Noam Chomsky, interviuri de: David Barsamian, editor: Arthur Naimian
Cum merge lumea
Curtea Veche Publishing, 2020
Traducere din engleză de Paul Gabriel Sandu
Citiți un
fragment din această carte.
*****
Omul fără umbră și vocea fără ecou. O distopie reparată
(prefață de Paul Gabriel Sandu și Diana Mărgărit)
Volumul
de față este rezultatul eforturilor conjugate ale lui David Barsamian
și Arthur Naiman, care au văzut în discursul asumat, direct și lucid al
lui Noam Chomsky o oportunitate de a familiariza publicul larg cu câteva
teme extrem de relevante pentru societatea globală în care trăim -
chiar dacă deseori ocolite sau ignorate de presa americană și de aiurea.
Una dintre temele centrale ale volumului, care joacă de multe ori rolul
unui fir conducător al discuțiilor, este chestiunea politicii externe a
Statelor Unite din ultimii cincizeci de ani, care a avut un impact
covârșitor asupra realităților politice și raporturilor de forțe din
ziua de astăzi. Ordinea neoliberală pe care SUA au
impus-o,
deseori prin apel la forță - orchestrând crize, lovituri de stat sau de
guvern, ori pur și simplu invadând și devastând țări din Lumea a Treia
aflate în zona lor de influență -, este analizată pe larg în
interviurile din acest volum, atât din perspectiva influenței sale
destabilizatoare asupra democrației, cât și prin prisma impactului ei
asupra vieții oamenilor de rând.
David Barsamian, cunoscut realizator radio și fondator al canalului
Alternative Radio
din America, a criticat în numeroase rânduri elitele politice
americane, corporațiile și mass‑media dominate, în mare parte, de valori
neoliberale și imperialiste. Împărtășind multe dintre ideile lui
Chomsky, de la critica societăților capitaliste până la convingerea că
reconfigurarea societății globale pe temeiuri progresiste și democratice
este o necesitate, Barsamian
și-a dedicat
mulți ani din carieră întâlnirilor mediatice cu profesorul american.
Mărturie a acestui fapt stau editările numeroaselor interviuri cu el,
primele datând chiar din 1992. Până în 2017, Barsamian a reușit să
publice paisprezece cărți, care reprezintă transcrieri redactate și
adaptate ale interviurilor luate lui Chomsky în ultimii treizeci de ani.
Arthur Naiman este, de asemenea, un publicist prolific, de altfel
creatorul colecției editoriale
Real Story Series tipărite de
Odonian Press,
care a publicat numeroase eseuri politice de orientare progresistă.
Numele lui Noam Chomsky este legat de foarte multe succese editoriale
ale acestei colecții.
Dacă cei doi reputați jurnaliști americani
sunt aproape necunoscuți publicului român, Chomsky îi este cunoscut în
primul rând prin traducerile în limba română ale unor cărți precum
Ambiții imperiale, Cine conduce lumea?,
Intervenții, Noi creăm viitorul, Requiem pentru visul american sau
State eșuate.
Toate aceste titluri, alături de numeroase altele care nu au fost încă
traduse în limba română, au reprezentat veritabile succese editoriale,
cu tiraje de sute de mii de exemplare vândute în întreaga lume. Totuși,
notorietatea lui Chomsky nu se datorează doar criticilor sale acide și
acerbe la adresa administrațiilor americane sau a politicilor
inechitabile implementate de acestea, ci și unor rețele editoriale
americane - în care Barsamian și Naiman sunt nume de referință - și care
au popularizat ideile sale dincolo de mediul elitist și academic în
care au apărut inițial.
Volumul prezent reeditează patru cărți, dintre care primele trei -
Ce vrea, de fapt, Unchiul Sam?,
Cei puțini și prosperi, cei mulți și chinuiți de griji, Secrete, minciuni și democrație - au apărut, inițial, în 1994; cea
de-a patra carte,
Binele comun,
a apărut câțiva ani mai târziu, în 1998. Ținând seama de aceste date
cronologice, este limpede că subiectele abordate în ele oglindesc, în
bună măsură, agenda externă fierbinte a Statelor Unite și a lumii
occidentale, în genere, în perioada care a urmat încheierii Războiului
Rece, incluzând subiecte precum genocidul bosniac, globalizarea pieței
libere și apogeul dominației corporatiste. Deși volumul este destinat
publicului larg, nefiind însoțit de un aparat critic sofisticat, pentru a
nu îngreuna lectura, este limpede încă de la primele pagini că în
spatele afirmațiilor, explicațiilor și analizelor lui Chomsky se află o
bogată și sistematică documentare și o excelentă cunoaștere a istoriei
ultimului veac. Tezele și argumentele formulate de el, deseori însoțite
de referințe istorice bogate, sunt expresia unei viziuni unitare extrem
de critice asupra acestei perioade istorice și asupra problemelor
fundamentale cu care se confruntă societatea contemporană.
Istoria
recentă are, fără îndoială, o importanță crucială pentru înțelegerea
lumii în care trăim și a raporturilor de putere care o guvernează. De
obicei, ea este însă mai greu accesibilă și mai obscură decât istoria
secolelor sau mileniilor de mult trecute, care poate fi privită cu
detașare, în chip obiectiv și dincolo de orice
parti-pris.
Poate de aceea, văzută prin ochii lui Chomsky, istoria recentă ar putea
părea de nerecunoscut pentru o mare parte a publicului român, sufocat
de cele mai multe ori cu imagini idealizate - dacă nu chiar
de-a
dreptul idilice - ale democrației americane și ale politicilor ei de
"democratizare" a țărilor din Lumea a Treia, deseori invadate sub
pretextul eliberării locuitorilor ei. Imaginea SUA de "Imperiu al
Binelui" a început să se fisureze abia de curând, odată cu războiul
ilegal
[i]
din Irak, declanșat în 2003, la care o serie de state membre NATO,
printre care și Franța, au refuzat să participe. În volumul de față,
însă, întreaga retorică ce aproape glorifică influențele SUA și rolul
NATO în societatea globalizată de astăzi este analizată și deconstruită
bucată cu bucată de către Chomsky, până când din ea nu mai rămân decât o
mână de sloganuri sterpe, în stridentă contradicție cu faptele: în urma
intervențiilor americane, soldate deseori cu zeci sau sute de mii de
morți, societățile intră în colaps, iar
așa-zisa
lor democratizare se consumă sub forma aducerii la putere a unei
dictaturi militare sau a unui regim politic de extremă dreaptă care
girează interesele economice ale corporațiilor americane. Exemplele pot
fi găsite din abundență în carte. Pentru Chomsky, intervențiile militare
"eliberatoare" ale SUA din Nicaragua până în Irak și din Panama până în
Vietnam, precum și sprijinirea
dictaturilor-marionetă
din Orientul Mijlociu și America Latină au constituit tot atâtea
abuzuri severe ale administrațiilor de la Casa Albă, care au presupus
deseori încălcări grave și sistematice ale drepturilor omului sau crime
de război - pe care, în câteva rânduri, Chomsky nu se sfiește să le
descrie în detaliu. E limpede astfel că toate aceste intervenții
militare sau prin intermediul CIA au îndepărtat din ce în ce mai mult
Statele Unite de "calea democrației", ceea ce reprezintă o gravă
problemă nu doar pentru poporul american, ci și pentru întreaga lume.
Lumea pe care
ne-o
înfățișează Chomsky făcând apel la o întreagă serie de documente
istorice, unele desecretizate abia la începutul anilor '90, este una în
măsură să îl șocheze nu doar pe cititorul român, ci și pe cel de
pretutindeni; este o lume față de care primul gest este acela de
respingere, iar cel de al doilea - de revoltă. Chomsky nu menajează însă
deloc sensibilitățile cititorilor săi, și face asta în mod aproape
programatic. Tocmai de aceea, detaliile înfiorătoare asupra cărora se
oprește, citând deseori reportaje sau mărturii despre atrocitățile -
unele dintre ele desprinse parcă din filmele americane - comise de varii
grupări militare sau paramilitare sprijinite sau controlate de SUA, au
un rol educativ, dincolo de caracterul lor senzațional. Sigur că sunt
lucruri despre care am prefera să nu vorbim sau să nu știm, dar trecerea
lor sub tăcere nu este doar o ofensă la adresa celor care au avut de
suferit de pe urma lor, ci și o modalitate de a îngădui barbariei să își
facă loc, încetul cu încetul, în sânul societății și al comunității
noastre, de a o accepta ca pe un rău pe cât de intolerabil moral, pe
atât de necesar politic și de
a-i permite astfel să submineze, cu o forță îndoită, coeziunea socială și relațiile internaționale.
Dacă
vrem să știm "cum merge lumea", adică să discernem ce se întâmplă în
spatele ușilor închise, ceea ce trebuie să facem nu este să ne acoperim
ochii, ci să ne îndreptăm atenția, pentru început, către deciziile
militare, politice și economice luate în ultimele decenii de guvernele
Statelor Unite ale Americii. Chiar dacă multe dintre ele sunt frumos
îmbrăcate și justificate cu măiestrie în presa centrală drept măsuri de
apărare a drepturilor omului sau de protejare a democrației, multe
dintre acțiunile militare întreprinse de SUA în America de Sud și peste
tot în lume au fost, de fapt, tot atâtea acte de agresiune. Adevărata
lor miză, cea mereu trecută sub tăcere,
n-a
fost alta decât aceea de a securiza interesele economice ale marilor
corporații americane, indiferent de costurile sociale și umane. Chomsky
reușește să demonstreze într‑un mod extrem de convingător că situația
precară în care se află sute de milioane de oameni din cele mai diverse
zone ale globului, din Europa de
Sud-Est până
în Bangladesh și din Congo până în Venezuela, este cauzată în cea mai
mare parte de complicitatea criminală dintre administrațiile Statelor
Unite ale ultimelor decenii și mediul corporatist transnațional care a
crescut și a înflorit la umbra celor dintâi. Și nu doar a crescut și a
înflorit, ci a ajuns să acapareze politicul,
să-l manipuleze și, în unele cazuri, să
și-l subordoneze
de-a dreptul, transformând democrația
într-un paravan sau
într-o
șaradă. Faptul că, în prezent, această complicitate a devenit un
monopol politic al mediului de afaceri de tip Wall Street și, în cele
din urmă, al capitalismului
per se este demonstrat de Chomsky cu
minuție, iar evenimentele din ultimele două decenii nu au făcut decât să
confirme acest lucru. Dereglementarea pieței
financiar-bancare, prin abolirea Legii
Glass-Steagall
în timpul administrației Clinton, făcută exclusiv în interesul marilor
conglomerate bancare - care a jucat un rol hotărâtor în declanșarea
crizei financiare din 2007-2008 -, este numai unul dintre nenumăratele
exemple care ar putea fi aduse în sprijinul acestei teze.
Ca urmare a poziției sale extrem de critice la adresa politicii americane și a administrațiilor care
s-au
aflat la conducerea SUA, Chomsky este relativ nefrecventabil în
cercurile academice din SUA, iar textele sale nu apar aproape niciodată
în publicațiile consacrate la nivel național sau local. Puținele sale
apariții în paginile unor ziare de circulație națională datează din anii
'70 sau '80. Aparițiile lui la televizor sau la radio sunt, de
asemenea, foarte rare. Tocmai de aceea, în
mass-media
occidentală, Noam Chomsky este deseori prezentat drept disident,
apelativ care ar putea părea destul de bizar publicului român. Cel puțin
în contextul
istorico-politic din Europa
Central-Estică,
disidența a fost aproape întotdeauna definită în raport cu leviatanul
totalitar, în vreme ce SUA sunt percepute ca o societate care
funcționează potrivit celor mai înalte standarde democratice, nu una în
care disidența ar fi posibilă sau chiar necesară. În fața încălcării
drepturilor fundamentale, a controlului, terorii și abuzului ca politică
oficială de stat, disidența politică a reprezentat opoziția publică,
deschisă și asumată critic a aparatului represiv. Adesea, prețul plătit
de disidenți precum Václav Havel, Adam Michnik, Andrei Sakharov,
Aleksandr Soljenițîn, Liu Xiaobo, Jamal Khashoggi și alții a însemnat
arest la domiciliu, anchete, pierderea locului de muncă, privarea de
libertate, persecutarea familiei și a cunoscuților, confiscarea
mașinilor de scris și, uneori, chiar asasinarea. Disidența politică
este, așadar, sora bună a nesupunerii civice, adică a încălcării cu bună
știință a legilor injuste și arbitrare ale unui stat abuziv, în numele
unui ideal de dreptate și echitate. Experiența totalitară și autoritară a
ultimelor decenii
ne-a arătat că reducerea la
tăcere a oponenților politici a fost deseori reacția oficială a
regimului și că disidența nu se traduce doar în termenii criticii
puterii de stat, ci și în forța represiunii acesteia.
Se ridică,
atunci, întrebarea dacă și în ce măsură se poate vorbi despre disidență
în cazul profesorului american. E totuși limpede că Noam Chomsky nu a
fost persecutat pentru ideile sale în maniera în care au fost disidenții
politici din statele totalitare. El a avut de tânăr o carieră
universitară de succes ca profesor la prestigiosul MIT (Massachusetts
Institute of Technology), a devenit rapid o importantă personalitate în
lumea academică americană și o autoritate în domeniu. Reacțiile sale
publice prompte la diverse evenimente cu caracter
socio-economic și politic din actualitatea americană și nu numai, începând cu anii '60,
l-au transformat
într-un
analist cu autoritate recunoscută și un important formator de opinie.
Ceea ce îl face disident, în accepțiunea occidentală, este capacitatea
sa de a se opune
într-un mod deschis și
vehement politicilor pe care le consideră nedrepte și uneori chiar
ilegale, de a avea poziții critice fățișe sau de a manifesta, sub
diferite forme, față de acțiunile condamnabile ale statului. În același
timp, vocea și revolta sa se izbesc de indiferența autorităților
politice, care își duc mai departe, nestingherite, politicile arbitrare
și abuzive.
Desigur, oricine ar putea spune - și pe bună dreptate
- că o diferență esențială între un regim totalitar și unul democratic,
chiar așa plin de carențe și abuzuri grave cum este cel american, este
libertatea (de expresie, de conștiință, de asociere etc.). Cu alte
cuvinte,
într-o democrație, Chomsky este liber
să spună ceea ce îl nemulțumește, este liber să semnaleze derapaje
grave ale democrației și încălcări ale drepturilor omului fără a fi
pedepsit, consemnat la domiciliu sau destituit;
într-o
dictatură, pe de altă parte, acest tip de libertate rămâne un lux care
nu le este permis decât celor aflați în fruntea partidului unic și a
țării. Întrebarea care ar trebui formulată aici, din punctul nostru de
vedere, nu ar trebui să fie "cât de liber este un om să spună ceea ce
gândește?", ci mai curând "ce impact are manifestarea libertății?".
Altfel spus, la ce este bună libertatea dacă, în numele ei, cetățenii nu
pot schimba deciziile nedrepte, ilegitime, abuzive ale autorităților
politice? La ce bun să spui ce gândești dacă nu poți schimba realitatea
în care trăiești, dacă vocea ta rămâne fără ecou? Dacă libertatea de
expresie sau de opinie se consumă exclusiv sub forma unei cacofonii
generalizate, la care fiecare participă doar pentru a spori și propaga
vertijul disonanței, dacă ea este pretextul pentru a vorbi despre "fapte
alternative" și de a invoca adevăruri cu aplicație exclusiv
individuală, atunci această libertate este un fruct otrăvit, fiind
golită de orice miză și de orice sens. Atunci când nu ia forma
dialogului și a dezbaterii raționale, în care fiecare voce e ascultată
în funcție de argumentele pe care le aduce, atunci când divorțează de
principiile și normele etice și politice ale societății, libertatea se
transformă în opusul ei.
Dintr-un vehicul al democrației se transformă
într-unul al iliberalismului, iar argumentele și dezbaterile sunt înlocuite de sloganuri și propagandă.
În faimosul său eseu
The Responsibility of Intellectuals, publicat în februarie 1967 în
The New Yorker,
Chomsky afirma că "intelectualii se află în poziția de a demasca
minciunile guvernelor, de a analiza acțiunile întreprinse de ele în
raport cu cauzele, motivele și intențiile lor adesea ascunse sau numai
pe jumătate revelate. În lumea occidentală cel puțin, ei au acea putere
care derivă din libertatea politică, accesul la informații și libertatea
de expresie. Pentru o minoritate privilegiată, democrațiile occidentale
asigură timpul necesar, facilitățile și pregătirea pentru a căuta
adevărul care zace ascuns în spatele vălului de distorsiune și
deformare, de ideologie și interes de clasă prin care evenimentele
istoriei actuale ne sunt prezentate".
Acest fragment este
relevant, pentru că exprimă nu doar misiunea intelectualului angajat,
sensibil la realitatea socială și politică din jurul său, ci și
importanța existenței unei receptivități a mediului la reacțiile
acestuia. Dacă actorii politici și societatea în ansamblu nu
reacționează la discursul și acțiunile intelectualilor - sau o fac doar
pentru a încerca să îi discrediteze -, atunci garantarea libertății de
opinie devine o pură și sterilă formalitate. Relevant nu este doar să
fii liber, ci mai ales ca manifestarea libertății să producă efecte.
Altfel, libertatea este doar o ficțiune. Degeaba o lucrătoare are
libertatea de a organiza un protest sau de a face parte
dintr-un
sindicat dacă acestea nu au niciun efect în îmbunătățirea condițiilor
de muncă. Degeaba avem drept de vot și alegeri libere dacă politicienii
nu sunt răspunzători în fața cetățenilor pentru acțiunile lor
nepopulare, care servesc deseori interesele unei minorități
privilegiate, în dauna majorității pe care sunt datori, prin mandatul
primit, să o reprezinte. Degeaba un intelectual ca Chomsky demască
jocuri de putere, complicități geostrategice și interese
economico-financiare oneroase dacă realitatea tenebroasă nu se schimbă cu nimic.
Teza
că democrațiile liberale de azi nu fac decât să servească iluzia
libertății devine, în ultima vreme, din ce în ce mai plauzibilă. Această
constatare este cu atât mai evidentă în contextul apariției noilor
tehnologii informatice, a mijloacelor de comunicare și informare în
masă. Fiecare individ are acum posibilitatea de
a-și
face auzită vocea, iar vocea fiecăruia are potențialul de a cântări la
fel de mult ca a celorlalți. Îmbunătățește oare această situație
calitatea democrației? Sunt oare politicienii mai responsabili și mai
atenți la cererile venite dinspre societatea civilă și reprezentanții
săi? Realitatea este că această multiplicare uluitoare a mijloacelor de
comunicare prin intermediul rețelelor de socializare a avut aproape un
efect de castrare asupra adevărului. În noianul de informații, multe
neverificate, unele tendențioase sau trunchiate, altele intenționat
false, criticile îndreptățite sau pozițiile bine argumentate nu pot fi
distinse din cacofonia asurzitoare menționată anterior. Mass‑media
epocii noastre, transformată radical de noile modalități de comunicare,
pare să funcționeze mai curând ca o centrifugă în care adevărul și
falsul sunt amestecate, răstălmăcite sau deformate până la indistincție;
până în punctul în care diferența însăși dintre adevăr și fals devine
imposibil de făcut, irelevantă, singurul lucru care mai contează fiind o
încleștare între discursuri alternative, deseori exclusiv umorale, ce
alcătuiesc lagărul retoric căruia îi suntem prizonieri toți și în care
ne complăcem, deseori, din comoditate, din teamă sau pur și simplu din
lipsa unei alternative la o lume care pare din ce în ce mai asemănătoare
unei distopii.
În fața acestei imense provocări, Chomsky
nu-și
pierde nicio clipă speranța, nu se lasă descurajat și nu invită niciun
moment la capitulare; ba dimpotrivă. Cărțile sale, precum și
conferințele sau scrierile sale în genere, nu sunt, în esență, altceva
decât un strigăt de mobilizare și o chemare la acțiune. Una dintre cele
mai importate lecții pe care le învățăm din lectura acestor cărți de
interviuri este aceea că avem obligația morală să fim indignați, să nu
ne lăsăm castrați politic de ideologiile dominante de astăzi, ci să ne
mobilizăm, să construim grupuri sau comunități puternice și solidare, să
ne organizăm pentru ca vocea noastră să se facă nu doar auzită, ci și
ascultată. Căci puterea (politică), spre deosebire de forța de coerciție
a statului, nu se manifestă decât atunci când un grup de cetățeni își
asumă un obiectiv politic comun și îl urmărește în mod consecvent. Numai
așa participarea la scrutinele electorale are o însemnătate, iar votul
dat - o greutate. În lipsa exercitării unei presiuni sociale constante,
jocul electoral se golește de sens sau, mai grav, devine o formă de
legitimare a unei șarade care se pretinde a fi democrație.
În
condițiile în care discursul apocaliptic, grav și tenebros este din ce
în ce mai prezent și mai vocal (de la publicistică până la filmografie),
optimismul lui Chomsky te determină să nu renunți la lupta împotriva
nedreptății și a abuzurilor. De aceea, cărțile sale sunt un apel la
indignare și acțiune, iar astfel de apeluri sunt cruciale pentru
societatea românească de astăzi, în care valorile solidarității și
coeziunii sociale sunt aproape absente.
[i]
Legalitatea războiului din Irak nu mai este de mult o chestiune care să
poată fi dezbătută. Celebrul "Raport Chilcot", care este rodul unei
vaste investigații conduse în Regatul Unit al Marii Britanii între 2009
și 2011, a ajuns la concluzia că lipsește orice justificare temeinică a
invaziei Irakului și că SUA și Marea Britanie au subminat autoritatea
ONU. (
N. trad.)
