John Coleman & Suzie Hayman
Părinţii şi tehnologia digitală - Cum să creşti generaţia conectată
Editura Herald, 2018
traducere de Iulia Bodnari
*****
Intro
John Coleman este psiholog specializat în perioada adolescenţei.
Munca sa desfăşurată alături de părinţi şi familii a fost recunoscută la
nivel mondial. Cel mai cunoscut volum al său este
The nature of adolescence.
Suzie Hayman este consilier, educator acreditat în domeniul
parentajului şi autoare a 30 de cărţi despre parentaj. De asemenea,
lucrează ca jurnalist independent, iar articolele sale apar în
publicaţii de renume, precum
The Times, The Guardian şi
The Independent.
*
În prezent copiii se nasc cu abilităţi digitale şi cresc
într-o
epocă în care reţelele sociale şi comunicarea online reprezintă norma.
Această carte este un ghid indispensabil pentru părinţii care au
senzaţia că se lupta să ţină pasul, prin faptul că abordează problemele
cu care tinerii şi familiile acestora se confruntă în această lume a
tehnologiei moderne. Suzie Hayman, consilier de parentaj, îşi uneşte
forţele cu respectatul psiholog John Coleman. Împreună, aceştia
analizează provocările şi posibilităţile oferite de starea de permanentă
conectare la internet.
Scopul celor doi experţi este să ajute părinţii să ia hotărâri cu
privire la modul în care comunică, să stabilească limite şi să impună
reguli. Rezultatul este un set de instrumente pentru părinţi, care au
astfel la dispoziţie sugestii, strategii şi tehnici menite să le
înlesnească navigarea prin lumea digitală, precum şi protejarea
copiilor.
Părinţii şi tehnologia digitală este o lectură esenţială pentru
toţi părinţii şi educatorii, precum şi pentru cei care se ocupă, prin
profesia lor, de copii şi adolescenţi şi doresc să obţină tot ce este
mai bun din viaţa şi tehnologia modernă
într-o familie sigură, în care fiecare comunică, petrece timp împreună cu ceilalţi şi se bucură cu ei.
"Epoca digitală a adăugat un nou strat de anxietate la datoria de părinte. Ne îngrijorăm din orice,
întrebându-ne dacă este bine să lăsăm copiii mici să joace jocuri pe telefoanele noastre prea mult timp şi cum să creştem adolescenţi care
nu-şi
iau ochii de la ecrane, total absorbiţi de reţelele de socializare,
jocuri video violente şi pornografie online. Dar panica neajutorată e
cea mai neinspirată modalitate posibilă de a face faţă situaţiei. Suzie
Hayman şi John Coleman ne oferă o evaluare liniştitoare şi realistă a
riscurilor şi beneficiilor lumii digitale,
explicându-ne
cum să creştem copii echilibraţi şi sănătoşi, care să ştie să
folosească în cel mai bun mod ceea ce li se oferă, evitând capcanele."
(Deidre Sanders, redactor al unei rubrici care răspunde cititorilor în
ziarul
The Sun)
"Aceasta este o carte foarte inedită şi importantă, care explorează
îngrijorările părinţilor şi oportunităţile pe care epoca digitală le
oferă copiilor lor. Ea explorează, de asemenea, dezvoltarea copilului şi
adolescentului în relaţie cu tehnologia. Este o lectură obligatorie
pentru părinţii care încearcă să se descurce cu educarea copiilor şi cu
găsirea unui loc pentru tehnologie în familia lor şi în dezvoltarea
copiilor." (Sir Cary Cooper, profesor în cadrul Manchester Business
School, Universitatea din Manchester, şi Preşedinte RELATE)
"Sunt încântat să susţin şi să recomand
Părinţii şi tehnologia digitală.
Autorii oferă sfaturi pragmatice care pornesc de la o bază sănătoasă a
psihologiei copilului. Cartea aceasta va contribui în mod real la
calmarea temerilor şi la un mai bun control al abuzurilor." (Sir Richard
Tilt, membru în Consiliul de administraţie al The Internet Watch
Foundation)
"Autorii aduc vaste cunoştinţe şi experienţe legate de acest subiect.
Cartea va ajuta părinţii, bunicii şi copiii să înţeleagă cum să
gestioneze lumea digitală." (Benita Refson, OBE, preşedintă a Place2Be)
"Cartea aceasta este o resursă excelentă. Este un ghid comprehensiv,
doldora de informaţii factuale şi de sfaturi. În această epocă a
tehnologiei digitale, cred că este o lectură esenţială pentru părinţi şi
specialişti." (Pip Jaffa, OBE, director general al Comisiei de parentaj
din Irlanda de Nord)
Fragment
1. Introducere
În 2015, postul de televiziune Channel 4 a produs un serial despre viaţa
adolescentului, în care au urmărit timp de nouă luni 13 elevi de clasa a
şasea, înregistrând fiecare postare pe care au
făcut-o pe Twitter, WhatsApp, Facebook şi Instagram. Totalul a întrecut un milion de interacţiuni.
Nu a fost niciodată uşor să fii părinte. Ne simţim adesea provocaţi de
sarcinile noastre din tinereţe - poţi găsi citate ale altor părinţi şi
tineri adulţi care deplâng lipsa de maniere şi comportamentul neglijent
al copiilor şi adolescenţilor, de la Socrate din Atena la Shakespeare
din Londra şi aşa mai departe. Psihologul şi educatorul Granville
Stanley Hall (psiholog şi pedagog american, 1844-1924, fondatorul
psihologiei educaţionale - n.t.) spunea:
Tineretul nu a fost niciodată mai supus pericolului pervertirii şi
limitării decât în ţara noastră şi în zilele noastre. Urbanizarea
crescută, cu tentaţiile ei, dezvoltarea prematură, ocupaţiile sedentare
şi stimularea unei vieţi pasive atunci când este mare nevoie de o viaţă
activă, emanciparea timpurie şi un sentiment tot mai slab al datoriei şi
disciplinei, graba de a şti şi a face înainte de vreme tot ce se poate
în funcţie de starea individului, graba nebună pentru îmbogăţire peste
noapte şi moda nesăbuită dictată de tinerii aristocraţi - toate acestea
ne lipsesc de unele dintre regulile care mai domnesc încă în ţările mai
vechi, cu atitudini mai conservatoare.
În afară de câteva cuvinte folosite, nu seamănă cu unele dintre
plângerile pe care le auzim atât de des în zilele noastre? El spunea
asta în 1904, în cartea sa
The Psychology of Adolescence.
În multe privinţe, meseria de părinte nu
s-a
schimbat prea mult de când am ieşit din nămolul primordial. Ne
îngrijorăm din pricina influenţelor exterioare, a capacităţilor noastre,
a talentelor copiilor sau a pretenţiilor lor, şi aşa a fost de când
lumea. Şi totuşi, o problemă cu totul nouă, ce are consecinţe cu totul
noi, pare să se fi dezvoltat în ultimii 25 de ani - tehnologia digitală
şi internetul. Ar trebui să ne îngrijorăm din pricina aceasta şi a
modului în care folosesc copiii noştri tehnologia sau să ne bucurăm? Ar
trebui să încercăm să controlăm această utilizare sau să îi lăsăm în
pace? Şi ameninţarea aceasta este oare chiar atât de diferită de
diversele tipuri de oportunităţi sau de pericolele reale cu care
ne-am confruntat şi noi în tinereţe?
Mulţi dintre copiii noştri sunt "nativi digital". Prin aceasta vreau să spun că
s-au
născut şi au crescut cu toţii în această lume. Cei mai mulţi dintre ei
cunosc limbajul, sunt obişnuiţi să folosească tehnologia şi se simt
fericiţi să manevreze sau chiar să creeze programe. Nu au multe temeri
şi se scufundă pur şi simplu în ea sau se relaxează. În funcţie de
accesul pe care îl au la tehnologie acasă sau la şcoală, pot fi experţi
în programare sau doar capabili să utilizeze comunicarea şi reţelele de
socializare. Pentru ei este doar o resursă care trebuie folosită, un
teren de joacă în care accesează tot ce pot.
Unii părinţi - în special cei cu copii mici - pot trata cu aceeaşi
uşurinţă şi nonşalanţă posibilităţile şi potenţialul tehnologiei.
Tabletele şi telefoanele inteligente, aplicaţiile şi reţelele de
socializare fac parte din viaţa lor şi ei consideră că aşa se cuvine. Ei
le folosesc pe toate; de ce să
n-o facă şi copiii lor? Dar unii părinţi ar putea fi descrişi mai degrabă ca imigranţi digitali, care intră
într-un teritoriu nou şi se luptă poate cu limba şi obiceiurile de acolo. Imigranţii din lumea digitală încep cu cei care
de-abia au păşit pe noul tărâm, continuă cu cei care au trecut de la trimiterea mesajelor pe mobile şi a
e-mailurilor pe laptopuri la folosirea reţelelor de socializare şi se termină cu cei care
s-au
integrat atât de bine în comunitate, încât se simt chiar ca acasă. Însă
sunt aduşi cu picioarele pe pământ ori de câte ori un "localnic" le
aminteşte că sunt
"nou-veniţi"! Realitatea
este că cei mai mulţi dintre copiii noştri, chiar şi cei de şcoală
primară, cunosc probabil lumea digitală mult mai bine decât noi.
Par să se simtă atât de bine în acest domeniu, în timp ce noi suntem
adesea descumpăniţi şi ne întrebăm ce fac oare. Din motivul acesta,
mulţi părinţi spun că prima prioritate de pe lista lor de preocupări
este abordarea corectă a mediului digital. Lipsa aceasta de cunoaştere
sau lipsa de încredere în cunoştinţele pe care le avem ne face să nu
ştim ce să spunem şi cum să discutăm această problemă. Acest lucru se
aplică în cazul discuţiilor dintre noi şi copiii noştri sau al
discuţiilor cu alţi adulţi pe care îi cunoaştem, cum ar fi rudele,
prietenii sau profesorii copiilor. Şi chiar şi cei cu o totală
dexteritate, care se gândesc poate că odraslele lor
s-au
născut ca să fie înconjurate de tehnologia digitală şi de părinţi care o
folosesc tot timpul, încep să se întrebe dacă simpla acceptare a
tuturor lucrurilor care ni se oferă online este cea mai bună abordare
posibilă. Nu ar trebui oare să ne gândim cum folosim tehnologia digitală
şi internetul, atât noi, cât şi copiii noştri? Nu ar trebui să discutăm
cu ei despre toate lucrurile pe care le folosim? Nu e nevoie de limite
şi reguli?
În cartea aceasta, noi (John Coleman, un distins psiholog de la Universitatea din Oxford, care
şi-a
îndreptat tot interesul spre adolescenţă, şi Suzie Hayman - consilier,
redactor al unei rubrici care răspunde cititorilor, educator acreditat
de parentaj şi scriitoare) vom trata problemele pe care le înfruntă
tinerii şi părinţii lor, acum şi pe viitor. Vom explora atât
provocările, cât şi posibilităţile şi vom oferi indicaţii, strategii şi
tehnici care
să-i ajute pe părinţi să aleagă
cum să comunice, cum să traseze limite şi cum să stabilească reguli.
Sperăm ca rezultatul final să îi ajute pe părinţi şi pe tineri să obţină
tot ce este mai bun din viaţă şi din tehnologia modernă, trăind în
acelaşi timp în siguranţă,
într-o familie în
care toţi membrii vorbesc unul cu altul, petrec timp împreună şi se
bucură unul de celălalt. Acesta este un manifest pentru înţelegere şi
control; pentru ca noi şi copiii noştri să folosim aceste resurse cu
înţelepciune şi să ponderăm avantajele şi dezavantajele cu care ne putem
confrunta, atât noi, cât şi ei.
Cum vă putem ajuta să înţelegeţi ce fac copiii voştri şi de ce şi ce
puteţi şi trebuie să faceţi voi în privinţa aceasta? Vom vorbi mai întâi
despre neliniştile pe care şi le exprimă părinţii în legătură cu
internetul şi tehnologia digitală. Vom folosi dovezi din lumea reală:
rezultatele discuţiilor cu părinţii şi tinerii, scrisorile şi
e-mailurile
lor, sondaje şi date oferite de organizaţiile care îi ajută pe părinţi
în aceste probleme. Cuvintele, întrebările şi ideile părinţilor şi
tinerilor vor apărea pe tot parcursul cărţii. O să vă regăsiţi
neliniştile în preocupările altor părinţi - şi
s-ar putea să descoperiţi şi altele la care nu
v-aţi
gândit încă sau să realizaţi că aveţi câteva care nu apar aici. Vom
cerceta îngrijorările reale pe care credem că le aveţi şi vom continua
cu cele mai serioase ameninţări, care pot să vă liniştească sau să vă
ajute să vă concentraţi asupra lucrurilor care trebuie făcute. Pe un ton
mai optimist, vom explora apoi lucrurile pozitive ale lumii digitale,
care vă vor inspira şi vă vor reda încrederea în lucrurile pe care vi le
oferă aceasta vouă şi copiilor voştri.
Vom vorbi apoi despre dezvoltarea copilului şi a adolescentului. În
calitate de părinţi, noi nu putem înţelege lumea digitală în care
trăiesc copiii noştri şi nu putem învăţa cum să îi răspundem, dacă nu
înţelegem şi ceva din dezvoltarea copilului nostru şi din felul în care
se reflectă aceasta asupra folosirii internetului şi atracţiei
socializării digitale. Nu trebuie să fii psiholog universitar sau
consilier ca să îţi înţelegi copilul, dar e bine să ai un psiholog şi un
consilier care să îţi ofere ajutor din interior! Te vom ajuta să
înţelegi ce înseamnă parentajul eficient, pozitiv. Stabilirea limitelor
legate de internet şi lumea digitală începe prin capacitatea de a trasa
graniţele altor comportamente şi de a înţelege importanţa acestor
limite.
Vom explora comunicarea - cum să asculţi la fel de mult pe cât vorbeşti,
cum să formulezi întrebări şi cum să deschizi canale de comunicare, cum
să cauţi cauzele comportamentelor rele şi să înţelegi ce se întâmplă cu
adevărat. Vom explora modul în care folosim şi înţelegem noi înşine
mediul digital şi care este impactul acestei înţelegeri asupra
capacităţii sau dorinţei noastre de a ne ajuta copiii. Vom vedea cum
trebuie
să-i ghidăm, să îi disciplinăm şi, în
cele din urmă, după ce ne oferă motive de încredere, să credem că fac
ceea ce este cel mai bine pentru ei înşişi. Şi vom vedea problemele
speciale cu care se pot confrunta în acest domeniu familiile separate şi
ce se poate face în privinţa lor. Acestea pot fi familii în care
părinţii
s-au despărţit sau copiii sunt luaţi
în plasament, adoptaţi sau trăiesc cu alţi membri ai familiei, nu cu
părinţii lor - sunt lăsaţi în grija rudelor.
De fapt, cartea aceasta va fi un set de instrumente care să te ajute să
navighezi în lumea digitală şi să o facă sigură şi totuşi interesantă
pentru tine şi pentru copiii tăi.
De ce ne atrage atât de mult tehnologia digitală şi de ce îi atrage în
special pe tineri şi copii? Un motiv poate fi acela că jucăriile
strălucitoare, reale sau virtuale, sunt ispititoare pentru noi toţi. E
distractiv să te joci. E distractiv să vorbeşti cu prietenii. Pentru
tineri, e distractiv să fie diferiţi sau să aibă un domeniu diferit de
cel al adulţilor. E şi mai distractiv să fii mai bun - mai îndemânatic -
decât adulţii. Copiii vor
să-şi imite părinţii - deci, dacă tu foloseşti tehnologia digitală, şi ei vor dori
s-o folosească. Eventual, vor dori să o facă chiar mai bine decât tine. Toate aceste lucruri îi atrag pe tineri spre monitoare.
Dar ceea ce trebuie să acceptăm noi, ca adulţi poate mai puţin pricepuţi
şi talentaţi în aceste domenii, este următorul lucru: de ce
n-ar face-o? Tehnologia digitală
ne-a
oferit tuturor atâtea activităţi noi, iar tinerii au fost avangarda. În
trecut, unii dintre noi au fost poate în stare să compună melodii, să
scrie romane, să facă şi să editeze fotografii. Acum toţi putem face
asta, şi cu atâta uşurinţă. Şi putem face mult, mult mai mult. Nu e de
mirare că tinerii se îndreaptă spre internet şi posibilităţile sale.
Companiile producătoare, atât de rapide în a trage foloase din toate
acestea, îşi oferă produsele în moduri şi condiţii care exploatează
toată pasiunea noastră faţă de nou şi captivant. Şi, adesea, o fac
gratis - sau par
s-o facă gratis. Adulţii
totuşi îşi dau seama că aşa ceva pare prea bun ca să fie şi adevărat, şi
posibil şi sunt mai cinici şi mai atenţi în comportamentul lor virtual.
Copiii, cu naivitatea lor, şi adolescenţii, cu atracţia lor inerentă
faţă de lucrurile captivante şi riscante, pot intra în situaţii
nedorite.
Multe dintre provocările pe care le înfruntă familia în lumea digitală nu sunt noi. Hărţuirea a existat dintotdeauna, tinerii
şi-au
găsit întotdeauna scuze ca să nu îşi facă temele sau treburile casnice
sau ca să nu se alăture restului familiei, iar adolescenţii au pus mâna
întotdeauna pe materiale pornografice. Niciuna dintre aceste ameninţări
nu este nouă din cauza mediului digital. Dar anumite aspecte ale acestor
probleme
s-au schimbat odată cu utilizarea digitală şi toţi trebuie să înţelegem şi să ştim cum să tratăm această dezvoltare.
Scopul nostru este să explorăm tehnologia digitală şi folosirea
internetului şi să vă ajutăm să aflaţi cum puteţi folosi cel mai bine
enormul său potenţial, atât voi, cât şi familia voastră. Şi, în acelaşi
timp, să vă menţineţi în siguranţă faţă de aspectele sale problematice,
atât voi, cât şi familia voastră. Dacă sunteţi preocupaţi, sperăm să vă
asigurăm că nu sunteţi singurii cărora aceste probleme
le-au adus îngrijorări şi greutăţi. Credem că, oricare ar fi temerile şi conflictele pe care
le-aţi
putea avea în acest moment, dacă ne lăsaţi să vă ajutăm şi să vă
ghidăm, veţi putea schimba ceva. Sperăm să vă ajutăm să câştigaţi
încredere şi aptitudini, ca să schimbaţi ceva în familia voastră.
Ce puteţi face online?
Unul dintre comentariile repetate de părinţii cu care am vorbit în timp
ce făceam sondaje pentru scrierea acestei cărţi, chiar şi de către cei
care foloseau regulat internetul, a fost: "Ce tot fac acolo?" Uneori,
erau exasperaţi şi spuneau: "Ce naiba găsesc de petrec atâta timp
uitându-se
şi tastând la dispozitivele acelea?" Alteori, era sinceră confuzie şi
mirare, ca în: "Chiar nu înţeleg lumea pe care o accesează". Deci,
înainte de a trece mai departe, e important să ne gândim la ce pot face
tinerii (şi voi, de fapt) şi la ce aleg adesea să facă pe computere sau
alte dispozitive. În general, o să încercăm să nu numim anumite
site-uri web, jocuri şi alte programe doar din cauză că se schimbă şi se dezvoltă atât de rapid - ceea ce este preferat şi
must have pentru tinerii de astăzi va fi folosit de părinţi mâine şi perimat săptămâna viitoare. Vom numi unele pentru a exemplifica -
iertaţi-ne
dacă sunt răsuflate deja! Dar cei mai mulţi dintre părinţi şi copii se
pot regăsi în una sau în mai multe dintre următoarele categorii.
Iată ce doresc oamenii să facă pe dispozitivele digitale:
Să se conecteze: să păstreze legătura cu prietenii pe care îi
cunosc în persoană; să păstreze legătura cu familia; să păstreze
legătura cu oameni pe care îi consideră prieteni, dar pe care nu
i-au întâlnit niciodată; să păstreze legătura cu persoanele străine; să fie în legătură cu o comunitate mai mare.
Să se conecteze folosind:
SMS-uri, mesaje, fotografii, filmuleţe video sau apeluri video în direct via Facetime, Skype sau Google Hangout, sau prin postări pe
site-urile
de socializare. Să aibă acces la acestea prin computere, telefoane,
Blackberry Messenger, console de jocuri şi alte dispozitive portabile
sau de birou. Informaţiile pot fi transmise prin mesaje text, cuvinte
rostite, imagini video cu sau fără sunet şi emoticoane (mici ideograme
sau imagini care transmit o emoţie - un zâmbet, o strâmbătură, o
lacrimă).
Să vorbească anonim: anumite
site-uri -
forumuri şi locuri în care citeşti sau laşi mesaje, cum ar fi Yik Yak
şi Secret le permit utilizatorilor să posteze anonim comentarii şi
întrebări. Ask.fm îţi oferă opţiunea de
a-ţi împărtăşi numele sau a rămâne anonim. Unele
site-uri
sunt limitate geografic, adică îţi permit să fii în contact doar cu
oamenii de lângă tine. Sau folosesc lista ta de contacte şi listele
altor utilizatori ca să fii în contact doar cu oameni pe care îi cunoşti
sau care sunt cunoscuţi de oamenii pe care îi cunoşti, chiar dacă sunt
anonimi.
Să găsească diverse lucruri: folosind motoare de căutare ca
Google sau Bing ca să cerceteze şi să înveţe, pentru şcoală / educaţie,
să cerceteze şi să înveţe din motive personale sau ca să răspundă unor
preocupări (legate de sex, sănătate, greutate etc.) sau trec de la una
la alta - urmărind pur şi simplu
link-uri de pe un website pe care au intrat
dintr-un motiv şi apoi altul şi altul, adunând tot soiul de informaţii pentru a se amuza. Sau urmează
link-uri şi caută
website-uri sugerate de prieteni sau văzute în
mass-media.
Să joace jocuri: să joace jocuri singuri; să joace jocuri cu
prietenii; să joace online cu prietenii; să joace online cu alţi
utilizatori, folosind
website-uri, aplicaţii sau jocuri descărcate de pe internet ori de pe
DVD-uri pe computere, laptopuri, tablete, telefoane sau console video.
Să se amuze: să urmărească filme, programe TV, filmuleţe, fotografii pe
site-uri
cum ar fi YouTube sau de pe aplicaţii ca WhatsApp, Instagram etc. Să
citească diverse cărţi şi alte texte pe computere sau pe dispozitive de
citit cum ar fi Kindle. Să asculte programe radio.
Să cumpere: folosind magazine online sau facilităţi online oferite de magazine din lumea reală ca să cumpere jucării, jocuri,
DVD-uri,
haine etc. De asemenea, să cumpere mărfuri virtuale sau online ori
mecanisme pentru jocuri, în special programe care să le permită să joace
jocuri online alături de alţi jucători. Cu vouchere sau carduri cadou
ori cu cărţile de credit sau debit ale părinţilor lor, cu sau fără
permisiunea acestora.
Muzică: să asculte muzică (transmisă în direct pe un website), să
descarce muzică (adică să transfere muzică pe dispozitivul propriu ca
să o asculte când vor, nu de pe internet) gratis sau cu plată; să înveţe
să cânte la un instrument muzical, să compună şi să interpreteze muzică
şi apoi să o pună pe internet pentru prieteni sau pentru o comunitate
mai mare.
Să creeze ceva: să facă fotografii, să scrie - ca un "jurnal"
(cei care au un blog) sau povestiri scurte, romane, scrieri faptice,
piese sau scenarii -, să facă filmuleţe mai lungi sau mai scurte, să
realizeze filme, să creeze animaţii sau nuvele comice sau grafice; să
facă unul dintre aceste lucruri sau pe toate pentru sine, pentru
prieteni şi familie, pentru toată lumea.
Să trimită ceva: să trimită
SMS-uri, mesaje, imagini, mesaje audio şi video oamenilor pe care îi cunosc.
Să "facă upload": să pună clipuri video pe
site-uri ca Vine sau YouTube; fotografii, desene, mesaje text şi video pe
site-uri
ca Snapchat; să trimită texte, fotografii, mesaje audio şi video prin
aplicaţii precum WhatsApp; să posteze fotografii pe Instagram. Pe unele
site-uri sau aplicaţii poţi păstra conţinutul privat pentru oamenii pe care alegi
să-i inviţi
să-l
vadă, pe altele poţi să îl faci public. Trebuie să accesezi, să
controlezi şi să actualizezi regulat setările tale de intimitate. Nu
poţi să ai însă întotdeauna încredere că ceea e personal va rămâne
personal. La început, Snapchat a stabilit că utilizatorii puteau să
trimită conţinuturi la o listă controlată de destinatari - sau la un
singur destinatar - şi să stabilească o durată de timp după care
conţinutul să se şteargă. Totuşi, utilizatorii au găsit modalităţi de a
salva mesajele şi de a le trimite apoi altor prieteni şi, în curând, a
apărut un mecanism care să facă asta în locul lor.
Să discute cu oamenii pe care îi cunosc: în grupuri de discuţie online sau pe
site-uri de socializare care îţi permit să vorbeşti (textual) cu prietenii în timp real.
Să discute cu oameni pe care nu îi cunosc:
site-uri ca Omegle îţi permit să vorbeşti online anonim cu alt utilizator. Poţi accepta alegerea aleatorie a
site-ului sau poţi
să-ţi adaugi interesele, pentru ca
site-ul să găsească pe altcineva interesat de aceleaşi lucruri.
Să facă fotografii şi să le împărtăşească altora: asta se include
şi în alte elemente - să creeze ceva, să se conecteze -, dar uşurinţa
cu care oamenii conectaţi digital pot să facă fotografii şi să le
împărtăşească fac din distribuirea fotografiilor cea mai folosită
opţiune. Poţi să faci fotografii cu telefonul mobil sau cu tableta şi să
le împărtăşeşti cu prietenii / persoanele din lista de contacte direct
sau prin Facebook, Instagram, WhatsApp, Flickr, Dropbox şi multe altele.
Dacă le trimiţi unei singure persoane, înseamnă că doar ea poate să
vadă fotografia la început, deşi bineînţeles că o poate împărtăşi dacă
alege
s-o facă. În funcţie de setările de
intimitate pe care le alegi, când pui o fotografie de pe un dispozitiv
sau de pe o tabletă pe un site online, fotografia poate fi văzută doar
de oamenii pe care îi inviţi, de un public mai larg sau de toată lumea.
Să schimbe ceva: când se alătură conversaţiilor de pe
site-uri
deschise ca Twitter, oamenii îşi fac auzit glasul. O singură persoană
care obiectează, care cere o schimbare sau care subliniază ceea ce i se
pare o nedreptate nu face mare lucru. Dacă însă o fac mii de persoane,
pot să schimbe ceva. Petiţiile online duc la o schimbare, cum a fost
cererea ca Sir Nicholas Winton, care a salvat mai mulţi copii din
mâinile naziştilor, să fie onorat
printr-un
timbru al Poştei Regale. Campaniile virale, cum a fost Ice Bucket
Challenge (o campanie care îi invită pe cei ce acceptă provocarea să îşi
toarne în cap o găleată cu apă şi gheaţă şi să doneze fonduri pentru
lupta împotriva sclerozei laterale amiotrofice - n.t.), pot trezi
conştiinţa oamenilor şi pot aduna fonduri în scop caritabil.
Să întâlnească oameni: aplicaţii ca Tinder îţi permit să postezi detalii despre tine şi apoi să ceri să vezi detaliile altor utilizatori, de obicei
dintr-o anumită zonă, ca să vezi dacă nu sunt şi alţi oameni care ar putea
să-ţi
placă. Dacă selectezi unul şi el te selectează pe tine, aplicaţia vă
pune în legătură. Poţi vorbi prin aplicaţie sau poţi aranja o întâlnire -
dacă locuiţi aproape.
Să facă sex: să găsească şi să vadă pornografie sau să se
masturbeze; să utilizeze camere web sau telefoane mobile ca să se
filmeze pe ei înşişi sau pe alţi oameni în atitudini sau acte sexuale şi
să ceară să ia parte sau ca alţii să ia parte la activităţi sexuale.
Vezi mai sus - Blendr (relaţii normale) şi Grindr (relaţii homosexuale)
sunt mult mai orientate spre sex decât Tinder, unde întâlnirile pot fi
platonice; întâlnirile prin Blendr sau Grindr nu tind spre aşa ceva!
Să creeze o prezenţă online:
să-şi facă
un blog (ca un jurnal al vieţii de zi cu zi sau al lucrurilor pe care
vor să le spună) sau să facă acelaşi lucru prin postări video, numite
vlog, sau pe un canal sau un site cum ar fi YouTube (zona în care îţi
plasezi toate postările video). Să le facă publice, pentru ca oamenii să
îi poată vedea.
Să câştige de pe urma prezenţei online: dacă au suficienţi
adepţi, li se permite să taxeze pentru reclame sau sunt plătiţi ca să
menţioneze sau să se afişeze folosind produsele unei anumite firme.
Vloggerii de succes au ajuns să îşi lanseze propriile produse de
înfrumuseţare sau articole de îmbrăcăminte şi să publice cărţi. Sau, mai
mult decât atât, pot să îi taxeze pe utilizatorii care vor să îi vadă
şi le cer să presteze anumite activităţi sexuale alese de ei.
Poţi încerca şi tu!
Întreabă-te ce activităţi dintre cele enumerate mai sus faci tu! Şi ce activităţi fac odraslele tale? Fă o listă şi
compar-o cu lista copiilor tăi.
Ţi-ar plăcea să faci vreuna dintre aceste activităţi? Există aspecte ale folosirii tehnologiei digitale pe care nu
le-am acoperit?
Profită de ocazie şi discută cu familia ta, cere sfaturile şi îndrumarea membrilor ei.
Cere-le
să îţi vorbească despre toate utilizările despre care au auzit. E
întotdeauna mai bine să ceri ajutor decât să interoghezi. Dacă îi
întrebi care sunt gândurile şi ideile lor, vor coopera întotdeauna mai
bine decât în cazul în care te porţi asemenea unui poliţist!
2. Ce ne spun părinţii despre îngrijorările lor
Internetul e cu noi de un sfert de secol. În timpul acesta,
dispozitivele digitale au devenit infinit mai sofisticate şi,
bineînţeles, mai accesibile în toate felurile - mai ieftine, mai mici,
mai prietenoase pentru utilizatori. Unii dintre părinţii de azi se poate
să fi crescut cu tehnologia digitală în dezvoltarea ei, dar nu sunt
nici utilizatori înrăiţi, nici nu se simt cu totul în largul lor cu noua
tehnologie. Alţii o folosesc regulat, dar îşi amintesc o perioadă în
care totul era încă nou. Şi alţii o îmbrăţişează şi se simt comod cu
toate formele de dispozitive digitale. Totuşi faptul că foloseşti
dispozitivele digitale nu înseamnă că te simţi împăcat cu modul în care
se folosesc copiii tăi de lumea digitală.
Neîndoielnic că mulţi părinţi au temeri semnificative legate de modul în
care folosesc copiii lor internetul, reţelele de socializare şi
tehnologia digitală. Am comunicat cu o mulţime de oameni, am văzut
scrisori din rubrica lui Suzie şi de la organizaţia de sprijinire a
familiei, Family Lives, în consiliul de administraţie ai cărui membri
suntem amândoi şi care are peste un milion de contacte cu părinţii în
fiecare an. Din toate aceste surse, ştim că există anumite probleme care
par
să-i îngrijoreze pe cei mai mulţi dintre
oameni. Să vedem deci care sunt neliniştile pe care şi le exprimă cel
mai frecvent părinţii.
Accesul la pornografie şi violenţă
Ce accesează ei online? Auzi atât de multe poveşti îngrozitoare
despre pornografie şi alte teme îngrijorătoare. Mă înspăimântă de
moarte! (Sally, mama unui băiat de 12 ani şi a unei fete de 14 ani)
Cei mai mulţi dintre părinţi ştiu că pornografia este foarte disponibilă
şi accesibilă pe internet. Unii, bineînţeles, o urmăresc ei înşişi -
fără să vorbească întotdeauna sincer cu partenerul despre ceea ce
utilizează. Fie că o văd ei înşişi, fie că nu, îşi fac griji din pricina
copiilor care ar putea vedea materiale nepotrivite - fotografii
explicite, materiale video cu activitate sexuală.
Am simţit întotdeauna că era treaba noastră să le vorbim copiilor despre sex, deşi m-am
simţit uşurată atunci când am văzut că şcolile joacă un rol mai activ
decât în zilele copilăriei mele - profesorul meu de educaţie sexuală era
un incompetent. Dar trebuie să recunosc că am amânat până am simţit că
eram pregătit şi acum oamenii îmi spun că "închid uşa grajdului după ce a
scăpat calul" -
la vârsta lui a auzit probabil deja mult prea
multe. A spus că nu e interesat de fete, e pasionat de fotbal, dar nu
sunt atât de sigur că asta mă linişteşte chiar atât de mult pe cât mi-aş dori. (Tom, tatăl unui băiat de 11 ani)
Desigur, părinţii care
şi-au exprimat această îngrijorare erau conştienţi că, dacă odraslele lor ar fi accesat
site-uri pornografice, ei ar fi fost ultimii care ar fi aflat.
Violenţa a fost o altă preocupare - părinţii simt că unele programe de
televiziune merg prea departe chiar şi înainte de cumpăna orei 21:00 şi,
în afară de asta, nu pot supraveghea nici materialele pe care le văd
copiii după această oră. Violenţa jocurilor a fost, de asemenea,
menţionată; deşi unii părinţi se joacă şi ei şi unii se joacă împreună
cu copiii lor, un număr semnificativ dintre ei au recunoscut că sunt mai
degrabă zăpăciţi de mediul jocurilor digitale şi că ei nu
le-au accesat.
Mulţi
s-au întrebat cum găsesc tinerii
pornografia. Chiar şi părinţii care accesează sau folosesc pornografia
se gândesc că poate copiii aud de ea de la prieteni sau cunoştinţe ori
în timp ce navighează pe internet. Dar se întreabă cum de ei o caută şi
cum ar putea preveni aşa ceva?
Cunoştinţele tehnice necesare exercitării controlului
Am aflat recent că imediat ce blochez calculatorul folosind programe
de control destinate părinţilor el le demontează - ştie mult mai multe
despre ele decât mine. (Scrisoare adresată lui Suzie de tatăl unui băiat de 13 ani)
În general, părinţii ştiu că poţi să instalezi programe de blocare pe
calculator sau să îi ceri furnizorului de internet să îţi instaleze un
asemenea serviciu. Dar celor mai mulţi dintre ei li se pare prea dificil
sau chiar inutil, fiindcă e mai uşor pentru tineri să le îndepărteze
decât pentru părinţi să le instaleze. Iar blocajele instalate la sursă
de furnizori afectează şi lucrurile pe care ar putea să dorească să le
vadă adulţii. Mulţi părinţi sunt neliniştiţi
gândindu-se ce blocaje să folosească, dacă să le folosească şi cum să le folosească.
Unul dintre neajunsurile folosirii unui program de blocare, în afara
unui sentiment de falsă siguranţă, este şi faptul că blochează
site-uri care au conţinut explicit, dar din motive legitime. Acestea pot fi
site-uri pe care le foloseşte un tânăr pentru cercetările de la şcoală sau
site-uri pe care
le-ar
putea căuta cineva preocupat de sex şi sexualitate, care vrea
răspunsuri perfect rezonabile, pe care şcoala sau familia nu i le oferă
sau despre care îi este ruşine să întrebe.
Facturi mai mari
O prietenă mi-a spus că facturile ei au
devenit enorme din pricina copiilor şi că ea nu este în stare să pună
capăt acestei situaţii. Asta mă îngrozeşte pur şi simplu! (Tamsin, mama unui băiat de 7 ani şi a unei fete de 12 ani)
Costurile nedorite sunt şi ele o preocupare. Înainte de a li se întâmpla
aşa ceva, mulţi părinţi nu au ştiut că pot fi obligaţi să plătească
facturi uriaşe, adunate de copii pe noile tablete. Acum părinţii ştiu şi
se îngrijorează, dar adesea habar nu au cum să pună capăt acestei
situaţii. Unele jocuri şi programe de pe tablete şi telefoane mobile sau
chiar laptopuri oferă regulat îmbunătăţiri şi adaosuri care pot fi
cumpărate cu un singur click,
trecându-se
automat în contul persoanei care a cumpărat dispozitivul, adesea cu
puţine întârzieri sau avertizări, în afară de cazul în care
l-au
configurat altfel. Majoritatea vânzătorilor se oferă acum să blocheze
accesul sau să configureze dispozitivul în aşa fel încât să trebuiască
să tastezi o parolă de fiecare dată, dar părinţii se îngrijorează,
considerând că nu este o protecţie suficientă.
Descărcarea viruşilor
Aveam întruna probleme cu calculatorul şi un prieten venea şi îl
făcea să meargă din nou, găsind tot felul de viruşi şi altele. Noi chiar
nu deschideam e-mailurile de la persoane necunoscute, aşa că nu înţelegeam de unde veneau. Nu am aflat până nu l-am dus la magazin şi ne-au întrebat dacă aveam copii - da - dacă aduceau acasă DVD-uri de la prieteni - da - şi dacă aveam o protecţie antivirus care să ne alerteze în privinţa website-urilor
care pot fi dăunătoare, şi dacă da, ţineam cont de ea? Ei bine, ţineam
cont, dar nu eram siguri că şi copiii noştri făceau la fel. Şi, cu
siguranţă, de aici veneau toate problemele. (Sally, mama unui băiat de 12 ani şi a unei fete de 14 ani)
Mulţi părinţi
s-au îngrijorat din pricina aceasta şi au avut probleme cu viruşii care
le-au avariat adesea calculatoarele. Cei mai mulţi dintre ei sunt atenţi şi îi învaţă şi pe copii să fie atenţi în privinţa
link-urilor din
e-mailuri. Totuşi, există o oarecare confuzie în privinţa infiltrării viruşilor în computere şi cum se poate preveni aceasta.
Vârsta la care copiii încep să aibă nevoie de protecţie
Îmi fac griji, dar ai mei au 7 şi 9 ani, deci mă gândesc că mai trebuie să treacă nişte ani până să fac ceva. (Geoff, tatăl a doi băieţi)
Mulţi părinţi se îngrijorează, dar simt că mai au ceva timp la dispoziţie înainte de a fi nevoiţi să ia măsuri prin care
să-şi
protejeze copiii de ceea ce aceştia ar putea găsi pe internet. Adesea,
se presupune că adolescenţii sunt cei care ar putea căuta sau cărora li
s-ar putea oferi pornografie şi că niciun copil mic nu va juca jocuri şi nu va vedea filme care prezintă scene de sex sau violenţă.
Vârsta copilului sau a copiilor tăi poate influenţa cât de sigur sau de
ameninţat te simţi referitor la modul în care ei utilizează internetul.
Fie că sunt prea mici, şi atunci se poate să simţi - în mod eronat - că
nu prezintă încă niciun risc. Fie copiii sunt mai mari, şi atunci există
posibilitatea să ai impresia - din nou, în mod eronat - că au ieşit de
sub controlul tău şi că nu mai poţi face nimic. Oricare ar fi vârsta
copiilor tăi, trebuie să te gândeşti la o abordare familială strategică a
lumii digitale.
Selfie-urile şi sexting-ul
Sunt sigură că noi nu am fost niciodată atât de orgolioşi - sau am
fost? Cred că diferenţa constă în faptul că, în tinereţea noastră, o
fotografie însemna cumpărarea şi procesarea unui film şi cheltuielile
aferente. Ei o fac cu un singur clic pe telefon. Dar nu poate fi ceva
sănătos! (Wendy, mama unor fete de 14 şi 16 ani)
Majoritatea părinţilor ştiu despre
selfie-uri - pasiunea aproape asiduă pe care par
s-o fi dobândit atâţia tineri (şi adulţi!) de
a-şi
înregistra viaţa prin fotografii făcute cu telefonul mobil. O
îngrijorare a părinţilor e aceea că asta pare să alimenteze anxietatea
şi confuzia. Tinerii postează rezultatele pe reţelele de socializare şi
apoi sunt disperaţi dacă fotografiile nu sunt apreciate sau aprobate de
perechile lor, iar dacă sunt acceptate, sunt cuprinşi de deznădejde,
fiindcă asta înseamnă că vor trebui să menţină standardul. Posturile
adoptate sunt adesea considerate nepotrivite de către părinţi, fiindcă -
spune Wendy - "toate par să adopte mutra asta îngrozitoare de star de
cinema, cu buzele ţuguiate şi privind pieziş prin ochelari, cu tot părul
căzându-le peste faţă".
Celălalt aspect care îi îngrijorează pe unii părinţi e posibilitatea ca fiicele lor să fie implicate în
sexting.
Asta înseamnă că fetelor li se solicită fotografii cât se poate de
sugestive din punct de vedere sexual - îmbrăcate sumar, dezbrăcate până
la brâu sau goale
de-a binelea. Părinţii au
auzit că mulţi băieţi cer asemenea fotografii ca etapă preliminară
înainte de a invita fetele la o întâlnire -
arată-te
şi apoi eu o să te invit în oraş (dacă treci de control). Aceasta poate
însemna că şi băieţii trimit fotografii ale lor în ipostaze menite să
le arate muşchii braţelor, abdomenului sau pieptului sau chiar organele
genitale.
Într-o conversaţie privată, Beth, o fată de 15 ani,
le-a spus mamei sale şi lui Suzie că băieţii de la şcoală le cer regulat, ei şi prietenelor ei, să le trimită
"selfie-uri"
topless. Ea refuză şi le critică aspru pe cele care fac asta. Spune că
băieţii îşi respectă rareori promisiunea de a păstra fotografia "doar
pentru ochii lor" şi că majoritatea fotografiilor ajung să circule în
toată şcoala sau chiar sunt postate pe internet. De asemenea, a spus că
presiunea de a se alătura grupului şi de a fi ca toate celelalte vine
din partea altor fete, nu din cea a băieţilor, care îi respectă
opoziţia. Dar a mai spus că din cauza asta a pierdut prietene şi a
primit mesaje şi postări online neplăcute.
Imaginea asupra propriului corp
Părinţii sunt adesea disperaţi din cauza a ceea ce pare a fi o obsesie
larg răspândită printre tineri, şi anume aceea de a avea "un corp
corect". De fapt, sunt înspăimântaţi de standardele nerealiste - fete
care trebuie să aibă sâni mari şi talii foarte subţiri sau chiar
adolescenţi care aspiră să aibă muşchi care presupun câteva ore
petrecute în fiecare zi la o sală de fitness şi / sau consumul de
steroizi. Părinţii ajung să se lupte cu tinerii care evită mâncarea
sănătoasă, dar ronţăie produse de tip
fast-food
fiindcă li se pare mai uşor să creadă că sunt "la dietă" în felul
acesta. Copii de 8 sau 9 ani şi chiar mai mici pot începe să refuze
anumite mâncăruri, să se preocupe de dieta şi imaginea lor şi să fie
stresaţi sau chiar deprimaţi din acest motiv. Nu e o simplă problemă de
greutate - copiii şi tinerii pot începe să îşi exprime temerea că nu
"arată bine". Lipsa încrederii în sine şi a respectului de sine le poate
afecta astfel educaţia, prieteniile şi relaţiile de familie.
Hărţuirea virtuală
Una dintre grijile exprimate destul de frecvent este cea legată de
hărţuirea virtuală, prin care tinerii sunt hărţuiţi, online sau prin
SMS-uri şi mesaje, de către oameni pe care îi cunosc sau de către străini.
Într-un studiu online realizat de organizaţia Family Lives,
s-a
aflat că 43% dintre tinerii între 11 şi 16 ani au fost hărţuiţi pe
reţelele sociale cum sunt Facebook, Twitter, Bebo şi Myspace.
(Popularitatea ultimelor două
s-a prăbuşit cu totul.)
Site-ul
Ask.fm a stârnit o deosebită îngrijorare după ce a fost legat de câteva
sinucideri ale adolescenţilor. Ask.fm are în jur de 180 de milioane de
utilizatori lunar, dintre care 40% sunt sub 18 ani, şi le permite să
facă postări anonime. Totuşi, deşi hărţuirea virtuală rămâne o
preocupare majoră pentru părinţi, aceştia tind să se concentreze asupra
hărţuirilor din lumea reală şi sunt mai puţin conştienţi de ceea ce se
întâmplă în lumea virtuală. Asta poate fi din cauză că, aşa cum spun
tinerii, e mai uşor să te ascunzi şi să scapi de hărţuirea virtuală
decât de cea din lumea reală.
Comunicarea şi coeziunea familiei
Nu îmi văd niciodată fiul adolescent. Mă lupt să comunic cu fiecare
dintre copiii mei. Toţi trei au televizoare şi laptopuri în camerele lor
şi par să petreacă tot timpul acolo. Rareori mâncăm împreună, ca o
familie. Păstrez mereu frigiderul şi congelatorul plin de mâncare şi
fiecare mănâncă atunci când vrea, fiindcă nu reuşesc să-i adun la masă pe toţi şi nu se pun niciodată de acord cu ceea ce vor - şi dacă nu e ceva ce le place, nu mănâncă. (Sara, mama a doi băieţi de 17, respectiv 11 ani, şi a unei fete de 14 ani)
Una dintre marile probleme care îi îngrijorează pe mulţi părinţi este
faptul că reţelele de socializare şi internetul au preluat controlul
vieţii lor de familie. Spun că folosirea constantă a reţelelor de
socializare a distrus timpul petrecut în familie. Pare că vă amintiţi o
epocă de aur mitică atunci când vorbiţi despre zilele în care "ne găseam
singuri moduri de a ne distra,
adunându-ne
seara ca să jucăm jocuri, să vorbim şi să cântăm, fiindcă nu prea aveam
altceva de făcut". Dar nu e atât de nerealist să îţi reaminteşti un timp
în care era ceva obişnuit să iei cina cu toată familia şi apoi, tot cu
întreaga familie, să vă adunaţi
într-o cameră
şi să vă uitaţi la televizor. Cu discuţiile de rigoare şi, uneori, cu
dispute amarnice asupra a ce veţi urmări. Din acest motiv, apariţia
televizoarelor mai ieftine şi a altor dispozitive care le permit
oamenilor să meargă în camere separate dacă nu se pun de acord părea la
vremea aceea o binecuvântare. Acum familiile văd şi reversul medaliei -
faptul că petrec din ce în ce mai puţin timp împreună, iar lipsa
certurilor e compensată de o lipsă de conexiune şi de coeziune.
Neatenţia
Avem certuri în care eu îi vorbesc, iar ea stă cu capul în telefon.
Am vorbit o grămadă despre lipsa de politeţe şi de respect de care dă
dovadă când face asta în faţa altora. Şi tot se mai întâmplă uneori.
Simt că asta se întâmplă cu majoritatea copiilor de vârsta ei sau din
preajma noastră. (Ben, tatăl unui băiat de 13 ani şi al unei fete de 16 ani)
Mulţi părinţi se îngrijorează
văzându-şi
copiii care par să se deconecteze pur şi simplu o mare parte din timp -
atenţia le este îndreptată asupra dispozitivului lor, nu asupra
lucrurilor care se întâmplă în cameră, mai ales atunci când ar trebui să
petreacă "timp cu familia". Carla, care are trei fiice de 12, 14 şi 16
ani, a spus:
"M-am săturat până peste cap să
vorbesc cu fiicele mele la masa de seară, în timp ce ele tastează
ostentativ pe masă sau pe sub masă.
Le-am spus că le voi confisca telefoanele dacă nu se opresc. Fiica mea cea mai mare
mi-a spus cu toată seriozitatea că preferă să moară decât
să-mi dea telefonul ei".
Părinţii spun că sunt neliniştiţi din pricina asta şi, mai mult, că se
simt neajutoraţi - că simt că nu au cum să se oprească şi
să-i pună capăt.
Dar copiii nu rup legăturile numai cu membrii familiei lor. Carla a
spus: "Am observat că şi atunci când ies în oraş împreună, copiii le
scriu mesaje celor care nu sunt acolo. Uneori vezi un grup în care
niciunul nu vorbeşte de fapt cu cei din jur,
ignorându-i pe cei prezenţi şi tastând sau trimiţând mesaje sau făcând orice altceva. Oare au învăţat să socializeze cu oamenii reali?"
Viaţa, dar nu aşa cum o cunoaştem noi...
Îngrijorarea mea este că timpul petrecut pe reţelele sociale nu este
timp petrecut cu activităţi din viaţa reală. Noi obişnuiam să ieşim cu
toată familia, să mergem cu bicicletele sau să ne plimbăm împreună. Şi
când eram acasă găteam împreună - făceam prăjituri şi alte lucruri.
Toate astea s-au dus pe apa sâmbetei. Nu mai au nicio activitate în aer liber, şi odinioară le plăcea atât de mult să iasă! (Carla, care are trei fete, în vârstă de 12, 14 şi 16 ani)
Părinţii spun că sunt trişti fiindcă nu mai împărtăşesc anumite
activităţi cu copiii lor. Dar sunt şi foarte deranjaţi din pricină că
aceştia nu mai vor să facă sport sau orice alte activităţi în aer liber,
pe cont propriu sau împreună cu prietenii. Sunt îngrijoraţi din pricina
problemelor de sănătate cauzate de timpul îndelungat petrecut în faţa
dispozitivelor - nu fac sport, nu respiră aer curat, consumă tot mai
multe gustări nesănătoase şi mâncare de tip
fast-food. "Tot ce pare să vrea atunci când stă cu orele la dispozitivul acela sunt biscuiţii şi
Coca-cola", spune Timna, care are o fiică de 15 ani.
Asta le ia ocupă prea mult timp
Am ştiut întotdeauna ce fac copiii mei online şi ceea ce fac sau
privesc nu mă îngrijorează cu adevărat. În majoritatea timpului stau pe
Facebook, vorbesc cu prietenii şi învaţă. Sunt de acord cu asta, dar nu
şi cu timpul pe care îl petrec astfel. E mult, mult prea mult. (Gina, mama unei fete de 12 ani şi a unui băiat de 17)
Părinţii spun că sunt îngrijoraţi din pricina timpului îndelungat pe
care îl petrec copiii la dispozitivele lor, dar admit şi că sunt
încurcaţi atunci când se gândesc cum
să-l scurteze sau
să-l
monitorizeze. Saul, tatăl a doi băieţi, de 8 şi 12 ani, şi al unei
fiice de 15 ani, spune: "Cât de mult timp e prea mult? Şi chiar putem
înţelege noi, la 40 de ani, lumea lor în sensul acesta? Când îi întreb
îmi spun că toţi prietenii lor stau mult mai mult decât ei. Greu de
crezut, dar pare adevărat!" Dar părinţii sunt adesea disperaţi şi din
cauză că acesta li se pare un timp pierdut, care ar putea fi petrecut
făcând activităţi mai valoroase în lumea reală.
Trasarea unei limite
E greu să găseşti limita dintre încredere şi supraveghere - eu am
controlat contul de Facebook al fiicei mele mai mari, în vârstă de 14
ani, şi am descoperit că se prezenta ca având 17 ani. (Wendy, mamă a două fete, de 14 şi 16 ani)
Părinţii se întreabă adesea când trebuie să intervină, când să stea în
umbră, când să fie bănuitori şi când să aibă încredere. Unii simt că au
făcut bine şi descoperă că odraslele lor au trecut peste limita impusă
fără ştirea lor,
făcându-i să se simtă
trădaţi. Alţii simt că au fost prea grijulii, deteriorând încrederea
copiilor şi făcând problema şi mai dificil de abordat.
Consecvenţa parentală
Ştiu că oscilez nebuneşte, de la o săptămână la alta, între ce permit
şi ce interzic. Aud despre câte un lucru îngrozitor şi atunci le
interzic orice utilizare, zile la rând, apoi îi las din nou să facă ce
vor. Ştiu că nu e ideal. (Ben, tatăl unui băiat de 13 ani şi al unei fete de 16 ani)
Părinţii se tem de rezultatul acestei combinaţii periculoase: izolare şi
atitudine defensivă din partea copiilor asociate cu ignoranţa, confuzia
sau lipsa de interes din partea părinţilor. E ceva obişnuit ca
părintele să treacă de la o prea mare severitate la o mare lipsă de
implicare, realizând că niciuna dintre aceste abordări nu tratează
eficient situaţia şi că această inconsecvenţă este distructivă.
Modul în care gestionezi interacţiunile digitale ale copiilor tăi poate
fi o piatră de încercare a abilităţilor tale de părinte. Copiii au
nevoie de comunicare, limite, reguli ferme, dar corecte. Dacă simţi că
nu aplici acest lucru la interacţiunile lor digitale, îţi vom oferi
îndrumare şi câteva strategii care te pot ajuta.
Educaţie, educaţie, educaţie
Chiar îmi fac griji din pricina modului în care "conversaţia prin
mesaje" tâmpeşte - ce impact poate avea asupra capacităţii lor de a
scrie corect şi de a se exprima clar la şcoală, la universitate şi, mai
târziu, la serviciu? Şi văzând modul în care zboară de la un lucru la
altul, mă întreb dacă vor învăţa vreodată să se apuce serios de ceva
temeinic. (Sara, mama a doi băieţi, de 17 şi 11 ani, şi a unei fete de 14 ani)
În ciuda faptului că dispozitivele digitale sunt acum integrate în
programa multor şcoli, o temă comună pentru mulţi părinţi este faptul că
simt că folosirea acestor dispozitive, în special prin mesaje, postări
şi
SMS-uri, nu îi ajută cu nimic. Mesajele
scurte şi lapidare, în special pe platformele care limitează
utilizatorii la 140 de caractere, cum face
Twitter-ul,
îi încurajează pe tineri să ignore scrierea corectă, gramatica,
formulele tradiţionale de adresare, iar părinţilor li se pare alarmant,
fiindcă îşi imaginează că nu vor fi în stare să se adapteze atunci când
va fi nevoie de formulări mai "corecte", la şcoală, la examene sau la
locul de muncă.
Faptul că acordă mai multă atenţie prietenilor decât ţie
Părinţii tinerilor, în special cei ai adolescenţilor,
s-au
simţit întotdeauna în competiţie cu prietenii copiilor lor. Sunt mai
atenţi la ceea ce gândesc, cred sau spun prietenii lor decât la tine?
Eşti preţuit şi ascultat la fel de mult ca prietenii lor? E greu să
crezi asta când tinerii vin acasă cu mintea atât de plină de ceea ce
s-a
spus, gândit sau făcut la şcoală sau de ceea ce au împărtăşit cu
prietenii lor. Sentimentul e mult mai acut atunci când aceşti prieteni
par să aibă acces în casa ta, în dormitorul copiilor tăi şi, cu
siguranţă, la atenţia lor, 24 de ore, 7 zile pe săptămână.
Faptul că nu ştii ce pun copiii la cale
Petrec o mulţime de timp pe telefoane, chiar şi atunci când se află
în compania fizică a prietenilor lor. Chiar mă întreb ce naiba pun la
cale şi, de fiecare dată când încerc să aflu, mă încurc. (Paul, tatăl a doi băieţi, de 9 şi 13 ani, şi a unei fete de 15 ani)
Părinţii se tem că nu înţeleg lumea în care trăiesc copiii lor -
aplicaţiile pe care le folosesc sau felul în care interacţionează unul
cu celălalt prin intermediul reţelelor sociale. Părinţii
s-au simţit dintotdeauna oarecum excluşi din anumite aspecte ale vieţii copiilor lor. Copii încurajează acest sentiment
folosindu-se
de argou - un limbaj privat care evoluează şi se schimbă constant,
astfel că doar utilizatorii lui pot să ţină pasul şi să se înţeleagă
unul pe altul. Reţelele de socializare şi tehnologia digitală par să
aibă un avantaj similar - sunt folositoare şi au avantajul adiţional de a
arăta cine e conectat şi cine nu.
Faptul că nu-i înţelegi şi pierzi astfel controlul
Mă enervează cu adevărat faptul că nu ştiu ce fac copiii mei cu
telefoanele. Cele două fiice ale mele par să petreacă atâta timp
chicotind şi comparând chestii de pe telefoanele lor, iar fiul meu stă
şi le priveşte, rece şi superior. Nu pot să le fac să respecte nicio
regulă sau limită, fiindcă nu ştiu ce fac, pur şi simplu! (Hannah, mamă a unei fiice biologice de 15 ani, a unui băiat de 17 ani şi a unei fiice vitrege)
Părinţii au văzut dintotdeauna că e dificil să renunţe, să recunoască şi
să accepte că odraslele lor încep să stea pe propriile picioare. O
nelinişte răspândită referitoare la tehnologia digitală e faptul că
aceasta ne zăpăceşte, iar modul în care o folosesc tinerii pare să ne
depăşească, astfel că ne simţim supăraţi şi iritaţi de pierderea
controlului pe care o implică ea. Chiar şi părinţii mai tineri, care o
folosesc regulat, pot să se simtă cu un pas sau doi în urma copiilor
lor.
Propriile tale interacţiuni digitale şi modul în care contribuie ele la această problemă
Bun, scriu asta şi, în timp ce o fac, îmi dau seama că e o problemă.
Dar adevărul este că primul lucru pe care îl facem, eu şi soţul meu,
când ajungem acasă, este să ne controlăm poşta electronică, mesageria şi
reţelele sociale. Eu o fac pe telefon, în timp ce intru în casă, iar
soţul meu o face pe drum de la gară. Copiii noştri încep să facă asta în
autobuz şi continuă cu acelaşi lucru toată seara. La fel facem şi noi -
eu pe tabletă în bucătărie, în timp ce pregătesc cina, iar el pe
telefon, în sufragerie. (Sara, mamă a doi băieţi, de 17 şi 11 ani, şi a unei fete de 14 ani)
Mulţi părinţi îşi fac griji din pricina exemplului pe care îl dau
copiilor prin utilizarea tehnologiei digitale. Unii părinţi îşi
controlează
e-mailurile de la serviciu şi pe
cele personale pe dispozitivele de acasă, alţii folosesc telefoanele
mobile. Unii folosesc Facebook şi Twitter, alţii le folosesc pe acestea
şi, în plus, alte reţele de socializare. Fie că eşti
nou-venit sau un utilizator mai vechi, că le foloseşti în mod regulat sau mai puţin regulat, poţi să te îngrijorezi
gândindu-te
că purtarea ta transmite un mesaj puternic despre ceea ce este sau nu
este acceptabil. Părinţii ne spun că simt nevoia de a impune reguli
referitoare la folosirea tehnologiei digitale în casele lor, dar nu ştiu
sigur ce să spună, când să spună sau cum să le încurajeze.
***
"Cărţi deschise pentru minţi deschise",
a X-a ediţie a campaniei naţionale "Te aşteptăm în librărie!" - 2018
De-a lungul celor zece ediţii derulate până în prezent, campania
Te aşteptăm în librărie
a pornit de la ideea repoziţionării acestui centru cultural (librăria)
ca un element activ în viaţa omului contemporan, încercând să
evidenţieze rolul librarului ca formator de opinie şi mediator cultural
între editură şi cititor.
În perioada
1 august - 1 noiembrie 2018, Editura Herald împreună
cu librăriile partenere, îţi oferă şansa să redescoperi importanţa
lecturii şi modul în care cărţile îţi pot influenţa evoluţia prin
intermediul ideilor, conceptelor şi teoriilor transmise de către cele
mai importante personalităţi ale istoriei, tradiţiilor şi culturii
universale.
"
Cărţi deschise pentru minţi deschise" este invitaţia noastră
pentru a considera lectura ca un instrument de învăţare, o sursă
inepuizabilă de idei, inspiraţie şi înţelepciune. Pentru că suntem
împreună în căutarea celor mai relevante răspunsuri la întrebările
fundamentale, am adus pe rafturile librăriilor o colecţie de
30 de lucrări inovatoare, care pot deschide în mintea ta noi perspective ale gândirii.
Descoperă acum doar în librării,
reducerea de 20% aplicată la titluri precum
Spovedanie (Autobiografia) de Lev Tolstoi,
Religie şi ştiinţă de Bertrand Russell,
Marea Trezire de Bodhidharma,
Totem şi tabu de Sigmund Freud,
Eliberarea de cunoscut de Jiddu Krishnamurti,
Paşi pe Cale de Inayat Khan,
Cartea celor cinci cercuri (Go Rin no Shō) de Miyamoto Musashi,
Duh şi Contemplaţie de Alan Watts.
Fie că eşti în căutarea celor mai importante răspunsuri în paginile
cărţilor noastre, fie vrei să petreci o oră de linişte departe de
cotidian, nu uita că în librărie poţi găsi surse sigure şi valoroase de
cunoaştere care te pun în acord cu tine însuţi şi te ajută să înţelegi
mai bine lumea din jurul tău.
Te aşteptăm în librărie!
Contact: Sorin Lucaci, PR & Events Coordinator, 0720.063.626, sorin.lucaci@edituraherald.ro
Parteneri: Herbagen, VivaNatura, Deja Vu Natural, Itsy Bitsy,
Realitatea Tv, Gold FM, Radio România Cultural, Bucureşti FM, TANĂNANA,
Radio 7, Radio România Cluj, Radio România Timişoara, Radio România
Târgu Mureş, Radio Iaşi, Radio Braşov, TVR Timişoara, Mix TV Braşov,
Radio Braşov, Antena 1 Piteşti, Radio 3Net "Florian Pittiş", România
Liberă, AdPlayers.ro, Bio Life & Style Expo, 4arte, Agenţia de
carte, Bookaholic, Bookuria, Bookblog, Bookhub, Booknation, Drumul spre
centru, Filme-Cărţi, Literatura pe tocuri,
Fundaţia Calea Victoriei, IQool, LiterNet, Poveşti de călătorie, PRwave,
Rabbit Media, Gratuitor, Raftul cu idei, România Pozitivă, Serial
Readers, Sfatul părinţilor, GOKID!, SuntPitic, Trăieşte conştient,
Gazeta de ştiri, ZMEU Bucureşti, Andreea Ignat, Belva.ro, Aventuri în
Parenthood, Diana Vijulie, Cărti, Cafea şi Tutun, Cinemagia, Shape, Edu-News.
