Discursuri care au schimbat lumea

Simon Sebag Montefiore
Discursuri care au schimbat lumea
Editura Trei, 2016
Traducere din limba engleză de Irina Negrea

Citiţi o cronică a acestei cărţi.

***
Intro

Simon Sebag Montefiore este un faimos istoric britanic, om de televiziune şi autor de succes, multe dintre scrierile sale fiind traduse în peste 40 de limbi şi devenind bestselleruri internaţionale. Printre cărţile sale cel mai cunoscute se numără Ierusalim - Biografia unui oraş, Ecaterina cea Mare şi Potemkin, Stalin. Curtea Ţarului Roşu, precum şi romanele Saşenka şi Într-o noapte de iarnă.

Montefiore este Fellow al Royal Society of Literature din Marea Britanie. În 2016 a publicat o monumentală istorie a dinastiei Romanovilor.

"Un discurs celebru nu reflectă doar adevărul epocii sale, ci captează deopotrivă marea minciună. Această minunată colecţie de discursuri conţine imnuri înălţătoare închinate valorilor democraţiei ce înglobează principiul decenţei şi al libertăţii pe care noi le preţuim, cuvinte înţelepte care luminează minţile. Dar putem, totodată, să citim aici câteva dintre cele mai detestabile discursuri care au întunecat orizonturile lumii libere. Discursurile rostite de monştrii istoriei sunt pentru omenire adevăratele lecţii. [...] Astfel, multe dintre ele dezvăluie defectele de caracter şi virtuţile oratorilor respectivi, dar fiecare este totodată o fereastră spre un mare eveniment istoric." (Simon Sebag Montefiore)

"Am susţinut idealul unei societăţi libere şi democratice, în care toţi indivizii să poată trăi împreună în armonie şi cu şanse egale. Este un ideal pentru care sper să pot trăi pentru a-l înfăptui. Dar, dacă va fi nevoie, este un ideal pentru care sunt pregătit să mor." (Nelson Mandela)

"... câtă vreme respirăm putem să sperăm, iar acolo unde suntem întâmpinaţi cu cinism şi scepticism, celor care ne spun că noi nu putem le vom riposta cu acel nepieritor crez care rezumă spiritul unui popor: DA, NOI PUTEM." (Barack Obama)

De la declaraţii de război la pledoarii pentru pace, de la îndemnuri la libertate la expresii de mânie îndreptăţită, această emoţionantă antologie este o celebrare a peste 50 de discursuri care au marcat şi modelat cursul istoriei.

Începând cu profeţii marilor religii şi încheind cu discursul lui Vladimir Putin ţinut la Kremlin cu ocazia anexării Crimeii, Discursuri care au schimbat soarta lumii survolează epoci istorice, vizitează naţiuni diverse şi captează voci dintre cele mai diferite - revoluţionari şi tirani, militari şi oameni de stat, monarhi şi martiri.

Volumul cuprinde cinci dintre cele mai mobilizatoare discursuri ţinute de Winston Churchill despre cel de-al Doilea Război Mondial, profeticele "Eu am un vis" şi "Eu am văzut pământul făgăduinţei" ale lui Marin Luther King, cuvintele inspiratoare rostite de JFK la Zidul Berlinului şi pledoariile înflăcărate ale lui Nelson Mandela, de la procesul său din 1964 şi de la alegerea sa ca preşedinte al Africii de Sud, în 1994. Acestora li se adaugă alocuţiunile istorice ţinute de Elisabeta I a Angliei, Oliver Cromwell, George Washington, Napoleon Bonaparte, Abraham Lincoln, Mahatma Gandhi, Adolf Hitler, Iosif Stalin, Franklin D. Roosevelt, generalul Patton, Malcolm X, Papa Ioan Paul al II-lea, Václav Havel, Mihail Gorbaciov, Barack Obama, Papa Francisc şi multe alte personalităţi care i-au captivat, i-au înflăcărat sau uneori i-au terifiat pe cei care îi ascultau.

***
Václav Havel

S-a născut pe 5 octombrie 1936 la Praga, Cehoslovacia.

Trăim într-un mediu moral contaminat. Ne-am îmbolnăvit din punct de vedere moral, deoarece ne-am obişnuit să spunem altceva decât ceea ce gândeam. Am învăţat să nu credem în nimic, să ne ignorăm unii pe alţii, să nu ne pese decât de noi înşine. Noţiunile de iubire, prietenie, compasiune, umilire sau iertare şi-au pierdut profunzimea şi dimensiunile, şi pentru mulţi dintre noi reprezentau doar nişte ciudăţenii psihologice sau aminteau de felicitările pierdute din alte vremuri, un pic ridicole în era computerelor şi a navelor spaţiale. Doar câţiva dintre noi erau în stare să clameze sonor că puterea nomenclaturii nu trebuie să fie nelimitată şi că fermele speciale, care produc alimente curate ecologic şi de bună calitate doar pentru cei aflaţi la putere, trebuie să trimită acele produse la şcoli, la căminele de copii şi la spitale, dacă agricultura noastră nu are capacitatea să le ofere tuturor.

În anii 1950, a lucrat ca tehnician de laborator, a fost recrutat în armată şi a urmat cursurile colegiului tehnic (1955-1957), înainte de a lucra ca maşinist la Teatrul ABC din Praga. A început să scrie piese de teatru şi articole în reviste, fiind foarte apropiat de Teatrul pe Balustradă, din Praga. După ce mişcarea de liberalizare "Primăvara de la Praga" (1968) a fost zdrobită, scrierile lui au fost interzise, iar el a fost trimis să lucreze ca muncitor necalificat într-o fabrică de bere, în 1974. S-a numărat printre fondatorii grupului pentru drepturile omului Carta 77 (în 1977) şi ai Comitetului pentru Apărarea celor Condamnaţi pe Nedrept (1978). Acuzat de acţiuni subversive, a fost întemniţat în 1979, fiind eliberat pe motive de boală în 1983. În perioada anilor 1980, a continuat să publice în străinătate şi în presa samizdat din ţară. În 1989, a fost co-fondator al mişcării de opoziţie Forumul Civic şi, după ce în acel an Revoluţia de Catifea a provocat răsturnarea regimului comunist, a fost ales preşedinte al Cehoslovaciei. A fost reales în 1990, dar şi-a dat demisia în 1992. Când ţara s-a scindat în două state suverane, Cehia şi Slovacia, Havel a devenit preşedintele Republicii Cehe (1993-2003), retrăgându-se la încheierea celui de-al doilea mandat. A primit nenumărate premii.

În 1939, armatele lui Hitler au anihilat independenţa Cehoslovaciei. După al Doilea Război Mondial, o lovitură de stat comunistă a plasat ţara sub dominaţie sovietică, iar când reformatorul Alexander Dubček a încercat să liberalizeze regimul în 1968, în aşa-numita "Primăvară de la Praga", Cehoslovacia a suferit intervenţia armată a tancurilor Pactului de la Varşovia. Cehoslovacia nu şi-a redobândit cu adevărat libertatea decât prin "Revoluţia de Catifea" din decembrie 1989, când regimul comunist ceh s-a prăbuşit, la fel ca toate celelalte regimuri comuniste din regiune. Omul ales pentru a fi noul preşedinte era un dramaturg şi un disident renumit, care în ochii multora întruchipa conştiinţa morală a naţiunii: Václav Havel.

Este cumva un truism, când se spune că literatura şi artele tind să capete un statut superior în ţările totalitare, unde sunt supuse unui control minuţios, în vederea depistării oricăror forme de critică la adresa regimului aflat la putere, şi cu siguranţă acesta a fost cazul şi în Cehoslovacia. Havel s-a apropiat iniţial de dramaturgie şi teatru, după ce i s-a interzis accesul la studii universitare (provenind dintr-o familie de oameni bogaţi). În perioada anilor 1960, a scris piese în genul teatrului "absurdului", criticând cu abilitate şi umor aspectele ilogice şi corupţia regimului comunist. Dar după "Primăvara de la Praga", când a urmat o represiune sistematică la adresa intelectualilor şi a artiştilor, Havel a fost declarat "duşman al poporului", i s-a confiscat paşaportul, iar piesele lui au fost interzise. Ulterior, i s-a oferit prilejul să părăsească ţara în câteva rânduri, dar a preferat să rămână ca un ghimpe în coasta autorităţilor, notând: "Soluţia acestei situaţii omeneşti nu rezidă în abandonarea ei".

În 1977, dramaturgul, susţinut de sute de intelectuali cehi, a contribuit la redactarea Cartei 77, un important manifest pentru drepturile omului. În eseul "Puterea celor fără de putere" (1978) aducea regimului acuzaţia de a fi creat o societate de indivizi corupţi moral; în anul următor, a fost condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare. Totuşi, piesele lui au continuat să aibă succes în străinătate, a primit numeroase premii internaţionale şi a fost lăudat de multe personalităţi din lume, printre care dramaturgul Tom Stoppard (şi el de origine cehă). Era dificil să faci abstracţie de Havel, care devenise unul dintre cei mai mediatizaţi deţinuţi politici din lume. În 1989, mişcarea de opoziţie Forumul Civic, înfiinţată cu ajutorul lui Havel, a reuşit în cele din urmă să înlăture de la putere Partidul Comunist, iar în decembrie noul Parlament al Cehoslovaciei l-a ales pe Havel în funcţia de preşedinte al ţării. Era o extraordinară răsturnare de situaţie.

În 1 ianuarie 1990, Havel s-a adresat poporului într-un discurs radiodifuzat. Din multe puncte de vedere, era un mesaj surprinzător. Fără să aibă un ton triumfalist, reflecta asupra modului în care un regim politic lipsit de orice moralitate îşi adjudecase complicitatea poporului la nedreptăţile existente. Havel descria un regim politic care pervertise valorile şi sentimentele umane, creând un cinism generalizat şi o senzaţie de neputinţă. Era un mesaj bine întocmit, cu o largă aplicaţie la regimurile totalitare din întreaga lume.

După părăsirea funcţiei de preşedinte, în 2003, Havel a lucrat la proiecte legate de drepturile omului, continuând să scrie, inclusiv o carte de memorii despre anii cât se aflase la conducerea statului.

Regimul precedent - înarmat cu ideologia lui intolerantă şi arogantă - reducea omul la o forţă de producţie şi natura la un mijloc de producţie. Prin aceasta, ataca deopotrivă atât esenţa lor, cât şi relaţia lor reciprocă. Reducea nişte oameni talentaţi şi autonomi, muncind cu competenţă în ţara lor, la condiţia de şuruburi şi piuliţe ale unei maşinării urât mirositoare şi zgomotoase, monstruos de uriaşă, al cărei sens real nu este clar nimănui. O maşinărie care nu poate decât să se uzeze lent, dar inexorabil, cu toate şuruburile şi piuliţele ei.

"Noi toţi ne-am obişnuit cu regimul totalitar
şi l-am acceptat ca pe un fapt imuabil."

Când vorbesc despre un climat moral contaminat, nu vorbesc doar despre domnii care mănâncă legume organice şi nu privesc afară de la ferestrele avioanelor. Vorbesc despre noi toţi. Noi toţi ne-am obişnuit cu regimul totalitar şi l-am acceptat ca pe un fapt imuabil, contribuind astfel la perpetuarea lui. Cu alte cuvinte, noi toţi - deşi fireşte în măsuri diferite - suntem responsabili pentru funcţionarea maşinăriei totalitare; niciunul dintre noi nu este doar victima acesteia: noi toţi suntem laolaltă şi creatorii ei. De ce spun asta? Ar fi complet nerezonabil că considerăm trista moştenire a ultimilor patruzeci de ani drept ceva străin de noi, lăsat nouă de vreo rudă îndepărtată. Dimpotrivă, trebuie să acceptăm această moştenire ca pe un păcat pe care l-am săvârşit împotriva noastră. Dacă acceptăm această concepţie, vom înţelege că depinde de noi toţi, şi doar de noi, să facem ceva în această privinţă. Nu putem să îi blamăm pe conducătorii precedenţi pentru tot ce s-a întâmplat, nu numai din cauză că ar fi neadevărat, ci şi fiindcă ar diminua îndatorirea pe care fiecare dintre noi o are astăzi, şi anume obligaţia de a acţiona independent, liber, raţional şi rapid. Să nu fim înţeleşi greşit: cel mai bun guvern din lume, cel mai bun parlament şi cel mai bun preşedinte nu pot realiza prea mult pe cont propriu. Şi, de asemenea, ar fi eronat să aşteptăm un remediu general doar de la ei. Libertatea şi democraţia includ participarea şi, prin urmare, responsabilitatea noastră, a tuturor.

"Popor [cehoslovac], guvernarea a revenit în mâinile voastre!"

Dacă înţelegem acest lucru, atunci toate ororile pe care noua democraţie cehoslovacă le-a moştenit nu vor mai părea atât de cumplite. Dacă înţelegem acest lucru, speranţa va reveni în inimile noastre.

... În concluzie, aş vrea să spun că doresc să fiu un preşedinte care să vorbească mai puţin şi să facă mai mult. Să fiu un preşedinte care nu va sta doar să privească de la fereastra palatului său, ci care, în primul rând şi mai presus de toate, va fi întotdeauna prezent printre concetăţenii săi şi le va asculta bine vocile.

Poate vă întrebaţi la ce fel de republică visez eu. Daţi-mi voie să vă răspund: eu visez la o republică independentă, liberă şi democratică, la o republică înfloritoare economic, dar dreaptă din punct de vedere social, pe scurt, la o republică umană, care să fie în slujba individului şi care, de aceea, poate spera că fiecare individ la rândul lui va fi în slujba acestei republici. O republică de oameni educaţi, fiindcă fără asta este imposibil să rezolvăm problemele noastre, de ordin uman, economic, ecologic, social sau politic.

Cel mai distins dintre predecesorii mei şi-a deschis primul său discurs cu un citat din marele pedagog ceh Comenius. Permiteţi-mi ca eu să-mi închei primul meu discurs cu o parafrazare a aceluiaşi enunţ: Popor [cehoslovac], guvernarea a revenit în mâinile voastre!