CARTE NOUA la LiterNet.ro * Hotel de doua stele

Vizualizati mesajul in browser | Adaugati cartiliternet@email.liternet.ro in lista de adrese Instructiuni aici

Carti LiterNet.ro Dragi prieteni, Portalul cultural LiterNet (http://www.liternet.ro) are placerea sa va anunte aparitia unei noi e-carti editate de LiterNet: Poezie Hotel de doua stele Carmen Sorescu › Intra pe pagina editurii pentru a descarca volumul Argument: In saptamina in care LiterNet.ro implineste 5.000 de zile de la inaugurare, lansam una din cele mai frumoase carti de poezie care ne-au trecut prin maini. Poate ca nu cititi in mod obisnuit poezie, poate ca vi se pare ca ati pierdut sau nu ati avut niciodata organul potrivit pentru poezie. Poate ca vi se pare ca poezia e demodata sau ca intr-o lume atat de accidentata ca cea in care traim nu mai e loc de poezie. Incercati insa sa deschideti acest volum, nu e intimplator faptul ca am ales sa il publicam intr-o saptamina importanta pentru noi. Cititi si bucurati-va! Si duceti vorba mai departe, cartea asta merita cititori. (Redactia LiterNet) *** Carmen Sorescu alege sa sfideze curentii si curentele actuale si sa inoate impotriva lor, propunandu-ne, ca tema de reflectie nu ceva de domeniul ineditului, ci "ceva vechi", o poveste imemoriala descinsa din acea zona crepusculara care salasluieste in fiecare dintre noi si in care se plasmuiesc liniile de forta si traiectoriile destinelor interioare si trairilor noastre cardinale. In povestea aceasta personaje mitologice se strecoara in pielea unor aparitii familiare, timpul si spatiul sunt cele onirice, iar intensitatea trairii lirice este cea care creeaza realitatea si ii dicteaza legile fundamentale. Cele doua teme asupra carora isi concentreaza atentia Carmen sunt, in fond, cele care produc si fac posibila existenta oglinzii: dragostea si creatia, cele doua dimensiuni ale existentei care stimuleaza auto-reflexivitatea si care, cel mai adesea, ii procura fictiunii materia prima. Ele sunt un camp deschis exercitarii proiectivitatii, iar poeziile din volumul de fata decanteaza aceste proiectii in imagini caleidoscopice: fiecare metafora tese un nou desen, cu noi semnificatii. In felul ei, Carmen Sorescu este un avatar al faimoasei Alice. Pornita, pe calea inchipuirii poetice, in cautarea unei identitati pe care nu si-ar putea-o elucida in lumina opacizanta a starilor si gandurilor contingente, isi descopera din aproape in aproape, cu fiecare nou poem, chipuri launtrice reflectate in oglinzile mai mult sau mai putin inselatoare ale dorintei, spaimei, indraznelii, indoielii, dorului. In poezia acestei Alice adulte, iubitul apare ca obiect interior, ca intruchipare a unui Animus, cum ar fi spus Jung, este un interlocutor din oglinda. Ca alter-sine, celalalt e intotdeauna mai complex: ii percepem mai multe dimensiuni. De la distanta iubim mai profund pentru ca imaginea celuilalt ni se arata intr-un plan interior, impregnata de propriile substante sufletesti. De aproape, celalalt ne apare ca exterior si imanent si suntem tentati sa il reducem la actele lui. "Oglinzile perfecte sunt nevazute" spunea Petru Cretia. Si mai spunea: "Oglinzile dau o imagine evanescenta a eternitatii. In apele lor incremenite si fara memorie, timpul nu se oglindeste, iar clipa e irecuperabila". Poezia, de care Carmen se serveste, cand ca de o oglinda uriasa de sala festiva, cand ca de o fereastra reflectorizanta, cand ca de o discreta oglinjoara de buzunar, are constant proprietatea aceasta de a scoate cele reflectate in afara timpului. Calatoria poetei Carmen Sorescu prin gradina cu oglinzi este, in ultima instanta, una spre centrul fiintei. Versurile sale graviteaza in jurul unor teme din care se adapa o intreaga civilizatie romantica. Simtindu-se mai apropiata de erotismul narcisic decat de cel dyonisiac, Carmen ne face prin poezia ei sa reflectam asupra faptului ca aura de erou negativ pe care interpretarile moderne i-au atribuit-o lui Narcis este nejustificata. Personajul mitologic nu e catusi de putin un egoist cazut prada egolatriei intr-un mod patetic, nu e un infatuat, nu e nici macar un erou de legenda, ci un "subiect" de parabola. Narcis e o reprezentare a sufletului, suflet care ia cunostinta de sine doar incepand cu momentul in care isi intrevede chipul reflectat in apa primordiala a iubirii. Mitul ne sugereaza ca "iubirea de sine" nu e posibila decat gratie existentei apei, iar aceasta iubire de "sine" se profileaza si manifesta ca iubire de "un altul". Sigur ca, daca sinele ar fi o entitate cu forma fixa, o astfel de iubire ar fi criticabila si contestabila, dar sinele este o vacuitate, este o curgere, o suita de experiente si trairi fara nume, aflate intr-o progresie continua. Ceea ce este esential in intelegerea acestei parabole este simbolul acvatic. Apa este iubirea in sine (o iubire transcendenta, preexistenta oricarei iubiri particulare) si doar in contact cu ea fiinta umana capata identitate... Acest lucru il determina pe Jung sa conchida ca, in dragoste, ne confruntam mereu cu propriul suflet proiectat si ca doar proiectandu-l realizam care ii sunt atributele si proprietatile esentiale. De obicei figurile pe care ni le infatiseaza un caleidoscop ne satisfac un anume apetit pentru ordine si simetrie, dar ceea ce ne suscita fantezia si delectarea e tocmai faptul ca aceasta ordine este un produs al hazardului si ca fiecare imagine e irepetabila. Din obscuritatea haosului tasnesc la lumina forme geometrice incredibile, reflexii ale idealitatii. Oglinda transfigureaza lucrurile, le da o dimensiune in plus si asa, multiplicate si ingemanate, ne par a fi mai degraba proiectii ale unei lumi desavarsite decat ecouri ale dezordinei. Poate cea mai spectaculoasa iluzie, in simplitatea ei... Sufletul insusi pare a fi, in viziunea poetei Carmen Sorescu, un angrenaj de caleidoscop cu nenumarate piese. Stilul e luxuriant, incarcat de metafore, iar timbrul liric este prins in revarsari fluide; se poate spune ca natura acvatica a sensibilitatii domina si moduleaza intreaga compozitie poetica. Exista si puncte de tensiune si dramatism in care versul opune rezistenta presiunii unei exterioritati care pare sa ameninte manifestarea acestui flux neintrerupt de experiente si trairi onirice. Carmen Sorescu foreaza in straturile tectonice mai adanci ale simtirii omenesti: nu scrie nici poezie de stare, nici poezie onirica - nu in sens programatic - ci, mai degraba, o poezie arhetipala, incarcata de suflul romanticilor, de elixirurile alchimistilor, de vedeniile magilor, dar imbracata in cele mai recente straie postmoderne... In forma, versurile din acest volum, sunt cat se poate de contemporane. Poezia este, pentru Carmen Sorescu o personificare a Animei, surprinsa in toate posturile posibile: de la cele mai vaporoase stari de agregare pana la formule autofage. Poezia joaca in versurile ei rolul principal, iar constiinta autoarei o conduce regizoral pana la un punct, de unde o lasa libera, iar aceasta incepe sa se scrie singura. Nu intamplator am numit cinci tipuri de oglinzi cu care se confrunta Carmen in intamplarile ei imaginare. Oglinda-Dorinta are, in viziunea poetei, proprietatile "pieii de sarpe": odata ce te uiti in ea, devii tanar la loc, oricati ani ai avea. In plan erotic aceasta oglinda este, poate, cea care reflecta cea mai tragica inflacarare a sufletului. In fapt, dorinta este de neostoit. Dragostea fizica, prezenta fizica a celuilalt nu o pot descarca decat partial, pentru ca nici fiinta proprie nici a celuilalt nu pot incapea cu totul in prezent, intr-un singur act, intr-o singura dimensiune. Nici un gest, nici un act, nici o stare, nici un gand nu ne contin integral, traim risipiti prin timpuri si spatii interioare care nu comunica intre ele decat din aproape in aproape. Tanjim dupa sentimentul unei integralitati imposibile a fiintei, am vrea sa ne putem aduna, prin Eros sau in numele Lui, intr-un singur chip, intr-o identitate ireversibila... Dorinta erotica tinteste aceasta integralitate si plenitudine imposibile: "Vreau sa ne atingem limbile, sa facem acest schimb inexprimabil de personaje diforme care bantuie prin noi / Sa adormim impreuna si sa visam, sa visam incontinuu, sa nu ne mai trezim pe lumea asta / Sa ne mintim ca am fost pe Terra, sa povestim despre lucruri marunte cum ca am fost oameni / Si scriam la mese de lemn pana cand venele deveneau creioane". In Oglinda-Spaima sufletul e prins ca intr-o celula de detentie:" Sunt propria mea cusca, nimeni nu intra, nimeni nu iese", dar Oglinda-Indrazneala contrapune acestei imagini o alta: "Tristetea ramane in urma ca un voal de mireasa / Mainile se intorc la spate luate de vant, parul se despleteste", in vreme ce Oglinda-Indoiala extrage, din toate celelalte oglinzi, toate culorile si formele in miscare si nu lasa vederii decat umbrele: "Vreau sa respir, foaia de pe masa e un tub de oxigen / O pun pe fata, degeaba tot nu te vad, imi cumpar alta viata / Ciorile se rotesc deasupra cuvintelor, se rotesc / Cauta nuci, nu am nuci, am doar amintirea cu tine / Pe care o sparg, zbang, aici pe foaia asta, mi-e foame, / Miezul carnos, zemos, imi curge pe gat ca un balsam protector. / Nu dau mita pentru nicio amintire, mintea mea nu mi-a cerut nimic, / A venit pur si simplu, incet, calm, ca trenul in care impart / Ziarul, covrigul si mai ales fereastra, da, fereastra inchisa etans / Nu mai cred / In nimic / Poate / In foaia alba". In ce priveste Oglinda-Dor, mesajul incifrat in imaginile reflectate in ea este unul ambiguu, cu o rezonanta pesimista, insa. Poate ca nu exista nici o casa spre care ne poarta dorul de casa... Poate ca nu exista decat dorul, pare sa sopteasca melancolia din fundalul versurilor: "te port sub unghii ca pe un pamant in care am cautat radacini". Odata proiectata, orice realitate interioara devine una cvasi-obiectiva, capata un corp, chiar daca unul abstract, lingvistic. Creatia ne contine si ne tradeaza in acelasi timp, ne defineste si ne redimensioneaza imaginea de sine, orice creatie este totodata act de de-constructie si re-constructie a acestei imagini: e autocreatie. In relatie cu oglinda se poate intampla orice: sa te recunosti sau nu, sa te lasi fascinat de ce vezi acolo sau sa privesti cu furie acel chip si sa dai cu pumnii in oglinda pana de face tandari. "Scriem pentru a deveni altii decat cei care suntem", spunea Foucault, referindu-se la toata acea armata de euri adormite, potentiale pe care nu indraznim sa le actualizam in realitatea comuna. Poezia, ne asigura Carmen, stie cum sa sparga zidurile inconjuratoare ale realitatii sau sa ii extinda teritoriile, nu trebuie decat sa te lasi ghidat de ea spre acea zona in care totul devine virtual (real si ireal in acelasi timp), deci posibil, un punct terminus al lumii de unde se poate plonja in fantastic ca in acea capodopera a cinematografiei Science Fiction care a fost filmul The Thirteenth Floor. Ce-i cu Hotelul de doua stele? va veti intreba, pesemne, asa cum m-am intrebat si eu. Cred ca in aceasta privinta Carmen nu vrea sa ne sugereze raspunsul, ne lasa sa ni-l imaginam, fiecare, pe cont propriu... Pentru mine hotelul de doua stele e undeva la capatul lumii tangibile si e plin de oglinzi uzate, aburite, crapate, scorojite dispuse pe un coridor semi-intunecat. Si din fiecare dintre ele te priveste altcineva. (Ilinca Bernea) DESPRE EDITURA LITERNET Editura LiterNet (http://editura.liternet.ro) este cea mai longeviva Editura online (si singura exclusiv online) din Romania publicind in cei peste 13 ani si jumatate de activitate peste 311 volume ale unor autori romani, maghiari, germani, francezi, catalani, americani si rusi in prezentari grafice de exceptie. In acest moment volumele LiterNet au atins 1.651.700 exemplare descarcate. Volumele LiterNet sint disponibile gratuit atit cititorilor din tara cit si celor din strainatate. Cartile aparute la editura LiterNet pot fi descarcate gratuit in format Acrobat Reader (pdf) de pe situl LiterNet, de la adresa http://editura.liternet.ro ALTE INFORMATII Despre acest newsletter Carti LiterNet.ro http://www.LiterNet.ro office@liternet.ro Newslettere LiterNet.ro › Carti LiterNet.ro › Program cultural › Revista LiterNet.ro Alte linkuri LiterNet.ro › Cititi-ne pe Facebook › Urmati-ne pe Twitter › Feed RSS gratuit

	© 2015 Asociatia LiterNet®. Toate drepturile rezervate.

Luna iulie debutează cu promoții

Probleme cu afisarea? Deschide online   Contacteaza-ne       Despre noi       Librariile noastre

Consumul excesiv de lectura pericliteaza ignoranta

BOOKCITY - PROMOTII LUNA IULIE

În pielea unei jihadiste

Anna Erelle
În pielea unei jihadiste. O mărturie despre filierele de recrutare ale Statului Islamic
Editura Polirom, 2015
Traducere de Nicolae Constantinescu.

Citiţi o cronică a acestei cărţi.

*****
Intro

Convertită la islam, Mélodie face cunoştinţă pe Facebook cu şeful unei brigăzi islamiste. După două zile în care o sună încontinuu, acesta declară că s-a îndrăgostit de ea şi o roagă să vină în Siria. În cele din urmă o cere de soţie, descriindu-i viaţa minunată pe care o vor avea împreună - el luptînd împotriva necredincioşilor, ea făcîndu-şi propriul jihad. Sedusă, Mélodie se pregăteşte de plecare...

Foarte multe tinere europene pleacă în Orient după ce sînt contactate pe internet de organizaţii islamice. La aceste tinere s-a gîndit Anna Erelle cînd şi-a făcut un profil fals de Facebook şi s-a lăsat "racolată". Anna este jurnalistă şi se ocupă de filierele de recrutare ale Statului Islamic, organizaţie a cărei propagandă online este una dintre armele sale cele mai redutabile. Timp de o lună, Anna a fost Mélodie şi a primit informaţii preţioase de la "pretendentul" ei, un apropiat al lui Abu Bakr al-Baghdadi, califul autoproclamat al Statului Islamic. Călătoria în Orient ar fi trebuit să fie ultima etapă a anchetei sale şi Anna o pregăteşte în cele mai mici amănunte. Însă pe drum lucrurile scapă complet de sub control...

Fragment
Mai târziu, în cursul nopţii

Milan a aţipit. În camera lui cu atmosferă liniştită, blândă ca el, mă tot sucesc şi răsucesc în pat. Obloanele au rămas deschise, lumina felinarelor scaldă încăperea într-un halo poetic. Acest spectacol nocturn obişnuit îmi însoţeşte insomnia, fără să alunge întrebările care se ciocnesc în mintea mea.

Mă ridic încetişor, Milan doarme ca un îngeraş, dar subconştientul mă atrage spre salon şi spre demonul închis în spatele unui ecran Retina. Găsesc trei noi mesaje de la corespondentul meu în suferinţă. Nu mă aşteptam la atât de multe. Aprind o ţigară. Pe primul, l-a trimis la 14:30, ora de acolo, un moment surprinzător pentru un luptător fervent. La ora aceea ar fi trebuit să fie pe front sau în altă parte. Mi-l imaginez într-un Internet Café, în plină după-amiază, hărţuind online o puştoaică, şi asta mă lasă perplexă.
"Salam aleikum, sora mea. Ce mai faci azi? Voiam să-ţi spun că sunt la dispoziţia ta dacă vrei să vorbeşti. Sunt în zonă."

Zonă? Care zonă? N-am timp să mă gândesc la asta, absorbită de mesajul următor:
"La ce oră vei fi conectată ca să putem vorbi? Îmi doresc asta foarte mult."
"De fapt, am o dedicaţie specială pentru tine... Mashallah."
"Dedicaţia" cu pricina este o fotografie cu el înarmat până-n dinţi. So glamour... Poartă în bandulieră o puşcă enormă de asalt tip M4. Are fruntea acoperită cu bandana neagră cu inscripţii albe a SI. Stă foarte drept, cu pieptul bombat. Zâmbeşte. Îmi zic cu naivitate că toate astea nu sunt reale. Nu mă cunoaşte. Şi dacă m-aş ascunde în spatele lui Mélodie? Dacă aş fi un poliţist aflat în spatele ecranului? Sau un jurnalist în căutarea unor informaţii fiabile şi provenite din surse sigure? Nu, Abu Bilel nu-şi face griji; evident, crede că a agăţat un peşte. Dacă e să dau crezare mesajelor lui, nu-l va lăsa să-i scape din plasă. Face deseori aşa? E probabil 4 dimineaţa. Speram răspunsuri. Numai că se înmulţesc întrebările.

Se spune deseori despre jurnalişti că sunt nişte câini mereu în căutarea unui os de ros. Este adevărat că, în acest moment, dorinţa de a înţelege psihologia asasinului, a acestui asasin, îmi dă o stare de surescitare. Îi admir pe cei care au credinţă. Invidiez forţa pe care le-o oferă. Este probabil un sprijin preţios pentru a putea merge înainte în faţa dramelor cu care e presărată în mod inevitabil viaţa. Dar când spiritualitatea serveşte drept alibi unor asasini care îi schimbă menirea, atunci eu, Anna, mă simt îndreptăţită să devin alta. Cel puţin pe internet. M-am decis: pentru Bilel, voi fi Mélodie, o tânără rătăcită, resemnată şi totodată naivă. Din punct de vedere strict deontologic, metoda mea poate să pară contestabilă. Dar, într-o epocă a comunicării sacralizate, această organizaţie teroristă foloseşte toate mijloacele ca să se facă bine cunoscută şi să înroleze cât mai mulţi oameni. Conştiinţa mea a ales. Abu Bilel nu va fi subiectul unui reportaj, dar doresc să-i studiez în detaliu spusele şi să disting ce e adevărat de ce e fals. Începând cu numărul celor care slujesc Statul Islamic. Câţi francezi? Câţi europeni? Chiar există femei care vin pentru plăcerea de a fi jihadiste şi de a servi cauza lui Dumnezeu? Iau şi ele parte la luptă? Abu Bilel vrea să-mi înşire gogoşi în dorinţa lui de dominare religioasă. În timp ce ucide văduve şi orfani, într-o ţară minată de divizări confesionale. Oare îmi va descrie, la un moment dat, înfruntările lui sângeroase?


Se ivesc zorii. Şi eu navighez pe "darknet", meandrele Web-ului, ca să găsesc ceva, orice, care să-mi ofere informaţii despre el. Dezgrop zeci de conversaţii între mujahedini şi ucenici. Nimic concludent. Aflu totuşi că s-a dat o luptă foarte importantă în Siria, în regiunea Deir Ezzor, la mai puţin de 500 de kilometri de frontiera cu Irakul, ţară încă rănită de spectrul lui Saddam Hussein şi de invazia americană. Interceptez o conversaţie care ar fi trebuit să-mi atragă atenţia: "Am filmat tot, i-am distrus! Dar al-Baghdadi şi prietenii lui au rămas în casă, la adăpost, în caz că aceşti câini din al-Nusra ne-ar fi întins iar o capcană. Poţi lua legătura cu Guitone, e cu ei". Ştiu de mult cine e al-Baghdadi, liderul Daesh, un tip foarte periculos. Dar în noaptea asta, pentru că nu găsesc nimic deosebit despre Bilel, mă interesează Guitone. Îl cunosc "bine" pe acest marsiliez de 22-23 de ani. După o şedere îndelungată în Marea Britanie, s-a alăturat celor din Daesh şi a avansat rapid. Are într-adevăr trei atuuri esenţiale datorită cărora nu poate fi trecut cu vederea în propaganda online înverşunată pe care o face SI: e foarte frumos, cunoaşte pe de rost religia şi e în stare s-o propovăduiască în patru limbi diferite.

Eu şi câţiva dintre confraţii mei îi spunem "ataşatul de presă". Când avem nevoie să ne verificăm informaţiile, ne ajută întotdeauna cu plăcere şi zel. Guitone mă cunoaşte sub adevărata mea identitate: Anna. Am discutat de mai multe ori pe net când am avut nevoie. Ultima dată am vorbit cu el în martie trecut, despre Norah, o tânără de 15 ani din Avignon. Tocmai îi întâlnisem familia, care mă asigura că plecase pentru Jabhat al-Nusra, nu pentru SI. Guitone îmi confirmase informaţia şi poziţia ei geografică.

Pe contul de Facebook, îşi afirmă apartenenţa la Daesh şi nu ezită să apară în postări video: Guitone în vizită la spitalele în care sunt bieţii jihadişti răniţi, Guitone înarmat până-n dinţi în timp ce savurează un festin la frontiera turcă, sfidând în treacăt Franţa şi Turcia, Guitone salutând o mulţime de combatanţi în delir pe străzile cucerite din Rakka. Fiecare dintre aceste apariţii face zeci de adolescenţi să saliveze literalmente cam peste tot în Europa. Poartă numai haine de firmă. Pretinde că trăieşte ca un paşă şi se bucură de o apreciere ce depăşeşte imaginabilul. E respectat pentru ceea ce este. Afişează permanent un zâmbet angelic. E marca lui. Într-o ţară bântuită dramatic de război, ce poate fi mai potrivit decât un om fericit, care să te convingă să-i îmbrăţişezi cauza? E o manevră abilă, trebuie să recunosc. Aş fi putut aşadar să-i trimit un mesaj lui Guitone în calitate de jurnalistă, ca să mă lămurească despre ultima luptă la care "emirii" n-au luat parte. Dar nu mă prind. Încă nu ştiu că Guitone, Abu Bilel şi Baghdadi au o relaţie strânsă. Ba chiar al naibii de strânsă! Continui să cercetez tot ce găsesc: nimic despre Bilel... Dar cine e? Vârsta, experienţa "terenului", pe care o ghicesc, mă intrigă acum şi mai mult. Presimt că am de-a face cu o personalitate mai complexă decât a celor mai tineri pe care i-am putut urmări până acum.

Duminică seara

"Sympathy for the Devil" al lui Rolling Stones se loveşte de pereţii salonului meu şi răsună ca o premoniţie. Deschid laptopul şi descopăr alte mesaje de la Bilel. Abia am timp să le citesc, că se şi conectează şi se adresează imediat marionetei mele digitale. Primele postări ascund cu greu o insistenţă grosolană. La fiecare trei rânduri, mercenarul o invită pe Mélodie să iasă de pe Facebook şi să vireze spre Skype, un chat care îmbină farmecele sunetului şi ale imaginii. Oare obsesia asta e dictată de prudenţă? Vrea să fie sigur de identitatea mea? Sau doreşte să se convingă de visu că noul peşte care înoată direct în plasa întinsă e pe gustul lui? Fac pe prostănaca. Mélodie răspunde doar:
"De ce vrei pe Skype?"
"Conversaţiile sunt mai sigure pe Skype, sora mea, dacă înţelegi ce vreau să spun..."

Nu, nu înţeleg. Îşi termină fraza cu un smiley. Un omuleţ galben şi rotund care-mi face cu ochiul. E absurd. El e absurd. Jură pe contul lui "că e devotat Statului Islamic". Atunci, continui pe aceeaşi temă:
"Lucrezi pentru SI? Ce post ocupi? În Franţa se spune că nu e brigada cea mai tare..."

Sub identitatea lui Mélodie, nu mă pot abţine să nu-i trimit indirect o săgeată. Adaug şi eu un mic smiley. De data asta, omuleţul rotund are obrajii roşii de ruşine. Bilel se grăbeşte să-mi răspundă plin de vanitate. Vrea să fie ferm şi convingător: Daesh întruchipează un summum al puterii nu numai în Siria, ci şi în restul lumii. Luptătorii vin din toate părţile globului să se alăture batalioanelor sale. Dar nu numai atât, dacă e să dau crezare interlocutorului, la fel de fermecător ca pedagog:
"Există trei tipuri de combatanţi: cei care se află pe front, cei care devin kamikaze şi cei care se vor întoarce în Franţa să-i pedepsească pe necredincioşi".
"Să-i pedepsească? Cum?"
"Ştii bine... Ca Mohammed..."

Bilel se referă la Mohammed Merah, ucigaşul nebun de la Toulouse. Dar Mélodie nu înţelege.
"Cine e Mohammed? Şi cum îi pedepseşte pe oameni?"
"Locuieşti la Toulouse, nu? Ucigaşul cu scuter nu-ţi spune nimic?... Există o regulă majoră: terorizarea duşmanilor lui Allah."
"Dar Merah a omorât copii... Un copil e inocenţa însăşi, puritatea; nu poate fi duşmanul cuiva..."
"Ce naivă eşti, Mélodie! Iubeşti copiii? Într-o zi o să ai şi tu, inshallah. Să ştii că aici mulţi orfani aşteaptă o mamă. Surorile din Daesh se ocupă de ei în fiecare zi, sunt formidabile. Te-ai înţelege bine cu ele, vă asemănaţi mult."

Bilel evită întrebarea schimbând subiectul. Metoda lui: să încerce s-o ducă cu zăhărelul pe Mélodie, care n-are habar de nimic. În fond, subiectul n-are importanţă, fiindcă o aduce acolo unde doreşte. Cum Mélodie arată o oarecare afecţiune pentru copii, Bilel îi şopteşte la ureche că ar putea deveni o mamă pentru copiii orfani. Ea a uitat deja discuţia despre Mohammed Merah. Schiţează un zâmbet, imaginându-şi cum se sacrifică pentru alţii mai trişti decât ea. Ca şi cum nefericirea celorlalţi ar putea-o ajuta s-o alunge pe a ei.