miercuri, 3 august 2022

Satisfacţia clienţilor (obţinută şi prin social media) face toţi banii

 


Titlu: Economia Thank you
Autor: 
Rating: 
Editura: 
Anul aparitiei: 2012
Traducere: 
Numar pagini: 256
ISBN: 978-606-8360-20-1
Cumpara cartea

„Economia Thank you” vorbeşte despre o situaţie care pentru unii este destul de clară, în timp ce pentru mulţi alţii încă pare ceva lipsit de importanţă, cei din urmă neglijând un trend major din domeniul business-ului online. Este vorba de rolul reţelelor sociale în dezvoltarea afacerilor, mai mici sau mai mari, rol care poate fi atât de major încât de el să depindă supravieţuirea unei companii sau a unui brand pe piaţă.

Cumpără titlul în engleză

Gary Vaynerchuk, cândva un pioner în vânzarea de vinuri prin intermediul unui magazin online, abordează una dintre cele mai sensibile probleme pe care le aduce în special Facebook şi Twitter: comunicarea cu clienţii dificili, nemulţumiţi, care au posibilitatea de a se exprima mai mult decât liber pe wall-ul unei reţele de socializare.

Practic, odată cu dezvoltarea internetului de tip web 2.0 şi a domeniului social media, comunicarea încetează să mai fie unidirecţională şi devine „foarte” bidirecţională. Companiile nu mai pot plasa mesaje şi nu mai pot promova produse noi fără să primească un feedback, fie că este unul pozitiv sau negativ.

De ce unele companii încă evită să se implice în social media, în ciuda popularităţii domeniului? Unul dintre cele mai importante motive este reprezentat de… frică. Teama de părerile nefavorabile, de clienţii nervoşi care îşi spun oful cât îi ţine gura şi de dificultatea gestionării situaţiilor de criză şi a scandalurilor care pot apărea la un moment dat în online din cauza unor greşeli din partea companiei / brandului.

Gary Vaynerchuk subliniază însă următorul aspect: este mai bine să ştii ce se spune despre tine, mai ales când este vorba despre o nemulţumire, şi să ştii şi cine o spune. În caz contrar, eşti nu doar orb, ci şi mut şi surd. Nu ai nici o putere să înlături un rău care există şi de care nu eşti conştient. Iar a nu cunoaşte acel rău şi a-l lăsa să crească în voie nu face decât să îţi sape groapa fără să simţi.

Un alt motiv pentru care mulţi manageri sau antreprenori nu vor să intre în lumea social media cu brandul sau compania lor este reprezentat de dificultatea contorizării rezultatelor şi mai ales a celor financiare. Practic, în raport cu bugetul investit într-o reţea socială, cât câştig, care este profitul meu concret?

Ce-i drept, de multe ori, rezultatele financiare nu sunt atât de satisfăcătoare pe cât şi-ar dori un om de business, obişnuit să i se prezinte rapoarte şi cifre exacte. De aceea, mulţi consideră social media pierdere de timp, şi, chiar mai rău, de bani.

Astfel de oameni de afaceri uită însă să se plieze după trendurile prezentului şi închid ochii la nevoile reale ale clienţilor, lăsându-l trenul să plece fără să urce în el. Practic, dacă vrei să ai succes cu business-ul tău, ar fi indicat să te duci acolo unde sunt clienţii, nu să aştepţi să vină ei la tine. Şi da, astăzi, vei găsi mare parte din ei pe reţelele sociale, pentru că acolo îşi petrec ei zilele şi nopţile, mult mai mult decât o fac pe mediile de comunicare tradiţionale.

Şi fiindcă veni vorba de aceste media tradiţionale, autorul nici nu le neagă, nici nu le desconsideră în faţa Facebook şi Twitter. Dimpotrivă, el consideră că acestea încă au o influenţă majoră asupra publicului şi bineînţeles că nu trebuie neglijate. Orice companie trebuie să le folosească în continuare, însă trebuie acordată atenţie unor detalii.

Spre exemplu, cifrele prezentate de firmele de media care vând publicitate sunt de multe ori exagerate, mai ales în cazul publicităţii outdoor (ce garanţie ai că fiecare om care trece pe lângă un billboard ţi-a luat în seamă reclama de acolo sau că fiecare click contorizat pe un banner web reprezintă automat un client convins să îţi cumpere produsul?) Iar situaţia este cu atât mai dificilă cu cât astfel de modalităţi de advertising sunt destul de costisitoare.

În ceea ce priveşte impactul pe care îl are o campanie publicitară, apar de asemenea diferenţe de la o platformă de comunicare la alta. O reclamă televizată, în cazul căreia trebuie să investeşti destul de mulţi bani, poate fi ignorată constant prin schimbarea canalului sau poate fi considerată chiar enervantă la un moment dat. În schimb, o campanie în social media, bine gândită şi ingenioasă, poate atrage atenţia unui număr mare de oameni, care vor fi încântaţi şi care vor simţi nevoia să share-uiască şi cu alte persoane mesajul tău. Implicit, numărul de vizitatori care află de brandul tău creşte progresiv.

„Platformele social media sunt un instrument foarte bun pentru a stinge un incendiu, dar sunt un instrument încă şi mai bun pentru consolidarea capitalului mărcii şi relaţiilor cu clienţii. De îndată ce încetaţi să vă mai gândiţi la ele ca la un instrument pentru reducerea la tăcere a clienţilor şi, mai degrabă, ca la un instrument pentru încurajarea clienţilor să-şi exprime sincer opiniile şi care vouă vă permite să vorbiţi cu ei, înaintea voastră se va deschide o întreagă lume de oportunităţi de marketing şi de branding.”

  • PLUSURI

    Prezentarea beneficiilor social media în special pe baza propriei experienţe în domeniu.

  • RECOMANDARI

    Faceţi-o cadou şefilor voştri care nu cred în rolul social media şi care refuză constant să investească în platformele de socializare.

Categorie:  | Autor:  | Editura: 

A fi în viață înseamnă să ai o poveste de spus

 


Titlu: Cei dispăruți
Autor: 
Rating: 
Editura: 
Anul aparitiei: 2021
Traducere: 
Numar pagini: 510
ISBN: 978-973-46-8392-5

Când am început să citesc Cei dispăruți, eram pregătită să aflu o altă poveste despre Holocaust,  subiect care mă interesează în mod deosebit și despre care citesc destul de mult. A fost așa și nu a fost așa...Cartea lui Daniel Mendelsohn vorbește despre Holocaust dintr-o perspectivă diferită și puțin abordată în literatura dedicată acestor evenimente tragice.

În primul rând, este o poveste foarte personală, autorul căutând să descopere ce s-a întâmplat cu unul dintre unchii mamei sale, Shmiel Jaeger și familia acestuia, locuitori ai orașului ucrainian Bulechow, uciși de naziști în anii celui de-al doilea Război Mondial. Apoi, cartea în sine este o călătorie în trecut pentru a afla nu numai informații despre soarta unor oameni, dar și pentru a reface destinul unor familii, o ocazie de a cunoaște poveștilor unor supraviețuitori ai Holocaustului, acum împrăștiați prin întreaga lume, din Statele Unite, în Australia, Danemarca, Suedia, Ucraina etc.

Daniel Mendelsohn face parte dintr-o familie marcată de dispariția în condiții misterioase a șase dintre rudele sale și este intrigat de poveștile spuse de bunicul său și de câteva scrisori primite de acesta în 1939. Curiozitatea, dorința de a face lumină într-o poveste incompletă și despre care mai mulți membrii ai familiei se feresc să vorbească îl determină pe autor să plece la drum pe urmele puținilor supraviețuitori ai Holocaustului care îl cunoscuseră sau auziseră de unchiul Shmiel, de soția și cele patru fiice ale acestora. Descoperă destul de repede că această călătorie este, de fapt, o cursă contra cronometru, căci supraviețuitorii sunt destul de în vârstă, bolnavi și pot muri oricând, unii dintre ei și-au pierdut memoria și nu pot furniza informații veridice sau coerente. Fiecare martor contează, fiecare poveste îl duce mai aproape de adevăr, iar Mendelsohn se transformă într-un detectiv și arheolog al unui trecut în pericol de a fi uitat sau de a rămâne complet necunoscut.

Mi se părea că, dincolo de tristețea, de dezamăgirea celor cu care am discutat, ca să nu mai pomenesc de consternarea cu care majoritatea oamenilor constată că, în anumite împrejurări, vecini apropiați se pot ucide între ei cu atâta ușurință – fapt pe care l-am văzut, desigur, și mai recent, nu numai în 1941 -, dincolo de amărăciune și consternare, există convingerea, mai degrabă generică și poate optimistă, că este mai greu să îi ucizi pe cei de care ești apropiat decât pe cei care îți sunt total necunoscuți. Eu unul nu sunt sigur. Singura dată când am avut curajul să-l întreb pe tata de ce nu mai vorbește cu fratele lui, o tăcere devastatoare care a durat mai bine de jumătate din viața mea, tata mi-a răspuns: „Uneori e mai ușor să te înțelegi cu străinii”. Apropierea poate duce și la alte emoții, nu numai la dragoste. Numai cei care au fost prea apropiați de tine, au trăit alături de tine, au văzut prea mult din durerea sau din invidia ta sau, poate mai mult decât orice, rușinea ta, la un moment dat, crucial, pot fi ușor înlăturați, exilați, alungați, uciși.” Cuvintele autorului au, poate, un ecou special în această perioadă când războiul, ura, masacrele au coborât, din păcate, din istorie și au invadat un prezent, fără ca noi, oamenii, să avem forța să le oprim.

Cei dispăruți este o carte emoționată despre descoperirea și înțelegerea trecutului, despre durere, traume și tragedii, dar și despre speranță, bunătate și sacrificiu. O carte despre Holocaust și o carte despre prezent.

Text scris de Raluca Elgyar

  • PLUSURI

    O carte frumoasă și cu un impact emoțional puternic care fascinează și ne face să ne punem întrebări importante.
    Informații noi, importante despre Holocaust acompaniate de fotografiile expresive ale fratelui autorului, Marc Mendelsohn.

  • RECOMANDARI

    Una dintre acele cărți de neratat într-o viață de cititor.

Categorie:  | Autor:  | Editura: 

Things that gain from disorder

 


Title: Antifragile. How to Live in a World We Don’t Understand
Author: 
Rating: 
Publisher: 
Year: 2013
Pages: 544
ISBN: 9781846141560

Antifragile is not what you call easy material. Neither to read, nor to summarize. This book is many things and definitely not what you expected. But at least, I can promise you won't get bored because the author is not fooling around spending 500 pages for some 50 pages ideas. Each paragraph is rich in information and pretty useful. Taleb explains the ethics of Fragility and Antifragility, answering a lot of questions like: how we missed the word antifragility in classrooms, where do we find overcompensation, why death is a necessity for life, which are the benefits of error for the collective, how antifragility of the whole often depends on the fragility of the parts, which are the flaws of intellectualism. He goes on with many other questions that people are too afraid to ask, or have no one to talk about with. He even dares to say that obsessive love is the most antifragile thing outside the economics.

Buy the book in English

Taleb, this superhero of the mind, a harsh man with a sharp wit and no shy tongue, forces you to think about all the things in the world that might have an influence on you. You might feel mentally exhausted even after only a few pages, but if you don't want to be a 'sucker' slave to a career that makes you feel crappy rather then happy, keep on reading. If I ask you what antifragile means perhaps your answer would be strong or something similiar. But you are wrong. Think about it, if fragile implies something that is negatively impacted by mishandling, would not the opposite be something that benefits from shock, neglect, abuse? If you get the idea, well, your evolution might come in handy.

Aren’t you tired of running away from randomness, uncertainity and chaos? If so, Antifragile is the reading you were searching for because it shows you how to stop hidding from bad things and start turning them in your favor. This is a wonderful journey, at the end of it you will be able to domesticate and dominate the unseen. First it teaches you to use a simple test of asymmetry in order to detect antifragility: anything that had more upside then downside from random events(or certain shocks) is antifragile; the reverse is fragile. This is important because the process of discovery itself depends on antifragile tinkering, agressive risk bearing rather than formal education. So stop avoiding interference with the things you don’t understand. Stop following the fragilista( medical, economic, social planner) who makes the modern society blind. Stop engaging in artificial actions in which the benefits are small and visible, and the side effects potentially severe and invisible.

For me, one of the most challenging chapters is the one called When two things are not the same thing. Have you ever asked yourself if knowledge is really what generates wealth, and if so what kind of knowledge? Taleb is quite aggressive when it comes to studying, he claims that classroom education does not lead to wealth, it only comes from wealth. Just like evolution does not rely on narratives, humans do. Evolution does not need a word for the color blue. So this is how one often mistakes a source of necessary knowledge for another, less visible from the outside, less tractable, less narratable. He moves on to saying that less is more in action: the more studies , the less obvious elementary but fundamental things become. So you don’t go to school to learn optionality but the reverse: to become blind to it.resized_paste

This is such an awesome book, you can learn a lot only by reading its chapter summaries. Then, there are a lot of quotes from ancient wisdom explained in a really interesting way. So I guess I could say this is a must for any reader because it delves into every major area of our life – finance, culture, business, medicine, politics, making you doubt everything you think you might know. And then it offers a completely different view of how the world works, helping you to cope with the inevitable Black Swan events. You want to be Antifragile, so you must be aware of the things that gain from disorder!

  • STRENGTHS

    A revolutionary message
    You might find this easier than his other famous book- The Black Swan

  • WEAKNESSES

    A little too much criticism on those Taleb doesn’t like

  • RECOMMENDATIONS

    For those who want to learn how to live in a world that is unpredictable, chaotic and full of shocks and how to thrive during periods of disaster

Categorie:  | Autor:  | Editura: 

Richard Sorge, o legendă a spionajului modern

 


Titlu: Spionul lui Stalin – Richard Sorge și rețeaua de spionaj din Tokio
Autor: 
Rating: 
Editura: 
Anul aparitiei: 2013
Traducere: 
Numar pagini: 512
ISBN: 978-973-135-741-6
Cumpara cartea

Spionul lui Stalin – Richard Sorge și rețeaua de spionaj din Tokio este una dintre cele mai bine documentate cărți despre spionul Richard Sorge, fiu al unui inginer minier german, Wilhelm Richard Sorge și al Ninei Semionovna Kobieleva, azeră din Baku, orașul minier în care Wilhelm Richard lucra atunci când cei doi s-au cunoscut. Istoria devenirii lui Richard Sorge spion al Uniunii Sovietice, a renegării sale de către regimul stalinist, a judecării sale de către poliția japoneză și a executării lui în închisoarea Sugamo a luat în timp alura de legendă, în special din cauza trecerii existenței sale sub tăcere de către guvernul sovietic pentru o perioadă de 20 de ani de la moartea sa. Chiar dacă în 1964 Hrușciov l-a reabilitat (după ce a vizionat filmul Qui êtes-vous, Monsieur Sorge? și s-a interesat dacă povestea e adevărată sau nu), adevărul despre viața lui, despre activitatea de spion, despre dificultățile pe care le-a întâmpinat, au început să iasă cu adevărat la iveală abia după căderea „Cortinei de Fier”. Totuși, foarte multe lucruri nici măcar acum nu se știu, unele dintre ele extrem de importante, cum ar fi soarta copilului său, care se presupune că s-a născut mort (singura însemnare care a fost găsită despre acest subiect spune în privința sarcinii soției sale și/sau a nașterii că „lucrurile nu au mers așa cum mă așteptam”, iar în perioada care a urmat după aceea, se știe că Richard a fost foarte deprimat. Astfel de evenimente sunt „îngropate în arhivele rusești”, iar descoperirea lor este destul de dificilă.

Cumpără titlul în engleză

Prima carte despre Richard Sorge pe care am citit-o a fost Richard Sorge așa cum a fost de Mihail Kolesnikov. Scrisă la scurt timp după reabilitarea spionului, imaginea sa este profund mistificată, ascunzându-se lucrurile care ar fi stânjenit imaginea URSS-ului. Cartea – pe care am recitit-o imediat după ce am terminat lecturarea cărții pe care o recenzez acum – este de-a dreptul ridicolă, oferind imaginea unui spion care colabora foarte strâns cu guvernul URSS, care executa ordinele fără crâcnire și care și-a dat viața pentru gloria URSS-ului, conștient de faptul că avea să fie erou sovietic, lucruri mult prea departe de adevăr. Următoarele texte pe care le-am găsit și citit despre acest subiect au fost mici articole, de genul celor de pe Wikipedia, foarte bine documentate. Totuși, nimic nu a reușit să acopere subiectul așa cum a făcut-o Robert Whymant, care a făcut cercetări nu mai puțin de 20 de ani pentru a descurca încurcatele ițe ale poveștii lui Richard Sorge.

Cele mai importante surse la care autorul a avut acces au fost Gendaishi shiryō a lui Toshito Obi (volum pe care îl citează pe întreg parcursul cărții) și arhivele sovietice care, după 1990 au fost desecretizate în mare parte și care au ajutat la recrearea imaginii reale asupra mai multor evenimente, printre care Gulagul, subiect tratat pe larg în Drumul din Kolîma. Călătorie pe urmele Gulagului. Totuși, sistemul de arhivare utilizat de NKVD și mai apoi de KGB nu era infailibil, astfel că multe dovezi sunt pierdute pentru totdeauna, iar altele sunt atât de rătăcite, încât este posibil să nu se mai poată reface niciodată firul real și integral al anumitor evenimente.

Cât despre Richard Sorge, cine nu știe povestea lui, Spionul lui Stalin – Richard Sorge și rețeaua de spionaj din Tokio este o sursă de informare excelentă. Cele 512 pagini și cei 20 de ani de cercetare care fac ca această carte să fie ceea ce este garantează că cititorul nu va fi dezamăgit de conținut. Cartea, prefațată de Stejărel Olaru (Doctor în științe militare și informații), este compusă din patru părți, prolog și epilog. Este construită cronologic (cu excepția prologului) și tratează nu doar perioada în care Richard Sorge și-a desfășurat activitatea de spion, dar și copilăria lui (atât cât se cunoaște), adolescența și perioada de studenție. Este ușor de citit, fiind scrisă în stilul jurnalistic în care sunt scrise în general biografiile.

Întâlnirea lui Richard Sorge cu generalul Eduard Berzin, care a decis că Sorge ar fi potrivit pentru Tokio, este tratată doar superficial, se pare că din lipsă de informații demne de încredere. Relația cu soția sa, Katya Maximova, este destul de des amintită, în special în legătură cu stările lui sufletești, și are parte de cea mai amplă abordare pe care am întâlnit-o până acum în literatură. Accidentul (descris cu destulă acuratețe în Prolog) care l-a „desfigurat” devine în această carte un soi de punct pivot al activității sale din Japonia, Robert Whymant punând chiar unele dintre eșecurile sale, precum și mare parte din situația care a dus la arestarea lui Sorge pe seama urmărilor acestuia. Nu critic această abordare, deoarece sunt sigur că un asemenea accident ar fi handicapat la modul foarte serios pe cei mai mulți oameni, iar stările de nervozitate de care Richard Sorge suferea după recuperare își pot avea, cu siguranță, originile în accident. Totuși, cred că autorul exagerează puțin, probabil din dorința de a crea o imagine pozitivă a omului Richard Sorge, justificând astfel anumite greșeli pe care nu se poate contesta că le-a comis.

Ceea ce mi-a plăcut foarte mult în Spionul lui Stalin – Richard Sorge și rețeaua de spionaj din Tokio a fost felul în care Robert Whymant a reușit să pună în lumină gradul de infiltrare a lui Sorge, precum și credulitatea pe care a stârnit-o necondiționat în rândul celor mai înalte oficialități germane din Japonia. La arestarea sa, nu numai că ambasadorul Eugen Ott a fost atât de revoltat încât a făcut campanie pro-Sorge timp de mai multe luni, dar nici chiar japonezii nu au avut idee pe cine au prins până când, la o săptămână de la arestare, Sorge a cedat și a scris pe o foaie de hârtie (pe care ulterior a mototolit-o): „Sunt membru al Internaționalei Comuniste încă din 1925”. Revelația i-a șocat pe investigatorii japonezi, care însă nu au divulgat secretul decât două luni mai târziu. Un alt punct pozitiv al cărții este coroborarea depozițiilor pe care membrii rețelei, printre care Max Klausen, Branko Vukelić, Miyagi Yotoku și Ozaki Hotsumi le-au dat pe timpul interogatoriului. În plus, Robert Whymant s-a documentat inclusiv cu privire la subiectul reîntoarcerii lui Richard Sorge în URSS, lucru care a fost vehiculat o vreme. Astfel a aflat că, deși japonezii au contactat guvernul URSS de mai multe ori pentru a-l oferi pe Sorge la schimb pentru spioni japonezi, aceștia au primit de fiecare dată răspunsul „Nu cunoaștem nici un Richard Sorge”. În plus, se pare că nu există nicio înregistrare oficială care să ateste că un atare schimb a avut loc.

O serie de fotografii ale lui Richard Sorge, a câtorva dintre membrii rețelei sale, a soției lui din URSS și altor câtorva personaje care au jucat un rol important în viața sau activitatea spionului încununează această carte-document.

  • PLUSURI

    Spionul lui Stalin – Richard Sorge și rețeaua de spionaj din Tokio este o carte foarte bine documentată, în care autorul a evitat pe cât posibil supozițiile, ceea ce îi oferă calitatea de carte-document. Ediția este excelentă, cu hârtie gălbuie, ușoară și odihnitoare pentru ochi și cu un format care se mânuiește foarte ușor.

  • RECOMANDARI

    Recomand această carte pasionaților de istorie. Ea poate fi citită cu încredere, având în vedere perioada pe care autorul a petrecut-o documentându-se. În plus o recomand celor care sunt curioși în general cu privire la spionaj. Richard Sorge este una dintre cele mai proeminente figuri ale spionajului.

Categorie:  | Autor:  | Editura: 

Cum se naște un psihopat. Sau douăzeci

 


Titlu: Cântecul păsării de plajă
Autor: 
Rating: 
Editura: 
Anul aparitiei: 2021
Numar pagini: 224
ISBN: 978-973-46-8391-8

După două rateuri la rând de la Editura Polirom, ale căror nume nu le dau, dar se știu ele, iată că am tras lozul cel mare cu una dintre cele mai frumoase povești citite anul acesta. Cu toate că am avut ocazia să citesc câteva capodopere moderne ale romanului polițist în cadrul săptămânalelor noastre blog toururi dedicate acestui subgen literar, în domeniul literaturii generale au cam lipsit romane în urma cărora să exclam uau! A venit însă mica bijuterie a lui Tudor Ganea apărută la Polirom în colecția Ego. Proză, pe care inițial am întâmpinat-o cu reticență după ce o altă povestea de-a sa, o distopie cu tente comico-grotești pe alocuri care se numește Porci, m-a lăsat cu sentimente amestecate

Nu este însă cazul cu Cântecul păsării de plajă, cel mai recent roman al arhitectului transformat în scriitor, un roman matur, dur și intens, care sper că reprezintă adevărata valoare a lui Tudor Ganea și dovada că avem de-a face cu un mare povestitor. Și pot afirma cu tărie toate aceste lucruri cu toate că nu am apucat să-i citesc și celelalte romane. Dar ca să vă convingeți că acest ultim volum este unul extrem de bun ar trebui să îl citiți. Pe îndelete, cu un teanc de post-ituri în față, căci veți întâlni nenumărate citate care ori vă vor frânge inima, ori vă vor face să scoateți exclamații de încântare, ori vă vor ridica firele de păr de la ceafă.

Este povestea măririi și decăderii unui constănțean cu origini tătare pe nume Ainur în cartierul Faleza Nord din orașul Constanța, cel cunoscut și sub numele de FZN. Rămas orfan încă de când s-a născut, căci nașterea sa i-a omorât mama, Ainur a crescut alături de un tată soldat complet rece și indiferent față de unica odraslă, căreia a ținut tot timpul să-i aducă aminte, an de an, atunci când mergeau la mormântul mamei să depună un buchet de maci, că este răspunzătoare de moartea ființei iubite. Lucru care va contribui din plin la frângerea inimii băiețelului și la transformarea lui într-o brută lipsită de orice empatie.

CITEȘTE UN FRAGEMT

Moștenind genele viguroase ale barbarilor care măturaseră Europa cu secole în urmă, tăcutul Ainur devine spaima puștilor din cartier și-un bătăuș cu care nu se punea nimeni. Metamorfozat din băiețelul rahitic, care abia trăia de azi pe mâine cu plevușca pe care o prindea zilnic alături de tatăl său cu undița sau plonjând în apele Mării Negre, cel care fusese umilit de băieții mai mari, în spaima tuturor și posesorul celui mai formidabil croșeu din toată zona

Prilej cu care se alege cu o seamă de prieteni aproape la fel de psihopați ca el, alături de care hărțuiește și snopește în bătaie Șocaricii (cuvânt care cu siguranță mă va bântui mult timp de-aici încolo), boschetarii, oamenii fără adăpost, aurolacii care își găseau refugiul în cazematele de beton împrăștiate pe un maidan de la marginea orașului ce fuseseră folosite de nemți în cel de-Al Doilea Război Mondial. Cu bombe cu carbid și urină, cum am făcut cu toții cei care am copilărit după nouăzeci (minus partea cu urina, noi foloseam scuipat), pe care le-aruncau în adăposturile Șocaricilor, scoțându-i din bârloguri ca pe șobolani, apoi luându-i la pumni, șuturi, bice, ce se nimerea.

Alături de alți doi băieți lipsiți de inimă și minte, un oltean poreclit Doagă și un băiat cu ochi de băgau pe oricine în sperieți poreclit Ciprian Ecosal, Ainur se pune pe snopit bătăuși. Prilej să fie remarcat până la urmă și de peștii mai mari ai orașului, astfel încât primește un post călduț de brută înfricoșătoare care poate doborî orice inamic cu un singur pumn. Nici măcar soția sa nu reușește să-l îmbuneze pe cel din care alungase orice urmă de bunătate și de sentimente, sistematic și hotărât, taman cel care ar fi trebuit să-l iubească și să-i poarte de grijă. Nimeni nu-i stă în cale lui Ainur, deși din când în când mai capătă și el câte o sperietură, cum este execuția cățelei Lesi, sau, la final, punct de la care pleacă povestea din prezent, când proctologul îi descoperă o tumoare matahalei de o sută cincizeci de kilograme ce îl va transforma de tot pe cel care fusese ani de-a rândul spaima tuturor persoanelor de sex masculin din FZN.

Cu bordel deasupra în care încearcă să lase totuși un urmaș, Ainur își pierde până la urmă soția și o ia brambura prin oraș, prilej de ample introspecții cu ajutorul cărora aflăm povestea vieții lui și-a celor din jur.

Un limbaj dur, dar și o proză absolut fermecătoare, în care fiecare cuvânt parcă este atent șlefuit și așezat exact unde trebuie, dublată de niște mici povești ce alcătuiesc un redutabil mozaic, cum poate nu am mai citit de la Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat încoace, romanul lui Tudor Ganea nu este recomandat sufletelor sensibile și nici celor care caută poate o poveste de iubire cu happy-end. Nu se termină cu un happy-end, iar dacă până la final ai fi crezut că Ainur va ajunge să se căiască sau poate-și va primi pedeapsa pentru faptele abominabile, ei bine, autorul plusează cu încă o poveste șocantă, cu Onuța-Nespălată, care va împrăștia și bruma de milă pe care poate ai ajuns să o simți pentru Ainur și copilăria lui fără de părinți.

...O iubise peste măsură pe soția sa, care murise dându-i naștere lui Ainur, iar de atunci maistrul de infanterie nu-și putuse privi fiul altfel decât ca pe o cauză a morții celei iubite. Ainur intrase în viață, iar ea ieșise din viață. Bayar nu-și putuse stăpâni pornirea de a-i aduce la cunoștință și lui Ainur acea prezumție dureroasă ori de câte ori îi vizitaseră mormântul din Murfatlar în anii care urmaseră.

— Tu ai băgat-o acolo.

Erau singurele cuvinte – ca niște ace de țeparină – pe care Ainur le simțea înfigându-i-se în carne și rupându-l în bucăți, până când nu mai rămăsese nimic din el. La început nu înțelesese ce voia să-i spună tatăl său, pentru ca, în momentul în care crescuse, acele vorbe – descifrate de mintea lui în curs de maturizare – să-i provoace un sentimente de vinovăție ce-l înstrăinase de tot ce era în jurul său. Culpa pe care Bayar reușea să i-o alimenteze fără milă de fiecare dată când punea un buchet de maci pe mormântul soției sale se gonflă atât de mult, încât, într-o zi, Ainur deveni imun. Nu mai simți nimic. Durerea pe care i-o provoca cu regularitate sentința lui Bayar fu atât de puternică și destabilizatoare pentru creierașul său de copil, încât, paradoxal, ca răspuns la acel stimul puternic, tătarul se acoperi de o carapace de blazare din care nu mai ieși niciodată și de sub duritatea căreia reuși, peste câțiva ani, să respingă orice sentiment de empatie pe care suferința celor cărora le provoca durere fizică l-ar fi putut genera. Iar asta îi convenea de minune lui Belgin, care culese roadele acestor sechele la nici un deceniu după mutarea tătarului în FZN. Găsise un om puternic care, spre deosebire de alți recuperatori, nu se înmuia niciodată. Și toate astea la numai 19 ani. Ainur bătea datornici de față cu copiii lor. Cu mamele lor. Cu soțiile lor. Câteodată chiar și pe ele. Nu conta. Nu contau țipetele, zbieretele, implorările. Nu. Intra peste ei și-și făcea treaba cu meticulozitate. Îi pedepsea. Și îi plăcea. (p. 139-140)

    Categorie:  | Autor:  | Editura: 

    Love is not the answer. Not as we know it.

     

    Title: A working theory of love
    Author: 
    Rating: 
    Publisher: 
    Year: 2012
    Pages: 328

    Maybe one of the most comprehensive contemporary books when it comes to raising existential questions and subtle critiques of daily life through a mix of banal and futuristic situations, all through the lens of love as a `working theory`.

    We enter the world alone and we die alone, the question is what happens in between and if we ever learn how to juggle with loneliness and the social animal inside us. Scott Hutchins plays with all these existential questions as he creates what seems to be your average guy, Neill Bassett Jr., and puts him in the craziest situation – to make an intelligent computer using his father’s (Dr. Bassett) thoughts and memories (taken from his journals). Adding the fact that his father committed suicide more than 10 years ago and that Neill is a young divorcé-cum-linguist, the narrative turns into a contemporary bittersweet tale of losing and finding oneself, all in the name of love, just not as we would normally define it.

    Not the run-of-the-mill insoluble – Why am I here? Who am I? – but the pressing questions of adult life: Really? and Are you sure? and Now what? , Neill and Henry Livorno, his boss at Amiante Systems, an old tech genius, question life and their quest for understanding what makes a human, human and how that can be recreated inside a computer. Dr. Bassett, therefore, becomes the computer-dead father of Neill, a computer that considers itself human as the team “pours” more ingredients of humanity in it – virtues and sins, desires, knowledge and the need to understand oneself. Seeming is being, Livorno argues, as Neill works not to make a better AI (or chat robot, as is commonly known), but to question his father and himself through the most banal technique there is – instant messaging. It is a quest for knowledge, but in Neill’s case it’s not about rewriting history, but rewriting his past so as to deal with his present and, maybe, believe in his future – the relationship with Rachel, the shady gang at Pure Encounters (a New Age kind of cult/therapy group), the talks with his ex-wife Erin, the affair with Jenn, the arguments with Livorno or Toler, stepping stones or roadblocks to overcome. Every time in life has its own geography after all, and Neill is on a mission to discover it.

    A working theory of love is not about love per se, but about the new meanings that this concept has in a world filled with consumerism, loneliness, technology and an illusionary freedom gone so wrong. Every character in the book presents, literally or through the action, his or her definition of love – in the end, the question being whether one loves oneself or not. Set in San Francisco, the action creates the right pretexts to throw in heavy motives like eternity through technology, being in touch with nature and your inner voice, capitalism and its destructiveness, or simply suicide and its long term implications.

    No. Nothing to confess. Just trying to resist offering any life that isn’t our real life. Then I think – make your real life worth offering. Be your seem. Seem your be. , because seeming and being are not the same, as Neill understands the hard way. A novel about self-questioning and reinventing, written in a witty, brainy manner, A working theory of love is easy to read, has great descriptions (no wonder as Scott Hutchins was published in New York Times or Esquire, home of great narrative journalism pieces) and unfolds existential motifs of human psychology and philosophy just by brilliant chitchat with Dr. Bassett (the chat bot) or broken conversations/inner-conversations as the narrative develops. Also, one cannot ignore the Western cultural stereotypes that are colourfully present throughout Neill’s daily routine – maybe another silent critique?

    Written in the first person, the novel creates a cozy, yet awkward feel towards the reader, who is absorbed in the whirlwind of Neill’s inner doubts and fears – what is even more astonishing is that Hutchins manages to recreate the feeling of anxiety without actually changing the tempo of the narrative. It becomes so acutely human, because it can happen to each one of us. We are born alone and we die alone. Love is not the answer. Now what? Just read the novel and maybe you’ll find out.

    • STRENGTHS

      The evolution of the main character, the details in describing every setting and important character

    • WEAKNESSES

      Some may find the same rhythm throughout the narrative a bit confusing, as there are no marked epiphanies, though the main character changes

    • RECOMMENDATIONS

      For all of you appreciate a good descriptive, psychological, bittersweet kind of narrative

    Categorie:  | Autor:  | Editura: 

    Cărți de luat cu tine în vacanță :)

     

    La început de august, lună dedicată eminamente vacanțelor, îți propunem câteva lecturi care merg de minune în călătorii sau pentru relaxări de tot felul.

    Colaboratorii bookblog au ales cărțile lor preferate de vacanță și sperăm să găsești ceva potrivit printre ele.

     

    Femeia cu fustă violet, de Natsuko Imamura

    Natsuko Imamura este descoperirea anului 2022 pentru mine (până acum). Femeia cu fustă violet, într-un amestec de scriitură contemporană japoneză și tonuri hitchcockiene, te ține captiv de la prima pagină. Dacă la început totul pare inocent și benevolent, pe parcurs descoperim adevăratul personaj al poveștii, o femeie care încearcă, pe rând, să se împrietenească, să o ajute, să se insinueze și chiar să o acapareze pe Femeia cu fustă violet.

    Cine este această femeie, prin ochii căreia ajungem să despicăm obsesiv lumea înconjurătoare? Și cine este, într-un final, Femeia cu fustă violet? Aceasta este frumusețea romanului pe care vă invit să-l luați cu voi în vacanță pentru o schimbare de ritm.

    Alice Teodorescu

     

    Iarna leilor, de Stefania Auci

    Am tradus o jumătate din Iarna leilor, de Stefania Auci, în compania colegului de breaslă Emanuel Botezatu. Este continuarea volumului Leii Siciliei și acoperă o perioadă lungă de istorie a familiei Florio, împletită cu istoria insulei.

    Pare o carte grea (voluminoasă) pentru vacanță, dar vă promit că merită. Pe cât de mare este, pe atât de ușor se citește și de fascinați veți fi de întâmplările din pagini. Eu am văzut Sicilia cu alți ochi, am înțeles că o săptămână petrecută cândva la Palermo nu a fost nici pe departe suficientă să pătrund spiritul sicilian, și mai ales m-au încântat particularitățile regionale.

    Iar dacă vă doriți răsturnări de situație și povești dramatice, nu se putea să nimeriți mai bine!

    Iulia Dromereschi

     

    Geografia fericirii, de Eric Weiner

    Vacanța – acea perioadă minunată când avem timp pentru micile noastre porții de răsfăț.
    Într-o lume atât de grăbită precum este cea modernă, se cuvine uneori să ne luăm o pauză bine-
    meritată. Și ce poate fi mai oportun decât lectura unei cărți de calitate, undeva pe malul unei mări sau în răcoarea unui munte (gusturile cititorilor pot fi diferite nu doar în materie de cărți). Cert este că orice bibliofil are o valiză anume pentru cărți (o spun din proprie experiență) în care se adună un amalgam de titluri, pe care le luăm apoi peste tot, în încercarea de a încropi câteva
    momente cu sine.

    Și iată că am primit provocarea de a recomanda o carte de vacanță, o care frumoasă,
    memorabilă, care ar da o stare de bine. Trebuie să recunosc că e, pentru mine, o misiune a naibii
    de grea, or nu prea sunt o consumatoare de cărți romantice sau de lifestyle. Totuși, am săpat
    adânc în faldurile memoriei și am găsit o carte bună pentru atmosfera unui concediu pe care îl
    aștepți de foarte mult timp.

    E vorba despre volumul Geografia fericirii de Eric Weiner, o superbă analiză a statelor
    în dependență cu barometrul fericirii pe care o trăiesc locuitorii acestora. Mă veți întreba de
    ce să o citiți în vacanță? E simplu. Weiner reușește să surprindă, prin tușe ferme, natura diferitor
    popoare, care sunt mai mult sau mai puțin fericite.

    Incursiunea pe care o face amintește de un jurnal de călătorii cu tentă socială, practic o
    radiografie multiaspectuală a țărilor pe care poate le-ați vizitat sau urmează să o faceți. Este o
    lectură antrenantă, sinceră, plăcută, ușor de parcurs.

    Corina Moisei

     

    Toti diavolii sunt aici, de Louise Penny

    Chiar dacă este un roman dintr-o serie foarte lungă, autoarea oferă în această carte suficiente informații de fundal ca să te facă să te simți familiar cu personajele și cu poveștile lor. Și chiar dacă este un roman masiv, de peste șase sute de pagini, poate ceva mai incomod de purtat la plajă, de exemplu, lectura este suficient de relaxantă, povestea, suficient de antrenantă și scriitura destul de măiastră ca să te facă să exclami uau! la final.

    Liviu Szoke

     

    Rivali în croazieră, de Angie Hockman

    Rivali în croazieră, deliciosul roman scris de Angie Hockman, m-a purtat printr-o aventură de-a dreptul ispititoare, încântătoare, sinceră, hilară, plină de romantism, într-un cadru pe care l-am adorat de la prima până la ultima pagină: într-o croazieră efervescentă în Galapagos, cu natura sa remarcabilă, priveliștile memorabile și numeroasele activități în care eroii noștri – Henley și Grame – au trebuit să se angajeze atât drept turiști, cât și pentru a-și îndeplini adevăratul scopul pentru care erau acolo: unul dintre ei urma să fie promovat în cadrul companiei la care lucra. Dar cine să fie acesta?

    Henley adoră să muncească, iubește ceea ce face și este determinată să obțină postul. În schimb, în scenă apare arogantul ei coleg Graeme care, deși la început este de-a dreptul insuportabil, se pare că reprezintă un alt motiv pentru care „prima impresie nu este întotdeauna cea adevărată”.  Pentru mine, unul, punctul de interes al cărții, a fost întocmai atmosfera și culoarea locală: m-am simțit ca într-o binemeritată vacanță.

    Rivali în croazieră este un roman care se citește foarte, foarte ușor. În esență, este un
    romance care te captivează. O recomand cu mare drag, în special celor care vor să citească ceva ușor,nesolicitant, numai bun pentru o binemeritată vacanță!

    Andrei Cioată

     

    Tănăra cerșetoare, de Alice Munro

    Deși povestirile lui Alice Munro nu sunt o literatură ușurică, eu am descoperit de câțiva ani că se potrivesc fantastic cu starea de vacanță.

    Pe lângă forma privilegiată a prozei scurte, care te ajută să întrerupi lectura după ce ai dus la capăt o povestire, stilul autoarei este unul fluid și frust: ajungi să dai paginile pe nerăsuflate și absorbi intriga fără mari eforturi; căci Alice Munro e maestră în a-i „livra” cititorului adevăruri dure și imagini șocante ca pe cele mai firești lucruri.

    De data aceasta întreaga carte de povestiri are același personaj central, o tânără fată din pătura de jos a societății pe care o urmărim ne-a lungul vieții, fiecare povestire încapsulând un alt episod al existenței ei. Cartea mi-a adus aminte puțin de tetralogia lui Ferrante în care, tot așa, inteligența și norocul sunt singurele cârlige ale unei copile. Însă Alice Munro are nevoie de numai 200 de pagini pentru a face ca tânăra cerșetoare, Rose, să ni se lipească de suflet.

    Andreea Chebac