200 de titluri din colectia TOP 10+ la pretul special de 12 lei

Daca nu vizualizati corect acest email, click aici!

Acest newsletter saptaminal va este trimis deoarece v-ati abonat pe site-ul Editurii Polirom.

Chipuri de lumină la Mănăstirea Văratec

Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu-Buşulenga) în dialog cu Fabian Anton
Chipuri de lumină la Mănăstirea Văratec
Editura Vremea, 2018



*****
Prezentare

O minunată epopee a personalităţilor marcante din cultura română a ultimilor o sută de ani se împleteşte cu istoria vieţii monahale de la Mănăstirea Văratec, într-o carte de dialoguri între Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu-Buşulenga) şi Fabian Anton.

Zoe Dumitrescu-Buşulenga - un nume cu rezonanţă în viaţa culturală a României. Fabian Anton a stat de vorbă cu Zoe Dumitrescu-Buşulenga, pe vremea când aceasta era deja retrasă din lume, la Mănăstirea Văratec, sub numele de Maica Benedicta. Iar dialogurile sunt extrem de sugestive pentru cei dornici să pătrundă în universul literar românesc.

Convorbirile dintre Maica Benedicta şi Fabian Anton au avut loc în perioada anilor 1999-2004, însă ideea acestui proiect datează de peste 40 de ani, când Zoe Dumitrescu-Buşulenga abia avea gândul de a se muta la mănăstire. Nu orice mănăstire, ci Văratec, un adevărat leagăn al culturii române. Pe aici şi-au oprit pasul cei mai de seamă oameni ai României, de la scriitori şi poeţi până la pictori şi membri ai Casei Regale a României. Întâmplările evocate în acest volum îi au în centru pe Mihail Sadoveanu, Regina Maria a României, Gala Galaction, Veronica Micle, George Topârceanu, Vasile Alecsandri, Dinu Pillat, Nicolae Steinhardt, Ion Creangă şi mulţi alţii. Sunt evocate şi mari figuri ale vieţii monahale, mari duhovnici şi maici de o spiritualitate desăvârşită, dar şi doctorii, pictorii, poeţii şi oamenii de seamă ai României ce s-au oprit pentru o clipă sau mai mult la Mînăstirea Văratec.

Chipuri de lumină la Mănăstirea Văratec are un format clasic, este tipărită pe hârtie de calitate, iar textul savuros, redat în dialoguri antrenante, este însoţit de câteva pagini ilustrate cu mari români aflaţi în trecere pe la Văratec.

Maica Benedicta şi-a dorit ca prin acest volum să redea Mănăstirii Văratec locul de cinste între cele mai importante locuri de pelerinaj din România, exprimându-şi speranţa că astfel "vom lăsa drept moştenire celor ce vor veni o carte «ca o mătase veche, care a fost rochia unei fete de pe vremea valsului»".

Fragment

Fabian Anton: Doamnă Buşulenga, pentru început v-aş ruga să povestim celor ce ne vor citi cum a luat fiinţă acest volum. Ieri am colindat împreună, timp de aproape o oră, cimitirul Văratecului...
Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu-Buşulenga): Într-adevăr. Am considerat că este timpul să facem asta.

F.A.: De ce? Pentru ce motiv ne spuneaţi aseară că "fiecare pelerin ar trebui să treacă, măcar o dată, prin cimitirul Văratecului"?
M.B.: Absolut. Fiindcă cimitirul Văratecului este realmente fabulos, cine vine pentru prima dată aici se poate lămuri ce a însemnat această mănăstire doar având câteva clipe de reculegere la mormintele maicilor, ale duhovnicilor şi ale personalităţilor ce şi-au găsit odihna veşnică aici. Fiindcă vorbim despre o necropolă extrem de importantă, o necropolă a maicilor, ierarhilor şi marilor duhovnici de altădată.

F.A.: De aici a şi pornit proiectul nostru...
M.B.: Da. Mi-am spus nu de acum, ci de prin 1975, de când m-am decis să ne stabilim aici, că va veni odată timpul să las în urma mea şi o carte despre marile personalităţi ale Văratecului, despre duhovnicii, maicile, doctorii, pictorii, poeţii oamenii de seamă ai României ce şi-au oprit o clipă pasul la această mănăstire...

F.A.: Aveţi, bănuiesc, pregătite deja câteva nume despre care aţi dori să vorbim...
M.B.: Sigur că da. Sunt mulţi, foarte mulţi, dar m-am gândit să încercăm ca pe măcar o mică parte din ei să-i aducem între paginile unui volum. De vom reuşi, vorba lui Ibrăileanu, vom lăsa drept moştenire celor ce vor veni o carte "ca o mătase veche, care a fost rochia unei fete de pe vremea valsului"...

F.A.: Frumos spus. Cu cine v-aţi gândit să începem aceste convorbiri?
M.B.: Aş propune, pe cât vom putea, să parcurgem cronologic uliţa aceasta a pelerinilor de seamă ai Văratecului. Şi să începem, zic, cu "acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice"... Ştii la cine mă refer?

F.A.: Să-l lăsăm pe Eminescu să ne spună:

"Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice,
Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice,
Ce cu basmul povesteşte - veselul Alecsandri,
Ce-nşirând mărgăritare pe a stelei blondă rază,
Acum seculii străbate, o minune luminoasă
Acum râde printre lacrimi când o cântă pe Dridri."

M.B.: Să începem deci cu Alecsandri...

F.A.: Nu ştiam că Alecsandri a ajuns la Văratec.
M.B.: Crede-mă că nu au habar de asta majoritatea maicilor de aici, aşa că de ce am fi datori noi să ştim mai multe... Însă, într-adevăr, "regele poeziei", "veselul" Alecsandri a poposit şi el la Văratec. Şi nu oricum, ci într-o companie dintre cele mai alese.

F.A.: Povestiţi-ne, vă rog, ce ştiţi despre acest pelerinaj...
M.B.: În urmă cu vreo 40 de ani, era, cred, prin 1960, bunul meu prieten, istoricul literar Augustin Z.N. Pop, pe atunci cercetător principal la Biblioteca Academiei Române, mi-a şoptit că în arhiva Alecsandri există o referire la pelerinajul poetului făcut cândva la Văratec. Ştia că mă interesează acest subiect, deşi pe vremea aceea nu veneam foarte des aici.

F.A.: Aşadar, de la Z.N. Pop aţi aflat de existenţa unor mărturii despre pelerinajul lui Alecsandri. Erau consemnate într-un volum?
M.B.: Nu. Era un manuscris. Pe atunci doar un simplu manuscris. Abia apoi a fost publicat şi în volume. Dar Z.N. Pop mi-a spus despre existenţa acestui manuscris redactat într-o impecabilă limbă franceză şi păstrat în secţia de manuscrise a Bibliotecii Academiei. Şi atunci am decis că trebuie să-l cercetez.

F.A.: În manuscrisul ăsta se spune şi când anume a ajuns Alecsandri la mănăstirea Văratec?
M.B.: A ajuns prin mai 1846, pe când marele poet nici nu împlinise 25 de ani.

F.A.: Spune şi cu ce ocazie?
M.B.: Se bănuieşte că a pornit în acest pelerinaj pentru a lăsa impresia tuturor, şi mai ales tatălui său, că nu-i păsa deloc de apropiata călătorie a Elenei Negri. Deşi, după cum o dovedesc câteva note din carnetul manuscrisului francez, făcute pe ultima filă, unde există două variante de itinerarii, ambele anulate, cel de-al doilea coincizând cu itinerariul parcurs de Elena Negri înainte de a se întâlni cu Alecsandri, la Triest, marele poet nu-i rămăsese deloc indiferent.

F.A.: Spuneaţi că a sosit la Văratec "într-o companie din cele mai alese". Daţi-ne mai multe detalii vă rugăm.
M.B.: Ne dă chiar el aceste informaţii. După notarea itinerariilor despre care v-am vorbit, chiar pe fila următoare, Alecsandri începe relatarea pelerinajului făcut la mănăstirile nemţene. Porneşte, aşadar, la mănăstirea Neamţ, la Văratic şi la Agapia însoţit de fraţii Rosetti, Jora, Vârnav, de fratele său Iancu, Alecu Russo, un anume Tornburg şi Costache Negri.

F.A.: Să lămurim puţin pe cei ce vor citi acest volum. Fraţii Rosetti erau, de fapt, din familia Răducanu-Rosetti, mai exact fraţii Răducanu, Lascăr şi Mitică Rosetti.
M.B.: Exact.

F.A.: Toţi erau fii ai hatmanului Răducanu Rosetti, cel înmormântat la biserica Sfântul Spiridon. Genealogiile ne spun că erau 12 fraţi, iar cei patru băieţi, Răducanu Rosetti, Alecu, Lascăr şi Dumitru, zis Mitică, s-au numărat printre figurile cele mai importante ale societăţii moldovene ale acelor timpuri, jucând un rol de seamă în evenimentele din 1848 şi în pregătirea Unirii. Marele logofăt Răducanu Rosetti, pomenit în acest pelerinaj, nu este nimeni altcineva decât tatăl celebrului memorialist Radu Rosetti. Lascăr se afirmase în epocă drept un strălucit om politic, fiind ministru de Finanţe şi cunoscut drept "unul din rarii români germanofili". Iar fratele lui, Mitică, ce nu era deloc o mare figură publică, are un scurt portret întocmit de nepotul său din care aflăm că era "un vânător pătimaş şi un trăgător minunat". Jora provenea şi el dintr-o renumită şi străveche familie moldovenească ce a dat ţării o serie de comandanţi de oşti, de dregători şi cărturari, dintre care antecesorii săi cei mai apropiaţi, tatăl şi bunicul, luaseră parte, alături de marile personalităţi ale secolului trecut, la principalele evenimente istorice ale timpului. Vârnavii sunt boieri din Moldova de Sus, de prin secolul XVI. Numele de aici a fost, deseori, identificat ba cu junimistul Gheorghe Vârnav-Liteanu, ba cu omul politic Iorgu Vârnav-Liteanu, ministru plenipotenţiar la Berlin în timpul Războiului de Independenţă, deşi ambii aveau numai 6 ani când Alecsandri pornea în acest pelerinaj. Aşa că cel mai probabil poetul se referă la doctorul şi omul politic Constantin Vârnav. Ori poate, deşi mai puţin probabil, fiind o figură nu foarte populară în epocă, la scriitorul basarabean Teodor Vârnav, un funcţionar la judecătoria din Hotin, autor al unui interesant volum de amintiri. Despre Alecu Russo şi Costache Negri nu are rost să mai amintim aici, sunt nume încă prezente în cultura română. O să dăm câteva detalii însă despre acel Tornburg...
M.B.: Într-adevăr, de când am citit manuscrisul am tot încercat, fără succes, să aflu cine era.

F.A.: Nici nu prea aveaţi de unde afla fiindcă istoria şi cărţile i-au cam stâlcit numele. În realitate este vorba de Karl Jonas Tornberg, un farmacist suedez.
M.B.: Extraordinar.

F.A.: Era fiul farmacistului Karl Tornberg Karlsson şi absolvise Facultatea de Farmacie în 1824. Documentele ni-l arată apoi angajat ca ucenic de spiţer la farmacia "Ugglan" din Stockholm şi ceva mai târziu într-o farmacie din Sankt Petersburg. Ca farmacist de campanie va fi apoi menţionat şi în documentele despre Războiul ruso-turc din 1828-1829. Rămas un timp în Turcia, unde se va căsători cu o grecoaică, va ajunge în cele din urmă în Ţările Române odată cu ocuparea Moldovei de către trupele Rusiei Ţariste şi instituirea administraţiei militare ruse conduse de contele Pahlen. La 31 martie 1832, ajuns în Iaşi şi trecut în acte ca "slujbaş rus", Tornberg va fi numit administrator al spitalelor militare din localitate şi va primi aprobare pentru a deschide în oraş spiţeria "Steaua Polară". Era născut în 1804, deci avea vreo 42 de ani când a pornit alături de Alecsandri în acest pelerinaj.
M.B.: Superb. De unde aţi găsit toate aceste amănunte? Este foarte posibil să aveţi dreptate, la el să se refere Alecsandri, fiindcă în descrierea pelerinajului îi spune poetului "că el este suedez, şi nu neamţ". În această distinsă companie vor pleca la drum, părăsind Iaşiul într-o caleaşcă elegantă, ajungând la Târgu-Frumos uzi până la piele de ploaia ce-i prinsese pe drum şi care-i rătăcise prin fel şi fel de drumeaguri timp de două ore. Seara rămân la Târgu-Neamţ, unde vor trage la un han şi apoi vor pleca să viziteze "fortăreaţa", cum numeau ei cetatea Neamţului. Acolo, în Târgu-Neamţ, se vor întâlni întâmplător şi "cu mare bucurie" cu o mână de maici de la Agapia şi Văratic venite probabil la târguieli.

La mănăstirea Neamţ vor asista la "slujba apei sfinţite", o informaţie ce mi-a permis, cu ajutorul măicuţei Pelaghia, care mi-a pus la dispoziţie celebrul, rufosul său calendar cu datele Paştelor, să aflu şi data exactă a acestui pelerinaj. Fiindcă apele se sfinţesc la Bobotează, pe 6 ianuarie, şi la Izvorul Tămăduirii, în vinerea din Săptămâna Luminată, adică vinerea ce urmează după Paşte. Cum în 1846 Paştele a picat pe 19 aprilie, Alecsandri înseamnă că a ajuns aici pe 23 aprilie 1846. Dar să-l lăsăm chiar pe Alecsandri să ne povestească:

"margin-left: 40px;">"A doua zi ajungem la Neamţu pentru a asista la slujba apei sfinţite. Mulţime de ţărani, de negustori şi de trăsuri înhămate moldoveneşte. Mare zgomot de clopote, de bice, de strigăte ale vizitiilor, de cerşala săracilor. Daruri poporului. Toţi pelerinii sunt hrăniţi şi găzduiţi timp de trei zile pe seama mănăstirii. Scene populare. Obiceiuri bătrâneşti. Masă bună. Poftim la dânsa. Măriuca de la Pipirig, frumoasă munteancă, pe care o fac fericită cumpărându-i un şirag de perle. Curiozităţile mănăstirii. Gropniţa, biblioteca, clopotele, casa de nebuni, bucătăria, brutăria, trapeza, tezaurul etc., etc. şi stareţul Neonil."

F.A.: Stareţul Neonil era vestitul arhimandrit Neonil Buzilă?
M.B.: Exact. Un mare Părinte înduhovnicit şi statornic ce, prin 1846, fusese deja pentru a treia oară ales la conducerea mănăstirii Neamţului. Îl aduseseră tocmai de la Vorona, unde fusese surghiunit. De altfel, Părintele Neonil este, noi ştim, şi cel ce a construit spitalul din Târgu-Neamţ. Asta pe la 1850-1852. Poate tocmai d-aia Părintele Ioanichie Bălan, minunatul Părinte Ioanichie, scria: "În această scurtă perioadă, deşi suferind, reuşeşte să aducă în marea lavră un viu suflu de înnoire duhovnicească şi culturală. Stareţ şi duhovnic ales, călugăr învăţat şi scriitor iscusit, iconom devotat al casei lui Dumnezeu şi părinte al săracilor, slujitor adevărat al Bisericii şi fiu credincios al neamului, iată pe scurt marile virtuţi ale stareţului Neonil, specifice, de altfel, Ortodoxiei româneşti."

Vor porni apoi spre Văratec, unde vor sta timp de două zile, fiind găzduiţi de maica Evghenia Negri, sora scriitorului şi omului politic Costache Negri. Iată:

"Plecaţi în aceeaşi zi de la Neamţu, mergem la mănăstirea Văratec, unde petrecem două zile în tovărăşia lui Negri, care a Arhimandritul Neonil Buzilă (1789-1853), mare stareţ al mănăstirii Neamţ. venit pentru a-şi vedea sora, înainte de a pleca la Viena. Râsete nesfârşite, nebunii, extravaganţe, cântece de dragoste, cântece bisericeşti. Locuim la Eugenia. Luăm parte, cu Negri, la o slujbă de noapte. Tablou nocturn. Impresii triste. Biserica, plină de călugăriţe îmbrăcate în negru, pare un mormânt vast locuit de umbre."

După o scurtă vizită la Agapia, vor reveni la Văratec, de unde, a doua zi, însoţiţi de o parte din maicile mănăstirii, vor pleca spre Târgu-Neamţ.

Aceasta este, cred, una din primele consemnări ale unei mari personalităţi ce soseşte în pelerinaj la minunatul Văratec. Era în primăvara anului 1846. În iarna aceluiaşi an, marele compozitor şi pianist Franz Liszt poposeşte la Timişoara pentru a susţine trei concerte în clădirea Teatrului Naţional. Patru ani mai târziu avea să se nască Eminescu.

Rudolf Bergner

M.B.: Cum în proiectul ăsta al nostru trebuie musai pomenit şi Bergner, un austriac simpatic ce s-a tot perindat prin Regat, prin Sibiu şi prin Maramureş, ajungând în cele din urmă şi în Moldova. Îl vom găsi astfel în Bacău, Roman, Miclăuşeni, Iaşi şi Botoşani, de unde va porni apoi spre Vatra Dornei şi Bistriţa, oprindu-se în Piatra Neamţ, de unde nu va ezita să viziteze şi să încondeieze în jurnalul său cele mai celebre vetre monahale de aici.

Va ajunge aşadar şi la mănăstirea Neamţ, o vatră monahală ce adăpostea pe atunci 100 de călugări, unde singurul lucru ce îi va părea interesant vor fi slujbele din biserică. Găseşte aici monahi ce vieţuiesc în indolenţă şi foamete, în chilii sărăcăcioase al căror unic mobilier sunt câteva stinghii "acoperite cu blănuri şi vomă", ce ţin loc de pat.

F.A.: El când a vizitat mănăstirea Neamţ?
M.B.: Pe la 1884 deja era semnalat acolo.

F.A.: Şi tot atunci ajunge şi la Văratec?
M.B.: Da. Cum în jurnalul său nu menţionează nicio altă mănăstire în afară de Văratec şi Neamţ, mărginindu-se să spună doar că în cele trei mănăstiri din jurul Neamţului se nevoiesc peste 270 de monahi şi monahii, presupun că cei ce l-au însoţit au preferat să-i arate atunci cele mai mari mănăstiri ale zonei. Altfel nu-mi explic de ce a ajuns numai la Neamţ şi la Văratec...

F.A.: A dat mai multe amănunte despre ce a găsit când a ajuns aici?
M.B.: Iată:

"În plin şes, pe nişte uliţe groaznice, zorim spre mănăstirea de maici Văratec. Deseori trăsura noastră este cât pe ce să se răstoarne cu tot cu bagaje, dar din fericire scăpăm teferi, taman la timp pentru a ne bucura de graţioasa privelişte ce ni se înfăţişează. Văratecul, aşezat aproape de lanţul muntos al Carpaţilor, răsare din înălţimi întunecoase, cu cele 6 turle şi o sumedenie de chilii îngrămădite unele în altele. Ni se spune că ceea ce vedem nu este decât începutul, fiindcă, în stânga şi în dreapta lor, printre tufe şi prin pădure, mai sunt alte 50-60 de chilii.

 

Observăm că, faţă de mănăstirea Neamţ, aici oaspeţii nu sunt găzduiţi laolaltă, în arhondaric, ci în chilii «de sine», unde gătesc, citesc, se odihnesc sau îşi fac pravila nederanjaţi de nimeni, doar slujbele de la sfânta biserică reunind maicile de aici. Păşim pe poarta Văratecului şi dintr-odată în faţa noastră ni se arată o altă privelişte decât pustia monahală de la Neamţ, semn că aici se simte cum conduce «o mână de femeie».

În mijlocul curţii, împodobită cu peri ce mărginesc două izvoare, tronează biserica principală înconjurată de vreo 20 de chilioare ce formează un atrăgător patrulater. De jur-împrejur pomi fructiferi, de jur-împrejur flori. Ceva mai sus de biserică suntem conduşi la chilia unei măicuţe, o chilie cu două cămăruţe cât un degetar, adăpostind un război de ţesut şi un divan pe care şade turceşte o maică ce ţese.

Ne aduce iute stofa abia ţesută şi, deşi abia o atingem, vedem de la o poştă că-i trainică şi măiestrit lucrată. Ni se arată apoi şi cealaltă cameră a chiliei, un budoar cu un perete ocupat de două divane mari pe care se odihnesc 12 pernuţe, iar vis-à-vis de el o comodă înţesată cu bibelouri, dulceţuri, porţelanuri şi pahare de cristal.

Maicile de la Văratec au chipuri îmbujorate şi neîntinate. Viaţa tihnită de aici pare să le priască, făcându-le pe câte unele chiar zglobii mai ales de în jurul lor răsare şi vreun cavaler. Pentru multe dintre aceste maici, banii par a fi singurul lucru care contează cu adevărat şi singurul lucru pe care-l regretă la despărţirea de noi este faptul că bunul Dumnezeu le-a înzestrat cu numai două mâini."

F.A.: Minunat text... A fost publicat?
M.B.: El l-a publicat la câţiva ani de la vizita în România. De tradus însă nu l-a tradus nimeni la noi. Vi l-am citit aşa cum mi-a sunat la o primă vedere...

F.A.: Avem mai multe date despre acest Bergner?
M.B.: Nu ştiu foarte multe. Era născut la Leipzig, prin 1860. Bergner era un pseudonim, numele lui real fiind Karl Heinrich Rudolf.

F.A.: Avea deci vreo 27 de ani când a ajuns la Văratec...
M.B.: Da. El era doctor de meserie. Locuia în Viena. Cu câţiva ani înainte de vizita în Moldova, după cum am spus, ajunge la Sibiu. Nu ştiu cum şi de ce acolo. Scrie însă despre asta. Şi publică. Jurnalele de la noi preiau imediat poveştile lui scrise "cu destulă iubire de adevăr, ce au risipit o mulţime de informaţii mincinoase, preocupări tradiţionale învechite şi au îndemnat pe mulţi străini să vină şi să facă studii etnografice la faţa locului, nu numai între patru pereţi, la lumina licuritoare, citindu-i pe Sulzer, Eder şi pe adversarii interesaţi numai a ne înnegri şi chiar a face să dispărem dacă s-ar putea din societatea celorlalte popoare."

La Sibiu învaţă româneşte, se împrieteneşte cu saşii şi cu ungurii, călătoreşte prin satele din împrejurimi trăgând de limbă ţăranii pentru a le afla viaţa şi obiceiurile. Ba chiar reuşeşte să îşi încropească şi o mică bibliotecă, volume în română şi germană ce-l vor ajuta mai târziu să-şi îndrepte paşii şi spre alte zone ale ţării noastre.

Se va întoarce apoi la Viena şi, după doi ani, va reveni aici. Avertizat de amicii săi români şi germani "să nu cumva să alunece şi el precum au alunecat alţi străini ce au judecat o ţară întreagă numai după Capitală" şi nici "să nu facă tot soiul de comparaţii exagerate între România, Germania, Franţa şi Ungaria", Bergner va sta la noi aproape jumătate de an, ajungând cu excursiile sale tocmai în Bulgaria vecină. În cele din urmă se va stabili, timp de câţiva ani, în Apuseni, unde se va stinge din viaţă la numai 39 de ani, în urma unui accident.

Management de proiect şi elemente de marketing în artele spectacolului

Irina Ionescu
Management de proiect şi elemente de marketing în actele spectacolului
Editura Eikon, 2018

*****
Intro

Irina Ionescu este lector univ. dr. la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş. Lucrează de peste 15 ani în domeniul administraţiei culturale, la Institutul Cultural Român. A urmat diverse cursuri/stagii de formare şi dezvoltare profesională, cele mai importante la: Institutul Diplomatic Român (2016 şi 2013), Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (2014), ENCATC Academy (2012), Goldsmiths University of London (2010), Utrecht University (2010), King's College London (2009), Institutul Naţional de Administraţie (2007), Central European University (2007), Felix Meritis Foundation (2005), The Amsterdam-Maastricht Summer University (2004 şi 2003), Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (1997).

*

Management de proiect şi elemente de marketing în artele spectacolului este o carte scrisă, în cheie practică, pentru tinerii cu studii umaniste / artistice, lucrare în care autoarea încearcă să explice, într-o formă succintă, de ce managementul de proiect este un instrument foarte eficient, care poate conduce la succese şi schimbări remarcabile. O schemă logică şi de bun simţ, deci accesibilă şi uşor de înţeles / folosit.

Volumul porneşte de la un fond teoretic, dar direcţionează permanent spre sfera practică, prin adresarea unor întrebări menite să dezvolte la nivel personal abilităţile şi atitudinea necesare în domeniul managementului de proiect şi al marketingului cultural / în artele spectacolului. Accentul cade pe importanţa utilizării unei structuri logice şi verificabile, în funcţie de obiective clar stabilite, pe necesitatea documentării detaliate, în scopul minimizării riscurilor şi pe obligaţia transmiterii cu acurateţe a mesajelor.

"Sper ca această carte să-i ajute pe cei aflaţi la început de drum să îşi descopere în mod raţional punctele tari şi să îşi construiască o serie de repere pe care să se bazeze în diferite proiecte. Mi-ar plăcea să ştiu că studenţii mei pot recunoaşte, asuma şi crea valori. Că au învăţat cum să îşi evalueze ideile şi că au căpătat cunoştinţele necesare şi curajul de a le implementa.

Am vizat în acest volum permanent formarea competenţelor care permit implementarea, cu încredere, a propriilor proiecte. Elementele de marketing, precum şi celelalte teme dezvoltate sunt, cred, extrem de utile tuturor celor care, mai devreme sau mai târziu, vor începe să lucreze în domeniul artelor spectacolului. În aceeaşi măsură, sper ca lectura să inspire şi să motiveze descoperiri personale, dat fiind că transformările importante încep, în primul rând, cu noi înşine." (Irina Ionescu)

Fragment

Tipuri de structuri / culturi organizaţionale^[i]

O instituţie culturală nu e o fabrică, şi o bancă nu poate fi condusă ca un supermarket. Important este ca angajatul să sesizeze logica tipului de organizaţie în care se află şi să o urmeze. Când două sau mai multe persoane interacţionează pentru atingerea unui scop comun, putem vorbi de existenţa unei organizaţii, iar acolo unde există o organizaţie este nevoie de management.

Charles Handy propune patru tipuri de organizaţii funcţionale, după valorile şi interesele pe care le cultivă şi pe care le promovează. El porneşte de la ideea că managementul^[ii] organizaţional nu este o ştiinţă exactă, ci un proces creativ, personal, intuitiv şi chiar politic, pentru că presupune relaţionare pe baze psihologice, alianţe, jocuri de putere (subordonare, influenţă, cunoaşterea tiparelor mentale, tehnici de motivare şi mecanisme de gândire şi învăţare). Astfel dezvoltă teoria proprietăţii culturale, care spune că o organizaţie de succes adoptă cultura potrivită, la momentul potrivit, pentru scopul potrivit.

În absolut, nicio cultură organizaţională nu este mai bună decât alta. Fiecare tip organizaţional trebuie să fie însă în acord cu scopurile propuse şi cu interesele celor care formează organizaţia în cauză.

Autorul mai mult sugerează, decât prescrie şi lasă loc interpretărilor creative şi intuitive. Deşi culturile organizaţionale nu pot fi definite cu precizie, ele sunt însă uşor recognoscibile. Nicio cultură, niciun amestec de culturi nu poate fi rea / rău în sine, ci doar neadecvat(ă) unui context anume. Astăzi, marea majoritate a organizaţiilor se prezintă ca amestecuri neomogene ale acestor patru categorii, cu o predominantă clară, atât la nivel structural (roluri şi responsabilităţi), cât şi în privinţa sistemului de funcţionare (reguli şi proceduri).

Succesul în management presupune identificarea culturii sau a amestecului potrivit pentru fiecare etapă de dezvoltare a organizaţiei. Şi o adaptare continuă, în funcţie de mărimea, ciclul de viaţă (lansare, dezvoltare, maturitate sau declin), modelul de lucru şi oamenii de care dispune. Important este ca oamenii potriviţi să fie la locul potrivit.

Primul tip despre care vorbeşte Charles Handy este intitulat generic "Clubul" (în mitologia greacă corespondentul acestui prim tip este însuşi Zeus). Modelul organizaţional este construit în jurul liderului său, fiind o extensie a celui care îl conduce, deoarece adună oameni care gândesc la fel (ca o pânză de păianjen). Este un model funcţional pentru mici organizaţii antreprenoriale. La nivelul poziţiilor de putere, centrul este extrem de important, îndepărtarea de el reducând proporţional importanţa şi eficienţa celor care se află într-o structură de acest tip.

Printre caracteristicile acestei culturi organizaţionale pot fi amintite: empatia, încrederea şi comunicarea, afinităţile elective, carisma, aprecierea calităţilor individuale, favorizarea libertăţii de mişcare, răsplătirea efortului. Acest tip de organizaţie depinde de reţele de indivizi, este ca un club închis, are de obicei sub 20 de angajaţi, ceea ce face comunicarea uşoară şi personală.

Avantaje: rapiditatea luării deciziilor, sunt culturi uşor de condus; se bazează pe încredere, în detrimentul procedurilor de control; cei care le formează preferă să discute, în loc să lase mesaje; răspund imediat şi intuitiv la oportunităţi sau crize.
Dezavantaje: nepotismul, în dauna meritocraţiei, şanse inegale; pericol - pot fi dominate de personalitatea celui care le conduce.
Variabile critice: selecţia personalului (pe bază de recomandări, de cele mai multe ori), promovarea pe criterii de asemănare mentală (nepotismul).
Angajaţi: cei care aparţin / se potrivesc culturii organizaţionale nu întâmpină niciun fel de probleme.
Tipar mental: se bazează pe intuiţie, pe impresii, pe informaţii neoficiale, pe comunicare verbală, învaţă din greşeli sau prin puterea exemplului, investesc în construirea reţelelor, apreciază puterea; îşi doresc puterea; sunt locuri pentru lideri, nu pentru manageri.
Schimbarea poate fi foarte rapidă, dat fiind că organizaţia are dimensiuni reduse şi este flexibilă.
Recompensa: banii sunt văzuţi ca termometru al succesului, reţelele - ca mod de viaţă.

Al doilea tip identificat de Charles Handy este intitulat generic "Templul" (zeul grec Apollo este corespondentul mitologic). Exemplele pentru ilustrarea acestui tip sunt organizaţiile birocratice (de tipul ministerelor), în care se vorbeşte despre funcţii sau sarcini de rezolvat. Poziţiile de putere sunt ierarhice, bine definite prin organigrame de tip clasic; fişa postului este extrem de importantă, ca şi manualele de proceduri.

Caracteristici: încurajează stabilitatea şi predictibilitatea deoarece nu se pune problema concurenţei în domeniu, nu au concurenţi; codurile de comunicare şi standardele impuse conduc la eficientizare.
Avantaje: sunt structuri stabile, cu mecanisme de control verificate.
Dezavantaje: rigiditate, lipsa reacţiilor rapide.
Variabile critice: indivizii sunt simple părţi ale mecanismului.
Angajaţi: tipul anonimului comod, lipsit de creativitate, care vine la serviciu şi nu îşi depăşeşte atribuţiile din fişa postului.
Tipar mental: asociat cu emisfera stângă a creierului - logic, analitic, simplifică; apreciază abilităţile dobândite (training); planifică şi vorbeşte despre resurse umane; nu îi place independenţa şi iniţiativa.
Schimbarea este greu de realizat, dat fiind că avem de-a face cu un tipar mental extrem de rigid.
Recompensa: cei care populează astfel de organizaţii consideră că unei responsabilităţi îi corespunde un drept; apreciază ordinea, siguranţa, stabilitatea, carierele pe termen lung, fondurile de pensii, statutul, simbolurile organizaţionale (de exemplu, maşina de serviciu).

Cel de-al treilea tip despre care vorbeşte Charles Handy este intitulat generic "Reţeaua" (în mitologia greacă corespondentul acestui al treilea tip este zeiţa Athena). Exemplul clasic este agenţia de publicitate. Scopul unei astfel de organizaţii este soluţionarea problemelor. Poziţiile de putere se află la intersecţia domeniilor de expertiză, este vorba despre grupuri de experţi cu responsabilităţi specifice.

Caracteristici: recunoaşte doar expertiza, ca bază de putere şi influenţă; preocupare pentru identificarea problemelor, alocarea resurselor. Există respect reciproc în echipă.
Avantaje: meritocraţie, performanţă bazată pe rezultate, relaţii informale.
Dezavantaje: costuri ridicate de funcţionare, expertiza costă foarte mult, control redus.
Variabile critice: viaţă scurtă, echilibru instabil (experţii migrează foarte uşor de la o organizaţie la alta, fiind foarte bine pregătiţi; expertiza este o monedă de schimb foarte puternică), permanentizarea soluţiilor duce la rutină; dacă se dezvoltă, menţinerea lor presupune birocraţie (dezvoltarea unor mecanisme de control formale, care nu sunt neapărat necesare în organizaţiile cu personal redus).
Angajaţi: acest tip de cultură organizaţională este potrivită pentru experţii în diverse domenii, cu medie de vârstă mică, deşi există riscul ca trecerea timpului să îi facă să-şi dorească mai multă rutină sau mai multă putere.
Tipar mental: meritele sunt câştigate, potenţial de explorare a viitorului.
Schimbarea este posibilă prin persuasiune şi argumente.
Recompensa este judecată după rezultate, funcţionează promovările şi stimulentele materiale.

Cel de-al patrulea tip identificat de Charles Handy poate fi denumit generic "Existenţialismul / Individualismul" (zeul Dionysos este corespondentul mitologic al acestui ultim tip). Exemplele pot veni din zona universităţilor sau a studiourilor artistice. Organizaţiile de acest tip există pentru ca individul să-şi atingă scopurile, să parcurgă diverse trepte în carieră.

Caracteristici: libertate de mişcare, într-un cadru relativ fix; coordonare temporară.
Avantaje: primează excelenţa, talentul sau abilităţile individuale.
Dezavantaje: angajări pe bază de invitaţie, orice acţiune de coordonare se face prin negocieri, presupune timp.
Variabile critice: este necesară asumarea responsabilităţii şi a riscurilor.
Angajaţi: liber profesionişti, îşi pot păstra identitatea şi libertatea, deşi sunt coordonaţi pentru o perioadă de timp; sunt greu de condus.
Tipar mental: autosuficienţă, preferă să înveţe din experienţe practice; tipul artistului care caută lucruri noi, evită rutina; apreciază oportunităţile, apreciază anii sabatici, îşi construieşte alternative în carieră.
Schimbarea este văzută ca un proces evolutiv.
Apreciază înainte de orice libertatea.

Factorii care determină schimbarea unei culturi organizaţionale sunt mărimea organizaţiei, ciclul de viaţă, tehnologia, modul de lucru şi oamenii - tipurile psihologice cu care se identifică. Schimbarea culturii organizaţionale presupune flexibilitate, adaptabilitate şi are - bineînţeles - întotdeauna consecinţe vizibile.

O organizaţie care se dezvoltă îşi schimbă cultura organizaţională, pentru că odată cu mărirea numărului angajaţilor trebuie să instituie şi un sistem de control mai formal, să conceapă manuale de proceduri etc. O multinaţională cu mii de angajaţi are nevoie de instrumente formale / impersonale de lucru, nu poate merge pe intuiţie, aşa cum se întâmplă într-o mică brutărie de familie. Cu cât se dezvoltă şi devine mai mare, o organizaţie este şi mai birocratică, cu personal mai specializat şi posturi mai puţin complexe. Dezvoltarea înseamnă un alt ordin de mărime şi, în consecinţă, schimbări specifice. Cultura organizaţională care a funcţionat în prima etapă de dezvoltare a organizaţiei nu mai este valabilă, de exemplu, pentru menţinerea ei pe piaţă, lucru care poate duce şi la necesitatea schimbării conducerii organizaţiei. De reţinut, de asemenea, că structurile mari sunt structuri ierarhice.

Un alt factor de schimbare poate fi dat de faptul că metodele generaţiilor anterioare nu mai funcţionează, ele sunt depăşite de timp şi trebuie înlocuite. Se poate întâmpla însă ca şi timpul să fie depăşit de tehnologii, mai ales în domeniul IT, unde apar cu extremă rapiditate produse noi.

De asemenea, modul de lucru este foarte important în stabilirea unei culturi organizaţionale. Se poate lucra în flux (banda rulantă), ca în administraţie, unde "o hârtie" pentru a fi avizată trece prin mai multe direcţii de specialitate (juridic, economic etc.), lucru care presupune un anumit ritm (de obicei, lent), pentru că sunt mai multe verigi implicate, dar şi un control succesiv. Se poate lucra şi prin impunerea unor standarde de calitate şi apoi prin copierea lor, prin crearea unor forme de lucru identice (de exemplu, sucursalele unei bănci), situaţie care se întâmplă tot mai des în era globalizării. O altă modalitate de lucru este unitatea - posibilă în cazul artefactelor, al micilor magazine. Oferă independenţă, iar tipul de activitate trebuie să permită învăţarea din greşeli.

Oamenii (personalitate, talente, abilităţi), prin tipurile psihologice care îi domină, determină şi pot schimba o cultură organizaţională. De vreme ce imprevizibilul joacă un rol foarte important în relaţiile dintre oameni, în acest caz vorbim de tendinţe, nu de reguli. Astfel, pentru posturile în care este importantă menţinerea stării de fapt e posibil să fie potriviţi cei energici, cu potenţial; pentru administrare - cei care conferă siguranţă şi sunt atenţi la termenele limită; pentru proiecte / cercetare este foarte importantă motivaţia ş.a. Contează întotdeauna compatibilitatea dintre oameni şi posturi.

Succesul unei organizaţii depinde şi de nivelul de înţelegere a cerinţelor / dorinţelor şi a motivaţiilor celor care o formează. Orice organizaţie trebuie să-şi selecteze, să pregătească, să dezvolte şi să-şi recompenseze oamenii. Să le structureze munca, să rezolve conflicte, să planifice pentru viitor. Important de ştiut este că organizaţiile se transformă oricum în timp, că procesul este firesc, dar totodată cronofag şi greoi, mai ales dacă etapele de dezvoltare nu sunt conştientizate din vreme.

Charles Handy vorbeşte şi despre o împărţire geografică a culturilor organizaţionale, după dominanta pe care o au. Astfel, în Asia (Singapore, Hong Kong, Indonezia, Filipine) este foarte apreciat genul antreprenorial, în care contează foarte mult punctele de putere din organizaţii şi ierarhiile generate de ele; în Marea Britanie şi Scandinavia este foarte apreciată cultura experţilor; în Franţa - unde vorbim despre etatism -, contează ierarhiile, dar şi figurile carismatice; în Austria şi Germania primează eficienţa; în China sunt foarte apreciate relaţiile de afaceri de tipul win-win; în Japonia sunt foarte importante fidelitatea faţă de organizaţie, încrederea, avansarea prin dovedirea devotamentului şi pe baza experienţei (la Toyota, de exemplu, sunt preferaţi angajaţii foarte tineri, care se formează de la început în spiritul culturii organizaţionale de acolo), plăcerea de a fi identificat şi de a se identifica cu o organizaţie (de aici şi existenţa uniformelor); japonezii decid greu, dar implementează rapid; în America este foarte importantă structura (sistemul), dar există şi cultura experţilor.

Important de reţinut este faptul că organizaţiile nu pot fi conduse la fel, că altfel se lucrează cu voluntarii şi că ciclul de viaţă în care se află o organizaţie determină şi schimbări la nivelul culturii organizaţionale.

Pentru armonie organizaţională este însă nevoie întotdeauna de toleranţă (acceptarea diferenţelor), de punţi de comunicare (circularea informaţiilor în diverse grade de transparenţă), de un limbaj comun (folosirea unor coduri de comunicare comune, puncte de reper comune mai ales pentru evaluarea diferitelor componente, pentru că trebuie stabilit de la început în raport cu ce se face evaluarea). Rolul de integrator în stabilirea armoniei la nivelul culturii organizaţionale îi revine managerului, care trebuie să fie energic, carismatic ş.a.

Orice organizaţie e obligatoriu să-şi selecteze (cu grijă), să-i dezvolte (constant) şi să-şi recompenseze (corespunzător) angajaţii.^[iii] Orice angajat ar trebui să poată răspunde cu uşurinţă şi, la modul ideal, să fie de acord cu următoarele puncte:^[iv]

ştiu ce se aşteaptă de la mine;
am informaţii clare despre felul în care trebuie să-mi îndeplinesc sarcinile de serviciu;
am o stare de confort în raport cu ceea ce trebuie să fac;
eu şi superiorul meu înţelegem exact ceea ce mi se cere şi felul în care trebuie să-mi îndeplinesc sarcinile de serviciu;
conducerea organizaţiei comunică foarte bine deciziile tuturor angajaţilor;
sunt lăsat să îmi îndeplinesc sarcinile de serviciu fără un control excesiv;
înţeleg priorităţile organizaţiei;
simt că mi se dă ocazia să contribui şi să discut despre direcţia în care se îndreaptă organizaţia.

Bibliografie:
Handy, Charles, A doua curbă: să gândim diferit despre viitor, Bucureşti, Publica, 2016
Idem, Myself and Other More Important Matters, London, Arrow Books, 2007
Idem, The New Philanthropists. The New Generosity, London, William Heinemann, 2007
Idem, The Elephant and the Flea, London, Arrow, 2002
Idem, Inside Organizations. 21 Ideas for Managers, London, Penguin Books, 1999
Idem, Gods of Management. The Changing Work of Organisations, London, Business Books Limited, 1991
Richardson, Neil & Lucy Laville, Develop your PR skills. London, Philadelphia, New Delhi, Kogan Page Limited, 2010

---

[i] După Handy (1991 şi 1999). Charles Handy a studiat comparativ dezvoltările conceptului de management organizaţional în America, Japonia şi Europa.

[ii] "În cele din urmă, cred că managementul de calitate este, de fapt, doar bun-simţ, doar că nu este aplicat în mod frecvent. Dacă manifeşti interes pentru cei cu care lucrezi, puţină modestie, dorinţa de a asculta şi de a vedea o activitate bine făcută, obţii pe scurt teoria leadership-ului." (Handy, 2016, p. 131).

[iii] "Orice listă de deziderate ale angajaţilor are în vârful său oportunitatea de a dezvolta competenţe noi, de a avea şansa de a creşte şi de a se bucura de mai mult control asupra muncii proprii, ca să contribuie mai mult." (Handy, 2016, p. 218)

[iv] Richardson, p. 101.

Părinţii şi tehnologia digitală

John Coleman & Suzie Hayman
Părinţii şi tehnologia digitală - Cum să creşti generaţia conectată
Editura Herald, 2018
traducere de Iulia Bodnari

*****
Intro

John Coleman este psiholog specializat în perioada adolescenţei. Munca sa desfăşurată alături de părinţi şi familii a fost recunoscută la nivel mondial. Cel mai cunoscut volum al său este The nature of adolescence.

Suzie Hayman este consilier, educator acreditat în domeniul parentajului şi autoare a 30 de cărţi despre parentaj. De asemenea, lucrează ca jurnalist independent, iar articolele sale apar în publicaţii de renume, precum The Times, The Guardian şi The Independent.

*

În prezent copiii se nasc cu abilităţi digitale şi cresc într-o epocă în care reţelele sociale şi comunicarea online reprezintă norma. Această carte este un ghid indispensabil pentru părinţii care au senzaţia că se lupta să ţină pasul, prin faptul că abordează problemele cu care tinerii şi familiile acestora se confruntă în această lume a tehnologiei moderne. Suzie Hayman, consilier de parentaj, îşi uneşte forţele cu respectatul psiholog John Coleman. Împreună, aceştia analizează provocările şi posibilităţile oferite de starea de permanentă conectare la internet.

Scopul celor doi experţi este să ajute părinţii să ia hotărâri cu privire la modul în care comunică, să stabilească limite şi să impună reguli. Rezultatul este un set de instrumente pentru părinţi, care au astfel la dispoziţie sugestii, strategii şi tehnici menite să le înlesnească navigarea prin lumea digitală, precum şi protejarea copiilor.

Părinţii şi tehnologia digitală este o lectură esenţială pentru toţi părinţii şi educatorii, precum şi pentru cei care se ocupă, prin profesia lor, de copii şi adolescenţi şi doresc să obţină tot ce este mai bun din viaţa şi tehnologia modernă într-o familie sigură, în care fiecare comunică, petrece timp împreună cu ceilalţi şi se bucură cu ei.

"Epoca digitală a adăugat un nou strat de anxietate la datoria de părinte. Ne îngrijorăm din orice, întrebându-ne dacă este bine să lăsăm copiii mici să joace jocuri pe telefoanele noastre prea mult timp şi cum să creştem adolescenţi care nu-şi iau ochii de la ecrane, total absorbiţi de reţelele de socializare, jocuri video violente şi pornografie online. Dar panica neajutorată e cea mai neinspirată modalitate posibilă de a face faţă situaţiei. Suzie Hayman şi John Coleman ne oferă o evaluare liniştitoare şi realistă a riscurilor şi beneficiilor lumii digitale, explicându-ne cum să creştem copii echilibraţi şi sănătoşi, care să ştie să folosească în cel mai bun mod ceea ce li se oferă, evitând capcanele." (Deidre Sanders, redactor al unei rubrici care răspunde cititorilor în ziarul The Sun)

"Aceasta este o carte foarte inedită şi importantă, care explorează îngrijorările părinţilor şi oportunităţile pe care epoca digitală le oferă copiilor lor. Ea explorează, de asemenea, dezvoltarea copilului şi adolescentului în relaţie cu tehnologia. Este o lectură obligatorie pentru părinţii care încearcă să se descurce cu educarea copiilor şi cu găsirea unui loc pentru tehnologie în familia lor şi în dezvoltarea copiilor." (Sir Cary Cooper, profesor în cadrul Manchester Business School, Universitatea din Manchester, şi Preşedinte RELATE)

"Sunt încântat să susţin şi să recomand Părinţii şi tehnologia digitală. Autorii oferă sfaturi pragmatice care pornesc de la o bază sănătoasă a psihologiei copilului. Cartea aceasta va contribui în mod real la calmarea temerilor şi la un mai bun control al abuzurilor." (Sir Richard Tilt, membru în Consiliul de administraţie al The Internet Watch Foundation)

"Autorii aduc vaste cunoştinţe şi experienţe legate de acest subiect. Cartea va ajuta părinţii, bunicii şi copiii să înţeleagă cum să gestioneze lumea digitală." (Benita Refson, OBE, preşedintă a Place2Be)

"Cartea aceasta este o resursă excelentă. Este un ghid comprehensiv, doldora de informaţii factuale şi de sfaturi. În această epocă a tehnologiei digitale, cred că este o lectură esenţială pentru părinţi şi specialişti." (Pip Jaffa, OBE, director general al Comisiei de parentaj din Irlanda de Nord)

Fragment
1. Introducere

În 2015, postul de televiziune Channel 4 a produs un serial despre viaţa adolescentului, în care au urmărit timp de nouă luni 13 elevi de clasa a şasea, înregistrând fiecare postare pe care au făcut-o pe Twitter, WhatsApp, Facebook şi Instagram. Totalul a întrecut un milion de interacţiuni.

Nu a fost niciodată uşor să fii părinte. Ne simţim adesea provocaţi de sarcinile noastre din tinereţe - poţi găsi citate ale altor părinţi şi tineri adulţi care deplâng lipsa de maniere şi comportamentul neglijent al copiilor şi adolescenţilor, de la Socrate din Atena la Shakespeare din Londra şi aşa mai departe. Psihologul şi educatorul Granville Stanley Hall (psiholog şi pedagog american, 1844-1924, fondatorul psihologiei educaţionale - n.t.) spunea:
Tineretul nu a fost niciodată mai supus pericolului pervertirii şi limitării decât în ţara noastră şi în zilele noastre. Urbanizarea crescută, cu tentaţiile ei, dezvoltarea prematură, ocupaţiile sedentare şi stimularea unei vieţi pasive atunci când este mare nevoie de o viaţă activă, emanciparea timpurie şi un sentiment tot mai slab al datoriei şi disciplinei, graba de a şti şi a face înainte de vreme tot ce se poate în funcţie de starea individului, graba nebună pentru îmbogăţire peste noapte şi moda nesăbuită dictată de tinerii aristocraţi - toate acestea ne lipsesc de unele dintre regulile care mai domnesc încă în ţările mai vechi, cu atitudini mai conservatoare.

În afară de câteva cuvinte folosite, nu seamănă cu unele dintre plângerile pe care le auzim atât de des în zilele noastre? El spunea asta în 1904, în cartea sa The Psychology of Adolescence.

În multe privinţe, meseria de părinte nu s-a schimbat prea mult de când am ieşit din nămolul primordial. Ne îngrijorăm din pricina influenţelor exterioare, a capacităţilor noastre, a talentelor copiilor sau a pretenţiilor lor, şi aşa a fost de când lumea. Şi totuşi, o problemă cu totul nouă, ce are consecinţe cu totul noi, pare să se fi dezvoltat în ultimii 25 de ani - tehnologia digitală şi internetul. Ar trebui să ne îngrijorăm din pricina aceasta şi a modului în care folosesc copiii noştri tehnologia sau să ne bucurăm? Ar trebui să încercăm să controlăm această utilizare sau să îi lăsăm în pace? Şi ameninţarea aceasta este oare chiar atât de diferită de diversele tipuri de oportunităţi sau de pericolele reale cu care ne-am confruntat şi noi în tinereţe?

Mulţi dintre copiii noştri sunt "nativi digital". Prin aceasta vreau să spun că s-au născut şi au crescut cu toţii în această lume. Cei mai mulţi dintre ei cunosc limbajul, sunt obişnuiţi să folosească tehnologia şi se simt fericiţi să manevreze sau chiar să creeze programe. Nu au multe temeri şi se scufundă pur şi simplu în ea sau se relaxează. În funcţie de accesul pe care îl au la tehnologie acasă sau la şcoală, pot fi experţi în programare sau doar capabili să utilizeze comunicarea şi reţelele de socializare. Pentru ei este doar o resursă care trebuie folosită, un teren de joacă în care accesează tot ce pot.

Unii părinţi - în special cei cu copii mici - pot trata cu aceeaşi uşurinţă şi nonşalanţă posibilităţile şi potenţialul tehnologiei. Tabletele şi telefoanele inteligente, aplicaţiile şi reţelele de socializare fac parte din viaţa lor şi ei consideră că aşa se cuvine. Ei le folosesc pe toate; de ce să n-o facă şi copiii lor? Dar unii părinţi ar putea fi descrişi mai degrabă ca imigranţi digitali, care intră într-un teritoriu nou şi se luptă poate cu limba şi obiceiurile de acolo. Imigranţii din lumea digitală încep cu cei care de-abia au păşit pe noul tărâm, continuă cu cei care au trecut de la trimiterea mesajelor pe mobile şi a e-mailurilor pe laptopuri la folosirea reţelelor de socializare şi se termină cu cei care s-au integrat atât de bine în comunitate, încât se simt chiar ca acasă. Însă sunt aduşi cu picioarele pe pământ ori de câte ori un "localnic" le aminteşte că sunt "nou-veniţi"! Realitatea este că cei mai mulţi dintre copiii noştri, chiar şi cei de şcoală primară, cunosc probabil lumea digitală mult mai bine decât noi.

Par să se simtă atât de bine în acest domeniu, în timp ce noi suntem adesea descumpăniţi şi ne întrebăm ce fac oare. Din motivul acesta, mulţi părinţi spun că prima prioritate de pe lista lor de preocupări este abordarea corectă a mediului digital. Lipsa aceasta de cunoaştere sau lipsa de încredere în cunoştinţele pe care le avem ne face să nu ştim ce să spunem şi cum să discutăm această problemă. Acest lucru se aplică în cazul discuţiilor dintre noi şi copiii noştri sau al discuţiilor cu alţi adulţi pe care îi cunoaştem, cum ar fi rudele, prietenii sau profesorii copiilor. Şi chiar şi cei cu o totală dexteritate, care se gândesc poate că odraslele lor s-au născut ca să fie înconjurate de tehnologia digitală şi de părinţi care o folosesc tot timpul, încep să se întrebe dacă simpla acceptare a tuturor lucrurilor care ni se oferă online este cea mai bună abordare posibilă. Nu ar trebui oare să ne gândim cum folosim tehnologia digitală şi internetul, atât noi, cât şi copiii noştri? Nu ar trebui să discutăm cu ei despre toate lucrurile pe care le folosim? Nu e nevoie de limite şi reguli?

În cartea aceasta, noi (John Coleman, un distins psiholog de la Universitatea din Oxford, care şi-a îndreptat tot interesul spre adolescenţă, şi Suzie Hayman - consilier, redactor al unei rubrici care răspunde cititorilor, educator acreditat de parentaj şi scriitoare) vom trata problemele pe care le înfruntă tinerii şi părinţii lor, acum şi pe viitor. Vom explora atât provocările, cât şi posibilităţile şi vom oferi indicaţii, strategii şi tehnici care să-i ajute pe părinţi să aleagă cum să comunice, cum să traseze limite şi cum să stabilească reguli. Sperăm ca rezultatul final să îi ajute pe părinţi şi pe tineri să obţină tot ce este mai bun din viaţă şi din tehnologia modernă, trăind în acelaşi timp în siguranţă, într-o familie în care toţi membrii vorbesc unul cu altul, petrec timp împreună şi se bucură unul de celălalt. Acesta este un manifest pentru înţelegere şi control; pentru ca noi şi copiii noştri să folosim aceste resurse cu înţelepciune şi să ponderăm avantajele şi dezavantajele cu care ne putem confrunta, atât noi, cât şi ei.

Cum vă putem ajuta să înţelegeţi ce fac copiii voştri şi de ce şi ce puteţi şi trebuie să faceţi voi în privinţa aceasta? Vom vorbi mai întâi despre neliniştile pe care şi le exprimă părinţii în legătură cu internetul şi tehnologia digitală. Vom folosi dovezi din lumea reală: rezultatele discuţiilor cu părinţii şi tinerii, scrisorile şi e-mailurile lor, sondaje şi date oferite de organizaţiile care îi ajută pe părinţi în aceste probleme. Cuvintele, întrebările şi ideile părinţilor şi tinerilor vor apărea pe tot parcursul cărţii. O să vă regăsiţi neliniştile în preocupările altor părinţi - şi s-ar putea să descoperiţi şi altele la care nu v-aţi gândit încă sau să realizaţi că aveţi câteva care nu apar aici. Vom cerceta îngrijorările reale pe care credem că le aveţi şi vom continua cu cele mai serioase ameninţări, care pot să vă liniştească sau să vă ajute să vă concentraţi asupra lucrurilor care trebuie făcute. Pe un ton mai optimist, vom explora apoi lucrurile pozitive ale lumii digitale, care vă vor inspira şi vă vor reda încrederea în lucrurile pe care vi le oferă aceasta vouă şi copiilor voştri.

Vom vorbi apoi despre dezvoltarea copilului şi a adolescentului. În calitate de părinţi, noi nu putem înţelege lumea digitală în care trăiesc copiii noştri şi nu putem învăţa cum să îi răspundem, dacă nu înţelegem şi ceva din dezvoltarea copilului nostru şi din felul în care se reflectă aceasta asupra folosirii internetului şi atracţiei socializării digitale. Nu trebuie să fii psiholog universitar sau consilier ca să îţi înţelegi copilul, dar e bine să ai un psiholog şi un consilier care să îţi ofere ajutor din interior! Te vom ajuta să înţelegi ce înseamnă parentajul eficient, pozitiv. Stabilirea limitelor legate de internet şi lumea digitală începe prin capacitatea de a trasa graniţele altor comportamente şi de a înţelege importanţa acestor limite.

Vom explora comunicarea - cum să asculţi la fel de mult pe cât vorbeşti, cum să formulezi întrebări şi cum să deschizi canale de comunicare, cum să cauţi cauzele comportamentelor rele şi să înţelegi ce se întâmplă cu adevărat. Vom explora modul în care folosim şi înţelegem noi înşine mediul digital şi care este impactul acestei înţelegeri asupra capacităţii sau dorinţei noastre de a ne ajuta copiii. Vom vedea cum trebuie să-i ghidăm, să îi disciplinăm şi, în cele din urmă, după ce ne oferă motive de încredere, să credem că fac ceea ce este cel mai bine pentru ei înşişi. Şi vom vedea problemele speciale cu care se pot confrunta în acest domeniu familiile separate şi ce se poate face în privinţa lor. Acestea pot fi familii în care părinţii s-au despărţit sau copiii sunt luaţi în plasament, adoptaţi sau trăiesc cu alţi membri ai familiei, nu cu părinţii lor - sunt lăsaţi în grija rudelor.

De fapt, cartea aceasta va fi un set de instrumente care să te ajute să navighezi în lumea digitală şi să o facă sigură şi totuşi interesantă pentru tine şi pentru copiii tăi.

De ce ne atrage atât de mult tehnologia digitală şi de ce îi atrage în special pe tineri şi copii? Un motiv poate fi acela că jucăriile strălucitoare, reale sau virtuale, sunt ispititoare pentru noi toţi. E distractiv să te joci. E distractiv să vorbeşti cu prietenii. Pentru tineri, e distractiv să fie diferiţi sau să aibă un domeniu diferit de cel al adulţilor. E şi mai distractiv să fii mai bun - mai îndemânatic - decât adulţii. Copiii vor să-şi imite părinţii - deci, dacă tu foloseşti tehnologia digitală, şi ei vor dori s-o folosească. Eventual, vor dori să o facă chiar mai bine decât tine. Toate aceste lucruri îi atrag pe tineri spre monitoare.

Dar ceea ce trebuie să acceptăm noi, ca adulţi poate mai puţin pricepuţi şi talentaţi în aceste domenii, este următorul lucru: de ce n-ar face-o? Tehnologia digitală ne-a oferit tuturor atâtea activităţi noi, iar tinerii au fost avangarda. În trecut, unii dintre noi au fost poate în stare să compună melodii, să scrie romane, să facă şi să editeze fotografii. Acum toţi putem face asta, şi cu atâta uşurinţă. Şi putem face mult, mult mai mult. Nu e de mirare că tinerii se îndreaptă spre internet şi posibilităţile sale.

Companiile producătoare, atât de rapide în a trage foloase din toate acestea, îşi oferă produsele în moduri şi condiţii care exploatează toată pasiunea noastră faţă de nou şi captivant. Şi, adesea, o fac gratis - sau par s-o facă gratis. Adulţii totuşi îşi dau seama că aşa ceva pare prea bun ca să fie şi adevărat, şi posibil şi sunt mai cinici şi mai atenţi în comportamentul lor virtual. Copiii, cu naivitatea lor, şi adolescenţii, cu atracţia lor inerentă faţă de lucrurile captivante şi riscante, pot intra în situaţii nedorite.

Multe dintre provocările pe care le înfruntă familia în lumea digitală nu sunt noi. Hărţuirea a existat dintotdeauna, tinerii şi-au găsit întotdeauna scuze ca să nu îşi facă temele sau treburile casnice sau ca să nu se alăture restului familiei, iar adolescenţii au pus mâna întotdeauna pe materiale pornografice. Niciuna dintre aceste ameninţări nu este nouă din cauza mediului digital. Dar anumite aspecte ale acestor probleme s-au schimbat odată cu utilizarea digitală şi toţi trebuie să înţelegem şi să ştim cum să tratăm această dezvoltare.

Scopul nostru este să explorăm tehnologia digitală şi folosirea internetului şi să vă ajutăm să aflaţi cum puteţi folosi cel mai bine enormul său potenţial, atât voi, cât şi familia voastră. Şi, în acelaşi timp, să vă menţineţi în siguranţă faţă de aspectele sale problematice, atât voi, cât şi familia voastră. Dacă sunteţi preocupaţi, sperăm să vă asigurăm că nu sunteţi singurii cărora aceste probleme le-au adus îngrijorări şi greutăţi. Credem că, oricare ar fi temerile şi conflictele pe care le-aţi putea avea în acest moment, dacă ne lăsaţi să vă ajutăm şi să vă ghidăm, veţi putea schimba ceva. Sperăm să vă ajutăm să câştigaţi încredere şi aptitudini, ca să schimbaţi ceva în familia voastră.

Ce puteţi face online?

Unul dintre comentariile repetate de părinţii cu care am vorbit în timp ce făceam sondaje pentru scrierea acestei cărţi, chiar şi de către cei care foloseau regulat internetul, a fost: "Ce tot fac acolo?" Uneori, erau exasperaţi şi spuneau: "Ce naiba găsesc de petrec atâta timp uitându-se şi tastând la dispozitivele acelea?" Alteori, era sinceră confuzie şi mirare, ca în: "Chiar nu înţeleg lumea pe care o accesează". Deci, înainte de a trece mai departe, e important să ne gândim la ce pot face tinerii (şi voi, de fapt) şi la ce aleg adesea să facă pe computere sau alte dispozitive. În general, o să încercăm să nu numim anumite site-uri web, jocuri şi alte programe doar din cauză că se schimbă şi se dezvoltă atât de rapid - ceea ce este preferat şi must have pentru tinerii de astăzi va fi folosit de părinţi mâine şi perimat săptămâna viitoare. Vom numi unele pentru a exemplifica - iertaţi-ne dacă sunt răsuflate deja! Dar cei mai mulţi dintre părinţi şi copii se pot regăsi în una sau în mai multe dintre următoarele categorii.

Iată ce doresc oamenii să facă pe dispozitivele digitale:

Să se conecteze: să păstreze legătura cu prietenii pe care îi cunosc în persoană; să păstreze legătura cu familia; să păstreze legătura cu oameni pe care îi consideră prieteni, dar pe care nu i-au întâlnit niciodată; să păstreze legătura cu persoanele străine; să fie în legătură cu o comunitate mai mare.

Să se conecteze folosind: SMS-uri, mesaje, fotografii, filmuleţe video sau apeluri video în direct via Facetime, Skype sau Google Hangout, sau prin postări pe site-urile de socializare. Să aibă acces la acestea prin computere, telefoane, Blackberry Messenger, console de jocuri şi alte dispozitive portabile sau de birou. Informaţiile pot fi transmise prin mesaje text, cuvinte rostite, imagini video cu sau fără sunet şi emoticoane (mici ideograme sau imagini care transmit o emoţie - un zâmbet, o strâmbătură, o lacrimă).

Să vorbească anonim: anumite site-uri - forumuri şi locuri în care citeşti sau laşi mesaje, cum ar fi Yik Yak şi Secret le permit utilizatorilor să posteze anonim comentarii şi întrebări. Ask.fm îţi oferă opţiunea de a-ţi împărtăşi numele sau a rămâne anonim. Unele site-uri sunt limitate geografic, adică îţi permit să fii în contact doar cu oamenii de lângă tine. Sau folosesc lista ta de contacte şi listele altor utilizatori ca să fii în contact doar cu oameni pe care îi cunoşti sau care sunt cunoscuţi de oamenii pe care îi cunoşti, chiar dacă sunt anonimi.

Să găsească diverse lucruri: folosind motoare de căutare ca Google sau Bing ca să cerceteze şi să înveţe, pentru şcoală / educaţie, să cerceteze şi să înveţe din motive personale sau ca să răspundă unor preocupări (legate de sex, sănătate, greutate etc.) sau trec de la una la alta - urmărind pur şi simplu link-uri de pe un website pe care au intrat dintr-un motiv şi apoi altul şi altul, adunând tot soiul de informaţii pentru a se amuza. Sau urmează link-uri şi caută website-uri sugerate de prieteni sau văzute în mass-media.

Să joace jocuri: să joace jocuri singuri; să joace jocuri cu prietenii; să joace online cu prietenii; să joace online cu alţi utilizatori, folosind website-uri, aplicaţii sau jocuri descărcate de pe internet ori de pe DVD-uri pe computere, laptopuri, tablete, telefoane sau console video.

Să se amuze: să urmărească filme, programe TV, filmuleţe, fotografii pe site-uri cum ar fi YouTube sau de pe aplicaţii ca WhatsApp, Instagram etc. Să citească diverse cărţi şi alte texte pe computere sau pe dispozitive de citit cum ar fi Kindle. Să asculte programe radio.

Să cumpere: folosind magazine online sau facilităţi online oferite de magazine din lumea reală ca să cumpere jucării, jocuri, DVD-uri, haine etc. De asemenea, să cumpere mărfuri virtuale sau online ori mecanisme pentru jocuri, în special programe care să le permită să joace jocuri online alături de alţi jucători. Cu vouchere sau carduri cadou ori cu cărţile de credit sau debit ale părinţilor lor, cu sau fără permisiunea acestora.

Muzică: să asculte muzică (transmisă în direct pe un website), să descarce muzică (adică să transfere muzică pe dispozitivul propriu ca să o asculte când vor, nu de pe internet) gratis sau cu plată; să înveţe să cânte la un instrument muzical, să compună şi să interpreteze muzică şi apoi să o pună pe internet pentru prieteni sau pentru o comunitate mai mare.

Să creeze ceva: să facă fotografii, să scrie - ca un "jurnal" (cei care au un blog) sau povestiri scurte, romane, scrieri faptice, piese sau scenarii -, să facă filmuleţe mai lungi sau mai scurte, să realizeze filme, să creeze animaţii sau nuvele comice sau grafice; să facă unul dintre aceste lucruri sau pe toate pentru sine, pentru prieteni şi familie, pentru toată lumea.

Să trimită ceva: să trimită SMS-uri, mesaje, imagini, mesaje audio şi video oamenilor pe care îi cunosc.

Să "facă upload": să pună clipuri video pe site-uri ca Vine sau YouTube; fotografii, desene, mesaje text şi video pe site-uri ca Snapchat; să trimită texte, fotografii, mesaje audio şi video prin aplicaţii precum WhatsApp; să posteze fotografii pe Instagram. Pe unele site-uri sau aplicaţii poţi păstra conţinutul privat pentru oamenii pe care alegi să-i inviţi să-l vadă, pe altele poţi să îl faci public. Trebuie să accesezi, să controlezi şi să actualizezi regulat setările tale de intimitate. Nu poţi să ai însă întotdeauna încredere că ceea e personal va rămâne personal. La început, Snapchat a stabilit că utilizatorii puteau să trimită conţinuturi la o listă controlată de destinatari - sau la un singur destinatar - şi să stabilească o durată de timp după care conţinutul să se şteargă. Totuşi, utilizatorii au găsit modalităţi de a salva mesajele şi de a le trimite apoi altor prieteni şi, în curând, a apărut un mecanism care să facă asta în locul lor.

Să discute cu oamenii pe care îi cunosc: în grupuri de discuţie online sau pe site-uri de socializare care îţi permit să vorbeşti (textual) cu prietenii în timp real.

Să discute cu oameni pe care nu îi cunosc: site-uri ca Omegle îţi permit să vorbeşti online anonim cu alt utilizator. Poţi accepta alegerea aleatorie a site-ului sau poţi să-ţi adaugi interesele, pentru ca site-ul să găsească pe altcineva interesat de aceleaşi lucruri.

Să facă fotografii şi să le împărtăşească altora: asta se include şi în alte elemente - să creeze ceva, să se conecteze -, dar uşurinţa cu care oamenii conectaţi digital pot să facă fotografii şi să le împărtăşească fac din distribuirea fotografiilor cea mai folosită opţiune. Poţi să faci fotografii cu telefonul mobil sau cu tableta şi să le împărtăşeşti cu prietenii / persoanele din lista de contacte direct sau prin Facebook, Instagram, WhatsApp, Flickr, Dropbox şi multe altele. Dacă le trimiţi unei singure persoane, înseamnă că doar ea poate să vadă fotografia la început, deşi bineînţeles că o poate împărtăşi dacă alege s-o facă. În funcţie de setările de intimitate pe care le alegi, când pui o fotografie de pe un dispozitiv sau de pe o tabletă pe un site online, fotografia poate fi văzută doar de oamenii pe care îi inviţi, de un public mai larg sau de toată lumea.

Să schimbe ceva: când se alătură conversaţiilor de pe site-uri deschise ca Twitter, oamenii îşi fac auzit glasul. O singură persoană care obiectează, care cere o schimbare sau care subliniază ceea ce i se pare o nedreptate nu face mare lucru. Dacă însă o fac mii de persoane, pot să schimbe ceva. Petiţiile online duc la o schimbare, cum a fost cererea ca Sir Nicholas Winton, care a salvat mai mulţi copii din mâinile naziştilor, să fie onorat printr-un timbru al Poştei Regale. Campaniile virale, cum a fost Ice Bucket Challenge (o campanie care îi invită pe cei ce acceptă provocarea să îşi toarne în cap o găleată cu apă şi gheaţă şi să doneze fonduri pentru lupta împotriva sclerozei laterale amiotrofice - n.t.), pot trezi conştiinţa oamenilor şi pot aduna fonduri în scop caritabil.

Să întâlnească oameni: aplicaţii ca Tinder îţi permit să postezi detalii despre tine şi apoi să ceri să vezi detaliile altor utilizatori, de obicei dintr-o anumită zonă, ca să vezi dacă nu sunt şi alţi oameni care ar putea să-ţi placă. Dacă selectezi unul şi el te selectează pe tine, aplicaţia vă pune în legătură. Poţi vorbi prin aplicaţie sau poţi aranja o întâlnire - dacă locuiţi aproape.

Să facă sex: să găsească şi să vadă pornografie sau să se masturbeze; să utilizeze camere web sau telefoane mobile ca să se filmeze pe ei înşişi sau pe alţi oameni în atitudini sau acte sexuale şi să ceară să ia parte sau ca alţii să ia parte la activităţi sexuale. Vezi mai sus - Blendr (relaţii normale) şi Grindr (relaţii homosexuale) sunt mult mai orientate spre sex decât Tinder, unde întâlnirile pot fi platonice; întâlnirile prin Blendr sau Grindr nu tind spre aşa ceva!

Să creeze o prezenţă online: să-şi facă un blog (ca un jurnal al vieţii de zi cu zi sau al lucrurilor pe care vor să le spună) sau să facă acelaşi lucru prin postări video, numite vlog, sau pe un canal sau un site cum ar fi YouTube (zona în care îţi plasezi toate postările video). Să le facă publice, pentru ca oamenii să îi poată vedea.

Să câştige de pe urma prezenţei online: dacă au suficienţi adepţi, li se permite să taxeze pentru reclame sau sunt plătiţi ca să menţioneze sau să se afişeze folosind produsele unei anumite firme. Vloggerii de succes au ajuns să îşi lanseze propriile produse de înfrumuseţare sau articole de îmbrăcăminte şi să publice cărţi. Sau, mai mult decât atât, pot să îi taxeze pe utilizatorii care vor să îi vadă şi le cer să presteze anumite activităţi sexuale alese de ei.

Poţi încerca şi tu!

Întreabă-te ce activităţi dintre cele enumerate mai sus faci tu! Şi ce activităţi fac odraslele tale? Fă o listă şi compar-o cu lista copiilor tăi. Ţi-ar plăcea să faci vreuna dintre aceste activităţi? Există aspecte ale folosirii tehnologiei digitale pe care nu le-am acoperit?
Profită de ocazie şi discută cu familia ta, cere sfaturile şi îndrumarea membrilor ei. Cere-le să îţi vorbească despre toate utilizările despre care au auzit. E întotdeauna mai bine să ceri ajutor decât să interoghezi. Dacă îi întrebi care sunt gândurile şi ideile lor, vor coopera întotdeauna mai bine decât în cazul în care te porţi asemenea unui poliţist!

2. Ce ne spun părinţii despre îngrijorările lor

Internetul e cu noi de un sfert de secol. În timpul acesta, dispozitivele digitale au devenit infinit mai sofisticate şi, bineînţeles, mai accesibile în toate felurile - mai ieftine, mai mici, mai prietenoase pentru utilizatori. Unii dintre părinţii de azi se poate să fi crescut cu tehnologia digitală în dezvoltarea ei, dar nu sunt nici utilizatori înrăiţi, nici nu se simt cu totul în largul lor cu noua tehnologie. Alţii o folosesc regulat, dar îşi amintesc o perioadă în care totul era încă nou. Şi alţii o îmbrăţişează şi se simt comod cu toate formele de dispozitive digitale. Totuşi faptul că foloseşti dispozitivele digitale nu înseamnă că te simţi împăcat cu modul în care se folosesc copiii tăi de lumea digitală.

Neîndoielnic că mulţi părinţi au temeri semnificative legate de modul în care folosesc copiii lor internetul, reţelele de socializare şi tehnologia digitală. Am comunicat cu o mulţime de oameni, am văzut scrisori din rubrica lui Suzie şi de la organizaţia de sprijinire a familiei, Family Lives, în consiliul de administraţie ai cărui membri suntem amândoi şi care are peste un milion de contacte cu părinţii în fiecare an. Din toate aceste surse, ştim că există anumite probleme care par să-i îngrijoreze pe cei mai mulţi dintre oameni. Să vedem deci care sunt neliniştile pe care şi le exprimă cel mai frecvent părinţii.

Accesul la pornografie şi violenţă

Ce accesează ei online? Auzi atât de multe poveşti îngrozitoare despre pornografie şi alte teme îngrijorătoare. Mă înspăimântă de moarte! (Sally, mama unui băiat de 12 ani şi a unei fete de 14 ani)

Cei mai mulţi dintre părinţi ştiu că pornografia este foarte disponibilă şi accesibilă pe internet. Unii, bineînţeles, o urmăresc ei înşişi - fără să vorbească întotdeauna sincer cu partenerul despre ceea ce utilizează. Fie că o văd ei înşişi, fie că nu, îşi fac griji din pricina copiilor care ar putea vedea materiale nepotrivite - fotografii explicite, materiale video cu activitate sexuală.

Am simţit întotdeauna că era treaba noastră să le vorbim copiilor despre sex, deşi m-am simţit uşurată atunci când am văzut că şcolile joacă un rol mai activ decât în zilele copilăriei mele - profesorul meu de educaţie sexuală era un incompetent. Dar trebuie să recunosc că am amânat până am simţit că eram pregătit şi acum oamenii îmi spun că "închid uşa grajdului după ce a scăpat calul" - la vârsta lui a auzit probabil deja mult prea multe. A spus că nu e interesat de fete, e pasionat de fotbal, dar nu sunt atât de sigur că asta mă linişteşte chiar atât de mult pe cât mi-aş dori. (Tom, tatăl unui băiat de 11 ani)

Desigur, părinţii care şi-au exprimat această îngrijorare erau conştienţi că, dacă odraslele lor ar fi accesat site-uri pornografice, ei ar fi fost ultimii care ar fi aflat.

Violenţa a fost o altă preocupare - părinţii simt că unele programe de televiziune merg prea departe chiar şi înainte de cumpăna orei 21:00 şi, în afară de asta, nu pot supraveghea nici materialele pe care le văd copiii după această oră. Violenţa jocurilor a fost, de asemenea, menţionată; deşi unii părinţi se joacă şi ei şi unii se joacă împreună cu copiii lor, un număr semnificativ dintre ei au recunoscut că sunt mai degrabă zăpăciţi de mediul jocurilor digitale şi că ei nu le-au accesat.

Mulţi s-au întrebat cum găsesc tinerii pornografia. Chiar şi părinţii care accesează sau folosesc pornografia se gândesc că poate copiii aud de ea de la prieteni sau cunoştinţe ori în timp ce navighează pe internet. Dar se întreabă cum de ei o caută şi cum ar putea preveni aşa ceva?

Cunoştinţele tehnice necesare exercitării controlului

Am aflat recent că imediat ce blochez calculatorul folosind programe de control destinate părinţilor el le demontează - ştie mult mai multe despre ele decât mine. (Scrisoare adresată lui Suzie de tatăl unui băiat de 13 ani)

În general, părinţii ştiu că poţi să instalezi programe de blocare pe calculator sau să îi ceri furnizorului de internet să îţi instaleze un asemenea serviciu. Dar celor mai mulţi dintre ei li se pare prea dificil sau chiar inutil, fiindcă e mai uşor pentru tineri să le îndepărteze decât pentru părinţi să le instaleze. Iar blocajele instalate la sursă de furnizori afectează şi lucrurile pe care ar putea să dorească să le vadă adulţii. Mulţi părinţi sunt neliniştiţi gândindu-se ce blocaje să folosească, dacă să le folosească şi cum să le folosească.

Unul dintre neajunsurile folosirii unui program de blocare, în afara unui sentiment de falsă siguranţă, este şi faptul că blochează site-uri care au conţinut explicit, dar din motive legitime. Acestea pot fi site-uri pe care le foloseşte un tânăr pentru cercetările de la şcoală sau site-uri pe care le-ar putea căuta cineva preocupat de sex şi sexualitate, care vrea răspunsuri perfect rezonabile, pe care şcoala sau familia nu i le oferă sau despre care îi este ruşine să întrebe.

Facturi mai mari

O prietenă mi-a spus că facturile ei au devenit enorme din pricina copiilor şi că ea nu este în stare să pună capăt acestei situaţii. Asta mă îngrozeşte pur şi simplu! (Tamsin, mama unui băiat de 7 ani şi a unei fete de 12 ani)

Costurile nedorite sunt şi ele o preocupare. Înainte de a li se întâmpla aşa ceva, mulţi părinţi nu au ştiut că pot fi obligaţi să plătească facturi uriaşe, adunate de copii pe noile tablete. Acum părinţii ştiu şi se îngrijorează, dar adesea habar nu au cum să pună capăt acestei situaţii. Unele jocuri şi programe de pe tablete şi telefoane mobile sau chiar laptopuri oferă regulat îmbunătăţiri şi adaosuri care pot fi cumpărate cu un singur click, trecându-se automat în contul persoanei care a cumpărat dispozitivul, adesea cu puţine întârzieri sau avertizări, în afară de cazul în care l-au configurat altfel. Majoritatea vânzătorilor se oferă acum să blocheze accesul sau să configureze dispozitivul în aşa fel încât să trebuiască să tastezi o parolă de fiecare dată, dar părinţii se îngrijorează, considerând că nu este o protecţie suficientă.

Descărcarea viruşilor

Aveam întruna probleme cu calculatorul şi un prieten venea şi îl făcea să meargă din nou, găsind tot felul de viruşi şi altele. Noi chiar nu deschideam e-mailurile de la persoane necunoscute, aşa că nu înţelegeam de unde veneau. Nu am aflat până nu l-am dus la magazin şi ne-au întrebat dacă aveam copii - da - dacă aduceau acasă DVD-uri de la prieteni - da - şi dacă aveam o protecţie antivirus care să ne alerteze în privinţa website-urilor care pot fi dăunătoare, şi dacă da, ţineam cont de ea? Ei bine, ţineam cont, dar nu eram siguri că şi copiii noştri făceau la fel. Şi, cu siguranţă, de aici veneau toate problemele. (Sally, mama unui băiat de 12 ani şi a unei fete de 14 ani)

Mulţi părinţi s-au îngrijorat din pricina aceasta şi au avut probleme cu viruşii care le-au avariat adesea calculatoarele. Cei mai mulţi dintre ei sunt atenţi şi îi învaţă şi pe copii să fie atenţi în privinţa link-urilor din e-mailuri. Totuşi, există o oarecare confuzie în privinţa infiltrării viruşilor în computere şi cum se poate preveni aceasta.

Vârsta la care copiii încep să aibă nevoie de protecţie

Îmi fac griji, dar ai mei au 7 şi 9 ani, deci mă gândesc că mai trebuie să treacă nişte ani până să fac ceva. (Geoff, tatăl a doi băieţi)

Mulţi părinţi se îngrijorează, dar simt că mai au ceva timp la dispoziţie înainte de a fi nevoiţi să ia măsuri prin care să-şi protejeze copiii de ceea ce aceştia ar putea găsi pe internet. Adesea, se presupune că adolescenţii sunt cei care ar putea căuta sau cărora li s-ar putea oferi pornografie şi că niciun copil mic nu va juca jocuri şi nu va vedea filme care prezintă scene de sex sau violenţă.

Vârsta copilului sau a copiilor tăi poate influenţa cât de sigur sau de ameninţat te simţi referitor la modul în care ei utilizează internetul. Fie că sunt prea mici, şi atunci se poate să simţi - în mod eronat - că nu prezintă încă niciun risc. Fie copiii sunt mai mari, şi atunci există posibilitatea să ai impresia - din nou, în mod eronat - că au ieşit de sub controlul tău şi că nu mai poţi face nimic. Oricare ar fi vârsta copiilor tăi, trebuie să te gândeşti la o abordare familială strategică a lumii digitale.

Selfie-urile şi sexting-ul

Sunt sigură că noi nu am fost niciodată atât de orgolioşi - sau am fost? Cred că diferenţa constă în faptul că, în tinereţea noastră, o fotografie însemna cumpărarea şi procesarea unui film şi cheltuielile aferente. Ei o fac cu un singur clic pe telefon. Dar nu poate fi ceva sănătos! (Wendy, mama unor fete de 14 şi 16 ani)

Majoritatea părinţilor ştiu despre selfie-uri - pasiunea aproape asiduă pe care par s-o fi dobândit atâţia tineri (şi adulţi!) de a-şi înregistra viaţa prin fotografii făcute cu telefonul mobil. O îngrijorare a părinţilor e aceea că asta pare să alimenteze anxietatea şi confuzia. Tinerii postează rezultatele pe reţelele de socializare şi apoi sunt disperaţi dacă fotografiile nu sunt apreciate sau aprobate de perechile lor, iar dacă sunt acceptate, sunt cuprinşi de deznădejde, fiindcă asta înseamnă că vor trebui să menţină standardul. Posturile adoptate sunt adesea considerate nepotrivite de către părinţi, fiindcă - spune Wendy - "toate par să adopte mutra asta îngrozitoare de star de cinema, cu buzele ţuguiate şi privind pieziş prin ochelari, cu tot părul căzându-le peste faţă".

Celălalt aspect care îi îngrijorează pe unii părinţi e posibilitatea ca fiicele lor să fie implicate în sexting. Asta înseamnă că fetelor li se solicită fotografii cât se poate de sugestive din punct de vedere sexual - îmbrăcate sumar, dezbrăcate până la brâu sau goale de-a binelea. Părinţii au auzit că mulţi băieţi cer asemenea fotografii ca etapă preliminară înainte de a invita fetele la o întâlnire - arată-te şi apoi eu o să te invit în oraş (dacă treci de control). Aceasta poate însemna că şi băieţii trimit fotografii ale lor în ipostaze menite să le arate muşchii braţelor, abdomenului sau pieptului sau chiar organele genitale.

Într-o conversaţie privată, Beth, o fată de 15 ani, le-a spus mamei sale şi lui Suzie că băieţii de la şcoală le cer regulat, ei şi prietenelor ei, să le trimită "selfie-uri" topless. Ea refuză şi le critică aspru pe cele care fac asta. Spune că băieţii îşi respectă rareori promisiunea de a păstra fotografia "doar pentru ochii lor" şi că majoritatea fotografiilor ajung să circule în toată şcoala sau chiar sunt postate pe internet. De asemenea, a spus că presiunea de a se alătura grupului şi de a fi ca toate celelalte vine din partea altor fete, nu din cea a băieţilor, care îi respectă opoziţia. Dar a mai spus că din cauza asta a pierdut prietene şi a primit mesaje şi postări online neplăcute.

Imaginea asupra propriului corp

Părinţii sunt adesea disperaţi din cauza a ceea ce pare a fi o obsesie larg răspândită printre tineri, şi anume aceea de a avea "un corp corect". De fapt, sunt înspăimântaţi de standardele nerealiste - fete care trebuie să aibă sâni mari şi talii foarte subţiri sau chiar adolescenţi care aspiră să aibă muşchi care presupun câteva ore petrecute în fiecare zi la o sală de fitness şi / sau consumul de steroizi. Părinţii ajung să se lupte cu tinerii care evită mâncarea sănătoasă, dar ronţăie produse de tip fast-food fiindcă li se pare mai uşor să creadă că sunt "la dietă" în felul acesta. Copii de 8 sau 9 ani şi chiar mai mici pot începe să refuze anumite mâncăruri, să se preocupe de dieta şi imaginea lor şi să fie stresaţi sau chiar deprimaţi din acest motiv. Nu e o simplă problemă de greutate - copiii şi tinerii pot începe să îşi exprime temerea că nu "arată bine". Lipsa încrederii în sine şi a respectului de sine le poate afecta astfel educaţia, prieteniile şi relaţiile de familie.

Hărţuirea virtuală

Una dintre grijile exprimate destul de frecvent este cea legată de hărţuirea virtuală, prin care tinerii sunt hărţuiţi, online sau prin SMS-uri şi mesaje, de către oameni pe care îi cunosc sau de către străini. Într-un studiu online realizat de organizaţia Family Lives, s-a aflat că 43% dintre tinerii între 11 şi 16 ani au fost hărţuiţi pe reţelele sociale cum sunt Facebook, Twitter, Bebo şi Myspace. (Popularitatea ultimelor două s-a prăbuşit cu totul.) Site-ul Ask.fm a stârnit o deosebită îngrijorare după ce a fost legat de câteva sinucideri ale adolescenţilor. Ask.fm are în jur de 180 de milioane de utilizatori lunar, dintre care 40% sunt sub 18 ani, şi le permite să facă postări anonime. Totuşi, deşi hărţuirea virtuală rămâne o preocupare majoră pentru părinţi, aceştia tind să se concentreze asupra hărţuirilor din lumea reală şi sunt mai puţin conştienţi de ceea ce se întâmplă în lumea virtuală. Asta poate fi din cauză că, aşa cum spun tinerii, e mai uşor să te ascunzi şi să scapi de hărţuirea virtuală decât de cea din lumea reală.

Comunicarea şi coeziunea familiei

Nu îmi văd niciodată fiul adolescent. Mă lupt să comunic cu fiecare dintre copiii mei. Toţi trei au televizoare şi laptopuri în camerele lor şi par să petreacă tot timpul acolo. Rareori mâncăm împreună, ca o familie. Păstrez mereu frigiderul şi congelatorul plin de mâncare şi fiecare mănâncă atunci când vrea, fiindcă nu reuşesc să-i adun la masă pe toţi şi nu se pun niciodată de acord cu ceea ce vor - şi dacă nu e ceva ce le place, nu mănâncă. (Sara, mama a doi băieţi de 17, respectiv 11 ani, şi a unei fete de 14 ani)

Una dintre marile probleme care îi îngrijorează pe mulţi părinţi este faptul că reţelele de socializare şi internetul au preluat controlul vieţii lor de familie. Spun că folosirea constantă a reţelelor de socializare a distrus timpul petrecut în familie. Pare că vă amintiţi o epocă de aur mitică atunci când vorbiţi despre zilele în care "ne găseam singuri moduri de a ne distra, adunându-ne seara ca să jucăm jocuri, să vorbim şi să cântăm, fiindcă nu prea aveam altceva de făcut". Dar nu e atât de nerealist să îţi reaminteşti un timp în care era ceva obişnuit să iei cina cu toată familia şi apoi, tot cu întreaga familie, să vă adunaţi într-o cameră şi să vă uitaţi la televizor. Cu discuţiile de rigoare şi, uneori, cu dispute amarnice asupra a ce veţi urmări. Din acest motiv, apariţia televizoarelor mai ieftine şi a altor dispozitive care le permit oamenilor să meargă în camere separate dacă nu se pun de acord părea la vremea aceea o binecuvântare. Acum familiile văd şi reversul medaliei - faptul că petrec din ce în ce mai puţin timp împreună, iar lipsa certurilor e compensată de o lipsă de conexiune şi de coeziune.

Neatenţia

Avem certuri în care eu îi vorbesc, iar ea stă cu capul în telefon. Am vorbit o grămadă despre lipsa de politeţe şi de respect de care dă dovadă când face asta în faţa altora. Şi tot se mai întâmplă uneori. Simt că asta se întâmplă cu majoritatea copiilor de vârsta ei sau din preajma noastră. (Ben, tatăl unui băiat de 13 ani şi al unei fete de 16 ani)

Mulţi părinţi se îngrijorează văzându-şi copiii care par să se deconecteze pur şi simplu o mare parte din timp - atenţia le este îndreptată asupra dispozitivului lor, nu asupra lucrurilor care se întâmplă în cameră, mai ales atunci când ar trebui să petreacă "timp cu familia". Carla, care are trei fiice de 12, 14 şi 16 ani, a spus: "M-am săturat până peste cap să vorbesc cu fiicele mele la masa de seară, în timp ce ele tastează ostentativ pe masă sau pe sub masă. Le-am spus că le voi confisca telefoanele dacă nu se opresc. Fiica mea cea mai mare mi-a spus cu toată seriozitatea că preferă să moară decât să-mi dea telefonul ei".

Părinţii spun că sunt neliniştiţi din pricina asta şi, mai mult, că se simt neajutoraţi - că simt că nu au cum să se oprească şi să-i pună capăt.

Dar copiii nu rup legăturile numai cu membrii familiei lor. Carla a spus: "Am observat că şi atunci când ies în oraş împreună, copiii le scriu mesaje celor care nu sunt acolo. Uneori vezi un grup în care niciunul nu vorbeşte de fapt cu cei din jur, ignorându-i pe cei prezenţi şi tastând sau trimiţând mesaje sau făcând orice altceva. Oare au învăţat să socializeze cu oamenii reali?"

Viaţa, dar nu aşa cum o cunoaştem noi...

Îngrijorarea mea este că timpul petrecut pe reţelele sociale nu este timp petrecut cu activităţi din viaţa reală. Noi obişnuiam să ieşim cu toată familia, să mergem cu bicicletele sau să ne plimbăm împreună. Şi când eram acasă găteam împreună - făceam prăjituri şi alte lucruri. Toate astea s-au dus pe apa sâmbetei. Nu mai au nicio activitate în aer liber, şi odinioară le plăcea atât de mult să iasă! (Carla, care are trei fete, în vârstă de 12, 14 şi 16 ani)

Părinţii spun că sunt trişti fiindcă nu mai împărtăşesc anumite activităţi cu copiii lor. Dar sunt şi foarte deranjaţi din pricină că aceştia nu mai vor să facă sport sau orice alte activităţi în aer liber, pe cont propriu sau împreună cu prietenii. Sunt îngrijoraţi din pricina problemelor de sănătate cauzate de timpul îndelungat petrecut în faţa dispozitivelor - nu fac sport, nu respiră aer curat, consumă tot mai multe gustări nesănătoase şi mâncare de tip fast-food. "Tot ce pare să vrea atunci când stă cu orele la dispozitivul acela sunt biscuiţii şi Coca-cola", spune Timna, care are o fiică de 15 ani.

Asta le ia ocupă prea mult timp

Am ştiut întotdeauna ce fac copiii mei online şi ceea ce fac sau privesc nu mă îngrijorează cu adevărat. În majoritatea timpului stau pe Facebook, vorbesc cu prietenii şi învaţă. Sunt de acord cu asta, dar nu şi cu timpul pe care îl petrec astfel. E mult, mult prea mult. (Gina, mama unei fete de 12 ani şi a unui băiat de 17)

Părinţii spun că sunt îngrijoraţi din pricina timpului îndelungat pe care îl petrec copiii la dispozitivele lor, dar admit şi că sunt încurcaţi atunci când se gândesc cum să-l scurteze sau să-l monitorizeze. Saul, tatăl a doi băieţi, de 8 şi 12 ani, şi al unei fiice de 15 ani, spune: "Cât de mult timp e prea mult? Şi chiar putem înţelege noi, la 40 de ani, lumea lor în sensul acesta? Când îi întreb îmi spun că toţi prietenii lor stau mult mai mult decât ei. Greu de crezut, dar pare adevărat!" Dar părinţii sunt adesea disperaţi şi din cauză că acesta li se pare un timp pierdut, care ar putea fi petrecut făcând activităţi mai valoroase în lumea reală.

Trasarea unei limite

E greu să găseşti limita dintre încredere şi supraveghere - eu am controlat contul de Facebook al fiicei mele mai mari, în vârstă de 14 ani, şi am descoperit că se prezenta ca având 17 ani. (Wendy, mamă a două fete, de 14 şi 16 ani)

Părinţii se întreabă adesea când trebuie să intervină, când să stea în umbră, când să fie bănuitori şi când să aibă încredere. Unii simt că au făcut bine şi descoperă că odraslele lor au trecut peste limita impusă fără ştirea lor, făcându-i să se simtă trădaţi. Alţii simt că au fost prea grijulii, deteriorând încrederea copiilor şi făcând problema şi mai dificil de abordat.

Consecvenţa parentală

Ştiu că oscilez nebuneşte, de la o săptămână la alta, între ce permit şi ce interzic. Aud despre câte un lucru îngrozitor şi atunci le interzic orice utilizare, zile la rând, apoi îi las din nou să facă ce vor. Ştiu că nu e ideal. (Ben, tatăl unui băiat de 13 ani şi al unei fete de 16 ani)

Părinţii se tem de rezultatul acestei combinaţii periculoase: izolare şi atitudine defensivă din partea copiilor asociate cu ignoranţa, confuzia sau lipsa de interes din partea părinţilor. E ceva obişnuit ca părintele să treacă de la o prea mare severitate la o mare lipsă de implicare, realizând că niciuna dintre aceste abordări nu tratează eficient situaţia şi că această inconsecvenţă este distructivă.

Modul în care gestionezi interacţiunile digitale ale copiilor tăi poate fi o piatră de încercare a abilităţilor tale de părinte. Copiii au nevoie de comunicare, limite, reguli ferme, dar corecte. Dacă simţi că nu aplici acest lucru la interacţiunile lor digitale, îţi vom oferi îndrumare şi câteva strategii care te pot ajuta.

Educaţie, educaţie, educaţie

Chiar îmi fac griji din pricina modului în care "conversaţia prin mesaje" tâmpeşte - ce impact poate avea asupra capacităţii lor de a scrie corect şi de a se exprima clar la şcoală, la universitate şi, mai târziu, la serviciu? Şi văzând modul în care zboară de la un lucru la altul, mă întreb dacă vor învăţa vreodată să se apuce serios de ceva temeinic. (Sara, mama a doi băieţi, de 17 şi 11 ani, şi a unei fete de 14 ani)

În ciuda faptului că dispozitivele digitale sunt acum integrate în programa multor şcoli, o temă comună pentru mulţi părinţi este faptul că simt că folosirea acestor dispozitive, în special prin mesaje, postări şi SMS-uri, nu îi ajută cu nimic. Mesajele scurte şi lapidare, în special pe platformele care limitează utilizatorii la 140 de caractere, cum face Twitter-ul, îi încurajează pe tineri să ignore scrierea corectă, gramatica, formulele tradiţionale de adresare, iar părinţilor li se pare alarmant, fiindcă îşi imaginează că nu vor fi în stare să se adapteze atunci când va fi nevoie de formulări mai "corecte", la şcoală, la examene sau la locul de muncă.

Faptul că acordă mai multă atenţie prietenilor decât ţie

Părinţii tinerilor, în special cei ai adolescenţilor, s-au simţit întotdeauna în competiţie cu prietenii copiilor lor. Sunt mai atenţi la ceea ce gândesc, cred sau spun prietenii lor decât la tine? Eşti preţuit şi ascultat la fel de mult ca prietenii lor? E greu să crezi asta când tinerii vin acasă cu mintea atât de plină de ceea ce s-a spus, gândit sau făcut la şcoală sau de ceea ce au împărtăşit cu prietenii lor. Sentimentul e mult mai acut atunci când aceşti prieteni par să aibă acces în casa ta, în dormitorul copiilor tăi şi, cu siguranţă, la atenţia lor, 24 de ore, 7 zile pe săptămână.

Faptul că nu ştii ce pun copiii la cale

Petrec o mulţime de timp pe telefoane, chiar şi atunci când se află în compania fizică a prietenilor lor. Chiar mă întreb ce naiba pun la cale şi, de fiecare dată când încerc să aflu, mă încurc. (Paul, tatăl a doi băieţi, de 9 şi 13 ani, şi a unei fete de 15 ani)

Părinţii se tem că nu înţeleg lumea în care trăiesc copiii lor - aplicaţiile pe care le folosesc sau felul în care interacţionează unul cu celălalt prin intermediul reţelelor sociale. Părinţii s-au simţit dintotdeauna oarecum excluşi din anumite aspecte ale vieţii copiilor lor. Copii încurajează acest sentiment folosindu-se de argou - un limbaj privat care evoluează şi se schimbă constant, astfel că doar utilizatorii lui pot să ţină pasul şi să se înţeleagă unul pe altul. Reţelele de socializare şi tehnologia digitală par să aibă un avantaj similar - sunt folositoare şi au avantajul adiţional de a arăta cine e conectat şi cine nu.

Faptul că nu-i înţelegi şi pierzi astfel controlul

Mă enervează cu adevărat faptul că nu ştiu ce fac copiii mei cu telefoanele. Cele două fiice ale mele par să petreacă atâta timp chicotind şi comparând chestii de pe telefoanele lor, iar fiul meu stă şi le priveşte, rece şi superior. Nu pot să le fac să respecte nicio regulă sau limită, fiindcă nu ştiu ce fac, pur şi simplu! (Hannah, mamă a unei fiice biologice de 15 ani, a unui băiat de 17 ani şi a unei fiice vitrege)

Părinţii au văzut dintotdeauna că e dificil să renunţe, să recunoască şi să accepte că odraslele lor încep să stea pe propriile picioare. O nelinişte răspândită referitoare la tehnologia digitală e faptul că aceasta ne zăpăceşte, iar modul în care o folosesc tinerii pare să ne depăşească, astfel că ne simţim supăraţi şi iritaţi de pierderea controlului pe care o implică ea. Chiar şi părinţii mai tineri, care o folosesc regulat, pot să se simtă cu un pas sau doi în urma copiilor lor.

Propriile tale interacţiuni digitale şi modul în care contribuie ele la această problemă

Bun, scriu asta şi, în timp ce o fac, îmi dau seama că e o problemă. Dar adevărul este că primul lucru pe care îl facem, eu şi soţul meu, când ajungem acasă, este să ne controlăm poşta electronică, mesageria şi reţelele sociale. Eu o fac pe telefon, în timp ce intru în casă, iar soţul meu o face pe drum de la gară. Copiii noştri încep să facă asta în autobuz şi continuă cu acelaşi lucru toată seara. La fel facem şi noi - eu pe tabletă în bucătărie, în timp ce pregătesc cina, iar el pe telefon, în sufragerie. (Sara, mamă a doi băieţi, de 17 şi 11 ani, şi a unei fete de 14 ani)

Mulţi părinţi îşi fac griji din pricina exemplului pe care îl dau copiilor prin utilizarea tehnologiei digitale. Unii părinţi îşi controlează e-mailurile de la serviciu şi pe cele personale pe dispozitivele de acasă, alţii folosesc telefoanele mobile. Unii folosesc Facebook şi Twitter, alţii le folosesc pe acestea şi, în plus, alte reţele de socializare. Fie că eşti nou-venit sau un utilizator mai vechi, că le foloseşti în mod regulat sau mai puţin regulat, poţi să te îngrijorezi gândindu-te că purtarea ta transmite un mesaj puternic despre ceea ce este sau nu este acceptabil. Părinţii ne spun că simt nevoia de a impune reguli referitoare la folosirea tehnologiei digitale în casele lor, dar nu ştiu sigur ce să spună, când să spună sau cum să le încurajeze.

***

"Cărţi deschise pentru minţi deschise",
a X-a ediţie a campaniei naţionale "Te aşteptăm în librărie!" - 2018

De-a lungul celor zece ediţii derulate până în prezent, campania Te aşteptăm în librărie a pornit de la ideea repoziţionării acestui centru cultural (librăria) ca un element activ în viaţa omului contemporan, încercând să evidenţieze rolul librarului ca formator de opinie şi mediator cultural între editură şi cititor.

În perioada 1 august - 1 noiembrie 2018, Editura Herald împreună cu librăriile partenere, îţi oferă şansa să redescoperi importanţa lecturii şi modul în care cărţile îţi pot influenţa evoluţia prin intermediul ideilor, conceptelor şi teoriilor transmise de către cele mai importante personalităţi ale istoriei, tradiţiilor şi culturii universale.

"Cărţi deschise pentru minţi deschise" este invitaţia noastră pentru a considera lectura ca un instrument de învăţare, o sursă inepuizabilă de idei, inspiraţie şi înţelepciune. Pentru că suntem împreună în căutarea celor mai relevante răspunsuri la întrebările fundamentale, am adus pe rafturile librăriilor o colecţie de 30 de lucrări inovatoare, care pot deschide în mintea ta noi perspective ale gândirii.

Descoperă acum doar în librării, reducerea de 20% aplicată la titluri precum Spovedanie (Autobiografia) de Lev Tolstoi, Religie şi ştiinţă de Bertrand Russell, Marea Trezire de Bodhidharma, Totem şi tabu de Sigmund Freud, Eliberarea de cunoscut de Jiddu Krishnamurti, Paşi pe Cale de Inayat Khan, Cartea celor cinci cercuri (Go Rin no Shō) de Miyamoto Musashi, Duh şi Contemplaţie de Alan Watts.

Fie că eşti în căutarea celor mai importante răspunsuri în paginile cărţilor noastre, fie vrei să petreci o oră de linişte departe de cotidian, nu uita că în librărie poţi găsi surse sigure şi valoroase de cunoaştere care te pun în acord cu tine însuţi şi te ajută să înţelegi mai bine lumea din jurul tău.

Te aşteptăm în librărie!
Contact: Sorin Lucaci, PR & Events Coordinator, 0720.063.626, sorin.lucaci@edituraherald.ro

Parteneri: Herbagen, VivaNatura, Deja Vu Natural, Itsy Bitsy, Realitatea Tv, Gold FM, Radio România Cultural, Bucureşti FM, TANĂNANA, Radio 7, Radio România Cluj, Radio România Timişoara, Radio România Târgu Mureş, Radio Iaşi, Radio Braşov, TVR Timişoara, Mix TV Braşov, Radio Braşov, Antena 1 Piteşti, Radio 3Net "Florian Pittiş", România Liberă, AdPlayers.ro, Bio Life & Style Expo, 4arte, Agenţia de carte, Bookaholic, Bookuria, Bookblog, Bookhub, Booknation, Drumul spre centru, Filme-Cărţi, Literatura pe tocuri, Fundaţia Calea Victoriei, IQool, LiterNet, Poveşti de călătorie, PRwave, Rabbit Media, Gratuitor, Raftul cu idei, România Pozitivă, Serial Readers, Sfatul părinţilor, GOKID!, SuntPitic, Trăieşte conştient, Gazeta de ştiri, ZMEU Bucureşti, Andreea Ignat, Belva.ro, Aventuri în Parenthood, Diana Vijulie, Cărti, Cafea şi Tutun, Cinemagia, Shape, Edu-News.