Egipetul

Nilul mişcă valuri blonde pe câmpii cuprinşi de Maur,
Peste el cerul d'Egipet desfăcut în foc şi aur;
Pe-a lui maluri gălbii, şese, stuful creşte din adânc,
Flori, juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare,
Unele - albe , nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare,
Alte roşii ca jeratec, alte - albastre , ochi ce plâng.

Şi prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese,
Păsări îmblânzite 'n cuiburi distind penele alese,
Ciripind cu ciocu 'n soare, gugiulindu-se cu - amor .
Înnecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte - izvoară ,
Nilul mişc' a lui legendă şi oglinda-i galben - clară
Către marea liniştită ce înneacă al lui dor.

De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi şi ţări ferice;
Memfis colo 'n depărtare, cu zidirile-i antice,
Mur pe mur, stânca pe stâncă, o cetate de giganţi—
Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreţie!
Au zidit munte pe munte în antica lor trufie,
I-a 'mbrăcat cu - argint ca 'n soare sa lucească într'un lanţ

Şi să pară răsărită din visările pustiei,
Din nisipuri argintoase în mişcarea vijeliei,
Ca un gând al mării sfinte, reflectat de cerul cald
Ş' aruncat în depărtare. . Colo se ridic' trufaşe
Şi eterne ca şi moartea piramidele - uriaşe ,
Racle ce încap în ele epopeea unui scald.

Se 'nserează . Nilul doarme şi ies stelele din strungă,
Luna 'n mare îşi aruncă chipul şi prin nori le-alungă.
Cine-a deschis piramida şi 'năuntru a intrat?
Este regele: În haină de - aur roş şi pietre scumpe
El intră să vad' acolo tot trecutul.— I se rumpe
Al lui suflet când priveşte peste-al vremurilor vad.

În zadar guvernă regii lumea cu înţelepciune,
Se 'nmulţesc semnele rele, se 'mpuţin faptele bune;
În zadar caut' al vieţii înţeles nedeslegat.
Iese 'n noapte . . ş'a lui umbră lungă 'ntins se desfăşoară
Pe-ale Nilului lungi valuri. — Astfel pe-unde de popoară
Umbra gândurilor regii se aruncă 'ntunecat.

Ale piramidei visuri, ale Nilului reci unde,
Ale trestiilor sunet ce sub luna ce pătrunde
Par a fi snopuri gigantici de lungi suliţe de-argint,
Toat'a apei, a pustiei şi a nopţii măreţie
Se unesc să 'mbrace mândru veche-acea împărăţie,
Să învie în deşerturi şir de visuri ce te mint.

Râul sfânt ne povesteşte cu-ale undelor lui gure
De-a izvorului său taină, despre vremi apuse, sure,
Sufletul se 'mbată 'n visuri care - alunecă în sbor.
Palmii risipiţi în crânguri auriţi de-a lunei rază,
Nalţă sveltele lor trunchiuri. — Noaptea-i clară, luminoasă,
Undele visează spume, cerurile 'nşiră nori.

Şi în templele măreţe, colonade 'n marmuri albe,
Noaptea zeu se preîmblă în vestmintele lor dalbe,
Şi al preoţilor cântec sună 'n harfe de argint;
Şi la vântul din pustie, la răcoarea nopţii brună,
Piramidele din creştet aiurind şi jalnic sună
Şi sălbatec se plâng regii în giganticul mormânt.

În zidirea cea antică, sus în frunte-i turnul maur.
Magul privea pe gânduri în oglinda lui de aur,
Unde-a cerului mii stele ca 'ntr'un centru se adun.
El în mic priveşte - acolo căile lor tăinuite
Şi cu varga zugrăveşte drumurile lor găsite:
Au aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos şi bun,

Şi se poate ca spre răul unei ginţi efeminate,
Regilor pătaţi de crime, preoţimei desfrânate,
Magul, paza răzbunării, a cetit semnul întors;
Ş'atunci vântul ridicat-a tot nisipul din pustiuri,
Astupând cu el oraşe, ca gigantice sicriuri
Unei ginţi ce fără vieaţă 'ngreuia pământul stors.

Uraganu - acum aleargă pân' ce caii lui îi crapă
Şi în Nil numai deşertul nisipişul şi-l adapă,
Aşternându-l peste câmpii cel odată înfloriţi.
Memfis, Teba, ţara 'ntreagă coperită-i de ruine,
Prin deşert străbat sălbatec mari familii beduine,
Sorind vieaţa lor de basme pe câmpie risipiţi.

Dar ş'acum turburând stele pe-ale Nilului lungi unde,
Noaptea flamingo cel roşu apa 'ncet, încet pătrunde,
Ş'acum luna arginteşte tot Egipetul antic;
Ş'atunci sufletul visează toat' istoria străveche,
Glasuri din trecut străbate l'a prezentului ureche,
Din a valurilor sfadă prorociri se aridic.

Ş'atunci Memfis se înalţă, argintos gând al pustiei,
Închegare măiestrită din suflarea vijeliei... .
Beduini ce stau în lună, o minune o privesc,
Povestindu-şi basme mândre îmbrăcate 'n flori şi stele,
De oraşul care iese din pustiile de Jele;
Din pământ şi de sub mare s’aud sunete ce cresc.

Marea 'n fund clopote are care sună 'n orice noapte;
Nilu 'n fund grădine are, pomi cu mere de - aur coapte;
Sub nisipul din pustie cufundat e un popor,
Ce cu - oraşele -i deodată se trezeşte şi se duce
Sus în curţile din Memfis, unde 'n săli lumina luce;
Ei petrec în vin şi 'n chiot orice noapte pân' în zori.