Cosmin Postolache


***
Intro

Jon Ronson (n. 1967) este un popular autor britanic de nonficţiune, jurnalist gonzo, realizator de documentare TV şi emisiuni radio. Materialele lui sunt publicate în The Guardian, City Life şi Time Out, colaborează cu BBC şi Channel 4. Momentan trăieşte în Londra şi la New York.

Cărţile lui, printre care Them: Adventures with Extremists, Out of the Ordinary: True Tales of Everyday Craziness, Lost at Sea: The Jon Ronson Mysteries, abordând cele mai diverse subiecte, se caracterizează prin umorul cu care sunt scrise, o aplecare spre absurd, o fascinaţie pentru personaje ţicnite şi, nu în ultimul rând, un interes pentru abuzurile de putere. Fascinaţia pentru ţicniţi culminează în cartea Testul psihopatului. O călătorie prin industria nebuniei, iar abuzul de putere este tratat în Umilirea publică în epoca internetului dintr-o perspectivă neaşteptată, dezvăluindu-ne pe noi înşine, utilizatori obişnuiţi ai reţelelor de socializare, aşa cum nu ne putem închipui că suntem.

The Men Who Stare at Goats (Bărbaţi holbându-se la capre) şi Frank: The True Story that Inspired the Movie au stat la baza unor filme care s-au bucurat de un mare succes.

*

Când eşti un plagiator sau un falsificator de citate, te poţi aştepta ca viitorul tău să nu fie tocmai roz dacă ajungi să fii dat în vileag. Dar cum e să postezi o poză neinspirată pe Facebook sau să arunci o glumă proastă pe Twitter şi să te trezeşti că viaţa ţi-a fost distrusă într-o clipă? Şi cum ajung nişte oameni mânaţi de principii etice absolut sănătoase să distrugă vieţile unor semeni de-ai lor fără să clipească?

Jurnalistul Jon Ronson scrie despre persoane care au călcat strâmb (într-o mai mică sau mai mare măsură) şi au fost sfâşiate de cruzimea colectivă a internauţilor. Cartea este o amplă investigaţie despre revirimentul umilirii în public şi un studiu important în înţelegerea unui nou fenomen social care priveşte orice posesor al unui cont pe o reţea de socializare.

"Un material jurnalistic original şi inspirat, care pune în discuţie dinamica complexă dintre cel care umileşte şi cel care este umilit, ambii putând deveni ţinta judecăţilor groteşti şi disproporţionate emise de reţelele sociale online." (The Financial Times)

"Ronson e unul dintre cei mai comici scriitori ai zilelor noastre." (Will Self, The Guardian)

Inimă neînfricată

Povestea începe în primele zile din ianuarie 2012, când am observat că un alt Jon Ronson posta pe Twitter. La profil avea o fotografie cu mine. Numele lui de Twitter era @jon_ronson. Cea mai recent postare a sa, care a apărut tocmai când mă uitam uluit pe contul lui, spunea aşa: "Mă duc acasă. Trebuie să iau reţeta pentru o porţie uriaşă de scoici cu guarana, în chiflă cu maioneză:D. #yummy."
"Cine eşti?", l-am întrebat într-un mesaj.
"Mă uit la #Seinfeld. Mor după o porţie mare de kebab cu ţelină, biban, smântână şi puţin lemongrass #păpică", a postat el imediat.
Nu ştiam ce să fac.
A doua zi dimineaţă, am verificat pagina lui @jon_ronson chiar înainte să mi-o verific pe-a mea. În timpul nopţii, postase: "Visez ceva despre #timp şi #cocoşel."
Contul lui avea douăzeci de abonaţi. Unii erau oameni pe care îi ştiam în realitate şi care probabil se întrebau cum de-am devenit aşa, din senin, un pasionat al bucătăriei fusion şi de când am început să visez cu atâta candoare la cocoşei.
M-am pus pe investigat. Am descoperit că un tânăr cercetător pe nume Luke Robert Mason, care fusese în trecut la Universitatea Warwick, postase cu câteva săptămâni în urmă un comentariu pe site-ul The Guardian. Era un răspuns la un filmuleţ despre spambots^[1], făcut de mine. "I-am construit lui Jon propriul infomorf^[2]", scria el. "Îl puteţi urmări pe Twitter, aici: @jon_ronson."
"A, deci e un fel de spambot", mi-am zis. OK. Se rezolvă. Probabil că Luke Robert Mason a avut impresia că-mi va plăcea un spambot. Iar când va afla că nu-mi place, o să-l dezactiveze.
Aşa că i-am dat un mesaj pe Twitter: "Salut! Ai vrea, te rog, să dezactivezi spambot-ul?"
Au trecut zece minute. Apoi mi-a răspuns: "Preferăm termenul de infomorf."
"Dar mi-a preluat identitatea", i-am scris eu încruntat.
"Infomorful nu preia nicio identitate", mi-a răspuns el. "Ci doar refoloseşte în alt scop datele din reţelele sociale, într-o estetică infomorfă."
Am simţit deja un nod în coşul pieptului.
"#iuhuuu, la naiba, ce poftă mi s-a făcut de ceapă la grătar cu nişte pâine crocantă. #păpică ", a postat @jon_ronson pe Twitter.
Eram în război cu propria-mi versiune robotică.

A trecut o lună. @jon_ronson posta de douăzeci de ori pe zi despre vârtejul vieţii lui sociale, despre "serate" şi un vast cerc de prieteni. Acum avea cincizeci de abonaţi. Tuturor li se transmitea o imagine despre viziunea mea în materie de serate şi prieteni care-i inducea dezastruos în eroare.
Spambot-ul mă făcea să mă simt neputincios şi cătrănit. Identitatea mea fusese redefinită într-un mod cu totul eronat de către nişte străini, iar eu nu puteam interveni.

I-am trimis un mesaj pe Twitter lui Luke Robert Mason. Dacă hotărârea lui de a nu dezactiva spambot-ul era de neclintit, n-ar fi vrut măcar să ne întâlnim? Aş putea să filmez tot şi să pun înregistrarea pe YouTube. A fost de acord, spunându-mi că-mi va explica bucuros filosofia din spatele infomorfului. I-am răspuns că aş fi, fără îndoială, interesat să cunosc filosofia din spatele spambot-ului.
Am închiriat o cameră la Central London. El a venit însoţit de doi alţi bărbaţi - echipa din spatele spambot-ului. Se cunoscuseră la Universitatea Warwick. Luke era cel mai tânăr dintre ei, un bărbat arătos de douăzeci şi ceva de ani, pe care CV-ul online îl recomanda drept "cercetător în tehnologie şi cybercultură, şi director al conferinţei Viitoruri Virtuale". David Bausola arăta ca un profesor nonconformist, genul de persoană care ar putea lua cuvântul la o conferinţă despre Aleister Crowley^[3]. El era "tehnolog creativ" şi directorul general al unei agenţii digitale, Philter Phactory. Dan O'Hara era tuns la zero şi avea o privire pătrunzătoare, enervată. Avea fălcile încleştate. Avea vreo treizeci-patruzeci de ani şi era lector de literatură engleză şi americană la Universitatea din Köln. Înainte fusese lector la Oxford. Scrisese o carte despre J.G. Ballard, intitulată Metafore extreme, şi o alta intitulată Thomas Pynchon: Schizofrenie & control social. Din câte am înţeles, David Bausola construise propriu-zis spambot-ul, iar ceilalţi doi asiguraseră "cercetarea şi consultanţă".
Le-am sugerat să se aşeze toţi trei pe canapea, ca să încapă în cadru. Dan O'Hara le-a aruncat celorlalţi o privire fugară.
- Hai să-i facem pe plac, le-a spus el.
S-au aşezat toţi trei, Dan la mijloc.
- Cum adică "să-mi faceţi pe plac"? l-am întrebat.
- E vorba de control psihologic, mi-a răspuns.
- Crezi că eu v-am cerut să staţi toţi trei pe canapea ca să vă controlez psihologic? am întrebat.
- Absolut, a zis Dan.
- În ce fel? am întrebat.
- Aşa fac şi eu cu studenţii, a răspuns Dan. Eu mă aşez separat, pe un scaun, iar ei stau aliniaţi pe canapea.
- De ce-ai vrea să-ţi controlezi psihologic studenţii? l-am întrebat.
Pentru o clipă, Dan a părut un pic îngrijorat, fiindcă îi scăpase această mică ciudăţenie.
- Ca să controlez mediul de învăţare, a zis el.
- Şi acum te simţi inconfortabil? l-am întrebat.
- Nu, nu chiar, a spus el. Dar tu, tu te simţi inconfortabil?
- Da, i-am răspuns.
- De ce? m-a întrebat Dan.
Şi am început să-mi înşir motivele.
- Universitarii, am început eu, nu dau buzna neinvitaţi în viaţa unei persoane şi se-apucă s-o folosească pentru cine ştie ce experiment academic; iar când vă rog să-l dezactivaţi, voi îmi răspundeţi: O, dar nu e un spambot, ci un infomorf.
- Cred că există mulţi Jon Ronsoni în lume, nu? a dat el din cap, aplecându-se. Oameni cu acelaşi nume? Aşa e?
L-am privit suspicios.
- Sunt convins că există oameni cu acelaşi nume ca mine, i-am răspuns precaut.
- Şi eu am aceeaşi problemă, a continuat Dan, zâmbind. Mai e un cercetător universitar cu acelaşi nume ca mine.
- N-aş putea spune că avem exact aceeaşi problemă, i-am zis, fiindcă problema mea propriu-zisă e că trei străini mi-au furat identitatea şi au creat o versiune robotică a mea pe care refuză s-o dezactiveze, deşi provin de la universităţi de renume şi ţin conferinţe la TEDx.
- Ce spui tu, a oftat prelung Dan, e că există un singur Jon Ronson. Aşa că ieşi la înaintare susţinând că tu eşti adevăratul Ronson, de parc-ar putea exista aşa ceva, şi că vrei să-ţi păstrezi integritatea şi autenticitatea. Corect?
L-am privit fix.
- Am impresia că mai degrabă tu ne sâcâi pe noi, a continuat Dan, pentru că ceea ce spui nu ne convinge deloc. După părerea noastră, există la mijloc un strat de artificialitate, iar ceea ce încerci tu de fapt să protejezi este personalitatea ta online - brandul Jon Ronson. Aşa e?
- NU, AŞA POSTEZ EU PE TWITTER, am ţipat.
- Dar internetul nu e lumea reală, mi-a răspuns Dan.
- Eu sunt cel care scrie mesajele, i-am spus. Şi tot eu apăs "Trimite". Aşa că eu sunt cel care activează pe Twitter.
Ne-am privit unii pe alţii.
- Şi asta nu e vreo cercetare academică. Nu e vorba de postmodernitate. Ci de fapte.
- Foarte bizar, a spus Dan. Abordarea ta mi se pare foarte stranie. Cred că eşti unul dintre foarte puţinii oameni care au ales să-şi folosească numele adevărat pe contul de Twitter. Cine face aşa ceva? De-asta, Jon, sunt un pic suspicios în legătură cu motivaţia ta. De-asta cred că foloseşti Twitter-ul ca strategie de brand management.
N-am răspuns, dar până în ziua de azi regret amarnic că nu mi-a trecut prin minte să-i atrag atenţia că numele lui Luke Robert Mason pe Twitter este @LukeRobertMason.
Conversaţia noastră a continuat pe acelaşi ton preţ de vreo oră. I-am spus lui Dan că nu am folosit expresia "brand management" niciodată în viaţa mea. Un astfel de limbaj mi-e complet străin.
- La fel şi cu spambot-ul vostru, i-am zis. Limbajul pe care-l foloseşte e complet diferit de al meu.
- Da, mi-au răspuns cei trei la unison.
- Şi tocmai asta mă scoate aşa de tare din sărite, le-am explicat. Că este o interpretare greşită a propriei persoane.
- Ai vrea să semene mai mult cu tine? m-a întrebat Dan.
- Aş vrea să nu mai existe deloc.
- Şi asta mi se pare bizar, mi-a răspuns Dan, fluierând cu scepticism. Cred că aici se află un element foarte interesant, din punct de vedere psihologic.
- De ce? l-am întrebat.
- Mi se pare foarte agresiv din partea ta. Ai vrea să ucidem algoritmii ăia? Cred că, pe undeva, te simţi ameninţat, m-a privit el îngrijorat. În mod normal, noi nu prea ne dorim să ucidem lucrurile care ne scot din sărite.
- Eşti un TROLL^[4]! am ţipat la el.

Imediat după ce am terminat interviul, m-am avântat în aerul după-amiezei londoneze. Mă gândeam cu groază că va trebui să uploadez interviul pe YouTube, pentru că fusesem foarte vocal. M-am îmbărbătat singur la gândul comentariilor care-mi vor lua în derâdere ieşirile numai bune de zgâriat timpanul şi l-am făcut public. Am aşteptat zece minute. Apoi, neliniştit, am aruncat un ochi pe pagină.
"Furt de identitate, clar ca bună ziua", scria primul comentator. "Ar trebui să-i respecte lui Jon libertatea individuală."
"Uau", mi-am zis în sinea mea, încă precaut.
"Cineva ar trebui să creeze conturi de Twitter alternative pentru măscăricii ăia, unde să posteze constant chestii despre dorinţa lor nestăpânită pentru pornografie infantilă", adăugase alt comentator.
Am rânjit.
"Nişte căcănari manipulatori", continua al treilea.
"Trebuie să le fuţi una. Să-i dai în judecată, să-i faci praf, să-i razi de pe faţa pământului. Dacă i-aş putea întâlni faţă-n faţă, le-aş spune că sunt pielea pulii."
Eram beat de bucurie. Eu eram Inimă Neînfricată^[5], luasem cu asalt de unul singur câmpul de bătălie ca, după doar câteva clipe, oamenii să mărşăluiască în urma mea cu sutele.
"Nişte idioţi abjecţi şi nocivi, care se joacă cu vieţile altora, după care se amuză de suferinţa şi de furia victimei", mai comentase cineva.
Am încuviinţat serios din cap.
"Nişte cretini plini de ură", spunea următorul comentator. "Universitarii ăştia cu creierii futuţi ar trebui să aibă parte de-o moarte în chinuri. Muistu-ăla din mijloc e clar psihopat."
M-am încruntat puţin.
"Sper că nu le va face nimeni rău", mi-am zis în sinea mea.
"La camera de gazare cu ei! Mai ales cu muistu-ăla din mijloc. Şi mai ales cu muistu-ăla chelios. Ca să nu mai zic de muistu-ăla care nu scoate o vorbă. După care, să ne pişăm pe hoiturile lor", adăugase un comentator.
Am câştigat. În câteva zile, cercetătorii l-au dezactivat pe @jon_ronson. Fuseseră umiliţi, până când au fost nevoiţi să consimtă la dezactivarea lui. Umilirea lor publică fusese asemenea butonului apăsat pentru restaurarea setărilor din fabrică. Ceva nu mergea ca uns. Comunitatea se aliase. Echilibrul era restabilit.
Cercetătorii au făcut mare caz în jurul eliminării spambot-ului. Au scris un articol în The Guardian, explicând că miza lor mai amplă era să sublinieze tirania algoritmilor de pe Wall Street. "Nu doar în viaţa lui Ronson există boţi care-l manipulează. Ci în vieţile noastre, ale tuturor", scriau ei. Cu toate astea, eu tot n-am înţeles cum faptul că se pretindea c-aş mânca pacheţele cu wasabi ar fi putut atrage atenţia publicului asupra dominaţiei exercitate de algoritmii de pe Wall Street.
"Mi s-a spus să te scot din uz - înţelegi ce înseamnă asta?", postase David Bausola pe contul de Twitter al spambot-ului. "Mai ai doar câteva ore de trăit, sper să te bucuri de ele."
"Apasă odată butonul de oprire, i-am scris într-un e-mail. Dumnezeule!"
Eram bucuros de victoria mea. Mă simţeam minunat. Senzaţia aia copleşitoare mă învăluia ca un sedativ. Străini din toate colţurile lumii îmi spuneau în cor că am dreptate. Un final mai potrivit nici că se putea.

Mi-au venit atunci în minte alte exemple recente de umiliri în cadrul reţelelor de socializare, umiliri pe care le savurasem şi de care mă simţeam mândru. Primul caz important a avut loc în octombrie 2009. Cântăreţul Stephen Gately de la Boyzone fusese găsit mort când se afla în vacanţă alături de partenerul lui, Andrew Cowles. Medicul legist a constatat o moarte naturală, dar editorialistul Jan Moir a scris în Daily Mail: "Indiferent care ar fi cauza morţii, ea n-are cum să fie în niciun caz naturală... ceea ce aduce încă o puternică lovitură sub centura mitului uniunii civile, în care toţi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi."
Doar nu mai aveam de gând să tolerăm un reviriment al bigotismului de viţă veche, aşa că, drept urmare a furiei noastre colective, Marks & Spencer şi Nestlé au cerut ca reclamele lor să fie eliminate de pe pagina web a Daily Mail. Am trăit vremuri glorioase. I-am rănit pe cei de la Mail cu o armă pe care nu o înţelegeau - o umilire prin intermediul social media.
Apoi, când cei puternici şi-au depăşit atribuţiile, am fost din nou prezenţi. După ce ziarul Daily Mail a ironizat o bancă de alimente în scopuri caritabile, pentru că a oferit de mâncare unui reporter sub acoperire fără să-i verifice actele de identitate, Twitter a reacţionat în aceeaşi zi printr-o donaţie de 39.000 de lire sterline către organizaţia respectivă.
"Asta e minunăţia reţelelor sociale", scria un utilizator de Twitter despre campania aceea. "Mail, care se hrăneşte înainte de toate minţind oamenii în legătură cu vecinii lor, nu poate accepta faptul că oamenii comunică între ei, că îşi formează propriile păreri."
Când LA Fitness a refuzat să anuleze abonamentul la sala de sport al unui cuplu care-şi pierduse joburile şi nu-şi mai permitea să-l plătească, ne-am raliat din nou. LA Fitness a bătut imediat în retragere. Uriaşii lumii începeau să pice pe capete graţie unor oameni care până nu demult erau neputincioşi - bloggeri sau oricine altcineva cu un cont pe reţelele sociale. Iar arma care le venea de hac era nouă: umilirea online.
Aşa se face că, într-o zi, mi-a picat fisa. În lume se petrecea un fenomen cu urmări reale. Ne aflam în zorii unei măreţe renaşteri ale umilirii în public. După o picoteală de 180 de ani (pedepsele aplicate în public au dispărut în Marea Britanie prin 1837, iar în SUA, în 1839), revenise în forţă. Atunci când foloseam ruşinea, stăpâneam o unealtă inimaginabil de puternică. O unealtă coercitivă, care nu ţinea cont de graniţe, ale cărei viteză şi influenţă creşteau văzând cu ochii. Ierarhiile începeau să se niveleze. Cei reduşi la tăcere îşi puteau face vocea auzită. Într-un fel, era o democratizare a dreptăţii. Aşa că am luat o hotărâre. Cu prima ocazie când va avea loc o desfăşurare de forţe a umilirii în public la adresa unui vinovat de proporţii - cu prima ocazie când dreptatea cetăţenească avea să aibă câştig de cauză -, voi plonja în miezul ei. O voi investiga îndeaproape şi voi scoate la lumină eficienţa ei în îndreptarea greşelilor.
N-a fost nevoie să aştept prea mult. @jon_ronson a fost executat pe 2 aprilie 2012. Doar douăsprezece săptămâni mai târziu, în toiul nopţii de 4 iulie, un bărbat întins pe canapeaua lui din Fort Greene, Brooklyn, a făcut o descoperire neaşteptată în timp ce căuta idei de subiecte pentru blogul lui.

---

[1] Programe create pentru a colecta adrese de e-mail de pe internet, cărora să le trimită mesaje nedorite - spam.

[2] Corp de informaţie digitală, ce poate simula diverse trăsături, cum ar fi personalitatea umană. Termenul a fost pentru prima dată folosit de Charles Platt, în romanul The Sillicon Man (1991), pentru a desemna o conştiinţă biologic transferată într-un computer.

[3] Celebru ocultist, magician şi filosof britanic, fondator al religiei şi filosofiei Thelema, autoproclamat profetul ce trebuia, la începutul secolului XX, să conducă umanitatea spre Eonul lui Horus.

[4] În argoul online, un troll este o persoană căreia îi place să provoace discordie în discuţii online (pe forumuri, în reţele sociale, pe paginile publicaţiilor etc.), dând startul unor discuţii aprinse în contradictoriu, postând comentarii controversate sau agasându-i pe ceilalţi utilizatori. Cuvântul "troll" a fost pentru prima oară folosit în acest sens la începutul anilor \'80, sensul original provenind din engleza veche, unde desemna un pitic malefic sau un uriaş, personaje din folclorul scandinav renumite pentru plăcerea de a le face zile negre altora.

[5] Aluzie la Braveheart, filmul din 1995 al cărui protagonist, William Wallace (interpretat de Mel Gibson), este un luptător scoţian din secolul al XIII-lea, care-i conduce pe luptători în Primul Război de Independenţă scoţian, împotriva Regelui Edward I al Angliei.

Rebela

Sabina de Rochefort
Rebela
Editura Vremea, 2016



*****
Intro

Sabina de Rochefort, scriitoare de origine română stabilită în Statele Unite, revine cu un nou roman, după Domnişoara Bovary în New York - "o carte de debut pe măsura originalului".

Amellia, o tânără născută într-un orăşel de lângă coasta Atlanticului, se confesează încă dinainte de a vedea lumina zilei, şi creşte sub ochii avizi ai cititorului, intersectându-se cu nenumărate personaje şi cu vieţile lor. Aflată sub vraja lui Samuel, un Pygmalion american, ea nu devine nici Galateea, nici Eliza Doolittle, ci reuşeşte să-şi creeze o nouă personalitate, plină de farmec şi prospeţime, în această rescriere contemporană a celebrului mit al metamorfozei şi al idealului de neatins.

Acţiunea se petrece în America zilelor noastre, între Florida, New York şi Long Island, dar eroii sunt înconjuraţi de aura magică a Greciei antice, care transformă o virtuală poveste romantică de box office hollywoodian într-o subtilă "tragedie americană".

Fragment

MARŢI e o zi cu nume urât, pe care nu îşi poate explica de ce o urăşte întotdeauna, chiar şi atunci când i se întâmplă lucruri bune. E adevărată vorba că marţea nici iarba nu creşte. Azi, mai mult ca oricând, nu poate funcţiona aşa cum ar trebui şi din păcate e o zi cu operaţii de dimineaţă şi o şedinţă importantă la amiază. Îi vine să se împuşte, pesemne dacă ar avea cu ce, ar face-o, nu înainte de a-l împuşca pe directorul spitalului pe care îl urăşte mai mult decât pe tatăl lui, pe care nu l-a văzut de când avea trei ani. De fapt, nu şi-l aminteşte, e ca şi cum nu l-ar fi văzut niciodată, iar escrocul, după ce i-a părăsit pe el şi pe nevastă, adică pe mama lui, nu a mai apărut vreodată în viaţa lor. A auzit de la nişte neamuri că ar fi murit cu vreo cinci ani în urmă, dar nu-l interesează, a vrut o dată să-l caute, dar s-a gândit bine şi şi-a dat seama că nu avea niciun rost. Ce să discute cu un străin? Să-i reproşeze că i-a abandonat? La ce mai folosea? Doar să se enerveze şi să-i crească tensiunea, la altceva nu ar fi folosit.

Seara trecută a fost o tragedie. Abia acum ii vede amplitudinea. Şi dacă el, doctorul Harriman, căruia nu îi păsa de nimeni şi nimic în viaţă, şi nu i-a fost uşor să ajungă aici - să fie fără de frică, dacă până şi el recunoaşte că a fost o tragedie, înseamnă că a fost. Au ajuns la restaurant cam în acelaşi timp. Heleni, mai frumoasă ca niciodată, îmbrăcată într-o rochie albastru închis, albastru de Prusia, cu şiruri nesfârşite de corali la gât, Heleni mirosea precum oceanul înainte de furtună. Heleni folosea un parfum, La Pluie, nu prea interesant în sticluţă, dar care, în combinaţie cu pielea ei, dădea naştere unui miros ce îl înnebunea. A lăsat-o să mănânce stridiile, să bea două pahare de şampanie şi abia apoi i-a spus. Scurt, ca la diagnosticul de cancer:
- În seara asta ne despărţim. Nu întreba de ce, nu e loc de discuţii şi explicaţii, nu ajută la nimic. Hotărârea mea e irevocabilă.

O să moară, când va fi să fie, şi nu o să uite expresia feţei ei când a auzit ce i-a spus. Brusc nu a mai fost frumoasă, era chiar urâtă, toate trăsăturile îi căzuseră, ochii deveniseră gri spălăciţi, buzele care îl sărutaseră de atâtea ori de credea că va înnebuni de plăcere, da, ăsta era cuvântul, nebunie, buzele cărnoase ce numai cu o secundă înainte erau umede de la şampanie, se umpluseră de bube, se întâmplase cu Heleni ceva ce numai în filmele ştiinţifico-fantastice văzuse - un chip uman perfect, transformat într-o secundă într-o faţă hidoasă. Asta se întâmplase, frumoasa devenise bestia. Chiar şi el cu experienţa lui de peste 25 de ani în medicină, el, care credea că văzuse tot ce există mai rău pe pământ, mai ales în Africa, când pentru şase luni a lucrat voluntar la Doctori fără Frontiere, unde a înţeles că Iadul e pe pământ şi o duce bine mersi, chiar şi el nu a mai văzut pe un chip atâta durere. Heleni, care cu câteva minute înainte fusese atât de frumoasă, mai frumoasă ca niciodată, a deschis gura, a inspirat adânc de s-au auzit alveolele din plămâni umplându-se cu aer, iar limba ei, care numai cu 20 de ore în urmă, roză şi picantă, îi umezise ceafa lui de taur, a lins buzele umplute acum de bube negricioase. Apoi Heleni a închis gura, a încercat să spună ceva, dar a ieşit numai un sunet ascuţit care lui i s-a înfipt în timpane. Era scâncetul unui copil care moare, îl auzise de atâtea ori în Africa, când copiii aceia cu burţile umflate îşi agăţau degetele descărnate de mâna lui, milogindu-se de încă nişte clipe de viaţă, pe care nimeni, orice ar fi făcut, nu mai putea să le dea. Heleni scâncea ca un copil care moare, şi a văzut cu ochii lui cum ceva din sufletul Helenei, sufletul ei cel tăcut şi pur ca de nou-născut, s-a ridicat deasupra lor, a plutit puţin, de parcă nu ar fi ştiut în ce direcţie să o ia, şi apoi a dispărut în înalt ca un abur.

După câteva secunde, Heleni s-a ridicat, s-a uitat în jur de parcă ar fi ajuns brusc pe altă planetă, şi-a oprit privirea pe el, i-a zâmbit politicos ca unui străin şi a spus încet:
- Nu înţeleg, eu nu înţeleg.

A plecat mergând drept ca un somnambul, iar când a ieşit din încăperea luxoasă a restaurantului, lumina s-a stins brusc ca şi cum până atunci becurile ar fi luat energie de la trupul ei pierdut acum în întunericul de afară.

El a luat trei albăstrele din portofel, le-a înghiţit cu apa din paharul Helenei, a plătit, a ieşit, şi s-a dus la Kitty, fiindcă numai o curvă îl putea face să doarmă în noaptea aia.

Acum e marţi, şase dimineaţa, spitalul forfoteşte, infirmierele spălă podelele, doctorii stagiari râd ca proştii la glume tembele, iar el ştie că nu e în stare să opereze la nivelul la care ar trebui. Se uită la lista operaţiilor - are de pus stenturi la patru pacienţi, dar trei pot să aştepte până mâine, aşa că o să îi amâne, să mai aştepte şi ei, o să mute operaţiile, oricum au şansa să îi opereze cel mai bun chirurg din oraş, până şi duşmanii recunosc că e bun profesionist, idioţii, măcar asta să recunoască. Când te operează un chirurg bun, chiar dacă are o zi proastă, tot ai mai multe şanse decât dacă te operează un chirurg prost, care are o zi normală.

Ce dimineaţă oribilă, ce dimineaţă de zgură, parcă e mai rea decât aia când fosta nevastă i-a spus că niciodată nu a avut încredere în el, că a ştiut că o minte, că a ştiut că a înşelat-o cu toate asistentele tinerele, cu toate prietenele de familie, cu toate curvele din oraş, cu toate, cu toate.... Ce criză de isterie, cum numai Nina putea face, era specialistă în biochimie şi crize de isterie, bună la amândouă, şi blestemul ei nu îl poate uita nici acum, după cinci ani: "să nu mori, să te usuci ca lemnul de pe crucea maică-tii, să nu mori până nu mă chemi pe mine la căpătâi şi-mi ceri să te iert. Şi nu o să te iert, nu o să te iert nici măcar atunci"!

Oricum, iertat sau neiertat, până la urmă tot o să moară şi el, nu a auzit de nimeni să fie nemuritor, aşa că blestemul e zero, dar uite cum i-a înnegrit şi mai mult dimineaţa când şi l-a amintit.

În cabinet intră doctoriţa cea nouă, pila directorului, cică e fata unui politician important, o fi, şi ce dacă, chestia e, ştie meserie, sau e o viţică ca atâtea altele?
- O să operezi cu mine în dimineaţa asta, domnişoară Sandra, sper să nu ai emoţii, începem într-o oră, du-te şi te pregăteşte.

Doctoriţa îl priveşte uimită, venise doar să se învoiască pentru mâine când trebuie să îşi facă liposucţiunea, abia acum o anunţaseră că s-a ivit un loc pe agenda atât de încărcată a doctorului Silvain, francezul cu mâini de aur şi ochi de azur, venit în America să îşi prezinte metoda lui specială de a opera, fără dureri, fără anestezie totală, fără urme. Vrea să întrebe ce fel de operaţii vor fi, dar doctorul Harriman nu are timp de discuţii şi iese din cabinet.

Pe coridor îl aşteaptă soţia pacientului pe care l-a operat cu trei zile în urmă şi care va mai trăi poate o lună, cel mult două. Când i-a zis că îl operează şi o să îi pună stenturi, dar şansele ca să îi ajute la ceva sunt sub 5%, tipul i-a răspuns: "5% e mult, domnule doctor, poate am noroc şi trăiesc încă vreo câţiva ani".

Auzi, cum să trăiască câţiva ani când are inima terminată, zdrenţe, insuficienţă cardiacă în ultimul stadiu, nici nu se punea problema unui transplant, mai ales că avea şi diabet şi insuficienţă renală cronică. Ce ghinion la un om de 45 de ani, dar asta e viaţa, astea sunt genele şi destinul cu care ne naştem. Îşi mai spune vorba şi destinul, o zice el, doctor burduşit de carte şi informaţie ştiinţifică, în multe cazuri intervine şi neprevăzutul, ceva ce niciun savant nu înţelege prea bine. Dar ce nevastă are tipul! Ce femeie frumoasă, focoasă şi îl mai şi iubeşte, se vede după cum îl îngrijeşte, mai cu grijă decât cea mai bună infirmieră din spital.

Culmea e că atunci când a întâlnit-o pentru prima dată, lângă patul soţului, şi frumoasa nevastă l-a privit cu ochi întrebători şi verzi, a citit în privirea ei că instinctiv îl place, a plăcut-o şi el imediat, asta nu se poate ascunde, a fost clar că se plăceau amândoi, acolo lângă bărbatul pe moarte, soţul ei şi pacientul lui, amândoi au simţit atracţia, forţa aia pe care nici nu trebuie să o explici, nici nu poţi să o opreşti. Şi-a dat seama că nu e o iluzie când s-a apropiat de pat şi din greşeală a atins-o pe braţul gol, rumenit de soare, electricitatea a fost atât de mare că s-au speriat amândoi. Noroc că bolnavul avea ochii închişi şi sigur nu mai simţea nicio electricitate în jur.

Femeia vrea să ştie care e situaţia soţului ei, aseară i s-a părut că se simte mai rău ca niciodată, vrea adevărul, fără termeni ştiinţifici. Se uită la ea puţin mirat şi dacă ar fi fost altcineva ar fi pus-o la punct, dar e prea frumoasă ca să o facă, o place cu adevărat, aşa că îi spune doar: "Aşa e, nu e mai bine, sigur că nu e mai bine, v-am spus de la început că prognosticul e rezervat. Îmi pare rău, dar nimeni nu poate face ceva. Minunile în medicină sunt rare, şi sincer, nu cred că în cazul soţului se va produce una".

Nevasta pacientului îl priveşte în ochi cu răutate, se vede că nu îl mai place, pesemne atunci când s-au curentat a avut o clipă de slăbiciune, acum e un duşman, dar o înţelege, nu e uşor prin ce trece, va fi şi mai greu. Femeia nu mai spune nimic, pleacă repede spre salonul în care se scurge viaţa bărbatului ei, el rămâne pentru o secundă nemişcat, apoi înjură scurt şi se îndreaptă spre sala de operaţii.

Îi revine în minte vorba bunicii Leonora: "Bine de cei care s-au dus, cei rămaşi sunt în suferinţă mai mare". Biata Leonora, rămasă văduvă, cu cinci copii, cel mai mare doar de 14 ani, a muncit ca o roaba până i-a văzut la casele lor.

De s-ar termina operaţiile mai repede, să scape şi de şedinţă, de toţi şi toate, nu vrea decât să se ducă acasă şi să se culce. Trebuie să doarmă măcar două ore înainte să se ducă la aeroport să o aştepte pe Sonia, altfel nu o să facă faţă când o să o vadă. Dar până atunci mai e mult, dimineaţa abia a început, o zi de marţi la fel de oribilă ca toate zilele de marţi.