TransEvoluţia. Apropiata eră a deconstrucţiei umane

 

Daniel Estulin
TransEvoluţia. Apropiata eră a deconstrucţiei umane
Editura Meteor Publishing, 2018
Traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu

***
Intro

Argumentând că în cursa pentru o omenire mai bună suntem pe cale de a trece la o nouă dimensiune ca urmare a unei revoluţii nanotehnologice, această carte captivantă pretinde că profunzimea progresului şi dezvoltării tehnologice este de aşa natură încât oamenii în viitorul foarte apropiat ar putea să nu mai fie complet umani.

TransEvoluţia prezintă tranziţia de la om la cineva - sau ceva - nou şi diferit, odată cu tendinţa din ce în ce mai accentuată de punere în aplicare a protezării, de utilizare a implanturilor de organe, ochi bionici, aparate auditive, precum şi a altor cuceriri tehnologice.

Oamenii sunt capabili să facă lucruri pe care nu şi le-ar fi imaginat ca fiind posibile cu 20 de ani în urmă, iar creşterea rapidă a acestei tendinţe este departe de a se sfârşi. Dar oare beneficiile acestor progrese vin cu un preţ? Este omenirea în pericol din cauza acestei dominaţii a ştiinţei şi tehnologiei? Daniel Estulin descrie viziunea sa asupra unui viitor în care elita îşi va pune în aplicare planurile ei prometeice.

"Nanotehnologia este o tehnologie nouă şi puternică pentru dezasamblarea şi reconstruirea naturii la nivel molecular şi atomic. Gândiţi-vă la computere, chimie şi ştiinţa materialelor. Computerele ne-au dus spre nanoelectronică. Miliarde de nanocomponente la o scară de zeci de nanometri. Ştiinţa materialelor ne-a adus structuri la nanoscară. Chimia a dus la structuri moleculare tot mai avansate şi precise la nivel atomic.

Prin «nano» se înţelege spaţiul în care comportamentul cuantic începe să înlocuiască fizica newtoniană şi care poate să aibă dimensiuni de la unul, până la aproximativ patru sute de atomi, adică suficient pentru miliarde de molecule mici. Moleculele sunt bine definite, fiind entităţi chimice precise, pe când nanoparticulele se deosebesc aproape întotdeauna între ele.

Ele prezintă variaţii ca mărime, suprafeţele lor diferă în detaliile texturilor şi compoziţia lor variază. Nu sunt entităţi distincte, ci parte dintr-un continuum. Mai mult, suprafeţele lor se modifică prin expunere la mediu.

În corp, proteinele aderă la ele. În natură, pot fi modificate chimic în diverse moduri.

Care sunt posibilităţile utilizării lor, ţinând cont de legile fizice? Ne izbim de limitele impuse de legile fizice în orice direcţie am porni, dacă mergem destul de mult - limite ca viteza luminii, forţele gravitaţionale etc." (pag. 141)

Prolog

Este anul 2015 - o epocă de inovaţii şi progrese tehnologice măreţe. De asemenea, o epocă de haos şi conspiraţii, de colapsuri financiare mondiale, de strămutare a populaţiilor şi, în acelaşi timp, o epocă în care bogaţii devin tot mai bogaţi, mai puternici şi mai înspăimântători pe zi ce trece. În anul 2015, corporaţiile deţin mai multă putere decât orice stat de pe planetă. Ele au falimentat statele şi le-au aservit intereselor elitei bogate. Contopirea finală într-o Unică Companie Mondială Inc. a ajuns la o aruncătură de băţ.

"Epoca de Aur a energiei ieftine a trecut. Competiţia pentru rezerve energetice" domină scena economiei. Degradarea mediului, intensificarea agriculturii şi ritmul urbanizării au redus fertilitatea pământurilor arabile. Nesiguranţa aprovizionării cu alimente determină o migraţie în masă la scară globală. Penuria de apă în unele dintre cele mai populate regiuni ale lumii - India, China şi Pakistan - generează conflicte în zone deja explozive, care declanşează acţiuni militare şi mişcări de populaţii pe scară largă.

Omenirea se află în pericol. Schimbarea este inevitabilă. Nu este sfârşitul lumii, dar îl putem zări. Îl putem simţi în aer şi-l putem atinge cu vârful degetelor.

Cum arată viitorul nostru? Viitorul de mâine? De peste un an? De peste o generaţie? Studii guvernamentale strict secrete, atât americane, cât şi britanice, prezic un viitor sumbru: în următorii 25 de ani, lumea se va transforma într-un coşmar de tip Big Brother, în care elita restrânsă şi bogată va prospera pe seama populaţiei înfometate.

"Conceptele de democraţie şi libertate vor dispărea, înlocuite de dictatura înaltei tehnologii, bazată pe supraveghere, monitorizare, îndoctrinare mass-media, oprimare poliţienească şi divizarea radicală a claselor sociale. Vasta majoritate a cetăţenilor trăieşte în condiţii specifice Lumii a Treia şi este constant expusă" sărăciei, foametei, bolilor şi exterminării.

În anul 2015, elita va întrevedea oportunitatea de a împinge omenirea spre un nou Ev Mediu întunecat şi va prelua frâiele teoriei evoluţioniste rasiste a lui Darwin - selecţia naturală prin "supravieţuirea celui mai adaptat" -, aplicând principiile sociale pentru dezvoltarea darwinismului social.

Pentru majoritatea cititorilor, aşa ceva ar părea subiectul unui film science-fiction distopic hollywoodian, dar vă asigur că aceasta este realitatea. O vedem deja peste tot.

Acestea sunt concluziile unui raport al guvernului britanic. În decembrie 2006, Ministerul Apărării al Marii Britanii a întocmit un document secret despre viitorul omenirii, care se baza pe discuţii strict secrete ce avuseseră loc la sfârşitul întrunirii Clubului Bilderberg din 2005, care se ţinuse în hotelul Dorint Sofitel Überfahrt din Rottach-Egern, Germania. Participanţii fuseseră aleşi cu grijă de comitetul director al Clubului Bilderberg în ianuarie 2005, cu mult înainte de întrunirea care a început pe 5 mai şi a durat trei zile şi jumătate.

După ce majoritatea participanţilor au plecat în după-amiaza zilei de 8 mai, un grup mic şi select de membri Bilderberg s-a retras în exclusivistul castel Ringberg, cu vedere spre lacul Tegernsee de la poalele Alpilor Bavarezi. Castelul fusese ridicat de ducele Luitpold de Bavaria, membru al familiei Wittelsbach, care condusese Bavaria timp de peste 800 de ani.

Cu cinci luni în urmă, în ianuarie 2005, la o întâlnire de preselecţie, reprezentanţilor naţionali ai Clubului Bilderberg li se ceruse în secret absolut să formeze un grup de lucru care să pregătească rapoarte detaliate despre populaţie, disponibilitatea resurselor naturale, prevenirea conflictelor, problemele economice etc. Concluziile rapoartelor, alături de concluziile reuniunii Bilderberg din luna mai, aveau să fie discutate ulterior la întâlnirile secrete din 9 şi 10 mai de la castelul Ringberg.

Nimeni, cu excepţia comitetului director Bilderberg şi a unui grup select format din cei mai puternici membri ai grupului, nu a ştiut de această întâlnire post-Bilderberg. Ea avea să definească viitorul omenirii şi obiectivele sale erau cu adevărat prometeice.

Persoanele alese reprezentau crema elitei Bilderberg: Etienne Davignon, preşedintele de multă vreme al Clubului şi vicepreşedinte al companiei Suez-Tractebe; Francisco Pinto Balsemão, fost prim-ministru al Portugaliei şi unul dintre cei mai influenţi manipulatori din umbră la nivel supranaţional; David Rockefeller, un nume care nu mai necesită prezentare; Timothy F. Geithner, pe atunci preşedinte al Federal Reserve Bank of New York şi ulterior secretar al Trezoreriei în prima administraţie Obama; Richard N. Haass, preşedinte al puternicei organizaţii de consiliere americane Consiliul pentru Relaţii Externe; Victor Halberstadt, profesor de Economie la Universitatea Leiden şi fost preşedinte al Clubului Bilderberg; Allan B. Hubbard, asistent pentru politică economică al preşedintelui Bush şi director al Consiliului Naţional Economic; James L. Jones, şeful Comandamentului Suprem al Puterilor Aliate din Europa (SHAPE); Henry Kissinger; Henry R. Kravis, partener fondator al companiei Kohlberg, Kravis and Roberts, şi soţia sa Marie-Josée Kravis, Senior Fellow la Institutul Hudson; regina Beatrix a Olandei; Matias Rodriguez Inciarte, vicepreşedinte executiv al Grupo Santander reprezentând interesele familiei Botin; Peter D. Sutherland, preşedinte al Goldman Sachs and British Petroleum; Jean-Claude Trichet, guvernator al Băncii Centrale Europene; Jacob Wallenberg, reprezentant al celei mai puternice familii din Suedia; James D. Wolfensohn, preşedintele Băncii Mondiale, şi Paul Wolfowitz, la momentul acela preşedinte desemnat al Băncii Mondiale.

Toţi aceşti oameni plănuiau nici mai mult, nici mai puţin decât viitorul omenirii. Deciziile luate de ei în spatele uşilor închise ale castelului Ringberg aveau să devină, după doi ani, structura de bază a celui mai vizionar raport din istoria omenirii.

Utilizând statul britanic drept şablon de referinţă, raportul de 91 de pagini intitulat Tendinţe strategice 2007-2036 este un plan pentru viitoarele cerinţe strategice naţionale ale Marii Britanii, pe baza analizei riscurilor-cheie şi a viitoarelor şocuri mondiale în domeniile financiar, economic, politic, demografic şi tehnologic. Raportul se concentra asupra analizei multidimensionale a contextului viitor pentru apărare pe perioada unei generaţii.

Raportul Tendinţe strategice constituie coloana vertebrală a politicii de apărare a Marii Britanii. Potrivit introducerii sale, viitorul "este caracterizat printr-un număr deconcertant de mare de variabile interconectate".

Până în anul 2015, peste 50% din populaţia globului va trăi în medii urbane, nu rurale. "Se va înregistra o creştere substanţială a cartierelor sărace şi nesistematizate, aşezări urbane aleatorii ce vor duce la creşterea costului resurselor şi a impactului asupra mediului", se afirmă în raport.

Condiţiile de locuit necorespunzătoare, infrastructura slabă, marginalizarea evidentă, privaţiunile sociale, nivelurile de sărăcie şi sentimentul nedreptăţii se vor acutiza şi vor deveni subiecte politice majore, "bazate pe agende de justiţie morală transnaţionale, incluzând activism violent de intensitate şi impact variabil".

Raportul afirmă explicit că:

În toate societăţile, cu excepţia celor mai bogate, majoritatea oamenilor se va confrunta cu greutăţi şi privaţiuni... iar sărăcia absolută va rămâne o problemă globală.

Raportul nu se opreşte la identificarea potenţialelor viitoare ameninţări militare, ci examinează şi evoluţiile din domenii ce vor modela contextul strategic mai larg în cadrul căruia va trebui să interacţioneze Ministerul Apărării. Tema-cheie o constituie populaţia şi resursele planetei. În termeni dezolanţi, raportul anunţă:

... creşterea riscului de catastrofe la nivelul întregii omeniri, cauzate de modificarea climei, presiunea exercitată de resurse, distribuirea inegală a bogăţiei, efectele bolilor şi eşecul autorităţilor de a face faţă creşterii populaţiei şi urbanizării.

Într-o singură generaţie, între 2007 şi 2036, populaţia mondială va ajunge de la 7 miliarde de locuitori actuali la aproape 10 miliarde, iar ţările subdezvoltate vor contribui cu 98% din creşterea globală. Până în 2036, aproape două treimi din populaţia planetei vor trăi în zone cu deficit de apă. Lipsa hranei, a apei, a medicamentelor, a igienei, a educaţiei şi a obiectelor de strictă necesitate ale oamenilor poate duce la colaps.

Raportul declară explicit:

... creşterea decalajului dintre majoritatea populaţiei globului şi un număr mic de super-bogaţi foarte vizibili va reprezenta probabil o ameninţare tot mai mare la adresa ordinii sociale şi a stabilităţii. Confruntaţi cu aceste probleme, cei defavorizaţi s-ar putea alia, utilizând accesul la cunoştinţe, resurse şi abilităţi pentru a adapta procesele transnaţionale la propriile lor interese de clasă.

Rezultatul creşterii disperării lor va duce la "războaie civile, violenţe intercomunitare, insurgenţe, delincvenţă universală şi răspândirea pe scară largă a tulburărilor".

Pornind de la înscrierea pieţelor financiare pe o spirală descendentă şi de la colapsul economic global, raportul prezice "un şoc sever al preţurilor, posibil cauzat de o majorare vertiginoasă a preţului energiei sau de o succesiune de recolte slabe", care ar "declanşa un efect de domino, determinând prăbuşirea unor pieţe internaţionale cheie într-o mulţime de domenii". Impacturile acestei prăbuşiri, transmise prin economia globalizată, ar putea duce la dezintegrarea sistemului politic internaţional şi colaps economic complet.

Înseamnă asta oare că întreaga omenire se găseşte în pericol? Nu, deoarece chiar în cazul "erodării Libertăţilor Civile", super-bogaţii vor fi protejaţi, graţie "progreselor tehnologice şi supravegherii omniprezente". Prin adăugarea acestora la o "bază de date invazivă, foarte rapidă şi accesibilă, apariţia unei aşa-zise «societăţi de control» va periclita tot mai mult intimitatea, cu impactul corespunzător asupra libertăţilor civile şi drepturilor omului".

Prin distrugerea republicilor state naţionale şi crearea de mega blocuri economice legate între ele prin intermediul pieţei globalizate, ţările independente vor fi înlocuite de "Mega Oraşe". Raportul defineşte Mega Oraşul ca fiind un "oraş mare dintr-o regiune dezvoltată" cu o populaţie de bază de peste 20 de milioane. Create prin strămutarea masivă a populaţiei, oraşele vor creşte la dimensiuni inimaginabile "care vor cădea victime anarhiei endemice şi nivelurilor ridicate de violenţă".

Incapabile să facă faţă influxului de populaţie, Mega Oraşele:

... se vor prăbuşi înainte de 2035. Efectul va fi echivalent... cu prăbuşirea statelor naţionale, prăbuşire care, la rândul său, se va accelera.

Potrivit experienţelor recente din SUA, stabilizarea militară a unui oraş major ar putea necesita instaurarea legii marţiale sau, aşa cum afirmă amăgitor raportul: "... o abordare comprehensivă inter-agenţii, abilităţi de înaltă specializare şi o dedicare operaţională pe termen lung".

Progresele tehnologice şi supremaţia vor face ca războaiele să nu mai fie duse între state naţionale, ci să fie mai degrabă "conflicte urbane neregulate endemice, între adversari care deţin tehnici de supravieţuire urbană şi abilităţi de luptă foarte dezvoltate". Acestea sunt denumite turbulenţe sociale.

Turbulenţele sociale

Doi psihologi de renume, Eric Trist şi Frederick Emery, au formulat o teorie a turbulenţelor sociale, numită "efectul de slăbire al şocurilor viitoare", potrivit căreia o populaţie poate fi slăbită prin fenomene în masă, precum crize energetice, colaps economic şi financiar sau atacuri teroriste. "Dacă «şocurile» se succedă la o mică distanţă unul de celălalt şi dacă se manifestă cu o intensitate crescătoare, este posibil ca întreaga societate să fie cuprinsă de o psihoză în masă", susţin Trist şi Emery. Ei au afirmat de asemenea că "încercând să fugă de şocurile realităţii emergente, indivizii vor deveni disociaţi; se vor retrage într-o stare de negare, vor evada în divertismente şi diversiuni populare, fiind în acelaşi timp predispuşi la descărcări de furie".

Cum tratează raportul Tendinţe strategice turbulenţele sociale, psihoza în masă şi slăbirea populaţiei?

Treptat, forţe militare regulate se vor desfăşura în medii în care operează forţe înarmate neregulate, de exemplu bande, infractori, miliţii semioficiale, companii militare private (CMP-uri), terorişti şi insurgenţi, adesea ca adversari, dar uneori ca neutri sau chiar ca parteneri.

Aceasta se numeşte distrugerea moralului prin strategia terorii.

De fapt, discutăm despre două feţe ale aceleiaşi monede. Pe de o parte, de manipularea subtilă, disimulată, şi controlul gândirii şi conştiinţei umane prin intermediul puterii televiziunii, în special, şi a divertismentului, în general "îndreptate către cei consideraţi inamicii Statelor Unite, dar şi către publicul american confuz şi agitat - ale cărui agenţii corporatiste de ştiri formulează şi gestionează reportaje tot mai superficiale, simultan cu angajarea într-un teatru kabuki orwellian de corectitudine şi echilibru"; iar "pe de altă parte, transformă direct şi deschis paradigma, modifică conceptele de bază, lărgesc parametrii şi schimbă tabla de joc şi toate regulile prin care societatea se autodefineşte într-o perioadă excepţional de scurtă".

Unul dintre principalii indivizi implicaţi în războiul psihologic împotriva populaţiei prin intermediul turbulenţelor sociale fabricate este Kurt Lewin, un pionier al dinamicii grupurilor şi fost membru al Şcolii Frankfurt, care a fugit din Germania după ascensiunea lui Hitler la putere. Următorul pasaj preluat din cartea sa Time Perspective and Morale ("Perspectiva timpului şi moralul") dezvăluie părerile sale despre războiul psihologic:

Una dintre tehnicile principale pentru distrugerea moralului printr-o "strategie a terorii" constă exact în această tactică: menţinerea individului într-o stare de incertitudine cu privire la poziţia sa şi la posibilele expectative. Dacă la aceasta se adaugă alternanţe frecvente între măsuri disciplinare severe şi promisiuni de tratament bun, simultan cu răspândirea de ştiri contradictorii, care înceţoşează complet "structura cognitivă" a situaţiei sale, individul poate să nu mai ştie dacă un plan specific duce spre ţinta sa ori în direcţie opusă. În aceste condiţii, până şi aceia cu obiective clar definite şi pregătiţi să-şi asume riscuri vor fi paralizaţi de conflicte interioare grave în privinţa acţiunilor pe care ar trebui să le întreprindă.

În ultimii 50 de ani, cercetările în domeniile psihologiei, sociologiei şi psihiatriei au arătat că există limite clar definite privind volumul de schimbări şi natura lor, pe care le poate aborda mintea umană. Potrivit SPRU [Science Policy Research Unit - "Unitatea de cercetare a politicii ştiinţifice"] a Institutului Tavistock din cadrul Universităţii Sussex, "şocul viitorului" este definit ca "stres fizic şi psihologic rezultat din încărcarea excesivă a mecanismului decizional al minţii omeneşti". Cu alte cuvinte:

... o serie de evenimente ce sosesc atât de rapid, încât creierul omenesc nu poate absorbi informaţiile. Un scenariu este numit superficialitate. Potrivit lui Emery şi Trist, după şocuri continue, populaţia ţintă descoperă că nu doreşte să mai facă alegeri şi astfel îşi reduce "valoarea" intenţiilor... Strategia aceasta poate fi aplicată doar prin negarea rădăcinilor mai profunde ale omenirii care leagă... indivizii la nivel personal, prin negarea psihicului lor individual.

Intervine apatia, precedată adesea de violenţă lipsită de raţiune, caracteristică de pildă bandelor de stradă din Los Angelesul anilor 1960 şi 1980, ceea ce Emery şi Trist numesc răspuns social organizat în faţa disocierii, aşa cum a fost descris în romanul Portocala mecanică de Anthony Burgess, o societate dominată de furie infantilă animalică. "Un asemenea grup devine uşor de controlat şi va urma docil ordinele fără să se revolte, adică exact obiectul exerciţiului", adaugă Emery şi Trist. În plus, adulţii disociaţi nu pot exercita o autoritate morală asupra propriilor lor copii, deoarece sunt ei înşişi prea implicaţi în propriile fantezii infantile, ce le sunt livrate prin intermediul televiziunii. Dacă vă îndoiţi de spusele mele, priviţi actuala generaţie mai vârstnică, una care a acceptat decadenţa morală a generaţiei fără-viitor a copiilor săi, pentru a evita conflictul, şi, în decursul procesului, adulţii au ajuns să accepte un standard moral mai scăzut.

La fel ca în Minunata lume nouă, romanul omonim de Aldous Huxley, controlată de droguri, aici nu se pot face alegeri morale sau emoţionale, iar "flower children" şi atmosfera rebelă îmbibată în droguri din epoca Vietnamului reprezintă un exemplu perfect al funcţionării acestui scenariu.

Aceste "alternanţe frecvente" trec prin câteva scenarii: "Stabilitate, etapă în care indivizii sunt capabili, mai mult sau mai puţin, să se adapteze la evenimentele din viaţa lor, sau turbulenţă, etapă în care indivizii fie acţionează pentru a se descărca de tensiuni, fie se adaptează pentru a accepta un mediu plin de tensiuni. Dacă turbulenţa nu încetează sau este intensificată, de la un anumit punct indivizii încetează să se mai poată adapta pozitiv. Potrivit lui Emery şi lui Trist, ei devin inadaptabili la tensiune şi aleg un răspuns care le degradează vieţile. Reprimă realitatea, negându-i existenţa, şi construiesc fantezii tot mai infantile, care le permit să facă faţă. În condiţiile creşterii turbulenţei sociale, îşi schimbă valorile şi cedează în faţa noilor valori degradate, care sunt mai puţin umane şi mai mult animalice."

Al doilea scenariu este "segmentarea societăţii. Potrivit acestui scenariu, toate grupurile, etnice, rasiale şi sexuale, luptă între ele. Naţiunile se dezmembrează în grupări regionale, care se fisurează la rândul lor în altele şi mai mici, pe linie etnică". Emery şi Trist numesc acest fenomen "amplificarea prejudecăţilor interne şi externe grupului, pe măsură ce indivizii caută să-şi simplifice alegerile. Liniile naturale ale diviziunilor sociale se transformă în baricade".

Raportul Tendinţe strategice are un răspuns şi în această privinţă. Tot mai mult, actorii nestatali^[i]

... vor fi manipulaţi de un spectru mai larg de indivizi şi agenţii, ba chiar şi de grupări infracţionale, teroriste şi de insurgenţi, ca mijloc de complementare a activităţilor lor tot mai violente coercitive. Grupările acestea vor fi extrem de imprevizibile, dizolvându-se fie atunci când interesele au fost atinse, fie când apar oportunităţi mai favorabile, iar cele mai puţin constrânse de răspundere legală sau consideraţii morale vor fi probabil cele mai eficiente în manipularea puterii de persuasiune.

Răspunsul societăţii faţă de o asemenea dezintegrare psihologică şi politică este statul fascist orwellian, modelat după romanul 1984 de George Orwell. În cartea aceasta, "Big Brother" reglementează vieţile şi conflictele oamenilor din cadrul unei societăţi. Un conflict perpetuu:

... este purtat de toate grupările conducătoare împotriva propriilor lor supuşi, iar scopul conflictului nu este de a cuceri teritorii sau de a opri cucerirea lor, ci de a menţine intactă structura societăţii.

Acest conflict interminabil este anticipat în raportul Tendinţe strategice:

Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor ("Information Communications Technology" - ICT) va fi probabil atât de atotpătrunzătoare, încât oamenii vor fi permanent conectaţi la o reţea de fluxuri de date reciproce, cu afectarea inerentă a libertăţilor civile; deconectarea de la această reţea poate fi privită cu suspiciune.

Universalitatea în permanentă creştere a ICT va îngădui formarea de comunităţi de interese, cât şi mobilizarea rapidă şi coordonată a unui număr impresionant de indivizi.

Mobilizarea rapidă - "flash mob" - poate să fie adoptată de state, terorişti şi delincvenţi şi poate să implice comunităţi dispersate peste frontiere internaţionale, silind forţele de securitate să fie pe măsura acestei agilităţi şi capacităţi potenţiale de concentrare.

În mod esenţial, "acest grad de sofisticare va necesita aplicarea concertată şi comprehensivă a tuturor instrumentelor şi agenţiilor puterii statului, ca şi cooperarea tuturor autorităţilor şi organizaţiilor relevante implicate în rezolvarea unei crize sau a unui conflict". Ce înseamnă asta? Înseamnă... legea marţială!

După distrugerea rezistenţei, al treilea scenariu al "şocurilor viitoare" este şi cel mai intens, implicând retragerea în "lumea privată şi îndepărtarea de legăturile sociale ce ar putea determina atragerea în afacerile altora". Trist şi Emery sunt convinşi că indivizii vor fi dispuşi să accepte "inumanitatea perversă a omului, care a caracterizat nazismul". Nu neapărat structura statului nazist, cât perspectiva morală a societăţii naziste.

Pentru a supravieţui într-un asemenea stat, ei vor trebui fie să se supună autorităţii statale, fie să treacă în clandestinitate. Citând din nou din raportul Tendinţe strategice:

Toţi eventualii oponenţi viitori vor fi recunoscut avantajele trecerii în clandestinitate dacă doresc să evite capacităţile de supraveghere, direcţionare şi penetrare ale forţelor militare sofisticate, mai ales ale celor care desfăşoară platforme şi sisteme aeriene. În viitor, statele vor căuta să-şi amplaseze în subteran majoritatea nodurilor principale de coordonare şi a forţelor de luptă decisive. În mod similar, oponenţii neregulaţi se vor grupa în reţele subterane^[ii], atât în vederea atacului, cât şi a apărării, mai ales în spaţiile urbane complexe.

Tehnici pentru înfrângerea rezistenţei, aplicarea comprehensivă a tuturor instrumentelor şi agenţiilor puterii statului, mobilizarea rapidă, "flash mob", tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor atotpătrunzătoare, segmentarea societăţii, anarhie endemică şi niveluri ridicate de violenţă, baze de date intruzive, rapide şi accesibile, emergenţa "societăţii de control", eroziunea libertăţilor civile, catastrofă umanitară...

Aşa arată viitorul apropiat. În mod instinctiv, respingem asemenea concluzii, chiar dacă sunt susţinute de dovezi solide într-un raport secret comandat de stat şi întocmit de Clubul Bilderberg. "Trebuie să avem totuşi curajul de a lăsa dovezile să spună povestea, deoarece, aşa cum va afla cititorul, miza nu este doar punctul nostru de vedere asupra realităţii. Indiferent dacă viziunea personală asupra lumii este pusă sau nu sub semnul întrebării ori distrusă de revelaţiile din acest material, esenţa adevărului nu se schimbă cu nimic - conspiraţia este reală, se află în plină desfăşurare... şi 11 septembrie 2001 n-a fost decât un preludiu al celor plănuite pentru noi."

Ne aflăm cu adevărat la porţile Infernului. Iar calea pe care vom porni va stabili dacă vom trăi în secolul al XXI-lea ca republici state naţionale sau ca mase de sclavi subjugaţi, sacrificaţi şi dezumanizaţi.

Capitolul 1. Economia

Iluziile pe care le avem despre economie rezultă din faptul că unii consideră că economia se rezumă la bani. Cu toate acestea, banii nu sunt un factor determinant al bogăţiei. Determinările statistice ale fluxurilor de bani nu au nicio legătură cu evaluarea reală a bogăţiei. Dezvoltarea minţilor indivizilor este cea care afectează cu adevărat planeta.

Funcţionarea unei economii nu este determinată nici de bani, nici de statistici şi nici de teoriile monetare. Factorii determinanţi sunt de natură fizică şi printre ei se numără creierul omului, care nu seamănă cu niciun alt creier. Niciun animal nu poate înregistra un brevet de invenţie, ci doar oamenii pot face asta. Una dintre modalităţile prin care ne organizăm sistemul social este adoptarea de obiceiuri sociale, modul în care ne comportăm ca oameni, ca fiinţe umane. Iar dacă obiceiurile noastre sunt defectuoase, atunci vom avea probleme - iar acele probleme pot fi anticipate.

Vreau să înţelegeţi că evenimentele la care asistăm în lumea contemporană - distrugerea pe scară largă a economiei mondiale - nu sunt un accident, o eroare de calcul sau rezultatul unor înşelăciuni politice. Toate se fac premeditat, absolut premeditat. Motivul? Actualul imperiu corporatist ştie că "progresul omenirii" ar însemna decesul său iminent.

Imperiile nu pot supravieţui într-o lume în care progresul tehnologic şi ştiinţific este răspândit pe scară largă. Un imperiu necesită o lume în care oamenii să fie obtuzi şi servili ca oile. Imperiile caută să distrugă structurile, de exemplu statele naţionale, care susţin progresul uman şi importanţa vieţii. "Entităţile aflate la putere" sunt orientate în mod deliberat împotriva statelor naţionale (ţări independente) şi a economiilor lor, pentru a le distruge şi a-şi păstra astfel propria putere imperativă. Iar asta se face în mod planificat.

Imperiile nu înseamnă regi aşezaţi pe tronuri din aur, pentru că sunt mai presus de regi. Ele reprezintă un sistem de control, mai exact controlul total exercitat de un sistem monetar internaţional, care este la rândul său condus de băncile internaţionale.

Trebuie să înţelegeţi că globalizarea nu este altceva decât o nouă formă de imperiu, care are ca ţeluri eliminarea statelor naţionale, a libertăţii şi a drepturilor.

Ştiu că unii vor exclama: "Ce imperii? Imperiile nu mai există de mult timp."

Actualul imperiu este un sistem complex de bănci centrale, bănci de investiţii, fonduri speculative, fonduri de capital privat, companii de asigurări şi sisteme bancare paralele ("shadow banking"). Un sistem financiar care a fost responsabil pentru o mutaţie de paradigmă în ultima jumătate de secol: îndepărtarea de producţia de bunuri fizice şi de economia reală, şi apropierea de speculă, de ideea maximizării profitului şi a politicii monetare pure. Acesta este imperiul contemporan!

Cum funcţionează banii

Aşa cum spuneam mai devreme, economia nu are nicio legătură cu banii. Elita a creat un imperiu, pe care-l controlează. Prea mulţi cred că totul se rezumă la bani. Banii nu sunt decât un instrument şi ei în sine nu afectează dezvoltarea planetei. Există credinţa falsă că banii exprimă o valoare intrinsecă, dar valoarea exprimată nu este similară unei cantităţi propriu-zise, ci reprezintă doar efectele relative ale creşterii şi/sau descreşterii potenţialului său fizic relativ la densitatea populaţiei dintr-o societate. Valoarea banilor nu rezidă în schimburile lor individuale, ci în funcţionarea ca factor unificator al proceselor sociale ale unui stat.

Ce afectează dezvoltarea planetei noastre? Mintea umană. Aşa se măsoară umanitatea. Pe oameni îi deosebeşte de animale capacitatea de a descoperi principii fizice universale, care apoi sporesc şi îmbunătăţesc umanitatea. Minţile noastre ne permit să inovăm şi apoi să îmbunătăţim vieţile populaţiilor. Dezvoltarea omenirii, dezvoltarea puterii indivizilor şi statelor depind de dezvoltarea ştiinţifică, descoperire ştiinţifică şi progres tehnologic.

Prin reducerea productivităţii, subminarea investiţiilor în infrastructură şi zădărnicirea invenţiilor şi tehnologiilor, elita doreşte să forţeze o reducere a populaţiei. Pentru că o minoritate poate să exercite un control aproape total dacă menţine populaţia redusă numeric şi în stare de înapoiere.

Criza monetară actuală reflectă nebunia ce a fost impusă în timpul procesului de distrugere a economiei fizice. Motivul "crizei" actuale nu este fluctuaţia de pe pieţele financiare, ci faptul că ne găsim în hiperinflaţie; dacă aţi examina suma totală de bani despre care se presupune că se află în circulaţie şi aţi examina procentajul de bani care au o corespondenţă cu realitatea fizică, veţi constata că este mult mai mic... aproape zero. Dar nu aceasta este problema! Problema o reprezintă producţia fizică pe cap de locuitor şi epuizarea resurselor de care depinde ea.

Viitorul omenirii rezultă din economia fizică şi din transformările fizice pe care le producem luând ca sursă lumea înconjurătoare. Iată un exemplu. Luăm o movilă de piatră bogată în minereu de fier şi rafinăm minereul, pe care-l utilizăm după aceea pentru a obţine fier, apoi utilizăm fierul respectiv pentru a produce oţel, şi utilizăm oţelul pentru a produce maşini-unelte care ne permit după aceea să construim multe altele: automobile, trenuri, navete spaţiale, reactoare nucleare. Am progresat.

În fiecare etapă a procesului, transformarea obţinută are valoare mai mare pentru societate, preţuieşte mai mult în termeni fizici, decât ceea ce a fost prelucrat. Outputul este mai mare decât suma inputurilor.

Când construim infrastructură, reorganizăm de fapt continuumul spaţio-temporal fizic al planetei, îngăduind lumii noastre să atingă niveluri tot mai ridicate de eficienţă şi frumuseţe.

Prin urmare, dacă sistemul se deplasează constant spre niveluri superioare de eficienţă, de pildă de la o economie bazată pe cărbune la o economie bazată pe petrol, apoi la o economie bazată pe energia nucleară, în fiecare etapă se va constata o creştere a puterii productive a muncii omeneşti - aşa se creează bogăţia reală. Oamenii produc lucruri benefice. Banii nu deţin niciun fel de putere magică, nicio valoare intrinsecă, ci reprezintă pur şi simplu modul de facilitare a comerţului dintre oameni.

De ce distruge imperiul sistemul financiar?

Şapte miliarde de oameni trăiesc în prezent pe planeta Pământ, un glob mic şi albastru, rătăcitor prin spaţiul cosmic, cu resurse naturale limitate şi o populaţie aflată în permanentă creştere. Hrana şi apa devin tot mai puţine.

De exemplu, potrivit studiului Gravity Recovery and Climate Experiment al NASA, pânzele freatice ale Indiei s-au redus cu aproximativ 20% în ultimii doi ani. În prezent, agricultura Indiei utilizează aproximativ 90% din resursele sale totale de apă. Pe măsură ce lipsa apei devine o problemă tot mai acută, India s-ar putea confrunta cu penurii alimentare catastrofale.

În scurt timp, statul indian va fi poate silit să importe mai multe alimente şi, întrucât are o populaţie de 1,2 miliarde de locuitori, actualul surplus mondial de hrană va dispărea imediat, creând o situaţie de nesusţinut pentru planetă în general.

Elita înţelege asta. David Rockefeller înţelege asta. Regii şi reginele lumii o înţeleg - o populaţie mai mare înseamnă mai puţine resurse naturale şi mai multe crize de hrană şi apă.

De fapt, elita, factorii oligarhici de control ai imperiului din toată Europa, a înţeles încă de la mijlocul secolului al XVIII-lea că nivelurile de dezvoltare şi progres tehnologic sunt direct proporţionale cu creşterea populaţiei. Fără progres ştiinţific şi tehnologic, creşterea populaţiei nu poate fi susţinută, deoarece necesită niveluri tot mai sofisticate de tehnologie.

Iar progresul tehnologic nu tolerează oligarhiile. Statele care se îngrijesc de dezvoltarea creativ-intelectuală a populaţiilor lor produc cetăţeni care nu vor tolera la nesfârşit forme oligarhice de conducere.

De aceea, dacă doreşte să controleze complet o planetă, o elită oligarhică trebuie să reducă populaţia la un număr "gestionabil". Nu uitaţi că şapte miliarde de oameni, o cifră care creşte întruna, înseamnă tot atâtea guri de hrănit. Rockefeller şi compania înţeleg perfect asta, chiar dacă noi n-o înţelegem. Pentru ca elita să mănânce, noi trebuie să murim. Ce părere aveţi de soluţia aceasta?

Depopularea şi "limitele creşterii" Clubului de la Roma

Cea mai importantă instituţie mondială care insistă pentru un plan malthusian de depopulare este Clubul de la Roma. Printre membrii săi se numără unii dintre conducătorii planetei: David Rockefeller, Mihail Gorbaciov, regele şi regina Spaniei, prinţesa Beatrix a Olandei, regele Filip al Belgiei.

Înfiinţat în aprilie 1968 de Alexander King şi Aurelio Peccei, Clubul de la Roma este format în principal din membri ai Nobilimii Negre veneţiene, descendenţi ai celor mai vechi şi bogate familii europene. Nobilimea Neagră a controlat şi a condus Genova şi Veneţia în secolul al XII-lea.

În anul 1972, Clubul de la Roma a publicat unul dintre cele mai pernicioase documente din toate timpurile: Limitele creşterii. Acesta declara că în următorii 40 de ani planeta îşi va epuiza resursele limitate şi de aceea, pentru ca omenirea să supravieţuiască, era necesară o ajustare a stilului său de viaţă şi a numărului de locuitori ai Pământului.

Potrivit Clubului de la Roma, pentru a supravieţui, omenirea trebuie să-şi reducă dependenţa de tehnologie, să-şi înfrâneze pornirea spre progres, inovare tehnologică şi avansare, şi să impună un regim mondial de dezintegrare economică controlată.

De la momentul publicării sale, teza Limitelor creşterii a fost infiltrată în guverne şi instituţii guvernamentale supranaţionale din toată lumea, în aşa-zise instituţii educaţionale, programe universitare şi multe altele, practic în toate domeniile culturii populare. Rezultatele au fost dezindustrializarea totală, războaie şi genocid aşa cum vedem în prezent.

Rezultatul final este colapsul economiei mondiale, chiar în versiunea de resurse "nelimitate" a Clubului de la Roma, care include absenţa oricăror progrese semnificative în ştiinţă sau dezvoltarea de noi tehnologii revoluţionare. Dacă răzbateţi prin confuzia de exprimare, un raport al Clubului de la Roma ne atenţionează destul de clar asupra planurilor lui reale: "În căutarea unui nou inamic împotriva căruia să ne unim, am venit cu ideea că poluarea, ameninţarea încălzirii globale, penuria de apă, foametea şi altele de aceeaşi natură ar fi binevenite." Raportul încheia cu afirmaţia: "Prin urmare, adevăratul inamic este omenirea însăşi."

În felul acesta, o instituţie internaţională de vârf insistă pentru politici retrograde în tehnologie şi reducerea populaţiei planetei cu câteva miliarde de oameni; în cazul în care n-aţi ştiut, asta înseamnă genocid.

Cu toate acestea, înainte de a putea reduce populaţia şi îmblânzi turma, ei trebuie să distrugă economia mondială prin distrugerea cererii consumatorilor, ceea ce se realizează prin sărăcirea noastră, a tuturor.

Poate că vreţi să ştiţi motivul pentru care Rockefeller şi compania ar dori să distrugă cererea. N-ar suferi şi ei din punct de vedere financiar? Răspunsul este nu! Ei nu vor suferi deloc, întrucât controlează deja majoritatea bogăţiei mondiale. În acest moment al istoriei, grija lor principală este de a asigura supravieţuirea propriei lor seminţii. Şi, o dată în plus, pentru ca ei să supravieţuiască într-o epocă a sărăcirii resurselor naturale, cei mai mulţi dintre noi trebuie să moară.

---

[i] Actori nestatali ("non-state actors" - NSA) sunt entităţi care participă sau acţionează în relaţiile internaţionale. Ei sunt organizaţii care deţin suficientă putere pentru a influenţa şi determina o schimbare, chiar dacă nu aparţin niciunei instituţii stabilite a unui stat (n. t.).

[ii] Termenul englez underground are sensul dublu de "ilegal/clandestin" şi "subteran" (n. trad.).

Asasin American

 

Vince Flynn
Asasin American
Editura Preda Publishing, 2018
Traducere din limba engleză de Cristina Preda

***
Intro

Vince Flynn (1966-2013) s-a născut în Saint Paul, Minnesota. Absolvent al Academiei Saint Thomas (1984) şi Universităţii St. Thomas (1989), Flynn decide, în 1991, să renunţe la o promiţătoare carieră în marketing pentru a deveni pilot în Forţele Aeriene ale SUA. Este autorul a treisprezece thrillere politice, dintre care douăsprezece îl au ca personaj central pe Mitch Rapp. Invitat frecvent al posturilor de ştiri, Flynn a câştigat recunoaşterea publicului şi a presei datorită expertizei sale în zona serviciilor secrete şi a previziunilor referitoare la ameninţarea crescândă a terorismului Islamic.

*

Două decenii de politică bazată pe interese de partid au lăsat naţiunea americană într-o poziţie extrem de vulnerabilă. Thomas Stansfield, Director de Operaţiuni al CIA şi veteran al Războiului Rece, este conştient că trebuie să-şi pregătească agenţia pentru următoarea mare provocare: războiul împotriva terorismului islamic. Planul său? Înfiinţarea unei echipe de operaţiuni clandestine, un grup de agenţi care să-şi desfăşoare activitatea în afara structurilor de comandă - oameni care nu există.

Student şi sportiv de elită, Mitch Rapp avea tot ce şi-ar fi putut dori. Până într-o seară friguroasă de decembrie, când lumea lui s-a prăbuşit odată cu avionul Pan Am 103. În urma atacului terorist, două sute şaptezeci de suflete şi-au pierdut viaţa, printre care şi Maureen, logodnica sa. Victimele au lăsat în urmă prieteni şi rude, oameni care îşi vor căuta alinarea în justiţie. Nu şi Rapp. El nu caută alinare, ci răzbunare.

Admiratorii lui Vince Flynn vor fi captivaţi de acest roman electrizant, care a figurat pe locul întâi în clasamentul New York Times al celor mai bine vândute titluri. În spatele privirii de oţel a unuia dintre cei mai mari eroi ai naţiunii americane, cititorii vor descoperi un tânăr pregătit şi antrenat să devină Asasin American.

"Nu o poţi lăsa din mână", (Larry King, USA Today)

"Spectaculoasă şi foarte actuală... Nimic nu se compară cu a-l privi pe Mitch Rapp învingându-i, în ficţiune, pe inamicii pe care nimeni nu pare capabil să-i răpună în viaţa reală. Odată cu atacurile de la 11 septembrie, o nouă eră literară a luat naştere şi acesta este cel mai bun produs al său de până acum", (The Providence Journal)

Capitolul 1

Sudul Statului Virginia (cu un an în urmă)

Mitch Rapp îşi scoase legătura de la ochi şi ridică scaunul la loc. Maşina, un Ford Taurus cafeniu, hurducăia pe drumul de ţară plin de gropi, lăsând în urmă două dâre de praf care se răsuceau în aerul fierbinte de august. Legatul la ochi fusese o precauţie pentru cazul în care Rapp ar fi eşuat, ceea ce el nu avea nicio intenţie să facă. Mitch aruncă o privire pe fereastră, la zidul gros de brazi care străjuia drumul. Chiar şi cu soarele strălucind deasupra, abia dacă se vedea ceva prin labirintul de copaci şi tufişuri care acopereau fiecare petec de pământ.

Încă din copilărie îi plăcuse pădurea, întotdeauna îi inspirase încredere şi pace, dar cea de aici avea un aer sinistru. O premoniţie groaznică îi acapară gândurile şi-i trimise mintea pe un drum pe care nu voia să meargă. Cel puţin nu în după-amiaza asta. Cu toate acestea, Rapp se încruntă întrebându-se câţi oameni muriseră oare în această pădure; şi nu, nu se gândea la cei care luptaseră în Războiul Civil cu atâţia ani în urmă. Nu, se gândi el, încercând să fie complet sincer cu el însuşi. Moartea era un cuvânt mult prea vast, lăsa posibilitatea unui accident, a unui ghinion care căzuse pe capul vreunui biet inocent. Iar asta nu era decât o modalitate convenabilă de a ocoli seriozitatea şi gravitatea situaţiei în care urma să se bage. Execuţie era un cuvânt mult mai potrivit.

Bărbaţii la care se gândea fuseseră probabil trimişi în această sălbăticie, împuşcaţi în ceafă şi aruncaţi în vreo groapă proaspăt săpată şi nemarcată pentru a dispărea fără urmă. Era lumea în care urma să intre şi el, iar Mitch era totalmente împăcat cu această decizie. Cu toate acestea, o umbră de îndoială reuşi să-şi facă loc printre draperiile trase ale minţii sale şi îi cauză o secundă de ezitare.

Rapp se luptă cu ea pentru o clipă, după care o îndesă înapoi, în cele mai profunde sertare ale creierului. Nu era momentul să se gândească la asta. Studiase deja problema în cruciş şi-n curmeziş, o întorsese pe toate feţele şi o analizase din fiecare unghi posibil, încă de când femeia aceea misterioasă intrase în viaţa lui. Într-un fel ciudat, ştiuse exact încotro se îndreaptă încă din clipa în care îl privise cu ochii aceia inteligenţi, care păreau să penetreze totul. Adevărul era că aştepta să apară cineva, deşi ei nu-i spusese asta. Nici că, pentru el, răzbunarea era singura modalitate de a lupta cu durerea pricinuită de pierderea ei, dragostea vieţii lui. Sau că în fiecare seară, înainte de a adormi, se gândea la reţeaua de oameni fără chip care complotaseră să arunce în aer avionul Pan Am 103, sau că se imaginase deja în acest loc sau într-unul similar celui în care se găsea acum.

Era logic. Inamicii trebuiau ucişi, iar Rapp era mai mult decât dispus să fie persoana care să se ocupe de asta. Ştia ce urma să se întâmple. Urma să fie antrenat, pregătit, transformat într-o armă perfectă, după care urma să fie trimis să-i vâneze. Pe fiecare, unul câte unul. Pe toţi cei care conspiraseră să ucidă acei civili nevinovaţi într-o zi friguroasă de decembrie. Maşina începu să încetinească şi Rapp văzu o poartă ruginită pentru vite, închisă cu un lacăt masiv. Nedumerit, Rapp se încruntă. Femeia de la volan îi aruncă o privire şi spuse:
- Te aşteptai la ceva mai multă tehnologie?

Rapp încuviinţă tăcut. Irene Kennedy opri maşina şi spuse:
- Aparenţele pot fi înşelătoare.

Deschise uşa, coborî din maşină şi se îndreptă spre poartă, ascultând cu atenţie. O clipă mai târziu auzi pocnetul uşii pasagerului şi zâmbi. Fără niciun strop de antrenament, puştiul făcuse alegerea corectă. Încă de la prima întâlnire, fusese evident că e diferit. Îi analizase fiecare aspect al vieţii şi îl studiase de la distanţă timp de câteva luni.

Kennedy era extrem de pricepută la ceea ce făcea. Era ordonată, organizată şi răbdătoare. Şi avea o memorie fotografică. Kennedy crescuse în această lume. Tatăl ei lucrase la Departamentul de Stat , iar ea primise cea mai mare parte a educaţiei în ţări în care America nu era întotdeauna binevenită. Vigilenţa fusese o parte integrantă a vieţii ei încă de la 5 ani. În timp ce alţi părinţi îşi educau copiii să nu alerge pe stradă în faţa maşinii, părinţii ei îi spuneau să se uite întotdeauna sub maşină, după bombe. Fusese educată să fie întotdeauna conştientă de ce se află în jur, de oameni şi dinamica străzii.

Când, în cele din urmă, Kennedy hotărâse să se prezinte, Rapp o studiase un lung moment după care o întrebase de ce îl urmăreşte. Nu avea decât 22 de ani şi niciun antrenament tactic. În ceea ce o privea pe Kennedy, dacă avea un punct slab acesta era spontaneitatea. Ei îi plăceau lucrurile planificate în avans, prefera să lucreze metodic, sistematic şi pornise de la prezumţia că un novice nu va avea nici cea mai vagă idee că fusese ţinta unui filaj extins. Recrutase zeci de agenţi, dar era pentru prima dată când se trezea pusă la colţ cu o asemenea întrebare. Prinsă cu garda jos, Kennedy se bâlbâise căutând un răspuns plauzibil. Ciudat, dar recrutul ar fi trebuit să se fâstâcească, nu ea; el ar fi trebuit să se blocheze încercând să înţeleagă ce se întâmplă. Reacţia lui Rapp nu făcea parte din scenariu.

Mai târziu, în camera sa de motel din Syracuse, Kennedy îşi rememorase fiecare pas din ultimele opt luni ca să înţeleagă unde greşise. După trei ore şi şaptesprezece pagini de notiţe, tot nu reuşise să-şi dea seama. Frustrată, dar pe jumătate plăcut surprinsă, Kennedy ajunsese la concluzia că Rapp era pur şi simplu unul dintre acei oameni cu un simţ foarte acut al mediului înconjurător, al situaţiei, al circumstanţelor. Aşa că îi scoase dosarul de la fundul teancului, îl puse deasupra celorlalte şi luă o hotărâre îndrăzneaţă.

În loc să folosească canalele uzuale, Kennedy contactă o companie condusă de foşti agenţi CIA. Prieteni vechi de-ai tatălui ei, specializaţi în operaţiuni ultra-secrete, care de regulă se desfăşoară fără acoperire oficială. Îi rugă să-i arunce o privire lui Rapp şi să-i furnizeze o evaluare obiectivă, pentru cazul în care ea ratase ceva. Două săptămâni mai târziu, foştii agenţi se întorseseră cu un rezumat care-i dăduse fiori. Kennedy luă raportul şi-l prezentă direct şefului ei, Thomas Stansfield. După câteva pagini, acesta începu să înţeleagă unde bătea tânăra sa protejată. Când termină de citit, Stansfield închise încet dosarul gros de două degete şi o întrebă ce are de gând. Într-o manieră concisă şi la obiect, Kennedy îşi livră pledoaria. Stansfield sublinie potenţialele probleme şi pericole asociate cu omiterea etapei iniţiale de antrenament, dar Kennedy contracară strălucit.

Regulile jocului se schimbaseră. O spusese el însuşi de nenumărate ori. Nu-şi mai puteau permite să rămână în defensivă. În această lume din ce în ce mai interconectată aveau nevoie de o armă chirurgicală de mare precizie, poate mai mult decât de orice bombă sau rachetă de croazieră. Având el însuşi mulţi ani la activ ca ofiţer operativ, Stansfield ştia foarte bine că o asemenea persoană ar trebui să fie complet autonomă, ceea ce făcea ca profilul unui asemenea agent să fie unic. Şi, mai presus de toate, această persoană trebuia să nu fi lucrat niciodată în sistem, astfel încât să nu existe nicio înregistrare oficială a numelui său.

Kennedy veni cu încă opt argumente suplimentare în favoarea tânărului pe care-l vedea ca fiind candidatul perfect. Logica ei era imbatabilă, dar dincolo de asta, ambii ştiau foarte bine că era momentul să înceapă de undeva. Ar fi trebuit să înceapă încă de acum cinci ani, aşa că, oftând, Stansfield îşi dădu acordul pentru demararea operaţiunii. Îi spuse lui Kennedy să omită faza iniţială a antrenamentului şi să-l dea pe mâna singurului om despre care ştia că are capacitatea de a transforma un recrut în ceea ce-şi doreau. Dacă Rapp supravieţuia primelor şase luni de şcolarizare pe mâna lui Stan Hurley, poate că s-ar fi putut dovedi arma de care aveau nevoie. Înainte să plece, Stansfield îi spuse lui Kennedy să elimine orice conexiune. Orice dosar, fotografie de filaj sau înregistrare care i-ar putea lega, într-un fel sau altul, de Rapp, trebuia distrusă. Kennedy intră cu maşina pe poartă şi îi spuse lui Rapp să o închidă cu lacătul în urma lor. Acesta făcu ceea ce i se ceruse, după care urcă la loc în maşină. După o sută de metri, Kennedy încetini şi trase volanul spre stânga pentru a ocoli o groapă.
- De ce nu e securizată zona? întrebă Rapp.
- Toate sistemele astea moderne, toată tehnologia la vedere... de multe ori acestea atrag o atenţie nedorită. Şi generează tot felul de alarme false care, la rândul lor, necesită o armată de oameni pentru a le verifica. Locul ăsta nu e genul acela de instituţie.
- Nici măcar câini? întrebă Rapp.

Kennedy îi aruncă o privire. Îi plăcea felul în care gândea. Ca la o comandă, doi câini de vânătoare îşi făcură apariţia galopând de după colţ, repezindu-se spre maşină. Kennedy frână şi aşteptă ca aceştia să se potolească. O clipă mai târziu, după ce îşi dezveliră ameninţător colţii, cei doi făcură stânga-mprejur, retrăgându-se înapoi de unde veniseră. Kennedy luă piciorul de pe frână şi continuă pe alee.
- Tipul ăsta, spuse Kennedy. Cel care te va antrena...
- Omuleţul nebun care va încerca să mă omoare? zâmbi Rapp.
- Nu am spus că va încerca să te omoare... Am spus că va încerca să te facă să crezi că te omoară.
- M-am liniştit, spuse Rapp sarcastic. De ce îl tot aduci în discuţie?
- Pentru că vreau să fii pregătit.

Rapp se gândi o clipă şi spuse:
- Sunt pregătit, sau cel puţin cât de pregătit pot fi pentru ceva de genul ăsta.
- Componenta fizică e una, continuă Kennedy. Ştim că eşti în formă şi asta e important, dar vreau să ştii că vei fi testat în moduri pe care nu ţi le-ai imaginat vreodată. E un joc. Unul special conceput pentru a te face să renunţi. Să abandonezi. Cea mai importantă calitate se va dovedi disciplina mentală, nu forţa fizică.

Rapp nu era de acord dar îşi păstră gura închisă şi chipul impasibil. Pentru a fi cel mai bun avea nevoie de ambele. Cunoştea jocul. Trecuse prin suficiente antrenamente dure de fotbal american şi lacrosse, în zăpuşeala umedă din Virginia. Iar atunci nu se baza decât pe simpla dorinţă de a câştiga. Acum, motivaţia de a reuşi era mult mai profundă. Şi mult mai personală.
- Şi nu uita... nimic din ce se va întâmpla aici nu e personal, continuă Kennedy.

Rapp zâmbi în sinea sa. Aici greşeşti, gândi el. Totul e personal. Dar când răspunse, o făcu supus şi cuminte:
- Ştiu, spuse el pe un ton neutru. Ce poţi să-mi spui despre ceilalţi tipi?

Dacă era ceva ce-i dădea emoţii, asta era. Ceilalţi recruţi erau deja aici de două zile. Lui Rapp nu-i plăcea să întârzie. Probabil că ceilalţi începuseră deja să se apropie şi nu vor vedea cu ochi buni sosirea sa târzie de vedetă. Nu înţelegea de ce fusese adus cu întârziere, dar Kennedy nu era genul de om care să ofere explicaţii.
- Sunt şase.

Kennedy derulă fotografiile celorlalţi cu ochii minţii. Le citise dosarele. Toţi aveau experienţă militară şi, cel puţin pe hârtie, multe dintre calităţile lui Rapp. Toţi aveau trăsături închise la culoare, erau sportivi, capabili de violenţă, neînfricaţi şi trecuseră printr-o serie de teste psihologice complexe. Şi toţi aveau aptitudini peste medie în privinţa studiului limbilor străine. În ceea ce privea capacitatea de a deosebi binele şi răul, toţi se situau undeva pe graniţă, aproape sănătoşi mintal. Pe linia fină ce separă întotdeauna forţele de ordine de criminalii în serie. După o curbă, peisajul se deschise în faţa lor. O pajişte proaspăt tunsă, de mărimea unui teren de fotbal, se întindea de o parte şi de alta a aleii, până la uşa unui hambar alb, aflat lângă o casă cu două etaje şi o verandă care o înconjura pe toate laturile. Nu era deloc cum îşi închipuise Rapp.

Imaginea părea desprinsă dintr-o carte poştală despre viaţa la ţară, până şi balansoarele erau în poză, legănându-se liniştite pe veranda vopsită în alb. Din casă apăru un bărbat. Într-o mână avea o cană de cafea şi în cealaltă o ţigară. Rapp îl privi cu atenţie. Tipul îşi întoarse nonşalant capul spre stânga, apoi spre dreapta. Cei mai mulţi oameni ar fi ratat mişcarea aparent întâmplătoare, dar simţurile lui Rapp fuseseră deja trezite la realitatea crudă că lumea se împarte în două: cei care fac parte din turmă şi cei cărora le place să vâneze. Omul îşi verifica flancurile. Se opri în vârful scărilor şi se uită în jos spre ei, prin lentilele negre ale ochelarilor de soare aviator. Rapp zâmbi uşor: deci acesta era omul care va încerca să-l distrugă. Era o provocare pe care o aştepta cu interes de ceva vreme.

Capitolul 2

Rapp se uită prin parbrizul murdar, plin de insecte moarte, la tipul în privinţa căruia fusese avertizat. Chiar şi de la distanţă putea să vadă expresia de nemulţumire de pe faţa lui. Avea părul castaniu, de lungime medie şi o mustaţă stufoasă. Purta un şort cam strâmt, de un kaki decolorat şi un tricou alb cu anchior. Maşina se opri şi Rapp observă că tipul avea în picioare bocanci militari negri şi uzaţi şi o pereche de şosete albe ridicate până la genunchi. Pielea îi era bronzată şi uscată ca iasca, întinsă şi înfăşurată strâns în jurul muşchilor şi tendoanelor proeminente. Rapp ar fi vrut să-i vadă ochii, dar aceştia erau bine camuflaţi în spatele ochelarilor de soare. Se gândi la planul său şi îşi spuse că în curând se va alege: ori albă, ori neagră.
- Câţi ani are? întrebă el.
- Nu ştiu sigur, răspunse Kennedy în timp ce parca maşina. Oricum e mai bătrân decât pare, dar nu aş aduce vorba despre asta. Nu-i place să vorbească despre vârsta lui. Aşteaptă aici o clipă, continuă ea desfăcându-şi centura de siguranţă.

Kennedy ieşi din maşină şi păşi uşor pe aleea acoperită cu pietriş. Purta pantaloni negri eleganţi şi o bluză albă. Din cauza căldurii şi a faptului că se aflau la vreo două sute de kilometri de biroul ei din sediul central al CIA, îşi lăsase sacoul pe bancheta din spate. La şoldul drept avea un pistol Beretta de 9 mm, mai mult pentru a evita o mustrare din partea bărbatului spre care se îndrepta decât din vreo teamă reală că ar avea nevoie de el. Se uită în sus spre tipul de pe verandă şi îşi dădu o şuviţă de păr roşcat după ureche.
- Unchiule Stan, nu pari prea încântat să mă vezi, spuse ea, oprindu-se la baza scărilor.

Stan Hurley îi aruncă o privire şi simţi un ghiont de vinovăţie. Frumuşica asta mică avea puterea de a se juca cu emoţiile lui aşa cum puţini o puteau face. O cunoştea pe Irene dinainte ca ea însăşi să se cunoască. O văzuse crescând, îi cumpărase cadouri de Crăciun din tot felul de locuri exotice şi petrecuse mai multe sărbători cu familia Kennedy decât petrecuse singur. După care, cu aproape zece ani în urmă, toată bucuria din viaţa lor se dusese pe apa sâmbetei atunci când o camionetă încărcată cu peste 90 kg de explozibil parcase în curtea ambasadei americane din Beirut.

Şaizeci şi trei de oameni dispăruseră atunci, inclusiv tatăl lui Kennedy. Hurley nu era acolo, era în oraş la o întâlnire cu una dintre sursele sale, trecând razant pe lângă moarte. În acea zi nefastă de aprilie, CIA pierduse opt oameni valoroşi. Şi de atunci se tot străduiau să pună la cale o ripostă adevărată. Hurley era conştient că nu-şi poate stăpâni temperamentul, aşa că, ori de câte ori era furios şi trebuia să vorbească cu cineva drag, tactica sa era să fie laconic:
- Bună, Irene, spuse el simplu.

Kennedy se aştepta la asta şi, adevărul fie spus, se temea de acest moment de luni de zile. În mod normal, Hurley ar fi întâmpinat-o cu o îmbrăţişare caldă şi ar fi întrebat-o ce-i face mama. Nu şi în după-amiaza asta. Irene trecuse peste capul lui şi lui Hurley nu-i plăceau oamenii care făceau asta, nu într-o chestiune atât de importantă. Atmosfera era glacială, dar Irene nu se lăsă intimidată:
- Cum te mai simţi?

Hurley ignoră întrebarea şi trecu la subiect:
- Cine e în maşină?
- Un nou recrut. Thomas mi-a spus că te-a informat, spuse Kennedy, referindu-se la şeful lor comun.
- Da, mi-a spus ce ai de gând să faci, mormăi el pe un ton dezaprobator.
- Nu eşti de acord cu decizia mea, spuse ea, încrucişându-şi braţele într-o poziţie defensivă.
- Fireşte că nu sunt de acord.
- De ce?
- Eu nu conduc o tabără de cercetaşi aici, Irene.
- Nici n-am spus asta, Stan, spuse Kennedy pe un ton muşcător.
- Atunci de ce naiba îmi pierzi timpul aruncându-mi în braţe un rahat cu ochi vomitat de cine ştie ce facultate, care nu ştie să deosebească o puşcă de un pistol?

Deşi în mod normal era impasibilă, Kennedy lăsă să se întrevadă o urmă de iritare. Era perfect conştientă de puterea pe care o avea asupra lui Hurley şi ştia foarte bine că o privire aspră din partea ei putea avea un efect mult mai puternic decât un atac direct. Hurley se uită în jos spre ea şi îi observă nemulţumirea. Nu era deloc încântat. Ca şi cu fetele lui. Dacă unul dintre băieţi i-ar fi aruncat o asemenea privire, Stan l-a fi trântit la pământ fără prea multă vorbă, dar fetele reuşeau cumva să treacă peste toate zidurile sale de apărare. Să intre în capul lui şi să creeze haos şi îndoială. Dar în chestiunea de faţă ştia că are dreptate, aşa că nu renunţă:
- Nu o lua personal, Irene. Fac asta de mulţi ani şi îmi cunosc meseria foarte bine. Nu-mi place să treci peste capul meu şi să- mi arunci în braţe o prospătură care habar n-are de nimic.

Kennedy rămase tăcută, cu aceeaşi privire de sfinx, refuzând să-i dea vreo mână de ajutor.
- Cred că ar trebui să ne scuteşti pe toţi de-o durere de cap şi să-l duci înapoi de unde l-ai luat, spuse Hurley trăgând din ţigară.

Kennedy fu surprinsă de resentimentul care se ridică din adâncul ei. Lucra la proiectul ăsta de peste un an. Analiza şi instinctele sale îi spuneau că Rapp este exact omul de care aveau nevoie, dar cu toate acestea, acum se trezea trimisă la plimbare ca un neofit care nu înţelege deloc cu ce se confruntă şi ce încearcă oamenii aceştia să realizeze. Irene urcă încet scările şi se postă în faţa lui Hurley. Veteranul dădu un pas înapoi, evident inconfortabil cu încercarea cuiva asupra căruia nu ar fi ridicat niciodată mâna de a-i invada spaţiul personal.
- Irene, am o grămadă de lucruri de făcut în după-amiaza asta. Cu cât pleci mai repede, cu atât mai bine. Pentru toată lumea.

Kennedy îşi îndreptă spatele şi îl privi drept în ochi:
- Unchiule Stan, ţi-am arătat eu vreodată lipsă de respect?
- Nu e vorba de asta...
- Ba exact despre asta e vorba. Ce ţi-am făcut de mă crezi atât de incapabilă? şuieră ea apropiindu-se şi mai mult.

Hurley începu să se îndepărteze cu paşi mici, chipul schimonosindu-i-se într-o mască de încruntare şi nedumerire.
- Ştii foarte bine că te apreciez enorm.
- Atunci de ce mă tratezi ca pe o adolescentă?
- Nu cred că eşti incompetentă...
- Nu, dar crezi că ar trebui să mă rezum la partea de analiză şi să las recrutarea şi antrenamentul pe mâna ta.
- Îhm, mda... Cred că aşa ar fi corect, îşi drese el vocea.

Kennedy îşi puse mâinile în şold şi îşi ridică bărbia într-un gest sfidător:
- Fă-mi un hatâr şi scoate-ţi ochelarii.

Rugămintea îl luă prin surprindere pe Hurley.
- De ce?
- Pentru că ştiu care e punctul tău slab şi vreau să-ţi văd ochii ăia de afemeiat când îţi voi spune ceea ce trebuia să-ţi spună cineva de mult timp.

Hurley zâmbi şi încercă să facă o glumă, dar Kennedy îl presă să-şi scoată ochelarii şi, în cele din urmă, acesta se conformă.
- Te respect, începu Kennedy, de fapt cred că eşti omul în care am cea mai mare încredere. Mi-aş pune viaţa în mâinile tale fără ezitare. Eşti, fără îndoială, cea mai potrivită persoană să scoţi ceva din băieţii ăştia... Dar ai un defect.
- Care?
- Nu ai viziune.
- Serios?!...
- Da. Nu cred că înţelegi ce fel de persoană căutăm noi.

Hurley pufni ca şi cum ideea ar fi fost ridicolă.
- Da, da. Am dreptate, dar tu eşti mult prea încăpăţânat să o recunoşti.
- Deci crezi că Grupul de Operaţiuni Speciale pur şi simplu a apărut la uşa agenţiei într-o bună zi? Cine crezi că i-a antrenat pe toţi tipii ăia? Cine crezi că i-a selecţionat? Cine crezi că i-a transformat în maşinăriile de ucis care au devenit azi?
- Tu ai făcut-o, dar ştii foarte bine că nu despre asta vorbesc. Eu mă refer la cel de-al treilea obiectiv. Hurley se încruntă. Afurisita asta mică ştia exact unde să lovească şi bărbatul se întrebă o secundă dacă nu cumva Stansfield, cu mintea lui întortocheată, pusese la cale toată răfuiala asta.
- Crezi că tot rahatul ăsta e simplu? Vrei să preiei tu operaţiunea asta?

Kennedy negă din cap şi zâmbi uimită:
- Pentru un dur ca tine eşti destul de sensibil. Vorbeşti de parcă ai fi unul dintre papagalii ăia de birou de la Langley care-şi conduce departamentul ca un dictator din lumea a treia.

Hurley rămase fără cuvinte, de parcă l-ar fi lovit cu ciocanul în moalele capului.

Părinţii şi tehnologia digitală

 

John Coleman & Suzie Hayman
Părinţii şi tehnologia digitală - Cum să creşti generaţia conectată
Editura Herald, 2018
traducere de Iulia Bodnari

*****
Intro

John Coleman este psiholog specializat în perioada adolescenţei. Munca sa desfăşurată alături de părinţi şi familii a fost recunoscută la nivel mondial. Cel mai cunoscut volum al său este The nature of adolescence.

Suzie Hayman este consilier, educator acreditat în domeniul parentajului şi autoare a 30 de cărţi despre parentaj. De asemenea, lucrează ca jurnalist independent, iar articolele sale apar în publicaţii de renume, precum The Times, The Guardian şi The Independent.

*

În prezent copiii se nasc cu abilităţi digitale şi cresc într-o epocă în care reţelele sociale şi comunicarea online reprezintă norma. Această carte este un ghid indispensabil pentru părinţii care au senzaţia că se lupta să ţină pasul, prin faptul că abordează problemele cu care tinerii şi familiile acestora se confruntă în această lume a tehnologiei moderne. Suzie Hayman, consilier de parentaj, îşi uneşte forţele cu respectatul psiholog John Coleman. Împreună, aceştia analizează provocările şi posibilităţile oferite de starea de permanentă conectare la internet.

Scopul celor doi experţi este să ajute părinţii să ia hotărâri cu privire la modul în care comunică, să stabilească limite şi să impună reguli. Rezultatul este un set de instrumente pentru părinţi, care au astfel la dispoziţie sugestii, strategii şi tehnici menite să le înlesnească navigarea prin lumea digitală, precum şi protejarea copiilor.

Părinţii şi tehnologia digitală este o lectură esenţială pentru toţi părinţii şi educatorii, precum şi pentru cei care se ocupă, prin profesia lor, de copii şi adolescenţi şi doresc să obţină tot ce este mai bun din viaţa şi tehnologia modernă într-o familie sigură, în care fiecare comunică, petrece timp împreună cu ceilalţi şi se bucură cu ei.

"Epoca digitală a adăugat un nou strat de anxietate la datoria de părinte. Ne îngrijorăm din orice, întrebându-ne dacă este bine să lăsăm copiii mici să joace jocuri pe telefoanele noastre prea mult timp şi cum să creştem adolescenţi care nu-şi iau ochii de la ecrane, total absorbiţi de reţelele de socializare, jocuri video violente şi pornografie online. Dar panica neajutorată e cea mai neinspirată modalitate posibilă de a face faţă situaţiei. Suzie Hayman şi John Coleman ne oferă o evaluare liniştitoare şi realistă a riscurilor şi beneficiilor lumii digitale, explicându-ne cum să creştem copii echilibraţi şi sănătoşi, care să ştie să folosească în cel mai bun mod ceea ce li se oferă, evitând capcanele." (Deidre Sanders, redactor al unei rubrici care răspunde cititorilor în ziarul The Sun)

"Aceasta este o carte foarte inedită şi importantă, care explorează îngrijorările părinţilor şi oportunităţile pe care epoca digitală le oferă copiilor lor. Ea explorează, de asemenea, dezvoltarea copilului şi adolescentului în relaţie cu tehnologia. Este o lectură obligatorie pentru părinţii care încearcă să se descurce cu educarea copiilor şi cu găsirea unui loc pentru tehnologie în familia lor şi în dezvoltarea copiilor." (Sir Cary Cooper, profesor în cadrul Manchester Business School, Universitatea din Manchester, şi Preşedinte RELATE)

"Sunt încântat să susţin şi să recomand Părinţii şi tehnologia digitală. Autorii oferă sfaturi pragmatice care pornesc de la o bază sănătoasă a psihologiei copilului. Cartea aceasta va contribui în mod real la calmarea temerilor şi la un mai bun control al abuzurilor." (Sir Richard Tilt, membru în Consiliul de administraţie al The Internet Watch Foundation)

"Autorii aduc vaste cunoştinţe şi experienţe legate de acest subiect. Cartea va ajuta părinţii, bunicii şi copiii să înţeleagă cum să gestioneze lumea digitală." (Benita Refson, OBE, preşedintă a Place2Be)

"Cartea aceasta este o resursă excelentă. Este un ghid comprehensiv, doldora de informaţii factuale şi de sfaturi. În această epocă a tehnologiei digitale, cred că este o lectură esenţială pentru părinţi şi specialişti." (Pip Jaffa, OBE, director general al Comisiei de parentaj din Irlanda de Nord)

Fragment
1. Introducere

În 2015, postul de televiziune Channel 4 a produs un serial despre viaţa adolescentului, în care au urmărit timp de nouă luni 13 elevi de clasa a şasea, înregistrând fiecare postare pe care au făcut-o pe Twitter, WhatsApp, Facebook şi Instagram. Totalul a întrecut un milion de interacţiuni.

Nu a fost niciodată uşor să fii părinte. Ne simţim adesea provocaţi de sarcinile noastre din tinereţe - poţi găsi citate ale altor părinţi şi tineri adulţi care deplâng lipsa de maniere şi comportamentul neglijent al copiilor şi adolescenţilor, de la Socrate din Atena la Shakespeare din Londra şi aşa mai departe. Psihologul şi educatorul Granville Stanley Hall (psiholog şi pedagog american, 1844-1924, fondatorul psihologiei educaţionale - n.t.) spunea:
Tineretul nu a fost niciodată mai supus pericolului pervertirii şi limitării decât în ţara noastră şi în zilele noastre. Urbanizarea crescută, cu tentaţiile ei, dezvoltarea prematură, ocupaţiile sedentare şi stimularea unei vieţi pasive atunci când este mare nevoie de o viaţă activă, emanciparea timpurie şi un sentiment tot mai slab al datoriei şi disciplinei, graba de a şti şi a face înainte de vreme tot ce se poate în funcţie de starea individului, graba nebună pentru îmbogăţire peste noapte şi moda nesăbuită dictată de tinerii aristocraţi - toate acestea ne lipsesc de unele dintre regulile care mai domnesc încă în ţările mai vechi, cu atitudini mai conservatoare.

În afară de câteva cuvinte folosite, nu seamănă cu unele dintre plângerile pe care le auzim atât de des în zilele noastre? El spunea asta în 1904, în cartea sa The Psychology of Adolescence.

În multe privinţe, meseria de părinte nu s-a schimbat prea mult de când am ieşit din nămolul primordial. Ne îngrijorăm din pricina influenţelor exterioare, a capacităţilor noastre, a talentelor copiilor sau a pretenţiilor lor, şi aşa a fost de când lumea. Şi totuşi, o problemă cu totul nouă, ce are consecinţe cu totul noi, pare să se fi dezvoltat în ultimii 25 de ani - tehnologia digitală şi internetul. Ar trebui să ne îngrijorăm din pricina aceasta şi a modului în care folosesc copiii noştri tehnologia sau să ne bucurăm? Ar trebui să încercăm să controlăm această utilizare sau să îi lăsăm în pace? Şi ameninţarea aceasta este oare chiar atât de diferită de diversele tipuri de oportunităţi sau de pericolele reale cu care ne-am confruntat şi noi în tinereţe?

Mulţi dintre copiii noştri sunt "nativi digital". Prin aceasta vreau să spun că s-au născut şi au crescut cu toţii în această lume. Cei mai mulţi dintre ei cunosc limbajul, sunt obişnuiţi să folosească tehnologia şi se simt fericiţi să manevreze sau chiar să creeze programe. Nu au multe temeri şi se scufundă pur şi simplu în ea sau se relaxează. În funcţie de accesul pe care îl au la tehnologie acasă sau la şcoală, pot fi experţi în programare sau doar capabili să utilizeze comunicarea şi reţelele de socializare. Pentru ei este doar o resursă care trebuie folosită, un teren de joacă în care accesează tot ce pot.

Unii părinţi - în special cei cu copii mici - pot trata cu aceeaşi uşurinţă şi nonşalanţă posibilităţile şi potenţialul tehnologiei. Tabletele şi telefoanele inteligente, aplicaţiile şi reţelele de socializare fac parte din viaţa lor şi ei consideră că aşa se cuvine. Ei le folosesc pe toate; de ce să n-o facă şi copiii lor? Dar unii părinţi ar putea fi descrişi mai degrabă ca imigranţi digitali, care intră într-un teritoriu nou şi se luptă poate cu limba şi obiceiurile de acolo. Imigranţii din lumea digitală încep cu cei care de-abia au păşit pe noul tărâm, continuă cu cei care au trecut de la trimiterea mesajelor pe mobile şi a e-mailurilor pe laptopuri la folosirea reţelelor de socializare şi se termină cu cei care s-au integrat atât de bine în comunitate, încât se simt chiar ca acasă. Însă sunt aduşi cu picioarele pe pământ ori de câte ori un "localnic" le aminteşte că sunt "nou-veniţi"! Realitatea este că cei mai mulţi dintre copiii noştri, chiar şi cei de şcoală primară, cunosc probabil lumea digitală mult mai bine decât noi.

Par să se simtă atât de bine în acest domeniu, în timp ce noi suntem adesea descumpăniţi şi ne întrebăm ce fac oare. Din motivul acesta, mulţi părinţi spun că prima prioritate de pe lista lor de preocupări este abordarea corectă a mediului digital. Lipsa aceasta de cunoaştere sau lipsa de încredere în cunoştinţele pe care le avem ne face să nu ştim ce să spunem şi cum să discutăm această problemă. Acest lucru se aplică în cazul discuţiilor dintre noi şi copiii noştri sau al discuţiilor cu alţi adulţi pe care îi cunoaştem, cum ar fi rudele, prietenii sau profesorii copiilor. Şi chiar şi cei cu o totală dexteritate, care se gândesc poate că odraslele lor s-au născut ca să fie înconjurate de tehnologia digitală şi de părinţi care o folosesc tot timpul, încep să se întrebe dacă simpla acceptare a tuturor lucrurilor care ni se oferă online este cea mai bună abordare posibilă. Nu ar trebui oare să ne gândim cum folosim tehnologia digitală şi internetul, atât noi, cât şi copiii noştri? Nu ar trebui să discutăm cu ei despre toate lucrurile pe care le folosim? Nu e nevoie de limite şi reguli?

În cartea aceasta, noi (John Coleman, un distins psiholog de la Universitatea din Oxford, care şi-a îndreptat tot interesul spre adolescenţă, şi Suzie Hayman - consilier, redactor al unei rubrici care răspunde cititorilor, educator acreditat de parentaj şi scriitoare) vom trata problemele pe care le înfruntă tinerii şi părinţii lor, acum şi pe viitor. Vom explora atât provocările, cât şi posibilităţile şi vom oferi indicaţii, strategii şi tehnici care să-i ajute pe părinţi să aleagă cum să comunice, cum să traseze limite şi cum să stabilească reguli. Sperăm ca rezultatul final să îi ajute pe părinţi şi pe tineri să obţină tot ce este mai bun din viaţă şi din tehnologia modernă, trăind în acelaşi timp în siguranţă, într-o familie în care toţi membrii vorbesc unul cu altul, petrec timp împreună şi se bucură unul de celălalt. Acesta este un manifest pentru înţelegere şi control; pentru ca noi şi copiii noştri să folosim aceste resurse cu înţelepciune şi să ponderăm avantajele şi dezavantajele cu care ne putem confrunta, atât noi, cât şi ei.

Cum vă putem ajuta să înţelegeţi ce fac copiii voştri şi de ce şi ce puteţi şi trebuie să faceţi voi în privinţa aceasta? Vom vorbi mai întâi despre neliniştile pe care şi le exprimă părinţii în legătură cu internetul şi tehnologia digitală. Vom folosi dovezi din lumea reală: rezultatele discuţiilor cu părinţii şi tinerii, scrisorile şi e-mailurile lor, sondaje şi date oferite de organizaţiile care îi ajută pe părinţi în aceste probleme. Cuvintele, întrebările şi ideile părinţilor şi tinerilor vor apărea pe tot parcursul cărţii. O să vă regăsiţi neliniştile în preocupările altor părinţi - şi s-ar putea să descoperiţi şi altele la care nu v-aţi gândit încă sau să realizaţi că aveţi câteva care nu apar aici. Vom cerceta îngrijorările reale pe care credem că le aveţi şi vom continua cu cele mai serioase ameninţări, care pot să vă liniştească sau să vă ajute să vă concentraţi asupra lucrurilor care trebuie făcute. Pe un ton mai optimist, vom explora apoi lucrurile pozitive ale lumii digitale, care vă vor inspira şi vă vor reda încrederea în lucrurile pe care vi le oferă aceasta vouă şi copiilor voştri.

Vom vorbi apoi despre dezvoltarea copilului şi a adolescentului. În calitate de părinţi, noi nu putem înţelege lumea digitală în care trăiesc copiii noştri şi nu putem învăţa cum să îi răspundem, dacă nu înţelegem şi ceva din dezvoltarea copilului nostru şi din felul în care se reflectă aceasta asupra folosirii internetului şi atracţiei socializării digitale. Nu trebuie să fii psiholog universitar sau consilier ca să îţi înţelegi copilul, dar e bine să ai un psiholog şi un consilier care să îţi ofere ajutor din interior! Te vom ajuta să înţelegi ce înseamnă parentajul eficient, pozitiv. Stabilirea limitelor legate de internet şi lumea digitală începe prin capacitatea de a trasa graniţele altor comportamente şi de a înţelege importanţa acestor limite.

Vom explora comunicarea - cum să asculţi la fel de mult pe cât vorbeşti, cum să formulezi întrebări şi cum să deschizi canale de comunicare, cum să cauţi cauzele comportamentelor rele şi să înţelegi ce se întâmplă cu adevărat. Vom explora modul în care folosim şi înţelegem noi înşine mediul digital şi care este impactul acestei înţelegeri asupra capacităţii sau dorinţei noastre de a ne ajuta copiii. Vom vedea cum trebuie să-i ghidăm, să îi disciplinăm şi, în cele din urmă, după ce ne oferă motive de încredere, să credem că fac ceea ce este cel mai bine pentru ei înşişi. Şi vom vedea problemele speciale cu care se pot confrunta în acest domeniu familiile separate şi ce se poate face în privinţa lor. Acestea pot fi familii în care părinţii s-au despărţit sau copiii sunt luaţi în plasament, adoptaţi sau trăiesc cu alţi membri ai familiei, nu cu părinţii lor - sunt lăsaţi în grija rudelor.

De fapt, cartea aceasta va fi un set de instrumente care să te ajute să navighezi în lumea digitală şi să o facă sigură şi totuşi interesantă pentru tine şi pentru copiii tăi.

De ce ne atrage atât de mult tehnologia digitală şi de ce îi atrage în special pe tineri şi copii? Un motiv poate fi acela că jucăriile strălucitoare, reale sau virtuale, sunt ispititoare pentru noi toţi. E distractiv să te joci. E distractiv să vorbeşti cu prietenii. Pentru tineri, e distractiv să fie diferiţi sau să aibă un domeniu diferit de cel al adulţilor. E şi mai distractiv să fii mai bun - mai îndemânatic - decât adulţii. Copiii vor să-şi imite părinţii - deci, dacă tu foloseşti tehnologia digitală, şi ei vor dori s-o folosească. Eventual, vor dori să o facă chiar mai bine decât tine. Toate aceste lucruri îi atrag pe tineri spre monitoare.

Dar ceea ce trebuie să acceptăm noi, ca adulţi poate mai puţin pricepuţi şi talentaţi în aceste domenii, este următorul lucru: de ce n-ar face-o? Tehnologia digitală ne-a oferit tuturor atâtea activităţi noi, iar tinerii au fost avangarda. În trecut, unii dintre noi au fost poate în stare să compună melodii, să scrie romane, să facă şi să editeze fotografii. Acum toţi putem face asta, şi cu atâta uşurinţă. Şi putem face mult, mult mai mult. Nu e de mirare că tinerii se îndreaptă spre internet şi posibilităţile sale.

Companiile producătoare, atât de rapide în a trage foloase din toate acestea, îşi oferă produsele în moduri şi condiţii care exploatează toată pasiunea noastră faţă de nou şi captivant. Şi, adesea, o fac gratis - sau par s-o facă gratis. Adulţii totuşi îşi dau seama că aşa ceva pare prea bun ca să fie şi adevărat, şi posibil şi sunt mai cinici şi mai atenţi în comportamentul lor virtual. Copiii, cu naivitatea lor, şi adolescenţii, cu atracţia lor inerentă faţă de lucrurile captivante şi riscante, pot intra în situaţii nedorite.

Multe dintre provocările pe care le înfruntă familia în lumea digitală nu sunt noi. Hărţuirea a existat dintotdeauna, tinerii şi-au găsit întotdeauna scuze ca să nu îşi facă temele sau treburile casnice sau ca să nu se alăture restului familiei, iar adolescenţii au pus mâna întotdeauna pe materiale pornografice. Niciuna dintre aceste ameninţări nu este nouă din cauza mediului digital. Dar anumite aspecte ale acestor probleme s-au schimbat odată cu utilizarea digitală şi toţi trebuie să înţelegem şi să ştim cum să tratăm această dezvoltare.

Scopul nostru este să explorăm tehnologia digitală şi folosirea internetului şi să vă ajutăm să aflaţi cum puteţi folosi cel mai bine enormul său potenţial, atât voi, cât şi familia voastră. Şi, în acelaşi timp, să vă menţineţi în siguranţă faţă de aspectele sale problematice, atât voi, cât şi familia voastră. Dacă sunteţi preocupaţi, sperăm să vă asigurăm că nu sunteţi singurii cărora aceste probleme le-au adus îngrijorări şi greutăţi. Credem că, oricare ar fi temerile şi conflictele pe care le-aţi putea avea în acest moment, dacă ne lăsaţi să vă ajutăm şi să vă ghidăm, veţi putea schimba ceva. Sperăm să vă ajutăm să câştigaţi încredere şi aptitudini, ca să schimbaţi ceva în familia voastră.

Ce puteţi face online?

Unul dintre comentariile repetate de părinţii cu care am vorbit în timp ce făceam sondaje pentru scrierea acestei cărţi, chiar şi de către cei care foloseau regulat internetul, a fost: "Ce tot fac acolo?" Uneori, erau exasperaţi şi spuneau: "Ce naiba găsesc de petrec atâta timp uitându-se şi tastând la dispozitivele acelea?" Alteori, era sinceră confuzie şi mirare, ca în: "Chiar nu înţeleg lumea pe care o accesează". Deci, înainte de a trece mai departe, e important să ne gândim la ce pot face tinerii (şi voi, de fapt) şi la ce aleg adesea să facă pe computere sau alte dispozitive. În general, o să încercăm să nu numim anumite site-uri web, jocuri şi alte programe doar din cauză că se schimbă şi se dezvoltă atât de rapid - ceea ce este preferat şi must have pentru tinerii de astăzi va fi folosit de părinţi mâine şi perimat săptămâna viitoare. Vom numi unele pentru a exemplifica - iertaţi-ne dacă sunt răsuflate deja! Dar cei mai mulţi dintre părinţi şi copii se pot regăsi în una sau în mai multe dintre următoarele categorii.

Iată ce doresc oamenii să facă pe dispozitivele digitale:

Să se conecteze: să păstreze legătura cu prietenii pe care îi cunosc în persoană; să păstreze legătura cu familia; să păstreze legătura cu oameni pe care îi consideră prieteni, dar pe care nu i-au întâlnit niciodată; să păstreze legătura cu persoanele străine; să fie în legătură cu o comunitate mai mare.

Să se conecteze folosind: SMS-uri, mesaje, fotografii, filmuleţe video sau apeluri video în direct via Facetime, Skype sau Google Hangout, sau prin postări pe site-urile de socializare. Să aibă acces la acestea prin computere, telefoane, Blackberry Messenger, console de jocuri şi alte dispozitive portabile sau de birou. Informaţiile pot fi transmise prin mesaje text, cuvinte rostite, imagini video cu sau fără sunet şi emoticoane (mici ideograme sau imagini care transmit o emoţie - un zâmbet, o strâmbătură, o lacrimă).

Să vorbească anonim: anumite site-uri - forumuri şi locuri în care citeşti sau laşi mesaje, cum ar fi Yik Yak şi Secret le permit utilizatorilor să posteze anonim comentarii şi întrebări. Ask.fm îţi oferă opţiunea de a-ţi împărtăşi numele sau a rămâne anonim. Unele site-uri sunt limitate geografic, adică îţi permit să fii în contact doar cu oamenii de lângă tine. Sau folosesc lista ta de contacte şi listele altor utilizatori ca să fii în contact doar cu oameni pe care îi cunoşti sau care sunt cunoscuţi de oamenii pe care îi cunoşti, chiar dacă sunt anonimi.

Să găsească diverse lucruri: folosind motoare de căutare ca Google sau Bing ca să cerceteze şi să înveţe, pentru şcoală / educaţie, să cerceteze şi să înveţe din motive personale sau ca să răspundă unor preocupări (legate de sex, sănătate, greutate etc.) sau trec de la una la alta - urmărind pur şi simplu link-uri de pe un website pe care au intrat dintr-un motiv şi apoi altul şi altul, adunând tot soiul de informaţii pentru a se amuza. Sau urmează link-uri şi caută website-uri sugerate de prieteni sau văzute în mass-media.

Să joace jocuri: să joace jocuri singuri; să joace jocuri cu prietenii; să joace online cu prietenii; să joace online cu alţi utilizatori, folosind website-uri, aplicaţii sau jocuri descărcate de pe internet ori de pe DVD-uri pe computere, laptopuri, tablete, telefoane sau console video.

Să se amuze: să urmărească filme, programe TV, filmuleţe, fotografii pe site-uri cum ar fi YouTube sau de pe aplicaţii ca WhatsApp, Instagram etc. Să citească diverse cărţi şi alte texte pe computere sau pe dispozitive de citit cum ar fi Kindle. Să asculte programe radio.

Să cumpere: folosind magazine online sau facilităţi online oferite de magazine din lumea reală ca să cumpere jucării, jocuri, DVD-uri, haine etc. De asemenea, să cumpere mărfuri virtuale sau online ori mecanisme pentru jocuri, în special programe care să le permită să joace jocuri online alături de alţi jucători. Cu vouchere sau carduri cadou ori cu cărţile de credit sau debit ale părinţilor lor, cu sau fără permisiunea acestora.

Muzică: să asculte muzică (transmisă în direct pe un website), să descarce muzică (adică să transfere muzică pe dispozitivul propriu ca să o asculte când vor, nu de pe internet) gratis sau cu plată; să înveţe să cânte la un instrument muzical, să compună şi să interpreteze muzică şi apoi să o pună pe internet pentru prieteni sau pentru o comunitate mai mare.

Să creeze ceva: să facă fotografii, să scrie - ca un "jurnal" (cei care au un blog) sau povestiri scurte, romane, scrieri faptice, piese sau scenarii -, să facă filmuleţe mai lungi sau mai scurte, să realizeze filme, să creeze animaţii sau nuvele comice sau grafice; să facă unul dintre aceste lucruri sau pe toate pentru sine, pentru prieteni şi familie, pentru toată lumea.

Să trimită ceva: să trimită SMS-uri, mesaje, imagini, mesaje audio şi video oamenilor pe care îi cunosc.

Să "facă upload": să pună clipuri video pe site-uri ca Vine sau YouTube; fotografii, desene, mesaje text şi video pe site-uri ca Snapchat; să trimită texte, fotografii, mesaje audio şi video prin aplicaţii precum WhatsApp; să posteze fotografii pe Instagram. Pe unele site-uri sau aplicaţii poţi păstra conţinutul privat pentru oamenii pe care alegi să-i inviţi să-l vadă, pe altele poţi să îl faci public. Trebuie să accesezi, să controlezi şi să actualizezi regulat setările tale de intimitate. Nu poţi să ai însă întotdeauna încredere că ceea e personal va rămâne personal. La început, Snapchat a stabilit că utilizatorii puteau să trimită conţinuturi la o listă controlată de destinatari - sau la un singur destinatar - şi să stabilească o durată de timp după care conţinutul să se şteargă. Totuşi, utilizatorii au găsit modalităţi de a salva mesajele şi de a le trimite apoi altor prieteni şi, în curând, a apărut un mecanism care să facă asta în locul lor.

Să discute cu oamenii pe care îi cunosc: în grupuri de discuţie online sau pe site-uri de socializare care îţi permit să vorbeşti (textual) cu prietenii în timp real.

Să discute cu oameni pe care nu îi cunosc: site-uri ca Omegle îţi permit să vorbeşti online anonim cu alt utilizator. Poţi accepta alegerea aleatorie a site-ului sau poţi să-ţi adaugi interesele, pentru ca site-ul să găsească pe altcineva interesat de aceleaşi lucruri.

Să facă fotografii şi să le împărtăşească altora: asta se include şi în alte elemente - să creeze ceva, să se conecteze -, dar uşurinţa cu care oamenii conectaţi digital pot să facă fotografii şi să le împărtăşească fac din distribuirea fotografiilor cea mai folosită opţiune. Poţi să faci fotografii cu telefonul mobil sau cu tableta şi să le împărtăşeşti cu prietenii / persoanele din lista de contacte direct sau prin Facebook, Instagram, WhatsApp, Flickr, Dropbox şi multe altele. Dacă le trimiţi unei singure persoane, înseamnă că doar ea poate să vadă fotografia la început, deşi bineînţeles că o poate împărtăşi dacă alege s-o facă. În funcţie de setările de intimitate pe care le alegi, când pui o fotografie de pe un dispozitiv sau de pe o tabletă pe un site online, fotografia poate fi văzută doar de oamenii pe care îi inviţi, de un public mai larg sau de toată lumea.

Să schimbe ceva: când se alătură conversaţiilor de pe site-uri deschise ca Twitter, oamenii îşi fac auzit glasul. O singură persoană care obiectează, care cere o schimbare sau care subliniază ceea ce i se pare o nedreptate nu face mare lucru. Dacă însă o fac mii de persoane, pot să schimbe ceva. Petiţiile online duc la o schimbare, cum a fost cererea ca Sir Nicholas Winton, care a salvat mai mulţi copii din mâinile naziştilor, să fie onorat printr-un timbru al Poştei Regale. Campaniile virale, cum a fost Ice Bucket Challenge (o campanie care îi invită pe cei ce acceptă provocarea să îşi toarne în cap o găleată cu apă şi gheaţă şi să doneze fonduri pentru lupta împotriva sclerozei laterale amiotrofice - n.t.), pot trezi conştiinţa oamenilor şi pot aduna fonduri în scop caritabil.

Să întâlnească oameni: aplicaţii ca Tinder îţi permit să postezi detalii despre tine şi apoi să ceri să vezi detaliile altor utilizatori, de obicei dintr-o anumită zonă, ca să vezi dacă nu sunt şi alţi oameni care ar putea să-ţi placă. Dacă selectezi unul şi el te selectează pe tine, aplicaţia vă pune în legătură. Poţi vorbi prin aplicaţie sau poţi aranja o întâlnire - dacă locuiţi aproape.

Să facă sex: să găsească şi să vadă pornografie sau să se masturbeze; să utilizeze camere web sau telefoane mobile ca să se filmeze pe ei înşişi sau pe alţi oameni în atitudini sau acte sexuale şi să ceară să ia parte sau ca alţii să ia parte la activităţi sexuale. Vezi mai sus - Blendr (relaţii normale) şi Grindr (relaţii homosexuale) sunt mult mai orientate spre sex decât Tinder, unde întâlnirile pot fi platonice; întâlnirile prin Blendr sau Grindr nu tind spre aşa ceva!

Să creeze o prezenţă online: să-şi facă un blog (ca un jurnal al vieţii de zi cu zi sau al lucrurilor pe care vor să le spună) sau să facă acelaşi lucru prin postări video, numite vlog, sau pe un canal sau un site cum ar fi YouTube (zona în care îţi plasezi toate postările video). Să le facă publice, pentru ca oamenii să îi poată vedea.

Să câştige de pe urma prezenţei online: dacă au suficienţi adepţi, li se permite să taxeze pentru reclame sau sunt plătiţi ca să menţioneze sau să se afişeze folosind produsele unei anumite firme. Vloggerii de succes au ajuns să îşi lanseze propriile produse de înfrumuseţare sau articole de îmbrăcăminte şi să publice cărţi. Sau, mai mult decât atât, pot să îi taxeze pe utilizatorii care vor să îi vadă şi le cer să presteze anumite activităţi sexuale alese de ei.

Poţi încerca şi tu!

Întreabă-te ce activităţi dintre cele enumerate mai sus faci tu! Şi ce activităţi fac odraslele tale? Fă o listă şi compar-o cu lista copiilor tăi. Ţi-ar plăcea să faci vreuna dintre aceste activităţi? Există aspecte ale folosirii tehnologiei digitale pe care nu le-am acoperit?
Profită de ocazie şi discută cu familia ta, cere sfaturile şi îndrumarea membrilor ei. Cere-le să îţi vorbească despre toate utilizările despre care au auzit. E întotdeauna mai bine să ceri ajutor decât să interoghezi. Dacă îi întrebi care sunt gândurile şi ideile lor, vor coopera întotdeauna mai bine decât în cazul în care te porţi asemenea unui poliţist!

2. Ce ne spun părinţii despre îngrijorările lor

Internetul e cu noi de un sfert de secol. În timpul acesta, dispozitivele digitale au devenit infinit mai sofisticate şi, bineînţeles, mai accesibile în toate felurile - mai ieftine, mai mici, mai prietenoase pentru utilizatori. Unii dintre părinţii de azi se poate să fi crescut cu tehnologia digitală în dezvoltarea ei, dar nu sunt nici utilizatori înrăiţi, nici nu se simt cu totul în largul lor cu noua tehnologie. Alţii o folosesc regulat, dar îşi amintesc o perioadă în care totul era încă nou. Şi alţii o îmbrăţişează şi se simt comod cu toate formele de dispozitive digitale. Totuşi faptul că foloseşti dispozitivele digitale nu înseamnă că te simţi împăcat cu modul în care se folosesc copiii tăi de lumea digitală.

Neîndoielnic că mulţi părinţi au temeri semnificative legate de modul în care folosesc copiii lor internetul, reţelele de socializare şi tehnologia digitală. Am comunicat cu o mulţime de oameni, am văzut scrisori din rubrica lui Suzie şi de la organizaţia de sprijinire a familiei, Family Lives, în consiliul de administraţie ai cărui membri suntem amândoi şi care are peste un milion de contacte cu părinţii în fiecare an. Din toate aceste surse, ştim că există anumite probleme care par să-i îngrijoreze pe cei mai mulţi dintre oameni. Să vedem deci care sunt neliniştile pe care şi le exprimă cel mai frecvent părinţii.

Accesul la pornografie şi violenţă

Ce accesează ei online? Auzi atât de multe poveşti îngrozitoare despre pornografie şi alte teme îngrijorătoare. Mă înspăimântă de moarte! (Sally, mama unui băiat de 12 ani şi a unei fete de 14 ani)

Cei mai mulţi dintre părinţi ştiu că pornografia este foarte disponibilă şi accesibilă pe internet. Unii, bineînţeles, o urmăresc ei înşişi - fără să vorbească întotdeauna sincer cu partenerul despre ceea ce utilizează. Fie că o văd ei înşişi, fie că nu, îşi fac griji din pricina copiilor care ar putea vedea materiale nepotrivite - fotografii explicite, materiale video cu activitate sexuală.

Am simţit întotdeauna că era treaba noastră să le vorbim copiilor despre sex, deşi m-am simţit uşurată atunci când am văzut că şcolile joacă un rol mai activ decât în zilele copilăriei mele - profesorul meu de educaţie sexuală era un incompetent. Dar trebuie să recunosc că am amânat până am simţit că eram pregătit şi acum oamenii îmi spun că "închid uşa grajdului după ce a scăpat calul" - la vârsta lui a auzit probabil deja mult prea multe. A spus că nu e interesat de fete, e pasionat de fotbal, dar nu sunt atât de sigur că asta mă linişteşte chiar atât de mult pe cât mi-aş dori. (Tom, tatăl unui băiat de 11 ani)

Desigur, părinţii care şi-au exprimat această îngrijorare erau conştienţi că, dacă odraslele lor ar fi accesat site-uri pornografice, ei ar fi fost ultimii care ar fi aflat.

Violenţa a fost o altă preocupare - părinţii simt că unele programe de televiziune merg prea departe chiar şi înainte de cumpăna orei 21:00 şi, în afară de asta, nu pot supraveghea nici materialele pe care le văd copiii după această oră. Violenţa jocurilor a fost, de asemenea, menţionată; deşi unii părinţi se joacă şi ei şi unii se joacă împreună cu copiii lor, un număr semnificativ dintre ei au recunoscut că sunt mai degrabă zăpăciţi de mediul jocurilor digitale şi că ei nu le-au accesat.

Mulţi s-au întrebat cum găsesc tinerii pornografia. Chiar şi părinţii care accesează sau folosesc pornografia se gândesc că poate copiii aud de ea de la prieteni sau cunoştinţe ori în timp ce navighează pe internet. Dar se întreabă cum de ei o caută şi cum ar putea preveni aşa ceva?

Cunoştinţele tehnice necesare exercitării controlului

Am aflat recent că imediat ce blochez calculatorul folosind programe de control destinate părinţilor el le demontează - ştie mult mai multe despre ele decât mine. (Scrisoare adresată lui Suzie de tatăl unui băiat de 13 ani)

În general, părinţii ştiu că poţi să instalezi programe de blocare pe calculator sau să îi ceri furnizorului de internet să îţi instaleze un asemenea serviciu. Dar celor mai mulţi dintre ei li se pare prea dificil sau chiar inutil, fiindcă e mai uşor pentru tineri să le îndepărteze decât pentru părinţi să le instaleze. Iar blocajele instalate la sursă de furnizori afectează şi lucrurile pe care ar putea să dorească să le vadă adulţii. Mulţi părinţi sunt neliniştiţi gândindu-se ce blocaje să folosească, dacă să le folosească şi cum să le folosească.

Unul dintre neajunsurile folosirii unui program de blocare, în afara unui sentiment de falsă siguranţă, este şi faptul că blochează site-uri care au conţinut explicit, dar din motive legitime. Acestea pot fi site-uri pe care le foloseşte un tânăr pentru cercetările de la şcoală sau site-uri pe care le-ar putea căuta cineva preocupat de sex şi sexualitate, care vrea răspunsuri perfect rezonabile, pe care şcoala sau familia nu i le oferă sau despre care îi este ruşine să întrebe.

Facturi mai mari

O prietenă mi-a spus că facturile ei au devenit enorme din pricina copiilor şi că ea nu este în stare să pună capăt acestei situaţii. Asta mă îngrozeşte pur şi simplu! (Tamsin, mama unui băiat de 7 ani şi a unei fete de 12 ani)

Costurile nedorite sunt şi ele o preocupare. Înainte de a li se întâmpla aşa ceva, mulţi părinţi nu au ştiut că pot fi obligaţi să plătească facturi uriaşe, adunate de copii pe noile tablete. Acum părinţii ştiu şi se îngrijorează, dar adesea habar nu au cum să pună capăt acestei situaţii. Unele jocuri şi programe de pe tablete şi telefoane mobile sau chiar laptopuri oferă regulat îmbunătăţiri şi adaosuri care pot fi cumpărate cu un singur click, trecându-se automat în contul persoanei care a cumpărat dispozitivul, adesea cu puţine întârzieri sau avertizări, în afară de cazul în care l-au configurat altfel. Majoritatea vânzătorilor se oferă acum să blocheze accesul sau să configureze dispozitivul în aşa fel încât să trebuiască să tastezi o parolă de fiecare dată, dar părinţii se îngrijorează, considerând că nu este o protecţie suficientă.

Descărcarea viruşilor

Aveam întruna probleme cu calculatorul şi un prieten venea şi îl făcea să meargă din nou, găsind tot felul de viruşi şi altele. Noi chiar nu deschideam e-mailurile de la persoane necunoscute, aşa că nu înţelegeam de unde veneau. Nu am aflat până nu l-am dus la magazin şi ne-au întrebat dacă aveam copii - da - dacă aduceau acasă DVD-uri de la prieteni - da - şi dacă aveam o protecţie antivirus care să ne alerteze în privinţa website-urilor care pot fi dăunătoare, şi dacă da, ţineam cont de ea? Ei bine, ţineam cont, dar nu eram siguri că şi copiii noştri făceau la fel. Şi, cu siguranţă, de aici veneau toate problemele. (Sally, mama unui băiat de 12 ani şi a unei fete de 14 ani)

Mulţi părinţi s-au îngrijorat din pricina aceasta şi au avut probleme cu viruşii care le-au avariat adesea calculatoarele. Cei mai mulţi dintre ei sunt atenţi şi îi învaţă şi pe copii să fie atenţi în privinţa link-urilor din e-mailuri. Totuşi, există o oarecare confuzie în privinţa infiltrării viruşilor în computere şi cum se poate preveni aceasta.

Vârsta la care copiii încep să aibă nevoie de protecţie

Îmi fac griji, dar ai mei au 7 şi 9 ani, deci mă gândesc că mai trebuie să treacă nişte ani până să fac ceva. (Geoff, tatăl a doi băieţi)

Mulţi părinţi se îngrijorează, dar simt că mai au ceva timp la dispoziţie înainte de a fi nevoiţi să ia măsuri prin care să-şi protejeze copiii de ceea ce aceştia ar putea găsi pe internet. Adesea, se presupune că adolescenţii sunt cei care ar putea căuta sau cărora li s-ar putea oferi pornografie şi că niciun copil mic nu va juca jocuri şi nu va vedea filme care prezintă scene de sex sau violenţă.

Vârsta copilului sau a copiilor tăi poate influenţa cât de sigur sau de ameninţat te simţi referitor la modul în care ei utilizează internetul. Fie că sunt prea mici, şi atunci se poate să simţi - în mod eronat - că nu prezintă încă niciun risc. Fie copiii sunt mai mari, şi atunci există posibilitatea să ai impresia - din nou, în mod eronat - că au ieşit de sub controlul tău şi că nu mai poţi face nimic. Oricare ar fi vârsta copiilor tăi, trebuie să te gândeşti la o abordare familială strategică a lumii digitale.

Selfie-urile şi sexting-ul

Sunt sigură că noi nu am fost niciodată atât de orgolioşi - sau am fost? Cred că diferenţa constă în faptul că, în tinereţea noastră, o fotografie însemna cumpărarea şi procesarea unui film şi cheltuielile aferente. Ei o fac cu un singur clic pe telefon. Dar nu poate fi ceva sănătos! (Wendy, mama unor fete de 14 şi 16 ani)

Majoritatea părinţilor ştiu despre selfie-uri - pasiunea aproape asiduă pe care par s-o fi dobândit atâţia tineri (şi adulţi!) de a-şi înregistra viaţa prin fotografii făcute cu telefonul mobil. O îngrijorare a părinţilor e aceea că asta pare să alimenteze anxietatea şi confuzia. Tinerii postează rezultatele pe reţelele de socializare şi apoi sunt disperaţi dacă fotografiile nu sunt apreciate sau aprobate de perechile lor, iar dacă sunt acceptate, sunt cuprinşi de deznădejde, fiindcă asta înseamnă că vor trebui să menţină standardul. Posturile adoptate sunt adesea considerate nepotrivite de către părinţi, fiindcă - spune Wendy - "toate par să adopte mutra asta îngrozitoare de star de cinema, cu buzele ţuguiate şi privind pieziş prin ochelari, cu tot părul căzându-le peste faţă".

Celălalt aspect care îi îngrijorează pe unii părinţi e posibilitatea ca fiicele lor să fie implicate în sexting. Asta înseamnă că fetelor li se solicită fotografii cât se poate de sugestive din punct de vedere sexual - îmbrăcate sumar, dezbrăcate până la brâu sau goale de-a binelea. Părinţii au auzit că mulţi băieţi cer asemenea fotografii ca etapă preliminară înainte de a invita fetele la o întâlnire - arată-te şi apoi eu o să te invit în oraş (dacă treci de control). Aceasta poate însemna că şi băieţii trimit fotografii ale lor în ipostaze menite să le arate muşchii braţelor, abdomenului sau pieptului sau chiar organele genitale.

Într-o conversaţie privată, Beth, o fată de 15 ani, le-a spus mamei sale şi lui Suzie că băieţii de la şcoală le cer regulat, ei şi prietenelor ei, să le trimită "selfie-uri" topless. Ea refuză şi le critică aspru pe cele care fac asta. Spune că băieţii îşi respectă rareori promisiunea de a păstra fotografia "doar pentru ochii lor" şi că majoritatea fotografiilor ajung să circule în toată şcoala sau chiar sunt postate pe internet. De asemenea, a spus că presiunea de a se alătura grupului şi de a fi ca toate celelalte vine din partea altor fete, nu din cea a băieţilor, care îi respectă opoziţia. Dar a mai spus că din cauza asta a pierdut prietene şi a primit mesaje şi postări online neplăcute.

Imaginea asupra propriului corp

Părinţii sunt adesea disperaţi din cauza a ceea ce pare a fi o obsesie larg răspândită printre tineri, şi anume aceea de a avea "un corp corect". De fapt, sunt înspăimântaţi de standardele nerealiste - fete care trebuie să aibă sâni mari şi talii foarte subţiri sau chiar adolescenţi care aspiră să aibă muşchi care presupun câteva ore petrecute în fiecare zi la o sală de fitness şi / sau consumul de steroizi. Părinţii ajung să se lupte cu tinerii care evită mâncarea sănătoasă, dar ronţăie produse de tip fast-food fiindcă li se pare mai uşor să creadă că sunt "la dietă" în felul acesta. Copii de 8 sau 9 ani şi chiar mai mici pot începe să refuze anumite mâncăruri, să se preocupe de dieta şi imaginea lor şi să fie stresaţi sau chiar deprimaţi din acest motiv. Nu e o simplă problemă de greutate - copiii şi tinerii pot începe să îşi exprime temerea că nu "arată bine". Lipsa încrederii în sine şi a respectului de sine le poate afecta astfel educaţia, prieteniile şi relaţiile de familie.

Hărţuirea virtuală

Una dintre grijile exprimate destul de frecvent este cea legată de hărţuirea virtuală, prin care tinerii sunt hărţuiţi, online sau prin SMS-uri şi mesaje, de către oameni pe care îi cunosc sau de către străini. Într-un studiu online realizat de organizaţia Family Lives, s-a aflat că 43% dintre tinerii între 11 şi 16 ani au fost hărţuiţi pe reţelele sociale cum sunt Facebook, Twitter, Bebo şi Myspace. (Popularitatea ultimelor două s-a prăbuşit cu totul.) Site-ul Ask.fm a stârnit o deosebită îngrijorare după ce a fost legat de câteva sinucideri ale adolescenţilor. Ask.fm are în jur de 180 de milioane de utilizatori lunar, dintre care 40% sunt sub 18 ani, şi le permite să facă postări anonime. Totuşi, deşi hărţuirea virtuală rămâne o preocupare majoră pentru părinţi, aceştia tind să se concentreze asupra hărţuirilor din lumea reală şi sunt mai puţin conştienţi de ceea ce se întâmplă în lumea virtuală. Asta poate fi din cauză că, aşa cum spun tinerii, e mai uşor să te ascunzi şi să scapi de hărţuirea virtuală decât de cea din lumea reală.

Comunicarea şi coeziunea familiei

Nu îmi văd niciodată fiul adolescent. Mă lupt să comunic cu fiecare dintre copiii mei. Toţi trei au televizoare şi laptopuri în camerele lor şi par să petreacă tot timpul acolo. Rareori mâncăm împreună, ca o familie. Păstrez mereu frigiderul şi congelatorul plin de mâncare şi fiecare mănâncă atunci când vrea, fiindcă nu reuşesc să-i adun la masă pe toţi şi nu se pun niciodată de acord cu ceea ce vor - şi dacă nu e ceva ce le place, nu mănâncă. (Sara, mama a doi băieţi de 17, respectiv 11 ani, şi a unei fete de 14 ani)

Una dintre marile probleme care îi îngrijorează pe mulţi părinţi este faptul că reţelele de socializare şi internetul au preluat controlul vieţii lor de familie. Spun că folosirea constantă a reţelelor de socializare a distrus timpul petrecut în familie. Pare că vă amintiţi o epocă de aur mitică atunci când vorbiţi despre zilele în care "ne găseam singuri moduri de a ne distra, adunându-ne seara ca să jucăm jocuri, să vorbim şi să cântăm, fiindcă nu prea aveam altceva de făcut". Dar nu e atât de nerealist să îţi reaminteşti un timp în care era ceva obişnuit să iei cina cu toată familia şi apoi, tot cu întreaga familie, să vă adunaţi într-o cameră şi să vă uitaţi la televizor. Cu discuţiile de rigoare şi, uneori, cu dispute amarnice asupra a ce veţi urmări. Din acest motiv, apariţia televizoarelor mai ieftine şi a altor dispozitive care le permit oamenilor să meargă în camere separate dacă nu se pun de acord părea la vremea aceea o binecuvântare. Acum familiile văd şi reversul medaliei - faptul că petrec din ce în ce mai puţin timp împreună, iar lipsa certurilor e compensată de o lipsă de conexiune şi de coeziune.

Neatenţia

Avem certuri în care eu îi vorbesc, iar ea stă cu capul în telefon. Am vorbit o grămadă despre lipsa de politeţe şi de respect de care dă dovadă când face asta în faţa altora. Şi tot se mai întâmplă uneori. Simt că asta se întâmplă cu majoritatea copiilor de vârsta ei sau din preajma noastră. (Ben, tatăl unui băiat de 13 ani şi al unei fete de 16 ani)

Mulţi părinţi se îngrijorează văzându-şi copiii care par să se deconecteze pur şi simplu o mare parte din timp - atenţia le este îndreptată asupra dispozitivului lor, nu asupra lucrurilor care se întâmplă în cameră, mai ales atunci când ar trebui să petreacă "timp cu familia". Carla, care are trei fiice de 12, 14 şi 16 ani, a spus: "M-am săturat până peste cap să vorbesc cu fiicele mele la masa de seară, în timp ce ele tastează ostentativ pe masă sau pe sub masă. Le-am spus că le voi confisca telefoanele dacă nu se opresc. Fiica mea cea mai mare mi-a spus cu toată seriozitatea că preferă să moară decât să-mi dea telefonul ei".

Părinţii spun că sunt neliniştiţi din pricina asta şi, mai mult, că se simt neajutoraţi - că simt că nu au cum să se oprească şi să-i pună capăt.

Dar copiii nu rup legăturile numai cu membrii familiei lor. Carla a spus: "Am observat că şi atunci când ies în oraş împreună, copiii le scriu mesaje celor care nu sunt acolo. Uneori vezi un grup în care niciunul nu vorbeşte de fapt cu cei din jur, ignorându-i pe cei prezenţi şi tastând sau trimiţând mesaje sau făcând orice altceva. Oare au învăţat să socializeze cu oamenii reali?"

Viaţa, dar nu aşa cum o cunoaştem noi...

Îngrijorarea mea este că timpul petrecut pe reţelele sociale nu este timp petrecut cu activităţi din viaţa reală. Noi obişnuiam să ieşim cu toată familia, să mergem cu bicicletele sau să ne plimbăm împreună. Şi când eram acasă găteam împreună - făceam prăjituri şi alte lucruri. Toate astea s-au dus pe apa sâmbetei. Nu mai au nicio activitate în aer liber, şi odinioară le plăcea atât de mult să iasă! (Carla, care are trei fete, în vârstă de 12, 14 şi 16 ani)

Părinţii spun că sunt trişti fiindcă nu mai împărtăşesc anumite activităţi cu copiii lor. Dar sunt şi foarte deranjaţi din pricină că aceştia nu mai vor să facă sport sau orice alte activităţi în aer liber, pe cont propriu sau împreună cu prietenii. Sunt îngrijoraţi din pricina problemelor de sănătate cauzate de timpul îndelungat petrecut în faţa dispozitivelor - nu fac sport, nu respiră aer curat, consumă tot mai multe gustări nesănătoase şi mâncare de tip fast-food. "Tot ce pare să vrea atunci când stă cu orele la dispozitivul acela sunt biscuiţii şi Coca-cola", spune Timna, care are o fiică de 15 ani.

Asta le ia ocupă prea mult timp

Am ştiut întotdeauna ce fac copiii mei online şi ceea ce fac sau privesc nu mă îngrijorează cu adevărat. În majoritatea timpului stau pe Facebook, vorbesc cu prietenii şi învaţă. Sunt de acord cu asta, dar nu şi cu timpul pe care îl petrec astfel. E mult, mult prea mult. (Gina, mama unei fete de 12 ani şi a unui băiat de 17)

Părinţii spun că sunt îngrijoraţi din pricina timpului îndelungat pe care îl petrec copiii la dispozitivele lor, dar admit şi că sunt încurcaţi atunci când se gândesc cum să-l scurteze sau să-l monitorizeze. Saul, tatăl a doi băieţi, de 8 şi 12 ani, şi al unei fiice de 15 ani, spune: "Cât de mult timp e prea mult? Şi chiar putem înţelege noi, la 40 de ani, lumea lor în sensul acesta? Când îi întreb îmi spun că toţi prietenii lor stau mult mai mult decât ei. Greu de crezut, dar pare adevărat!" Dar părinţii sunt adesea disperaţi şi din cauză că acesta li se pare un timp pierdut, care ar putea fi petrecut făcând activităţi mai valoroase în lumea reală.

Trasarea unei limite

E greu să găseşti limita dintre încredere şi supraveghere - eu am controlat contul de Facebook al fiicei mele mai mari, în vârstă de 14 ani, şi am descoperit că se prezenta ca având 17 ani. (Wendy, mamă a două fete, de 14 şi 16 ani)

Părinţii se întreabă adesea când trebuie să intervină, când să stea în umbră, când să fie bănuitori şi când să aibă încredere. Unii simt că au făcut bine şi descoperă că odraslele lor au trecut peste limita impusă fără ştirea lor, făcându-i să se simtă trădaţi. Alţii simt că au fost prea grijulii, deteriorând încrederea copiilor şi făcând problema şi mai dificil de abordat.

Consecvenţa parentală

Ştiu că oscilez nebuneşte, de la o săptămână la alta, între ce permit şi ce interzic. Aud despre câte un lucru îngrozitor şi atunci le interzic orice utilizare, zile la rând, apoi îi las din nou să facă ce vor. Ştiu că nu e ideal. (Ben, tatăl unui băiat de 13 ani şi al unei fete de 16 ani)

Părinţii se tem de rezultatul acestei combinaţii periculoase: izolare şi atitudine defensivă din partea copiilor asociate cu ignoranţa, confuzia sau lipsa de interes din partea părinţilor. E ceva obişnuit ca părintele să treacă de la o prea mare severitate la o mare lipsă de implicare, realizând că niciuna dintre aceste abordări nu tratează eficient situaţia şi că această inconsecvenţă este distructivă.

Modul în care gestionezi interacţiunile digitale ale copiilor tăi poate fi o piatră de încercare a abilităţilor tale de părinte. Copiii au nevoie de comunicare, limite, reguli ferme, dar corecte. Dacă simţi că nu aplici acest lucru la interacţiunile lor digitale, îţi vom oferi îndrumare şi câteva strategii care te pot ajuta.

Educaţie, educaţie, educaţie

Chiar îmi fac griji din pricina modului în care "conversaţia prin mesaje" tâmpeşte - ce impact poate avea asupra capacităţii lor de a scrie corect şi de a se exprima clar la şcoală, la universitate şi, mai târziu, la serviciu? Şi văzând modul în care zboară de la un lucru la altul, mă întreb dacă vor învăţa vreodată să se apuce serios de ceva temeinic. (Sara, mama a doi băieţi, de 17 şi 11 ani, şi a unei fete de 14 ani)

În ciuda faptului că dispozitivele digitale sunt acum integrate în programa multor şcoli, o temă comună pentru mulţi părinţi este faptul că simt că folosirea acestor dispozitive, în special prin mesaje, postări şi SMS-uri, nu îi ajută cu nimic. Mesajele scurte şi lapidare, în special pe platformele care limitează utilizatorii la 140 de caractere, cum face Twitter-ul, îi încurajează pe tineri să ignore scrierea corectă, gramatica, formulele tradiţionale de adresare, iar părinţilor li se pare alarmant, fiindcă îşi imaginează că nu vor fi în stare să se adapteze atunci când va fi nevoie de formulări mai "corecte", la şcoală, la examene sau la locul de muncă.

Faptul că acordă mai multă atenţie prietenilor decât ţie

Părinţii tinerilor, în special cei ai adolescenţilor, s-au simţit întotdeauna în competiţie cu prietenii copiilor lor. Sunt mai atenţi la ceea ce gândesc, cred sau spun prietenii lor decât la tine? Eşti preţuit şi ascultat la fel de mult ca prietenii lor? E greu să crezi asta când tinerii vin acasă cu mintea atât de plină de ceea ce s-a spus, gândit sau făcut la şcoală sau de ceea ce au împărtăşit cu prietenii lor. Sentimentul e mult mai acut atunci când aceşti prieteni par să aibă acces în casa ta, în dormitorul copiilor tăi şi, cu siguranţă, la atenţia lor, 24 de ore, 7 zile pe săptămână.

Faptul că nu ştii ce pun copiii la cale

Petrec o mulţime de timp pe telefoane, chiar şi atunci când se află în compania fizică a prietenilor lor. Chiar mă întreb ce naiba pun la cale şi, de fiecare dată când încerc să aflu, mă încurc. (Paul, tatăl a doi băieţi, de 9 şi 13 ani, şi a unei fete de 15 ani)

Părinţii se tem că nu înţeleg lumea în care trăiesc copiii lor - aplicaţiile pe care le folosesc sau felul în care interacţionează unul cu celălalt prin intermediul reţelelor sociale. Părinţii s-au simţit dintotdeauna oarecum excluşi din anumite aspecte ale vieţii copiilor lor. Copii încurajează acest sentiment folosindu-se de argou - un limbaj privat care evoluează şi se schimbă constant, astfel că doar utilizatorii lui pot să ţină pasul şi să se înţeleagă unul pe altul. Reţelele de socializare şi tehnologia digitală par să aibă un avantaj similar - sunt folositoare şi au avantajul adiţional de a arăta cine e conectat şi cine nu.

Faptul că nu-i înţelegi şi pierzi astfel controlul

Mă enervează cu adevărat faptul că nu ştiu ce fac copiii mei cu telefoanele. Cele două fiice ale mele par să petreacă atâta timp chicotind şi comparând chestii de pe telefoanele lor, iar fiul meu stă şi le priveşte, rece şi superior. Nu pot să le fac să respecte nicio regulă sau limită, fiindcă nu ştiu ce fac, pur şi simplu! (Hannah, mamă a unei fiice biologice de 15 ani, a unui băiat de 17 ani şi a unei fiice vitrege)

Părinţii au văzut dintotdeauna că e dificil să renunţe, să recunoască şi să accepte că odraslele lor încep să stea pe propriile picioare. O nelinişte răspândită referitoare la tehnologia digitală e faptul că aceasta ne zăpăceşte, iar modul în care o folosesc tinerii pare să ne depăşească, astfel că ne simţim supăraţi şi iritaţi de pierderea controlului pe care o implică ea. Chiar şi părinţii mai tineri, care o folosesc regulat, pot să se simtă cu un pas sau doi în urma copiilor lor.

Propriile tale interacţiuni digitale şi modul în care contribuie ele la această problemă

Bun, scriu asta şi, în timp ce o fac, îmi dau seama că e o problemă. Dar adevărul este că primul lucru pe care îl facem, eu şi soţul meu, când ajungem acasă, este să ne controlăm poşta electronică, mesageria şi reţelele sociale. Eu o fac pe telefon, în timp ce intru în casă, iar soţul meu o face pe drum de la gară. Copiii noştri încep să facă asta în autobuz şi continuă cu acelaşi lucru toată seara. La fel facem şi noi - eu pe tabletă în bucătărie, în timp ce pregătesc cina, iar el pe telefon, în sufragerie. (Sara, mamă a doi băieţi, de 17 şi 11 ani, şi a unei fete de 14 ani)

Mulţi părinţi îşi fac griji din pricina exemplului pe care îl dau copiilor prin utilizarea tehnologiei digitale. Unii părinţi îşi controlează e-mailurile de la serviciu şi pe cele personale pe dispozitivele de acasă, alţii folosesc telefoanele mobile. Unii folosesc Facebook şi Twitter, alţii le folosesc pe acestea şi, în plus, alte reţele de socializare. Fie că eşti nou-venit sau un utilizator mai vechi, că le foloseşti în mod regulat sau mai puţin regulat, poţi să te îngrijorezi gândindu-te că purtarea ta transmite un mesaj puternic despre ceea ce este sau nu este acceptabil. Părinţii ne spun că simt nevoia de a impune reguli referitoare la folosirea tehnologiei digitale în casele lor, dar nu ştiu sigur ce să spună, când să spună sau cum să le încurajeze.

***

"Cărţi deschise pentru minţi deschise",
a X-a ediţie a campaniei naţionale "Te aşteptăm în librărie!" - 2018

De-a lungul celor zece ediţii derulate până în prezent, campania Te aşteptăm în librărie a pornit de la ideea repoziţionării acestui centru cultural (librăria) ca un element activ în viaţa omului contemporan, încercând să evidenţieze rolul librarului ca formator de opinie şi mediator cultural între editură şi cititor.

În perioada 1 august - 1 noiembrie 2018, Editura Herald împreună cu librăriile partenere, îţi oferă şansa să redescoperi importanţa lecturii şi modul în care cărţile îţi pot influenţa evoluţia prin intermediul ideilor, conceptelor şi teoriilor transmise de către cele mai importante personalităţi ale istoriei, tradiţiilor şi culturii universale.

"Cărţi deschise pentru minţi deschise" este invitaţia noastră pentru a considera lectura ca un instrument de învăţare, o sursă inepuizabilă de idei, inspiraţie şi înţelepciune. Pentru că suntem împreună în căutarea celor mai relevante răspunsuri la întrebările fundamentale, am adus pe rafturile librăriilor o colecţie de 30 de lucrări inovatoare, care pot deschide în mintea ta noi perspective ale gândirii.

Descoperă acum doar în librării, reducerea de 20% aplicată la titluri precum Spovedanie (Autobiografia) de Lev Tolstoi, Religie şi ştiinţă de Bertrand Russell, Marea Trezire de Bodhidharma, Totem şi tabu de Sigmund Freud, Eliberarea de cunoscut de Jiddu Krishnamurti, Paşi pe Cale de Inayat Khan, Cartea celor cinci cercuri (Go Rin no Shō) de Miyamoto Musashi, Duh şi Contemplaţie de Alan Watts.

Fie că eşti în căutarea celor mai importante răspunsuri în paginile cărţilor noastre, fie vrei să petreci o oră de linişte departe de cotidian, nu uita că în librărie poţi găsi surse sigure şi valoroase de cunoaştere care te pun în acord cu tine însuţi şi te ajută să înţelegi mai bine lumea din jurul tău.

Te aşteptăm în librărie!
Contact: Sorin Lucaci, PR & Events Coordinator, 0720.063.626, sorin.lucaci@edituraherald.ro

Parteneri: Herbagen, VivaNatura, Deja Vu Natural, Itsy Bitsy, Realitatea Tv, Gold FM, Radio România Cultural, Bucureşti FM, TANĂNANA, Radio 7, Radio România Cluj, Radio România Timişoara, Radio România Târgu Mureş, Radio Iaşi, Radio Braşov, TVR Timişoara, Mix TV Braşov, Radio Braşov, Antena 1 Piteşti, Radio 3Net "Florian Pittiş", România Liberă, AdPlayers.ro, Bio Life & Style Expo, 4arte, Agenţia de carte, Bookaholic, Bookuria, Bookblog, Bookhub, Booknation, Drumul spre centru, Filme-Cărţi, Literatura pe tocuri, Fundaţia Calea Victoriei, IQool, LiterNet, Poveşti de călătorie, PRwave, Rabbit Media, Gratuitor, Raftul cu idei, România Pozitivă, Serial Readers, Sfatul părinţilor, GOKID!, SuntPitic, Trăieşte conştient, Gazeta de ştiri, ZMEU Bucureşti, Andreea Ignat, Belva.ro, Aventuri în Parenthood, Diana Vijulie, Cărti, Cafea şi Tutun, Cinemagia, Shape, Edu-News.