Cuvânt înainte la Educaţie şi pace

Maria Montessori
Educaţie şi pace
Editura Vremea, 2016
Traducere din limba italiană de Anca Irina Ionescu

Citíţi un fragment din această carte.

***
Cuvânt înainte

Problema păcii nu trebuie privită din perspectivă negativă, aşa cum face de regulă politica atunci când afirmă că pacea înseamnă evitarea războaielor şi rezolvarea fără violenţă a conflictelor dintre naţiuni.

Pacea conţine în sine conceptul pozitiv al unei reforme sociale constructive. Repetăm mereu că "pentru a avea o societate nouă, trebuie să formăm un om nou", dar aceasta nu este decât o frază abstractă. Este adevărat că omul poate deveni mai bun, iar societatea se poate întemeia pe principiile dreptăţii şi ale iubirii - ştim însă cu toţii că aceasta nu este o realitate la îndemâna tuturor, ci doar o aspiraţie îndepărtată.

Dar există o chestiune pozitivă şi imediată care poate fi examinată din punctul de vedere al păcii: societatea umană nu a ajuns la forma de organizare care ar fi necesară pentru stadiul ei actual. Aşadar, trebuie să avem în vedere necesitatea prezentului şi nu organizarea unui viitor mai bun.

În societatea noastră lipseşte o pregătire adecvată a omului pentru stadiul actual al vieţii sociale, organizarea morală a maselor. Oamenii sunt educaţi în aşa fel încât să se considere indivizi izolaţi, cu interesele lor imediate pe care trebuie să şi le satisfacă în concurenţă cu alţi indivizi. Ar fi necesară o organizare puternică pentru a înţelege şi pentru a structura evenimentele sociale, pentru a se propune să se urmărească obiective colective şi astfel să se organizeze progresul civilizaţiei.

Dar astăzi există numai o organizare a lucrurilor, nu şi a oamenilor - numai mediul este organizat. Progresele tehnice au pus în mişcare un fel de mecanism formidabil care se târăşte în spatele indivizilor. Şi acelaşi lucru se poate spune în egală măsură despre muncitori şi despre intelectuali. Cu toţii trăiesc izolaţi unii de alţii, fiecare văzându-şi de interesele lor, toţi caută doar meseria care să le asigure viaţa materială, toţi sunt atraşi şi absorbiţi de angrenajele unei lumi mecanizate şi birocratice. Este evident că mecanismele nu pot împinge omenirea spre progres, pentru că progresul depinde de om. Şi trebuie să vină un moment în care omenirea să domine progresul şi să-l dirijeze.

Acest moment a sosit deja. Fie masele se vor organiza şi vor pune stăpânire pe lumea mecanică, fie lumea mecanică va distruge omenirea.

Acest pas formidabil şi această cursă universală a omenirii spre progres cer ca omenirea să se organizeze pentru a le susţine. Este urgent necesar ca omenirea întreagă să intervină şi să remedieze un defect care pune în pericol existenţa civilizaţiei. Omenirea trebuie să se organizeze pentru că zidul este gata să cedeze şi pe acolo intră duşmanul, adică războiul, nu cel material, dintre naţiuni, ci lipsa de pregătire a omului şi izolarea individului. Trebuie să dezvoltăm viaţa spirituală a omului şi să organizăm apoi omenirea pentru pace. Pacea reprezintă latura pozitivă a reconstrucţiei societăţii umane pe baze stabilite ştiinţific. Armonia socială paşnică trebuie să aibă o singură bază, iar aceasta nu poate fi alta decât omul însuşi.

Reconstrucţia, adică o aşezare stabilă şi definitivă, nu este luată în considerare de practică, deoarece aceasta porneşte de la punctul de vedere al conservării. Este clar că evoluţia neprevăzută şi fantastică survenită în organizarea mediului din ultimii cincizeci de ani datorată descoperirilor ştiinţifice a generat condiţii atât de diferite în viaţa oamenilor încât este absolut necesar să se ia în considerare latura "umană", pentru a ajuta la evoluţia oamenilor ca atare.

Şi tocmai aceasta este misiunea educaţiei.

Educaţia din zilele noastre rămâne în limitele care au fost stabilite de nevoile unei civilizaţii astăzi depăşite. Ea este nu numai antiştiinţifică, dar şi în contradicţie cu nevoile sociale ale timpurilor noastre. Educaţia nu poate fi considerată un amănunt nesemnificativ în viaţa unui popor, un mod de a furniza câteva elemente de cultură tinerilor; educaţia trebuie să fie privită dintr-un punct de vedere dublu: din cel al dezvoltării valorilor umane ale individului şi mai ales a valorilor sale morale şi din cel care derivă din acesta, al organizării indivizilor valoroşi într-o societate conştientă de scopul ei. Noii forme de civilizaţie trebuie să-i corespundă o nouă formă de morală. Ordinea, disciplina trebuie să fie orientate spre atingerea armoniei umane şi orice acţiune contrară echilibrării definitive a convieţuirii umane trebuie să fie simţită drept imorală şi dezastruoasă. Dar la aceasta nu se poate ajunge fără o acţiune practică. Nu este suficient să lansăm un principiu abstract şi să propovăduim convieţuirea. Trebuie să depunem o muncă uriaşă. Această muncă socială de imensă importanţă înseamnă valorificarea efectivă a omului, realizarea dezvoltării maxime a energiilor sale: adevărata sa pregătire pentru a realiza o formă diferită de convieţuire umană într-un plan superior. Omul social nu se poate forma dintr-odată; când a devenit deja adult, individul care în copilărie şi în adolescenţă a fost reprimat şi izolat în interesele lui personale, sub presiunea oarbă a adulţilor, este gata să neglijeze toate valorile vieţii pentru a se dirija spre scopul meschin şi egoist de a-şi găsi un post bine plătit în societate. Educaţia de astăzi îl secătuieşte pe individ, disecându-i toate valorile spirituale pentru a face din el un număr, un atom al maşinăriei inconştiente care este mediul. Dacă această pregătire a fost absurdă în toate timpurile, în zilele noastre este un delict, este o crimă. Este un delict acea educaţie care reprimă şi respinge eul moral, care pune obstacole şi bariere în calea dezvoltării inteligenţei şi care condamnă mase mari de oameni la ignoranţă. Din moment ce toate bogăţiile izvorăsc din munca omului, este absurd să nu-l considerăm pe om o bogăţie. Trebuie să-l cultivăm, să-l valorificăm în aşa fel încât să nu se piardă nimic din calităţile umane, nici din inteligenţa, nici din spiritul creator, nici din energiile sale morale. Iar omul se valorifică în special prin energiile sale morale. Pentru că omul nu numai că produce bunuri, ci este şi chemat să îndeplinească o misiune în univers. Ceea ce produce omul trebuie să fie direcţionat spre un scop pe care am putea să-l numim civilizaţie sau crearea unei Supra-naturi, a unei opere a Omenirii! Dar omul trebuie să fie conştient de propria măreţie, trebuie să devină în mod conştient stăpânul lucrurilor externe şi al evenimentelor umane.

Morala examinează în special relaţiile dintre oameni şi formează baza vieţii sociale. Morala trebuie considerată o ştiinţă a organizării societăţii oamenilor valorificaţi prin sinele lor şi nu prin eficienţa maşinilor lor. Este necesar ca oamenii să ştie cum să participe în mod conştient la o disciplină socială care să guverneze funcţiunile sociale şi să ştie să contribuie la menţinerea echilibrului acestor funcţiuni.

Aşadar, problema păcii şi a războiului nu-şi are punctul central în necesitatea de a înarma material popoarele şi de a apăra cu vigoare frontierele dintre naţiuni pentru că adevăratul zid de apărare împotriva războiului este omul însuşi, iar acolo unde omul este dezorganizat şi dispreţuit, duşmanul universal străpunge zidurile şi face o breşă.